Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea din Bucureşti Facultatea de Administraţie şi Afaceri

Specializarea Marketing
Anul III

Proiect Marketing turistic


Mânăstirea Curtea de Argeș

Autori:
Răducanu Corina Luiza
Brîndoi Nicoleta Ana
Sandu Ionela Georgiana
Campania de promovare a Mânăstirii Curtea de Argeș

Partea I- IDENTIFICAREA UNEI BUNE PRACTICI DE PROMOVARE A UNEI


DESTINAŢII TURISTICE INTERNAŢIONALE
1. Scurtă prezentare a destinaţiei turistice

Mănăstirea Bachkovo sau Adormirea Maicii Domnului este o mănăstire ortodoxă majoră


din sudul Bulgariei . Este situată pe malul drept al râului Chepelare, la 189 km de Sofia și
este subordonat direct Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Manastirea este
cunoscută și apreciată pentru combinația unică de cultură bizantină, georgiană și bulgară,
unită prin credința comună. Manastirea a fost fondata în 1083 de către comandantul militar
bizantin de origine georgiană, Grigorii Bakuriani și fratele acestuia, Abazii. Astazi, doar
osuarul pe două etaje se mai pastrează. Acesta se afla 300m mai la est de complexul actual al
mănăstirii. Osuarul este un loc obligatoriu de văzut, mai ales pentru pictura sa murala unică,
care se încadrează între cele mai valoroase lucrări ale artei ortodoxe ale secolului XI - XII.
Mănăstirea Bachkovo a fost unul dintre cele mai signifiante centre spirituale și literare ale
perioadei de renaștere națională. A fost un loc al numeroaselor pelerinaje în masă.
Muzeul are o bogată încarcatura culturală, artistică și istorică: obiecte bisericiesti, carti,
sabiile lui Friedrich Barbarosa, turbanul Sultanului din 1452. Picturile murale, icoanele vechi,
din diferite perioade, manascrisele si miniaturile cu insemnari artistice, ca si numeroasele
obiecte bisericesti, au transformat Manastirea Bachkovo Monastery intr-una din cele mai
bogate galerii de arta bulgara. Manastirea Bachkovo ofera gazduire pelerinilor, avand o
capacitate de mai mult de 200 de paturi.
Biserica Catedrala Maicii Domnului (datand din 1604) este locul unde se pastreaza o
valoroasa icoana a Maicii Domnului Eleusa din 1310 (adusa din Georgia). Potrivit legendei,
icoana este făctoare de minuni, atrăgând mulți pelerini. Această biserică a fost construită în
locul celei mai vechi biserici a manastirii distruse de turci. Clădirea a supraviețuit până în
prezent în structura sa originală a unei bazilici cu cupolă cruciformă cu trei culoar, cu trei
abzi pentagonale. O cruce aurit de argint care se ridică de pe cupolă poartă inscripția
"Întotdeauna câștigă!" în georgiană. Picturile murale din pronaosul spațios au fost pictate în
1643 și înfățișează portrete de mărimea vieții ale lui Georgi și ale fiului său Constantin, care
au fost notabili de rang înalt în Istanbul și donatori ai bisericii. Frescele din naos au fost
pictate mult mai târziu, în 1850, de Joan Mosch (maestrul Mosko). Cele două icoane centrale
din iconostas sunt datate exact – 1793. acestea icoanele Sfintei Fecioare si ale lui Iisus
Hristos. Tâmplăria - iconostasul, tronul episcopului și alte asemenea, datează din secolul al
18-lea.
2. Scurtă descriere a activităţilor de comunicare derulate anterior

Istoria locului a fost foarte plină de evenimente. Până în secolul al xii- lea , conform
dorințelor fondatorului său, mănăstirea a primit în principal călugări iberici. Când a intrat sub
controlul statului bulgar, a beneficiat de donații generoase de la conducătorii Bulgari. În
timpul celui de-al doilea regat bulgar, mănăstirea a devenit unul dintre principalele centre
intelectuale ale Bulgariei și a devenit cunoscută în special pentru școala sa literară.
Locul este cunoscut pentru relaxare mentală: în fiecare zi se adună aici mii de vizitatori, atât
localnici, cât și turiști. În trecut, mănăstirea a fost un important centru de activitate
educațională și literară. Biserica adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,
care vindecă de toate bolile. Muzeul mănăstirii conține o colecție bogată de cărți, iar toate
dovezile vindecărilor sunt păstrate. În centrul curții mănăstirii se află un copac, conform
legendei, un descendent al arborelui paradisului.
3. Rezultatele campaniei de promovare

Mănăstirea Bachkovo din Bulgaria a primit vineri titlul de „Mănăstirea Deceniului” în cadrul unei
ceremonii desfăşurate la Sofia. Distincţia oferită aşezământului monahal este parte a celei mai mari
campanii de conservare și promovare a patrimoniului cultural și istoric din ţara vecină, intitulată
„Minunile Bulgariei”.

Titlul a fost acordat de comisarul bulgar pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret al UE,
Maria Gabriel, şi transmis Episcopului Sionie de Veliko Tărnovo, stareţul mănăstirii „Adormirea Maicii
Domnului” – Bachkovo.

Oficialităţile participante la eveniment și-au exprimat bucuria și admirația pentru realizările


aşezământului monastic și în mod special pentru facilitățile create pentru primirea şi
călăuzirea duhovnicească a pelerinilor din Bulgaria şi din întreaga lume.
Părintele stareţ şi obştea monahală au mulţumit pentru distincţia primită şi au apreciat-o ca
„un imbold şi mai mare” de a continua eforturile de dezvoltare a istoricei mănăstiri, privind
către viitor și cu grijă pentru fiecare suflet.

In cadrul utilizarii promovarii vanzarilor, pentru inceput, este important stabilirea obiectivelor
de afaceri; este importanta distingerea intre obiectiv promotional si obiectiv de afaceri.
Obiectivul de afaceri deriva direct din afaceri – cum ar fi de exemplu: cresterea productiei
sau cresterea numarului de turisti care viziteaza manastirea. Aceste obiective ofera contextul
in care sunt gandite activitatile promotionale. Obiectivele promotionale sunt mult mai inguste
in ceea ce priveste aria de concentrare: de exemplu, convingerea vizitatorilor sa vina in
numar cat mai mare. Aceste obiective deriva din obiectivul de afaceri dar au caracter
promotional.
• Pentru turisti obiectivele includ incurajarea vizitarii si cumpararii de cat mai multe
suveniruri per consumator, incurajarea promovarii de catre nonutilizatori sau utilizatori
ocazionali.
• Pentru distribuitori – achizitionarea unui volum cat mai mare de produse, refuzarea
produselor concurente, construirea unei loialitati fata de marca, atragerea altor distribuitori.
• Pentru forta de vanzare incurajarea promovarii destinatiei turistice, prospectarea mai
atenta a pietei, stimularea vizitelor in afara sezonului.

Partea a II-a – PREZENTAREA GENERALĂ A DESTINATIEI TURISTICE


PENTRU CARE SE REALIZEAZĂ CAMPANIA DE PROMOVARE
2.1. Scurtă prezentare a destinaţiei turistice
Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă din România, situată în
orașul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde
catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara
Românească. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și
moaștele sfintei Filofteia.
În forma ei actuală, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu
construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe
laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest
fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba
lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra
celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside care îi
împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul
ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.
În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de
patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517).
Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus,
agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care
urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La
restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de
original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele din
afară fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă
artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că
localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate,
realizând armonii decorative dintre cele mai originale.
Mânăstirea Curtea de Argeș oferă publicului larg  o splendoare arhitecturală, dar și o legendă
pe măsură. Astfel ca  cei care vizitează  pentru prima dată  acest edificiu  vor să cunoască mai
întâi frumoasa legendă a Meșterului Manole. Legenda spune că Meșterul Manole, încercând
să construiască  mânăstirea, și lovindu-se de grele obstacole (ceea ce construia ziua se dărâma
noaptea),  recurge la sacrificiul suprem și își  zidește soția, pe Ana, într-unul din zidurile
exterioare ale mânăstirii, aceasta fiind singura cale  ca edificiul să poată fi ridicat. Sacrificiul
uman nu se oprește aici, Manole însuși pierzându-și viața când încearcă să  zboare de pe
acoperișul mânăstirii. Acolo unde trupul său s-a izbit de pământ  legenda spune că a apărut un
izvor, pe locul respectiv aflându-se, astăzi, Fantâna lui Manole.

Lăsând  legenda să-și spună povestea, să vorbim și de adevărul istoric ce însoțește frumoasa
construcție. Mânăstirea a fost ctitorită în vremea lui Neagoe Basarab (1512-1517). Este
cunoscută și ca Biserică Episcopală  pentru că a fost scaun Episcopal între 1739 și 1748, și
poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Supusă mai multor lucrări de restaurare, forma
actuală este data de arhitectul francez  Andre Lecomte  du Nouy  și de arhitectul român
Nicolae Gabrielescu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

În interior pictura murală în ulei a fost executată de pictorii francezi, F. Nicolle, Ch.
Renouard, și pictorul român  N. Constantinescu. Biserica este plină de semnificație crestină ,
cei 12 apostoli fiind reprezentați  de 12 coloane executate dintr-un singur bloc. Izvoarele
istorice susțin faptul că aici s-a petrcut la 16 august 1517 canonizarea Sfântului Ierarh Nifon,
Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Munteniei. De aici, moaștele Sfântului au
plecat într-un sicriu de argint placat cu aur la Mânăstirea Dionisen –Athos.

Din același ansamblu mânăstiresc face parte și Capela – Paraclis,  unde se află moaștele
Sfintei Mucenițe Filofteia.

Pentru a cunoaște mai bine această bijuterie  arhitecturală , spirituală, culturală, vă invităm
dragi prieteni să vizitați acest loc binecuvântat de Dumnezeu și să vă umpleți inimile cu toată
bogația spirituală emanată aici.
Radu de la Afumați, ginerele voievodului (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfințit
continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menționează
și numele lui Dobromir zugravul.

După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi,
care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Românești. Pe aceasta, Neagoe
găsind-o „dărâmată și neîntărită... a zidit-o și înălțat-o din temelii”, fapt pe care un cronicar al
înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întărește. În această formă, biserica Mănăstirii
Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când a devenit
reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu
monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcții al sale.

Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii străini, care și-au aflat adăpost
în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea așezare a lui Neagoe
drept „una din minunile lumii”.[9] Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și
englezul Robert Ainslie și - mai târziu - pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror însemnări de
călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe
Basarab.

După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată și de un
puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeș a fost refăcută - astfel după cum se
vede astăzi - de arhitectul francez André Lecomte du Noüy și de arhitectul român Nicolae
Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A
fost isprăvită în anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886.
2.2. Aspecte generale privind mediul de marketing

Analiza SWOT
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

- reprezintă una dintre cele mai populare atracții -baza turistico-materiala este slab dezvoltată;
pentru vizitatori ;
-infrastructura insuficientă(refugii, marcaje);
-potential natural diversificat (relief, fauna,
-lipsa unor parteneriate pentru a pune in
flora);
evidentă potentialul turistic natural si antropic ;
-infrastructură de cazare valabilă pe tot
parcursul anului ; -ponderea scazuta a turistilor străini ;
-arhitectură inedita;
OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
-accesibilitatea cu transport personal sau public; -infrastructură mai dezvoltată a altor obiective
de interes religios și cultural;
-absența concurenților în apropiere de localitate;
-dezastre naturale;
-atragerea investițiilor;
-scăderea numarului de turiști, pe fondul crizei
-practicarea operatorilor economicie care
economice mondiale;
furnizeaza servicii de cazare la programul
guvernamental de ,,Tichete de vacanta”; -schimbări climatice care afectează activitatea
turistică ;

Alte destinații turistice de mare interes din Judetul Arges sunt:

 Cetatea Poenari
Poenari este una dintre cele mai impresionante cetăti din Romania. Pentru privelistea asupra
Cheilor Argesului, Barajului Vidraru si Muntilor Făgaras merită sa urcați cele 1480 de trepte
ale cladirii Cetatea lui Negru Voda, construită în secolul al XIV-lea, se află lângă localitatea
Arefu, aproape de baraj. Domnitorul Vlad Tepes a avut resedinta între aceste ziduri, fiindu-i
loc de refugiu si fortareată in calea cotropirii otomane.
 Transfăgarașan
Sau DN7C este una dintre cele mai spectaculoase șosele din Romania, încercată cu pedala pe
accelerație, la maxim și de cei de la Top Gear. Drumul șerpuieste printre Muntii Făgăras ca să
lege două regiuni istorice, Muntenia si Transilvania. Este drum intins, 90 de kilometri
construiti cu truda de catre armata romana, in perioada 1970-1974. Cel mai inalt punct al
soselei montane este la Balea Lac, 2.034 de metri. Este depasita, in prezent, de Transalpina,
cea mai inalta sosea, in Pasul Urdele cu 2.145 de metri.

 Barajul Vidraru
În drumul vostru prin Argeș se cere o fotografie la Barajul Vidraru. Lacul de acumulare a fost
construit in anul 1965, pe o suprafată de 893 de hectare. Barajul a adunat apele râurile Buda
si Capra pentru prevenirea inundațiilor si pentru producerea energiei electrice.

2.3 Scurtă descriere a activităților de marketing anterioare

2.3.1.Obiective de marketing
Ca principale obiective ne propunem să:
 Cresterea popularității in rândul turistilor;

 Cresterea vânzărilor;

 Cresterea vizitelor;

 Dezvoltarea și intensificarea activităţilor de promovare a imaginii destinatiei turistice;

 Satisfacerea clienţilor prin calitatea, prețul produselor şi serviciilor oferite;

 Acordarea unor salarii care să-i motiveze pe salariaţi şi care să le satisfacă aşteptările.

2.3.2 Buget
 Prețul unei nopți la Hotelul Posada, cea mai importantă şi complexă unitate de cazare
din Municipiul Curtea de Argeş variaza intre 350-400 de lei;
 Suma alocată pentru transport in medie este de 300 de lei;

 Suma alocata pentru consumabile (alimente, băuturi, alte obiecte necesare) este de
1000 de lei.

2.3.3. Grupul tintă


Grupul tintă pe care dorim sa îl atragem către aceasta destinatie turistică îl reprezintă
pasionații de turism religios.
2.4. Alegerea temei
Această tema a fost aleasa datorită monumentului istoric de mare valoare reprezentat de
Mânastirea Curtea de Arges, frumoasa destinație îmbibată în substrat istoric subliniat de
arhitectură unică si de legendele care fac locul acesta magic.
Ideea principală a campaniei o reprezintă atragerea în masa a turștilor. Destinația turistică
este vizitată de turistii care caută o oaza de liniste si care vor sa se conecteze cu
spiritualitatea.
În fiecare an, potrivit ultimelor statistici, trec pe aici circa 100.000 de turisti si pelerini. Cele
mai aglomerate zile sunt la sărbatoarea “Adormirii Maicii Domnului”, la Izvorul Tămaduirii
și de Sfânta Filofteea.

Partea a III-a – IDENTIFICAREA STRATEGIEI ŞI A OBIECTIVELOR DE


MARKETING
3.1. Identificarea grupului ţintă
Grupul ţintă pe care îl urmărim se referă la pasionații de turism religios, aşadar se introduce
noţiunea de pelerinaj și la persoanele pasionate de istorie care sunt interesate sa vadă
Mânăstirea pentru povestea și istoricul acesteia.
Femeile sunt cele care vizitează cu preponderenta mânăstirea spre deosebire de bărbați pentru
că s-a constatat ca spiritualitatea se referă la smerenie și pocăința , care în limba greacă
înseamnă „metanoia” adică schimbare, și după cum se știe, barbaților le este foarte greu să se
schimbe.
3.1.1. Contactul cu destinaţia
Persoanele care vizitează destinațiile turistice concurente sunt la fel ca și in cazul mânăstirii,
persoane care apreciează peisajele verzi, linistea, si aerul curat.

Persoanele care si-ar dori să viziteze mânăstirea sunt cele care doresc să ia o pauza de la
mediul cotidian pentru a se bucura de liniste și de spirituallitate , legenda Meșterului Manole
fiind o alta oportunitate pentru viitori posibili turisti.

3.1.2. Parametrii socio-demografici


Demografic:
 Categoria de varsta: 18-65
 Sex: Feminin si masculin
 Venit pe gospodarie:
Media veniturilor totale ale populației , medii pe gospodărie in anul 2021 a fost de: 5524.5
lei, iar cheltuielile de: 4674.5 lei.
 Educație:
Persoane care au absolvit liceu și/sau studii superioare;
 Naționalitate:
Romana;
 Psihografică:
Cu un stil de viată dinamic sau static;

3.2. Factorul demografic


Campania de promovare se va iniția pe plan național deoarece frumusetea și istoria acestei
mănăstiri trebuie cunoscută de cât mai multe persoane.
2.3. Planificarea temporală
Promovarea se va desfășura atât pe timpul verii, când turiștii vor să viziteze traseul
Transfăgărășan pentru frumusețea drumului și se vor opri la Mănăstire pentru o pauză
spirituală, cât și în timpul sezonului montan când numărul turiștilor va crește datorită
sărbătorilor si sporturilor de iarna.
3.4. Definirea scopului campaniei de promovare
Scopul principal îl reprezintă atragerea în masă a turiștilor, precum și comunicarea precisă ,
in vederea informării atente a consumatorilor potentiali si a intermediarilor, influentarii
comportamentului si procesului de vanzare.
Activitatea de promovare constă în eforturi deosebite in direcția furnizării de informații și
îndemnuri cu scopul de a convinge clientul vis-a-vis de o anumită ofertă și cu capacitatea
acesteia de a satisface nevoile consumatorului de servicii turistice) astfel încât acesta sa poata
fi determinat să ia decizia de a alege această destinație.
Notorietatea a fost menținută de legenda Meșterului Manole și Sfânta Muceniță Filofteia.
Introducerea unei noi destinații turistice a fost realizată în momentul în care trupurile eroilor
României precum (Carol I, regale Mihai si regina Ana) au fost înmormântați în curtea
bisericii Argeș.
Relansarea destinației turistice se va realiza prin promovarea acesteia în mediul
online,pliante,bannere, mediul televizat ( interviuri, reportaje, etc.)
3.5. Stabilirea obiectivelor comunicării de marketing
Ne dorim ca numărul turistilor să crească, iar schimbările pe care dorim să le adoptăm sunt:
Informarea cât mai multor persoane cu privirea la istoria Mănăstirii, legendele, religia,
arhitectura.
Timpul alocat acestei campanii este de 1 an.
Dorința campaniei este:
-să facă cât mai cunoscut acest monument de arhitectură din Romania;
-să atragă turistii de peste hotare,
Dorim ca turiștii, dupa realizarea Campaniei publicitare să influenteze alti oameni sa viziteze
acesta manastire, să ramană cu o amintire placută.
3.5.1. Acoperire
Numarul de persoane care au intrat cel putin odata in contact cu mesajul publicitar, atat pe
retelele de socializare cat si stradal prin pliante promotionale si bannere este de 2500 de
persoane.

3.5.2. Frecvenţă
Audiența a fost expusă mesajului publicitar de 2 ori/zi ceea ce a ajutat la conașterea și
influențarea publicului larg cu privire la mănăstire.
3.6. Analiza concurenţei
Reacția concurenței a fost una promtă fată de promovarea Mânăstirii, determinându-i să ia
măsuri in ceea ce privește publicitatea propriilor destinații pentru a evita reducerea numărului
de vizitatori.
Partea a IV-a – PLANUL DE ACTIVITĂŢI

4.1. Elaborarea mixului comunicational

Comunicarea- este masiva deoarece ofertantul se adreseaza unui ansamblu de persoane.


Mediul online este locul promovării, prin anunțuri distribuite în social-media, împreună cu
mass-media, prin reclame TV, presa online, interviuri, viu grai sau anunțuri radio. Aceste
mijloace vor fi folosite mai mult sau mai puțin, deoarece potențialii clienți nu sunt încadrați
într-o singura categorie. Biserica cuprinde toate categoriile de oameni, atât de la cei fără
posibilități,cât și cei mai potenți financiar, de la adulți la copiii, de ascultători radio sau de
utilizatori ai platformelor de tip facebook sau instagram.
În ceea ce privește mesajul transmis prin viu grai, acesta a suferit ușoare modificări cum este
și normal. În momentul în care s-a povestit legenda existau persoane care au adaugat sau
omis anumite detalii importante și precise ale acesteia.
Prin publicitate, turiștii sunt informați asupra noilor produse apărute, asupra ofertelor
existente. Prin promovarea vanzarilor poate fi influențat comportamentul consumatorului si
orientata atitudinea fata de marca intr-un sens favorabil. Parteneriatele au rolul de a crea si
consolida o noua imagine a produselor si de a castiga increderea consumatorilor in ceea ce
priveste calitatea produselor.
4.2. Identificarea în timp a momentelor cheie ale campaniilor
Pe lânga faptul ca publicul vizitează biserica din diferite motive personale precum: religia,
cunoscută legenda,regii Romaniei, etc

Momentul maxim de vânzare:


Numărul turiștilor a crescut din momentul în care au fost aduși Regina Ana si regele Mihai;
În zi de sarbatoare ( 7 decembrie Mucentita Filofteia);
Mediul televizat: reportaje, emisiuni;
Medii de expunere: panouri publicitare, pliante;
Promovarea online;
Publicitate prin tiparituri –cataloage si brosuri;
Perioada sărbatorilor;
Perioadele de promoţii oscilează in funcție de produsele puse la dispozitia vizitatorilor;
4.3. Alocarea în timp a bugetelor
Datorită faptului că Mănăstirea este susținută de oameni, bugetul nu este unul clar și variază
în funcție de donații.
Partea a V-a – EVALUAREA ŞI CONTROLUL CAMPANIEI DE COMUNICARE
Verificarea se poate face prin:
- urmărirea periodică a paginilor de promovare din mediul online(vizitatori, aprecieri,
interacțiuni, etc.);
-comunicarea permanentă cu preotul Mănăstirii;
-vânzările obiectelor bisericești;
-sumele colectate în urma taxelor de acces;
-donațiile;
-analizărea permanentă a strategiilor și scopurilor promoționale;

Partea a VI-a Realizare pliant/broşură a destinaţiei turistice promovate

S-ar putea să vă placă și