Sunteți pe pagina 1din 6

PROCEDURA ÎMPĂRŢELII JUDICIARE

1. Noţiune şi reglementare
Prin procedura împărţelii judiciare se desemnează ansamblul regulilor
prevăzute de lege pentru soluţionarea acţiunilor în justiţie care au ca obiect
sistarea stării de indiviziune. În practică se folosesc denumiri precum:
procedura partajului sau ieşire din indiviziune, etc.
Materia este reglementată în Codul de proc.civ., art.673¤1 –673¤14.

2. Sesizarea instanţei
a) competenţa instanţei
Cererile de partaj sunt de competenţa Judecătoriei, indiferent de
valoarea masei partajabile – art.2 pct.1 lit.b Cod de proc.civ.
Cu privire la competenţa teritorială se impun câteva precizări:
- Dacă din masa partajabilă face parte un imobil: se va aplica art.13
Cod de proc.civ.;
- Dacă este un partaj succesoral, va fi competentă instanţa de la ultimul
domiciliu al defunctului- art.14;
- Dacă se împart bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, iar
partajul este cerut în cadrul divorţului, competenţa revine instanţei
învestită cu cererea principală (de divorţ).

b) dreptul la acţiune,
Conform art.728 al.1 Cod civil „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne
în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii …”
Din acest text decurg următoarele reguli:
I. dreptul la acţiunea în partaj este imprescriptibil
Această regulă se aplică în orice materie (nu numai succesorală),
indiferent de cauza stării de indiviziunii.
În cadrul procesului de partaj se pot formula şi cereri conexe cu
cererea principală, cu privire la: împărţirea fructelor produse de bunurile
succesorale lichidarea pasivului succesoral, reducţiunea liberalităţilor şi
raportul donaţiilor. Aceste cereri au un regim diferit sub aspectul
prescripţiei extinctive, astfel încât se impun câteva precizări:
- cererea de împărţire a fructelor produse de bunurile din masa
partajabilă este considerată, în doctrină şi jurisprudenţă,
imprescriptibilă, dacă fructele există în materialitatea lor. Dacă
fructele au fost consumate şi se solicită aducerea la masa de împărţit a
contravalorii acestora, acţiunea este supusă prescripţiei de 3 ani.
- Cererea privind lichidarea pretenţiilor pentru cheltuielile de
înmormântare şi respectare a tradiţiilor religioase, cheltuieli ce
compun pasivul succesoral, este prescriptibilă în termenul general,
atât în situaţia în care este formulată în cadrul acţiunii de ieşire de
indiviziune, cât şi atunci când este formulate pe cale separată (decizia
6/2009 a ICCJ dată în recursul în interesul legii).
- Acţiunea pentru raportarea donaţiilor. Se consideră că această acţiune
are un caracter personal patrimonial şi este supusă termenului general
de prescrpţie 3 ani.
- Acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive, este, de asemenea,
prescriptibilă în termen de 3 ani.

II. nici un coindivizar nu poate renunţa la dreptul de a cere ieşire din


indiviziune
Prin excepţie, legea permite coindivizarilor să încheie convenţii de
menţinere a stării de indiviziune pe o durată de cel mult 5 ani. După trecerea
acestei perioade, convenţia se poate reînnoi pe încă 5 ani. –art.728 al.2
Convenţia de menţinere a indiviziunii nu poate fi opusă creditorilor
personali ai moştenitorilor, care pot cere împărţeala pe calea acţiunii oblice.
Uneori, acordul de menţinere temporară a stării de indiviziune este
însoţit de o împărţire provizorie a folosinţei bunurilor.. partajul de folosinţă
nu pune capăt stării de indiviziune; această posibilitate nu este prevăzută
expres de Codul civil , dar este admisă în practică, datorită utilităţii sale.

III. defunctul nu poate impune urmaşilor săi, pe cale testamentară,


obligaţia de a rămâne în indiviziune perpetuă

c) cererea de partaj, subiectele şi obiectul acţiunii în


împărţeală
Potrivit art.673², „Reclamantul este obligat sa arate in cerere
persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul pe baza caruia se
cere imparteala, toate bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde
acestea se afla, precum si persoana care le detine sau le administreaza.”
Aşadar, cererea de partaj trebuie să cuprindă elemente care să permită
determinarea şi soluţionarea tuturor pretenţiilor dintre părţi.
Tocmai de aceea, în jurisprudenţă s-a decis că, în această materie,
cererea reconvenţională nu poate fi disjunsă şi judecată separat.
Dreptul la promovarea cererii de partaj aparţine oricărei persoane
care se află în stare de indiviziune.
Acţiunea în împărţeală trebuie să fie exercitată împotriva tuturor
coindivizarilor, în caz contrar partajul fiind nul. În baza rolului activ,
instanţa trebuie să pună în vedere părţilor necesitatea introducerii tuturor
coindivizarilor, deoarece numai astfel se poate realiza respectarea drepturilor
acestora.
În cadrul acestei acţiuni toţi subiecţii au dublă calitate: de reclamanţi
şi pârâţi („iudicium duplex”)
Prin obiect al acţiunii de partaj înţelegem pretenţiile formulate de
părţi, dar şi bunurile sau drepturile de creanţă ce trebuie împărţite. În unele
situaţii, părţile solicită instanţei să stabilească masa bunurilor de împărţit,
administrând probe pentru a demonstra componenţa acestei mase.

3. Judecarea cererii de partaj


Procedura actuală de judecată pune accent pe rolul activ al
judecătorului, în scopul de a se realiza o rezolvare mai echitabilă şi mai
rapidă a litigiului.
În primul rând, instanţa are obligaţia de a stărui, în tot timpul
procesului, ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială. Împărţeala prin
bună învoială poate avea şi caracter parţial; în acest caz, instanţa va lua act
de învoiala părţilor şi va da o hotărâre parţială (art.673¤4, art.270-273 Cod
de proc.civ.).
Apoi, la prima zi de infatisare, daca partile sunt prezente, instanta le
va cere declaratii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse impartelii si va
lua act, cand este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la
existenta bunurilor, locul unde se afla si valoarea acestora (art.673¤3).
Dacă părţile nu convin asupra împărţelii, judecata va continua.
Astfel, instanta va stabili bunurile supuse impartelii, calitatea de
coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din
starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii fata de altii.
Daca se imparte o mostenire, instanta va mai stabili datoriile transmise prin
mostenire, datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct, precum si
sarcinile mostenirii. (art.673¤5 al.1)
Principiul fundamental este acela al împărţirii, pe cât posibil, in
natura. (art.673¤5 al.2)
Pe baza elementelor stabilite anterior (masa bunurilor, coproprietari,
cote–părţi, etc.), instanţa procedează la formarea loturilor si la atribuirea
lor. In cazul in care loturile nu sunt egale in valoare, ele se intregesc printr-o
suma de bani (sulta).
La formarea si atribuirea loturilor, instanta va tine seama, dupa caz, si
de acordul partilor, marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia ori masa
bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul
ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere imparteala, au facut
constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
(art.673¤9)
Daca pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de masuratoare,
evaluare si altele asemenea, pentru care instanta nu are date suficiente, ea va
da o aşa-numită (în practică) „incheiere de admitere în principiu”, prin care
va stabili elementele aratate la art. 673¤5 alin. 1, intocmind in mod
corespunzator minuta prevazuta de art. 258.
Prin aceeasi incheiere instanta va dispune efectuarea unei expertize
pentru formarea loturilor (art.673¤6). Raportul de expertiza va arata
evaluarea si criteriile avute in vedere la stabilirea acesteia, va indica daca
bunurile pot fi comod partajabile in natura si in ce mod anume, propunând
loturile ce urmeaza sa fie atribuite.
În cazul în care se constată omisiuni privind includerea anumitor
bunuri în masa partajabilă sau că există şi alţi coproprietari, instanţa poate
pronunţa o nouă încheiere, în condiţiile art.673¤7 Cod de proc.civ.
Subliniem că încheierile prevazute la art. 673¤6 alin. 1 si art. 673¤7
pot fi atacate cu apel sau, dupa caz, cu recurs odata cu fondul, fiind supuse
aceloraşi căi de atac ca si hotararea dată asupra fondului procesului.
Sintetic, finalizarea împărţelii se poate realiza în următoarele
modalităţi:
- partajarea bunurilor în natură (cu eventuale sulte);
- atribuirea în natură a bunului (care nu este comod partajabil) unuia
dintre coproprietari (cu obligarea lui la plata unor sulte);
- vânzarea bunului şi împărţirea banilor.
Mai concret, la cererea unuia dintre coproprietari, instanta, prin
incheiere, ii poate atribui provizoriu intregul bun, în următoarele situaţii:
- imparteala in natura a unui bun nu este posibila;
- imparteala in natura ar cauza o scadere importanta a valorii bunului;
- imparteala in natura ar modifica in mod pagubitor destinatia
economica a bunului.
Într-un astfel de caz, prin incheiere instanţa va stabili si termenul in
care coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat sa
depuna sumele ce reprezinta cotele-parti cuvenite celorlalti coproprietari.
Ca urmare a acestei hotărâri se pot ivi două situaţii:
- daca coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, in
termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta,
prin hotararea asupra fondului procesului, ii va atribui bunul;
- în cazul in care coproprietarul nu depune in termen sumele cuvenite
celorlalti coproprietari, instanta va putea atribui bunul altui
coproprietar, in conditiile prezentului articol.
Totuşi, la cererea unuia dintre coproprietari instanta, tinand seama de
imprejurarile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sa-i atribuie bunul
direct prin hotararea asupra fondului procesului, stabilind totodata sumele ce
se cuvin celorlalti coproprietari si termenul in care este obligat sa le
plateasca. (art.673¤10)
In cazul in care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea
bunului ori, desi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, in termenul
stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin incheiere, va
dispune vanzarea bunului, stabilind totodata daca vanzarea se va face de
catre parti prin buna invoiala ori de catre executorul judecatoresc.
Daca s-a dispus ca vanzarea bunului sa se faca de parti prin buna
invoiala, instanta va stabili si termenul in care aceasta va fi efectuata.
Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni. La implinirea termenului partile
vor prezenta instantei dovada vanzarii.
In cazul in care vanzarea prin buna invoiala nu se realizeaza in
termenul prevazut de alin. 2, instanta, prin incheiere, va dispune ca vanzarea
sa fie efectuata de executorul judecatoresc. (art.673¤11)
Subliniem că încheierile prevazute de art.673¤11 pot fi atacate
separat cu apel. Daca nu au fost astfel atacate, aceste incheieri nu mai pot fi
supuse apelului o data cu hotararea asupra fondului procesului.
Dupa ramanerea irevocabila a incheierii prin care s-a dispus vanzarea
bunului de catre executorul judecatoresc, acesta va proceda la efectuarea
vanzarii la licitatie publica, în condiţiile art.673¤12.
Sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalti, precum si
cele rezultate din vanzare vor fi impartite de instanta potrivit dreptului
fiecarui coproprietar.
In cazul in care imparteala nu se poate realiza in nici una dintre
modalitatile prevazute de lege, instanta va hotari inchiderea dosarului.
(art.673¤14 al.3)

4. Hotărârea de partaj
Hotărârea de partaj este supusă condiţiilor de fond şi de formă din
dreptul comun. De asemenea, în privinţa căilor de atac se aplică regulile
generale.
Hotărârea de partaj are efect declarativ de drepturi. Partajul nu este
translativ de proprietate: aceasta înseamnă că bunurile sunt dobândite cu
efect retroactiv, din ziua naşterii coproprietăţii, nu din ziua finalizării
partajului.
Caracterul declarativ al partajului produce următoarele consecinţe:
- actele de dispoziţie sau de grevare încheiate de un copărtaş înainte de
efectuarea partajului vor fi sau nu valabile, după cum bunurile au
căzut sau nu în lotul copărtaşului respectiv;
- actul de partaj nu constituie just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de
ani (pentru această uzucapiune punctul de plecare trebuie să se
găsească într-un act translativ de drepturi);
- etc.
Hotărârea de partaj are efect executoriu, indiferent dacă instanţa a
dispus sau nu explicit predarea efectivă a bunurilor. Într-o asemenea
împrejurare nu este necesară promovarea unei acţiuni în revendicare de către
un copărtaş împotriva altui copărtaş care deţine bunul şi refuză să-l predea.
Trebuie să se ţină seama, însă, de termenul de prescripţie în materia
executării silite (10 ani pentru drepturile reale).

S-ar putea să vă placă și