Sunteți pe pagina 1din 5

Codul de etică R.A.

AEROPORTUL “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA


1. Etica în relația cu angajații
 Hărțuirea la locul de muncă
Nu sunt tolerate abuzurile, amenințările, intimidarea sau hărțuirea fizică sau verbală.
Atunci cand există o divergență de opinii, o disensiune între doi sau mai multi angajați ai
Regiei, pentru a nu degenera situația într-un conflict, este indicat ca persoanele respective să
dea dovadă de maturitate, să discute deschis, să analizeze problema, să-i determine cauzele și
să găsească împreună o modalitate de soluționare a acesteia. Principala premisă de la care
pornim este aceea că fundamental avem aceleași obiective și că trebuie să găsim împreună
căile, resursele sau formele prin care le putem atinge.

 Accordarea de oportunități egale


Cu ajutorul practicilor noastre de resurse umane vom urmări egalitatea de șanse și
incluziunea tuturor angajaților. Deciziile se vor lua în baza evaluării corespondenței dintre
profilul postului și caracteristicile angajatului și/sau pe considerații de merit, experiența și
abilități profesionale. În plus, respectăm legislația în domeniu în ceea ce privește perioadele
de maternitate și îngrijirea copiilor.

 Acceptarea diversității
R.A.Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava aduce împreună oameni care provin din
medii culturale și sociale variate, din generații diferite. Pentru că promovează diversitatea și
incluziunea socială, BCR și-a asumat și un angajament public de a susține și a cultiva
diversitatea în cadrul organizației, fiind unul dintre primii semnatari ai Cartei Diversității din
Romania.

 Echilibru muncă-familie
În realitate, conceptul de echilibru între viață personală și cea profesională se referă la
gradul în care o persoană simte că le echilibrează în mod adecvat pe ambele. Prin urmare,
este vorba despre cum reușim să combinăm aceste două aspecte și despre cum urmărim ceea
ce este important pentru noi.

 Neacceptarea discriminării
R.A.Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava respecta legislatia muncii, utilizeaza
practici corecte la angajare, incluzând şi interzicerea oricãror forme de discriminare de orice
fel. Regia ofera un tratament corect, tuturor angajaţilor sai si asigura acestora suport pentru
imbunatatirea pregatirii profesionale

 Neacceptarea consumului de droguri ilegale și alcool


R.A.Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava va trata extrem de serios orice
utilizare, vanzare sau distribuție de substanțe ilegale sau alcool. Prin urmare,BCR se
asteaptă ca fiecare angajat să:

o nu lucreze niciodată sub influența substanțelor ilegale sau a alcoolului;


o raporteze către Departamentul de Resurse Umane orice ingrijorări privind
utilizarea de către un coleg a alcoolului sau a substantelor ilegale.
2. Confidențialitatea informațiilor despre angajat, client și vânzător
 Realizarea înregistrărilor în companie și menținerea informațiilor
Acționarii au încredere în faptul că companiile vor păstra înregistrări contabile și
evidențe corecte și exacte. Pe baza acestor evidențe, corporația dezvăluie și transmite
informații către public, iar astfel acționarii noștri și publicul larg își pot forma o imagine
exactă despre operațiunile și situația financiară a companiei. Companiile folosesc de
asemenea aceste înregistrări pentru a lua decizii de activitate importante. Pentru a avea
certitudinea că situațiile noastre financiare reflectă fidel situația activelor și a tranzacțiilor
noastre, trebuie ca fiecare dintre noi să se asigure că informațiile pe care le transmite spre a fi
înregistrate de compania sunt complete, exacte și inteligibile.

 Respectarea intimității și confidențialității


Informatiile confidentiale sunt proprietatea regiei si nu pot fi divulgate persoanelor
din afara unităţii.

 Divulgarea de informații din interiorul firmei


Salariatilor care au acces la informatii confidentiale, le este interzis sa permita accesul
persoanelor din afara regiei la orice date sau materiale care nu sunt destinate pentru uz public,
fara a avea acordul managementului. Este interzisa utilizarea informatiilor confidentiale de
catre angajatii regiei care au luat cunostiinta despre acestea, in interes personal, direct sau
indirect. Informatiile detinute ca urmare a desfasurarii sarcinilor de serviciu se vor utiliza de
catre angajatii regiei numai in scopul indeplinirii acestora
3. Corectitudinea informațiilor publice/comunicare
 Publicitatea și marketing
Angajații implicați în funcții care au legătură cu publicitatea sau marketingul trebuie
să cunoască și să asigure conformitatea cu toate legile aplicabile ce reglementează activitățile
de publicitate și marketing din locurile în care sunt comercializate și promovate produsele
noastre.

 Dezvoltarea și strângerea de fonduri


Susține în fiecare an, în baza rezultatelor financiare și în baza politicii sale de
responsabilitate socială ONG-uri și alte instituții prin sponsorizări. Pentru că punem reputația
și integritatea organizației noastre mai presus de orice, sponsorizăm doar entități care dispun
de o reputație impecabilă și care, prin prisma colaborării, nu vor afecta reputațional sau
financiar

 Claritatea informațiilor
Corporația încearcă prin toate mijloacele să ofere informații clare și exacte către mass
media, analiștii financiari și publicul larg

 Accesul la informații
Oferim deschidere către cetăţean, prin crearea posibilităţii de a cunoaşte şi de a accesa
informaţiile (proceduri, decizii, activităţi) de interes public;

 Transparența informațiilor
Și tu poti influența în bine mediul în care lucrezi, promovând o atitudine corectă în
echipa ta și față de clienți, bazată pe integritate, transparență, responsabilitate și
profesionalism. Este datoria noastră, ca angajații, să ne comportăm etic și să nu tolerăm o
atitudine incorectă.

4. Evitarea conflictelor de interese


 Cadouri și gratuități
Niciun angajat al Aeroportului „Stefan cel Mare” Suceava  nu poate accepta de la un
concurent, client, intermediar sau furnizor sau să ofere acestora din urmă orice plată
ilegală/nepotrivită, cadouri sau alte tipuri de avantaje. O excepție poate fi recunoscută pentru
cadouri sau invitații de mică valoare, care nu sunt plătite în numerar și sunt în conformitate
cu practicile comerciale curente și nu încalcă nicio lege sau regulament.

 Angajarea la alți agenți


Legile privind concurența loială nu ne interzic să aflăm cât mai multe posibil despre
concurenții noștri. Totuși, nu trebuie niciodată să obținem aceste informații în mod ilegal sau
incorect. De exemplu, nu putem angaja un membru al personalului concurentului în scopul de
a obține de la el informații confidențiale și nu putem să îi solicităm unui angajat nou să
dezvăluie informații confidențiale despre un angajator anterior. Nici nu îi putem solicita unei
persoane să dezvăluie informațiile pe care nu este autorizată să ni le comunice. Dacă anterior
ați lucrat pentru o altă organizație, nu dezvăluiți unei companii sau unui angajat informațiile
confidențiale ce îi aparțin fostului dvs. angajator.

 Membrii familiei. Divulgarea intereselor financiare


Legile privind combaterea tranzacționării titlurilor de valoare în baza informațiilor
confidențiale interzic de asemenea comunicarea acestor informații în exterior sau oferirea de
informații importante, non-publice, unei alte persoane care le va folosi ca bază pentru o
tranzacționare de titluri de valoare.
Pentru a preveni această situație, nu dezvăluiți niciodată acest tip de informații
persoanelor din afara organizației dvs., inclusiv prietenilor sau membrilor familiei dvs

5. Relația corectă cu vânzătorii


 Aprovizionarea
Practicăm aprovizionarea responsabilă în cadrul activităților lanțului nostru de
aprovizionare.

 Negocierea contractelor
Indiferent dacă este vorba de pregătirea unui raport financiar, de răspunsul la o
întrebare din partea auditorilor, de discuţia cu un client sau de negocierile cu un furnizor sau
alt acţionar, suntem întotdeauna sinceri. Ne abţinem de la orice comportament care este
contestabil din punct de vedere al eticii.
6. Probleme privind protecția mediului
 Protejarea mediului înconjurător
Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava  promovează dezvoltarea tehnologiilor
ecologice, precum și soluții de economisire a resurselor (cum sunt apă, energia și materiile
prime) și implementarea strategiilor logistice cu impact minim asupra mediului înconjurător
(în special cu privire la depozitare, transport, transbordare).

 Sănătatea și asigurarea angajaților


Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava asigura un mediu propice lucrului in echipa si
promoveaza valorile.
7. Practici etice manageriale
 Precizia înregistrărilor contabile
Nu trebuie să facem niciodată înregistrări false sau artificiale în evidențele companiei
Fortive. De asemenea, nu trebuie să instituim niciodată fonduri sau active neînregistrate
oficial, precum așa-numitele „fonduri nedeclarate” sau alte tipuri de conturi „paralele”.

 Utilizarea corectă a bunurilor companiei


Bunurile și resursele aparținând Regiei trebuie utilizate în vederea îndeplinirii
obiectivelor Regiei, exclusiv de către personalul desemnat pentru aceasta, cu responsabilitate
și eficiență. Proprietățile și resursele Regiei nu pot fi folosite în interesul personal al
angajaților fără acordul managementului Regiei. Utilizarea activelor Regiei în interes
personal, fãră aprobare, sau înstrainarea acestora, reprezintă abateri grave, care atrag
sancțiuni disciplinare, administrative sau penale, după caz. Bunurile și resursele Regiei nu pot
fi folosite în niciun caz în scopuri ilegale

 Protejarea informațiilor aflate în proprietate


Proprietatea intelectuală și informaţiile confidenţiale ale companiei sunt printre cele
mai de preţ active ale noastre. Ne așteptăm de la dumneavoastră să daţi dovadă de
discernământ atunci când utilizaţi aceste active și să luaţi toate măsurile necesare pentru a vă
asigura că nu sunt divulgate. Protejându-ne proprietatea intelectuală și informaţiile
confidenţiale, ne ajutaţi să ne protejăm marca și reputaţia împotriva daunelor.

8. Practici etice în procesul de recrutare și selecție


 Exercitarea corectă a autorității
Cadrele de conducere ale corporației sunt singurii angajați abilitați să semneze
documente sau să își exercite autoritatea în numele corporației sau să autorizeze alte
persoane să facă aceasta.

 Activitățile de voluntariat ale angajaților


Căutăm să ne îmbunătățim comunitățile prin voluntariat şi spirit de conducere a
comunității
9. Implicarea politică
 Activități politice
Angajatii pot face parte din formatiuni politice care nu sunt ilegale, în conditiile în
care activitãtile lor politice nu le afecteaza performanta profesionala si nu fac propaganda la
locul de muncã.

S-ar putea să vă placă și