Riscul de pret in comertul international

1. Definirea riscului de pret

Activitatea de comerţ exterior se desfăşoară într-un mediu care, prin natura sa,
include riscuri multiple determinate de complexitatea acestui tip de afaceri, de evoluţia
contradictorie a pieţei mondiale, de insolvabilitatea specifică unor economii naţionale,
ca şi de insolvabilitatea pieţei mondiale.

Firmele participante în activitatea de comerţ exterior nu au siguranţa (certitudinea) că

vor obţine rezultatele scontate. Riscul reprezintă posibilitatea de a obţine rezultate
favorabile sau nefavorabile într-o acţiune viitoare, posibilitate exprimată probabilistic.
Riscul în comerţul exterior poate fi definit şi ca posibilitatea de a înregistra o pierdere
într-un contract de comerţ exterior, datorită producerii unor evenimente imprevizibile.

Riscurile specifice comerţului exterior sunt numeroase insa cele mai frecvente sunt
riscurile economice (fluctuaţii valutare, neplata preţului, neexecutarea altor obligaţii
etc.).

Riscul de preţ este asociat schimbărilor posibile, în structura şi nivelul preţului

bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă de către o firmă, ca urmare a variaţiilor preţului
resurselor utilizate. Analiza riscului de preţ joacă un rol central în managementul
strategic. Riscul de preţ are ca surse preţurile producţiei industriale, cursul de schimb şi
rata dobânzii. Preţurile producţiei industriale sunt rezultatul fluctuaţiilor preţului energiei
electrice, combustibililor, gazului natural etc. care reprezintă „intrări” pentru
unele firme şi „ieşiri” pentru altele. Cursul de schimb şi rata dobânzii afectează, de
asemenea, „intrările” şi „ieşirile” unei entităţi. Spre exemplu, creşterea ratei dobânzii
are impact atât asupra consumului (scade), cât şi asupra costului de finanţare a firmei
(creşte).

Pentru exportator există riscul ca preţul la semnarea contractului să fie sub preţul
mondial din momentul plăţii, iar pentru importator riscul este ca preţul la semnarea
contractului să fie peste preţul mondial de la data plăţii. Acest risc de preţ este cu atât
mai mare cu cât contractul de comerţ exterior se încheie pentru o perioadă mai lungă
de timp, pentru mai mulţi ani de zile.

Riscul de preţ se reflectă:

• asupra întreprinderii producătoare de marfă pentru export, când preţul extern

rămâne fix sau scade iar preţul intern creşte, datorită creşterii preţului la materii prime şi
manoperă;
 • asupra ICE ( intercontinental exchange), caz în care dacă preţul extern creşte
faţă de cel din contract (care este fix) ICE pierde în cazul exportului şi câştigă în cazul
importului.

2. Clauze contractuale de prevenire a riscurilor

În procesul de evitare a riscurilor sau de limitare a efectelor nefavorabile

determinate de acestea apar mai multe etape. Prima si cea mai esentiala este cea a
identificarii surselor de risc.

Dupa identificare, un pas important este cel al asigurarii împotriva riscurilor. Exista
agenti economici al caror obiect de activitate este asumarea riscurilor altora contra unui
pret numit prima de asigurare. Dimensiunea acestui pret depinde direct proportional de
o serie de factori, dintre care cel mai important este probabilitatea întâmplarii
evenimentului ce se doreste a fi asigurat. Cum, de obicei, riscurile în comertul
international sunt felurite si relativ probabile, primele de asigurare pot atinge valori
însemnate ceea ce determina o crestere a costurilor cu rezultat direct în diminuarea
profitului.

Din acest motiv urmatoarea faza a procesului de evitare a riscurilor se axeaza pe

tehnicile mai putin costisitoare. În acest context dinstingem doua grupe de operatiuni:
unele care pot fi incluse în contract sub forma unor clauze, iar altele care se pot executa
în afara contractelor.

Aceste clauze vizează menţinerea echilibrului contractual, prin împărţirea echitabilă a

riscului între părţi, cât şi prin renegocierea şi adaptarea contractului la noile
circumstanţe apărute pe parcursul derulării. Principalele clauze contractuale utilizate în
comerţul exterior pentru acoperirea riscului de preţ şi cel valutar:

a) Clauza preţului escaladat: se aplică în contractele pe termen lung, cu livrări

eşalonate, pentru a se păstra echilibru între preţul produsului finit şi preţul factorilor de
producţie utilizaţi pentru fabricarea lui.

Astfel, dacă preţul materiilor prime şi preţul manoperei concurente pentru fabricarea
produsului A cresc sau scad, peste/sub un prag de variaţie (X%), preţul de contract
(notat P0) se înlocuieşte cu un nou preţ (notat P1). Determinarea noului preţ se face
după relatia:
 , unde:

a – constantă exprimând ponderea non adaptabilă a preţului de contract, de

exemplu 20%;

b – ponderea materiilor prime în preţ;

c – ponderea manoperei în preţ (a + b + c = 1);

– media aritmetică/ponderată a preţurilor materiilor prime la acel moment;

– media aritmetică/ponderată a salariilor la cele două momente.

b) Clauza de indexare: prin care are loc legarea preţului (sumei) prevăzut în
contract de un anumit etalon: o marfă de referinţă sau anumiţi indicatori sau indici.

Dacă valoarea etalonului se modifică peste o limită convenită reciproc, se schimbă

automat şi preţul din contract cu un procent convenit.

c) Clauza de consolidare a preţurilor sau clauza marfă: se aplică pentru livrări pe

credit şi rambursarea creditului în produse, când se precizează expres preţul pe baza
căruia se va efectua schimbul reciproc, dar se stabileşte şi cantitatea de produse de
rambursat pentru volumul de livrări efectuate (cantitativ). Introducerea clauzei apropie
acest contract de contractul de contrapartidă.

d) Rectificarea preţului: se aplică la livrările de maşini, utilaje, echipamente când

se prevede o aliniere automată a preţurilor la conjunctura de pe piaţa reprezentativă a
acelui tip de utilaj, echipament (piaţa reprezentativă este dată de piaţa ţării cu rol major
în producţia acelui tip de utilaj). În fapt, apelul la acest tip de clauză se recomandă
pentru orice exporturi ce se distribuie pe un interval lung de timp, când asupra preţului
de contract (P0) îşi vor pune amprenta rata inflaţiei (Ri) şi rata dobânzii (Rd).

e) Clauza de revizuire a preţului: prin care părţile se obligă să renegocieze preţul

dacă se înregistrează o variaţie peste o limită convenită la costul materiilor prime,
transport, manoperă etc.

3.Alte metode de prevenire şi contracarare a riscului de pret specific in

comerţului exterior

Dacă părţile contractante într-o operaţiune de comerţ exterior nu au reuşit să

prevadă, în contract, clauze asiguratorii contra riscurilor sau dacă cele prevăzute nu
sunt eficiente, acestea au posibilitatea de a interveni ulterior pentru a limita sau elimina
o parte a riscului.

Cele mai importante riscuri în comerţul exterior sunt cele de preţ şi cele valutare,
determinate de factorul timp ce se interpune între data angajării obligaţiei şi data la care
ea devine scadentă. Relaţia dintre factorul timp şi factorul risc în comerţul exterior este
o relaţie direct proporţională. Pentru a obţine reducerea influenţei factorului timp asupra
preţului se apelează la metode precum:

– reducerea duratei de derulare a contractului extern;

– folosirea unor instrumente de plată negociabile (trate, bilete de ordin), care pot fi
încasate înainte de scadenţă şi diminuează riscul deprecierii valutare (nivelul taxei de
scont se include, în prealabil, în preţul de ofertă);

– actualizarea, în contractele pe termen lung, când se scontează fluxul de încasări

valutare pe o perioadă cu un coeficient prestabilit;

– modificarea termenelor de încasare sau de plată;

– sincronizarea încasărilor şi plăţilor în aceeaşi valută, respectiv compensarea;

– încheierea de tranzacţii la termen la bursa de mărfuri sau pe piaţa valutară.