Sunteți pe pagina 1din 5

PORTOFOLIU TRAUMA

Savoiu cas Irod Nicoleta-Alexandra


grupa 1
Anul 2
ECCPCF

Seminarul 1:
În primul seminar, am făcut cunoștința cu traumele și am aflat ca oamenii
experimentează evenimentele diferit. Ceea ce ar putea fi traumatic pentru o persoană
ar putea să nu fie pentru alta.
După ce am trăit un eveniment traumatic, este normal să ne simțim speriați și să
reacționam printr-un răspuns de frică declanșat de sistemul de „zbor, luptă sau
îngheț” al creierului. Am descoperit ca tulburarea de stres post-traumatic implică o
traumă și un factor declanșator; astfel, PTSD se poate instala în urma expunerii la un
eveniment traumatizant extrem, cum ar fi: acte de violență, inclusiv violența
domestică, viol, abuz emoțional, sexual sau fizic, experiența războiului, moartea
neașteptată a cuiva drag, accidente, dezastre naturale, atacuri teroriste. De asemenea
mi s au părut pline de interes modificările negative ale cogniției și dispoziției, ce apar,
prin simptome de tipul: incapacitatea persoanei de a-și aminti aspecte importante în
legătură cu evenimentul traumatizant; convingeri negative persistente și exagerate
despre sine și lume; cogniții disfuncționale persistente legate de cauza și consecințele
evenimentului, care duc la autoînvinovățire; lipsa interesului de a face anumite
activități, altădată importante; detașare și înstrăinare de ceilalți;

Seminarul 2:
Am învățat ca despre experiențele adverse din copilărie- un termen umbrelă care este
utilizat pentru a face referire atât la maltratarea copiilor (abuzul și neglijarea), cât și
disfuncțiile familiale(traiul alături de un părinte care abuzează de consumul de
substanțe sau care suferă de o boală cronică fizică sau psihică, experimentarea directă
sau indirectă(ca martor) a violenței domestice, precum și pierderea unui părinte prin
divorț, abandon sau prin moartea acestuia. În acest sens, am primit cu drag și cu sens
informația ca adultii constienti și responsabili, pot întrerupe acest lanț invizibil al
transmiterii transgenerationale a „karmei” rele, adică a abuzurilor și traumei.
A ajuns la mine informația ca in cazul copiilor abuzați emoțional, efectele cele mai
comune constau în dezvoltarea unor forme de atașament nesigure/evitante, în
izbucniri de furie, în disfuncții la nivelul controlului propriilor impulsuri, în apariția
tulburărilor de învățare (în special a dificultăților de concentrare). De asemenea m a
impresionat ca victimele abuzului emoțional înregistrează un risc mai crescut de a
dezvolta tulburări fizice și psihice ca urmare a efectelor maltratării.

Seminarul 3

Pentru mine au fost de interes etapele doliului menționate în acest seminar, deoarece
sunt esențiale pentru înțelegerea acestei pierderi, fiind de mare ajutor în privința
examinării stadiului în care se află o persoană într-o astfel de perioadă. Am aflat
astfel ca cele 5 stagii ale doliului sunt:
-Negarea, retragerea în izolare (Putem asocia această fază ca un mecanism de
protecție, care într-o manieră sau alta acordă timp pentru a conștientiza această
pierdere)
- Furia (Această furie resimțită de cele mai multe ori este îndreptată către sine,
persoane din jur sau chiar cel trecut în viața veșnică. Stările dominante acaparează
persoana în cauză, neputându-se controla. Familia și prietenii apropiați sprijină
persoana afectată, încurajând exteriorizarea emoțiilor.)
- Dezbaterea interioara sau negocierea (persoana îndoliată caută să își amelioreze
durerea prin intermediul unei negocieri sau promisiuni cu Dumnezeu pentru a trece
mai departe. Această înțelegere este percepută ca un sistem de protecție care
temperează suferința acestei realități crunte.)
- Deprimarea – persoana simte nevoia de a se izola de cei din jur. Sunt situații în care
depresia ajunge să fie severă, copleșitoare și uneori lipsită de raționalism.pero
-Acceptarea - Împăcarea cu sine și dorința de viitor trebuie să primeze pentru a depăși
blocajul.

Seminarul 4

În cel de al 4-lea seminar, pentru ca sunt părinte a doi copiii, mi a atras atenția faptul
ca „Mai derutant pentru copii este situația în care părinții sunt fizic prezenți, dar în
realitate absenți.”- adică neglijarea copiilor. Și reversul: nevoia de securitate
emoţională. Această nevoie este satisfăcută atunci când acordăm atenţie modului în
care se simt copiii, avem reacţii care îi ajută să înţeleagă modul în care se simt şi să
înveţe modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor pe care le trăiesc. Cu alte cuvinte,
securitatea emoţională a relaţiei dintre părinţi şi copii depinde de nivelul de implicare
al părinţilor în viaţa emoţională a copiilor lor.

Seminarul 5

Mi a fost utila informația ca stresul de compasiune este un proces. Am aflat ca trauma


vicarianta nu este o stare de o zi, acum iti traiesti viata plin de energie si bucurie, iar
maine, te trezesti epuizat si lipsit de energie – atat fizic, cat si emotional. Oboseala
provocata de compasiune se dezvolta in timp– saptamani, luni, uneori chiar ani. In
timp, si in doze mici, capacitatea de a simti si de a avea grija pentru altii se erodeaza
prin folosirea excesiva a empatiei. Noutate a fost pentru mine și ca se poate
experimenta si un blocaj emoțional care se manifesta prin reactia la diferite situatii
altfel decat este asteptat in mod normal.
Odata declanșat stresul de compasiune, medicul sau asistentul medical dezvolta o
atitudine distanța care poate fi interpretata de pacient ca lipsa de interes.
Dar a fost util pentru mine pentru ca profesia mea este medic, și reversul medaliei-
anume despre satisfactia obtinuta din compasiune și prin ajutorarea celor aflati în
suferinta.

Seminarul 6

În acest seminar am aflat noutăți despre cele 7 etape : introducerea în debriefingul


psihologic, ca această etapă constă în a prezenta subiecţilor cadrul, spiritul şi regulile
metodei, în a-i asigura de respectarea confidenţialităţii şi în a-i informa că
demersurile narative le vor permite să se elibereze de aspectul „absurd“ al
incidentului.

Am aflat de asemenea ca în etapa „faptelor“, fiecare este încurajat să prezinte


minuţios ce s-a întâmplat în jurul lui înainte, în timpul şi după eveniment.
Apoi despre etapa „cogniţiilor“ în care i se cere fiecărui subiect să spună ce a gândit
înainte, în timpul şi după eveniment.

Am aflat despre etapa „reacţiilor“ când se cere subiecţilor să identifice şi să-şi


exprime trăirile din momentul incidentului.

Tot noutate a fost și etapa „simptomelor“ -subiecţii sunt îndemnaţi să formuleze


simptomele somatice şi psihice simţite în timpul evenimentului şi după încheierea lui.

Etapa „informării“- liderul intervine pentru a explica ce înseamnă stresul şi evoluţia


lui, dar şi impactul asupra muncii şi vieţii subiectului.
Etapa de „îmbogăţire a experienţei“ şi sinteza – în care am aflat ca liderul explică
participanţilor că, vorbind şi ascultându-i pe ceilalţi povestind despre ce au văzut şi
formulând ceea ce au simţit, ei au dobândit o mai bună cunoaştere a evenimentului,
au înţeles „normalitatea“ reacţiei lor, s-au eliberat de cogniţiile eronate şi emoţiile lor
perturbate.

Seminarul 7
Am aflat noutăți despre Promovarea creşterii posttraumatice – și anume, ca se poate
face pe trei dimensiuni principale:
- Susținerea suportului social de la persoane semnificative – familie, prieteni, alți
supraviețuitori ai traumei, grupuri de suport;
- Dezvoltarea unei narațiuni coerente despre traumă (prin care copilul îşi spune
povestea, este ascultat activ, iar experiența sa personală este validată);
- Sprijin pentru a înțelege faptul că nu e el de vină pentru ce i s-a întâmplat.
Distincția dintre cei doi termeni: rezilienței la traumă si fenomenul
creşterii/dezvoltării posttraumaticear fi aceea că, dacă reziliența se referă la
capacitatea de a reveni la „nivelul de plutire”, (ca un elastic, mi a plăcut comparatia
doamnei profesoare Mairan )de funcționare anterioară, creşterea posttraumatică
reflectă îmbunătățirea funcționării psihologice într-unul sau mai multe aspecte în
urma traumei.

2. Am citit articolul:
„Impactul traumei copilăriei asupra bunăstării copiilor și asupra
comportamentului adulților”, Jurnalul European de Trauma și Disociere, feb
2022
Cheyenne Downey,Aoife Crummy
Școală de Medicină, University College Dublin, Dublin, Irlanda,

Acest studiu cercetează legătura dintre trei consecințe ale traumei copilăriei
care au apărut în literatura anterioară: 1. Depresia şi anxietatea.
2. Tulburări de somn.3 Stima de sine scăzută.Alături de trei mecanisme de coping:
1. Negarea.2. Abuzul de alcool și droguri. 3. autoizolare

Din acest articol studiat, am aflat urmatoarele noutăți:


- posibilele corelații între capacitatea de reziliență și fondul clasei sociale.
- dacă negare, autoizolare, abuzul de droguri și alcool au fost mecanisme de coping
adoptate de victimele traumei din copilărie.
- stima de sine scăzuta, depresia și anxietatea și tulburările de somn au fost con-
secvențe ale traumei copilăriei;
- unii oameni suferă..., alți oameni își neagă adversitățile și refuză să recunoască
experiențele traumatice de teama impactului negativ asupra bunăstării lor.
- abuzul de droguri și alcool pot fi
mecanismele de adaptare ale victimelor traumei din copilărie, deoarece sa raportat că
toți participanții au menționat că clienții consumă alcool și droguri pentru a face față
- simptomele legate de depresie și anxietatea pot apărea la victimele traumei din
copilărie.
- unii clienți se luptă să-și depășească traumele la maturitate;
-unii suferinzi sunt convinși că nu pot trăi normal sau cred că nu valorează nimic;

S-ar putea să vă placă și