CONSILIUL EUROPEI

COMITETUL MINIŞTRILOR

RECOMANDAREA NR. (99119

A COMITETULUI MINIŞTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE

PENALĂ

(adoptată de Comitetului Miniştrilor în 15 sept. 1999, la a 679-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în virtutea art15.b. din Statutul Consiliului Europei,

Observând câ statele membre tind din ce în ce mai mult sâ recurgă la mediere în materie
penală, ca opţiune flexibilă şi cuprinzătoare, axată pe rezolvarea problemei şi pe implicarea
pârtilor, în completarea sau ca alternativă a procedurii penale tradiţionale;

Considerând că e necesar a permite o participare personală activă a victimei, a

infractorului şt a tnttirnr rplrm-ram siintpriviti na părţi,,dar şi implicarea comunifăţiTm pCQCedurâ'
penalăj
aL victimelor de aJi .se face auzită vocea în ceea -ce
priveşte consecinţele victimizării lor, de a comunica cu infractorii şi de a obţine scuze şi reparaţii;

Considerând că este important a întări inculpaţilor sentimentul responsabilităţii şi de a

oferi acestora ocazii concrete de a se îndrepta, ceea ce ar facilita reinserţia şi reabilitarea,

Recunoscând că medierea poate sâ contribuie la conştientizarea rolului important pe care

individă şi comunitatea îl au în generarea şi instrumentarea infracţiunilor şi în rezolvarea
conflictelor legate de acestea, precum şi la ceea ce justiţia penală aspiră, adică la rezultate mai
constructive şi mai puţin represive;

Recunoscând că medierea presupune abilităţi particulare şi cere coduri de practică şi

pregătire acreditată;

Considerând importanţa contribuţiei potenţialelor organisme non-guvernamentale şi a

comunităţilor locale în medierea în materie penală şi necesitatea de a se conjuga eforturile
iniţiativelor publice şi private,

Luând în considerare exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale;
în spiritul Convenţiei europene privind exerciţiului drepturilor copiilor ca şi Recomandările
nr. (85) 11 asupra poziţiei victimei în dreptul penal şi procedura penală, nr. (87) 18 privind
simplificarea justiţiei penale, nr. (87) 21 asupra asistenţei victimelor şi a prevenirii victimizării, nr.
(87) 20 privind reacţiile sociale faţă de delicvenţă juvenilă, nr. (88) 6 privind reacţiile sociale faţă
de comportamentul infracţional al tinerilor proveniţi din familiile emigrante, nr. (92) 16 privind
reglementările europene asupra sancţiunilor şi măsurilor aplicate în comunitate, nr. (95) 12
privind administrarea justiţiei penale şi nr. (98) 1 privind medierea familială;
12. Pentru minorii care participă la procedura de mediere în materie penală ar trebui să existe o
reglementare specială şi garanţii legale.

13. Medierea nu ar trebui să fie urmată dacă una dintre părţile principale nu este capabilă să
înţeleagă scopul procedurii.
14. Punctul de plecare în mediere ar trebui să fie, în principiu, recunoaşterea de către cele două
părţi a faptelor principale ale cauzei. Participarea la mediere nu ar trebui să JBe_utiIizata ca o
probă în dovedirea vinovăţiei în procedurile judiciare ulterioare..

15. Aspecte privind anumiţi factori precum vârsta, maturitatea sau capacitatea intelectuală a
părţilor, ar trebui să fie luate în considerare înainte de a se decide să se recurgă la mediere.

16. Decizia de a supune medierii o cauză penală, ar trebui să fie însoţită de un termen limită
rezonabil, în cadrul căruia autorităţile judiciare competente ar. trebui sâ fie inforrnate de stadiul
procedurii de mediere,

17. Soluţiile date în funcţie de rezultatele medierii ar trebui să aibă acelaşi statut precum
deciziile sau hotărârile judecătoreşti şi ar trebui să interzică urmărirea penală pentru aceleaşi fapte
(ne bis in idem).

18. Atunci când cazul este retrimis autorităţilor judiciare fără să se ajungă la un acord între
părţi sau după ce părţile nu au reuşit să pună în aplicare acordul, decizia asupra modului în care
urmează a se proceda trebuie luată fără amânare.

V. Funcţionarea medierii

VI. Norme

19. Serviciile de mediere ar trebui sâ fie guvernate de norme recunoscute.

20. Serviciile de mediere ar trebui să beneficieze de o autonomie suficientă pentru a-şi îndeplini
funcţiile ce le revin. Trebuie dezvoltate norme de competenţă şi reguli de etică, ca şi o procedură
de selectare, de formare şi de apreciere a mediatorilor.

Serviciile de mediere ar trebui să fie plasate sub supravegherea unui organ competent. v2.
Calificarea si formarea mediatorilor

22. Mediatorii ar trebui să fie recrutaţi din toate sectoarele ^ocietăţilşii să posede în general
o. bună înţelegere a culturilor şi comunităţilor locale.

23. Mediatorii ar trebui sâ fie capabili să facă dovada -unei-judecaţi sănătoase şr-a unor
caSijătiJnterpej^Qna|eiiecesare.exerciţiului funcţiei lor.

/&) Mediatorii jil trebui să. primească, o formare iniţială 4nainte-de a fi numiţi în funrţip precum şi o
formare continuă pe parcursul activităţii lor. Formarea lor ar trebui să privească asigurarea unui
nivel de competenţă ridicat, ţinând cont deaptitudinile de a soluţiona conflictele, de exigenţele
specttice pe care le implică mund» cu victimele si infractoriU de cunoştinţele de bază ale sistemului
judiciar peniT ’ ' ~ — 3—

V3. Instrumentarea cazurilor individuale

25. înainte de a începe să se ocupe de un caz, mediatorul ar trebui să fie informat de toate faptele
pertinente şi ar trebui să primească toate documentele necesara de la autorităţile judiciare
competente.