Student: NANI CRISTINA MARIA

Grupa 16, seria B, MD III

Caria dentară: o boală care necesită atenție

Caria dentară este una dintre cele mai răspândite boli (aproximativ 50%) la copiii
de pe tot globul. Dacă nu este tratată la timp, poate afecta nu numai funcția de
masticație, ci și vorbirea, zâmbetul și mediul psihosocial și calitatea vieții copilului
și a familiei. Tratamentul bolilor dentare este foarte costisitor in toate tarile si
prevenirea este foarte simpla si eficienta. Cariile la copiii sub 6 ani se numesc carii
infantile timpurii (ECC). Cel mai frecvent este cauzată de biberonul de lapte sau de
hrănirea mamei în timpul nopții. ECC se răspândește foarte repede și poate
provoca dureri severe, abcese, umflături, febră și tulburări psihologice la copii.
Tratamentul ECC necesită mai multe întâlniri și totuși prognosticul nu este foarte
promițător în dentițiile mutilate. Un medic sau un pediatru poate identifica cu
ușurință cariile precoce și obiceiurile părinților care conduc la carii și îi poate sfătui
pentru prevenire și îi poate îndruma către specialist. O bună igienă orală,
modificarea dietei cu privire la utilizarea zahărului și a alimentelor lipicioase și o
alimentație sănătoasă pot ajuta la prevenirea acestei boli la copii. Necesitatea
timpului este de a evalua toate metodele de prevenire a cariilor dentare.

INTRODUCERE
Caria dentară este o boală a țesuturilor dure dentare și a fost legată de etiologia
multifactorială. Este de obicei cauzată de fermentarea carbohidraților simpli, cum
ar fi zaharoza, de către microorganismele orale, în special streptococii și
lactobacilii. Începe cu o rugozitate mică a suprafeței sau demineralizare sub
suprafață și apoi progresează către cavitație urmată de afectarea și umflarea pulpei,
abcese și semne și simptome sistemice. Potrivit unui studiu recent multicentric din
India, prevalența cariei dentare variază de la 27 la 64% la copiii de 12 ani și de la
26 la 83% la adulți. Cu toate acestea, în unele dintre țările dezvoltate, cariile
dentare au fost raportate a fi de până la 68% (Lituania) și de până la 12%
(Singapore) în diferite perioade. Prevalența cariei timpurii a fost raportată la
aproape 30-60% dintre copiii preșcolari din întreaga lume. Benjamin RM a raportat
că caria dentară este una dintre cele mai frecvente boli cronice la copii fiind de
cinci ori mai frecventă decât astmul sau rinita alergică. Este foarte important ca
fiecare medic pediatru să cunoască semnele și simptomele cariilor dentare;
sechelele sale, dacă nu sunt tratate și impactul asupra sănătății generale. Uneori, o
febră inexplicabilă la un copil poate fi legată de un abces asociat cu un dinte cariat
cu infecție care se răspândește în osul maxilarului. O leziune carioasă altfel
asimptomatică, netratată, poate duce la răspândirea infecției în os prin rădăcină,
ducând la limfadenopatie submandibulară sau cervicală profundă.
După cum sa menționat mai devreme, zaharoza este principalul vinovat în
cauzarea cariilor dentare datorită metabolismului acesteia de către bacterii la
diferite tipuri de acizi care provoacă consecutiv carii dentare. Nu există o estimare
cunoscută a sarcinii cariilor dentare din cauza utilizării pe termen lung a siropurilor
medicale care conțin zaharoză la copii, dar frecvent aceasta poate fi asociată cu
carii dentare severe care afectează aproape toți dinții, ducând la masticație
inadecvată, durere și estetică precară. Este esențial ca profesioniștii din domeniul
sănătății să cunoască posibilitatea apariției cariilor dentare la astfel de persoane,
astfel încât să poată fi transmise instrucțiuni preventive sau să poată fi prescrise
medicamente alternative în bolile cronice. Unii dintre agenții farmacoterapeutici
precum antihistaminice și antihipertensive etc. reduc, de asemenea, producția și
secreția salivară conducând la eliminarea inadecvată a bacteriilor prin fluxul salivar
și riscul crescut de carie dentară, exacerbând astfel boala.

Caracteristici clinice și tipuri de carii dentare

Cariile dentare la sugari și copii au primit mai multe nume în trecut, inclusiv carie
de biberon sau carie dentară de biberon, dar termenul mai larg de carii la copilărie
timpurie (ECC) este acum urmat. Academia Americană de Stomatologie Pediatrică
(2003) definește ECC ca, carie la unul sau mai mulți dinți primari la un copil de 71
de luni sau mai mic. Stadiul incipient al ECC poate fi identificat cu ușurință ca
suprafețe opace calcaroase sau dungi albicioase distincte în apropierea liniei
gingiilor a incisivilor primari maxilari. În etapele ulterioare, dinții încep să devină
galbeni din cauza prăbușirii smalțului și ducând la expunerea dentinei. Copilul se
poate plânge de dificultăți în a mânca sau a bea alimente reci din cauza
sensibilității. La vremea lui, mulți dintre copii se plâng că mâncarea se blochează
în dinte. In stadii avansate se produce distrugerea dintilor pana la nivelul radacinii
cu dureri la mestecat si periajul dintilor. Uneori, infecția poate evolua pentru a avea
puroi, sinusuri, fistulă, umflături mari, celulită, limfadenopatie și febră etc.
ECC poate avea repercusiuni grave atât în cavitatea bucală, cât și asupra sănătății
generale. Sechelele ECC variază de la disconfort ușor sau durere la mâncare,
privarea de somn din cauza durerii spontane pe timp de noapte, refuzul de a mânca
din cauza evitării durerii care duce la malnutriție. Răspândirea infecției poate duce
la celulită, limfadenopatie, formare de abcese și poate chiar deteriora mugurii
dinților permanenți. Mai mult, poate provoca probleme în dezvoltarea vorbirii și
estetică precară; ambele ar putea avea un impact psihologic asupra copilului. Unele
dintre studiile din literatura științifică sugerează o asociere între greutatea copilului
și ECC.Calitatea vieții la astfel de copii este, de asemenea, mai slabă în comparație
cu cei care nu prezintă carii. Copiii cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății se
încadrează, în general, în grupul cu risc ridicat de dezvoltare a cariilor.

Etiologia cariei dentare

Caria dentară este o boală multifactorială, adică nu poate fi atribuită unei singure
cauze. Cauza cariei dentare poate fi legată de trei factori principali și anume,
bacteriile orale din placa dentară, prezența carbohidraților fermentabili și suprafața
dentară disponibilă. În afară de aceasta, câțiva alți factori care contribuie sunt
responsabili pentru creșterea sau scăderea vitezei de carie a dinților, cum ar fi
obiceiurile de igienă orală, forma dintelui, caracteristicile suprafeței, obiceiurile
alimentare, calitatea și cantitatea de salivă etc., așa cum se arată în Fig. 1.

Suprafața dintelui este acoperită cu peliculă de proteină care este un înveliș

moale care este în general invizibil cu ochiul liber, adăpostind diferite
microorganisme ale florei bucale. Două dintre principalele organisme și anume.
Streptococcus mutans și Lactobacillus acidophilus sunt producătoare de acid în
natură. În prezența carbohidraților fermentabili, acidul produs de aceste bacterii
începe să erodeze smalțul superficial sau învelișul exterior al dinților. Cu toate
acestea, datorită prezenței constante a ionilor salivari de calciu și fosfat, suprafața
este remineralizată continuu, adică calcificarea are loc continuu. Cu toate acestea,
dacă acidul rămâne în contact cu dintele pentru o perioadă mai lungă de timp,
acesta duce la demineralizarea subterană sau înmuierea dintelui în stadiile inițiale.
Această pierdere subterană de minerale din smalț este vizibilă ca o pată albă sau o
dungă. La progresia ulterioară, există o întrerupere a continuității smalțului care ia
o formă de cavitate. Timpul de retenție al carbohidraților fermentabili în cavitatea
bucală s-a dovedit a fi factorul principal în inițierea și progresia cariilor dentare.
Unele dintre articolele alcătuite din făină de grâu rafinată, cum ar fi cele de
panificație, se lipesc pe suprafețele ocluzale sau de mestecat și inter-proximale ale
dinților și, prin urmare, se păstrează pentru perioade mai lungi. Această perioadă
mai lungă de retenție oferă suficient timp bacteriilor orale să transforme molecula
complexă de carbohidrați în carbohidrați simpli (zaharoză) și să inițieze/progreseze
cariile dentare.
Alți factori care contribuie la cauzarea cariilor dentare sunt debitul salivar,
capacitatea de tamponare, adică capacitatea salivei de a neutraliza acizii și de a-și
menține pH-ul și disponibilitatea unor enzime și molecule protectoare în salivă.
Mai mult, compoziția, caracteristicile suprafeței smalțului și locația dintelui în
arcada dentară pot fi, de asemenea, determinante pentru riscul de carie dentară la
un individ. Preponderența genetică a cariilor dentare la unii indivizi și familii a
fost, de asemenea, dezbătută pe larg, dar fără dovezi concludente. Unii cercetători
au emis ipoteza că obiceiurile alimentare și de igienă din familie rămân motivul
major al preponderenței cariei în unele familii. Cu toate acestea, unele dintre
studiile pe gemeni au demonstrat că diferențele în eficiența igienei bucale,
morfologia dintelui, caracteristicile suprafeței și locația dintelui în arcada etc. au
fost motivul diferențelor în experiențele cariilor dentare (în special la gemenii
separați după naștere) .
Utilizarea siropului medicamentos pe termen lung și a suspensiilor pentru copii a
fost, de asemenea, corelată cu carii mari. Menezes a descris rolul medicamentelor
în cariile dentare la copii. Unele dintre studii au dovedit relația cauză-efect între
cariile dentare și utilizarea pe termen lung a medicamentelor care conțin zahăr la
copiii de diferite grupe de vârstă

Diagnostic diferențial - Fluoroză, smalț și dentină imperfectă, hipoplazie

În stadiile inițiale, cariile dentare sunt vizibile ca pete albe pe suprafața netedă
lângă marginea gingială sau o decolorare negricioasă pe suprafața de mestecat. De
cele mai multe ori, este simptomatic. Leziunea inițială a cariilor dentare poate să
semene cu o pată hipoplazică a smalțului sau cu fluoroza. Cu toate acestea, cariile
pot fi diferențiate prin umezirea suprafeței cu salivă sau apă. Petele hipoplazice sau
de fluoroza din smalt se datoreaza cresterii opacitatii si aceasta va ramane la fel
dupa umezirea suprafetei dar in cazul cariilor dentare pata este vizibila datorita
demineralizarii initiale si porozitatii smaltului (pierderea transluciditatii smaltului)
si la umezire. suprafața porilor sunt umpluți cu apă provocând dispariția petei albe.
Localizarea cariilor inițiale este în mod normal în apropierea liniei gingivale
(cervicală), iar hipoplazia și fluoroza se află în partea mijlocie a coroanei. După
cavitație, cariile dentare se manifestă ca ceea ce numim în limbajul comun:‚,găuri’’
sau cu impactul alimentar asociat între dinți. În acest moment, pacientul poate avea
o sensibilitate crescută la cald, rece, dulce sau acru. La examenul clinic se poate
observa o cavitație pe suprafața dintelui. Uneori, porțiunea cavitată se află între
dinții posteriori și nu este vizibilă clinic. În astfel de cazuri, o radiografie intra
bucală poate fi de ajutor în diagnostic. Se spune pe bună dreptate că este mai bine
să previi decât să vindeci. Datorită impactului larg al ECC asupra sănătății și
calității vieții copiilor, este mai bine să instituiți un protocol preventiv într-un
stadiu incipient. Pentru a avea o prevenire eficientă a cariei timpurii, consilierea
preventivă trebuie făcută în diferite etape:
• PRENATAL: În timpul sarcinii, trebuie subliniată importanța menținerii
igienei orale. S-a documentat că copiii născuți din mame cu o igienă orală
precară au un risc mai mare de a dezvolta carii dentare
• LA NAȘTERE: Proaspetele mame ar trebui să fie învățate cum să curețe
cavitatea bucală a unui nou-născut după fiecare hrănire. Modalitatea
adecvată de curățare a cavității bucale este utilizarea unei cârpe moale,
curată, umedă și înfășurată în jurul degetului. O singură mișcare orizontală
este utilizată pentru a șterge gingia superioară, urmată de gingia inferioară
și limba. Mai mult, mama ar trebui să fie învățată să hrănească copilul în
poziție verticală. Mamele, precum și celelalte îngrijitoare ar trebui sfătuite
să nu folosească miere, apă cu zahăr, deoarece, datorită conținutului de
dulce, acestea contribuie la dezvoltarea cariilor.
• LA 6 LUNI: De obicei, primul dinte erupe în jurul vârstei de șase luni. Este
de maximă importanță ca părinții să înțeleagă importanța primei vizite la
stomatologie la această vârstă. Aceștia ar trebui să fie îndrumați cu privire
la utilizarea „periei pentru degete” care poate fi purtată pe degetul mâinii de
către mamă/îngrijitor. Este realizat din cauciuc siliconic și are mai multe
smocuri așezate pe rânduri. Permite o mai bună dexteritate manuală
deoarece este mai ușor de controlat presiunea și există o senzație tactilă mai
bună. Acest lucru permite periei să ajungă cu ușurință în toate zonele din
gură și, de asemenea, protejează degetul de a fi mușcat datorită compoziției
sale structurale. Părinții ar trebui să fie învățați cum să examineze dinții
copilului ridicând buzele. Acesta este momentul în care părinții introduc
adesea hrănirea cu biberonul, mai ales noaptea. Ar trebui explicate efectele
nocive ale somnului cu sticla pe timp de noapte. Părinții trebuie sfătuiți să
treacă la lapte diluat cu apă în timpul nopții pe măsură ce copilul adoarme.
Trebuie subliniată curățarea cavității bucale. Un sfert de lingură de apă
introdus de 3-4 ori (la interval de 15-20 s) între buzele copilului adormit
după hrănire poate curăța resturile de lapte de pe dinți. Adesea, părinții
introduc sucuri și lapte îndulcite în acest moment. Ar trebui să se facă
consiliere adecvată cu privire la acestea.
• LA 12 LUNI: Pentru consumul de lichide trebuie introdusă o cană sau un
pahar. Copilul trebuie prezentat la un dentist pediatru la scurt timp după
erupția dintelui de lapte. Periajul poate fi început cu o perie pentru copii și
jumătate de bob de mazăre de pastă de dinți care nu conține fluor. Părinții
 ar trebui să se perieze în așa fel încât să nu rănească gingiile dinților care
erup. Pentru a face acest lucru, părinții trebuie să pună copilul să stea în
fața oglinzii și să se poziționeze în spatele copilului, astfel încât vârful
occipital al copilului să fie ținut exact în fața umărului stâng al părintelui.
Mișcările în sus și în jos ale periei cu o forță foarte ușoară nu vor deranja
copilul. Curățarea limbii și masajul gingiilor ar trebui, de asemenea, să facă
parte din periajul obișnuit. Frecvența periajului trebuie să fie de minim
două ori pe zi.
La vârsta de aproximativ 2-3 ani, copilul se dezvoltă adesea și începe să
ceară autonomie și le cere părinților să-l lase să se perieze singur. Un astfel
de comportament ar trebui promovat și trebuie început periajul
supravegheat. Copilului i se poate cere să se perieze mai întâi sub
supravegherea părinților, iar apoi părinții ar trebui să ajute la curățarea unor
zone unde peria copilului nu a putut ajunge.
De la 6 ani, copilul poate folosi pasta de dinti care contine fluor de două
ori pe zi. Trebuie urmate metoda corectă și frecvența de periaj. Mișcarea
periei trebuie să fie întotdeauna de la gingii la dinți. Înseamnă că pentru
dinții de sus ar trebui să mișcăm peria în jos printr-o mișcare de glisare și
invers pentru dinții inferiori. Curățarea suprafețelor bucale (exterioare) și
palatale/linguale (interioare) ar trebui făcută prin această metodă. Suprafața
ocluzală sau de mestecat trebuie curățată cu mișcări mici de du-te-vino.
Este important să curățați toate suprafețele dinților. De multe ori oamenii
practică mișcări orizontale (du-te-vino) cu forță pentru curățare, afectează
suprafața dinților lângă linia gingiei, așa că ar trebui evitată. Periajul
trebuie efectuat de două ori pe zi, adică dimineața și înainte de culcare.
Periuta de dinti umeda fara pasta de dinti trebuie folosita de preferinta dupa
fiecare masa majora. Curățarea limbii și masajul gingiilor sunt, de
asemenea, o parte importantă a periajului, iar obiceiul obișnuit al acestora
va menține cavitatea bucală mai sănătoasă.
În prezent, unele periuțe de dinți care funcționează cu baterii sunt
disponibile cu mai multe modele și tipuri. Utilizarea unei astfel de periuțe
de dinți poate fi utilă la copiii cu unele dizabilități motorii.

Metode de a preveni caria dentară:

• Utilizarea pastei de dinti fluorurate si a apei de gura: Ionul de fluor (de
obicei sub formă de sare de fluor din pasta de dinți) reacționează cu stratul
exterior de smalț și îl face mai rezistent la dizolvarea de către acizii produși
de bacteriile orale. Pastele de dinți și apele de gură care conțin fluor sunt
ușor disponibile pe piață pentru utilizare de către oameni. În timp ce unele
geluri și lacuri cu concentrație mare sunt disponibile pentru aplicare locală
 pe dinți de către profesioniști. Cantitatea de fluor din pastele de dinți
variază de obicei între 400 și 1500 părți per milion (ppm). Majoritatea
pastelor de dinți pentru copii au o concentrație mai mică (500-800 ppm).
După vârsta de 3 ani, se recomandă utilizarea unei paste de dinți care
conține fluor pentru periaj de două ori pe zi. Cu toate acestea, cantitatea de
pastă necesară pentru periere este doar egală cu jumătate din dimensiunea
bobului de mazăre. Începând cu vârsta de 6 ani, o pastă de dinți de mărimea
unui bob de mazăre este suficientă pentru periaj de două ori pe zi.
• Combateți placa microbiană prin metode chimice: Apele de gură
disponibile în mod obișnuit pentru copii conțin fluor pentru prevenirea
cariilor dentare. În mod normal, apa de gură trebuie utilizată numai pe bază
de rețetă. Unele dintre clorhexidină, antibiotice precum triclosanul și apele
de gură care conțin povidină-iod ar trebui să fie utilizate numai în anumite
condiții, sub prescripția unui specialist.
• Schimbarea dietei: Dieta joacă un rol foarte important în cauzarea cariilor
dentare. Zaharurile ușor disponibile și alimentele lipicioase fac ca mediul
oral să fie mai propice pentru carii dentare. Prin urmare, ar trebui depuse
eforturi pentru a reduce aportul și frecvența carbohidraților rafinați și a
alimentelor lipicioase. Creșteți aportul de alimente fibroase pentru a
stimula fluxul salivar, care este protector împotriva cariilor. Utilizarea unei
diete sănătoase cu fibre adecvate și fructe proaspete ajută la menținerea
sănătății orale bune.
• Intervenții preventive: Anumite intervenții timpurii ale profesioniștilor din
domeniul stomatologic pot ajuta la prevenirea cariilor dentare într-o mare
măsură. Utilizarea etanșanților pentru gropi și fisuri – Gropile și fisurile
susceptibile de pe suprafețele ocluzale ale dinților posteriori nou erupți sunt
sigilate cu un ciment cu ionomer de sticlă care eliberează fluor sau cu
rășină compozită. Aplicarea lacului cu fluor – Scade atașarea plăcii de pe
smalțul de suprafață și crește capacitatea de rezistență la demineralizare din
cauza acizilor produși prin fermentarea carbohidraților și ajută la
remineralizare prin eliberare susținută de fluor.

Tratamentul cariilor dentare se află în principal în domeniul unui

stomatolog. Rolul celorlalți profesioniști medicali este în principal educația
pacientului și a părinților în vederea prevenirii cariei dentare. Identificarea
timpurie a persoanelor cu risc și trimiterea timpurie la un stomatolog
reprezintă cheia pentru gestionarea cu succes a acestor copii.
Mituri despre cariile dentare la copii:
1. Se presupune adesea că nu este nevoie să spălați dinții copilului până
la vârsta de 2-3 ani. Cu toate acestea, acesta este un mit, deoarece
acesta ar putea duce la debutul precoce al cariilor dentare la copii.
Este important să începeți curățarea cavității bucale chiar din prima
zi de naștere și să începeți periajul fără pastă de dinți imediat ce
primul dinte erupe în cavitatea bucală.
2. O altă concepție greșită este că dinții de lapte vor cădea și nu este
nevoie să tratați cariile acestor dinți. Aceasta este o noțiune greșită,
deoarece caria dentară la dinții de lapte poate duce la sechele grave și
poate afecta și dinții permanenți.
3. O altă eroare percepută de publicul larg este că numai zaharurile și
alimentele dulci pot provoca carii. Acest mit trebuie dezmințit în
special, deoarece alimentele lipicioase care pot fi sărate pot duce și la
apariția cariilor.

CONCLUZIE
Caria dentară la copii este o boală importantă care poate fi foarte deranjantă dacă
nu este îngrijită. Medicii pot juca un rol important în prevenirea inițierii acesteia,
identificarea precoce și limitarea sechelelor progresive ale cariei dentare la copii.
Prin urmare, recomandările finale sunt:
• Fiecare furnizor de servicii medicale pentru copii ar trebui să fie informat
despre cauzele, identificarea și prevenirea cariilor dentare.
• Toți furnizorii de asistență medicală trebuie să cunoască instrucțiunile care
trebuie date părinților cu privire la clătirea/periajul gurii după administrarea
de siropuri/suspensii medicamentoase care conțin zahăr.
• În cazul identificării cariilor dentare în gura unui copil, furnizorii de asistență
medicală trebuie să le îndrume în special către medicul stomatolog pediatru.

BIBLIOGRAFIE
1. Shah N, Pandey RM, Duggal R, Mathur VP, Parkash H, Sundaram KR. Oral Health in
India. A Report of Multi-centric Study. Director General of Health Services, Ministry of
Health and Family Welfare, Government of India and WHO collaborative programme.
December 2007. Available at: http://www.whoindia.org/en/ section20/ Section 30_1525.
htm. Accessed on 26 September 2015.
2. Kassebaum NJ, Bernabé E, Dahiya M, Bhandari B, Murray CJ, Marcenes W. Global
burden of untreated caries: a systematic review and metaregression. J Dent Res. 2015
3. Benjamin RM. Oral health: the silent epidemic. Public Health Rep. 2010.
4. Petersen PE. Global policy for improvement of oral health in the 21st century--
implications to oral health research of world health assembly 2007, World Health
Organization. Community Dent Oral Epidemiol. 2009.
5. Yuan A, Woo S-B. Adverse drug events in the oral cavity. Oral Surg Oral Med Oral
Pathol Oral Radiol. 2015.
6. Tinanoff N, O'Sullivan DM. Early childhood caries: overview and recent findings.
Pediatr Dent. 1997;.
7. The American Academy of Pedodontics and The American Academy of Pediatric
Dentistry. Policy on Early Childhood Caries (ECC): classifications, consequences, and
preventive strategies. Oral Health Policies. Reference Manual. Am Acad Pediatr
Dentistry. 2014.
8. Ayhan H, Suskan E, Yildirim S. The effect of nursing or rampant caries on height, body
weight and head circumference. J Clin Pediat Dent. 1996.
9. Thomas C, Primosch R. Changes in incremental weight and well-being of children with
rampant caries following complete dental rehabilitation. Pediatr Dent. 2002;.
10. Low W, Tan S, Schwartz S. The effect of severe caries on the quality of life in young
children. Pediatr Dent. 1999;
11. Council on Clinical Affairs. Guideline on caries-risk assessment and management for
infants, children, and adolescents. Reference Manual. Am Acad Pediatr Dentistry. 2014.
12. Bordoni N, Dono R, Manfredi C, Allegrotti I. Prevalence of dental caries in twins. J Dent
Children. 1973;
13. de Menezes VA, Cavalcanti G, Mora C, Garcia AF, Leal RB. Pediatric medicines and
their relationship to dental caries. Braz J Pharmaceut Sci. 2010;
14. Dye BA, Vargas CM, Lee JJ, Magder L, Tinanoff N. Assessing the relationship between
children's oral health status and that of their mothers. J Am Dent Assoc. 2011