Tema 1:Eseu Argumente

Relevanța Paradigmei Învățământului Centrat Pe Elev

Procesul de învățământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învățământ, a cărui definiție generică
poate fi : activitatea instructiv-educativă complexă, desfășurată în mod organizat și sistemic de elevi și profesori în
școală, prin care elevii dobândesc un sistem de cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, competențe, achiziții
intelectuale și motrice, prin care își formează concepția despre lume, convingeri morale, trăsăturile de caracter,
precum și aptitudinile de cunoaștere, cercetare și creație.
Principiile didactice sunt idei de bază pe care se întemeiază structura procesului de învățământ; sunt teze
teoretico-practice fundamentale care jalonează cursul general al activității comune a învățământului. Ele servesc drept
puncte de reper sau linii generale de orientare a modului în care urmează să se organizeze și să se desfășoare
procesul de învățământ în vederea asigurării, în vederea atingerii obiectivelor prevăzute.

Cadrul didactic privit ca profesorul expert, funcționează într-un spațiu de relativă incertitudine, de urgență și
chiar de risc, un spațiu în care coexistă două tipuri de situații : situații repetitive și ritualizate pentru care profesorul
expert dispune în repertoriul său de competențe necesare pentru a le aborda și soluționa rapid și eficient ; situații
didactice noi, adesea neobișnuite, creative,care cer soluții noiși pentru care uneori nu dispune de competențele
necesare pentru abordarea și soluționarea lor rapidă. Aceste situații îl obligă la un timp de reflectare și de explorare,
uneori la ezitări .
De aceea, profesionalizarea activității didactice nu se reduce la asimilarea sistematică a unor competențe
descrise de standardele profesionale, ci presupune o utilizare euristică și creativă a acestora în situații și contexte
educaționale care cer acest lucru. Profesionalizarea ( formarea profesorului expert ) înseamnă `` o redefinire radicală
a naturii competențelor care se află la baza unor practici pedagogice eficace ``. Profesionalizarea trebuie să includă
(pe lângă cunoștințele și competențele profesionale) și scheme de gândire/raționament, de inerpretare, de creare de
ipoteze, de anticipare, de decizie.
Pe măsura acumulării experienței și a dezvoltării aptitudinii pedagogice, o persoană dobândește măiestrie
pedagogică. Măiestria pedagogică se referă la o treaptă superioară de dezvoltare a unei `` competențe pedagogice ``
inițiale și desemneză `` un înalt nivel al competenței, atins prin antrenament, de natură să permită obținerea cu
ușurință a unor realizări la nivel de expert ``.

În ceea ce privește formarea competențelor la elevi, se poate sesiza o carență a programelor și, implicit, a
manualelor – acestea uneori impun profesorului parcurgerea obligatorie a unor teme concretizate în diverse lecții - .
Acest timp de impunere nu poate contribui decât foarte parțial la formarea competențelor , mai ales a celor specifice.
De altfel, trecerea de la predarea centrată pe obiective de referință la predarea centrată pe competențe s-a
făcut, în mare măsură, `` peste noapte ``, prin impunere ``de sus – minister via ISJ ``, trecere orchestrată de o
întreagă propagandă conform căreia predarea pe competențe încă din clasa a V-a ar duce automat la dezvoltarea
unui învățământ de calitate, care ar fi lipsit până acum României.
Nu se poate nega importanța dobândirii de competențe, utilitatea acestora pentru elevi, dar un punct de
vedere ar fi că în stadiul actual competențele își au rostul, cu adevărat, la clasele liceeale unde capacitățile de
gândire, analiză, sinteză ale elevilor sunt, cel puțin teoretic, mult mai dezvoltate față de cele ale elevilor de gimnaziu.

În conformitate cu documentele elaborate de Comisia Europeană, competenţelecheie reprezintă un ansamblu

transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi
dezvoltarea personală, pentru incluziune socială şi inserţie profesională. Acestea la rândul lor trebuie dezvoltate până
la finalizarea educaţiei obligatorii şi urmează ca un fundament pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii. Pentru o
învăţare permanentă sunt definite următoarele competenţe-cheie:
♦ comunicarea în limba maternă;
♦ comunicarea într-o limbă străină;
♦ competenţa matematică, ştiinţifică, tehnologică;
♦ competenţa digitală; ♦ a învăţa să înveţi;
♦ competenţa interpersonală, civică;
♦ spiritul de iniţiativă/antreprenorial;
♦ sensibilitate şi exprimare culturală (conştiinţa şi expresia culturală)

Competenţa în aspect de finalitate poate fi determinată de următoarea expresie: Cunoştinţe + Funcţionalitate

+ Conştientizare + Aplicabilitate + + Comportament/Atitudine = Competenţă

Rolul educației în formarea personalității elevului este esența umanității. În afara culturii și a mediului social,
individul, chiar dacă ar supraviețui fizic nu ar deveni încă o ființă umană în sensul plenar al acestui termen, ci un
``hominid`` destul de puțin adaptat în lupta pentru existență. Limbajul, gândirea și voința nu sunt caracteristici
intrinseci biotipului, ci un rezultat al procesului de inserție socială.
Un exemplu concret este celebru caz al celor două fetițe, Amala și Kamala, descoperite într-o pădure tropicală
într-o pădure tropicală într-o stare complet animalică și crescute apoi într-un orfelinat. Amala nu a supraviețuit mult

Baci Mirela-Cristina Pagină 1

Tema 1:Eseu Argumente
timp, iar Kamala, după 7 ani de eforturi, în vârstă de 17 ani nu stăpânea încă mersul biped și folosea abia 40 de
cuvinte.
Rolul decisiv al învățării și socializării în formarea personalității umane este de necontestat. Nu trebuie uitat
faptul că acțiunea de socializare este posibilă, deoarece ființa umană este de la început structural educabilă.
Și de asemenea să nu uităm că cea mai mare invenție a omenirii, a fost : cuvântul scris.

Elena JOIȚA identifică faptul ca (Pedagogie, p.36) literatura de specialitate este extrem de diversă la
enumerarea funcţiilor educaţiei. Varietatea punctelor de vedere este dată de criteriile luate in analiză. În fapt,
complexitatea educaţiei generează funcţii diverse. Autoarea menţionată organizează funcţiile in cele trei direcţii date
de analiza educaţiei :
A. În raport cu societatea
B. În raport cu educatul
C. În raport cu sistemul propriu de realizare
O. Safran considera că educaţia este caracterizată de functiile urmatoare :
1. Cognitivă, de cunoaștere
2. Economică de pregătire pentru viața activă
3. Axiologică, de evidențiere a valorilor
Iona Bontaș, identifică ca funcţiile cele mai însemnate ale educaţiei :
1. Cresterea si dezvoltarea fizică armonioasă a tinerei generații, a omului în formare
2. Însusirea limbajului și a specificului relațiilor socio-umane necesare conviețuirii interumane și comunicării
3. Transmiterea tezaurului cultural științific, funcție cognitivă (HOMO COGITANS)
4. Transmiterea experienței de producție și a deprinderilor de muncă, funcție praxiologică, (HOMO FABER)
5. Transmiterea normelor etice, funcție axiological, (HOMO ESTIMANS)
Ioan Nicola, identifică următoarele funcţii :
1. Selectare si transmitere a valorilor, funcția socio-culturală
2. Dezvoltare conștientă a potențialului biopsihic uman, funcția de umanizare
3. Pregătire a omului pentru integrarea sa activă în societate, funcția socio-economică.

Criteriul de analiză a educaţiei după formele pe care le îmbracă influenţele ei, constittuie un punct de vedere mai
nou în pedagogie.
1. Educatia formala. Latina formalis – organizat, legal
2. Educatia nonformala. Lat.nonformalis – in afara formelor oficiale de organizare.
3. Educatia incidentala sau informala. Lat. Informalis – fsară formă, involuntary, inconştient, neaşteptat.

Educația Formală se refera la totalitatea influențelor intenționate și sistematice, elaborate în cadul instituției
școlare în vederea formării personalității umane. Structurarea învățământului pe trepte școlare și ani de studiu.
Educația nonformală, extrașcolara, educația paralelă este împărțită de unii autori in perișcolară și parașcolară. Se
referă la activitatea educațională organizată și realizată în afara instituției școalre dar, în sprijinul activităților acesteia.
Educația perișcolară se petrece în mediul sociocultural, teatre, muzee, biblioteci, cluburi și mass media și este o
educație de promovare a artei și sensibilității umane. Educația parașcolară se petrece în mediul socioprofesional prin
activități de perfecționare, reconversie, recalificare profesională.
Educația informală sau incidentală este spontană si difuză, are în vedere ansamblul influențelor ce se exercită
asupra omului derivate din contextual situațiilor cotidiene și experiența sa de viată. Ele nu iși propun explicit scopuri
educative. Prin ele individual achiziționează informații, atitudini, valori și comportamente. Se realizează în mediul
familial, petrecerea timpului liber, pe stradă, în mijloace de transport, în institutii publice și magazine.

Cele trei forme interacționează. Fiecare dintre formele educaţiei preia şi organizează anumite aspecte ale acestui
proces, de aceea principala problemă este de a gasi calea de a le integra pe toate sistemului.
Modalităţile de integrare a tuturor celor trei forme depind de :
- buna proiectare a educaţiei, deci de politicile educaţionale şi de claritatea cum sunt formulate în favoarea unor
valori unanim recunoscute
- participarea beneficiarilor la proiectare şi la derularea cu succes a activităţilor educaţionale
- valorizarea contribuţiei organizaţiilor societăţii civile la derularea proiectului educaţional al societăţii (decizii,
evaluări, proiectări)

Bibliografie :
A. ARDELEAN, O. MÂNDRUŢ, Didactica formării competenţelor. Arad: „Vasile Goldiş” University Press. 2012.
M. MANOLESCU, Teoria şi metodologia evaluării. Bucureşti: Editura Universitas. 2010.
BONTAŞ, IOAN, Tratat de pedagogie, 2001, p.18
CUCOŞ, C, Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi grade didactice, Polirom, Iaşi, 1998, p.37-38
CUCOŞ, C, Pedagogie, Polirom, IAşi, 2000, p.37
JOIŢA ELENA, Pegagogie, Polirom, 1999, p.29-41

Baci Mirela-Cristina Pagină 2

Tema 1:Eseu Argumente

Baci Mirela-Cristina Pagină 3