Texte narative

O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale (COMEDIE de moravuri si caracter)-specie a genului dramatic

Autor

Scriitorul si dramaturgul Ion Luca Caragiale face parte din perioada marilor clasici, fiind cunoscut ca cel mai mare
dramaturg roman. Comediile sale ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre cele patru scrise de autor, o
comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiindinspirata din farsa
electorala din anul 1883.

Rezumat

Stefan Tipatescu, prefectul judetului, discuta cu Ghita Pristanda, politaiul orasului. Acesta il anunta ca Nae
Catavencu, adversarul sau politic, detine o scrisoare care ii poate asigura victoria la alegeri.

Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache, important personaj politic al partidului aflat la putere, pierde
scrisoarea de amor primita de la amantul ei Stefan Tipatescu. Tipatescu ii ordona lui Pristanda sa afle despre ce
scrisoare vorbeste Catavencu.

Intre timp, Zoe si Zaharia Trahanache sunt santajati de Catavencu cu publicarea scrisorii. Tipatescu afla de la acestia
despre santaj, isi pierde linistea si ii ordona politaiului sa il aresteze pe Catavencu.Originea scrisorii este descoperita:
un Cetatean Turmentat intra in scena si le spuna ca Nae Catavencu a reusit sa ii sustraga scrisoarea, profitand de
starea acestuia de ebrietate. Pristanda le comunica celor doi ca adversarul sau politic le va inapoia scrisoarea doar in
schimbul candidaturii la camera deputatilor.

Intre timp, ambii candidati politici par a avea ceva de ascuns. Trahanache descopera ca Nae Catavencu a falsificat o
polita. Farfuridi si Branzovenescu, membri insemnati al partidului aflat la putere, il acuza pe Stefan Tipatescu de
tradare intr-o plangere trimisa la Bucuresti. De la centru se anunta candidatura unui nou personaj, Agamemnon
Dandanache.

La anutarea candidaturii lui Dandanache, cele doua tabere electorale ajung la conflict, iar Catavencu pierde in
invalmaseala palaria, in captuseala careia tinea scrisoarea. Zoe este foarte ingrijorata ca nu il gaseste pe Catavencu,
caruia sa ii inapoieze obiectul santajului.La sugestia Zoei, Nae Catavencu accepta sa conduca festivitatile in cinstea
alegerii lui Dandanache, iar totul se termina intr-o atmosfera sarbatoreasca.

Definitia comediei

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane
sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si
esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic.

Trasaturi

Opera are caracter realist-principala sursă de inspiraţie: evenimentele de pe scena politică a anului 1883

Tema ilustrează degradarea vieţii politice, sociale şi private

Viziunea - Viziunea lui Ion Luca Caragiale este specific realistă, acesta dorind să redea cu acurateţe detalii ale
societăţii celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, folosindu-se de umor cu scopul de a ascunde realităţi dure
veşnic valabile sub stratul comic, invitând cititorul să descifreze aceste elemente.

Acţiunea-timpul si spatiul comediei se desfăşoară "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre"

Structura-comedia este împărțită în patru acte şi 44 de scene. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de
replici, iar principalul mod de expunere este dialogul.

Se remarcă, stand in centrul actiunii, conflictul exterior, cel principal constând în înfruntarea pentru putere politică a
două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache şi soţia sa,
Zoe) şi gruparea independentă consituită în jurul lui Nae Caţavencu, avocat şi proprietar al ziarului "Răcnetul
Carpaților". Conflictul are la bază contrastul dintre aparenţa personajelor, ceea ce îşi doresc să pară, şi esenţa lor,
ceea ce sunt de fapt.

Ca stil şi limbaj,se remarcă varietatea de tipuri de comic prezente în operă.

 Comicul de intenţie este fundamentat pe ideea de contrast între aparenţă şi esenţă

 Comicul de moravuri vizează modul de viaţă al unei epoci
 Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întămplări neprevăzute
 Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-umane pe care Caragiale le
sancţionează prin umor. Aceste tipologii incadreaza, de asemenea, opera in curentul REALIST.
 Comicul de nume evidenţiază trăsătura dominantă de caracter, originea sau rolul personajelor în
desfăşurarea evenimentelor.
 Comicul de limbaj evidenţiază incultura personajelor şi lipsa de logic

Moara cu noroc de Ioan Slavici NUVELA PSIHOLOGICA

Autor

Ioan Slavici (1848-1925) nuvelist, romancier, memorialist, cultivă realismul bazat pe observaţia socială-creatorul
realismului poporan. El a fost primul scriitor care a demonstrat că sufletul ţăranului nu este nici simplu, nici linear, ci
este un spaţiu al dilemelor morale.

Definitie

Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, realistă, publicată în 1881, în volumul de debut, Novele din
popor. Opera este o nuvelă, o specie a genului epic în proză, cu o construcţie riguroasă, cu un conflict puternic, cu
personaje relativ puţine. Accentul este pus pe personajul principal, în jurul căruia gravitează întreaga acţiune. Nuvela
aparţine realismului clasic.

Rezumat

Incipitul prezintă situația grea a unei familii. Capul acesteia, Ghiță, hotărăște să cumpere un han pentru a scăpa de
slujba de cizmar și pentru a se îmbogăți. Simte că trebuie să facă orice pentru a scăpa de sărăcie. Familia se mută la
Moara cu noroc, unde reușește să schimbe mai multe lucruri. Devin repede cunoscuți în zonă, având un prim contact
cu Lică Sămădăul, cel care avea în grijă mai multe turme de porci din zonă. Acesta pare un om ce ascunde multe, însă
cunoaște foarte bine locurile din jurul hanului.Din acest moment, încep necazurile și frământările lui Ghiță. Fiind
cârciumar, câștigă foarte bine de la început, capătă mirajul banilor și se îndepărtează treptat de nevastă și copii.
Înțelege repede că trebuie să devină un apropiat al lui Lică pentru a putea rămâne la han, ieșind astfel din condiția de
cizmar.

Astfel, Ghiță intră tot mai mult sub influența nefastă a lui Lică Sămădăul. Devine complice al acestuia, primește bani
obținuți de Lică din tot felul de nelegiuiri, motivând că nu vrea să se certe cu el. Se îndepărtează tot mai mult de Ana,
soția lui, căreia îi ascunde prietenia cu Lică. Este anchetat în două rânduri, fiind bănuit de complicitate la jefuirea
arendașului și chiar de crimă, dar nu se poate dovedi nimic concret. Iși dă seama acum, că prin tot ce a făcut, este
legat inevitabil de Lică. Se decide să facă un joc dublu și să îl ajute pe jandarmul Pintea să-l prindă pe Lică atunci când
acesta din urmă va veni să își plătească o datorie cu bani luați de la victime.

Ana, simțindu-se tot mai îndepărtată de soțul ei Ghiță, începe să fie tot mai atrasă de Lică. Ghiță, chinuit de gelozie și
având sentimentul că a fost umilit, se hotărăște să îl dea în vileag pe Sămădău cu ajutorul lui Pintea. Lică își petrece
noaptea cu Ana, dar o părăsește înainte de venirea zorilor și implicit a lui Ghiță.

Ghiță se întoarce acasă cu gândul de a-și omorî soția. Nu se grăbește, dar după ce aceasta îi spune ce a făcut, o
înjunghie, chiar înainte de întoarcerea lui Lică la han. Prietenul lui Lică, îl omoară pe Ghiță. Lică încearcă să fugă după
ce le dă ordin celorlalți să jefuiască și să dea foc la han. Din cauza drumului rău și a calului obosit, nu ajunge prea
departe, nu mai poate fugi și se omoară pentru a nu fi prins de Pintea.Nuvela se încheie cu imaginea ruinelor hanului
și bătrâna care stătea lângă crucile martore ale nenorocirilor petrecute acolo.

Trasaturi

Titlul nuvelei este ironic- „noroc” înşelător, efemer.

Compoziţia nuvelei este clasică, cele 17 capitole, fără titlu, urmăresc evenimentele în ordine cronologică, iar spatiul si
timpul sunt clar precizate, în stil REALIST. Spatiul ales, moara, este de fapt un han construit la răscruce de drumuri,
simbolizând intersecţia unor destine.

Temele abordate susţin caracterul REALIST al nuvelei- efectele tragice ale dorinţei de îmbogăţire prin mijloace
necinstite. Apar şi tema destinului şi tema familiei.

Stilul operei este sobru, concis. Întâlnim limbajul regional-popular, ardelenesc (ţarini,popas, vită). Limbajul
naratorului, în acelaşi registru cu acela al personajelor, amplifică impresia de viaţă reală, de experienţă umană
verosimilă, în manieră REALISTA.

GHITA- a)Prima ipostază este cea a omului moral- manifestă iubirea şi responsabilitatea faţă de familie.

b) A doua ipostază este cea a omului dilematic, care ezită între dorinţa de a rămâne un om cinstit şi dorinţa de
parvenire. c) A treia ipostază este cea a omului imoral- lăcomie, orgoliu, gelozie, dorinţă de răzbunare

Se evidenţiază două planuri. Planul realităţii exterioare este de tip narativ, urmărind existenţa socială a eroilor şi
conflictele exterioare, iar planul realităţii interioare este de tip analitic, urmărind dileme morale, conflictul interior al
protagonistului.

REALISM

Nuvela aparţine realismului clasic prin:

teme:efectele tragice ale dorinţei de îmbogăţire prin mijloace necinstite

atitudinea critică faţă de societate

prin obiectivitate: Perspectiva narativă este obiectivă, auctorială, apare naratorul omniscient şi omniprezent care
narează la persoana a III-a, iar naraţiunea este heterodiegetică. Viziunea este cu focalizare zero.

prin prezenţa personajului tipic: Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici. Este un personaj
dinamic, care se transformă sub influenţa negativă a lui Lică. Este un personaj tipic, realist, simbol al parvenitului.

prin dezvoltarea artei portretului-ipostaze Ghita

prin fixarea coordonatelor spaţio-temporale: spatiul si timpul sunt clar precizate, în stil REALIST. Spatiul ales, moara,
este de fapt un han construit la răscruce de drumuri, simbolizând intersecţia unor destine.

prin descrierile detaliate

prin analiza psihologică-exemple+explicatie(analiza) actiuni Ghita

Ion de Liviu Rebreanu- ROMAN INTERBELIC, OBIECTIV

Autor

L. Rebreanu a ştiut că îi este menit să scrie. A fost un autodidact, de la reînvăţarea limbii române cu dicţionarul
alături, la lectura clasicilor, şi până la curajul de a aborda, după proza scurtă, şi romanul, o specie pe atunci rar
ilustrată. A fost publicat în 1920 şi a impus în proza românească interbelică viziunea realist-obiectivă modernă.

Rezumat

La hora de duminică participă întregul sat. Tot acum se petrece şi declanşarea conflictului -hotărârea lui Ion de a juca
cu Ana şi apoi dorinţa de a o seduce. George Bulbuc dorea să se însoare cu Ana, deoarece ţinea cu adevărat la ea. El
află că Ion umblă după ea şi, pe seară, după ce hora seterminase, se încinge bătaia dintre George şi Ion. Relaţiile devin
din ce în ce mai tensionate din cauză că preotul îl va susţine pe George în încercarea sa dea se căsători cu Ana, iar
familia învăţătorului, pe Ion. În capitolul al doilea sunt descrise dragostea lui Ion pentru pământ, pasiunea cu care
munceşte.Tot aici este prezentat şi destinul familiei Herdelea, în special al lui Titu, nehotărât în privinţa priorităţilor
sale - dragostea sau cariera.Rebreanu prezintă alternativ viaţa intelectualităţii şi viaţa ţăranilor, oprindu-se totuşi
asuprapersonajului său principal, Ion. Fire instinctivă, impulsivă şi de o voinţă imensă, Ion va oscila între iubirea
pentru Florica şi patima pentru pământ, cea din urmă punând tot mai mult stăpânire pe el. De aceea Ion îşi făureşte
un plan pentru a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu, seducând-o pe Ana.Într-o zi, Ion fură o brazdă din
pământul lui Simion Lungu, este judecat şi condamnat la închisoare.Deşi iniţial sentinţa fusese de două săptămâni,
Ion face patru săptămâni de închisoare. Înainte de a-şi executa sentinţa, Ion petrece o noapte cu Ana, care rămâne
însărcinată.Peste câteva luni, sarcina Anei începe să se vadă şi fata începe să fie bătută cu sălbăticie de tatăl ei care
refuză să o mărite cu Ion. Dată afară de tată, Ana va fi izgonită şi de Ion, fapt care stârneşte mânia satului, mai ales că
acesta anunţă pretutindeni că nu doreşte să se căsătorească cu Ana.Cel ce va aplana situaţia este preotul Belciug,
care stabileşte ca Ion să se însoare cu Ana, apoi să primească toate pământurile şi cele două case ale lui Vasile Baciu.

Ion se va căsători într-un târziu cu Ana, dar la nuntă va dansa numai cu Florica, dovedind că pe aceasta o iubea, de
Ana legându-l doar pământul.

Glasul iubirii începe cu viaţa Anei care devine din ce în ce mai grea, căci nici Ion, nici tatăl ei, Vasile Baciu, nu oscutesc
de bătăile zilnice, izgonind-o permanent de acasă. Ana naşte un prunc pe nume Petrişor. Ion este măcinat de faptul că
Florica se mărită cu George şi consideră că Ana îi stă în drum. Sătulă de bătăile pe care le primea, de violenţa soţului
şi a tatălui, Ana se sinucide, spânzurându-se. Gestul ei nu are nici un impact asupra lui Ion, din contră acesta
consideră că Ana a făcut bine omorându-se; pentru el,singura prioritate o reprezintă acum copilul, care este
moştenitorul averii soţiei. Din păcate, nici acesta nua avut o viaţă prea lungă, murind la scurt timp după decesul
mamei sale. După înmormântarea copilului,simţindu-se eliberat de obligaţiile de soţ şi de tată, Ion începe să-i facă
vizite lui George sub diferite pretexte, de fapt pentru a o vedea pe Florica. Într-o noapte, când George era plecat, Ion
o vizitează pe Florica sperând că de data aceasta va putea să fie fericit împreună cu ea. Anunţat, George îl va
surprindepe Ion şi-l va omorî, după care va fi arestat. După moartea lui Ion, preotul Belciug va primi pământurile
acestuia pentru biserică conform înţelegerilor făcute in trecut.

Definitie

Ion este monografia satului ardelean de dinaintea Primului Război Mondial, încadrându-se în specia romanului: o
construcţie epică în proză, de mari dimensiuni, cu personaje complexe, bine individualizate, cu o acţiune întinsă în
timp şi spaţiu. Subiectul romanului însumează mai multe planuri narative care reflectă existenţa.

Trasaturi

Titlul situează în centrul acţiunii eroul eponim, conferindu-i statutul de protagonist tânărului ţăran al cărui prenume
este reprezentativ pentru comunitatea satului românesc.

Ion este urmărit de narator în două ipostaze. Înainte de a obţine pământul se simţea „mic şi slab, cât un vierme pe
care-l calci în picioare”, iar după ce obţine pământul „se vedea acum mare şi puternic ca un uriaş din basme” –
antiteza care accentuează ideea că pământul nu-i conferă doar bogăţie, ci şi demnitate.

Trasaturi-REALISM

Spatiul- centrul lumii în care evoluează personajele este satul Pripas.

Timpul- pe de o parte, este timpul real, obiectiv, primul deceniu al secolului XX. Acţiunea începe şi se sfârşeşte
duminica, doi ani mai târziu. Pe de altă parte, apare prezentul etern-defineşte rostul satului românesc tradiţional şi
condiţia omului.

Patru elemente reale au stat la baza romanului.

1.Mai întâi, a transpus artistic universul copilărieie sale, satul ardelenesc şi problemele sale.

2.Apoi, un tânăr ţăran, Ion Pop al Glanetaşului, sărac, dar foarte harnic, i-a mărturisit scriitorului cât de mult îl
afectează lipsa pământului.

3.romanul îşi are originea şi într-o scenă văzută cu trei decenii înainte: un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare,
crezându-se singur pe câmpul din marginea satului, s-a aplecat şi a sărutat pământul

4. imaginea unei fete bogate din satul natal al lui Rebreanu, care s-a lăsat ademenită de un baiat sărac, cu care a şi
rămas însărcinată, fiind crunt bătută de tatăl ei, l-a ajutat în conturarea imaginii Anei.

Compoziţia urmează legile clasice, bazate pe principiul simetriei şi al circularităţii. Cele două părţi, cu şase şi respectiv
şapte capitole, au titluri simbolice: Glasul pământului şi Glasul iubirii.

Perspectiva narativă este una auctorială, obiectivă, naraţiunea heterodiegetică, viziunea cu focalizare zero,
evenimentele fiind relatate de un narator omniscient, omnipotent şi omniprezent.
Limbajul personajelor este cel adecvat zonei şi statutului social.

Enigma Otiliei de George Calinescu- ROMAN REALIST-BALZACIAN, INTERBELIC

Autor

Al doilea din cele patru romane scrise de G. Călinescu, Enigma Otiliei, publicat în 1938, este un roman interbelic, de
tip doric, un roman citadin şi social. Autorul pleacă în Enigma Otiliei de la formula realist-balzaciană, dar adaugă
elemente clasice, romantice şi moderne, construind astfel un roman de sinteză estetică.

Definitie

Specia romanului este o construcţie epică în proză, de mari dimensiuni, cu personaje complexe, bine individualizate,
cu o acţiune întinsă în timp şi spaţiu.

Rezumat

Felix Sima,un tanar de 18 ani,vine in Bucuresti la unchiul sau Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de
medicina.Ajuns la adresa indicata Otilia,pupila batranului,il invita in casa unde cunoste membrii familiei: matusa
Aglae,unchiul Simion si copiii acestora Titi.,Aurica ,Olimpia, ginerele Stanica Ratiu precum si prietenul de familie
Leonida Pascalopol. A doua zi Otilia ii arata locuinta, el remarca felul jucaus al fetei si este surprins cand gaseste o
scrisoare adresata acesteia, pe numele Otilia Marculescu.Fata este ravnita de Leonida Pascalopol si invidiata de toti
membrii familiei Tulea. Felix, curios de enigma numelui Marculescu descopera soarta Otiliei care nu este cu mult
diferita de a sa. Fata a ramas orfana de mica si este crescuta de tatal sau vitreg, mos Costache.Pascalopol a cunoscut-
o pe mama Otiliei si de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtandu-i o stima deosebita.

Rugat de Aglae,Felix il mediteaze pe Titi care a ramas corigent,si in aceste imprejurari sora sa Aurica se ataseaza de
tanar. El,insa, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admira si cu care petrece din ce in ce mai mult timp.Vede insa
in Pascalopol un rival.

La invitatia lui Pascalopol,Felix si Otilia se duc la mosia acestuia,unde tinerii profita de timpul petrecut impreuna,iar
dupa doua saptamani revin acasa.

Stanica este interesat de averea lui mos Costache si in acest scop il aduce pe un oarecare doctor Vasiliade pentru a-i
pune diagnosticul ca este bolnav. Singurul care descopera planul este Pascalopol, si-l avertizeaza pe batran.

Intre Felix si Otilia se cladeste o relatie de profunda prietenie si atasament. Felix ii marturiseste iubirea, iar Otilia pare
si ea induiosata,insa priveste totul in mod copilaresc.Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori.Rusinat, Felix isi
pune pe hartie toate sentimentele sale, trimitandu-i Otilei scrisoarea, insa ea nu-i da nici un raspuns.Intr-un moment
de gelozie, Felix o roaga pe Otilia sa nu se mai intalneasca cu Pascalopol, insa tot el, invitat de acesta la el acasa, isi da
seama de greseala facuta fata de Otilia.

In casa discutiile despre adoptia Otiliei de catre mos Costache declanseaza un nou val cu scandaluri din partea Aglaei.
In cele din urma fata ii cere lui mos Costache sa nu intocmeasca formalitatile de adoptie si pleaca cu Pascalopol la
mosie, spre surprinderea lui Felix, care ramane dezamagit.El se refugiaza in bratele unei curtezane.

Felix viseaza ca Otilia canta la pian, insa spre surprinderea sa totul pare a fi realitate.Revazandu-se, cei doi povestesc
indelung,in timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia si de schimbarea acesteia.Mos Costache are planurile sale cu
cei doi tineri incepand sa adune materiale de constructii pentru o casa unde cei doi, Felix si Otilia aveau sa stea dupa
moartea sa.

Stanica ii face cunostinta lui Felix cu Lili spre supararea lui Titi care este atras de fata si nu intelege de ce toate sunt
atrase de baiatul doctorului Sima.

Din cauza unei usoare insolatii si a efortului, mos Costache are un atac, in urma caruia toata familia Tulea isi petrece
doua zile in casa batranului ignorand boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care
recomanda multa liniste si odihna bolnavului. Mos Costache se insanatoseste si ii alunga din casa pe toti cei din
familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont in banca pe numele Otiliei, insa nu-i
da banii, increzandu-se in sanatatea sa. Dupa infarct mos Costache devine din ce in ce mai speriat de moarte, la
aceasta contribuind si Stanica care ii povestea tot felul de nenorociri.Consulta diferiti doctori, urmeaza chiar un
tratament chetuind bani pe medicamente si invita si preotii sa-i sfinteasca casa.

Mos Costache ii daruieste lui Pascalopol 100000 lei pentru Otilia.Stanica, dupa indelungi cautari afla locul unde sunt
ascunsi banii si-l jefuieste.Mos Costache este surprins de atac si in urma efortului moare.

Otilia se casatoreste cu Pascalopol si pleaca impreuna la Paris. Felix, cu ocazia razboiului, devine doctor,apoi profesor
universitar si se casatoreste bine intrand in cercuri inalte.

Se intalneste intamplator cu Pascalopol pe tren si afla ca acesta a divortat de Otilia, fiind acum casatorita cu un om
bogat din Buenos Aires. Fotografia aratata nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioara Otilia.

Trasaturi

Titlul iniţial al romanului, Părinţii Otiliei, sublinia tema balzaciană a paternităţii. Titlul final reliefează, în schimb, atât
eternul mister feminin ce o învăluie pe Otilia cât şi misterul vieţii înseşi, idee subliniată de o reflecţie a lui Felix de la
sfârşitul romanului: „Nu numai Otilia era o enigmă, ci şi destinul însuşi”.

Tema centrală, de factură balzaciană, este existenţa societăţii burgheze bucureştene din primul sfert al secolului XX.
Temele şi motivele conturează diverse conflicte: de ordin economic (tema balzaciană a moştenirii), de ordin moral
(tema parvenirii şi motivul paternităţii) şi de ordin psihologic (tema romantică a iubirii).

Dpdv compoziţional, romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea fiind redată cronologic şi dispusă pe mai
multe planuri narative. Un plan urmăreşte lupta dusă de familia Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache
Giurgiuveanu. Alt plan prezintă destinul tânărului Felix Sima şi al Otiliei Mărculescu.

Incipitul realist fixează veridic cadrul temporal şi spaţial: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909”. Axa unui

timp obiectiv, derulat iniţial lent, iar apoi tot mai accelerat.

În proza realistă, descrierea mediului habitudinal (strada, arhitectura, decorul interior-camera) şi a vestimentaţiei
personajelor reprezintă un mijloc de caracterizare indirectă a personajelor.

Călinescu îmbină elementele realismului balzacian cu elemente clasice, romantice şi moderne.

1.În mare măsură, elementele romanului urmăresc estetica realismului, fiind un roman de observaţie socială şi de
problematică morală, respectând canonul realist al naraţiei heterodiegetice, cu narator omniscient şi prespectivă
narativă obiectivă, auctorială şi excelând în descrieri detaliate. Realiste sunt multe din teme şi motive: parvenirea,
banul, familia, destinul, moştenirea, zestrea, paternitatea.
2. Pentru portretizarea personajelor, Călinescu alege tot tehnica realist-balzaciană. Cu excepţia Otiliei, personajele
reprezintă tipuri umane: avarul, parvenitul, fata bătrân , dementul senil, debilul mintal, ambiţiosul cinstit, moşierul
rafinat.

3.Simetria compoziţională ţine de clasicism, dar întâlnim şi elemente romantice: tema iubirii, structura de
bildungsroman, urmărind iniţierea celor doi orfani, antiteza (Felix-Titi, Aurica-Otilia, Costache-Pascalopol) şi
descrierea de natură (moşia lui Pascalopol).

4.Dintre elementele moderne se remarcă elementul citadin şi construcţia personajului feminin central, Otilia.

Hanul Ancutei de Mihail sadoveanu-Fantana dintre plopi –POVESTIREA

Autor

Elaborarea volumului Hanu Ancuţei a durat 7 ani. Sadoveanu mărturisea: „Hanu-Ancuţei nu e ficţiune. A existat în
realitate şi avea faimă în veacul trecut”. Volumul Hanu Ancuţei a fost publicat în 1928 si reuneşte nouă povestiri.

Definitie

Povestirea este o specie a genului epic, o naraţiune puternic subiectivizată, relatată de obicei de un narator-personaj
sau de un narator martor. In povestire este evocată o singură întâmplare, aceasta fiind un act de pură istorisire, prin
care se reînvie magia unei lumi de demult şi de aceea are un caracter evocator.

Rezumat

Într-o seară la Hanul Ancutei, înainte ca, comisul Ioniță de la Drăgănești să-și înceapă povestea, apare un călăreț.
Comisul Ioniță îl recunoaște ca fiind prietenul său din tinerețe, Neculai Isac de la Bălăbănești, căpitan de mazâli. Îl
recunoaște și Ancuța cea tânără , din poveștile mamei sale care-i spusese că fix pe aceste ținuturi era cât pe ce să fie
omorât de țigani.

După ce s-au ospătat bine, căpitanul Neculai începe a le relata povestea.Intr-o toamnă, în urmă cu douăzeci și cinci de
ani trebuia să ducă vin la Pașcani și făcuse popas la Hanul Ancuței. Acesta tocmai se despărțise de logodnica lui și era
suparat. A pornit cu calul la plimbare și s-a întâlnit cu o șatră de țigani. Este întâmpinat de un țigan bătrân, Hasanache
și-i sare în ochi nepoata de optsprezece ani a acestuia pe care alfă că o cheamă Marga.La întoarcere, însă, o zărește
pe aceasta la o fântână singuratică aflată între patru plopi. A doua zi de dimineață, pe când o aștepta, Marga apare la
han și își dau întâlnire la fântâna dintre plopi la răsăritul lunii.

Deși era plecat cu vinul la Pașcani, merge două ore la galop pentru a se întâlni cu ea, apoi se întoarce. A doua seară se
întâlnesc din nou la fântâna dintre plopi, însă la un moment dat fata nu se mai poate abține și îi mărturisește
complotul care a fost pus la cale de către Hasanache și cei doi frați mai mici ai săi. Dându-și seama ca Neculai o place
pe fată a pus-o să se întâlnească cu el și să-i spună locul, însă fata prinsese și ea drag de el. Neculai era așteptat căci
țiganii știau că urma să se întoarcă cu bani de la Pașcani după ce avea să vândă vinul.

Mărturisirea fetei a venit cam târziu, căci imediat țigani s-au apropiat de fântâna dintre plopi. Neculai a fugit cu calul
și ajutat de câinele său, Lupei se luptă și reușește să ajungă aproape de han unde cere ajutor. A fost însă grav rănit la
un ochi și de atunci nu mai vede cu el.Întors în pădure cu tovarășii săi, la fântâna dintre plopi o găsește pe Marga
moartă în fântâna ce era mânjită de sânge. Povestea îi mâhnește pe cei ce-au ascultat-o și care află că între timp
fântâna s-a dărâmat.
Neculai mai zăbovește un timp pe amintirile trecutului, dar spre înserat vinul începe din nou a curge în paharele
mesenilor de la Hanul Ancuței.

Trasaturi

Spaţiul ales - hanul - este un spaţiu sacru prin cele două deschideri ale sale: spre munte şi spre apa Moldovei, simbol
al scurgerii timpului. Aşezat la o răscruce de drumuri, el simbolizează intersecţia unor destine. În regim diurn, el este
un spaţiu deschis. În regim nocturn, porţile lui se închid şi devine un loc magic, al povestirilor, al trecutului.

întâlnim timpul prezent, când călătorii se adunau la han, şi timpul trecut, când s-au petrecut întâmplările narate de
călători.
temele: iubirea tragică, personajul narator fiind căpitanul de mazili Neculai Isac si moartea.

Autenticitatea naraţiunii este susţinută prin relatarea la persoana I

a)Neculai Isac este portretizat din dublă perspectivă-pentru perioada de tinereţe:defectele specifice vârstei: lipsa de
experienţă, naivitatea, incapacitatea de a presimţi consecinţele faptelor sale.

- Portretul fizic al maturului care este realizat inca de la intrarea

personajului în han.

b) Marga este eroina tragică a acestei poveşti de iubire. Ea este un personaj romantic.

Povestirea se caracterizează prin oralitate, evidenţiindu-se limbajul popular, moldovenesc.

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-BASM CULT

Autor

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în 1877 în revista Convorbiri literare. Ion Creanga s-
a nascut in satul Humulesti, judetul Neamt, fiind recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor
sale. Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române.

Definitie

Basmul este o specie a genului epic, populară sau cultă, în proză, de dimensiune medie, în care planul real se combină
cu planul miraculos. Tema oricărui basm este lupta dintre bine şi rău, finalizată cu victoria binelui. Apar motive
literare stereotipe: cifra trei, împăratul fără urmaş, interdicţia încălcată, obiectele magice, totemul, demascarea
răufăcătorului, călătoria iniţiatică cu probe, nunta, înscăunarea. Personajele basmului sunt purtătoarele unor valori
simbolice, binele sau răul.

Rezumat

Împăratul Verde nu are moştenitori şi îi cere fratelui său să i-l trimită pe cel mai vrednic dintre cei trei fii ai săi, căruia
să îi lase împărăţia. Fiul cel mare şi cel mijlociu se oferă pe rând dar se întorc umiliţi din drum după ce le iese un urs în
cale. Fiul cel mic nu vrea să îşi dezamăgească tatăl şi, la sfaturile unei bătrâne gârbovite (Sfânta Duminică), îi cere
hainele, armele şi calul pe care le-a folosit tatăl în tinereţe. Bătrâna îl învaţă pe fiul cel mic cum să îşi aleagă calul: să
ducă o tavă cu jăratic în grajd şi să îl aleagă pe cel care va veni să mănânce. Aparent o mârţoagă bătrână, calul care
mănâncă jăratic se dovedeşte a fi un armăsar înzestrat cu darul vorbirii şi al zborului. Când să pornească la drum şi
fiului cel mic îi iese în cale ursul fioros, care se dovedeşte a fi tatăl deghizat. Mezinul trece testul tatălui, care îi oferă
blana de urs şi un sfat important: să se ferească de omul spân şi de omul roş, însă tocmai această învăţătură nu o va
putea urma personajul principal: refuză de două ori ajutorul Spânului dar a treia oară, rătăcindu-se în pădure, este
nevoit să îl accepte. Spânul îl păcăleşte, îl obligă să devină slujitorul său, numindu-l Harap-Alb, iar el se dă drept
nepotul Împăratului Verde. Ajungând în sfârşit în împărăţia acestuia, Spânul încearcă să scape de Harap-Alb,
trimiţându-l în misiuni periculoase. Cu ajutorul calului său dar şi al Sfintei Duminici, Harap-Alb reuşeşte să fure
salatele din grădina Ursului şi să ucidă cerbul cu diamante încrustate în piele. O ultimă misiune este aceea de a o
aduce pe fata Împăratului Roş. Pe drum alege să cruţe o nuntă de furnici şi să ajute un roi de albine. Ca mulţumire
pentru bunătatea sa insectele se oferă să îl ajute: îi dăruiesc câte o aripă pe care va trebui să o ardă când va avea
nevoie de ele. De asemenea, se întâlneşte cu Gerilă, Fomilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, pe care îi ia cu el spre
tărâmul Împăratului Roş. Ajunşi acolo trebuie să treacă de anumite probe în care talentele noilor prieteni se dovedesc
necesare: să doarmă într-o casă foarte fierbinte, să mănânce şi să bea cantităţi uriaşe de mâncare şi vin, să aleagă
macul din nisip (unde îl vor ajuta furnicile), să păzească pe fata Împăratului peste noapte, să o deosebească faţă de
sora ei vitregă, ce îi semăna foarte mult (unde îl va ajuta regina albinelor). O ultimă probă este propusă chiar de fata
Împăratului Roş: o întrecere între turturica ei şi calul lui Harap-Alb după trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă
moartă. Calul reuşeşte să îndeplinească şi această ultimă condiţie aşa că Împăratul Roş este nevoit să i-o dea pe fiica
sa lui Harap-Alb. Pe drumul înapoi cei doi se îndrăgostesc, fata dă în vileag secretul Spânului şi le spune tuturor că
Harap-Alb este adevăratul nepot al Împăratului Verde. Spânul îi retează capul lui Harap-Alb, calul îl omoară pe Spân
iar fata Împăratului Roş se foloseşte de smicelele de măr dulce, de apa vie şi apa moartă pentru a îl readuce la viaţă
pe iubitul ei. În final se căsătoresc, rămân moştenitori peste împărăţia unchiului şi petrec fericiţi până în momentul de
faţă.

Trasaturi

Timpul este prezentat într-un mod vag, specific basmului, plasând acţiunea in timpul fabulos al începuturilor: „Amu
cică era odată...”

Spaţiul este antitetic: craiul locuia la un capăt al pământului, iar fratele lui, împăratul Verde, locuia la celălalt

capăt al pământului.

Structura de bildungsroman(roman de formare, care urmareste evolutia personajului) implică motivul călătoriei,
care de fapt îmbracă în acest basm trei forme: călătoria propriu-zisă de iniţiere, de la crai la Împăratul Verde, apoi
călătoria de verificare, pe parcusul căreia eroul acumulează experienţe şi îşi cristalizează personalitatea care să îi
permită încadrarea într-un tipar eroic, apoi călătoria de înapoiere, de la Roş Împărat la unchiul său.

Deşi pleacă de la formula basmului popular, Creangă aduce elemente de originalitate,specifice artei sale narative.

Originalitatea limbajului este dată de registrul stilistic(limbaj) regional-popular moldovenesc, folosit atât de narator,
cât şi de personaje.

Are mult umor-ironia, poreclele, diminutivele, scenele comice, portretele uriaşilor.

Teatralitatea se relevă prin prezenţa masivă a dialogului – mod de expunere specific genului dramatic, care conferă
dinamică acţiunii şi ajută la caracterizarea personajelor.

Harap-Alb este o creaţie originală, prin asocierea celor două ipostaze: antieroul (naiv şi fricos iniţial) şi erou specific
basmelor, mereu învingător în lupta cu răul.