3L AN MEFCN C02a S1

MEFCN-3L-AN-C02a-Sem1 (Online/Y202) LD/UGAL-FAN
ELEMENTE DE BAZĂ ALE TEORIEI ELASTICITĂŢII

TEOREMELE ENERGETICE
2.1.Elemente de bază ale teoriei elasticităţii. Generalităţi
Pentru determinarea analitică a distribuţiei tensiunilor şi deformaţiilor statice sau
dinamice într-o structură generate de încărcări exterioare sau variaţii de temperatură , trebuie
să obţinem o soluţie a ecuaţiilor teoriei elasticităţii cu satisfacerea condiţiilor de margine
impuse structurii. În mod similar, în analiza structurală prin metoda elementului finit se
impune utilizarea ecuaţiilor teoriei elasticităţii.
Ecuaţiile de bază ale teoriei elasticităţii în cazul analizei tridimensionale (3D) sunt
următoarele:
 ecuaţiile Cauchy, deformaţii specifice-deplasări (6 ecuaţii);
 ecuaţiile Hooke, tensiuni-deformaţii specifice (6 ecuaţii);
 ecuaţiile de echilibru (ecuaţiile de mişcare) (3 ecuaţii).
Se observă că există 15 ecuaţii disponibile pentru a determina 15 necunoscute: 3
deplasări, 6 tensiuni şi 6 deformaţii specifice.
Obs. În cazul analizei bidimensionale (2D) vom avea 8 ecuaţii cu necunoscutele: 2
deplasări, 3 tensiuni şi 3 deformaţii specifice.
Suplimentar se adaugă următoarele ecuaţii:
 ecuaţiile de continuitate ale deformaţiilor specifice şi deplasări (ecuaţiile de compatibilitate)
 ecuaţiile ce modelează condiţiile de margine în forţe şi/sau deplasări.
2.2.Ecuaţiile Cauchy deformaţii specifice-deplasări

Deformata unei structuri elastice ca urmare a acţiunii unui sistem de forţe sau câmp de
temperatură dat, poate fi integral descrisă de cele 3 deplasări:
(2.1) u  u x , y, z  v  vx , y, z  w  w x , y, z  u  u v wT
Vectorul deplasărilor u conţine cele 3 componente ale deplasării pe cele 3 direcţii
ale sistemului cartezian de axe x,y,z.
În ipoteza deformaţiilor mici, relaţiile dintre deformaţiile specifice şi deplasări sunt
liniare , respectiv ecuaţiile Cauchy sunt:
u v w
e xx  e yy  e zz 
x y z
v u w v u w
(2.2) e xy  e yx   e yz  e zy   e zx  e xz  
x y y z z z
e  e xx e yy e zz e xy e yz e zx 
T
şi matriceal relaţiile Cauchy (2.2) pentru cazul 3D al stării de deformaţii pot fi scrise:
1
 x 0 0 
 0  y 0 

 0 0  z 
(2.3) e   u    
 y  x 0 
 0  z  y 
 
  z 0  x 
unde e xx , e yy , e zz reprezintă deformaţiile specifice normale (alungire specifică), iar e xy , e yz , e zx
sunt deformaţiile specifice de forfecare (tangenţiale, lunecare specifică).
Obs. Se observă din relaţiile (2.2) că există pentru deformaţiile specifice de forfecare
următoarele relaţii de simetrie:
(2.4) e xy  e yx e yz  e zy e zx  e xz
astfel încât doar 6 componente sunt necesare pentru descrierea deformaţiilor specifice în cazul
analizelor tridimensionale (3D) de elasticitate.
2.3.Ecuaţiile Hooke tensiuni-deformaţii specifice

2.3.1.Cazul analizei tridimensionale 3D
În ipotezele teoriei elasticităţii, relaţiile dintre deformaţii specifice elastice  şi 
tensiuni sunt liniare, respectiv legea lui Hooke este:

 xx   xx    yy   zz 
1
E
 
1

 yy   yy    zz   xx 
E
(2.5)

 zz   zz    xx   yy 
1
E
  xy  2
1 
E
 xy  yz  2
1 
E
 yz  zx  2
1 
E
 zx
unde: E este modulul de elasticitate al lui Young şi  este coeficientul Poisson;

 xx ,  yy ,  zz sunt deformaţiile specifice normale elastice;
 xy   xy ,  yz   yz ,  zx   zx sunt lunecările specifice (tangenţiale) elastice.
Ţinând cont de relaţiile de simetrie, vectorul tensiunilor are 6 componente:
(2.6)    xx  yy  zz  xy  yz  zx 
T
 xy   yx ,  yz   zy ,  zx   xz
unde  xx ,  yy ,  zz reprezintă tensiuni normale şi  xy ,  yz ,  zx reprezintă tensiuni tangenţiale.
În proiectarea structurilor se impune uneori cunoaşterea tensiunilor suplimentare care
apar ca urmare a solicitărilor termice. Dacă considerăm un element elastic de lungime 
supus unui salt de temperatură T , atunci acesta va avea noua lungime de 1  T  , unde 
este coeficientul dilatării termice liniare.
În cazul corpurilor din materiale izotropice dilatările termice sunt aceleaşi în orice
direcţie. Aceasta însemnă că pentru un corp izotrop paralelipipedic infinit mic supus unei
variaţii de temperatură, acesta se va dilata termic fără apariţia de distorsiuni unghiulare şi îşi
păstrează forma rectangulară. Rezultă că deformaţiile specifice termice se pot calcula cu
relaţiile:
1 i j
(2.7) e Tij   ij  T i, j  x, y, z  ij 
0 i j
2
În consecinţă, deformaţiile specifice totale e ij într-un punct al unui corp supus şi la o

sarcină termică sunt date de suma dintre deformaţiile specifice elastice  ij şi deformaţiile
specifice termice e Tij :
(2.8) e ij   ij  e Tij   ij   ij T i , j  x , y, z
Din relaţiile (2.5),(2.8) obţinem legea generalizată a lui Hooke în cazul analizei
tridimensionale (3D) cu considerarea efectelor termice:
 
e xx   xx    yy   zz   T   xx  T
1
E
(2.9)
1
 
e yy   yy   zz   xx   T   yy  T
E
e zz 
1
E
 
 zz    xx   yy   T   zz  T
1  1  1 
e xy   xy  2  xy e yz   yz  2  yz e zx   zx  2  zx
E E E
Exprimând tensiunile  funcţie de deformaţiile specifice e din legea lui Hooke
generalizată (2.9) , obţinem ecuaţiile de legătură tensiuni-deformaţii specifice:
 xx 
E
1   1  2 
 
1   e xx  e yy  e zz   ET
1  2
 yy 
E
1   1  2 
 
1   e yy  e zz  e xx   ET
1  2
(2.10)
 zz 
E
1   1  2 
 
1   e zz  e xx  e yy   ET
1  2
E E E
 xy  e xy  yz  e yz  zx  e zx
21    21    21   
Prin definiţie matricea de elasticitate E  în cazul analizei 3D are expresia:
1     0 0 0 
  1   0 0 0 

   1  0 0 0 
E  1  2  
(2.11) E    0 0 0 0 0 
1   1  2   2
1  2 
 0 0 0 0 0 
 2 
 1  2 
 0 0 0 0 0
2 
şi respectiv aplicând operaţia de inversare a matricei E  obţinem:
 1   0 0 0 
  1   0 0 0 

1     1 0 0 0 
(2.12)    E   
1

E 0 0 0 21    0 0 
0 0 0 0 21    0 
 
 0 0 0 0 0 21   
3
Prin definiţie modulul de elasticitate transversal se calculează cu relaţia:

E
(2.13) G 
21   
În formă matriceală relaţiile dintre tensiuni şi deformaţii specifice (2.10) au expresia:
(2.14)   E e T T 
unde:    xx  zx  este vectorul tensiunilor
T
 yy  zz  xy  yz
e  e xx e yy e zz e xy e yz e zx  este vectorul deformaţiilor specifice totale
T
E
 T    1  1  1 0 0 0T
1  2
În formă matriceală relaţiile între deformaţii specifice şi tensiuni (2.9) are expresia:
(2.15) e  E   TE   T     e T 
1 1
unde: e T   TE   T   T1 1 1 0 0 0

1 T
2.3.2.Cazul analizei bidimensionale 2D
La analiza bidimensională deosebim două cazuri:

a) stare plană de tensiuni: folosită la modelarea plăcilor subţiri cu solicitări în planul plăcii
(membrane);
b) stare plană de deformaţii: folosită la modelarea corpurilor alungite cu secţiune
transversală constantă, supuse la o încărcare uniformă.
2.3.2.a Stare plană de tensiuni
În cazul stării plane de tensiuni se face ipoteza:

(2.16)  zz  0  zx   zy  0
unde axa z este perpendiculară la planul plăcii şi componentele tensiunii nu variază pe
grosimea plăcii (membranei).
Obs. Deşi ipotezele (2.16) contravin unora dintre condiţiile de compatibilitate
(continuitate), modelul stării plane de tensiuni se poate aplica în practică dacă placa este
subţire.
Din relaţiile (2.16) şi (2.9) obţinem legea lui Hooke în cazul analizei stării plane de
tensiuni:
e xx   1  0   xx  1
  1     
e yy     1 0   yy   T 1
E
(2.17) e xy   0 0 21      xy  0
 
 

e zz    xx   yy   T  0 e yz  e zx  0
E
respectiv din (2.17) obţinem pentru componentele vectorului tensiune relaţiile:
 xx   
 1  0  e xx  1
  E   ET  
(2.18)  yy    1 0  e yy   1
     1    
2
  1  1 
 xy  0 0  e xy 0
 2  
Din relaţiile (2.17),(2.18) obţinem forma matriceală a legii lui Hooke pentru cazul
stare plană de tensiuni:
4
(2.19)   E e T T  e    e T 

unde:    xx  xy  e  e xx e yy e xy T
T
 yy
 
 1  0   1  0 
E 1
E     E     1 0 
1
 1 0 
1  
2
1   E
0 0   0 0 21   
 2 
 T   E  1  1 0T e T   T1 1 0T
1 
Obs. Din relaţiile (2.17),(2.18) rezultă pentru e zz expresia:
 
(2.20) e zz    xx   yy   T   e xx  e yy   1   T  0
E 1  1 
de unde rezultă că alungirea specifică totală e zz depinde liniar de e xx , e yy sau de  xx , yy ,
motiv pentru care nu este variabilă independentă şi nu a fost inclusă în ecuaţiile matriceale
(2.19) (legea Hooke).
2.3.2.b.Starea plană de deformaţii
În cazul stării plane de deformaţii se face ipoteza:

(2.21) e zz  e zx  e zy  0
unde axa z este orientată pe direcţia longitudinală a unui corp elastic alungit cu secţiune
transversală constantă şi sub acţiunea unei încărcări uniforme.
Din relaţiile (2.21) , (2.10) legea lui Hooke se reduce la expresia:
 xx   
1   0  e xx  1
  E   E T  
 yy     1  0  e yy   1
(2.22)   1   1  2   1  2    1  2  
  xy   0

0  e xy
2  
0
 zz    xx   yy   ET  0  yz   zx  0
Obs. Din relaţiile (2.22) rezultă că tensiunea normală zz în cazul stării plane de
deformaţii depinde liniar de tensiunile normale xx,yy , motiv pentru care nu este variabilă
independentă şi nu a fost inclusă în relaţia tensiuni-deformaţii specifice (2.22).
Rezolvând ecuaţiile (2.22) pentru deformaţiile specifice totale e xx , e yy , e xy obţinem
relaţia:
e xx  1     0   xx  1 
  1       
(2.23) e yy      1   0   yy   1   T 1 
e  E
 xy   0 0 2   xy  0
 
Din relaţiile (2.22),(2.23) obţinem forma matriceală a legii lui Hooke pentru cazul
stare plană de deformaţii:
(2.24)   E e T T  e    e T 
unde:    xx  xy  e  e xx e xy 
T T
 yy e yy
5
 
E 1    0 
E  
 1
E    1  0   T    1
1   1  2   1  2  1  2  
 0 0  0
 2 
1     0 1
1  
   E  
1
  1  0 e T   1   T 1
E  0
 0 0 2  
2.3.3.Cazul analizei unidimensionale 1D
În cazul analizei unidimensionale se face ipoteza că toate componentele tensiunii sunt

zero cu excepţia tensiunii normale xx , unde axa x este în lungul elementului:
(2.25)  xx  0  yy   zz   xy   yz   zx  0
Din relaţiile (2.25),(2.10),(2.9) obţinem pentru legea lui Hooke generalizată, care ţine
cont şi de efectele termice, expresia:
1
(2.26)  xx  E  e xx  ET e xx   xx  T
E
respectiv:

(2.27) e xy  e yz  e zx  0 e yy  e zz    xx  T
E
Ecuaţiile (2.26) admit următoarea scriere simbolică:

(2.28)   E e T T  e    e T 
unde:    xx e  e xx E  E    E 1  T   E e T   T
Obs. Din relaţiile (2.27) rezultă că alungirile relative e yy , e zz sunt direct proporţionale
cu xx , respectiv exx , deci nu sunt variabile independente, motiv pentru care nu au fost
incluse în relaţiile (2.28). Din punct de vedere fizic e yy , e zz reprezintă contracţiile în secţiunea
transversală a elementului ca urmare a alungirii exx.
2.4.Ecuaţiile tensiuni-deformaţii specifice cu considerarea

deformaţiilor iniţiale
În structură pot apărea deformaţii specifice iniţiale e oij , cum ar fi situaţiile de montaj
imperfect, prezenţa cordoanelor de sudură, etc. În aceste situaţii deformaţiile specifice totale,
incluzând şi efectul termic, au relaţiile:
(2.29) e ij   ij  e Tij  e oij i , j  x , y, z
unde  ij reprezintă deformaţiile specifice elastice ce asigură continuitatea deplasărilor
generate de încărcările exterioare, solicitările termice şi deformaţiile iniţiale.
Legătura dintre deformaţii specifice elastice – tensiuni este exprimată prin legea lui
Hooke, respectiv prin generalizare avem:
(2.30) e    e T  e o 
unde: e o   e oxx e ozx  este vectorul deformaţiilor-specifice iniţiale.
T
e oyy e ozz e oxy e oyz
6
Din relaţia (2.30) pentru tensiuni  obţinem relaţia:

  E e E e T  E e o   E e T T  E e o 
(2.31)
   Ee e o   T T 
2.5.Ecuaţiile de echilibru intern

Ecuaţiile de echilibru intern referitoare la cele 9 componente ale tensiunii (3 tensiuni
normale şi 6 tensiuni tangenţiale) se obţin considerând echilibrul momentelor şi forţelor ce
acţionează pe un element de volum paralelipipedic infinit mic (fig.2.1).
Din condiţia de echilibru a momentelor în raport cu axele sistemului cartezian xyz în
absenţa momentelor masice (de volum), se verifică simetria tensorului câmpului de tensiuni:
(2.32)  ij   ji i , j  x , y, z
Din condiţiile de echilibru a forţelor pe un element de volum dx  dy  dz (3D) obţinem:
 xx  xy  xz
   Xx  0
x y z
 x
F  0
 yx  yy  yz
(2.33)  Fy  0     Xy  0
x y z
 Fz  0  zx  zy  zz
   Xz  0
x y z
unde: X x , X y , X z reprezintă forţele masice (de volum) pe cele 3 axe ale sistemului de
coordonate.
Ecuaţiile (2.33) trebuie să fie satisfăcute în toate punctele corpului. Tensiunile  ij ,
i,j=x,y,z variază în interiorul corpului şi trebuie să se echilibreze cu forţele exterioare de pe
suprafaţa corpului.
Fig.2.1 Echilibrul forţelor pe elementul de volum dx  dy  dz
7
Notăm prin  i , i  x, y, z componentele forţei de suprafaţă şi din condiţia de echilibru

pe suprafaţă rezultă următoarele relaţii:
   xx  m   xy  n   xz   x
(2.34)    yx  m   yy  n   yz   y
   zx  m   zy  n   zz   z
unde: , m, n reprezintă cosinuşii directori ai normalei la suprafaţă.
Ecuaţiile (2.34) se obţin considerând echilibrul forţelor ce acţionează pe un element
infinitezimal de pe suprafaţa corpului (fig.2.2).
Fig.2.2 Echilibrul forţelor pe elementul de suprafaţă dS

De asemenea forţele pe suprafaţă  i şi forţele pe corp X i trebuie să satisfacă
condiţiile de echilibru globale pe corp, adică toate forţele exterioare , inclusiv forţele de
reacţiune trebuie să constituie un sistem de forţe aflate în echilibru.
Considerăm sistemul forţelor exterioare format din: forţe şi momente concentrate
Pi , M i , i  x, y, z , forţe de suprafaţă şi volum  i , X i , i  x, y, z . Acestea trebuie să satisfacă 6
ecuaţii rezultate din echilibrul global al corpului în forţe şi momente:
8
 x dS   X x dV   Px  0
S  V 
  dS   X dV   P
S 
y
V
y y 0
  dS   X dV   P
S 
z
V
z z 0
(2.35)
 
S 
z y   y z dS   X y  X z dV   M
V 
z y x 0
 
S
x z   z x dS   X
V
x z  X z x dV   M y  0
 
S
y x   x y dS   X
V
y x  X x y dV   M z  0
2.6.Ecuaţiile de continuitate (compatibilitate)

Deformaţiile specifice , deplasările şi derivatele acestora într-un corp elastic trebuie să
satisfacă condiţii de continuitate. Condiţiile de continuitate pentru deformaţiile specifice se
obţin eliminând necunoscutele deplasări u,v,w din relaţiile Cauchy (2.2) prin derivări
suplimentare a acestor relaţii.
În cazul stării spaţiale 3D de tensiuni şi deformaţii ecuaţiile de compatibilitate sunt:
 2  xy  2  xx  2  yy
 
xy y 2 x 2
 2  yz  2  yy  2  zz
 
yz z 2 y 2
 2  zx  2  zz  2  xx
 
zx x 2 z 2
(2.36) 2
  xx 1    yz  zx  xy 
    
yz 2 x  x y z 
 2  yy 1    yz  zx  xy 
    
zx 2 y  x y z 
 2  zz 1    yz  zx  xy 
    
xy 2 z  x y z 
Pentru cazul analizei bidimensionale 2D cu stare plană de tensiuni, cele 6 ecuaţii de
compatibilitate se reduc la una singură:
 xx   x 0 
    u   2  xy 3v  3u  2  xy  2  xx  2  yy
(2.37)  yy    0  y         
   y  x  v  xy x 2 y y 2 x xy y 2 x 2
 xy   
9
2.7.Teoremele energetice. Generalităţi

Soluţia exactă a ecuaţiilor diferenţiale ale teoriei elasticităţii pentru structuri complexe
se poate obţine pe cale analitică doar în cazuri foarte particulare. Din aceste considerente s-a
impus dezvoltarea unor metode aproximative, bazate pe teoremele energetice care să permită
rezolvarea calculului structurilor complexe.
Se poate demonstra că toate teoremele energetice se obţin pe baza a două principii
energetice:
a) principiul lucrului mecanic virtual (sau al deplasărilor virtuale);
b) principiul lucrului mecanic complementar virtual (sau al forţelor virtuale).
Principiile energetice prezentate în cele ce urmează se vor deduce în ipotezele
deformaţiilor şi deplasărilor mici, astfel încât relaţia deformaţii specifice-deplasări să poată fi
exprimată prin ecuaţii liniare.
2.8.Lucrul mecanic şi lucrul mecanic complementar

Considerăm o relaţie forţă-deplasare ca cea din (fig.2.3) care pentru generalitate a fost
considerată elastică neliniară.
Fig.2.3 Lucrul mecanic şi lucrul mecanic complementar
Aria W de sub curba forţă-deplasare este egală cu lucrul mecanic efectuat de forţa
exterioară P pe deplasarea u. În cazul sistemelor liniare avem relaţia:
1
(2.38) W  P  u
2
Pentru un sistem liniar dacă deplasarea u creşte la u  u , creşterea corespunzătoare
de lucru mecanic este:
1
(2.39) W  P  u  P  u
2
Pentru sistemele neliniare în relaţia (2.39) ar apare termeni de ordin superior lui
P  u , dar aceştia nu trebuie luaţi în calcul atâta timp cât doar variaţia primului ordin este
luată în considerare pentru determinarea teoremelor energetice. Pentru analiza stabilităţii
structurale se impune considerarea şi a termenilor de ordinul doi la variaţia lui W.
Pentru o structură tridimensională 3D supusă la forţe de suprafaţă  i , i  x, y, z , forţe
de volum X i , i  x, y, z , dacă deplasările cresc u la u  u în timp ce temperatura şi
deformaţiile iniţiale rămân constante, atunci variaţia lucrului mecanic este:
10
1
 X udV   udS  termeni de ordin superior = W  2  W  ...
T T
(2.40) W  2
 V S
unde:
 X udV   udS este variaţia de primul ordin;
T T
W 
V S
 W este variaţia de ordinul doi a lucrului mecanic W.

2
Am notat următorii vectori:

(2.41) u  u v w
T
X  X x X y X z T    x y z
T
Prima integrală în relaţia (2.40) reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţele de

volum X, iar a doua integrală este lucrul mecanic efectuat de forţele de suprafaţă .
Integralele se calculează pe întreg volumul şi suprafaţa structurii.
Dacă asupra structurii acţionează numai forţele concentrate P atunci obţinem:
(2.42) W  P u
T
unde: P  P1 ... Pn  este vectorul forţelor concentrate pe structură;

T
P2
u  u 1 ... u n  este vectorul variaţiilor deplasărilor pe direcţia forţelor P.
T
u 2
Aria W * de deasupra curbei forţă-deplasare din (fig.2.3) este definită ca fiind lucrul
mecanic complementar al forţei P.
Se observă din (fig.2.3) că în cazul analizei liniare elastice W  W * .
Dacă considerăm că pe o structură tridimensională variază forţele de volum
X  X  X şi forţele de suprafaţă      , atunci variaţia lucrului mecanic
complementar este:
1
(2.43) W *   u XdV   u dS  termeni de ordin superior = W *   2 W *  ...
T T
V  S  2
 u XdV  u dS este variaţia de primul ordin;

T T
unde: W * 
 
V S
 W este variaţia de ordinul doi a lucrului mecanic complementar W * ;

2 *
şi am notat următorii vectori:

u  u v wT X  X x X y X z T    x  y  z T
Dacă asupra structurii acţionează numai forţe concentrate P atunci obţinem:
(2.44) W *  u P
T
unde: u  u 1 ... u n  şi P  P1 ... Pn 

T T
u2 P2
2.9.Energia internă de deformaţie şi energia internă de

deformaţie complementară
Considerăm relaţia tensiune-deformaţie specifică din (fig.2.4) şi care pentru
generalitate a fost considerată elastică neliniară.
Aria de sub curba tensiune-deformaţie specifică reprezintă densitatea energiei de
deformaţie U . Energia internă de deformaţie U înmagazinată în structură se obţine integrând
densitatea energiei interne de deformaţie U pe tot volumul structurii, rezultând:
(2.45) U   U  dV
V 
11
Dacă deplasările cresc u  u  u atunci şi deformaţiile specifice elastice au o

creştere     , respectiv variaţia densităţii energiei interne de deformaţie este:
1
(2.46) U    + termeni de ordin superior = U   2 U  ...
T
2
unde: U    este variaţia de primul ordin si am notat vectorii:
T
   xx  yy  zz  xy  yz  zx 
T
   xx  yy  zz  xy  yz  zx 
T
Din relaţiile (2.45),(2.46) rezultă variaţia energiei interne de deformaţie cu relaţia:

(2.47) U   UdV    dV
T
V  V 
Fig.2.4 Densitatea energiei interne de deformaţie şi densitatea

energiei interne de deformaţie complementară
Aria U * de deasupra curbei tensiuni-deformaţii specifice din (fig.2.4) reprezintă

densitatea de energie internă de deformaţie complementară, respectiv energia internă de
deformaţie complementară se calculează cu relaţia:
(2.48) U *   U *  dV
V 
Dacă tensiunile cresc      atunci variaţia corespunzătoare a densităţii
energiei interne de deformaţie complementare este dată de relaţia:
1
(2.49) U *   + termeni de ordin superior = U *   2 U *  ...
T
2
unde: U    este variaţia de primul ordin si am notat vectorii:
* T
   xx  yy  zz  xy  yz  zx 
T
   xx  yy  zz  xy  yz  zx 
T
Din relaţiile (2.48),(2.49) rezultă variaţia energiei interne de deformaţie

complementare cu relaţia:
(2.50) U *   U *dV    dV
T
V  V 
În cazul în care structura are deformaţii iniţiale e o  şi este supusă unei solicitări
termice e T  atunci curba tensiune-deformaţia specifică totală are forma din (fig.2.5).
Aria U d sub curba tensiune-deformaţie specifică totală reprezintă densitatea energiei
interne de deformaţie totală şi respectiv prin integrarea pe volumul structurii se obţine
expresia energiei interne de deformaţie totale:
12
(2.51) U d   U dV
V 
d
Atunci când deformaţia specifică totală creşte e  e  e obţinem:

1
(2.52) U d  U d   2 U d  ...
2
unde variaţia de ordinul unu este U d   e unde am notat vectorii:
T
   xx  yy  zz  xy  yz  zx 
T
e  e xx e yy e zz e xy e yz e zx 
T
şi respectiv variaţia energiei interne de deformaţie totale este:

(2.53) U d   U d dV    edV
T
V  V 
Fig.2.5 Densitatea energiei interne de deformaţie totală şi densitatea

energiei interne de deformaţie totală complementară
Aria U *d de deasupra curbei tensiune-deformaţie specifică totală reprezintă densitatea

energiei interne de deformaţie totală complementare şi respectiv prin integrarea pe volumul
structurii se obţine expresia energiei interne de deformaţie totale complementare:
(2.54) U *d   U *d dV
V 
Atunci când tensiunea are variaţia      obţinem:
1
(2.55.a) U *d  U *d   2 U *d  ...
2
unde variaţia de ordinul unu este U *d  e  , respectiv variaţia energiei interne de
T
deformaţie totală complementară este:

(2.55.b) U *d   U *d dV   e dV
T
V  V 
Deformaţia specifică totală are expresia:
(2.56.a) e   e T  e o    TE   T  e o 
1
astfel încât relaţia variaţiei energiei interne de deformaţie totală complementară devine:
U *d    dV   e T  dV   e o  dV  U *   TE   T dV 
T T T 1
V  V  V  V 
(2.56.b)
 e  dV  U   T  sdV   e  dV
T T
 o
*
o
V V  V
unde: s   xx   yy   zz
13
2.10.Relaţia de transformare a lui Green

La determinarea principiilor energetice apar integrale de volum de tipul:
 
(2.57) I    dV i  x , y, z
 V  i i
care trebuie transformate în integrale de suprafaţă. Funcţiile x , y, z  şi x, y, z  sunt
continue pe volumul de integrare. Vom aplica metoda integrărilor prin părţi care va conduce
la relaţia lui Green.
Considerăm o suprafaţă elementară dS cu normala n şi cu proiecţiile dydz, dxdy, dxdz
avem relaţiile:
n  i  cos  nx  j  cos  ny  k  cos  nz  m n  cos  nx cos  ny cos  nz 
(2.58)
dydz  dS  cos  nx    dS dzdx  dS  cos  ny  m  dS dxdy  dS  cos  nz  n  dS
unde: , m, n reprezintă cosinuşii directori ai normalei n .
Pentru i  x relaţia (2.57) devine:
        2

V  x x
dV  
V  x x
dxdydz  
S  x x x
 dSdx   
S  x
 dS    2 dSdx 

S  x  x
(2.59)
  2
  dS    2 dV
S  x  V  x
şi analog pentru i  y , i  z obţinem:
    2

V  y y
dV   
S  y
m  dS   2 dV

 V  y
(2.60)
    2

V  z z
dV   
S  z
ndS   2 dV

V  z
Din relaţiile (2.59),(2.60) sumate obţinem forma standard a relaţiei lui Green:
               2  2  2 
 
V   x x
 
y y z z 
dV    
S   x
 m
y
 n 
z 
dS    2  y 2  z 2 dV

 V   x
de unde rezultă:
     dV     n    dS       dV
V  S  V 

(2.61)
    n    dS       dV       dV
S V V
   2 2 2
unde:   i j k   2   
x y z x 2 y 2 z 2
14
2.11.Teoremele energetice bazate pe principiul lucrului mecanic virtual

2.11.1.Principiul lucrului mecanic virtual (principiul deplasărilor virtuale)
În cap.2.8, cap.2.9 corespunzător variaţiei deplasărilor u am considerat că apar şi

variaţii ale tensiunilor şi forţelor, astfel încât variaţiile lucrului mecanic şi a energiei interne
de deformaţie au fost determinate pentru cazul când deformaţiile specifice  obţinute din
deplasările virtuale u satisfac ecuaţiile de echilibru şi de compatibilitate.
Trebuie menţionat că variaţiile de prim ordin W, U sunt independente de P,  .
Astfel, în scopul determinării W, U forţele şi tensiunile în structură pot fi considerate
constante, în timp ce deplasările au variaţia u  u  u. De aceea deplasările u trebuie
să genereze deformaţii specifice care satisfac ecuaţiile de compatibilitate, dar nu în mod
obligatoriu şi ecuaţiile de echilibru exprimate în termenii componentelor deformaţiei
specifice. Aceasta înseamnă că u poate fi orice deplasare infinitezimală atâta timp cât
geometric sunt posibile, trebuie să fie continue la interiorul structurii şi să satisfacă condiţiile
de margine cinematice impuse pentru câmpul actual de deplasări u (de exemplu deplasare şi
rotire zero pentru o grindă încastrată la un capăt). Aceste deplasări infinitezimale u poartă
denumirea de deplasări virtuale.
Ca o consecinţă, variaţiile W, U date de deplasările virtuale u poartă numele de
lucru mecanic virtual şi energie internă de deformaţie virtuală.
Dacă cele trei ecuaţii de echilibru intern (2.33) sunt înmulţite cu deplasările virtuale
u , v, w şi sunt integrate pe volumul structurii, apoi adunate, se obţine:
  xx  xy  xz    yx  yy  yz 
V   x y z
    X x



 u  dV   
 x
V  

y

z
 X y
v  dV 

(2.62)
   zy  zz 
   zx    X z w  dV  0
 V   x y z 
Folosind relaţiile lui Green (2.59)-(2.61) în relaţia (2.62) obţinem:
 u  u 
S xx    u  dS  V   xx x dV  S xy  m  u  dS  V   xy y dV 
 u 
   xz  n  u  dS   xz dV   X x  u  dV 
S   
V
z V 
 v   v 
   yx    v  dS     yx dV    yy  m  v  dS    yy dV 
S  V
x S  V  y
(2.63)
 v 
   yz  n  v  dS   yz dV   X y  v  dV 
S   
V
z V 
 w   w 
   zx    w  dS   zx dV    zy  m  w  dS    zy dV 
S   
V
x S  V  y
w 
   zz  n  w  dS     zz dV   X z  w  dV  0
S  V
z V 
Deplasările virtuale u , v, w sunt continue , astfel încât:
15
 u   u   u   u  u   u 

(2.64)          analog pentru v, w
x  x  y  y  z  z 
şi  ij   ji i , j  x , y, z
Pe baza relaţiilor (2.64) , relaţiile (2.63) se pot simplifica:

S 

 xx     xy  m   xz  n u   yx     yy  m   yz  n v   zx     zy  m   zz  n w dS 
  u   v   w 
  X
V
x u  X y v  X z w dV    
V
xx     yy      zz  
 x   y 

 z 
(2.65)
 u v   v w   w u 
  xy       yz       zx     dV
 y x   z y   x z 
Folosind relaţiile Cauchy (2.2), relaţiile de echilibru ale tensiunilor pe suprafaţa
structurii (2.34) şi considerând e T   e o   0 din relaţia (2.65) obţinem:
 
S
x u   y v   z w dS   X
V
x u  X y v  X z w dV 
  
V
xx   xx   yy   yy   zz   zz   xy   xy   yz   yz   zx   zx dV
de unde în formă matriceală:

(2.66)   udS   X udV    dV
T T T
S  V   
V
Din relaţiile (2.47),(2.40) şi (2.66) rezultă:

(2.67) W  U
care reprezintă principiul lucrului mecanic virtual: “o structură elastică se află în echilibru la
acţiunea unui sistem de încărcări dat şi o distribuţie de temperatură dată, dacă pentru orice
deplasare virtuală u compatibilă cu câmpul de deformaţii u , lucrul mecanic virtual
W este egal cu energia internă de deformaţie virtuală U ”.
Obs. Relaţia (2.67) se poate utiliza şi în cazul deformaţiilor mari dacă energia internă
de deformaţie U este calculată folosind relaţii neliniare deformaţii specifice-deplasări şi
ecuaţiile de echilibru intern sunt aplicate pe structura deformată.
2.11.2.Principiul energiei potenţiale totale minime (staţionare)
Energia potenţială totală a unei structuri se defineşte cu relaţia:

(2.68)  p  U  W  U  U e U e  W
unde Ue este potenţialul forţelor exterioare.
Din relaţia (2.68) principiul lucrului mecanic virtual se poate rescrie:
(2.69) U  W   0   p  0   p  min
Relaţia (2.69) reprezintă principiul energiei potenţiale totale minime. Atâta timp cât
doar deplasările şi deformaţiile specifice variază, atunci acest principiu poate fi interpretat şi
astfel: “din toate deplasările compatibile care satisfac condiţiile de margine, acelea care
satisfac condiţiile de echilibru conduc la obţinerea unei valori staţionare pentru energia
potenţială totală  p ”.
Valoarea staţionară a energiei potenţiale totale  p se demonstrează că este întotdeauna
minimă, şi din acest motiv o structură sub un sistem de forţe externe şi distribuţie de
temperaturi reprezintă un sistem stabil.
16
2.11.3.Prima teoremă a lui Castigliano
Considerăm o structură ce are o distribuţie de temperaturi dată şi încărcată cu sistemul

de forţe externe P  P1 P2 ... Pn  . Considerăm o deplasare virtuală u i doar pe
T
direcţia forţei Pi , menţinând temperatura constantă. Lucrul mecanic virtual este:

(2.70) W  Pi  u i
şi din principiul lucrului mecanic virtual (2.67) rezultă:
U
(2.71) U  Pi  u i   Pi
u i T ct
Relaţia (2.71) reprezintă prima teoremă a lui Castigliano.
Ecuaţia (2.71) poate fi utilizată în cazul deplasărilor mari dacă energia internă de
deformaţie U este calculată în ipoteza deformaţiilor specifice mari.
Obs.Dacă considerăm o rotaţie virtuală i asociată momentului concentrat M i ,atunci
prima teoremă a lui Castigliano devine:
U
(2.72)  Mi
 i T ct
2.11.4.Teorema minimului energiei interne de deformaţie
Dacă pentru o structură deformată se consideră deplasările virtuale doar cele care sunt
zero în punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare, atunci din principiul lucrului mecanic
virtual obţinem:
(2.73) U  W W  0  U  0  U  min
unde doar deformaţiile specifice şi deplasările au fost variate.
Se poate demonstra că U  0 reprezintă condiţia pentru minimul energie interne de
deformaţie. Din acest motiv, relaţia (2.73) este cunoscută ca teorema energiei interne de
deformaţie minimă.
2.11.5.Teorema deplasării unitare
Această teoremă se utilizează pentru determinarea forţei Pr necesară pentru menţinerea

echilibrului într-o structură pentru care distribuţia tensiunilor reale este cunoscută.
Considerăm câmpul de tensiuni precizat prin vectorul  . Aplicăm o deplasare virtuală u r
în punctul de aplicaţie şi pe direcţia forţei Pr, astfel încât se produc deformaţiile specifice
virtuale r în structură. Egalând lucrul mecanic virtual cu energia internă de deformaţie
virtuală , obţinem:
(2.74) Pr  u r    r dV
T
V 
Pentru o structură elastică liniară putem stabili relaţia:
(2.75) r  r u r
unde r reprezintă un câmp de deformaţii specifice compatibile produse de o deplasare
unitară u r  1 aplicată pe direcţia forţei Pr.
Din relaţiile (2.74),(2.75) obţinem relaţia:
(2.76) Pr    r dV
T
V 
şi reprezintă teorema deplasării unitare, care este aplicabilă numai la structurile liniar elastice.
17
2.12.Teoremele energetice bazate pe principiul lucrului mecanic

virtual complementar
2.12.1.Principiul lucrului mecanic virtual complementar
(principiul forţelor virtuale)
Variaţiile W * , U *d sunt independente de u, e . Deci, în scopul calculului

variaţiilor W * , U *d , deplasările şi deformaţiile specifice totale pot fi considerate constante,
în timp ce forţele şi tensiunile variază. Rezultă că tensiunile virtuale  şi forţele virtuale
X trebuie să satisfacă ecuaţiile de echilibru intern, forţele virtuale de suprafaţă 
trebuie să satisfacă ecuaţiile de echilibru pe suprafaţă (de margine), iar deformaţiile specifice
obţinute pe baza tensiunilor virtuale nu trebuie să satisfacă ecuaţiile de compatibilitate.
Aceasta înseamnă că tensiunile şi forţele virtuale , X,  pot fi tensiuni sau forţe
infinitezimale oarecare atâta timp cât static sunt posibile, respectiv trebuie să satisfacă toate
ecuaţiile de echilibru pe toată structura. În cele ce urmează variaţiile W * , U *d obţinute pe
baza forţelor virtuale vor fi denumite: lucrul mecanic complementar virtual şi energia internă
de deformaţie complementară virtuală a deformaţiei totale.
Cele 3 ecuaţii de echilibru intern (2.33) pentru , X sunt înmulţite cu
componentele deplasării u,v,w, integrate pe tot volumul structurii şi sumate, astfel încât se
obţine următoarea ecuaţie:
      xy         yx    yy    yz  
V   xxx  y  zxz  X x udV  V   x  y  z  X y  vdV 
   zx    zy    zz  
(2.77)  V  x  y  z  X z wdV  0
Aplicând relaţiile lui Green (2.59)-(2.61) şi (2.77) obţinem:
u u
S xx    u  dS  V   xx x dV  S xy  m  u  dS  V   xy y dV 
u
   xz  n  u  dS    xz dV   X x  u  dV 
S   
V
z V 
v v
   yx    v  dS    yx dV    yy  m  v  dS    yy dV 
S   
V
x S  V  y
(2.78)
v
   yz  n  v  dS    yz dV   X y  v  dV 
S   
V
z V 
w w
   zx    w  dS     zx dV    zy  m  w  dS    zy dV 
S  V
x S  V  y
w
   zz  n  w  dS    zz dV   X z  w  dV  0
S   V
z V 
şi care poate fi rescrisă sub forma:
18
 
S 
xx     xy  m   xz  n   u   yx     yy  m   yz  n   v 
  zx     zy  m   zz  n   w dS    X x  u  X y  v  X z  w dV 

V 
(2.79)  u v w
  
 
V
xx 
x
 yy 
y
  zz 
z

 u v   v w   w u 
  xy       yz       zx     dV
 y x   z y   x z 
Din condiţiile de echilibru pe suprafaţa structurii (2.34) avem:
 xx     xy  m   xz  n   x
(2.80)  yx     yy  m   yz  n   y
 zx     zy  m   zz  n   z
Din relaţiile (2.79),(2.80) şi relaţiile Cauchy (2.2) obţinem:
  x  u   y  v   z  w dS   X x  u  X y  v  X z  w dV 
S  V 
  
V 
xx   xx   yy   yy   zz   zz   xy   xy   yz   yz   zx   zx dV
de unde în formă matriceală:

(2.81)  u dS   u XdV    dV
T T T
S  V  V
Dacă considerăm efectul termic e T   0 şi deformaţiile iniţiale e o   0 atunci relaţia

(2.81) se poate generaliza înlocuind  deformaţiile specifice elastice cu e   e T  e o 
deformaţiile specifice totale:
(2.82)  u dS   u XdV   e dV
T T T
S  V  V 
Respectiv din relaţiile (2.54),(2.56),(2.43) şi (2.82) obţinem:

(2.83) W *  U *d  W *  U *   T  s  dV   e o  dV
T
V  V 
unde: ds   xx   yy   zz
Ecuaţia (2.83) reprezintă principiul lucrului mecanic complementar virtual: “o
structură elastică se găseşte într-o stare compatibilă de deformaţii sub acţiunea unui sistem de
încărcări şi distribuţie de temperatură, dacă pentru orice tensiuni şi forţe virtuale
, , X lucrul mecanic complementar virtual este egal cu energia internă de
deformaţie complementară virtuală a deformaţiilor totale.”
Obs. Deoarece am utilizat relaţiile liniare Cauchy (2.2) între deplasări şi deformaţii,
înseamnă că principiul lucrului mecanic complementar virtual (2.83) dedus în acest
subcapitol poate fi aplicat numai cazului structurilor cu deformaţii mici.
19
2.12.2.Principiul energiei potenţiale complementare totale minime (staţionară)
Energia potenţială complementară totală a unei structuri se defineşte cu relaţia:

(2.84) *p  U *d  W *  U *d  U *e U *e   W *
unde U *e este potenţialul complementar al forţelor exterioare.
Principiul lucrului mecanic complementar virtual (2.83) se poate rescrie:
 
(2.85)  U *d  W *  0  *p  0  *p  min
Relaţia (2.85) reprezintă principiul energiei potenţiale complementare totale minime.
Acest principiu admite următoarea interpretare: “din toate stările echivalente static, adică care
satisfac condiţiile de echilibru şi starea de tensiuni satisface condiţiile de margine, acelea care
satisfac ecuaţiile de compatibilitate conduc la o valoare staţionară a energiei potenţiale
complementare totale *p ”. Se poate demonstra că valoarea staţionară a *p este o valoare de
minim.
2.12.3. A doua teoremă a lui Castigliano
Considerăm o structură încărcată cu o forţă virtuală Pi pe direcţia deplasării u i ,

structura fiind supusă unei sarcini exterioare, atunci:
(2.86) W *  u i  Pi
Din principiul lucrului mecanic complementar virtual (2.83) rezultă:
U *d
(2.87) U d  u i  Pi 
*
 ui
Pi T ct
Relaţia (2.87) reprezintă a doua teoremă a lui Castigliano, generalizată pentru cazul
considerării efectelor termice şi a deformaţiilor iniţiale.
Obs. Dacă considerăm un moment virtual concentrat M i , atunci relaţia (2.87) devine:
U *d
(2.88)  i
M i T  ct
unde i este unghiul de rotaţie asociat momentului M i .
2.12.4.Teorema minimului energiei interne de deformaţie complementare totale
Dacă pentru o structură deformată nu se introduc forţe externe virtuale ci doar tensiuni
virtuale care sunt nule pe marginea structurii (suprafaţă), atunci din principiul lucrului
mecanic complementar virtual obţinem:
(2.89) U *d  W * W *  0  U *d  0  U *d  min
unde doar tensiunile  au variat.
Se poate demonstra că U *d  0 reprezintă condiţia pentru minimul energiei interne de
deformaţie complementare totale.
20
2.12.5.Teorema forţei unitare
Această teoremă este folosită pentru determinarea deplasării u r într-o structură pentru
care distribuţia deformaţiilor specifice reale este cunoscută şi notată cu e. Dacă se aplică o
forţă virtuală Pr pe direcţia mişcării u r astfel încât tensiunile virtuale r apar în
structură, atunci pe baza principiului lucrului mecanic complementar virtual rezultă ecuaţia:
(2.90) u r  Pr   e r dV
T
V 
Pentru o structură liniar elastică avem relaţia:
(2.91) r  r Pr
unde r reprezintă tensiunile echivalente static produse de o forţă unitară Pr  1 aplicată
pe direcţia deplasării u r . Aceste tensiuni r trebuie să se echilibreze între ele şi cu forţa
exterioară unitară. Din relaţiile (2.90),(2.91) rezultă:
(2.92) u r   e r dV
T
V 
şi reprezintă teorema forţei unitare, aplicabilă numai la structuri liniar elastice.
2.13.Teorema Clapeyron
Pentru structurile liniar elastice avem relaţiile:
U  U *    dV    dV
T T
V  V 
(2.93)
 X udV   udS   u XdV  u dS
T T T T
W  W * 
 
V S V S
Obs. Relaţiile (2.93) se pot obţine şi din (fig.2.3),(fig.2.4), considerând că pentru o

comportare liniar-elastică diagramele forţă-deplasare şi tensiune-deformaţii specifice sunt
reprezentate prin linii drepte.
Considerând că forţele de volum, forţele de suprafaţă şi distribuţia de temperatură
cresc de la zero la valoarea finală, atunci obţinem:
1 1
U  U *    dV    dV
T T
2 V  2 V 
(2.94)
1 1 1 1
W  W *   X udV    udS   u XdV   u dS
T T T T
2 V  2 S  2 V  2 S 
Relaţiile (2.94) reprezintă teoremele lui Clapeyron şi se folosesc pentru calculul
energiei interne de deformaţie şi a lucrului mecanic pentru structuri liniar-elastice.
Relaţia energiei interne de deformaţie complementare totale pentru structurile liniar-
elastice este:
1
(2.95) U *d    dV   T  s  dV     o dV
T T
s   xx   yy   zz
2 V  V  V 
incluzând componentele din efectul termic şi al deformaţiilor iniţiale.
21
2.14.Teorema Betti
Considerăm o structură liniar-elastică sub acţiunea a două sisteme de forţe PI , PII  .
Deplasările produse de sistemul de forţe PI  singur sunt u I  , iar deplasările produse doar
de PII  sunt u II . Dacă sistemul de forţe PI  sunt aplicate mai întâi, urmate de sistemul de
forţe PII , atunci lucrul mecanic efectuat de forţele exterioare este:
1 1
(2.96) WI,II  PI  u I  PII  u II  PI  u II 
T T T
2 2
Dacă mai întâi se aplică forţele PII  şi apoi PI  , atunci lucrul mecanic efectuat de
forţele exterioare devine:
1 1
(2.97) WII,I  PII  u II   PI  u I   PII  u I 
T T T
2 2
În ambele variante (2.96),(2.97) lucrul mecanic este înmagazinat în energie internă de
deformaţie U, aceiaşi în ambele cazuri atâta timp cât configuraţia deformatei pentru un sistem
liniar este independentă de succesiunea aplicării încărcărilor, de unde obţinem:
(2.98) U  WI,II  WII,I
Din relaţiile (2.96)-(2.98) obţinem:
(2.99) PI  u II   PII  u I 
T T
Ecuaţia (2.99) reprezintă teorema Betti a reprocităţii lucrului mecanic: ”lucrul mecanic
efectuat de sistemul de forţe PI  pe deplasările u II  este egal cu lucrul mecanic efectuat de
sistemul de forţe PII  pe deplasările u I , unde u I , u II  sunt deplasările date de PI , PII  ”.
2.15.Teorema Maxwell a reprocităţii (Maxwell-Betti)
Dacă sistemele de forţe PI , PII  folosite la teorema Betti conţin fiecare doar câte o
forţă P1 şi P2 aplicate în puncte diferite, atunci ecuaţia (2.99) devine:
f P  f P 
(2.100) P1 0 12 2   0 P2  11 1 
f 22 P2  f 21P1 
unde f ij reprezintă deplasările pe direcţia “i” date de o forţă unitară ce acţionează pe direcţia
“j” , respectiv coeficienţii de flexibilitate.
Din relaţia (2.100) prin calcul direct rezultă:
(2.101) f12  f 21 şi în cazul general f ij  f ji i, j
Relaţia (2.101) reprezintă teorema Maxwell a reprocităţii sau teorema reprocităţii
Maxwell-Betti. În baza relaţiei (2.101) matricele de flexibilitate , respectiv matricele de
rigiditate (inversa matricei de flexibilitate) sunt simetrice în cazul structurilor liniar-elastice.
22

3L AN MEFCN C02a S1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3L AN MEFCN C02a S1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MEFCN-3L-AN-C02a-Sem1 (Online/Y202) LD/UGAL-FAN

ELEMENTE DE BAZĂ ALE TEORIEI ELASTICITĂŢII

2.2.Ecuaţiile Cauchy deformaţii specifice-deplasări

2.3.Ecuaţiile Hooke tensiuni-deformaţii specifice

unde: E este modulul de elasticitate al lui Young şi  este coeficientul Poisson;

În consecinţă, deformaţiile specifice totale e ij într-un punct al unui corp supus şi la o

Prin definiţie modulul de elasticitate transversal se calculează cu relaţia:

unde: e T   TE   T   T1 1 1 0 0 0

2.3.2.Cazul analizei bidimensionale 2D

La analiza bidimensională deosebim două cazuri:

2.3.2.a Stare plană de tensiuni

În cazul stării plane de tensiuni se face ipoteza:

(2.19)   E e T T  e    e T 

2.3.2.b.Starea plană de deformaţii

În cazul stării plane de deformaţii se face ipoteza:

2.3.3.Cazul analizei unidimensionale 1D

În cazul analizei unidimensionale se face ipoteza că toate componentele tensiunii sunt

Ecuaţiile (2.26) admit următoarea scriere simbolică:

2.4.Ecuaţiile tensiuni-deformaţii specifice cu considerarea

Din relaţia (2.30) pentru tensiuni  obţinem relaţia:

2.5.Ecuaţiile de echilibru intern

Fig.2.1 Echilibrul forţelor pe elementul de volum dx  dy  dz

Notăm prin  i , i  x, y, z componentele forţei de suprafaţă şi din condiţia de echilibru

Fig.2.2 Echilibrul forţelor pe elementul de suprafaţă dS

2.6.Ecuaţiile de continuitate (compatibilitate)

2.7.Teoremele energetice. Generalităţi

2.8.Lucrul mecanic şi lucrul mecanic complementar

Fig.2.3 Lucrul mecanic şi lucrul mecanic complementar

 W este variaţia de ordinul doi a lucrului mecanic W.

Am notat următorii vectori:

Prima integrală în relaţia (2.40) reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţele de

unde: P  P1 ... Pn  este vectorul forţelor concentrate pe structură;

 u XdV  u dS este variaţia de primul ordin;

 W este variaţia de ordinul doi a lucrului mecanic complementar W * ;

şi am notat următorii vectori:

unde: u  u 1 ... u n  şi P  P1 ... Pn 

2.9.Energia internă de deformaţie şi energia internă de

Dacă deplasările cresc u  u  u atunci şi deformaţiile specifice elastice au o

Din relaţiile (2.45),(2.46) rezultă variaţia energiei interne de deformaţie cu relaţia:

Fig.2.4 Densitatea energiei interne de deformaţie şi densitatea

Aria U * de deasupra curbei tensiuni-deformaţii specifice din (fig.2.4) reprezintă

Din relaţiile (2.48),(2.49) rezultă variaţia energiei interne de deformaţie

Atunci când deformaţia specifică totală creşte e  e  e obţinem:

şi respectiv variaţia energiei interne de deformaţie totale este:

Fig.2.5 Densitatea energiei interne de deformaţie totală şi densitatea

Aria U *d de deasupra curbei tensiune-deformaţie specifică totală reprezintă densitatea

deformaţie totală complementară este:

2.10.Relaţia de transformare a lui Green

2.11.Teoremele energetice bazate pe principiul lucrului mecanic virtual

În cap.2.8, cap.2.9 corespunzător variaţiei deplasărilor u am considerat că apar şi

 u   u   u   u  u   u 

de unde în formă matriceală:

Din relaţiile (2.47),(2.40) şi (2.66) rezultă:

2.11.2.Principiul energiei potenţiale totale minime (staţionare)

Energia potenţială totală a unei structuri se defineşte cu relaţia:

2.11.3.Prima teoremă a lui Castigliano

Considerăm o structură ce are o distribuţie de temperaturi dată şi încărcată cu sistemul

direcţia forţei Pi , menţinând temperatura constantă. Lucrul mecanic virtual este:

2.11.4.Teorema minimului energiei interne de deformaţie

2.11.5.Teorema deplasării unitare

Această teoremă se utilizează pentru determinarea forţei Pr necesară pentru menţinerea

2.12.Teoremele energetice bazate pe principiul lucrului mecanic

Variaţiile W * , U *d sunt independente de u, e . Deci, în scopul calculului