Funcţionarii publici, în sensul strict, sunt titularii unor funcţii permanente, în

condiţiile legii, în cadrul unei administraţii publice şi cărora li se aplică regimul

prevăzut de dreptul constituţional şi dreptul administrativ. Este important de

menţionat, că în Republica Moldova, spre deosebire de alte state, noţiunea de

„funcţionar public” este tratată într-un mod deosebit. Dacă, de exemplu, în Belgia,

Olanda, Portugalia, Franţa şi alte state europene, funcţionari publici sunt

considerate nu numai persoanele din autorităţile administraţiei publice, ci şi

angajaţii din învăţământ, ocrotirea sănătăţii şi din alte sfere de deservire a

populaţiei, apoi în Republica Moldova funcţionarii publici sunt persoanele fizice

numite, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, iar funcţia publică presupune

ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării

prerogativelor de putere publică. După cum am menţionat, Legea cu privire la

funcţia publică şi statutul juridic al funcţionarului public consacră noţiunea de

funcţionar public, care înseamnă persoana fizică numită, în condiţiile legii, într-o

funcţie publică (art.2). Dar legiuitorul nu se limitează la definiţia noţiunii de

funcţionar public, ci mai defineşte o categorie aparte de persoane cu „funcţie de

demnitate publică”. Astfel, persoana cu „funcţie de demnitate publică” este

funcţionarul ce ocupa funcţia respectivă prin mandat obţinut direct în urma

alegerilor organizate sau, indirect prin numire în condiţiile legii(art.2). Orice

funcţie este instituită în scopul satisfacerii unui interes public (general), iar
funcţionarul public deţine o funcţie pentru a exercita anumite atribuţii cu care este

învestit în mod legal. Pentru a clarifica situaţia este propusă noţiunea dată de Legea

Contenciosului administrativ: „funcţionar public este persoana numită sau aleasă

într-o funcţie de decizie sau de execuţie din structura unei autorităţi publice ”. Din

dispoziţiile legale, precum şi din opiniile exprimate în literatura de specialitate,

rezultă unele trăsături specifice funcţiei publice, ce o deosebesc de alte funcţii care

nu au un Cornea S., Filipov I. Politica de personal în administraţia publică 7

caracter public, şi anume: a) reprezintă un complex de atribuţii şi responsabilităţi,

stabilite de legiuitor; b) este permanentă (are caracter de continuitate, fiind creată

prin lege), în sensul că sunt înfiinţate pentru satisfacerea unui interes general, în

mod perpetuu, adică fără limită de timp şi fără interminenţă; c) este creată de lege

şi în baza legii prin hotărârea unei autorităţi publice; d) are o funcţionare continuă;

e) este creată să realizeze satisfacerea intereselor generale şi a celor locale; f)

persoana fizică ce o deţine este învestită legal în funcţie şi o exercită în baza şi

executarea legii; g) funcţia publică se ocupă prin numire, concurs sau alegere în

modul prevăzut de lege; h) nu poate constitui obiectul înţelegerii între părţi şi nici

stabilită prin contract.

Trăsăsturile respective scot în evidenţă unele caracteristici specifice ale

funcţionarului public, care permit a-l deosebi de alte categorii de persoane

angajate: 1. Funcţionarul public este persoană fizică ce acţionează în instituţiile

publice ale statului; 2. Deţine o funcţie publică ocupată modalităţile prevăzute de

lege: 3. Este învestit legal cu atribuţiile funcţiei sale; 4. Prestează o activitate

pentru bunul mers al unui serviciu public; 5. Are statut propriu; 6. Beneficiază de

un salariu fix pentru poziţia în organizaţie, pentru pregătirea şi vechimea în munca

de funcţionar etc.

În acest context, în literatura de specialitate se afirmă că definiţia

funcţionarului public trebuie să se facă pornind de la trei caracteristici esenţiale: 

Participarea la gestionarea unui serviciu public;  Permanenţa postului; Cornea S.,

Filipov I. Politica de personal în administraţia publică 8  Titularizarea într-un

grad din ierarhia unei entităţi.