Sunteți pe pagina 1din 6

Conceptul de curriculum

Curriculum este reprezentat de totalitatea situaţiilor de învăţare propuse de


educator sau create de viaţă şi a experienţele specifice de învăţare la care este
supus un om de-a lungul existenţei sale; Unele dintre aceste situaţii de
învăţare sunt proiectate, conduse şi evaluate, mai mult sau mai puţin riguros, în
cadru formal sau nonformal, ele fiind trăite ca experienţe de învăţare specifice de
către fiecare “învăţăcel”, în funcţie de specificul personalităţii sale şi de contextul
concret; Alte situaţii de învăţare sunt produse implicit în contextul de viaţă a
fiecărui om, accidental (informal), trăite fiind ca experienţe de învăţare de
asemenea în funcţie de specificul manifestării personalităţii acestuia în momentul
respectiv.

Toate situaţiile de învăţare înregistrează, aşadar, anumite efecte, pozitive


sau negative la nivelul celui supus acţiunii educaţionale (formale, nonformale sau
informale) trăite fiind ca experienţe particulare de învăţare. Situaţia /experienţa
de învăţare- element cheie al conceptului de curriculum

Situaţia /experienţa de învăţare ca element cheie al conceptului capătă,


aşadar, conotaţii extrem de nuanţate în funcţie de domeniul de referinţă, dar ea
îşi păstrează o anume structură definită, reprezentată de : finalităţile,/
competenţele/ ţintele în care se concretizează intenţia educativă: formulate
explicit în contextul educaţiei formale şi uneori chiar şi în contextul celei non-
formale;

Inexistente în contextul educaţiei informale dar înregistrate/ manifestate la


nivelul celui educat ca efecte ale unui demers neintenţional din perspectivă
educativă; finalităţile pot avea grade diferite de generalitate (de la idealul
educaţional ca finalitate supremă), la finalităţile ciclurilor şcolare, ale anilor
şcolari, ale ariilor curriculare, disciplinelor, până la finalităţile unei unităţi de
învăţare.

Obiectivele procesului educaţional care-l conduc pe cel „educat” către


finalităţile propuse; ele pot fi: generale, prima categorie, care conduc către
finalităţile de maximă generalitate (cum este idealul educaţional); intermediare
care conduc către finalităţile ciclurilor şcolare, ale anilor şcolari, ale ariilor
curriculare, disciplinelor, concrete (operaţionale) care conduc către finalităţi
punctuale (la lecţie sau activitate concretă), conţinutul care se învaţă :

-propus intenţionat în cadru formal al instituţiei concepută pentru a face


educaţie- şcoala (contextul educaţiei formale propriu-zise)

-propus intenţionat în cadrul altor instituţii care nu au ca raţiune fundamentală


educaţia dar fac educaţie (cadrul non-formal propriu-zis)

-existent pur şi simplu, fără intenţionalitate educativă (contextul educaţiei


informale, relevată mai degrabă ca efect asupra celui educat)

Metodologia realizării demersului de predare /evaluare- învăţare explicit


elaborată în cadrul educaţiei formale şi relativ explicit în context non-formal;
această „metodologie” este manifestată implicit, ca mod de derulare a situaţiei
de învăţare determinat de alte “raţiuni” decât cele educative, în context informal.
De metodologie se leagă strâns şi mijloacele de predare- învăţare, selecţionate
(în context formal şi non-formal) şi existente pur şi simplu în context informal.

Situaţie de învăţare- experienţă de învăţare

Situaţia de învăţare este creată de educator sau de viaţă. Ea este proiectată


şi evaluată în cadrul formal şi nonformal şi există, pur şi simplu, în context
informal.

Experienţa de învăţare este ceea ce trăieşte fiecare învăţăcel în contextul


unei situaţii de învăţare. Ea este un rezultat în termeni de cunoştinţe
achiziţionate, de capacităţi/ abilităţi formate, de trăsături de personalitate
conturate.

Transformarea situaţiei de învăţare în experienţă de învăţare este filtrată de


personalitatea fiecăruia.

Definiţia conceptului de curiculum se poate extinde:

Pe perioada întregii vieţi, cuprinzând atât situaţiile/ experienţele de


învăţare propuse/trăite în cadrul formal (în instituţiile destinate explicit procesului
educaţional), cât şi pe acelea specifice contextelor nonformal ( în cadru
instituţional dar nu cu obiective prioritare educaţionale) şi informal ( în contextul
larg al vieţii cotodiene). Este definirea cea mai larga a conceptului.
Extracurricular, în acest caz, înseamnă dincolo de hotarele vieţii.

In şcoală („curriculum formal”), fie că este vorba de perioada de şcolaritate a


ontogenezei timpurii, fie că este vorba de cadrul instituţionalizat al educaţiei
adulţilor; dacă situaţiile de învăţare din şcoală, la care se referă conceptul de
curriculum, sunt definite doar în contextul didactic atunci extracurricularul
presupune extadidacticul; dacă situaţiile de învăţare la care se referă conceptul
de curriculum cuprind întreaga viaţă a şcolii atunci extracurricularul implică
extraşcolarul; In instituţii de cultură, loisir sau în contextul media, dacă
activităţile ce presupun situaţii de învăţare sunt proiectate special pentru a
induce activitate educaţională (au finalităţi explicit educaţionale); este vorba de
curriculumul nonformal;mîn contexte de viaţă cotidiană; este vorba despre
curriculumul informal.

Sensurile largi sau restrânse ale curriculumului sunt date de extensia contextului
în care sunt concepute/ plasate situaţiile de învăţare. Se impune definirea acestui
context pentru a utiliza corect conceptul corelativ de „ extracurricular

Definiri în raport cu contextul educaţional în care este plasată situaţia de învăţare

Curriculum informal care se referă “ la alte ocazii şi oportunităţi de învăţare


(mass-media, vizite, frecventarea instituţiilor culturale, atmosfera din familie” din
comunitatea socială în care trăiesc cei educaţi etc.); este o definiţie focalizată pe
situaţiile de învăţare. Acest tip de curriculum a fost recunoscut abia după ce
sensul conceptului s-a extins dincolo de graniţele şcolii.

Curriculum nonformal- reprezentat de situaţiile de învăţare, trăite individual


ca experienţe de învăţare, propuse în context instituţionalizat dar în instituţii ce
nu au ca scop esenţial actul educaţional: cluburi ale elevilor/ tinerilor/ adulţilor,
media, teatru, muzeu , familie( pe componenta educaţiei explicite a acesteia);

Curriculum formal- reprezentat de situaţiile de învăţare propuse în şcoală fie


numai în context didactic (cu un sens mai retrâns) fie prin întreaga viaţă a şcolii (
inclusiv climatul relaţional şi valoric, adesea făcut responsabil de cea ce se
denumeşte curriculum ascuns). Şi aceste situaţii de învăţare, în ciuda proiectării
lor unitare, cu raportare la finalităţi bine definite, sunt trăite ca experienţe de
învăţare individuale, unice.

Definiri în raport cu un set de perspective .


Curriculum ideal-curriculum real. (Curriculum intenţie- curriculum realitate)
Curriculum proces-produs

Curriculum ideal-curriculum real. (Curriculum intenţie- curriculum realitate)

Prin considerarea raportului intenţie-realitate. – ceea ce se proiectează şi


ceea ce se realizează se poate vorbi de dubla ipostază a curriculumului cea de
intenţionalitate şi cea de realitate. Din perspectiva a ce-şi doreşte să fie-
intenţie, prescripţie, ce s-ar dori să se facă în activitatea complexă cu elevii se
poate vorbi de curriculumul ideal formulat mai mult în termeni de idei şi direcţii
dezirabile la nivele superioare de decizie;

Din perspectiva a ceea ce se întâmplă în realitate în viaţa şcolară, la nivelul


realităţii ne confruntăm cu accepţiunea „curriculum real”, înţeles ca totalitate a
experienţelor de învăţare (în sens larg sau restrâns) care s-au produs ca efect
concret, palpabil, evaluabil la nivelul elevilor al unor situaţii de învăţare;

Curriculum ideal presupune o proiecţie a seturilor de situaţii de învăţare (în


context formal sau nonformal), proiecţie ce ţine cont de ceea ce societatea cere,
în perspectivă, de la cei ce urmează a fi supuşi situaţiilor de învăţare proiectate.
În proiecţie se ţine cont de cerinţele contextuale concepute teleologic şi de
factori de influenţă probabili.

Curriculum-ul real reprezintă ceea ce se obţine după implementarea


curriculum-ului proiectat, sau după ce individul uman este supus unor situaţii de
învăţare incidentale în viaţa cotidiană. El este în mare măsură rezultat al acţiunii
unor factori de influenţă reali, personali.

Curriculum proces-produs

O situaţie educaţională acţionează asupra elevului pe o anume perioadă de timp,


cu o anume procesualitate.

Din perspectivă procesuală- curriculumul este înţeles:


La nivelul educaţiei formale şi nonformale: ca un set de situaţii de învăţare cu
acţiune pe întregul parcurs al existenţei sau, mai restrâns, al vârstelor
şcolare,/perioadelor de viaţă, ca proiect educativ cu finalităţi, conţinuturi, metode
bine precizate, pus în practică pe o anume secvenţă de timp. Este vorba despre
derularea acestor situaţii de învăţare;

La nivelul educaţiei informale: ca set de experienţe de învăţare în derularea


producerii lor.

Ca produs curriculumul poate fi înţeles în dublu sens: produsele „ situaţiilor


de învăţare” care sunt experienţele de învăţare ale fircărui învăţăcel exprimate
concret în achiziţiile la nivelul elevilor, nu în sensul de informaţii stocate ci în
sensul de competenţe formate pas cu pas; sau produse ale proiectării curriculare
în context formal reprezentate de planuri de învăţământ, programe şcolare şi
curriculum suport în toate ipostazele acestuia : manuale, truse necesare
abordării unor conţinuturi în scopul formării unor competenţe, hărţi etc.

Tipuri de curiculum: curriculum general sau de bază ; curriculum specializat;


curriculum scris; curriculum recomandat; curriculum de suport; curriculum
perceput; curriculum predat; curriculum testat; curriculum învăţat; curriculum
ascuns

Alte perspective de definire a curriculum-ului formal:curriculum naţional-


curriculum local sau la nivelul şcolii

Concepte corelative celui de curriculum aria curriculară, conţinutul


învăţământului,ciclul curricular, activitatea

Curriculum general sau de bază desemnând cunoştinţe abilităţi şi


comportamente obligatorii pentru toţi cei supuşi situaţiilor de învăţare în
contextul a ceea ce se cheamă şcolaritate obligatorie. Este o definiţie ce priveşte
curriculum din perspectiva finalităţilor propuse. Este vorba de un plan proiectiv

Curriculum formal presupune propuneri curriculare aprobate de stat; el poate


fi o colecţie de curricula ideale, sau elaborări aflate la intersecţia acestora;
cuprinde planuri, programe şcolare, manuale, ghiduri metodologice, toate
aprobate de către forul competent. Dată fiind componenţa sa, se constată o
abordare din perspectiva curriculum-ului ca „produse” ale demersului proiectiv

Curriculum specializat : implică raportarea la categorii de cunoştinţe,


deprinderi, aptitudini (literatură, ştiinţe umaniste, ştiinţe exacte, arte etc.)
diferenţiate, pe tipuri de instituţii propunătoare de situaţii de învăţare. Această
definiţie se focalizează tot pe produsele curriculum-ului, chiar dacă nu o face în
mod explicit. Este vorba despre acel fond de competenţe ce trebuie să fie
dezvoltate într-un anume domeniu de specializare, cu detalieri şi standarde
diferite în funcţie de nivelul de specializare

Curriculum recomandat: reprezentat de o serie de materiale de tip „ghid


pentru profesori” care explicitează curriculum-ul oficial; ghidurile pentru profesori
sunt elaborate de experţi ai autorităţii educaţionale centrale; considerăm acest
tip de curriculum ca fiind mai degrabă parte componentă a curriculum-ului formal
(general sau de specialitate), element complementar al curriculum-ului scris. El
vizează procesul educaţional formal din perspectiva organizării sale ca suită de
situaţii educaţionale eficiente. Poate cuprinde şi materiale bibliografice, caiete de
lucru etc.

Curriculum de suport înţeles ca materiale curriculare adiţionale, manuale


pentru elevi, pentru profesori, culegeri de texte, probleme, software educaţional,
truse, hărţi etc; acesta corelează interesant cu curriculum-ul predat întrucât
profesorul, dincolo de ceea ce i se recomandă, în funcţie de cum percepe el
curriculum-ul oficial, formal îşi alege materiale suport prin raportare la clasa sa,
la ceea ce vrea să realizeze cu elevi concreţi

Curriculum perceput, concept ce defineşte ce înţelege profesorul în relaţia cu


curriculumul formal; acest tip de curriculum are ipostaze multiple, percepţiile
fiecăruia dintre profesori fiind dependente de concepţia personală, de
personalitatea acestuia;

Curriculum predat este reprezentat de situaţiile de învăţare oferite concret


de către educatori elevilor în activitatea concretă de la clasă; curriculumul predat
poate fi nuanţat diferit de cel scris, el implicând şi elemente de curriculum ascuns
şi depinzând, în mare măsură, de ceea ce se poate numi “curiculum perceput de
către educator”;

Curriculum testat (evaluat) reprezentând experienţa de învăţare analizată


prin apel la teste, probe de examinare, instrumente de apreciere a progresului
şcolar. În acest caz se impune precizarea că acest curriculum trebuie să fie
corelat funcţional concepţiei curriculum-ului formal, oficial dacă nu chiar parte
componentă a acestuia. Este foarte adevărat că extensia sa depinde de modul în
care se înţelege evaluarea; dacă ne referim doar la evaluările sumative, la fine de
semestru, an sau chiar ciclu şcolar acestea nu pot viza complet toate finalităţile
propuse în curriculum formal; dacă ne referim la evaluarea formativă şi cea
sumativă considerate împreună, atunci se poate vorbi de o compatibilitate
majoră între finalităţile propuse a se realiza şi cele supuse, într-o formă sau alta
evaluărilor.

Curriculum învăţat- ceea ce elevul învaţă de fapt ca urmare a acţiunii


cumulate a celorlate tipuri de curriculum; este ceea ce mai sus a fost definit prin
termenul de curriculum real. El este reprezentat de totalitatea experienţelor de
învăţare realizate de fiecare elev în parte, în contextul situaţiilor de învăţare pe
care le oferă şcoala (cu activitatea sa didactică şi extradidactică), educaţia
nonformală şi, în ultimă instanţă chiar şi cea informală

Curriculum ascuns, reprezentând experienţa de învăţare care emerge din


mediul psiho-social şi cultural al clasei de elevi (climatul de studiu, personalitatea
profesorilor, relaţiile interpersonale, sistemul de recompense şi sancţiuni ce
influenţează imaginea de sine, atitudinile faţă de alţii, sistemul propriu de valori
etc.) Este o definiţie ce vizează atât contextul educaţional, situaţiile educaţionale
văzute în complexitatea lor, cât şi zona de reflectare a influenţelor acestora
asupra celui educat, efectele ce rezultă, chiar dintr-o acţiune ce nu are neapărat
caracter voluntar şi explicit. Se mai utilizează şi conceptul de “curriculum
implicit” care desemnează, de cele mai multe ori efectele secundare ale
curriculum-ului formal, efecte nescontate dar adesea puternice, care sunt de
obicei efecte întârziate, şi chiar ascunse uneori.

O variantă a curriculum-ului ascuns este curriculum-ul ocult care nu mai este


preponderent efect ci, mai degrabă preponderent proiectare a unor situaţii de
învăţare care să conducă in mod deliberat, deşi nu şi explicit, către anumite
efecte ( perpetuarea unor ideologii, a unor diferenţe dintre clase, sexe etc.)

O altă perspectivă din care este definit curriculum este aceea a zonei de
aplicare; din acest punct de vedere se întâlnesc conceptele legate de curriculum
înţeles ca totalitate a situaţiilor de învăţare furnizate de şcoală în mod explicit:

Curriculum naţional- cu rază de acţiune pe întreg teritoriul unui stat;

Curriculum local sau la nivelul şcolii care răspunde necesităţilor concrete ale
elevilor şi corelează cu posibilităţile reale şi concrete de ofertă a unor situaţii de
învăţare la nivelul unei unităţi şcolare. Acesta poate fi expresia unei abordări mai
de profunzime a unor arii curriculare sau a unor discipline din curriculum naţional
sau, dimpotrivă, o completare prin complementaritate a acestora