1.

Şoldul posttraumatic
Sechelele posttraumatice ca şi cele postoperatorii se exprimă clinic unul
sau toate cele 3 semne clinice capitale:
- durere;
- deficit de stabilitate;
- deficit de mobilitate.
Acestea sunt şi obiectivele recuperării, în ordinea de mai sus.
Metodologia generală de recuperare a şoldului:
Combaterea durerii:
Durerea are origine osoasă, articulară sau periarticulară.
- medicaţie antiinflamatorie, antalgică şi sedativă.
- Infiltraţii cu hidrocortizon, xilină periarticular.
- Electroterapie antalgică
- Termoterapie (parafină, ultrascurte, ultrasunet)
Urmată de:
- kinetoterapie fără încărcare
- masaj;
- repaus la pat, mers fără sprijin pe MI afectat;
- posturi proclive;
- mobilizarea gleznei, genunchiului şi mobilizarea pasivă a şoldului;
- DAD;
- Manşete pneumatice pentru gambă şi coapsă.
Stabilitatea şoldului
Reducerea eventualului flexum, precum şi a rotaţiei (de obicei a RE) reprezintă
obiectiv important în recuperare. Flexumul determină presiuni mari în
articulaţie şi obligă la lordoză coloana lombară pentru al compensa. Această
lordozare duce la afectarea discurilor intervertebrale şi a articulaţiilor
posterioare lombare.
1. Posturile libere:
 - pentru flexum: decubit ventral cu o pensă mică sub abdomen una sub
genunchi pentru creşterea extensiei şoldului şi eventual o greutate de până la 5
kg pe bazin. În decubit dorsal se pune o pernă sub bazin, membrul afectat fiind
întins, iar el sănătos flectat şi sprijinit pe talpă.
- Pentru derotarea externă: decubit lateral pe partea sănătoasă, membrul
afectat încrucişând pe cel sănătos, şoldul flectat, piciorul se sprijină pe pat pe
marginea sa internă, iar călcâiul este ridicat. Din decubit dorsal, cu şoldul şi
genunchiul în flexie, se lasă să cadă coapsa spre interior. Din decubit ventral,
genunchiul flexat la 900, se lasă gamba să cadă prin greutatea ei in afară.
- Pentru abducţie – din decubit dorsal se ţine o pensă între picioare.
Posturile se menţin 10 – 30 min. şi se repetă de 3 -4 ori pe zi.
2. Posturile flexibile – se obţin prin montaje cu scripeţi şi contragreutăţi
sau prin atele ghipsate schimbate progresiv.
3. Manipulările, mişcările pasive şi active sunt induse programul de
recuperare a mobilităţii.
4. Corectarea poziţiei trunchiului şi bazinului: deviaţia şoldului este
compensată de obicei prin dezaxarea coloanei şi bazinului. Redresarea
tulburărilor statice ale coloanei şi bazinului se face prin kinetoterapie specială.
Tonifierea musculaturii paravertebrale şi abdominale este obligatorie.
Tonifierea musculaturii
Este o condiţie esenţială a stabilităţii şoldului în mers sau ortostatism.
- Tonifierea abductorilor - este un obiectiv principal.
Din decubit lateral pe partea sănătoasă se face abducaţia soldului afectat,
cu membrul inferior în extensie şi cu contragreutate.
- Tonifierea pelvitrohanterienilor (piramidalul, obturatorul intern şi
extern, gemenul superior şi inferior, pătratul crural)
Acesta fixează capul femural în cotil. Tonifierea se face prin exerciţii
izometrice:
 - Tonifierea marelui fesier – muşchiul principal al extensiei coapsei pe
bazin.
- Din decubit ventral, cu genunchiul la 90o se execută extensii cu
rezistenţă ale coapsei. Se mai fac contracţii izometrice din decubit dorsal cu
genunchii flectaţi ridicându-se bazinul de planul patului.
- Tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor, tricepsului sural,
adductorilor şi flexorilor şoldului.

Mobilitatea şoldului
Recâştigarea a 52o flexie – extensie, 12o abducţie – abducţie şi 14o RI -
RE trebuie să reprezinte programul minimal obligatoriu. Aceste unghiuri sunt
suficiente pentru mersul normal pe teren plat.
Ordinea atenţiei în recuperare este: recâştigarea flexiei – extensiei apoi
abducţiei şi la urmă a rotaţiei.
Mobilizarea şoldului trebuie începută imediat ce devine posibilă, deci din
timpul imobilizării la pat.
Mobilizările pasive sunt contraindicate în fracturi în perioada imobilizării
prin tracţiune – suspensie.
Mişcările active cu cea mai mică rezistenţă sunt contraindicate în
fracturile colului femural.
Mobilizările pasive sunt permise în fracturile de cotil, iar mişcările active
chiar cu rezistenţă se pot începe precoce în protezele de şold.
Reluarea mersului
Are mai multe faze:
1. Mersul fără sprijin pe membrul inferior afectat - este aproape o regulă
în prima etapă de recuperare a şoldului, se face ajutat de cârje axilare sau cadru
metalic mobil. Pacientul va fi învăţat să urce şi să coboare o scară: se urcă cu
M. I. sănătos, apoi cârjele şi M. I. afectat sunt aduse pe aceeaşi treaptă; se
coboară întâi cu cârjele şi membrul afectat şi apoi este adus membrul sănătos pe
aceeaşi treaptă.
2. Mersul cu încărcare pe membrul afectat - se reia treptat, în funcţie de
tipul lezional: în artroplastii se reia precoce în luxaţii după ½- 2 luni, în fracturi
sau osteotomii după 3 luni.
3. Mersul în baston – se începe când s-a ajuns la o încărcare de circa 50%
şi pelvisul nu mai basculează datorită insuficienţei abductorilor.
Bastonul (cârja canadiană) se ţine în mâna opusă membrului afectat şi se
deplasează împreună.
4. Refacerea completă a mersului se face cu ajutorul unor exerciţii
complexe ca: mers liber, pe pantă, în zig – zag, în lateral, cu picioarele
încrucişate, întoarceri, etc.
Complementar acestei kinetoterapii, pacientul, trebuie să respecte
următoarele reguli de igienă a şoldului:
- scăderea în greutate;
- evită mersul pe scări şi pe teren accidentat;
- evită şchiopătarea prin controlul mintal al mersului;
- evită ortostatismul şi mersul prelungit;
- repus la pat de cel puţin 2 ore/zi;
- mers ajutat de baston pe distanţe mai lungi;
- mers zilnic pe bicicletă;
- gimnastică pentru mobilitate şi tonifiere musculară de două ori /zi;
- corectarea scurtimii membrului inferior afectat (dacă depăşeşte doi
cm.) cu ajutorul talonetelor sau încălţămintei ortopedice; tocuri moi şi
mici (crep, microporis, etc).