CONSILIUL EUROPEI

COMITETUL MINIŞTRILOR

RECOMANDAREA NR. (2002)10

A COMITETULUI MINIŞTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE
PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE CIVILĂ

(adoptată de Comitetul Miniştrilor la 18 sept. 2002 în a 808-a reunire a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în baza art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Salutând dezvoltarea unor moduri de soluţionare a litigiilor care sunt alternative
hotărârilor judecătoreşti şi căzând de acord asupra oportunităţii unor reguli care să
stabilească garanţii atunci când sunt utilizate asemenea proceduri;

Subliniind necesitatea de a se face eforturi pentru îmbunătăţirea în permanenţă a

metodele de rezolvare a litigiilor, ţinându-se cont de nevoile proprii fiecărei jurisdicţii;

Convins de interesul de a stabili reguli particulare în ceea ce priveşte medierea,

definită ca proces de dezvoltare în ca re un "mediator" ajută părţile să negocieze asupra
chestiunilor în. litigiu şi să ajungă la un acord care-să lenonvină-—.

Recunoscând avantajele, în unele cazuri, ale medierii în litigiile de dreptul civil;

Conştientizând necesitatea organizării medierii în alte ramuri de drept;
în spiritul Recomandării nr. (98) 1 asupra medierii familiale, a Recomandării nr. (99)
19 asupra medierii în materie penală şi a Recomandării nr. (2001) 9 asupra căilor
alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private, ca
şi rezultatele altor activităţi şi cercetări efectuate de Consiliul Europei şi pe plan naţional;

Având în vedere în mod particular Rezoluţia nr. 1 privind „Administrarea justiţiei în

secolul 21” adoptată de miniştrii de justiţie europeni în conferinţa nr. 23 din 8-9 iunie 2000
de la Londra şi, în special, de invitaţia adresată de miniştrii de justiţie europeni către
Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei de a elabora, în colaborare cu Uniunea
Europeană, un program de lucru destinat să încurajeze recurgerea, dacă e cazul, la
procedurile extrajudiciare de rezolvare a litigiilor;

Cunoscând rolul important al instanţelor în favorizarea medierii;

Observând că, deşi medierea poate să contribuie la reducerea numărului de litigii şi
la uşurarea activităţii în instanţe, ea nu poate înlocui un sistem judiciar echitabil, eficace şi
uşor accesibil;

A. Recomandă guvernelor statelor membre:

i. să faciliteze, de fiecare dată când e necesar,medierea în materie civilă;
ii. să ia sau să consolideze, după caz, toate măsurile necesare pentru a aplica treptat
„Principiile directoare privind medierea în materie civilă", arătate mai jos.

Principiile directoare privind medierea în materie civilă

I. Definirea medierii
1. în înţelesul prezentei recomandări, "medierea" desemnează o procedură prin care
părţile negociază probleme litigioase pentru a ajunge la un acord, cu asistenţa unuia sau a
mai multor mediatori.
II. Domeniul de aplicare
2. Prezenta recomandare se aplică medierii în materie civilă. în sensul prezentei
recomandări, expresia "în materie civilă" reprezintă toate materiile implicând drepturi şi
obligaţii cu caracter civil, inclusiv cele privind dreptul comercial, dreptul consumatorului şi
dreptul muncii, dar excluzând materii de natură administrativă sau penală 1. Prezenta
recomandare nu contravine Recomandării nr. (98) 1 privind medierea familială.

III. Organizarea medierii

3. Statele sunt libere de a crea şi organiza medierea în materie civilă în maniera cea
mai potrivită, care poate fi apanajul sectorului public sau a celui privat.

4. Medierea poate să aibă loc în cadrul procedurii judiciare sau în afara acesteia.
5. Chiar dacă părţile utilizează medierea, accesul la justiţie trebuie să fie disponibil,
fiindcă aceasta constituie ultima garanţie a protecţiei drepturilor părţilor.

6. Prin reglementarea medierii, statele ar trebui să asigure un echilibru între nevoile şi

efectele duratei procedurii necesare pentru a se adresa justiţiei şi promovarea procedurilor
de mediere rapide şi uşor accesibile.

7. Prin reglementarea medierii, statele ar trebui să supravegheze a se evita (I)

întârzierile inutile şi (II) recurgerea la mediere ca o tactică de întârziere.

8. Medierea poate să fie în mod particular utilă atunci când procedura judiciară nu e
convenabilă părţilor,, mai ales datorită costurilor implicate sau a naturii sale formale, ori din
cauza necesităţii de a menţine dialogul sau relaţiile între părţi.
9. Statele ar trebui să ţină cont de oportunitatea de a crea şi de a propune medierea
gratuită în tot sau în parte ori de a prevedea asistenţă (ajutor) judiciară pentru mediere, mai
ales dacă interesele uneia dintre părţi necesită o protecţie particulară.

10. Atunci când medierea presupune cheltuieli, acestea din urmă ar trebui să fie
rezonabile în raport cu importanţa problemei în cauză şi să ţină cont de volumul de muncă
depus de mediator.

IV. Procesul de dezvoltare al medierii

11. Statele ar trebui să decidă dacă şi în ce măsură clauzele privitoare la mediere pot să
restrângă dreptul părţilor de a apela la justiţie.

12. Mediatorul ar trebui să acţioneze de o manieră imparţială şi independentă şi să

vegheze la respectarea principiului egalităţii armelor în timpul medierii. Mediatorul nu poate
impune o soluţie părţilor.

13. Informaţiile din timpul medierii sunt confidenţiale şi nu pot fi folosite ulterior, decât cu
acordul părţilor sau în cazurile permise de dreptul naţional.

14. în procesul de desfăşurare a medierii ar trebui să fielăsat părţilor suficient timp pentru a
examina problemele ridicate şi pentru a găsi o eventuală soluţie în litigiu.

V. Pregătirea şi responsabilitatea mediatorilor

15. Statele ar trebui să ia măsuri pentru a promova adoptarea normelor necesare pentru
selecţia, responsabilitatea, formarea şi calificarea mediatorilor, inclusiv mediatorii care sunt
implicaţi în tratarea problemelor internaţionale.

VI. înţelegerile stabilite în urma medierii

16. în mod obişnuit, la finalul fiecărei proceduri de mediere ar trebui să fie redactat un
document scris pentru a defini obiectul, întinderea şi soluţia înţelegerii. Părţile ar trebui să
poată să beneficieze de un termen limită pentru reflecţie, acceptat de părţi, între momentul la
care este redactată şi data la care este semnată înţelegerea.

17. Mediatorii ar trebui să informeze părţile în legătură cu efectele acordurilor stabilite prin
mediere şi în legătură cu demersurile de făcut dacă una sau ambele părţi doresc să execute
respectivele acorduri. Asemenea acorduri nu ar trebui să contravină ordinii publice.

VII. Informaţii cu privire la mediere

18. Statele ar trebui să furnizeze publicului şi persoanelor implicate în litigiile civile o
informare generală asupra medierii.

19. Statele ar trebui să grupeze şi să distribuie informaţii detaliate asupra medierii în

materie civilă, inclusiv cu privire la costurile şi eficienţa medierii.

20. Ar trebui să fie luate măsuri conform practicii şi dreptului naţional pentru a crea o reţea
de centre regionale şi/sau locale, unde particularii să poată obţine o părere imparţială şi
informaţii despre procedura medierii, chiar prin telefon, prin scrisoare sau prin e-mail.

21. Statele ar trebui să informeze profesioniştii implicaţi în funcţionarea justiţiei, asupra

medierii în materie civilă

VII. Aspecte internaţionale

22.Statele ar trebui să încurajeze crearea modalităţilor care să permită promovarea utilizării
medierii pentru a rezolva probleme conţinând elemente de extraneitate.

23. Statele ar trebui să promoveze colaborarea între serviciile interesate de mediere în

materie civilă pentru a facilita recurgerea la medierea internaţională.

B. însărcinează Secretarul General al Consiliului Europei să transmită prezenta

Recomandare autorităţilor competente ale Uniunii Europene în scopul:

-de a promova cooperarea între Consiliul Europei şi Uniunea Europeană în legătură cu

toate urmările rezultate din prezenta recomandare şi, mai ales, de a difuza prin mijloacele unui
site web informaţii asupra legilor şi procedurilor statelor în domeniile citate în prezenta
recomandare; şi

- de a încuraja Uniunea Europeană, atunci când elaborează reguli la nivelul

Comunităţii Europene, de a redacta dispoziţii menite să completeze sau să întărească
dispoziţiile prezentei recomandări sau să faciliteze aplicarea principiilor pe care le consacră.
Recomandarea nr. r. 19 (99) a comitetului de Miniştri către
Statele Membre cu Privire la Mediere in Chestiuni Penale

(Adoptat de Comitetul de Miniştri pe 15 septembrie 1999 la cea de-a 69-a întâlnire a

reprezentanţilor miniştrilor)
in conformitate cu termenii articolului 15.b al Statutului Consiliului Europei, Comitetul de
Miniştri,
Tinind cont de progresele inregistrate de Statele membre in folosirea medierii in cazuri penale
ca pe
o opţiune flexibila, cuprinzătoare, utila, participativa, complementara sau alternativa
procedurilor penale tradiţionale;
Luând in considerare necesitatea de a promova participarea personala activa a victimei si a
infractorului si a altor persoane care pot fi afectate ca parti, ca si implicarea comunitatii la
procedurile penale;
Recunoscând interesul legitim al victimelor de a avea un cuvânt de spus in rezolvarea
consecinţelor victimizarii lor, de a comunica cu infractorul si de a obţine scuze si
compensaţii;
Luând in considerare importanta de a stimula simţul de răspundere al infractorilor si de a le
oferi posibilitatea practica de a se îndrepta, care poate ajuta la reintegrarea si reabilitarea
lor;
Recunoscând ca medierea poate spori constiinta rolului important al fiecărei persoane si al
comunitatii in prevenirea si rezolvarea infracţiunilor si a conflictelor asociate acestora,
incurajind astfel efecte penale mai constructive si mai puţin represive;
Recunoscând ca medierea presupune abilitati speciale si necesita coduri de practica si
pregătire acreditata;
Luând in considerare contributia potential substanţiala a organizaţiilor
nonguvernamentale si a comunităţilor locale in domeniul medierii in cazuri penale si
necesitatea de a combina si coordona eforturile iniţiativelor publice si private;
Recomandarea nr. R. 19 (99) a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu
privire la mediere în cazuri penale CONSILIUL EUROPEI COMITETUL DE
MINIŞTRI

RECOMANDAREA NR. R. 19 (99) A COMITETULUI DE MINIŞTRI CĂTRE

STATELE MEMBRE CU PRIVIRE LA MEDIERE ÎN CHESTIUNI PENALE

(Adoptată de Comitetul de Miniştri pe 15 septembrie 1999 la cea de-a 69-a

întâlnire a reprezentanţilor miniştrilor)

în conformitate cu termenii articolului 15.b al Statutului Consiliului Europei, Comitetul

de Miniştri,
Ţinând cont de progresele înregistrate de Statele membre în folosirea medierii în cazuri
penale ca pe o opţiune flexibilă, cuprinzătoare, utilă, participativă, complementară sau
alternativă procedurilor penale tradiţionale;
Luând în considerare necesitatea de a promova participarea personală activă a victimei şi
a infractorului şi a altor persoane care pot fl afectate ca părţi, ca şi implicarea comunităţii
la procedurile penale;
Recunoscând interesul legitim al victimelor de a avea un cuvânt de spus în rezolvarea
consecinţelor victimizării lor, de a comunica cu infractorul şi de a obţine scuze şi
compensaţii;
Luând în considerare importanţa de a stimula simţul de răspundere al infractorilor şi de a
le oferi posibilitatea practică de a se îndrepta, care poate ajuta la reintegrarea şi
reabilitarea lor;
Recunoscând că medierea poate spori conştiinţa rolului important al fiecărei persoane şi
al comunităţii în^ prevenirea şi rezolvarea infracţiunilor şi a conflictelor asociate acestora,
încurajând astfel efecte penale mai constructive şi mai puţin represive; Recunoscând că
medierea presupune abilităţi speciale şi necesită coduri de practică şi pregătire acreditată;
Luând în considerare contribuţia potenţial substanţială a organizaţiilor
nonguvernamentale şi a comunităţilor locale în domeniul medierii în cazuri penale şi
necesitatea de a combina şi coordona eforturile iniţiativelor publice şi private;
Respectând condiţiile Convenţiei cu privire la protecţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului;
Ţinând cont de Convenţia Europeană cu privire la exercitarea drepturilor copiilor, ca şi de
Recomandările nr. R 11 (85) privind poziţia victimei în cadrul dreptului şi procedurii
penale, nr. R 18 (87) privind simplificarea justiţiei penale, nr. R21 (87) privind
asistenţa .acordată victimelor şi prevenirea victimizării, nr. R 20 (87) privind reacţiile
sociale la delincventa juvenilă, nr. R 6 (88) privind reacţiile sociale la delincventa
juvenilă în rândul tinerilor proveniţi din familii de emigranţi, nr. R 16 (92) privind
Normele Europene referitoare la sancţiuni şi măsuri comunitare, nr. R 12 (95) privind
administrarea justiţiei penale şi nr. R1 (98) privind medierea familiei Recomandă
guvernelor statelor membre să ţină cont de principiile prezentate în anexa acestei
Recomandări în aplicarea medierii în cazuri penale şi să facă cunoscut pe cât posibil acest
text.

Anexa Recomandării nr. R19 (99) L

Definiţie
Aceste directive se aplică oricărui proces prin care victimei şi infractorului li se dă
posibilitatea, în cazul în care consimt liber, să participe activ la rezolvarea problemelor
l
11.
apărutePrincipii generalecu ajutorul unei terţe părţi imparţiale (mediator).
în urma infracţiunii
1. Medierea în cazuri penale trebuie folosită numai dacă părţile consimt liber.
Părţile vor fi libere să-şi retragă consimţământul oricând pe parcursul
medierii.
2. Discuţiile din cadrul medierii sunt confidenţiale şi nu pot fi folosite
ulterior, cu excepţia situaţiilor când există acordul părţilor.
3. Medierea în cazuri penale trebuie să fie un serviciu general disponibil.
4. Medierea în cazuri penale trebuie să fie disponibilă în toate etapele
procesului justiţiei penale.
5. Serviciilor de mediere trebuie să li se acorde suficientă autonomie în
cadrul sistemului justiţiei penale.
III. Bazele legale
6. Legislaţia trebuie să faciliteze medierea în cazurile penale.
7. Trebuie să existe directive care definesc folosirea medierii în cazuri penale.
Acestea trebuie să se adreseze în mod special condiţiilor pentru
trimiterea cazurilor către serviciile de mediere şi rezolvarea cazurilor
după mediere.
8. în cazul medierii trebuie aplicate garanţii procedurale fundamentale;
în mod special, părţile trebuie să aibă dreptul la asistenţă juridică şi,
atunci când este cazul, la traducere/interpretare. In plus, minorii trebuie
să aibă dreptul la asistenţă parentală.
IV. Funcţionarea justiţiei penale în relaţie cu medierea
9. Decizia de a deferi un caz penal medierii, ca şi evaluarea rezultatelor
unei proceduri de mediere, trebuie luată de autorităţile justiţiei penale.
lO.înainte de a aproba medierea, părţile trebuie să fie bine informate în legătură cu
drepturile pe care le au, cu natura procesului de mediere şi cu posibilele consecinţe ale
deciziei lor.
1 l.Nici victima nici infractorul nu trebuie convinse prin mijloace incorecte să
accepte medierea.
12. Reglementările speciale şi garanţiile legale care se aplică în cazul
participării minorilor la proceduri legale se vor aplica şi în cazul participării acestora la
medierea în cazuri penale.
13. Medierea nu va continua dacă oricare dintre părţile principale implicate
nu este capabilă să înţeleagă semnificaţia procesului.
14. în mod normal, elementele de bază ale cazului trebuie recunoscute de
ambele părţi, ca punct de pornire al medierii. Participarea la mediere nu trebuie folosită ca
dovadă a recunoaşterii vinovăţiei în procedurile penale ulterioare.
15. Neconcordanţele evidente în ceea ce priveşte factori ca vârsta,
maturitatea sau capacitatea intelectuală a părţilor trebuie luate în considerare înainte de a
trimite cazul spre mediere.
16. Hotărârea de a trimite un caz penal la mediere trebuie însoţită de
o limită de timp rezonabilă în care autorităţile competente ale justiţiei penale trebuie
informate în legătură cu specificul procedurii de mediere.
17. Achitările bazate pe acorduri mediate trebuie să aibă acelaşi statut ca şi
hotărârile sau sentinţele judecătoreşti şi trebuie să excludă urmărirea în justiţie pentru
aceleaşi fapte (ne bis in idem).
18. Când un caz este trimis înapoi autorităţilor justiţiei penale fără încheierea
unui acord între părţi sau după ce punerea în aplicare a unui astfel de acord a eşuat,
trebuie luată fară întârziere o hotărâre privind continuarea acţiunii.
V. Funcţionarea serviciilor de mediere
V. 1. Standarde
19.Serviciile de mediere trebuie reglementate prin standarde recunoscute.
20.Serviciile de mediere trebuie să aibă suficientă autonomie în îndeplinirea îndatoririlor

2
pe care le au. Trebuie stabilite standarde privind competenţa şi norme etice, ca şi
proceduri
de selectare, pregătire şi evaluare a mediatorilor.
21. Serviciile de mediere trebuie monitorizate de un organism competent.
V.2. Calificarea şi pregătirea mediatorilor
22. Mediatorii trebuie recrutaţi din toate sectoarele sociale şi, în general,
trebuie să cunoască bine culturile şi comunităţile locale.
23. Mediatorii trebuie să fie capabili să dea dovadă de judecata solidă şi
abilităţile interpersonale necesare medierii.
24. înainte de a prelua activităţile de mediere, mediatorii trebuie să
urmeze o pregătire iniţială şi una multidisciplinară. Pregătirea lor trebuie să vizeze
dobândirea unui înalt nivel al competenţei, ţinând cont de abilităţile de a rezolva
conflicte, de condiţiile speciale ale muncii cu victimele şi infractorii şi de cunoaşterea
sistemului justiţiei penale.
V. 3. Rezolvarea cazurilor
individuale \
25. înainte de începerea procesului de mediere, mediatorul trebuie să fie
informat despre toate elementele semnificative ale cazului şi trebuie să i se înmâneze
documentele necesare de către autorităţile competente ale justiţiei penale.
26. Procesul de mediere trebuie să se desfăşoare într-o manieră imparţială,
pe baza elementelor cazului şi a nevoilor şi dorinţelor părţilor. Mediatorul trebuie să
respecte întotdeauna demnitatea părţilor şi să asigure că părţile se comportă
respectuos una cu alta.
27. Mediatorul este responsabil de asigurarea unui mediu sigur şi confortabil
pentru mediere. Mediatorul trebuie să fie sensibil la vulnerabilitatea părţilor.
28. Medierea trebuie să se desfăşoare eficient, dar într-un ritm accesibil
părţilor.
29. Medierea trebuie să se desfăşoare in camera.
30. în ciuda principiului confidenţialităţii, mediatorul trebuie să
încredinţeze autorităţilor competente sau persoanelor implicate orice informaţie
privind infracţiuni grave iminente, care poate apărea în cursul procesului de mediere.
V. 4. Rezultatul medierii
31 .Acordurile trebuie încheiate în mod voluntar de către părţi. Ele trebuie să conţină
numai obligaţii rezonabile şi proporţionale.
32. Mediatorul trebuie să raporteze autorităţilor justiţiei penale măsurile luate
şi rezultatul medierii. Raportul mediatorului nu va dezvălui conţinutul sesiunilor de
mediere, nici nu va exprima vreo judecată privind comportamentul părţilor pe
parcursul medierii.
VI. Promovarea continuă a medierii
33. Trebuie să existe o consultare constantă între autorităţile justiţiei
penale şi serviciile de mediere pentru dezvoltarea unei înţelegeri comune.
34.Statele Membre trebuie să promoveze cercetarea şi evaluarea medierii în cazurile
penale.