66 MATERIALE COMPOZITE.

Tehnologii şi aplicaţii în aviaţie

 capacitate ridicată de amortizare a vibraţiilor;

 compozitele ranforsate cu Kevlar au o excelentă rezistenţă la oboseală;
 rezistenţă la temperaturi ridicate şi stabilitate în ce priveşte calităţile mecanice într-un
câmp larg de temperaturi (până la 500C);
 este puţin sensibil la agenţi chimici şi microorganisme;
 proprietăţile la compresiune ale fibrelor de aramidă sunt mai slabe din cauza
legăturilor intermoleculare slabe, care permit încovoierea structurilor la eforturi mici
de compresiune.

R
Proprietăţile celor mai importante fibre organice sunt prezentate în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7. Proprietăţile diverselor fibre de polimer

u
Fibră de Modul de elasticitate Rezistenţa la tracţiune Densitate
polimer longitudinal [GPa] oi [GPA] [g/cm3]
Kevlar 29 58 3,62 1,44
Kevlar 49 124 3,62 1,45
dr
Kevlar 149 179 3,45 1,44
PBT 304 2,7
U

Vectran 62-86 2,5-3,1 1,40

Spectra 1000 172 3,09 0,97
s

Diversele aplicaţii ale materialelor compozite ranforsate cu fibre de polimer sunt:

ur

 pentru structuri supuse predominant la eforturi de tracţiune, cum ar fi curele pentru

transmiterea mişcării, carcasa motorului navetelor spaţiale, cabluri;
C

 în protecţia balistică datorită rezistenţei foarte bune la impact.

3.5. FIBRE ANORGANICE

Aceste fibre sunt destinate aplicaţiilor care necesită o înaltă stabilitate termică, ceea ce nu
poate fi asigurată prin folosirea compozitelor polimerice.
Cele mai utilizate tipuri de fibre sunt: fibrele de bor, fibrele ceramice (fibrele de carbură
de siliciu şi fibrele de alumină).

3.5.1. Fibrele de bor

Borul este un material atractiv pentru fabricarea fibrelor datorită masei atomice mai mici
decât al carbonului, a modulului de elasticitate aproape de două ori mai mare decât al oţelului şi
a densităţii de 2,6 g/cm3. Fibrele de bor sunt însele un materiale compozite, având un miez de
Fibre de armare a materialelor compozite 67

wolfram cu diametrul 12-13 m [ISP 87], care este acoperit cu un strat de B în fază
policristalină, astfel rezultând filamente cu diametrul 100…140 m [ISP 87, DUM 94].
Fabricarea fibrelor de bor. Din cauza dificultăţilor de fabricare a fibrelor de bor
(fragilitatea fibrelor) prin procedee cum ar fi filarea din topitură sau prin piroliza unor fibre
precursoare, acestea sunt obţinute:
 prin depunere chimică în fază de vapori (DCV) a unui strat de bor pe un fir de wolfram,
magneziu, aluminiu sau titan;
 fie prin descompunerea termică a unor halogenuri sau hidruri de bor;

R
 fie prin reducerea în fază de vapori a halogenurilor cu hidrogen.

u
oi
dr
U
s
ur

Figura 3.14. Schema instalaţiei pentru fabricarea fibrelor de bor [ISP 87, DUM 94]
C

Diagrama schematică a procesului de fabricaţie a fibrelor de bor este prezentată în figura

3.14 şi constă din:
 operaţia de întindere a firului de bază cu un sistem de role;
 faza1 – curăţirea firului în atmosferă de H2;
 faza2 – depunerea borului pe filamentul de bază se face prin descompunerea termică a
gazelor cu conţinut ridicat de B cum ar fi triclorura de bor (BCl3), în timp ce filamentul
este încălzit rezistiv (1200C) prin trecerea unui curent. Descompunerea termică se
realizează după ecuaţia de reacţie 2 BCl 3  3H 2 2 B  6 HCl . Elementele de reacţie
sunt introduse prin nişte conducte în recipientul reactor. Grosimea stratului de bor creşte
cu înaintarea fibrei în tubul reactor, grosimea necesară realizându-se prin trecerea
succesivă a filamentului prin tuburi reactoare aşezate în serie;
68 MATERIALE COMPOZITE. Tehnologii şi aplicaţii în aviaţie

 faza 3 – depunere pe firul de bor a unui strat de carbură de siliciu (SiC) cu rol protector.
Aceasta se realizează după ecuaţia de reacţie CH 3 SiCl3  SiCl  3HCl ;
 înaintea fiecărei faze şi după ultima fază firul este trecut printr-un sistem de filiere;
 fluxul tehnologic continuă cu o impregnare cu răşină epoxidică sau polieterică, ajustare
şi înfăşurare pe un tambur.
Proprietăţile fibrelor de bor. Fibrele de B prezintă următoarele caracteristici [ISP 87,
DUM 94]:
 rezistenţă ridicată la oboseală termică;

R
 modul de elasticitate longitudinal 400 GPa;
 rezistenţă la tracţiune între 2,8-4,2 GPa;

u
 densitate între  = 2,55-2,65 g/cm3 în funcţie de diametrul fibrei 100..140 m.
oi
Fibrele de B se folosesc în general la ranforsarea matricelor epoxidice şi a matricelor
metalice cum ar fi cele de Ti, Al, Mg. Fibrele de B pot fi folosite la ranforsarea compozitelor cu
dr
matrice metalică sau plastică, fiind elaborate în mai multe configuraţii, sub formă:
 de filamente simple sau răsucite;
U

 tocătură cu lungimea fibrei <20mm;

 ţesături de diferite configuraţii, straturi cu orientare uni – bi sau multidirecţională;
 şnur, tub sau furtun etc.
s

Întrucât fibrele de B sunt protejate printr-o barieră de difuzie de SiC sau B4C au o bună
ur

compatibilitate chimică cu metalele uşoare (Mg, Al, Ti şi aliajele lor) la temperaturi medii (300-
600C).
C

3.5.2. Fibrele ceramice

Materialele ceramice cu utilizarea cea mai largă în fabricarea fibrelor ceramice de armare
pot fi împărţite în două clase mari şi combinaţia acestora [LUK 03]:
 ceramice oxidice (alumina Al2O3, Al2O3-SiO2 şi Al2O3-SiO2-B2O3 etc.);
 ceramice neoxidice (nitrura de siliciu Si3N4, carbura de siliciu SiC, siliciura de
carbură de siliciu SiSiC, nitrura de bor BN etc.);
 amestecuri omogene de oxizi, nitruri, etc; Exemplu Al2O2-Si3N4, Al2O2-SiC.
Fibrele ceramice pentru armarea materialelor compozite se prezintă sub formă de
monocristale de tip whiskers (vor fi studiate în paragraful următor) şi de fibre foarte scurte cu
lungimea <10..15 mm şi diametrul 1..50 m. Aceste forme rezultă pe baza unor proprietăţi
Fibre de armare a materialelor compozite 69

mecanice ale fibrelor: fragilitate şi duritate ridicată. Totuşi, se pot obţine şi fibre lungi şi benzi
prin impregnarea fibrelor ceramice cu răşini epoxidice.
Fibrele ceramice se elaborează în general prin două metode [ISP 87, DUM 94, IAN 03],
şi anume metoda depunerii chimice în fază de vapori (DCV) pe un filament şi metoda injecţiei
ceramicelor în stare păstoasă.

Metoda depuneri chimice în fază de vapori pe un filament constă în principal din

următoarele etape:

R
 reacţii de piroliză (desfacere de legături chimice sub acţiunea căldurii) desfăşurate
prin mecanisme complexe;

u
 fenomene de transport prin difuzie la presiuni si temperaturi ridicate;
 aplicarea unui tratament fibrei rezultate.
oi
Câteva exemple de ecuaţii chimice de depunere în stare de vapori în procesul de fabricare
dr
a fibrelor din materiale ceramice sunt prezentate în continuare:
SiCl4 + CH4  SiC + 4HCl (pentru fibrele din carbură de siliciu)
BF3 + NH3  BN + 3HF (pentru fibrele din nitrură de siliciu)
U

Fibrele de carbură de siliciu se obţin prin metoda depunerii în fază de vapori (DCV)
[DUM 94, ASM 01] folosind pentru miez un filament de carbon având diametrul de 30 m
s

[ASM 01] pe care se depune un strat de SiC având grosimea de ~100 nm.
ur

Metoda obţinerii fibrelor ceramice prin injecţia ceramicelor în stare păstoasă.

C

Ceramica în stare păstoasă se obţine prin încălzirea la 2700…3000C a unui amestec de pulbere
ceramică şi aditivi. Acest amestec se poate obţine prin procedee mecanice sau cu jet de plasmă
[DUM 94]. Fibrele ceramice sunt obţinute prin extrudarea acestui amestec păstos.
Fibrele din carburi sau nitruri de siliciu se pot obţine prin metoda depunerii în fază de
vapori (DCV) folosind pentru miez un filament de carbon (50 m) încălzit rezistiv.
Fibrele de alumină. Fibrele policristaline de Al2O3, Al2O3-SiO2 şi Al2O3-SiO2-B2O3 sunt
obţinute din şlam (amestec de apă cu particule fine de substanţe minerale în suspensie, provenind
din instalaţii de preparare mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor). Fibrele sunt
supuse tratamentului de piroliză care cristalizează faza oxidului ceramic şi de asemenea elimină
polimerii şi lianţii. Printr-un alt tratament termic particulele ceramice se apropie, se lipesc,
crescând densitatea structurii şi astfel realizând creşterea granulelor. Fibrele astfel obţinute au o
70 MATERIALE COMPOZITE. Tehnologii şi aplicaţii în aviaţie

structură fină. Fibrele de SiC şi Al2O3 îşi conservă rezistenţa mecanică iniţială până la 800-
900C. O serie de fibre ceramice comerciale sunt prezentate în tabelul 3.8.
Tabel 3.8. Tipuri de fibre ceramice [ASM 01]
Denumirea Firma Compoziţie Densitate Diametrul mediu
fibrei producătoare [g/cm3] [μm]
Fibre de alumină - siliciu (A codifică alumina iar S siliciul)
Altex Sumitomo 85 A + 15 S 3.3 15
Alcen Nitivy 70 A + 30 S 3.1 10–7

R
Nextel 312 3M 62 A + 24 S + 14 B2O3 2.7 10–12
Nextel 440 3M 70 A + 28 S + 2 B2O3 3.05 10–12
Nextel 550 3M 73 A + 27 S 3.03 10–12

u
Fibre de α-alumina
oi
Almax Mitsui Mining 99.5 A 3.6 10
Nextel 610 3M >99 A 3.9 12
dr
Nextel 650 3M 89 A + 10 ZrO2+ 1 Y2O3 4.1 11
Nextel 720 3M 85 A + 15 S 3.4 12
U

Saphikon Saphikon 100 A 3.98 125

3.6. WHISKERS
s

3.6.1. Proprietăţi generale

ur

Whiskers-ul (”mustăţi”) este un monocristal alungit cu un raport foarte ridicat între

lungime şi diametru (< 1 m) [CLY 01, BAL 03], pe care aproape nu se pot observa defecte
C

structurale cu microscopul, aceasta conferindu-i o rezistenţă mecanică apropiată de cea teoretică.

Tabel 3.9. Caracteristicile fizico-mecanice ale monocristalelor tip whiskers [NIC 88]
Materialul Densitate Punct de topire Rezistenţa de rupere Modulul de elasticitate
[kg/dm3] [ 0C] la tracţiune [MPa] longitudinal [GPa]
Al2O3 3,9 2082 1400 ... 2800 70 ... 245
Be2O3 1,8 2549 1400 ... 1960 40
MgO 3,6 2799 2450 315
SiC-α 3,15 2316 700 ... 3500 49
SiC-β 3,15 2316 700 ... 2500 70 ... 105
BC 2,5 2449 700 45,5
Si3N4 3,2 1898 350 ... 1150 38,5
AlN 3,3 2198 1400 ... 2100 35
Grafit 2,25 3693 2100 99,4
Fibre de armare a materialelor compozite 71

Rezistenţa mecanică a whiskers-ului creşte cu descreşterea diametrului iar la diametre

100 m prezintă proprietăţi asemănătoare altor fibre şi sub 1 m acestea se aproximează ca
fiind cele teoretice (ideale). Proprietăţile mecanice ale whiskers-ului, aproape ideale, l-au făcut
atractiv pentru folosirea acestuia ca şi constituent în materiale compozite, îndeosebi datorită
posibilităţilor de realizare sub diverse forme şi dimensiuni (lungime, diametru).
În funcţie de materialul utilizat (oxizi, carburi, nitruri sau grafit) s-au realizat structuri
monocristaline sau whiskers din (tabelul 3.9): alumină (Al2O3), oxid de beriliu (Be2O3), oxid de
magneziu (MgO), carbură de siliciu (SiC α şi β), carbură de bor (BC), nitrură de siliciu (Si3N4),

R
nitrură de aluminiu (AlN), grafit etc.

u
3.6.2. Fabricarea structurilor monocristaline de tip whiskers
oi
Din considerente economice, whiskersul de carbură de siliciu (SiC) se foloseşte cel mai
des şi se obţine prin piroliza controlată a cojilor de orez care au un conţinut ridicat de siliciu.
dr
Whiskers-ul de SiC se poate obţine prin procedeul VLS (vapor-lichid-solid):
 particulă solidă catalizatoare este plasată într-un reactor pentru creştere şi este expusă
gazelor reactive H2, CH4 şi SiO;
U

 particula devine saturată cu Si şi C, formând un balon de topitură care mediază creşterea

whiskers-ului la interfaţa lichid-solid. Creşterea cristalului se datorează precipitării fazei
s

lichide saturate;
ur

 dezvoltarea cristalului se face din vapori prin reacţia moleculelor constituente la

interfaţa vapor-lichid.
C

Un alt tip de whiskers este whiskers de C care se utilizează în general la ranforsarea

compozitelor pe bază de polimeri. Acest tip de whiskers se obţine prin procedeul de creştere cu
vapori. Acest procedeu se bazează pe utilizarea unei particule de Fe cu diametru redus cu rol de
catalizator, care se expune unui amestec de CH4 şi H2 la temperaturi înalte, saturând particula de
Fe cu C. Carbonul se precipită din particulă sub forma unui tub de grafit cu diametrul
aproximativ egal cu cea a particulei. Tubul astfel obţinut are diametrul de aproximativ 30 nm
ceea ce îl face greu utilizabil, în schimb structura lui este de o calitate foarte bună. Pentru a mări
diametrul tubului la mărimea dorită (~ 10 m) se foloseşte procedeul de depunere în faza de
vapori, structura semănând cu cea a fibrelor. Prin tratamentul termic ulterior se obţin proprietăţi
apropiate cu cele ale monocristalelor de grafit.
72 MATERIALE COMPOZITE. Tehnologii şi aplicaţii în aviaţie

3.7. FIBRE METALICE

Fibrele metalice se prezintă sub formă de fibre lungi, cu diametre cuprinse între 5 m-
200m [IAN 03] sau fibre scurte, având lungimea mai mică decât 25 mm şi diametrul mai mic
decât 5 m. Materialele folosite pentru realizarea fibrelor metalice sunt Al, Mg, Mo, W, etc.
Aceste fibre sunt utilizate predominant în ranforsarea matricelor ceramice, metalice şi
polimerice. Pentru ranforsarea superaliajelor pe bază de Fe, Ni, Co este indicată folosirea fibrelor
de oţel, W, Nb, Mo, etc.

R
Fibrele metalice se obţin prin trefilare. Materialele metalice de ranforsare a compozitelor
pot fi livrate sub formă de fire, roving, ţesături etc.

u
Fibrele de tungsten sunt folosite la armarea scuturilor termice ale rachetelor. Materialele
compozite armate cu fibre metalice combinate cu fibre de sticlă, fibre de carbon etc. dispun de
oi
proprietăţi fizico-mecanice net superioare materialelor compozite armate doar cu fibre de sticlă
dr
sau fibre de carbon.
U
s
ur
C