Sunteți pe pagina 1din 5

Prăbușirea unui satelit

în Latinia
- locul desfășurării summit-ului Uniunii Eritropiene

În perioada 05.05 - 08.05.2021, s-a desfășurat în capitala Latiniei summit-ul Uniunii


Eritropiene la care au participat toți diplomații uniunii, summit care a avut ca obiectiv
formularea unei politici externe comune a acesteia. În cea de a doua zi a summit-ului primul
ministru al Latiniei a fost informat, de diverse instituții internaționale și naționale de
specialitate din domeniul intelligence și spațial, că sunt 30% șanse ca un satelit lansat de
guvernul Republicii Federative Chirilia să se prăbușească pe teritoriul Latiniei și,
necunoscându-se în acel m ment ce fel de satelit este, există riscul ca radiația cauzată de
prăbușirea acestuia să afecteze grav sănătatea populației acestui stat. Primul ministru a
convocat imediat Consiliul pentru Situații de Urgență al Latiniei. În urma acestei ședințe a
fost luată hotărârea ca serviciile de informații, apărare, securitate, aviație și exploarare
spațială să desfășoare în comun acțiunea de interceptare și distrugere a satelitului, folosind
metode și sisteme performante în domeniu, resturile acestuia urmând a fi dirijate să cadă în
zonele nepopulate ale țării.
Serviciile de informații și securitate ale Latiniei au obținut dovada că satelitul
transporta o încărcătură nesemnificativă de hidrazină care, fiind depozitată într-un rezevor de
metal, va rezista presiunilor generate de intrarea în atmosferă, prezentând un pericol de
intoxicare, doar la trecerea în stare gazoasă, asupra oamenilor aflați la o distanță mai mică de
50 de metri de locul prăbușirii, iar traiectoria acestuia este dirijată către partea de nord a țării,
în apropiere de Marea Euxeniei.
În data de 06.05.2021, ora 08.32 pm, satelitul a fost interceptat și distrus, resturile
căzând într-o zonă apropiată Deltei Martho din Marea Euxeniei, în nordul Latiniei, materialul
toxic a ars complet, fără să existe implicații asupra populației. Resturile satelitului au fost
recuperate de navele latiniene, acestea urmând a fi examinate de experții țării noastre în
comun cu ai Chiriliei și ai Agenției Spațiale Europene pentru a se afla motivele defectării
echipamentelor satelitului și evitarea apariției unor astfel de incidente nefericite în viitor.
Activitatea participanților la summit nu a fost periclitată/ perturbată/întreruptă de
aceste evenimente, dezbaterile finalizându-se cu succes în sensul că a fost formulată și
adoptată Strategia pentru politica externă a Uniunii Eritropiene.
Bună ziua,

În vederea evaluării activității dumneavoastră la disciplina Intelligence și decizie, vă rugăm ca până în data


de 27.05.2021, ora 16:00, să transmiteți la adresa popa.adrian@animv.eu rezolvarea următoarelor două
sarcini în 2 documente Word distincte:

1. Redactați un comunicat de presă din partea unui serviciu de intelligence în nu mai mult de 1 pagină prin
care să promovați o acțiune sau rezultatele unei acțiuni menită să sporească cultura de securitate în rândul
societății civile. Entitatea emitentă, respectiv aspectele enunțate vor fi fictive. Scopul final al materialului
este ca odată parcurs, cititorul să-și sporească gradul de încredere în respectivul serviciu de intelligence.
Țineți cont de principiul need to share și nu devoalați identitatea surselor, respectiv tehnicile și metodele
folosite pentru desfășurarea respectivei acțiuni sau obținerea rezultatelor în cauză.

2. Redactați un eseu de minimum 6 pagini  (excluzând pagina de gardă, cuprinsul și bibliografia) cu


titlul  Intelligence în serviciul cetățenilor  în care să abordați cel puțin următoarele aspecte:

- principalele atribuții ale serviciilor de informații în societăți democratice;

- nevoia raportării activității de intelligence la lege;

- relația servicii de informații - factori decizionali în beneficiul cetățenilor;

- rolul culturii de securitate;

- radiografierea comunicării publice a serviciilor de informații din România postdecembristă


(SRI, SIE, DGIA, DGPI) pentru a surprinde acțiuni concrete de promovare a culturii de
securitate în rândul societății civile.  

În măsura în care aveți nevoie de clarificări suplimentare, vă stau la dispoziție în cadrul


următorului seminar.

Toate cele bune,


Ghid de redactare comunicate de
presa

Potrivit lui Bernard Dagenais, cunoscut autor al


unor lucrari cu impact asupra publicului, precum „Campania de relatii publice” si „Profesia de
relationist”, „comunicarea este persuasiune„. Autorul isi continua ideea in „Profesia de
Relationist”, apreciind ca „A persuada inseamna a face pe cineva sa creada ceva, sa fie convins
de acel lucru sau sa doreasca sa faca ceva anume, cu o adeziune totala. Comunicarea nu este,
deci, doar o impartire de informatii; ea reprezinta dorinta de schimbare si reflecta o intentie de a
da un sens anume realitatii„. Aceasta este, probabil, una dintre cele mai transante definitii ale
persuasiunii si, spre deosebire de alti autori, Dagenais nu adauga aici si termenul „influenta”. De
astfel, persuasiunea ar trebui fi privita ca un mecanism educativ capabil sa instruiasca si nu ar
trebui fi asociata cu propaganda sau cu influenta.
Plecand de la aceste considerente, se poate adauga faptul ca nu orice eveniment poate fi obiectul
unei comunicari scrise sau inregistrate, deoarece nu toate pot servi intereselor presei. In aceste
conditii se poate pune intrebarea:

1. Cum poate atrage interesul mass media un comunicat


de presa?
Probabilitatea ca un comunicat de presa care raspunde anumitor intrebari pe care si le-ar pune
orice persoana care doreste sa cunoasca mai multe informatii cu privire la un anumit eveniment,
sa starneasca interesul mass-media este mare. In acest sens, sunt utilizate intrebari fundamentale,
„cei 5 W” sau cei „5 W + H”: Cine? (Who?), Ce? (What?), Cand? (When?), Unde?
(Where?), De ce? (Why?), Cum? (How?).
Se apreciaza ca parcurgerea unui algoritm in comunicarea specifica relatiilor publice este
obligatorie. Acesta va include:

 Evenimentul;
 Publicul–tinta;
 Informarea;
 Planificarea;
 Organizarea;
 Desfasurarea;
 Follow-up.
Un bun specialist in relatii publice stie care sunt informatiile pe care mass-media le vehiculeaza
intens si se va folosi de ele. Este de la sine inteles ca va miza pe informatii de actualitate, pe
informatii care fac referire la personalitati publice, pe informatii al caror caracter este conflictual
sau pe cele care includ elemente de progres intr-o anumita ramura s.a.m.d. Stie, de asemenea, ca
doar un comunicat de presa prezentat obiectiv va fi preluat de jurnalisti si din acest motiv nu va
oferi informatii incorecte sau controversate.

2. Cum se redacteaza un comunicat de presa


In momentul in care scrie un comunicat de presa, autorul trebuie sa respecte anumite norme de
redactare si structura.

2.1. Titlul comunicatului de presa este o componenta esentiala a acestuia


Din acest motiv trebuie gandit in asa fel incat sa atraga atentia. La modul ideal, titlul trebuie sa
trezeasca curiozitatea cititorului, sa centreze atentia pe continut, sa fie scurt (7-15 cuvinte) si
factual. De asemenea, la stabilirea titlului este recomandat sa se tina cont si de urmatoarele
aspecte:

 Momentul stabilirii titlului: se recomanda sa se aleaga o varianta inainte de a se


scrie textul (doar in conditiile in care autorul are o imagine bine conturata a ideilor
esentiale) si forma definitiva la finalul scrierii textului cand ideile principale sunt
evidente;
 In titlu se evita folosirea cuvintelor al caror inteles poate fi necunoscut pentru
cititori: neologisme, cuvinte rar folosite in limba romana, abstracte, notiuni s.a.m.d.;
 Un titlu nu minte si nu amageste: titlu rezuma continutul textului in cel mai fidel
mod posibil.
2.2. Textul comunicatului de presa
Cea mai importanta regula de care trebuie sa se tina cont in momentul redactarii comunicatului de
presa este ca informatia de cel mai mare interes sa fie prezentata imediat si nu dupa introduceri
stufoase. Textul unui comunicat de presa este structurat in 3 parti: lead, corpul textului si final.
Formula jurnalistica potrivita pentru redactarea textului este cea a piramidei inversate in care:

 primul paragraf (lead sau introducere) prezinta pe scurt informatia esentiala;


 paragrafele urmatoare dezvolta informatia enuntata in lead. In corpul textului se
adauga informatii care le completeaza pe cele din lead intr-o ordine descrescatoare in
ceea ce priveste importanta.
2.2.1. Lead-ul – fraza de atac
Acest prim paragraf, este cea mai importanta parte a unui comunicat de presa, dat fiind faptul ca
aici sunt incluse cele mai insemnate elemente ale mesajului. Lead-ul are rolul de a convinge
cititorul ca intreg textul merita citit.

In lead trebuie sa se regaseasca neaparat raspunsurile la urmatoarele intrebari:

 Cine? (Who?): Raspunsul se refera la organizatia sau persoanele care fac


subiectul comunicatului. Cititorul va decide masura in care il intereseaza subiectul
doar daca va descoperi in partea de inceput a textului numele organizatiei (complet
mentionat) sau numele persoanelor (mentionate, de asemenea, in intregime si insotite
de functii);
 Ce? (What?): Raspunsul indica despre ce eveniment este vorba, conturandu-i
elementele specifice (noutate, amploare s.a.m. d) si sugerand importanta sa pentru
publicul larg;
 Cand? (When?): Data/datele, ziua/zilele si ora/orele la care se va desfasura
evenimentul;
 Unde? (Where?): Raspunsul va indica locul in care se va petrece evenimentul
(actiunea).
Aceasta lista cu intrebari la care se raspunde in lead nu poate fi standardizata, deoarece specificul
informatiei este elementul esential de care trebuie sa se tina cont in alegerea intrebarilor. Autorul
comunicatului de presa nu trebuie sa piarda din vedere esenta informatiei sau sa se piarda in
detalii fara importanta. De astfel, se recomanda ca lead-ul sa nu depaseasca 5-6 randuri de text.

2.2.2. Corpul textului


Informatiile secundare se trec in corpul textului. Acestea trebuie sa completeze ceea ce s-a spus in
lead, sa amplifice informatia initiala. Potrivit lui K. Tucker, corpul textului „descrie solutiile si
avantajele pe care le ofera, pentru publicul-tinta, initiativa pe care o prezentati”.

In corpul textului, cititorul va gasi raspunsuri la urmatoarele intrebari:

 De ce? (Why?): Prin raspunsul la aceasta intrebare, cititorul va afla scopul


realizarii evenimentului;
 Cum? (How?): Redarea evolutiei evenimentului.
Pe de alta parte, corpul textului poate oferi raspuns si la urmatoarea intrebare:

 Cu cine? O intrebare la care este necesar sa se raspunda doar atunci cand


informatiile cu privire la agentii secundari (martori, complici, victime etc.) sunt
necesare.
Si pentru corpul textului, se recomanda paragrafele scurte, formate din 3-4 fraze (ceea ce nu este
neaparat o regula). Exprimarea nu trebuie sa fie ambiguu sau fara sens. La modul ideal, in corpul
textului, pentru coerenta se aplica regula: o singura idee = un singur mesaj = un singur paragraf.

2.2.3. Finalul comunicatului de presa


Autorul comunicatului de presa va trebui ca prin final sa fixeze evenimentul in mintea cititorului.

3. Greseli de evitat in scrierea unui comunicat de


presa
Greselile ce pot fi facute in momentul redactarii comunicatului de presa sunt numeroase, cele mai
frecvente le includ si pe urmatoarele:

 Text mult prea lung sau prea scurt: Textele scurte (sub 300 de cuvinte) nu vor
reusi sa capteze atentia cititorului. Pe de alta parte, la textele mai lungi de peste 500
cuvinte exista riscul de a nu fi citite in intregime. De aici rezulta ca cel mai potrivit este
sa se scrie texte de 400 – 500 cuvinte.
 Comunicat intr-un singur bloc informativ: Este deosebit de important ca textul sa
fie aerisit, usor de citit si asimilat. Se recomanda structurarea in 3-4 paragrafe: lead,
corp text si final.
 Omiterea trecerii unei persoane de contact la finalul comunicatului: In finalul
comunicatului trebuie sa fie trecut numele, numar de telefon, adresa de e-mail si
website-ul companiei, foarte utile pentru mass-media.

S-ar putea să vă placă și