Marin Sorescu (1936-1996) a fost si ramane un poet original si scanteietor, un p

rozator talentat si un dramaturg modern de valoare europeana.

Lucrarile dramatice: Iona" (1968), Paracliserul" (1970) si Matca" (1973) sunt inspi
rate din trei mari mituri (al personajului biblic Iona, al Mesterului Manole si a
l potopului) si constituie realizari remarcabile. Autorul le-a reunit intr-o tri
logie intitulata Setea muntelui de sare".
Sursa de inspiratie a fost mitul biblic al profetului Iona. Acestuia, Dumnezeu
i-a poruncit sa mearga la Ninive, oras
in care faradelegile locuitorilor au ajuns pana in fata mea". insa Iona, ignorand
porunca primita, si-a schimbat traseul, urcand pe o alta corabie care pleca spr
e orasul Tarsis.
Dumnezeu (care a vazut totul) a starnit o furtuna puternica, incat corabia in ca
re se afla Iona era in pericol.
Aruncat in mare, Iona este inghitit de un peste urias, in burta caruia sta trei
zile si trei nopti, timp in care se pocaieste si accepta misiunea divina.
Din mit, Marin Sorescu a preluat numai situatia existentiala: captivitatea lui I
ona in burta pestelui, simbol al destinului din care omul nu se poate elibera.
Structura:
Drama - pe, care autorul o numeste tragedie - este alcatuita din patru tablouri,
toate sugerand prin decor, o amenintare, un univers inchis:
in primul tablou, gura deschisa a pestelui urias, in care sta pescarul Iona.
in tablourile II si III, burtile Pestelui I, respectiv, Pestelui II, in care Ion
a este captiv.
in ultimul tablou, plaja murdara inconjurata de burti de peste, ca niste ferestr
e puse una langa alta.
Intreaga actiune este sustinuta de un singur personaj (Iona) care vorbeste cu du
blul sau launtric, piesa fiind un solilocviu de mare profunzime.
Cei doi figuranti care apar in tabloul al II-lea nu vorbesc deloc, avand doar ro
l simbolic.
Se pare ca intre prima si ultima secventa temporala au trecut ani multi care si-a
u lasat amprenta pe figura pescarului: barba lunga si ascutita" pe care Iona o ar
e in final, denota aceasta.
Tema dramei ar putea fi Soarta, din cercul careia nimeni nu poate iesi: Iona este
omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii" spunea autorul.
Acum, cand timpul nu a mai avut rabdare" cu Marin Sorescu, intelegem altfel cuvin
tele sale: Iona sunt eu".
Universul operei
Actiunea incepe intr-o zi fara nume, cand pescarul sarac Iona isi incearca din n
ou, norocul.
Asezat in gura deschisa a unui peste urias, Iona si-a aruncat navodul intr-o mare
ostila, care refuza sa-i dea macar un peste (sau, poate, si-a pierdut capacitat
ea genetica primordiala).
Omul vorbeste cu dtiblul sau launtric si-si striga numele, dar ecoul nu-i mai ra
spunde, pentru ca s-a ispravit".
Acesta ar fi primul semn al solitudinii fiintei umane, care traieste intr-o lume
surda", disparand apoi in singuratate si in uitare.
Tot in primul tablou, Iona vorbeste mult despre mare, metafora a vietii, in care
naufragiatii" ar trebui sa strige toti, dar pe rand", altfel s-ar crede ca e o jel
anie absoluta".
Ultimele cuvinte sugereaza conditia tragica a omului sau, poate, a tuturor oamen
ilor.
Chiar Iona crede ca ar trebui sa pescuiasca in alta mare", dar lucrul este impos
ibil { dar parca poti sa-ti schimbi marea?"), intrucat fiecare isi traieste viata
care i-a fost data (sortita).
Mahnit pentru ca nu are noroc la pescuit, Iona viseaza numai pestii pe care-i pa
ndeste (crap, morun), dar in ultima parte a visului prinde" o fata", un peste mic
de tot, care se topeste pana te trezesti", ca si idealurile.
Ca sa aiba totusi un peste in casa, Iona are un acvariu (substitut al marii), ai
carui pesti nu-1 atrag insa, pentru ca au mai fost prinsi o data".
Metafora vietii-mare apare si in finalul primului tablou:
- (Privind acvariul, apoi marea) Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frum
os colorate. Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem galagio
si. Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne pune
m in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe
observam mirati ca ni s-a terminat apa."
Oamenii-pesti alearga dupa cate o nada (eventual cea mai mare), ignorand faptul
ca momelile aduc moartea. Fiecare este un Don Quijote care-si cauta idealul ( o fe
ricire, o speranta, in sfarsit ceva frumos"), dar, in momentul atingerii acestui
a (sau al apropierii de ideal), constata ca s-a terminat apa" (viata).
Fara replica in fata soartei (tacuti ca pestii), oamenii cred ca pot sa-si modif
ice viata, dar faptul este imposibil.
Primul tablou se incheie tragic: gura pestelui urias (in care statea Iona) se in
chide cu trosnet, proiectandu-1 in abisul burtii sale, antrenate in vesnica mistu
ire".
Strigatele de ajutor ale omului nu sunt auzite de nimeni, ramanand fara ecou in
cer si pe pamant, numai intunericul devine atotstapanitor.
Urmatoarele doua tablouri il prezinta pe Iona, succesiv, in burtile Pestelui I s
i Pestelui II.
Sunt universuri inchise, greu de suportat, din care captivul va cauta o scapare.
Aflat in burta Pestelui I, Iona gaseste un cutit cu ajutorul caruia se elibereaz
a".
Spintecarea primului peste se vadeste insa a fi zadarnica, deoarece, intre timp,
acesta fusese inghitit de un alt peste, omul trezindu-se intr-o alta burta.
De data aceasta, decorul este mai bogat", incluzand si o moara de vant, simbol al
capacitatii omului de a visa, chiar intr-un univers angoasant.
Decupand o bucata din besica Pestelui II, Iona ii scrie mamei sale, careia ii po
vesteste ca i s-a intamplat o mare nenorocire".
Cu toate acestea, mama este rugata sa-1 nasca mereu", pentru ca ne scapa mereu cev
a in viata".
Personajul apare astfel ca un punct infim al coloanei infinite a umanitatii prelun
gita in timp si spatiu ca serie biologica de stereotipii" (Marian Popa).
In ultimul tablou, s-ar parea ca drumul labirintic al personajului se va incheia.
Finalul dramei il prezinta pe nefericitul Iona, care, dupa ce a spintecat ultimu
l peste, s-a trezit pe o plaja murdara, inconjurata de siruri de burti de peste: u
n sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul". Acum, senzati
a de singuratate este coplesitoare: in haul spatial strajuit de imaginea angoasan
ta a altei posibile captivitati, Iona se afla, parca, la inceputul lumii.
De data aceasta, numarul infinit de obstacole sugereaza ca noua captivitate este
definitiva si irevocabila.
Cea dintai semnificatie a finalului ar fi imposibilitatea omului de a iesi din li
mitele destinului sau.
In timpul anilor de sedere in burtile care-1 gazduisera, Iona isi amintise de so
tia sa, ba chiar le ceruse celor doi trecatori (care duceau o scandura), s-o cau
te.
Odata ajuns pe plaja, memoria incepe sa treaca in uitare lumea vie, apropiindu-1
de alte chipuri (probabil ale lumii moarte):
Cum se numeau batranii aceia buni care tot veneau pe la noi cand eram mic? Dar c
eilalti doi, barbatul cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des
prin casa noastra si care la inceput nu erau asa batrani?"
Impresionanta readucere in memorie a acestor imagini, constituie o chemare a nean
tului; se lumineaza, astfel, si semnifi cati a celor doi trecatori tacuti - inge
ri ai mortii - care urmau sa-i duca sotiei lui Iona scandurile pentru sicriul lu
i.
Ultima parte a replicii lui Iona ( si care la inceput nu erau asa batrani") creeaz
a un acut sentiment de fragilitate in fata timpului devorator.
Vorbind, ca si pana acum, cu dublul sau, Iona il anunta ca pleaca din nou (proba
bil in marea calatorie" de dincolo de moarte, o noua lume a singuratatii). in ace
st context, cuvintele: E tare greu sa fii singur" devin drama existentiala.
Maretia personajului consta in gestul sau final: spintecan-du-si abdomenul, asa
cum facuse si cu burtile pestilor, Iona se contopeste cu Fiinta universala. Poat
e ca acesta ar fi sensul ultimei sale replici: Razbim noi cumva la lumina".
Semnificatii:
Iona" ca metafora a singuratatii:
Alcatuita ca un dialog intre Iona si dublul sau, drama releva teama de tacere a
personajului, nevoia de comunicare intr-o lume a singuratatii.
in aceste conditii, dorul de a vedea pe cineva mergand pe drum" se converteste in
acuta constiinta a singuratatii omului in Univers si cuvintele: E tare greu sa f
ii singur" devin strigat cu profunde implicatii metafizice. Ultima plecare" a lui
Iona ( Plec din nou") face din Om un Ulysse tragic incercand mereu sa se intoarca
in Ithaca (ideal de neatins). De altfel, motivul idealului este sugerat prin pr
ezenta in decor a unei mori de vant - simbol care-1 transforma pe Iona intr-un D
on Quijote sublim, un pescuitor de nori, care ignora conditia sa de fiinta fragi
la, traitoare pe un ou clocit" (increatul care si-a pierdut puritatea).
Drama ../o/*g" ca metafora a mortii:
Sugestia mortii se contureaza inca din primul tablou, cand vorbind despre multim
ea pestilor marii, Iona afirma ca, pentru a-i numara, ti-ar trebui nu toata viat
a (finitul), ci toata moartea" (infinitul eternitatii).
Episodul liric de la inceputul tabloului al doilea reitereaza ideea mortii vazut
a ca universalia: macar la soroace mai mari, universul intreg sa fie dat lumii d
e pomana". Nu cumva omul care a stins cu o pleoapa" toate lucrurile din jur, a s
i trecut in moarte? Nu cumva stradania lui de a vorbi opune Cuvantul (logosul),
neantului? De altfel, intreg tabloul al II-lea reitereaza ideea mortii, de la in
terogatiile fara rasp uns ( inghitit de viu sau de mort?"; De ce trebuie sa se culc
e toti oamenii la sfarsitul vietii?") si pana la meditatia amara pe tema curgeri
i timpului Fiintei in nimicul nefiintei: un sfert din viata ni-l pierdem facand l
egaturi (...) intre lucruri si praf".
Exista, in drama, un moment in care Iona se pregateste sa-i scrie mamei sale, fo
losind, in acest scop, o bucata din besica pestelui. Episodul (de mare puritate
si lirism) in care el cugeta pe tema vietii si a mortii, trimite la goetheeriele
mume" din care se trag si in care se intorc toate: Eu cred ca exista in viata lum
ii o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii. Fiica la m
ama, mama la mama, bunica la mama, pana se ajunge la o singura mama, una imensa
si buna " (evident, Muma-Pamant).
..Iona" ca metafora a destinului:
Toate incercarile lui Iona de a iesi din propriul destin sunt sortite esecului,
omul a devenit un Dumnezeu demn de mila care si-a pierdut atributele sacralitati
i:
Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile, si venire
a pe pamant, si viata, pana si moartea - dar o data ajuns aici, in mormant, nu m
ai poate invia".
Motivul destinului lui Iona este universalizat in cuvintele autorului: Iona sunt
eu".
Elemente ale dramei de idei:
Drama Iona" de Marin Sorescu este o parabola care ascunde idei profunde, interoga
tii metafizice si simboluri. Apartenenta ei la teatrul de idei ar putea fi motiv
ata prin:
Este inspirata dintr-un mit (mitul biblic al omului inghitit , de un peste);
Spatiul celei mai mari parti a actiunii este unul inchis, apasator, amenintator
: in burta pestelui (antrenata in vesnica mistuire "), Iona este omul prizonier a
l primejdiilor si al fatalitatii.
Eroul reprezinta, prin urmare, un simbol: el ii simbolizeaza pe toti oamenii a
flati in puterea destinului. De aici se naste sentimentul de singuratate, de ins
trainare existentiala, nevoia de a vorbi cu dublul sau, dorinta de a vedea pe ci
neva trecand pe drum. Iona strabate un traseu initiatic arhetipal, comun: drumul
de la viata la moarte; aflat intr-o situatie-limita atunci cand este inghitit d
e primul peste, va ajunge, in final, prizonier fara iesire.