UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI

FACULTATEA DE DREPT

Cultura şi civilizaţia ca factori

de determinare a dreptului

Țicrea Anda Victoria

2020
ID
 Dreptul a apărut atât ca un produs al experienţei şi practicii social-istorice anonime, cât şi al
creaţiei şi elaborărilor teoretice a diferiţilor legiuitori, jurişti sau doctrinari ai timpului.
Cuvântul ”drept” are o sferă semantică extinsă, putând căpăta, după cum am văzut, în funcție de
contextul în care este utilizat, mai multe accepțiuni.
Din perspectivă filosofică, ”drept” este un concept dezvoltat în operele lui Platon și Aristotel, cu
sensul de justiție, echitate, îndatorire de a trăi onest și de a da, de a recunoaște fiecăruia ceea ce i se
cuvine. Romanii exprimau acest sens astfel: honeste vivere, neminem laedere, suum quique tribuere”.
Din perspectivă juridică, cuvântului ”drept” i se atribuie mai multe sensuri. Prin drept se mai
poate înţelege şi: știința despre drept – ca ansamblul de idei, noțiuni, categorii, principii ce exprică
domeniul social al dreptului și prin intermediul cărora acesta. Au fost formulate mai multe definiţii ale
dreptului, în funcţie de perspectiva din care acesta a fost cercetat: filozofic, formal-normativist, sociologic
etc.
În conturarea unei definiţii a dreptului unii au considerat că “o definiţie expresivă trebuie să
cuprindă şi idealul şi fundamentul dreptului” (D. Volanski), pe când alţii susţin că o asemenea definiţie ar
trebui să menţioneze “numai elementele permanente şi esenţiale care constituie dreptul” (Alexandru
Văllimărescu).
Ca în multe alte domenii ale cunoaşterii şi generalizării teoretice şi în cel al definirii dreptului
opiniile sunt controversate, neajungându-se la formularea unei definiţii general sau qvasi-unanim
acceptate. Diversificarea definiţilor dreptului este considerabil stimulată de noile abordări inter sau
multidisciplinare. În definirea dreptului se confruntă nu numai opticile şi opiniile strict juridice ci şi cele
formulate din optica sau perspectiva unor alte domenii ale cunoaşterii — filosofia, sociologia, politologia,
istoria, economia, etica, cultura, psihologia, morala, axiologia, civilizația, antropologia etc., precum şi
cele formulate din perspectivă inter sau multidisciplinară poate fi modelat teoretic, așadar explicat.
Factorii de determinare a dreptului sau izvoarele materiale ale dreptului – reprezintă un ansamblu
de factori care îşi pun amprenta, direct sau indirect, cu pondere variabilă, asupra procesului de
configurare a dreptului atât în conţinutul, cât şi în forma sa.
Cei mai importanţi factori de determinare a dreptului sunt consideraţi a fi:
1. Cadrul natural de existenţă şi evoluţie istorică a comunităţii respective (factorul geografic,biologic,
demografic);
2. Contextul istoric de evoluţie şi specificul etnic-naţional (omogenitatea sau eterogenitatea etnică,
particularităţile contactelor sau relaţiilor interetmice ale comunităţilor limitrofe; marile evenimente
istorice ale unei comunităţi);
3. Cadrul sau factorul economic (ansamblul de relaţii şi condiţii ale vieţii şi activităţii materiale);
4. Particularităţile sistemului politic (factorul politic decantează, cristalizează şi exprimă voinţa
comunităţii statale ale acelei societăţi);
5. Cadrul sau factorul cultural-spiritual şi ideologic (cultura spirituală, nivelul de şcolarizare,
religia, morala, ideologia, tradiţiile)
6. Contextul internaţional (războaie, ocupaţie străină, anexiuni şi divizări statale, alianţe, procese
integratoare etc.)
7. Cadrul de valori ale culturii şi civilizaţiei comunităţii respective şi a celor universale.
Prin valoare se înţelege însuşirea sau calitatea unor lucruri, fapte, idei, obiecte fenomene de a
corespunde unor trebuinţe sau idealuri speciale generate de existenţa socială. Valoarea privită sub
diferitele ei aspecte şi din perspectiva diferitelor norme sociale, cu accent pe valorile ocrotite prin
intermediul normelor juridice. Măsura în care valorile juridice se suprapun sau coincid cu valorile
ocrotite prin alte tipuri de norme sociale. Prin cultură se înţelege ansamblul valorilor materiale şi
spirituale create de omenire în procesul practicii social istorice, precum şi instituţiile necesare pentru
crearea şi comunicarea acestor valori. Prin civilizaţie se înţelege nivelul de dezvoltare materială şi
spirituală al unei societăţi într-o etapă sau epocă istorică dată.
8. Sistemul dreptului însuşi – ca istoric, ca specific, ca făcând parte dintr-o familie sau alta a
sistemelor de drept consacrate; principiile şi regulile specifice privind tehnica juridică şi reglementarea
juridică în diferite ramuri ale dreptului.

După analiza factorilor clasici de determinare a dreptului ( cadrul natural, istoric, etnic și național,
social-economic, politic, uman, cultural-ideologic), ultima secțiune a acestei părți propune globalizarea ca
nou factor de configurare a dreptului. A defini globalizarea într-o formă definitivă și universal acceptată
poate fi o muncă sisifică, având în vedere că este de departe cel mai vast proces de transformare social-
istorică a omenirii și în același timp o uriașă provocare a secolului nostru, prin care întreaga societate este
antrenată înspre o direcție comună. . În genere, globalizarea marchează vârtejul schimbărilor sociale,
economice, politice, culturale, etc., prin elemente diverse, de la fenomene la strategii și chiar ideologii.
Deși la nivelul cercetării științifice, diversele dimensiuni sociale impun viziuni diferite asupra noțiunii de
globalizare, în fapt, la nivelul efectelor se poate observa o relație de interdependență între sferele
economice, politice și juridice. Justificarea decurge din însăși impunerea redimensionării funcțiilor
dreptului în raport cu modificările suferite în celelalte domenii.

Noțiunea de cultură – În limbaj curent termenii de cultura și civilizație se utilizează fie ca

sinonimi, fie ca termeni de sine stătători. În diverse domenii de specialitate noțiunile de cultură și/sau
civilizație sunt în strânsă legătură și conexiunie dintre ele ajung să explice unul din teremeni prin celălalt.

Cu privire la dimensiunea socială a dreptului. Dreptul este un produs complex al societății;

normele sale intervin în procesul productiv, stabilind reguli generale pentru actul zilnic, repetat al
producerii, al repartiției și al schimbului de produse și activități. Munca cere o rigoare acceptată.
Libertatea omului este deplină numai în măsura în care nu stânjenește libertatea celorlalți. Drepturile
omului nu pot prinde contur, nu pot deveni realități decât în cadrul unei interacțiuni bazată pe coexistența
libertăților și nu pe afirmarea brutală și păgubitoare pentru semeni a unor drepturi și a unor interese
personale.