Sunteți pe pagina 1din 1

Ce sa facem atunci cand suntem ispititi?

Dacă ispita vine la om înseamnă că este cu voia Domnului. Cu ce scop? Domnul zice: „Prin
răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre" (Luca 21, 19) şi „Cel ce va răbda până în
sfârşit, acela se va mântui" (Matei 10, 22).

Atunci când omul este ispitit şi rabdă Domnul îl recompensează cu ce este mai important
pentru renaşterea sufletului. Dar pentru a trece mai uşor prin necazuri trebuie să vedem în
unele din acestea lucrarea diavolului, nu pe cea a vreunui om. Prin cei pe care îi cunoaştem
poate lucra cel rău. Trebuie să ţinem minte asta şi să nu-i acuzăm pe semenii noştri. Dacă
cel asupra căruia este îndreptată ispita nu o primeşte în suflet, atunci demonul este învins.
Dar pentru a nu pune la inimă tot felul de ispite trebuie să parcurgem drumul lung al
încercărilor biruite.
In box, de exemplu, ca să câştigi, trebuie să te antrenezi foarte mulţi ani. Uneori ţi se pare
că eşti suficient de pregătit pentru a învinge în luptă, dar ţi se întâmplă să întâlneşti un
adversar mai puternic. Atunci îţi dai seama că nu eşti chiar atât de bine pregătit. De aceea,
trebuie să lucrezi mult, până te obişnuieşti cu apărarea. O astfel de obişnuinţă trebuie să
aibă şi sufletul nostru. Omul trebuie să ştie cum să se apere de duşman. La început e mai
greu, dar dacă vom controla realitatea înconjurătoare şi comportamentul nostru, atunci
vom învăţa să nu lăsăm ispita să ne biruie. După aceea, chiar dacă loviturile vor veni din
toate părţile, vom şti cum să ne apărăm, vom avea imunitate - adică harul lui Dumnezeu - şi
vom trece uşor prin ispite. Dar repet: trebuie să învăţăm asta.
Dacă ne deprindem treptat cum să ne hrănim şi să ne apărăm trupul, trebuie să învăţăm şi
cum să ne păstrăm pacea în suflet, căci pacea sufletului este cel mai important lucru.
Trupul poate slăbi, dar sufletul devine tot mai tare, mai puternic. Apostolul Pavel spune:
„Puterea. se desăvârşeşte în slăbiciune" (II Corinteni 12, 9). Astfel, omul care se îngrijeşte
de sine ajunge la înălţimi unde nu-l mai tulbură durerile sau necazurile, ci chiar il bucură.
Iată ce spune Domnul: „Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc" (Apocalipsă 3, 19).
Inseamnă că Domnul a îngăduit să fim ispitiţi pentru mântuirea noastră. Dacă le va răbda
pe toate bărbăteste, omul îşi va curăţa sufletul. Există oameni care au foarte multe necazuri
şi greutăţi şi nu dau vina pe nimeni pentru asta, nu cârtesc împotriva lui Dumnezeu şi nu se
supără pe aproapele. Aceştia se bucură de partea ce li s-a dat.
Dacă suntem sănătoşi şi nu avem boli şi necazuri, atunci trebuie să ştim că avem o
problemă şi să plângem din această cauză. Dacă nu am căzut în plasa diavolului, trebuie
totuşi să fim atenţi să nu nimerim în altă cursă. De exemplu, un om nu s-a supărat fiindcă a
fost jignit; l-a înjurat aproapele lui, dar el nu a băgat de seamă. Atunci diavolul a început să-
l ispitească altfel: i-a sugerat că nu a căzut şi că este desăvârşit. Astfel începe mândria, care
îl va duce la cădere. De aceea, smerenia este cea mai importantă virtute. Atunci când omul
nu se măreşte pe sine, considerându-se praf şil pulbere, el are apărare de la Domnul, Care îl
acoperă cu harul Său. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învătaţi-vă de la Mine, că sunt
blând şi smerit cu inima, şi| veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29).
Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie. vol. 1,
Editura Sophia de Ambrozie Iurasov