UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

TEHNICI SI OPERATIUNI
BANCARE

Suport de curs pentru învăţământ la distanţă

Lect. Dr. Mihai Popescu
 ANUL UNIVERSITAR 2010 – 2011
Cuprins:
Capitolul 1.................................................................................................................... 5
SISTEMUL SI INSTRUMENTELE DE PLATI INTERBANCARE ................... 5
Obiective: ..................................................................................................................... 5
1.1 SISTEMUL DE PLATI.......................................................................................... 5
1.2 INSTRUMENTE DE PLATI.................................................................................. 7
1.3 OPERATIUNI BANCARE DE PLATI ................................................................. 8
1.4 CONTURILE BANCARE .................................................................................... 10
Concepte cheie: ............................................................................................................ 12
Teste grila..................................................................................................................... 13

Capitolul 2 ................................................................................................................... 14
PLATILE CU NUMERAR. ...................................................................................... 14
Obiective: ..................................................................................................................... 14
2.1 NUMERARUL CA INSTRUMENT DE PLATA.................................................. 14
2.2 CONFECTIONAREA BANCNOTELOR.............................................................. 15
Teste grila...................................................................................................................... 16

Capitolul 3 .................................................................................................................... 17
TRANSFERUL DE CREDIT ..................................................................................... 17
Obiective: ....................................................................................................................... 17
3.1 PROCEDEE DE DECONTARI.............................................................................. 17
3.2 TRANSFERUL DE CREDIT ................................................................................. 18
3.3 ORDINUL DE PLATA........................................................................................... 18
3.3.1 Caracteristicile ordinului de plata ......................................................................... 19
3.3.2 Circuitul ordinului de plata ................................................................................... 19
3.4 ACREDITIVUL BANCAR ..................................................................................... 20
Teste grila........................................................................................................................ 21

Capitolul 4 .................................................................................................................... 22
TRANSFERUL DE DEBIT........................................................................................ 22
4.1 DEBITUL DIRECT ................................................................................................ 22
4.2 PLATILE PROGRAMATE .................................................................................... 22
4.3 CECUL BANCAR .................................................................................................. 23
4.3.1 Caracteristicile cecului .......................................................................................... 23
4.3.2 Tipuri de cecuri ..................................................................................................... 24
4.3.3 Procesarea bancara a cecurilor .............................................................................. 25
4.4 GIRAREA CECULUI.............................................................................................. 26
Teste grila........................................................................................................................ 26

Capitolul 5 ..................................................................................................................... 28
CAMBIA SI PROCESUL CAMBIAL ....................................................................... 28
5.1 CAMBIA CA INSTRUMENT DE PLATA ............................................................ 28
5.1.1 Caracteristicile cambiei ......................................................................................... 28
5.1.2 Tipuri de cambie..................................................................................................... 30
5.1.3 Emiterea cambiei.................................................................................................... 30
5.1.5 Scontarea cambiei .................................................................................................. 31
5.1.6 Scadenta si plata cambiei ....................................................................................... 31
5.2 BILETUL LA ORDIN.............................................................................................. 32
5.3 PROCESUL CAMBIAL.......................................................................................... 32
5.3.1 Girul ....................................................................................................................... 33
5.3.2 Avalul ..................................................................................................................... 34
5.4 ACTIUNI JURIDICE PENTRU RECUPERAREA CAMBIEI ............................... 35
5.4.1 Protestul...................................................................................................................35
5.4.2 Regresul................................................................................................................... 35
5.4.3 Executarea silita ...................................................................................................... 36
5.4.4 Alte reglementari juridice privind cambia .............................................................. 36
Teste grila......................................................................................................................... 37

Capitolul 6 ..................................................................................................................... 38
COMPENSAREA INTERBANCARA........................................................................ 38
6.1 CONCEPTUL DE COMPENSARE ........................................................................ 38
6.2 TIPURI DE COMPENSARI SI DECONTARI ....................................................... 39
6.3 ETAPELE COMPENSĂRII .................................................................................... 40
Teste grila........................................................................................................................ 44

Capitolul 7 ..................................................................................................................... 45
INSTRUMENTE DE PLATI IN RELATIILE ECONOMICE
INTERNATIONALE................................................................................................... 45
7.1 MODALITATI DE PLATA (DECONTARE)........................................................ 45
7.2 INCASOUL DOCUMENTAR ............................................................................... 45
7.3 ORDINUL DE PLATA........................................................................................... 47
7.4 ACREDITIVUL DOCUMENTAR......................................................................... 47
7.4.1 Tipuri de acreditive documentare......................................................................... 47
7.4.2 Deschiderea acreditivului documentar ................................................................. 49
7.4.3 Utilizarea acreditivului documentar ..................................................................... 49
Teste grila....................................................................................................................... 50

Capitolul 8 ..................................................................................................................... 51
PLATILE ELECTRONICE ....................................................................................... 51
8.1 CONCEPTUL DE PLATI ELECTRONICE .......................................................... 51
8.2 PLATILE ELECTRONICE CU DECONTARE BRUTA IN TIMP REAL............53
8.3 INSTRUMENTE ELECTRONICE DE PLATA ................................................... 54
8.3.1 Ordinul de plata electronic .................................................................................. 54
8.3.2 Cecul electronic.................................................................................................... 55
8.4 SEMNATURA ELECTRONICA .......................................................................... 55
Teste grila...................................................................................................................... 57

Capitolul 9 .................................................................................................................... 58
TRANSFERURI ELECTRONICE DE FONDURI ................................................. 58
9.1 TRANSFERURI DE VALORI MARI......................................................................58
9.1.1 Procedeul SWIFT................................................................................................... 58
9.1.2 Procedeul TARGET .............................................................................................. 60
9.2 TRANSFERURI DE VALORI MICI ...................................................................... 61
9.2.1 Procedeul EUROGIRO ......................................................................................... 61
9.2.2 Procedeul Western Union si MoneyGram ............................................................. 62
Teste grila......................................................................................................................... 63

Capitolul 10 ....................................................................................................................64
CARDUL BANCAR......................................................................................................64
CARDUL CA INSTRUMENT DE PLATA................................................................... 64
10.2 TIPURI DE CARDURI.......................................................................................... 66
10.3 OPERATIUNI CU CARDURI .............................................................................. 68
10.3.1 Emiterea cardurilor............................................................................................... 69
10.3.2 Operatiuni de retragere de numerar...................................................................... 69
10.3.3 Operatiuni de plati cu carduri la comercianti ....................................................... 70
10.4 COMPENSAREA INTERBANCARA A TRANZACTIILOR CU CARDURI .... 70
10.5 OPERATIUNI FRAUDULOASE CU CARDURI.................................................. 71
10.6 CARDURILE IN ROMANIA.................................................................................. 72
Teste grila..........................................................................................................................73

Capitolul 11 ................................................................................................................... 74
INTERNETUL BANCAR ............................................................................................74
11.1 INTERNETUL BANCAR – CANAL DE COMUNICARE ...................................74
11.2 OPERATIUNI BANCARE PRIN INTERNET ..................................................... .75
11.3 RISCUL OPERATIONAL PRIN INTERNET....................................................... 76
11.4 SECURITATEA OPERATIUNILOR BANCARE PRIN INTERNET.................. 79
Teste grila........................................................................................................................ 82

Capitolul 12 .................................................................................................................. 83
CANALE ALTERNATIVE DE PLATI ELECTRONICE.......................................83
12.1 VIDEOTEX............................................................................................................ 83
12.2 MOBILE BANKING............................................................................................. 84
12.3 MULTICASH......................................................................................................... 86
Teste grila........................................................................................................................ 87

CAPITOLUL 13............................................................................................................. 88
Sistemul bancar românesc şi evoluţia acestuia ........................................................... 88
13.1. Sistemul bancar în România................................................................................... 88
13.2. Evolutia sistemului bancar din România................................................................ 91
13.2.1. Perioada 1991-1996............................................................................................ 92
13.2.2. Perioada 1996-2000............................................................................................. 92
13.2.3. Perioada 2000-2006............................................................................................. 92
13.3. Strategia BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital (Basel II )........... 93
13.3. Organizarea sistemelor bancare: tipuri de banci, categorii de clientela.................. 95
13.4. Tipuri de banci la nivel international ..................................................................... 95
13.5. Categorii de clientela în Romania ......................................................................... 97
Clienti persoane juridice.................................................................................................. 97
Clienti persoane fizice..................................................................................................... 97

CAPITOLUL 14............................................................................................................ 99
Creditul bancar ............................................................................................................. 99
14.1. Tipologia creditelor ............................................................................................... 99
14.2. Credite acordate persoanelor fizice ...................................................................... 100
14.3. Credite acordate persoanelor juridice.................................................................... 102
14.3.1. Credite destinate necesarului de capital fix....................................................... 102
14.3.2. Credite destinate creanţelor comerciale ............................................................ 102
14.3.3. Credite de trezorerie .......................................................................................... 103
14.3.4. Factoring............................................................................................................. 104
14.3.5. Leasing financiar ............................................................................................... 105
14.3.6. Închirierea-achiziţionarea industrială................................................................ 105
14.4. Credite acordate statului....................................................................................... 105
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................... 108
 Capitolul 1
SISTEMUL SI INSTRUMENTELE DE PLATI INTERBANCARE

Obiective:
• Sisteme de plati
• Instrumente de plati
• Operatiuni bancare de plati
• Conturi bancare

Sistemul de plati si compensari reprezinta o componenta importanta a sistemului

monetar si prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurand circulatia banilor si
transferul de active monetare. Descarcarea de obligatie pentru schimbul marfii, serviciului
sau altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea catre fostul
proprietar a unui activ convenabil acestuia. Daca activul transmis este sub forma de moneda,
obligatia este pecuniara si se considera indeplinita printr-un act de plata. Relatiile din cadrul
sistemului de plati sunt relatii pecuniare si acestea trebuie sa se finalizeze prin plata definitiva
si irevocabila pentru ca tranzactia sa se incheie si sa inceapa un nou ciclu.

1.1 SISTEMUL DE PLATI

Sistemul de plati a fost definit in diverse variante de catre institutiile de credit si cele
de cercetare, fiind reconsiderat in functie de evolutia monedei si a tehnologieie de
inregistrare si transmisie. Cea mai reprezentativa definitie o consideram pe cea elaborta de
CPSS (Committee for Payment System Secretariat) din cadrul Bancii Reglementelor
Internatioanle, potrivit careia sistemul de plati reprezinta un set de aranjamente pentru
descarcarea obligatiilor asumate de agentii economici cu ocazia procurarii de resurse reale ori
financiare, altfel decat prin barter, deci prin transferul titlului de proprietate asupra unor
active, care, in virtutea faptului ca sunt larg acceptate sunt cunoscute sub numele de bani.
Sistemul de plati are doua functii complementare: intermedierea tranzactiilor si
garantarea schimburilor. Intermediera este asigurata de bancile comerciale si de alti agenti
nonbancari (companii de plati, brokeri, posta) care efectueaza servicii de transfer de fonduri
si de stingere a obligatiilor de plata. Acesti agenti desfasoara activitati de interes public si de
aceea sunt supusi autorizarii, supravegherii prudentiale si altor forme de control din partea
bancii centrale. Garantarea este asigurata in final de banca centrala prin deschiderea de
conturi centralizate ale bancilor comerciale care sunt si un mecanism de garantare a tuturor
decontarilor din economie, precum si prin sistemul de imprumutator de ultima instanta.
Elementele componente ale unui sistem de plati cuprind institutiile care furnizeaza
servicii de plati, diversele forme de creante transferate, metodele si mijloacele de transfer,
mesajele si canalele de comunicatie. In general, un sistem de plati are forma unei piramide cu
mai multe trepte. Pe prima treapta (la baza ) se afla masa persoanelor fizice si juridice care
desfasoara activitati ce dau nastere la obligatii de plata. Populatia reprezinta sursa primara de
economisire in societate care face depozite si accepta serviciile bancilor pentru activitatea cu
amanuntul. Persoanele juridice sunt companiile care desfasoara activitati economice, altele
decat cele cu bani, precum si institutiile publice si cele nonprofit. A doua trepta o constituie
sistemul bancar la care agentii au conturi sau unii agenti nonbancari specializati (brokeri,
posta). Preferinta persoanelor fizice si juridice pentru banci este dererminata de creantele
asupra acestora (depozitele) care au caracter de lichiditate iar transferurile se pot efectua
imediat si la intreaga valoare. Treapta a treia o constituie casele de compensatie care pot fi de
stat sau particulare, dar sub controlul bancii centrale. Treapta a patra este agentul de
decontare, una din bancile de prim rang din economie sau in unele cazuri acest rol il
indeplineste chiar banca centrala. Ultima treapta este banca centrala care are rolul de
supraveghetor, imprumutator de ultima instanta si garantor.
Plata si transferul de fonduri. Prin plata se intelege transferul de fonduri care are ca
efect stingerea obligatiunilor financiare dintre partile participante la o tranzactie economica si
schimbul de proprietate a activului in timp ce transferul de fonduri are un continut mai larg si
fara un scop economic, ca de ex. transferul de bani dintr-un cont in altul, transferul de bani
catre o alta persoana in scop umanitar sau pentru studii, transferul de bani de catre o persoana
care lucreaza in strainatate catre familia din tara de resedinta etc.
Transferuri interbancare si intrabancare. Transferurile de fonduri pentru
efectuarea
platilor pot avea loc intre banci diferite si in acest caz acestea se numesc transferuri
interbancare spre deosebire de transferurile de fonduri intre unitatile aceleiasi banci care se
numesc transferuri intrabancare. Transferurile interbancare modifica situatia soldurilor din
conturile de la banca agent de decontare, deci o modificare patrimoniala, cele intrabancare
determinand numai o miscare interna, soldul de la agentul de decontare ramanand
nemodificat.
Decontarea reprezinta transferul de fonduri intre banci si incarcarea-descarcarea de
gestiune a bancilor participante la transfer, precum si finalizarea platii prin descarcarea de
gestiune a platitorului (debitorul) fata de beneficiarul platii (creditorul). Activele care circula
in sistemul de plati (banii) reprezinta creante asupra guvernului (moneda metalica), asupra
bancii centrale (bancnotele sau fondurile banesti din evidentele bancii centrale) si asupra
institutiilor bancare (depozitele bancare). Aceste active sunt cunoscute sub denumirea
generica de mijloace de decontare, folosita mai ales in activitatea de analiza a activitatii
bancare. Decontarile se impart in doua mari categorii: pe baza bruta si pe baza neta.
Decontarile pe baza bruta sunt cele care se efectueaza operatie cu operatie si sunt
specifice platilor de valori mari in timp ce decontarile pe baza neta sunt cele supuse
compensarii, cand se plateste soldul net debitor sau se incaseaza soldul net creditor si sunt
specifice platilor de valori mici. Notiunea de decontare se foloseste mai mult in sistemul
bancar iar cea de plati in practica agentilor economici si a populatiei in relatiile cu bancile,
dar exista o tendinta de generalizare a notiunii de plati si in sfera activitatii bancare.

Platile electronice.
Progresele deosebite realizate in informatica si comunicatii au permis aparitia platilor
electronice si a sistemelor de plati pe suport electronic. Noua tehnologie s-a folosit mai intai
in domeniul transferurilor inter-bancare de fonduri, apoi in tranzactiile comertului electronic
si in sfera serviciilor prin plati pe baza de carduri, internet si alte sisteme tehnice de plati
(videotex, multicash, telefonul mobil etc). Aceste sisteme tehnice au permis plata de la
distanta fara sa mai fie necesara prezenta la ghiseul bancii. Din punct de vedere al sistemului
de plati, schema piramidala si rolul bancii centrale raman aceleasi, insa circuitele sistemului
cunosc modificari importante in special in sectorul bancar.
Sistemul de plati de interes national (SPIN).
Sistemele de plati de interes national sunt sisteme integrate care cuprind mai multe
subsisteme unde se ordoneaza relatiile pecuniare dintre parteneri si se asigura descarcarea de
gestiune si transferul de proprietate asupra activelor bani. Toate subsistemele trebuie sa
foloseasca insa numai moneda bancii centrale care este recunoscuta de partenerii tranzactiilor
si sistemul bancar prin care se asigura canalele de circulatie a acestei monede. Pentru
necesitatile decontarii finale, relatiile de plati sunt ordonate intr-o forma piramidala prin
concentrarea pe banci comerciale si centralizarea la banca centrala unde platile se fac
definitiv si irevocabil. In tara noastra, SPIN a fost creat in 1995 si cuprinde mai multe
subsisteme: decontarea pe baza bruta, compensarea si decontarea pe baza neta, decontarea
bruta a platilor de mare valoare, decontarea titlurilor de stat, decontarea depozitelor
constituite de banci la banca centrala, decontarea bruta la sfarsitul zilei a tranzactiilor
bancare. Banca Nationala este unicul proprietar, administrator si operator al sistemului
national de plati si decontari interbancare, platile catre trezoreria statului, precum si platile si
depozitarea titlurilor de stat.
In anul 2001 activitatea de compensare a fost externalizata de banca centrala catre
TransFonD, o institutie cu capital bancar privat si de stat, specializata in transferul de
fonduri, iar din 2005 TransFonD gestioneaza si noul sistem electronic de plata cu decontare
bruta in timp real. Rolul bancii centrale este de definire si implementare a politicilor in
sistemele de plati, precum si de coordonare, supraveghere si garantare (in unele tari si de
agent de decontare). In tara noastra rolul bancii centrale este stabilit prin Legea nr. 312/2004
de aprobare a Statutului BNR care prevede urmatoarele atributii: reglementarea sistemului de
plati ca un intreg, incluzand instrumentele de plata; supravegherea sistemelor de plati
individuale; identificarea etapelor care trebuie parcurse pentru a preveni orice situatie care ar
putea pune in pericol buna functionare a sistemelor de plati; monitorizarea si prevenirea
riscurilor ce ar putea interveni in sistemele de plati si a riscurilor de credit in sistemul bancar.
Rezulta deci rolul primordial al bancii centrale fara de care un sistem de plati nu ar putea sa
functioneze.
1.2 INSTRUMENTE DE PLATI
Instrumenele de plati sunt monedele propriu zise si anumite documente bancare
operationale pe suport hartie, magnetic sau electronic, care functioneaza pe baza unor tehnicii
specifice de operare, circuite si securizare in vederea transferului de fonduri de la ordonator
la beneficiar. Aceste instrumente sunt emise de banca centrala (moneda efectiva) si bancile
comerciale (moneda scripturala) cu aprobarea bancii centrale pentru a se asigura o forma
standardizata si un continut economic si juridic care sa permita transferul de fonduri in
deplina siguranta si delimitarea responsabilitatilor participantilor la transferul bancar. Aceste
instrumente se pot folosi si de entitatile non bancare ca posta, firmele de decontari sau cele
pentru operatiuni cu titluri, autorizate expres de banca centrala pentru a opera in domeniul
transferurilor de fonduri. Instrumentele de plati se impart in doua mari categorii:
instrumente cu numerar si instrumente fara numerar.
Instrumentele de plata cu numerar sunt reprezentate prin moneda metalica si
bancnote (moneda de hartie) si reprezinta cea mai veche forma de circulatie monetara. Pentru
a indeplini functia de instrument de plata, moneda metalica si bancnotele – numerarul in
termeni bancari – necesita un complex de tehnici si reglementari cu caracter normativ emise
de banca centrala si bancile comercile.
Instrumentele de plata fara numerar sunt documente standardizate care contin
instructiuni de plata date de platitor bancii sale pentru transferul fondurilor catre banca
beneficiarului. Pe baza instrumentului de plata se fac inregistrari in conturile partenerilor de
la bancile lor care atesta diminuarea respectiv majorarea creantelor monetare asupra bancilor.
Instrumentele de plata folosite in tranzactii sunt urmatoarele: ordinul de plata, cambia,
cecul, biletul la ordin, cardul. De asemenea, mai sunt unele instructiuni de plata care
genereaza transferuri de fonduri ca: debitul direct si platile programate.
Orice document de plata contine doua tipuri de informatii: financiare si
nonfinanciare. Informatia financiara (monetara sau informatie bani) se refera la suma de bani
ce trebuie platita, valuta, scadenta, bancile participante si conturile debitoare si creditoare,
numele partilor participante la tranzactie, iar responsabilitatea pentru acuratetea acesteia
revine emitentului. Informatia nonfinanciara cuprinde elemente adiacente platii ca scopul
acesteia sau anumite instructiuni cu caracter specific. Desi instrumentele de plata difera
destul de mult unele de altele in functie de specificul platii, totusi acestea au unele
caracteristici comune care permit clasificarea acestora dupa mai multe criterii.
a) Din punct de vedere al obligatiilor juridice create:
- instrumente de credit (din initiativa debitorului) – ordinul de plata;
- instrumente de debit (din initiativa creditorului) – cecul, cambia, biletul la ordin.
b) Dupa suportul instrumentului:
- instrumente pe suport hartie – cecul, ordinul de plata, cambia, biletul la ordin;
- instrumente pe suport magnetic – cardul;
- instrumente pe suport electronic – ordinul electronic de plata, cecul electronic.
c) Dupa modul de transmitere:
- letric;
- automatizat – telex, fax, telefon, retea electronica.
d) Dupa natura juridica a initiatorului:
- plati pentru persoane juridice – plati profesionale, institutionale;
- plati pentru populatie.
e) Dupa raportul de timp intre scadenta obligatiei si emiterea instructiunii:
- instrumente de plata anticipata;
- instrumente de plata neintarziata;
- instrumente de plata intarziata.
f) Dupa raportul de spatiu:
- plata directa (fata la fata);
- plata la distanta.
g) Dupa valoarea platii:
- plati de valori mari;
- plati de valori mici.
Evolutia in domeniul instrumentelor de plata se manifesta in trecerea de la suportul
hartie la suportul magnetic si electronic, precum si inmagazinarea unui volum cat mai mare
de informatii care sa poata fi prelucrate informatic, astfel ca plata sa se faca aproape in timp
real, similara cu plata numerarului .
1.3 OPERATIUNI BANCARE DE PLATI
Operatiunile bancare sunt determinate de activitatile care se desfasoara in cadrul
bancii privind relatiile cu clientii. Cele mai multe operatiuni genereaza relatii patrimoniale
care determina modificari de sume in conturile clientilor si sunt cunoscute sub denumirea de
operatiuni bilantiere (active si pasive), iar celelalte reflecta numai obligatii ale clientelei sau
bancii, potential patrimoniale, care nu se inregistreaza in conturile bilantiere si se numesc
operatiuni extrabilantiere (de comision, de mandat, garantii, obligatii anticipate, credite
neperformante expirate, sume in litigiu aflate la instantele de judecata etc).
Operatiunile pasive sunt cele de constituire a resurselor si se refera la: (a) operatiuni
de trezorerie si interbancare; (b) operatiuni cu clientela; (c) operatiuni cu titluri de valori; si
(d) operatiuni de capital si provizioane. Ponderea cea mai mare, 60%-80% din pasivul
bilantier, o detin operatiunile cu clientela (depozitele).
Depozitele bancare reprezinta principala sursa de finantare pentru o banca si volumul
acestora ar trebui sa fie cel putin egal cu volumul plasamentelor in credite si titluri de valori.
Depozitele bancare sunt de doua feluri: la vedere si la termen.
Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilitatile clientilor aflate in conturile
curente din care se pot face plati in orice moment. Datorita volatilitatii lor, aceste depozite nu
sunt remunerate sau primesc o dobanda destul de redusa. Din punct de vedere al bancii,
depozitele la vedere sunt foarte profitabile si politicile bancare pun accent pe atragerea
clientilor, in special clienti mari care mentin sume importante in conturi, precum si pe
diversificarea serviciilor pentru populatie care presupune mentinerea unor sume in conturile
curente.
Depozitele la termen sunt sumele atrase la diverse perioade de la 7 zile la 12 luni si
chiar mai mari. In practica bancara cele mai frecvente depozite sunt la 3 si 6 luni si mai putin
la 9 si 12 luni si foarte rar peste acest termen. La depozitele la termen de pana la 12 luni se
aplica, de regula, dobanda fluctuanta, dar se poate folosi si dobanda fixa, iar la cele peste un
an se foloseste mai mult dobanda fixa. Retragerea depozitului inainte de termen duce la
pierderea dobanzii pentru depozite la termen si primirea dobanzii pentru depozite la vedere,
in acest fel bancile recuperandu-si costurile pentru resursele care trebuie atrase imediat de pe
piata. Depozitele le termen cu formele lor derivate reprezinta cea mai importanta sursa atrasa
de banci datorita stabilitatii pe perioade determinate, aspect esential pentru trezoreria bancii.

Imprumuturi.
Bancile comerciale apeleaza pentru imprumuturi la banca centrala pentru refinantare si
la alte banci pentru completarea resurselor, in special a celor valutare si pentru asigurarea
unor resurse pe termene mai lungi. Imprumuturile de refinantare se fac, de regula, sub forma
creditelor lombard in situatiile acute de lichiditate, pe baza unor garantii ferme ca titlurile de
valori si pe perioade scurte. In general, imprumuturile de refinantare au o pondere foarte
redusa. Imprumuturile de la alte banci se regasesc sub forma imprumuturilor in valuta pe
obiect (proiecte) sau a liniilor de credite si se acorda pentru finantarea importurilor. Liniile de
credit se deschid pe perioade de pana la un an, dar cu posibilitatea de reinnoire, astfel ca
devin finantari pe termen mijlociu.

Titluri de valori.
Operatiunile cu titluri de valori reprezinta emisiuni de obligatiuni pe piata interna si
internationala in scopul de a atrage resurse, in special in valuta. Totodata, prin aceste
emisiuni bancile isi verifica atractivitatea pe piata, in mod deosebit pe cele internationale si
isi mentin prezenta pe aceste piete pentru noi emisiuni in nume propriu sau al clientilor.
Capitalul propiu este format din capitalul social si rezerve. Capitalul social
reprezinta partea investita de actionari sub forma de actiuni, iar rezervele (generala si de risc
de credite) se constituie pe parcurs, din profit, pentru asigurarea lichiditatii si solvabilitatii.
Banca centrala stabileste, din timp in timp, capitalul minim pentru societatile bancare care
este obligatoriu de constituit. Pentru a se preveni extinderea activitatii fara o capitalizare
adecvata, banca centrala stabileste grade minime de capitalizare ca raport intre capitalul
propiu si activele ponderate cu gradul de risc.
Operatiunile active sunt cele de folosire a resurselor si se refera la: operatiuni de
trezorerie (operatiuni cu numerar, depozite la banca centrala si la alte banci, conturi de
corespondent, credite acordate bancilor), operatiuni cu clientela (credite curente de toate
tipurile, credite restante, creante atasate), operatiuni cu titluri si valori imobilizate (active
corporale). Operatiunile cu clientela si cele cu titluri detin ponderea principala in totalul
activului bilantier.
Operatiunile cu numerar reprezinta incasarile si platile in numerar, in lei si valuta,
efectuate la cererea clientilor. Circuitul numerarului se desfasoara prin banci care dispun de
personal specializat si spatii adecvate – casierii, tezaure, echipamente de numarat, sortat si
verificat moneda. Excedentul sau deficitul de numerar in moneda locala se reglementeaza
prin banca centrala (in unele tari prin companii specializate), iar in valuta prin bancile din
strainatate, in special din Elvetia. Creditele neguvernamentale (bancare) reprezinta
portofoliul cel mai important de active pentru o banca comerciala si in acelasi timp forma
principala de folosire a resurselor.
Volumul creditelor acordate de banci in cursul unui an este mult mai mare decat
soldul acestora la finele anului care apare in bilant. Viteza de rotatie este de 2-3 ori, ceea ce
face ca perioada medie de creditare sa fie de 4-6 luni. In structura, creditele de trezorerie sunt
cele mai solicitate si reprezinta peste 50% din creditele neguvernamentale. Acestea se acorda
pentru activitatea curenta de exploatare sub forma creditelor globale de exploatare, liniilor de
credite si creditelor pe obiect. Creditele pentru echipamente detin cca. 25% din creditele
neguvernamentale si se acorda pentru retehnologizare si modernizare, importuri de masini si
utilaje, realizarea de noi capacitati de productie. Din punct de vedere al beneficiarilor, peste
90% din credite se acorda unitatilor corporatiste, populatia detinand pana la 10%. Daca avem
in vedere ca populatia detine ponderea principala la crearea resurselor de creditare apare un
fenomem de subcreditare a acesteia. Activitatea de retail inca insuficient dezvoltata, precum
si faza incipienta in care se afla creditul ipotecar fac ca volumul creditelor pentru populatie sa
se mentina la un nivel redus. Activitatea de creditare aduce venituri importante bancilor prin
dobinzi, comisioane si alte speze bancare obtinute din derularea creditelor, comisioane din
serviciile bancare de cont curent, operatiuni cu numerar, carduri, plati electronice etc.
Creditele guvernamentale (titluri de valori) se acorda de banci in baza bonurilor de
tezaur sau a obligatiunilor emise de entitatile guvernamentale care sunt purtatoare de
dobanda. Acestea sunt pe termen scurt sau mediu si se pot valorifica pe piata secundara
pentru obtinerea de lichiditati. Portofoliul de titluri al bancilor se poate constitui prin
scontarea cambiilor, primirea titlurilor in garantie pentru creditele acordate, achizitionarea
titlurilor de pe piata de capital. Titlurile, cu exceptia celor guvernamentale, detin o pondere
destul de scazuta in activul bancilor comerciale.

1.4 CONTURILE BANCARE

Contul bancar este un mecanism de constituire a resurselor si de stingere a obligatiilor
clientilor in procesul economic, a reflectarii circuitelor in sistemele de plati si compensari, a
relatiilor cu diverse entitati pe plan national si international. Principala utilizare a conturilor
este aceea de inregistrare, la un anumit moment, prin inscrierea unei sume intr-o parte a
contului si la un alt moment in cealalta parte a contului. Aceste operatiuni asigura circulatia
informatiei cu un anumit scop, acela de a reflecta decizia titularului de cont.
Drepturile si obligatiile pecuniare sunt evidentiate in documente cu valoare legala (legal
recunoscute) in scopul de a fundamenta operatiunile din conturi. Cele doua parti ale
conturilor bancare reflecta drepturi (creante) si obligatii (datorii) ale titularului de cont si sunt
denumite in contabilitate debit si credit. Daca titularii de cont sunt diferiti avem de a face cu
un transfer de proprietare asupra sumei banesti (plata), iar informatia este denumita
informatie bani.Transferul de proprietate presupune irevocabilitatea platii care asigura
finalitatea decontarii si stingerea de obligatii. In orice moment, sumele cumulate (totalul) din
debitul si creditul contului se pot compensa si rezulta un sold care reflecta pozitia
patrimoniala, adica volumul de creante sau obligatii ale titularului. Contul este organizat de
un custode al titularului, de regula o banca si de aceea se numeste cont bancar.
Contul bancar are unele caracteristici specifice reflectate in contabilitatea bancara,
dintre care cele mai importante sunt:
(a) marea majoritate a informatiei-bani reflecta schimburile de proprietate a activelor
financiare;
(b) trecerea din proprietatea bancii in proprietatea clientului a unui credit acordat de
banca si inregistrat in cont;
(c) trecerea din proprietatea clientului in cea a bancii, prin inregistrare in cont, a ratelor
din credit rambursate, precum si a dobanzilor si comisioanelor cuvenite bancii;
(d) efectuarea si de alte operatiuni decat depozitele si creditele, cum ar fi constituirea de
garantii, operatiuni in valuta, operatiuni cu titluri de valori etc.
Deci, contul bancar reflecta tipul comertului cu bani efectuat de banca, din care rezulta
drepturile si obligatiile bancii fata de client. Conturile care se pot deschide clientilor se pot
grupa in trei mari categorii: conturi curente, conturi de depozite si conturi de imprumut.
Conturile curente se deschid clientilor pentru inregistrarea operatiunilor curente de
incasari si plati in numerar, transferul fondurilor intre bancile clientilor care reprezinta
incasari si plati, precum si alte operatiuni generate de acordarea si derularea creditelor,
constituirea si retragerea depozitelor, diverse servicii prestate pentru populatie si agentii
economici. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, intrucat prin el se desfasoara
intreg fluxul bancar al clientului si permite o informare operativa asupra lichiditatii imediate
a acestuia.
Contul curent incepe sa functioneze prin creditare, operatiunea reprezentand depunerea
unei sume in numerar la casieria bancii de catre titular, transferul unui fond de la alta banca,
transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit, creditare), bonificare de dobanda
etc. Contul curent functioneaza pe baza a doua principii:
(a) asigurarea permanenta a disponibilitatilor, adica a soldului creditor,
(b) capacitatea juridica a titularului de a dispune de plati in proportia in care activele din
cont sunt libere de gaj sau alte obligatii dispuse de autoritatea publica. Desi contul curent
incepe sa functioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la sfarsitul zilei poate avea sold
debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. In cursul zilei poate avea sold
creditor sau debitor, contul functionand ca o “suveica” care asigura mai intai folosirea
fondurilor proprii si apoi a celor imprumutate. Asemene conturi care pot avea solduri
creditoare sau debitoare se numesc bifunctionale. Disponibilitatile din contul curent sunt
foarte volatile si nu pot fi folosite de banca drept resurse de creditare, din care cauza la
soldurile creditoare nu se bonifica dobanda sau daca se acorda aceasta este foarte mica.
Pentru operatiunile efectuate in contul clientului banca percepe comisioane potrivit
tarifelor anuntate. Comisioanele se pot calcula asupra rulajului creditor al contului curent sau
operatiune cu operatiune, conform practicii bancii.

Deschiderea conturilor curente.

Pentru a functiona, conturile curente trebuie mai intai deschise, moment in care se
stabilesc primele relatii de lucru cu clientii. La deschiderea conturilor curente in lei nu sunt
restrictii, bancile fiind suverane sa-si stabileasca propriile reguli de functionare. Anumite
restrictii apar la deschiderea conturilor in valuta impuse de Regulamentul valutar al BNR cu
privire la justificarea provenientei sumelor incasate, precum si a platilor efectuate. O astfel de
restrictie este prevederea ca pe teritoriul Romaniei platile se fac numai in moneda locala,
ceea ce inseamna ca detinatorii de valuta trebuie sa o schimbe in lei pentru plata bunurilor si
serviciilor sau restrictia privind sumele in valuta care pot fi scoase din tara sub forma de
numerar de catre persoanele fizice. Conturile personale (persoane fizice) se deschid pe
numele unui singur titular si deci va exista un singur specimen de semnatura. Titularul poate
mandata una sau doua persoane sa aiba drept de semnatura in locul sau pentru toate
operatiunile de cont sau numai pentru unele din acestea.

Conturile de depozit.
Investitiile financiare ale clientilor facute la banci cu scop de fructificare a capitalului sunt
cunoscute sub numele de depozite bancare la termen si se inregistreaza in conturi de
depozite. Contul de depozit este un cont de pasiv care se crediteaza cu sumele constituite ca
depozite si se debiteaza cu cele iesite din cont la lichidarea depozitului. Depozitele pot fi in
lei si valuta si se constituie in baza unei conventii scrise intre banca si client in care se prevad
suma, perioada si dobanda, inclusiv modalitatea de plata a acesteia. La scadenta depozitul si
dobanda se transfera in contul curent, daca nu exista o clauza de reinoire automata. Dobanda
poate fi transferata si lunar in contul curent, in functie de obtiunea clientului, dar aceasta este
ceva mai mica decat dobanda transferata la scadenta.
Conturile de imprumut reflecta obligatiile clientilor fata de banca si se debiteaza cu
valoarea creditelor trase, creditandu-se cu sumele rambursate. Toate conturile de imprumut
functioneaza prin intermediul contului curent, respectiv cu sumele trase din credit se
alimenteaza contul curent din care se fac apoi platile si invers din sumele disponibile in
contul curent se ramburseaza creditele din contul de credite si se platesc dobanzile si
comisioanele datorate bancii. Conturile de imprumut corespund tipurilor de credite folosite
de banca. Dobanda este de regula fluctuanta si depinde de nivelul pietei, calitatea clientului
di perioada de creditare.
Inchiderea conturilor se face din dispoztia clientilor, din actul de vointa la bancii sau
din motive independente de vointa partilor. Daca inchiderea contului vine din initiativa
clientului, banca solicita acestuia restituirea carnetului de cecuri, stabileste cecurile in
circulatie si fondurile disponibile pentru asigurarea platii, iar soldul ramas il restituie
clientului in numerar sau prin transfer la alta banca. Motivele mentionate de client trebuie
analizate cu atentie daca se refera la calitatea produselor si serviciilor bancii pentru luarea
masurilor care se impun. Inchiderea contului din actul de vointa al bancii poate avea loc in
urmatoarele situatii: contul a devenit inactiv o perioada mai lunga de timp (peste 6 luni) iar
in cazul in care banca nu poate intra in legatura cu clientul pentru a restitui soldul, suma se
trece intr-un cont intern de conturi inactive si ramane la dispozitia clientului; folosirea
defectuoasa a contului de catre client (emiterea de cecuri fara acoperire, folosirea
necorespunzatoare a instructiunilor de plata, incalcarea regulilor de etica bancara etc) situatie
in care banca incunostinteaza clientul de decizia luata si sisteaza orice operatiune noua dand
curs numai celor in derulare; motive independente de vointa partilor cum ar fi falimentul
unei firme, inchiderea contului se face pe baza instiintarii primite de la instanta de judecata,
iar soldul creditor ramas dupa stingerea obligatiilor ramane la dispozitia instantei;
iresponsabilitate psihica pe baza declaratiei autoritatilor madicale contul se “ingheata” si se
adreseaza o cerere catre judecatorie pentru desemnarea unei persoane care sa dispuna de
cont; deces, se anuleaza mandatul imputernicitului iar contul se inchide, orice plata aflata in
circuit se respinge prin formula “tragatorul decedat”, iar sumele din cont vor fi eliberate
ulterior mostenitorilor legali. Inchiderea contului are ca unic efect inceputul perioadei de
inchidere in care se conditioneaza operatiile premergatoare inchiderii. La finele perioadei de
inchidere se detremina soldul definitiv care, de regula, este pus la dispozitia beneficiarului.

Concepte cheie:
intermedierea tranzactiilor garantarea schimburilor
transferuri interbancare transferuri intrabancare
Teste grila
1. Instrumentele de plata se clasifica din punct de vedere al obligatiilor juridice create in:
a. instrumente de credit
b. instrumente de plata la distanta
c. instrumente de plata la termen
d. instrumente de debit

2. Dupa suportul instrumentului, instrumentele de plata pot fi:

a. instrumente pe suport hartie
b. instrumente pe suport magnetic
c. instrumente virtuale
d. instrumente pe suport electronic
3. Inchiderea conturilor clientilor se face in urmatoarele situatii:
a. din dispoztia clientilor
b. din actul de vointa la bancii
c. din motive independente de vointa partilor
d. toate raspunsurile sunt corecte

Capitolul 2
PLATILE CU NUMERAR.

Obiective:
• numerarul ca instrument de plata
• confectionarea bancnotelor
Numerarul este cea mai veche forma de circulatie a banilor, la inceput sub forma
banilor metalici iar mai tarziu a banilor de hartie. Aparitia banilor de cont a redus treptat
importanta numerarului, iar astazi asistam la intrarea in circuitele de plati a banilor
electronici care au accentuat aceasta tendinta. Cu toata aceasta evolutie a semnelor monetare,
numerarul continua sa joace un rol important in circulatia monetara.

2.1 NUMERARUL CA INSTRUMENT DE PLATA

Functia banilor de instrument de plata se realizeaza prin intermediul monedei. Aceasta
se prezinta sub doua forme, moneda efectiva (numerar) si moneda scripturala (de cont).
Indiferent de forma monedei, unitatea monetara este denumita moneda de baza, iar
submultiplii acesteia moneda divizionara si multiplii moneda multipla. Totalitatea monedei
aflata in circulatie constituie masa monetara. In functie de gradul de lichiditate, masa
monetara se poate diviza in mai multe componente numite lichiditati primare, secundare,
tertiare etc. Cel mai frecvent se foloseste structurarea pe doua mari componente: M1 =
numerar + depozite la vedere si poarta denumirea de masa monetara propriu-zisa si M2 =
M1 + depozite bancare la termen si alte tipuri de depozite pe termen lung si poarta numele de
cvasi moneda. Dupa cum se poate deduce, masa monetara se afla aproape in intregime in
mainile bancilor, respectiv ale bancii centrale in ce priveste circulatia bancnotelor si ale
bancilor comerciale pentru circulatia banilor de cont. In circulatie, numerarul se afla sub
forma monedei metalice si a bancnotei, detinute de agentii economici, diverse entitati si
populatia. In Romania moneda de baza este leul, divizionara banul – 1, 5, 10, 50 bani - iar
cea multipla 1, 5, 10, 50, 100 si 500 lei.
Monedele metalice sunt piese din diverse metale care se prezinta sub forma circulara
de disc plat si servesc ca mijloc de plata, de circulatie si uneori de tezaurizare. Pe fata (avers)
si pe spate (revers), moneda are cate un desen in relief (efigie) si inscriptii (legende), iar pe
muchie zimti sau inscriptii. In perioada timpurie a banilor, monedele erau confectionate din
metale pretioase – aur, argint – si valoarea nominala era egala cu valoarea proprie, nefiind
necesara garantia unei autoritati. Moneda timpurie circula in virtutea unui “efect de
cantarire” in sensul ca putea fi topita si vanduta ca metal pretios la aceeasi valoare. Treptat,
are loc subparizarea valorii monedelor, adica inlocuirea metalului pretios cu un alt metal de
valoare inferioara pe care se imprima insa valoarea nominala si semnul entitatii centrale care
asigura garantia monedei. In prezent, monedele se fac din aliaje de metale, fara valoare
intrinseca in metal pretios, avand inscrise valoarea si semnul bancii centrale.
Bancnotele sunt bani de credit emisi de banca centrala si garantati de aceasta. La
inceput bancnotele erau sub forma politelor eliberate de banci pentru depozitele de monezi
sau lingouri de aur si care se restituiau bancii la inapoierea depozitului. Cu timpul, efectele
comerciale au iesit din circulatia comerciala si au intrat in circulatia generala ca semne de
credit, functionand ca mijloc de plata. Acestea aveau asigurata convertibitatea in aur sau
argint pe baza stocurilor detinute de banca centrala. Cerintele de bani tot mai multi au dus la
pierderea convertibilitatii, iar bancnota a devenit o moneda de hartie (fiduciara) care circula
pe baza increderii in banca centrala. Numerarul reprezinta forma cea mai lichida dintre toate
instrumentele de plata si datorita acestei caracteristici s-a mentinut in toate etapele evolutiei
societatii de la aparitia banilor pana in prezent. Potrivit statisticilor Bancii Centrale Europene,
in tarile Uniunii Europene numerarul detinea in anul 2001 intre 5,7% si 38,8% din masa
monetara M1 si intre 2,0% si 9,7% din PIB. In Romania, in acelasi an, numerarul detinea
55,4% din M1 si 3,1% din PIB.
 Preferinta pentru numerar se manifesta in principal la populatie si este determinata de
anumiti factori: are putere liberatorie imediata cu care se poate stinge orice obligatie de plata;
detine calitatea lichiditatii in cel mai inalt grad fata de orice alte active; nu necesita costuri de
negociere si tranzactii ca alte active financiare; este un mijloc de plata general, acceptabil de
toti membrii comunitatii de plati; aria de folosire este nelimitata geografic in ce priveste
procurarea bunurilor si plata serviciilor de mica valoare. Preferinta pentru numerar este data
si de conditiile specifice dintr-o tara sau alta. De exemplu, tari ca Grecia, Spania, Austria,
Italia care au o industrie a turismului puternic dezvoltata au si un grad mai mare de tranzactii
in numerar pentru a satisface cerintele destul de diversificate ale turistilor. De asemenea,
tarile orientale cu bazare, piete alimentare in aer liber, comert stradal au o circulatie a
numerarului destul de intensa. La aceasta se adauga si traditia, cultura bancara, care
influenteaza substantial comportamentul uman si prin acesta circuitul banesc. In ce priveste
agentii economici, preferinta pentru numerar se manifesta in deosebi la unitatile mici care se
aprovizioneaza cu cantitati reduse de marfuri si de multe ori ocazional iar veniturile sunt
modeste. La agentii mai mari, preferinta este pentru o lichiditate confortabila de alt gen care
sa le permita sa faca fata unor situatii neprevazute si mai putin catre numerar.
Folosirea numerarului are insa si unele dezavantaje, astfel: banii pastrati sub forma de
numerar nu aduc venituri, deci randamentul este zero; tranzactiile in numerar si pastrarea
acestuia implica costuri mai mari de transport si depozitare si riscuri apreciabile de securitate.
Alegerea formei de lichiditate devine o optiune individuala, cei mai multi indreptand-se catre
depozitele bancare pe termen scurt si catre piata secundara de valorificare a activelor. Pe
aceste piete trebuie sa avem in vedere si costurile specifice (comisioane, taxe, impozite) si o
eventuala pierdere de valoare intre pretul de cumparare si cel de vanzare la o valorificare
urgenta.

2.2 CONFECTIONAREA BANCNOTELOR

Emisuunea de moneda este reglementata prin lege, fiind un atribut al bancii centrale.
Aceasta stabileste volumul masei monetare necesare in economie pe baza unor studii de
specialitate, precum si emisiunea sau retragerea monedei din circulatie. Cererea de moneda
se manifesta in special prin bancile comerciale sub forma creditului si a numerarului. In ce
priveste numerarul, bancile nu mai reusesc sa onoreze cererile clientelei, in special ale
agentilor economici pentru plata salariilor si ale populatiei pentru cheltuielile curente si plata
serviciilor. Datorita inflatiei, aceste cerinte sunt in crestere si bancile comerciale apeleaza la
banca centrala pentru alimentarea cu numerar. In functie de stocurile de moneda existente in
tezaurul bancii centrale (inclusiv a unitatilor teritoriale) si de cerintele pietei se recurge la
tiparirea de moneda. Tiparirea de moneda implica cel putin doua elemente: structura pe
cupiuri si tehnologia de lucru.
Structura pe cupiuri (multipii monedei de baza) se stabileste in functie de cerintele
pietei si de puterea de cumparare a monedei si difera de la tara la tara. In tarile cu o putere de
cumparare mai mare a monedei de baza, cele mai multe cupiuri sunt de valori mai mici,
intrucat numerarul se foloseste pentru tranzactii de valori mici, in schimb, in tarile cu o
putere de cumparare mai mica predomina cupiurile de valori mai mari pentru ca este nevoie
de o cantitate mai mare de moneda pentru acelasi tip de servicii. Tehnolologia de
confectionare a bancnotelor are un rol deosebit de important pentru mentinerea starii fizice o
perioada cat mai indelungata si pentru a nu da posibilitatea falsificarii acestora. Tehnologia
include cateva elemente specifice: hartia sa fie de o calitate deosebita si de o anumita
grosime; desenul sa cuprinda anumite detalii greu de observat; hartia sau desenul sa aiba
anumite detalii in relief depistabile la palpat de catre specialisti; culorile sa reflecte lumina
intr-un anumit fel; cerneala sa fie de o anumita sensibilitate.
Tehnologiile moderne folosesc si alte elemente care fac si mai dificila falsificarea, ca:
filigranul, desen care se imprima in corpul hartiei, sa se poata observa prin transparenta; firul
de securitate, simplu sau codat, introdus in masa bancnotei; cerneala care realizeaza “efectul
de bascula”, adica perceptia diferita a culorii in functie de unghiul din care se priveste. Toate
aceste elemente complica procesul tehnologic si il fac mai costisitor, dar reduc substantial
riscul de falsificare. Emisiunea de bancnote este o activitate necesara dar si costisitoare.
Costurile de confectionare si de inlocuire se acopera de banca centrala prin plasarea monedei
din emisiune sub forma creditului purtator de dobanda si prin taxele pe care le percepe de la
bancile comerciale pentru serviciile de primire si eliberare a numerarului din tezaur.
Teste grila
1. Moneda se prezinta in urmatoarele forme:
e. moneda efectiva
f. moneda scripturala
g. cvasi moneda

2. Folosirea numerarului prezinta urmatoarele dezavantaje:

a. pastrarea numerarului nu aduce venituri
b. riscuri de securitate
c. modalitate de plata

Capitolul 3
TRANSFERUL DE CREDIT

Obiective:
• procedee de decontari
• transferul de credit
• ordinul de plata
• acreditivul bancar
Dezvoltarea economica si aparitia bancilor a condus la extinderea masei monetare si la
introducerea unui nou sistem de plati cunoscut sub denumirea de plati fara numerar care a
reprezentat un salt calitativ foarte mare in finalizarea financiara a tranzactiilor dintre
participanti. In sistemul bancar, platile fara numerar interbancare sau intrabancare se mai
numesc si decontari fara numerar, datorita faptului ca implica incarcarea si descarcarea de
gestiune a unitatilor bancare prin care se realizeaza transferul de fonduri. Acest sistem se
bazeaza pe diverse procedee si instrumente de plata, unele generate de debitor iar altele de
creditor.

3.1 PROCEDEE DE DECONTARI

Procedeele de decontari reprezinta un ansamblu de tehnici specifice, determinate de
particularitatile unor tranzactii, menite sa asigure realizarea transferului de fonduri si
stingerea obligatiilor in conditiile stabilite de parteneri. In literatura de specialitate,
procedeele de decontari se mai intalnesc si sub denumirea de forme de decontare insa cu
acelasi continut. In sistemul bancar se folosesc urmatoarele procedee de decontari:
viramentul, cecul,acreditivul, incassoul, procesul cambial si compensarea interbancara. In
timp ce viramentul, cecul si compensarea interbancara sunt specifice decontarilor interne,
acreditivul, incassoul si procesul cambial se practica mai mult in platile externe. Fiecare
procedeu foloseste unul sau mai multe instrumente de plata, astfel: viramentul - ordinul de
plata; acreditivul - ordinul de plata; incassoul - dispozitia de incasare; cecul - cecul pentru
numerar, cecul virament, cecul barat, cecul circular, cecul de de calatorie, giro-cecul;
procesul cambial - cambia si biletul la ordin; compensarea interbancara - ordinul de
plata, cecul barat, cecul virament, cambia si biletul la ordin. Procedeul de decontare,
inclusiv instrumentul de plata, constituie una din prevederile obligatorii din contractele
economice dintre parteneri prin care se asigura transferul de fonduri.
Procedeul cel mai cunocut este viramentul bancar care are ca scop stingerea
obligatiilor dintre bancile implicate in transferul de fonduri si finalizarea decontarii dintre
partenerii tranzactiei prin inscrierea miscarilor in conturile acestora deschise la banci.
Viramentul bancar este de doua feluri: viramentul de credit (transferul de credit) si
viramentul de debit (transferul de debit). In cadrul acestui procedeu, transferul bancar de
credit este cel mai larg raspandit, datorita simplitatii si operativitatii, caracteristici apreciate
de clientii bancari, atat persoane fizice cat si juridice. De exemplu, in anul 2002, transferul de
credit detinea in totalul decontarilor fara numerar 87% in Romania si 99,7% in Elvetia.

3.2 TRANSFERUL DE CREDIT

Transferul de credit (engl. credit transfer) reprezinta un procedeu de transfer al banilor
dintr-un cont in altul, prin intermediul bancilor si al unor instrumente specifice, din dispozitia
debitorului-cumparator in favoarea creditorului-vanzator. Pentru realizarea transferului de
credit, debitorul trebuie sa dispuna de depozite bancare la vedere sau la termen. Banca nu
onoreaza nici o dispozitie de plata a debitorului in contul unor depozite viitoare, decat numai
daca exista un credit aprobat in acest sens (credit de trezorerie). Transferul de credit incepe
prin emiterea de catre platitor a unui ordin de plata dat bancii sale si se finalizeaza prin
acceptarea ordinului de plata de banca destinatara si inregistrarea sumei in cont.
Din punct de vedere teoretic, transferul de credit are cel putin doua semnificatii:
infaptuieaste circulatia monetara scripturala prin trecerea sumelor de la unii agenti la altii,
ca efect a unor raporturi juridice intre parteneri in scopul finalizarii unor tranzactii; transfera
creantele fata de banci in sensul ca la banca obligatarului (debitorului) creanta inceteaza iar
la banca beneficiarului (creditorului) se creaza o noua creanta, de valoare egala, ca urmare a
transferului de depozit. Aceste semnificatii demonstreaza ca tranferul de credit presupune o
plata intermediata de agentii de decontare (de regula bancile) si ca la baza acesteia sta
transferul de creanta asupra bancilor participante pana la finalizarea platii.
In urma unei tranzactii economice se creaza o obligatie de plata a cumparatorului
debitor. Acesta emite un ordin de plata, in calitate de platitor (emitent), adresata sucursalei
agentiei bancii sale, banca emitenta (intermediarul platitoriului). Banca emitentului accepta
instructiunea primita si prin aceasta se incarca cu gestiunea platii, adica isi asuma
raspunderea fata de emitent pentru efectuarea platii. Sucursala/agentia bancara a emitentului
executa instructiunea si transfera fondurile (depozitul) din contul emitentului catre banca
beneficiarului, banca colectoare (intermediarul beneficiarului) si se descarca de gestiune.
Transferul are loc mai intai catre centrala bancii emitente si apoi prin banca centrala, catre
centrala bancii colectoare si de aici la sucursala/agentia bancii colectoare (destinatare) si
aceasta se incarca cu gestiunea transferului. In final, sucursala/agentia bancii colectoare
transfera fondurile in contul beneficiarului si se descarca de gestiunea transferului de fonduri.
Acest procedeu reprezinta esenta viramentului ca un transfer de credit asupra bancii
intre cei doi parteneri. Avantajul principal al transferului de credit il constituie faptul ca este
destul de operativ in sensul ca nu necesita formalitati numeroase. Dezavantajul, consta in
lasarea platii exclusiv la latitudinea platitorului care poate intarzia, din diferite motive,
onorarea la timp a obligatiilor. La aceasta, se adauga si intarzierile in decontare care pot
surveni in sistemul bancar, avand in vedere ca fondurile aflate in transfer reprezinta o sursa
atrasa ieftina (practic nu se remunereaza) care nu este de neglijat.

3.3 ORDINUL DE PLATA

Ordinul de plata (engl. payment order) este o dispozitie neconditionata, data de
emitentul acesteia unei banci receptoare de a pune la dispozitia unui beneficiar o anumita
suma de bani. Ordinul de plata (OP) este instrumentul efectiv care circula intre emitent si
beneficiar, prin intermediul sistemului bancar, fiind purtatorul transferului de fonduri intre
cei doi parteneri. Ordinul de plata presupune ca emitentul sa aiba disponibilitati in cont la
banca sa in suma cel putin egala cu transferul si comisionul aferent sau daca nu are cont sa
depuna la banca suma necesara.
3.3.1 Caracteristicile ordinului de plata
In legislatia romaneasca, ordinul de plata pe suport hartie este reglementat prin
Regulamentul BNR nr.8/1994. Ordinul de plata se editeaza de banca centrala sau bancile
comerciale potrivit unor standarde stabilite de banca centrala (dimensiunile blanchetei,
calitatea hartiei, inscrisurile obligatorii, organizarea textului numai pe orizontala etc). Pe fata
formularului, informatiile sunt grupate in mai multe zone care cuprind un anumit numar de
campuri (spatii pentru informatii), iar pe verso sunt rezervate spatii pentru bancile
intermediare privind confirmarea acceptarii. Pe un ordin de plata este obligatorie inscrierea
urmatoarelor mentiuni: denumirea instrumentului “ordin de plata”; data emiterii; ordinul
neconditionat de a plati (“platiti”); moneda si suma de bani; numele platitorului si codul
IBAN; numele beneficiarului si codul IBAN; banca emitenta si codul BIC; banca colectoare
si codul BIC; semnatura olografa a emitentului sau a persoanei imputernicite; referinte
privind continutul economic al paltii. Deosebit de acestea, pe ordin pot fi inscrise si elemente
facultative, precum data finalizarii platii, alta decat cea normala, ordinul expres ca plata sa se
faca printr-un anumit sistem de plati sau o anumita banca intermediara, codul unic de
inregistrare sau codul numeric personal al emitentului. Nu pot fi inscrise insa elemente care
sa restrictioneze plata, iar existenta acestora determina nulitatea ordinului.
Ordinele de plata se emit pe suport hartie sau electronic avand structuri diferite,
respectiv cele pe suport hartie au un format standard tiparit (formular), in timp ce modelele
electronice se prezinta sub forma unor mesaje codificate. Dispozitia de plata a emitentului
trebuie sa fie neconditionata de anumite restrictii (ex. prezentarea la banca a unor documente)
si nici nu poate prevede ca plata sa se faca la cererea beneficiarului. O particularitate
importanta o constituie faptul ca ordinul de plata este revocabil de catre emitent pana in
momentul acceptarii lui de catre banca colectoare (destinatara). Aceasta caracteristica
reprezinta o facilitate pentru emitent dar ridica suspiciuni pentru beneficiar cu privire la
capacitatea de plata a partenerului. In practica bancara, instrumentele de plata revocabile sunt
considerate de rang inferior.
3.3.2 Circuitul ordinului de plata
Circuitul operational incepe cu emiterea de catre platitor a ordinului de plata si se
incheie cu transferul sumei in contul beneficiarului de catre banca sa. In circuitul ordinului de
plata de la platitor la beneficiar se pot interpune mai multe banci care efectueaza succesiv
urmatoarele operatiuni:
(a) receptia - operatiunea prin care o banca recunoaste primirea ordinului de plata si
validitatea acestuia (integritate fizica, informatii obligatorii de identificare si transfer de
fonduri, nu contine stersaturi, modificari, conditionari);
(b) autentificarea - procedura de recunoastere a persoanei pe care emitentul ordinului
de plata o autoriza sa semneze autentic, prin confruntarea semnaturii inscrise pe document cu
cele din fisa specimenului de semnatura, precum si prin diverse procedee convenite cu banca
pentru prevenirea platilor neautorizate;
(c) acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o banca recunoaste ca valabil un
ordin de plata receptionat, obligandu-se sa execute serviciul de a transfera fondurile la
termenele si in conditiile dispuse de emitent;
(d) refuzul - procedura utilizata in cazul in care banca receptoare considera ca nu este
posibil sa execute ordinul de plata dat de catre emitent;
(e) executarea –procedura de emitere de catre banca receptoare a unui ordin de plata
pentru a pune in aplicare un ordin de plata acceptat anterior; executarea presupune debitarea
contului emitentului si dupa caz: (i) creditarea contului beneficiarului daca ambii parteneri au
conturi la aceiasi unitate bancara; (ii) transmiterea ordinului de plata intr-un sistem de plati;
(iii) transmiterea ordinului de plata catre banca corespondenta.
In activitatea bancara de plati foarte important este sa se cunoasca momentul finalizarii
decontarii care inseamna si stingerea obligatiei debitorului. Acest moment este considerat
atunci cand transferul de fonduri a fost inregistrat in contul beneficiarului. Ordinul de plata
circula de la banca emitenta la banca colectoare in mod direct (via compensare) sau prin
intermediul altor banci corespondente, dar nu mai mult de doua banci diferite. Cel mai
imporatant moment in cadrul unei banci este acceptarea (autorizarea), prin care toate bancile
din lantul de circulatie se incarca de gestiune, inclusiv banca colectoare.
Acest angajament se inscrie in ordinul de plata de fiecare banca participanta prin
mentiunea “acceptat” si sub semnatura persoanei autorizate si aplicarea stampilei bancii
respective. In practica bancara, in special in cea internationala, se foloseste procedeul de
confirmare a receptiei sau acceptarii pentru a intari responsabilitatea bancii receptoare. In
situatia in care nu se accepta ordinul de plata are loc refuzul care poate fi determinat de
anumite cauze: completarea eronata a formularului, neconcordante intre suma in cifre si in
litere, duplicat gresit, nerespectarea unor prevederi din acordul de plati incheiat de banca
emitenta cu cea receptoare etc. Refuzul trebuie transmis bancii emitente inaintea datei
normale de executie. Toate operatiunile descrie mai sus constituie un transfer de credit la
realizarea caruia iau parte mai multe entitati numite participanti, astfel:
- emitentul (platitorul) – institutia/persoana nonbancara care emite un ordin de plata
pe cont propriu si are un cont deschis la banca initiatoare;
- beneficiarul – persoana desemnata prin ordin de plata de catre platitor sa primeasca
o suma de bani si poate fi un client al bancii colectoare sau banca colectoare;
- banca initiatoare – prima unitate bancara careia i se adreseaza ordinul de plata al
emitentului si la care acesta are deschis contul;
- banca emitenta – orice banca, cu exceptia bancii colectoare, care emite un ordin de
plata, inclusiv banca initiatoare;
- banca colectoare – ultima banca din lantul transfer-credit care receptioneaza si
accepta ordinul de plata pentru a pune la dispozitia beneficiarului suma de bani inscrisa in
acesta;
- banca intermediara – orice banca emitatoare sau receptoare, alta decat banca
emitenta si banca colectoare, care intervin in relatia transfer-creditului;
Aceste notiuni se folosesc frecvent in activitatea de procesare a ordinelor de plata si in
relatiile dintre banci. Incepand cu introducerea compensarii automate din anul 2005 ordinul
de plata pe suport hartie nu mai functioneaza decat in relatia client - sucursala/agentie a
bancii emitente. La sucursala/agentie se debiteaza contul emitentului si ordinul de plata se
transmite sub forma unui mesaj electronic catre centrala bancii emitente care va participa la
compensarea automata pe plan central. In acest fel, sucursala/agentia s-a descarcat de
gestiune si s-a incarcat centrala bancii emitente. Dupa efectuarea compensarii are loc
transferul de fonduri intre conturile centrale ale celor doua banci participante si bineinteles
descarcarea si incarcarea de gestiune. Fondurile se transmit apoi sucursalei/agentiei bancii
colectoare care trebuie sa crediteze contul beneficiarului.
3.4 ACREDITIVUL BANCAR
 Acreditivul bancar este un procedeu de decontare prin care platile se efectueaza pe
masura livrarii marfurilor/prestarii serviciilor dintr-o suma transferata de platitor la o unitate
bancara, de regula a furnizorului. Deschiderea acreditivului se face de catre banca
platitorului, pe baza unei cereri a cestuia in care se mentioneaza: suma acreditivului,
denumirea furnizorului, sediul acestuia si unitatea bancara la care are deschis contul; felul si
cantitatea marfurilor/serviciilor prevazute in contract; documentele pe care furnizorul trebuie
sa le prezinte la banca sa pentru decontare; perioada de valabilitate a acreditivului; eventual
alte conditii prevazute in contract. Acreditivul se deschide din disponibilitatile aflate in
contul platitorului sau din credite bancare iar suma se vireaza la banca furnizorului impreuna
cu un exemplar din ordinul de plata si o copie dupa cererea de deschidere a acreditivului (un
set similar de documente se trimite si furnizorului). Dupa livrarea produselor, furnizorul
prezinta bancii sale documentele de livrare prevazute in acreditiv pe baza carora se va efectua
decontarea. Banca furnizorului are obligatia de a verifica daca documentele corespund cu
conditiile din cererea de deschidere a acreditivului si transfera suma in contul furnizorului.
Fluxul operational al unui acreditiv este urmatorul:
1. Incheierea contractului si alegerea modalitatii de plata prin acreditiv;
2. Depunerea cererii de deschidere a acreditivului si a ordinului de plata;
3. Banca platitorului comunica deschiderea acreditivului si transmite exemplare vizate
din cerere si ordinul de plata;
4. Banca platitorului vireaza suma bancii furnizorului si transmite exemplare vizate din
cererea de deschidere a acreditivului si ordinul de plata;
5. Banca furnizorului il informeaza pe acesta de deschiderea acreditivului si transmite
exemplare vizate din cerere si ordinul de plata;
6. Are loc livrarea marfurilor/prestarea serviciilor;
7. Furnizorul depune ordinul de plata si documentele privind bunurile livrate;
8. Banca furnizorului restituie acestuia un exemplar vizat din ordinul de plata si crediteaza
contul furnizorului;
9. Banca furnizorului remite bancii cumparatorului un exemplar din ordinul de plata si
documentele de expediere a marfurilor;
10. Banca cumparatorului transmite acestuia exemplarul din ordinul de plata si documentele
de expediere a marfurilor.
 La sosirea bunurilor, cumparatorul se prezinta la societatea de transport cu documentele
de expediere primite de la banca si intra in posesia marfurilor. Acreditivul poate fi revocabil
sau irevocabil asa cum se stabileste prin cntract. In situatia in care acreditivul a expirat, banca
furnizorului restituie suma bancii cumparatorului, daca in prealabil cele doua parti nu au
convenit pentru prelungirea valabilitatii. Acreditivul se foloseste cand furnizorul nu are
suficienta incredere in cumparator si doreste ca fondurile sa fie asigurate inainte de livrarea
marfii. Aceasta forma de decontare se foloseste de regula in relatiile de comert exterior, dar a
inceput sa fie utilizata si in tara noastra, in special in cazul unitatilor cu o capacitate de plata
discutabila.
Teste grila
1. In sistemul bancar se folosesc urmatoarele procedee de decontari:
a. viramentul
b. cecul
c. acreditivul
d. procesul cambial
e. compensarea interbancara
f. toate procedeele de mai sus

2. Ordinul de plata poate circula:

a. intr-o singura banca
b. intre doua banci
c. mai mult de doua banci

Capitolul 4
TRANSFERUL DE DEBIT

Transferul de debit (engl. debit transfer) este ca, si cel de credit, tot o plata
amanata si un transfer de creanta asupra bancii, cu deosebirea ca, de data aceasta, creditorul
este acela care initiaza plata si nu mai depinde de vointa debitorului. Aceasta caracteristica
face transferul de debit mai atractiv decat cel de credit si ca urmare este in continuu castig de
piata, mai ales anumite variante ale acestuia care se preteaza la servicii cu repetabilitate.
Transferul de debit imbraca forma debitului direct, platilor programate, cecului si biletului la
ordin.

4.1 DEBITUL DIRECT

Debitul direct (engl. direct debit) este tipul de transfer de debit prin care bancile sunt
autorizate de clientii platitori sa efectueze automat decontarea serviciilor din conturile lor la
simpla cerere a furnizorilor si de transfer a sumelor la bancile acestora. Pentru efectuarea
acestor plati este necesar sa se asigure un cadru juridic intre participantii la tranzactii si intre
acestia si bancile lor privind derularea operatiunilor, astfel: intre furnizor si debitor se incheie
o conventie privind dreptul furnizorului de a initia plata fara acordul prealabil al debitorului;
intre banca platitoare si debitor se incheie o conventie de mandat privind acceptul debitorului
pentru plata din cont fara ordinul expres al acestuia; si intre banca colectoare si furnizor se
incheie un angajament privind debitarea directa. In acest fel, banca platitoare devine
mandatarul debitorului de a executa instructiunile de plata primite de la furnizor in favoarea
acestuia. Mandatul devine un act juridic intrucat se transfera anumite drepturi de dispozitie
altei persoane decat proprietarul fondurilor si care are carcter permanent pana la revocarea
acestuia de catre debitor. Un asemenea procedeu se foloseste in special pentru plata
serviciilor cu carcter de repetabilitate ca: energia electrica, telefon, gaze, apa etc.
Avantajele pentru ambii parteneri sunt substantiale, in sensul ca furnizorii isi pot
incasa creantele la termen, ceea ce este un deziderat al acestora, iar beneficiarii dispun de o
modalitate destul de comoda de descarcare de obligatie pentru serviciile prestate.
Dezavantajul il constituie posibilitatea aparitiei unor debite nereale care se deconteaza
automat inainte de clarificarea acestora. In practica s-a adoptat procedeul ca decontarea sa
aiba loc la un anumit interval de la facturare, perioada in care eventualele neconcordante sa
se clarifice. In vederea decontarii, partenerii incheie mai intai o conventie de plata prin debit
direct, apoi debitorul incheie cu banca un mandat de debitare directa, iar furnizorul incheie
tot cu banca un angajament de debitare directa. Furnizorul emite factura catre client si
ulterior transmite documentatia de incasare la banca, respectiv fisierul electronic de plati cu
denumirea clientilor, conturile acestora si sumele datorate. Banca emite o nota contabila de
debitare a conturilor curente ale platitorilor si creditare a contului curent al furnizorului pe
baza careia se fac operatiunile in conturi si astfel platile se finalizeaza. In cazul in care
partenerii au conturi la banci diferite (situatia din alte tari) decontarea se face prin ordin de
plata (mesaj electronic) emis de bancile platitoare.

4.2 PLATILE PROGRAMATE

Plata programata (engl.standing order) este o varianta a viramentului de debit in care
banca platitorului accepta sa plateasca, la anumite date (decadal, chenzinal etc) o suma fixa
in favoarea unui furnizor, potrivit contractului incheiat de parteneri, fara a mai fi necesare
instructiuni de plata exprese. In acest sens intre banca si debitor se incheie un contract de
mandat in vederea executarii unor instructiuni date in prealabil de debitor. Pria mandat,
banca este autorizata sa constituie disponibilitatile necesare de fonduri sau sa asigure
creditele care se impun pentru satisfacerea volumului de plati, ceea ce echivaleaza cu un
management de trezorerie (cash management). Deosebirea fata de debitul direct o constituie
faptul ca plata este initiata de debitor fara interventia furnizorului, urmand ca la finele lunii sa
se faca regularizarea intre cei doi parteneri. Un astfel de procedeu se practica, de regula, in
cazurile in care sunt livrari zilnice de materii prime si intr-un volum relativ constant, platile
avand un caracter de repetabilitate.

4.3 CECUL BANCAR

Necesitatea ca transferurile de fonduri intre cei care produc bunuri si presteaza servicii
si cei care le consuma sa se efectueze cat mai operativ a determinat diversificarea
instrumentelor de plata. Astfel a aparut cecul, care a inlocuit in buna parte decontarea prin
numerar si a devenit unul din instrumentele de plata larg acceptat, atat pe pietele locale, cat si
in decontarile internationale. In tara noastra, cecul a fost reglementat prin Legea nr. 59/1934
asupra cecului, lege care a fost valabila pana in 1994 cand a fost modificata prin Legea nr.
83/1994.

4.3.1 Caracteristicile cecului

Normele bancare interne definesc cecul ca un instrument de plata care se utilizeaza de
titularii de conturi cu disponibil corespunzator in aceste conturi. Disponibilul in cont se poate
crea printr-un depozit bancar la vedere, prin operatiuni de incasari sau prin acordarea unui
credit bancar. Intr-o formulare mai concreta, cecul este un instrument de plata, scris si\
subscris, prin care titularul da o instructiune bancii sale de a pune la dispozitie o anumita
suma de bani unei alte entitati/persoane nominalizate sau pentru retragere de numerar de
catre titular.
Cecul nu este moneda, el este un instrument de plata purtator al unei creante care da
accesul la moneda in momentul prezentarii la plata. Ca urmare, cecul este un instrument de
plata la vedere, orice mentiune contrara fiind nula. Operatiunile cu cecuri implica cel putin
trei parti: tragator, tras si beneficiar. Tragatorul este partea care emite (scrie) cecul pe baza
disponibilului aflat in cont si care da o dispozitie de plata, neconditionata, bancii la care are
deschis contul. Trasul este intotdeauna o banca la care tragatorul are deschis contul si care
efectueaza plata pe baza cecului primit, numai daca tragatorul are suficient disponibil in cont,
catre o terta parte sau chiar catre tragator daca acesta solicita sa i se elibereze numerar. Banca
pune la dispozitia tragatorului carnete de cecuri care contine file necompletate, denumite si
blanchete (germ. blankett), pe care acesta le foloseste in limita disponibilului din cont.
Beneficiarul este partea care primeste suma transmisa de tragator iar in situatia in care
tragatorul a dispus sa i se elibereze numerar, acesta apare si in postura de beneficiar. Cele trei
parti efectueaza operatiuni legate de cec in nume propriu, respectiv fiecare poarta
raspunderea pentru participarea la acest circuit: tragatorul este responsabil pentru asigurarea
disponibilului, respectiv acesta sa fie lichid (depozit), cert (utilizabil imediat) si exigibil
(adica sa nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care sa impiedice
efectuarea platii); emiterea unui cec fara ca tragatorul sa dispuna de fondurile necesare atrage
sanctiuni civile si penale; trasul (banca) raspunde pentru efectuarea platii la prezentarea
cecului si de intarzierile care eventual pot avea loc; beneficiarul raspunde pentru
neprezentarea la banca in termenul de valabilitate al cecului in vederea primirii sumei in
numerar.
4.3.2 Tipuri de cecuri
In circuitul bancar se folosesc mai multe feluri de cecuri diferentiate prin anumite
particularitati dar care pastreaza principiile cecului standard. Aceste cecuri se pot clasifica
dupa doua criterii: al beneficiarului si al modalitatii de plata.
Din punct de vedere al beneficiarului:
 Cec nominativ care are inscris in textul sau numele beneficiarului si dupa dispozitia
pe care o cuprinde este de doua feluri: (a) cec platibil unei anumite persoane cu sau fara
clauza “la ordin” (girabil), ceea ce inseamna ca cecul poate fi transmis altei persoane, prin
gir, cu toate drepturile care decurg din aceasta; clauza “la ordin” nu este obligatorie sa fie
mentionata pe cec intrucat simpla inscriere a cuvantului “cec” implica prin ea insasi
posibilitatea transmiterii prin gir; (b) cec platibil unei anumite persoane cu clauza “nu la
ordin”, inseamna ca cecul nu poate fi transmis prin gir, ci numai prin cesiune ordinara de
creante.
Cec la purtator care in momentul emiterii nu se indica expres beneficiarul sau se
mentioneaza “la purtator”, “platiti purtatorului”; acest cec este platit purtatorului
instrumentului care se prezinta la banca; un astfel de cec prezinta un risc mare de pierdere
sau furt ceea ce il face mai putin atractiv.
Cecul postdatat este o varianta a cecului nominativ care are inscrisa ca data a emiterii o
data ulterioara a prezentarii sale la plata si este platibil in ziua prezentarii, data de emitere
considerandu-se ca si cum nu ar fi fost scrisa (se foloseste in cazul unor livrari in mai multe
partizi, cecul avand rol de garantare a platii). Dupa modalitatea de plata, cecurile pot fi: cec
pentru numerar; cec virament, cec barat; cec circular; cec de calatorie.
Cecul pentru numerar se foloseste pentru obtinerea de numerar de la banca pe baza
disponibilului din contul curent al titularului.
Cecul virament se utilizeaza pentru plata prin cont a bunurilor sau a serviciilor. Dintre
toate tipurile de cecuri, cecul virament este cel mai larg utilizat in relatiile de decontare
comerciale si necomerciale pentru ca este valabil in orice tranzactie. Intrucat in practica
exista, deseori, anumite suspiciuni cu privire la capacitatea de plata a partenerului,
beneficiarul solicita tragatorului o confirmare bancara pe cec din care sa rezulte expres
existenta disponibilului si astfel sa fie sigur ca la prezentarea pentru incasare va primi imediat
suma datorata de partener. Aceasta confirmare se da de catre tras prin expresia “cec
certificat” mentionata pe cec, sub semnatura autorizata si stampila bancii, inaintea remiterii
cecului catre beneficiar. Banca blocheaza suma certificata care nu mai poate fi retrasa de
tragator pana la expirarea termenului de prezentare la plata a cecului. Prin certificare, trasul
are obligatia ca in caz de neplata, sa despagubeasca pe posesorul cecului.
 Cecul barat este tipul de cec care are doua linii paralele, verticale sau oblice, intre care
se inscrie banca catre care se va face plata. Bararea se face de tragator la emiterea cecului sau
pe parcursul circulatiei acestuia de catre oricare din posesori.
Cecul barat este de doua feluri: cec cu barare generala si cec cu barare speciala.
Cecul cu barare generala este acela care in spatiul dintre cele doua linii nu are inscrisa nici
o banca si poate circula prin girare, fiind valabil la plata in posesia ultimului giratar care
completeaza spatiul dintre linii cu denumirea si adresa bancii sale. Acesta prezinta cecul la
banca unde are deschis contul care trimite cecul la incasare la banca aflata in pozitia de tras.
Cecul cu barare speciala este acela care are inscrisa intre cele doua linii denumirea bancii
catre care se va face plata. Bararea generala se poate transforma in barare speciala prin
inscrierea denumirii unei banci intre cele doua linii paralele. Beneficiarul cecului cu barare
speciala depune cecul la banca sa care il trimite pentru incasare la banca aflata in pozitia de
tras. Cecurile cu barare speciala se folosesc in cazul livrarii de marfuri cu decontare prin cec,
intrucat furnizorul are preferinta pentru acest instrument, care prin primirea cecului semnat
de tragator, are certitudinea incasarii sumei datorate intr-un termen scurt.
Cecul circular este un titlu de credit la ordin emis de o banca asupra unitatilor sale
bancare sau asupra altei banci. Cecul circular se foloseste in cazul unor plati in numerar in
alte localitati decat cea a clientului. Pentru a se evita transportul personal de bani, care
reprezinta un risc destul de mare, clientul obtine de la banca unde are contul un cec circular
de o anumita valoare cu care se prezinta in localitatea de destinatie la o unitate a aceleiasi
banci sau daca nu exista la o banca corespondenta aflata in relatii cu banca clientului si
incaseaza cecul. Prin cecul circular, banca emitenta se obliga sa plateasca cecul in favoarea
beneficiarului care este si clientul sau. Plata se poate efectua la oricare din locurile indicate
pe cec de catre banca emitenta. Sursa de fonduri o constituie disponibilitatile aflate in contul
beneficiarului la banca emitenta.
Cecul de calatorie este tipul de cec care are inscrisa o anumita suma care se poate
ridica in numerar de la o banca sau o agentie de turism ca mandatara a unei banci. Cecul de
calatorie, asa cum arata si numele, se foloseste in activitatea de turism si inlocuieste
transportul banilor, fiind un instrument de transformare a banilor scripturali in bani efectivi,
respectiv numerar. Cecul de calatorie se poate emite in moneda locala sau valuta si poate fi
pe durata determinata sau nedeterminata.
 In acest circuit, succesiunea operatiunilor este urmatoarea:
- tragatorul (banca) vinde cecurile de calatorie unei persoane, denumita posesor,
debitand contul acesteia; posesorul semneaza fiecare cec in fata tragatorului;
- posesorul prezinta cecurile la incasare la o unitate bancara sau la o agentie de turism;
- posesorul semneaza din nou pe cec pentru incasarea sumei de bani; identitatea dintre
cele doua semnaturi confirma legalitatea cecului;
- trasul incaseaza contravaloarea cecurilor de la unitatea bancara tragatoare.
4.3.3 Procesarea bancara a cecurilor
Circuitul cecului bancar implica cel putin doua parti, tragator si beneficiar, care de
cele mai multe ori au conturi la unitati bancare diferite. Aceste unitati bancare indeplinesc
roluri diferite, in functie de pozitia in care se afla cei doi clienti, una platitoare (banca
platitorului) si alta incasatoare (banca beneficiarului). Circuitul cecului pe linie bancara
incepe cu banca beneficiara care se mai numeste si banca colectoare. Procesarea cecurilor
are loc in mod diferit in functie de modalitatea de plata: in numerar sau prin cont.
Procesarea in numerar presupune ca ambii parteneri sa aiba relatii numai cu o
singura banca, cea a tragatorului. In acest caz, beneficiarul care a devenit posesorul cecului,
trebuie sa se prezinte la banca indicata pe cec pentru incasarea sumei in numerar. Acest
procedeu se foloseste cand partenerii sunt in aceiasi localitate si exista o anumita preferinta
pentru numerar, iar sumele sunt relativ mici. Instrumentul de plata folosit este cecul pentru
numerar iar procesarea bancara (receptia, autentificarea, acceptarea si executarea) este
similara cu cea prezentata la operatiunile cu numerar pe baza de cec din cadrul casieriei
bancare. Procesarea prin cont este cea mai des folosita si se refera la platile de valori mai
importante sau la platile curente pentru servicii sau bunuri achizitionate de la unitatile
comerciale. In tarile dezvoltate predomina acest sistem, majoritatea cumparturilor
efectuanduse prin cecuri pana la aparitia cardurilor. Beneficiarii care primesc cecurile se
adreseaza sistemului bancar care le introduc in circuit si asigura decontarea, fiind o
modalitate destul de comoda care s-a transformat intr-o practica curenta larg raspandita.
Totodata, cecurile s-au diversificat acoperind o gama destul de larga de activitati, dar toate
pastreaza aceleasi principii de redactare, circulatie, decontari si securitate.
Controlul bancar al cecurilor la cele doua banci se efectueaza de administratorii de cont,
iar daca implica si operatiuni in numerar si de catre casieri, urmarindu-se:
La banca colectoare: (receptie) respectarea conditiilor obligatorii de redactare; scrierea
cu cerneala neagra, albastra sau pix; nu se admit cecuri cu alterari de informatii ca stergeri,
modificari etc; (autentificare) inscrierea corecta a numelui beneficiarului, alte elemente
prevazute in conventia dintre banci; (acceptare) concordanta dintre suma in cifre si litere;
incadrarea in perioada de prezentare la incasare; respectarea normelor de barare si girare;
(executare) transmiterea cecului la incasare iar la sosirea transferului de fonduri de la banca
tragatorului se crediteaza contul beneficiarului.
La banca platitoare: (receptie) respectarea conditiilor obligatorii de redactare;
(autentificare) semnatura tragatorului trebuie sa fie explicita si olografa si sa corespunda cu
specimenul din banca; (acceptare) concordanta dintre suma in cifre si litere - in caz de
neconcordanta se ia in considerare suma in litere; incadrarea in perioada de incasare – dupa
expirarea acestei perioade cecul se deconteaza numai cu acordul expres al platitorului;
existenta disponibilului in cont pentru efectuarea decontarii; (executare) daca aceste conditii
sunt indeplinite se face transferul de fonduri de la banca platitoare la banca colectoare iar
cecul se arhiveaza la banca platitoare.
Operatiuni de plata a cecului. Cecul dupa ce a efectuat circuitul direct,
tragatorbeneficiar sau indirect, tragator – beneficiar - girant, devine exigibil prin prezentarea
la plata. Prin plata se inchide circuitul cecului si in acelasi timp circuitul economic pe care l-a
mijlocit. Orice data inscrisa pe cec privind o anumita scadenta sau perioada de plata, devine
nula, cecul pastrandu-si calitatea de instrument platibil la vedere. In unele cazuri, tragatorul
poate solicita trasului ca plata sa se efectueze numai dupa avizarea cecului de tragator.
Aceasta este o masura suplimentara care se ia numai in cazurile in care apar unele falsuri in
scopul de a limita actiunile unor persoane de rea credinta.
4.4 GIRAREA CECULUI
Cecul poate intra in procesul de girare, in aceleasi conditii ca si cambia, in vederea
stingerii mai multor obligatii de plata. Girarea reprezinta un transfer al dreptului de creanta
catre o alta persoana in vederea stingerii unei obligatii de plata. Operatiunea de girare
reprezinta un inscris pe verso cecului efectuat de titularul acestuia (girant) si confirmat sub
semnatura prin care se mentioneaza numele si datele de identificare ale persoanei careia i se
transmite dreptul de creanta (giratar).
 Acest fapt arata ca cecul este un titlu de credit care da acces la moneda
titularului/posesorului/ giratarului prin simpla prezentare la incasare in cadrul termenului de
decontare a cecului. Intrucat perioada de prezentare la plata este destul de scurta, in practica
asemenea operatiuni sunt mai rare.
Teste grila
1. Partile implicate in operatiunile cu cecuri pot fi:
a. tragatorul
b. trasul
c. beneficiarul
d. bancile
e. girantii
f. toate raspunsurile sunt corecte

2. Cecul barat este tipul de cec care are doua linii paralele in care se mentioneaza:
a. banca catre care se va face plata
b. banca platitoare
c. suma de plata
d. data la care se va face plata

Capitolul 5
CAMBIA SI PROCESUL CAMBIAL

Cambia este unul din cele mai vechi instrumente de plata folosit in activitatea
comerciala interna si internationala, care sub diverse forme si cu unele modificari functionale
se foloseste si astazi. Din punct de vedere istoric, cambia a aparut in China prin anii 500 –
600, apoi s-a extins in Italia. Comertul dintre Extremul Orient si Europa era mijlocit de arabi
si italieni si cambiile au devenit un instrument de plata international pentru comercianti.
 Perfectionarea cambiei a dus la aparitia bancnotei de hartie prin anii 1600, care in
principiu este tot o cambie, dar o cambie bancara. In tara noastra, primele informatii scrise
despre efectele comerciale dateaza de la inceputul secolului al XVIII-lea, cambia fiind
denumita “polita”. Notiunea de cambie vine de la un cuvant de origine italiana, cambio, care
inseamna schimb. Acest aspect apare normal, intrucat Italia era in acea perioada tara cu cea
mai dezvoltata activitate comerciala si locul unde au aparut primele banci comerciale. In tara
noastra, cambia este reglementata prin Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin,
modificata prin Legea nr. 83/1994 si de unele regulamente si norme emise de Banca
Nationala a Romaniei.
5.1 CAMBIA CA INSTRUMENT DE PLATA
In normele bancare, cambia este definita ca un instrument de plata ce exprima obligatia
asumata de un debitor de a plati la vedere sau la scadenta o suma de bani in favoarea unui
beneficiar. Intr-o acceptiune mai concreta, cambia se poate defini ca un inscris formal, prin
care tragatorul da o dipozitie neconditionata trasului de a plati beneficiarului, la vedere sau la
termen, o anumita suma de bani. Ambele definitii reflecta esenta procesului cambial, cea de a
doua facand insa referire si la cele trei parti implicate in procesul cambial caracteristica de
baza a cambiei care o deosebeste de alte instrumente de plata. Cambia este mai putin folosita
ca instrument de plata, ponderea acesteia, fiind in tarile dezvoltate din Europa de 1% - 3%
din volumul platilor fara numerar iar in Romania sub 2% si se foloseste sub anumite forme
care difera de cea initiala.
5.1.1 Caracteristicile cambiei
Cambia, ca instrument de plata are mai multe caracteristici principale, dupa cum
urmeaza: Titlu de credit. Cambia este in primul rand un titlu de credit cu o anumita valoare
nominala. Furnizorul vinde marfa cu plata ulterioara, deci pe credit, urmand sa incaseze la
scadenta contravaloarea marfii si dobanda aferenta. In schimbul marfii, cumparatorul accepta
o cambie prin care se obliga sa achite la scadenta creditul comercial si datoria atasata. Dupa
cum se poate observa, cambia are la baza o tranzactie reala intre doi parteneri care s-a
transformat intr-o creanta exigibila. Tranzactiile pot fi comerciale sau financiare, de unde si
denumirea de cambii comerciale sau cambii financiare, ambele fiind in esenta un titlu de
credit.
Cesiunea de creanta. Caracteristica principala a cambiei care o deosebeste de alte
instrumente de plata este transferabilitatea acesteia, adica posibilitatea de a se schimba
creditorul de mai multe ori, realizand astfel stingerea unor obligatii in lant cu acelasi
instrument. Astfel, creditorul initial care este in posesia unui document de creanta asupra
debitorului initial are la randul lui anumite obligatii de plata catre un creditor pe care le poate
stinge prin predarea, sub semnatura, a cambiei. Creanta debitorului initial ramane valabila ca
suma si termen, numai ca datoria se va plati noului creditor. In continuare, pot avea loc mai
multe circuite, deci cambia se transfera de la un creditor la altul si implicit are loc transferul
de creante sau cesiunea de creante. Aceasta calitate de transfer a facut din cambie un
instrument deosebit de util in relatiile comerciale si financiare, in special internationale, si
asa se explica extinderea si longevitatea acesteia in conditiile in care au aparut si alte
instrumente de plata mai operative.
Negocierea. Cambia are o anumita valoare care este data de valoarea marfii vandute
si dobanda aferenta pana la data platii. Prin intrarea in circuitul comercial, cambia stinge
unele obligatii inainte de scadenta acesteia si ca urmare in fiecare tranzactie are o anumita
valoare care se poate negocia intre parti in functie de perioada ramasa pana la scadenta,
nivelul dobanzii pe piata care va fi altul decat cel initial si alte criterii specifice tranzactiei
comerciale si atitudinii partilor. De regula, cambiile negociate inainte de scadenta au o
valoare mai mica decat cea nominala si cele negociate dupa scadenta o valoare mai mare,
partile avand latitudinea sa stabileasca un pret convenit de comun acord.
Raspunderea solidara. O particularitate a cambiei o constituie faptul ca toate
persoanele care au avut calitatea de posesori ai cambiei, deci beneficiari temporari ai
acesteia, raspund solidar in cazul neplatii cambiei la scadenta. Acesta este un principiu din
dreptul cambial care a fost preluat de legislatia internationala si legislatiile nationale.
Raspunderea solidara a determinat din partea participantilor la procesul cambial cel putin
doua reactii diferite: de incredere in cambie prin participarea mai multor creditori care si-au
asumat aceasta raspundere si de prudentialitate in acceptarea noului creditor care intr-o
situatie nedorita trebuie sa aiba capacitatea de plata si dorinta de solutionare potrivit
angajamentelor asumate. Raspunderea solidara determina insa si numeroase rezerve ale
creditorilor, intrucat acestia nu se cunosc intre ei si mai ales nu cunosc platitorul. Pentru
reducerea riscului, se doreste ca in procesul cambial sa se implice o institutie bancara in
calitate de garant al platitorului, ceea ce da mai multa incredere creditorilor. Aceste
caracteristici definesc mai bine cambia ca instrument de plata intre parteneri. Din punct de
vedere economic, rolul principal al cambiei ramane acela de a contribui la transferul
fondurilor de la detinatori la utilizatori si la o utilizare mai eficienta a capitalurilor
disponibile. In practica, cambia se intalneste sub doua forme: trata (cambia propriuzisa) si
biletul la ordin.
Trata (engl. promissory note) este denumirea istorica a cambiei si in relatiile
internationale de plati circula sub aceasta forma; in legislatia noastra prin OG nr. 11/1993 s-a
adoptat notiunea de cambie care este similara cu trata.
Biletul la ordin (engl. bill of exchange) este o forma mai simpla a cambiei care reflecta
relatiile numai dintre doi parteneri- beneficiar si platitor. Emitentul biletului la ordin este
platitorul care se angajeaza ferm sa platesca la scadenta suma inscrisa pe document. Cambia
pune in legatura cel putin trei persoane: tragatorul, trasul si beneficiarul. Tragatorul este
persoana care emite (trage) cambia, respectiv creditorul care da ordin trasului (debitorului) sa
plateasca o suma fixa beneficiarului, fata de care tragatorul are o anumita obligatie de
plata.Trasul este debitorul, cel care va trebui sa plateasca beneficiarului suma inscrisa pe
cambie. Beneficiarul este persoana care va primi banii.
Relatiile dintre participanti sunt urmatoarele:
1. beneficiarul are o creanta asupra tragatorului;
2. tragatorul trage o cambie asupra trasului in favoarea beneficiarului;
3. trasul plateste suma catre beneficiar si prin aceasta se sting obligatiile trasului fata de
tragator si ale tragatorului fata de beneficiar.
In unele situatii, vanzatorul poate trage o cambie asupra lui insusi, in care caz acesta
apare in dubla ipostaza de tragator si de beneficiar iar cumparatorul de tras. In practica se
intalnesc si alte variante in care vanzatorul apare in calitate de beneficiar, cumparatorul
angrosist in pozitie de tragator si comerciantul cu amanuntul de tras. Intre beneficiar si tras
pot interveni si alti participanti (o succesiune de beneficiari pana la scadenta cambiei) care au
obligatii unii fata de altii si care se sting prin circulatia cambiei, ultimul dintre ei fiind cel
care incaseaza cambia.
5.1.2 Tipuri de cambie
Deosebit de cambia standard prezentata mai inainte in practica se mai folosesc si alte
variante (tipuri) determinate de anumite situatii specifice in care se pot trage cambii, dupa
cum urmeaza:
Cambia in alb. Aceasta este un titlu care cuprinde numai semnatura tragatorului si o
parte din mentiunile obligatorii, celelalte mentiuni urmand a fi completate de posesorul
acesteia inaintea prezentarii la plata. Dreptul de completare a cambiei trece de la posesor la
posesor fara a mai fi necesara interventia tragatorului. Inainte de predarea cambiei, tragatorul
mentioneaza una din urmatoarele formule:
- “inaintea platii posesorul va completa cambia”, deci un drept nelimitat de completare
a cambiei in alb;
- “inaintea platii posesorul va completa cambia, fara a depasi....”, deci un drept limitat
de completare. ompletarea cambiei in alb se poate face intr-un interval de trei ani de la data
emiterii, termen care nu mai poate fi prelungit prin conventii dintre parti.
Contracambia. In situatia in care o cambie nu este platita la scadenta si beneficiarul
doreste sa intre cat mai repede in posesia banilor, acesta poate trage o contracambie (o
cambie noua) asupra unuia dintre giranti. Contracambia va cuprinde aceleasi mentiuni ca si
cambia precedenta cu deosebirea ca plata se va face la vedere, iar domiciliul cambiei va fi
locul persoanei asupra careia s-a tras.
Cambia financiara. Cambiile care se trag de banci intre ele sau alte institutii
financiare si au la baza tranzactii de natura financiar-bancara se numesc cambii financiare.
Cambia de complezenta sau de favoare. In situatia in care o firma este in
incapacitate temporara de plata si are o scadenta imediata poate prin buna intelegere cu o alta
firma sa traga o cambie asupra acesteia fara sa existe o tranzactie comerciala sau o obligatie
financiara. Tragatorul poate folosi cambia pentru stingerea obligatiei scadente, dar ramane
obligat fata de tras ca la scadenta sa-i transfere fondurile primite.
5.1.3 Emiterea cambiei
Cambia se emite de tragator, cel care crediteaza debitorul pe perioada convenita pana
la scadenta. Cambia este un document formal, adica oficial si standardizat, care pentru a fi
valabil trebuie sa foloseasca anumite formule consacrate care exprima clauze cu valoare
juridica. In redactare, cambia trebuie sa cuprinda o serie de mentiuni obligatorii care au rolul
de a satisface cerintele de informatii, precum si cerintele de reflectare a obligatiilor cambiale
asumate de catre parti. Lipsa oricarei mentiuni obligatorii determina nulitatea de drept a
cambiei. Redactarea cambiei se face dupa reguli precise care s-au confirmat in practica dupa
o indelungata experienta si confruntarea cu numeroase aspecte de natura economica, bancara
si juridica.
5.1.4 ACCEPTAREA CAMBIEI
Acceptarea este actul prin care trasul se obliga sa platesca, la scadenta, suma aratata
in cambie, posesorului titlului. Tragatorul stabileste un termen pentru acceptare, perioada in
care beneficiarul sau posesorul cambiei trebuie sa o prezinte la acceptare. Daca nu se
stabileste un termen, acceptarea se poate face in interval de un an de la emitere, dupa care
trasul este exonerat de raspundere.
Acceptarea se da prin semnarea cambiei de catre tras pe fata titlului sau pe verso prin
una din formulele “acceptat”, “voi plati”, “voi onora” urmata de semnatura. Acceptarea
reprezinta angajamentul ferm al trasului de a plati si da incredere beneficiarului pentru
incasarea sumei cuvenite. In cele mai multe cazuri acceptarea este obligatorie si daca nu este
stabilit un termen aceasta se poate face in orice moment pana la data scadentei, inclusv in
ziua scadentei. In unele situatii, acceptarea este hotaratoare ca in cazul cambiilor cu scadenta
la un anumit timp de la vedere, intrucat prin acceptare se stabileste momentul vederii si deci
se determina si data scadentei. Datarea acceptarii mai este necesara si pentru a se dovedi
inscrierea in termenul de acceptare. Neaccepatarea in cadrul acestui termen duce la pierderea
dreptului de regres impotriva girantului care a stabilit termenul si implicit a girantilor
urmatori.
Ca si obligatia de plata, acceptarea este neconditionata, orice conditie fiind interpretata
ca refuz de plata. Singura exceptie admisa este restrangerea acceptarii la o suma mai mica
decat aceea prevazuta in cambie. Prin acceptare, trasul se obliga a plati cambia la scadenta.
Trasul devine astfel obligatul principal in lantul obligatiilor cambiale.
5.1.5 Scontarea cambiei
Scontarea este operatiunea de vanzare a unei cambii catre o banca sau o institutie
financiara cu scopul de a obtine lichiditate inainte de scadenta. Notiunea de scont vine din
limba italiana de la cuvantul “sconto” care inseamna suma de bani reprezentand dobanda la
un imprumut pe care o banca si-o retine cu anticipatie la acordarea imprumutului. In
activitatea agentilor economici se intalnesc foarte des situatii de lipsa de lichiditate care se
pot rezolva prin diverse oportunitati oferite de piata printre care si scontarea. Agentii
economici se adreseaza bancilor comerciale oferindu-le spre vanzare cambiile din portofoliu.
 Daca bancile accepta cambiile, tranzactia se face prin cumpararea acestora la valoarea
actuala, adica la o valoare mai mica cu suma scontului si a comisioanelor percepute decat
valoarea nominala. Suma scontului este determinata de taxa scontului, respectiv dobanda
practicata de banci la imprumuturile pe termen scurt. Valoarea actuala se obtine prin formula
clasica:
Va = Vn – Sc
Va = valoarea actuala
Vn = valoarea nominala
Sc = scontul
Bancile comerciale mai ofera ca variante cambiile primite in pensiune, adica
cumpararea de catre banca a cambiei cu conditia rascumprarii de beneficiar inainte de
scadenta. Astfel, beneficiarul isi asigura lichiditatea necesara, urmand sa se preocupe de
incasarea la scadenta a cambiei. Dupa cum am vazut, bancile se implica in procesul cambial,
atat prin asigurarea lichiditatii cat si prin credite si ofera un sprijin important clientilor lor,
manifestand insa prudentialitatea necesara.
5.1.6 Scadenta si plata cambiei
Scadenta este termenul la care cambia este exigibila si trebuie platita. Scadenta este
un moment cheie in procesul cambial si pentru a se evita unele interpretari, aceasta trebuie sa
fie: (a) certa, adica sa indice cu precizie ziua sau termenul pana la care beneficiarul trebuie sa
se prezinte la incasare; (b) unica, respectiv nu se admit scadente succesive; (c) posibila, sa nu
fie inaintea emiterii sau o zi neindentificabila; (d) sa rezulte precis din textul cambiei.
Complexitatea procesului cambial, ca urmare a diversitatii de situatii dintre agentii
economici, a determinat mai multe forme ale scadentei, dupa cum urmeaza: Scadenta la
vedere inseamna la prezentarea beneficiarului care poate fi la orice data dupa emiterea
cambiei dar nu mai tarziu de un an de zile, termenul maxim prevazut de lege. Daca
beneficiarul nu solicita plata timp de un an, debitorul este exonerat de obligatia de plata
din cambie.
Scadenta la un anumit timp de la vedere. Tragatorul are latitudinea sa stabileasca
data scadentei la un anumit timp de la vedere. Tragatorul mentioneza ca o cambie platibila la
vedere nu poate fi prezentata la plata inaintea unei anumite date, termenul de prezentarea a
cambiei, urmand sa curga de la acea data. Scadenta la un anumit termen de la emitere.
Tragatorul poate stabili un anumit termen conventional (zile, saptamani, luni de la emitere) la
care beneficiarul se poate prezenta pentru incasarea cambiei. Exprimarea in luni nu tine
seama de numarul de zile din luna, ci are in vedere data din luna la care s-a emis cambia ( ex.
o cambie emisa la 2 februarie cu scadenta la doua luni va fi prezentata la plata la 2 aprilie).
Termenul poate fi prelungit sau redus de catre tragator si numai redus de giranti.
Scadenta la o data fixa reprezinta o anumita data formata din zi, luna si an.
5.2 BILETUL LA ORDIN
Biletul la ordin este o varianta a cambiei care pune in legatura numai doua persoane,
debitor si creditor, spre deosebire de cambie care stabilea relatii intre trei persoane. Prin
definitie, biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnatura privata, care pune in legatura
doua persoane, subscriitorul (emitentul) si beneficiarul. Biletul la ordin este emis si subscris
(completat si semnat) de emitent care in calitatea sa de debitor se obliga sa plateasca o suma
de bani, la un anumit termen sau la prezentare, beneficiarului in calitate de creditor al
emitentului sau al orcarui posesor legitim al titlului. La emitere, biletul la ordin este o
promisiune scrisa formala (oficiala) care se transforma in instrument de plata in momentul
prezentarii la plata. Acesta se emite la cererea creditorului (beneficiarului) ca o recunoastere
a datoriei debitorului pentru activele transferate.
Ca si cambia, biletul la ordin trebuie sa satisfaca anumite conditii exprimate in
formule consacrate de redactare a textului care exprima clauze cu valoare juridica stricta. In
toate redactarile, biletul la ordin trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni obligatorii
prevazute de lege: denumirea de bilet la ordin trecuta in textul titlului si exprimata in limba
intrebuintata pentru redactarea titlului; promisiunea neconditionata de a plati o suma
determinata; scadenta; locul platii; numele beneficiarului; data si locul emiterii; semnatura
emitentului. Biletul la ordin fiind o cambie ii sunt specifice toate procedurile procesului
cambial,respectiv girul, avalul, scontarea, scadenta, plata, protestul, regresul, executia
cambiala, alterarea, prescriptia. Exista totusi o exceptie, acceptarea, care nu mai este necesara
intrucat emitentul este in acelasi timp si acceptant. Prin incasarea biletului la ordin obligatiile
intre participantii la circuitul biletului la ordin s-au stins.
5.3 PROCESUL CAMBIAL
Cambia este un instrument de plata mai complex care implica cel putin trei persoane,
respectiv tragator, tras si beneficiar si mai multe evenimente, unele dorite ca acceptarea,
girarea, avalizarea si altele nedorite ca protestul si actiunea de regres. Toate aceste
evenimente si persoanele implicate constituie procesul cambial, care incepe cu emiterea
cambiei si se incheie cu plata acesteia.
5.3.1 Girul
Girul este actul prin care posesorul titlului, numit girant transfera altei persoane,
numita giratar, printr-o declaratie scrisa si subscrisa pe titlu odata cu predarea acestuia, toate
drepturile decurgand din acest titlu. Pentru a circula prin gir este necesar sa existe acordul de
vointa al tragatorului exprimat prin inscrierea pe cambie a mentiunii “la ordin” sau nu se face
nici o mentiune. Daca tragatorul inscrie pe cambie mentiunea “nu la ordin”, inseamna ca
acesta nu este de acord cu cesiunea repetata de creanta si cambia nu poate fi girata. Pentru
gir, in sistemul bancar circula doua expresii, una de origine italiana “giro” (gir) si alta de
origine franceza “endossement” (andosament), ambele cu acelasi inteles. In legislatia noastra
se foloseste notiunea de gir si respectiv operatiunea de girare.
Caracteristicile cambiei raman, in continuare, aceleasi si in operatiunile de girare, titlul
pastrand aceiasi putere circulatorie. Astfel, dispozitia de plata isi mentine calitatile de:
(a) neconditionalitate;
(b) indivizibilitate.
Posesorul titlului este protejat prin lege in sensul ca orice conditionalitate este nula si
deci nu se ia in considerare, ceea ce da mai multa incredere acestuia si il apara de eventuale
situatii care i s-ar putea opune. In al doilea rand, girul nu se poate fractiona, adica nu se poate
gira numai o parte din valoarea cambiei si orice operatiune de acest fel devine nula. Girul se
da pe verso-ul cambiei, sub forma unor mentiuni scrise si semnate, care din punct de vedere
juridic reprezinta o declaratie scrisa si subscrisa si cuprinde: numele girantului, numele
giratarului, data si semnatura girantului. Prin girare se transmite dreptul de creanta catre un
alt beneficiar (giratar) care poate incasa suma inscrisa pe titlu, la vedere sau la termen. Girul
in circulatie poate fi de mai multe feluri, care sunt variante ale girului obisnuit, dupa cum
urmeaza:
Girul in plin este girul obisnuit, completat cu toate datele si semnat prin care se da
dispozitie debitorului sa plateasca un alt beneficiar. Girul in alb sau girul la purtator este girul
care nu are inscris numele giratarului, acesta fiind purtatorul, in schimb celelalte elemente
(girant, semnatura acestuia si data) sunt obligatoriu de mentionat. Girul in alb permite
posesorului sa il transmita catre alta persoana fara a lua asupra sa nici o raspundere cambiala,
deoarece numele sau nu figureaza pe titlu.
Girul in alb se completeaza in momentul prezentarii la incasare. Girul de inoarcere se
adreseaza catre un obligat principal in procesul cambial (tragator sau tras), situatie in care
acesta poate avea, atat calitatea de creditor, cat ci de debitor. De exemplu, daca girul este dat
in favoarea tragatorului iar trasul nu a acceptat cambia, tragatorul devine creditor al
girantului dar si debitor al acestuia, creanta cambiala stingandu-se. Daca girul se da in folosul
trasului, acesta este pe de o parte debitor fata de girant in calitate de tras si pe de alta parte
creditor al girantului pe baza girului primit.
Girul cumulativ/alternativ in cazul in care pe titlu se inscriu mai multi giratari. In
cazul girului cumulativ exercitarea drepturilor cambiale urmeaza sa se faca de catre toti
giratarii, prin acordul comun al acestora, iar in cazul girului alternativ oricare dintre giratari
care se afla in posesia girului poate exercita drepturile cambiale. Girul in favoarea bancii
cunoscut ca operatiune de scontare prin care posesorul cambiei poate obtine prin gir resurse
de la o banca, inainte de scadenta, prin girarea in favoarea bancii.
Girul pentru procura (gir pentru incasare) este o forma in care giratarul mandateaza
o alta persoana pentru a incasa banii, pe baza mentiunii scrise “pentru procura” sau “pentru
incasare”. De fapt, se face o noua girare in care giratarul devine girant iar mandatarul giratar.
Girul pentru garantie se da de catre beneficiar pentru a garanta anumite obligatii, ca de
exemplu garantia pentru buna executie a unor lucrari de investitii. In acest scop pe cambie
se face mentiunea “valoare in garantie” sau “valoare in gaj”. Posesorul cambiei, in baza unui
gir in garantie, poate sa execute toate drepturile care decurg din cambie. In caz de faliment al
girantului, posesorul cambiei cu girul in garantie este avantajat, intrand in randul creditorilor
preferentiati. Girul ulterior scadentei/ulterior protestului. Girul ulterior scadentei produce
aceleasi efecte ca si girul anterior, insa girul ulterior protestului produce numai efectele unei
cesiuni ordinare. In acest al doilea caz, girantul garanteaza numai existenta creantei nu si
plata acesteia. In ambele cazuri, girantul cedeaza cambia la un pret mai scazut datorita
problemelor aparute cu incasarea acesteia, urmand ca giratarul sa se preocupe de recuperarea
sumei inscrise in cambie.
 Efectele girului. Cambia odata emisa, cu cei trei participanti – tragator, tras si
beneficiar- intra in circuitul cambial prin girare, trecand de la o persoana la alta. Numarul
circuitelor nu este limitat, acestea desfasurandu-se in functie de relatiile dintre parteneri si de
perioada pana la scadenta. Rolul cambiei este de a circula cat mai mult si de a contribui la
stingerea mai multor raporturi financiare, largind astfel aria de utilizare. Raspunderea
solidara pe care girantii o accepta, intareste increderea in cambie si o face mai atractiva
pentru viitorii utilizatori. Transmiterea cambiei prin gir are ca efect transmiterea catre giratar
a tuturor drepturilor care izvorasc din titlu, raporturile schimbandu-se mereu intre creditor si
debitor.
5.3.2 Avalul
Avalul este o garantie data de o persoana, denumita avalist, care garanteaza plata
pentru unul din obligatii cambiali, numit avalizat, pentru toata suma mentionata pe titlu sau
pentru o parte din ea. Avalul se foloseste atunci cand sunt anumite rezerve privind
capacitatea de plata a trasului sau nu sunt disponibile suficiente informatii despre bonitatea
acestuia. In asemenea situatii, beneficiarul solicita avalizarea cambiei. Avalul nu este o parte
componenta a cambiei, ci un accesoriu al acesteia si are caracter facultativ. Avalul poate fi
dat de orice persoana, inclusiv de cele din procesul cambial, cu exceptia tragatorului si
acceptantului, care sunt deja obligate cambial si nu se pot obliga a doua oara. De exemplu,
girantul, care este o persoana inclusa in procesul cambial, poate avaliza o cambie, deoarece
prin gir a transmis cambia giratarului si a iesit din circuit.
Raporturile dintre avalist si avalizat nu decurg din cambie, acestea sunt raporturi
personale, de afaceri, bancare etc. De cele mai multe ori avalul se da de banci, care sunt
institutii cu capacitate financiara recunoscuta, au experienta in domeniul cambial si al
garantiilor si inspira mai multa incredere. In practica, cele mai multe avaluri se dau de catre
bancile la care clientii au deschise conturile. Bancile avalizeaza cambiile (tratele) prezentate
de clienti pe baza unor garantii depuse in banca – depozite, titluri, cambii - contra unui
comision care sa acopere cheltuielile de administrare legate de asemenea operatiuni si gradul
de risc. In cazul in care avalul se executa, banca se poate indrepta impotriva garantiei depuse
de avalizat sau poate acorda un credit pe termen scurt cu o dobanda mai mare decat dobanda
curenta ca urmare a gradului de risc mai mare al clientului din asemenea operatiuni.
5.4 ACTIUNI JURIDICE PENTRU RECUPERAREA CAMBIEI
In materie judiciara privind cambiile, obligatul principal este acceptantul, respectiv
trasul si avalistii acestuia, fata de care se intreprinde o actiune cambiala directa (protestul),
iar daca debitul nu se lichideaza actiunea cambiala (regresul) se indreapta catre tragator, iar
acesta catre giranti.
5.4.1 Protestul
Protestul reprezinta constatarea printr-un act autentic a rezultatului negativ a
prezentarii cambiei spre acceptare si plata. Actul de protest se intocmeste la cererea
posesorului cambiei la judecatoria unde este locul platii. Protestul de neplata se face contra
acceptantului care este obligatul principal pentru plata cambiei, contra trasului sau a
domiciliatarului cand plata urmeza a se face printr-un tert daca este vorba de o cambie
neacceptata. Protestul se adreseaza prin executorul judecatoresc in una din cele doua zile
lucratoare care urmeaza zilei de scadenta. Executorul judecatoresc constata in mod public
refuzul de plata din partea obligatului principal si il consemneaza pe cambie. Locul de
dresare a protestului poate fi domiciliul trasului sau judecatoria locala. In cazul in care nu se
poate identifica domiciliul persoanelor contra carora se adreseaza, protestul se face la
judecatoria de la locul platii si se numeste “protest in vant” .
5.4.2 Regresul
Regresul este actiunea cambiala prin care posesorul cambiei se indreapta contra
celorlalti obligati cambiali si a avalistilor lor, altii decat acceptantul si avalistii sai. Regresul
presupune ca posesorul s-a indrepat mai inainte, prin actiune directa, asupra acceptantului si
avalistilor sai, dar rezultatele nu sunt satisfacatoare (debitul persista, total sau partial) si acum
se indreapta catre ceilalti participanti (tragator, giranti, avalisti) pe baza principiului cambial
al raspunderii solidare. Pentru a fi declansata, actiunea de regres trebuie sa indeplineasca
doua conditii obligatorii:
(a) constatarea refuzului de plata din partea obligatului principal printr-un act de protest;
(b) introducerea actiunii in termen.
Actiunea de regres se desfasoara, in principiu, dupa expirarea scadentei cand plata a
fost refuzata sau neonorata. In practica, se intalnesc situatii in care plata devine aleatorie
inaintea scadentei si deci actiunea de regres nu trebuie sa mai astepte scadenta. Asemenea
situatii pot fi: refuzul, partial sau total, al acceptarii; falimentul trasului; incapacitatea de
plata a trasului; falimentul tragatorului, in cazul cambiei neacceptate. Actiunea de regres
poate fi adresata de posesor impotriva tragatorului daca obligatia nu s-a stins integral, de
tragator contra girant si de girant sau avalist contra alti giranti sau avalisti. Deci principiul
solidaritatii functioneaza si determina o succesiune de actiuni de regres. Pentru a face mai
atractiva cambia, tragatorul, girantii sau avalistii pot inscrie pe cambie, sub semnatura, clauza
“fara protest” sau “fara cheltuieli”, ceea ce inseamna ca acestia sunt de acord sa se treaca
direct la actiunea de regres, sarind peste faza de potest. Efectele acestei clauze se diferentiaza
in functie de cel care a facut mentiunea. Astfel, daca aceasta clauza este facuta de tragator ea
produce efecte fata de toti ceilalti semnatari, iar daca este facuta de un girant sau un avalist
are efecte numai fata de acestia. Posesorul titlului poate solicita de la debitorii cambiali:
(a) plata sumei datorate si dobanda pana la scadenta daca aceasta a fost mentionata in
cambie;
(b) dobanda legala de la scadenta pana la data platii; (c) cheltuielile de protest. In schimbul
platii, debitorul de regres poate cere de la posesorul cambiei, restituirea acesteia cu
mentiunea “achitat”, actul de protest si contul de intoarcere. Contul de intoarcere este un
document aditional cambiei care atesta dobanzile pretinse si cheltuielile efectuatate in
actiunea de regres (taxe de protest, actionare la instantele judecatoresti, executare si diverse
cheltuieli pentru care poseda documente).
5.4.3 Executarea silita
Cambia are valoare de titlu executor pentru suma inscrisa pe titlu impreuna cu dobanda
si cheltuielile de protest aferente. Executarea silita se face pe cale juridica si urmeaza o
procedura speciala, dupa cum urmeaza:
- posesorul cambiei solicita judecatoriei investirea cu formula executorie;
- judecatoria, dupa verificarea formala a cambiei, dispune aplicarea formulei executorii pe
titlu;
- judecatoria adreseaza debitorului o somatie de plata care cuprinde transcrierea cambiei si a
sumei datorate;
- debitorul poate face opozitie la executare in termen de 5 zile si se adreseaza aceleiasi
judecatorii; motivele de opozitie sunt destul de limitative, respectiv daca exista probe de
nulitate a cambiei si daca exista motivatia de inscriere in fals;
- opozitia se judeca in sedinta publica de urgenta;
- partea care se considera neindreptatita poate face apel contra hotararii in termen de 15 zile
de la pronuntare.
Potrivit normelor juridice, executia silita are loc in timpul acestei proceduri. Daca se
constata ca posesorul cambiei nu avea dreptul sa ceara executarea silita, acesta va fi obligat
prin hotarare judecatoreasca sa restituie suma incasata. Executarea silita prin somatie este o
forma operativa de solutionare a problemelor care apar in procesul cambial si care nu
prezinta complicatii. In practica, aceasta modalitate este preferabila actiunilor de drept
comun care dureaza o perioada mult mai mare.
5.4.4 Alte reglementari juridice privind cambia
Intervenientul este o persoana terta care nu a participat la procesul cambial dar care
are un interes juridic ca acceptarea sau plata cambiei sa nu fie refuzata si intervine sa ia locul
persoanei obligate prin cambie. Intervenientul trebuie ca in termen de 2 zile lucratoare de la
acceptare sau plata sa notifice acest fapt celui pentru care a intervenit. Alterarea reprezinta
stergerea, modificarea unor cuvinte, date sau mentiuni care fac parte din textul cambiei.
Alterarea nu duce la nulitatea titlului, insa daca numele unui participant nu se mai
distinge cambia devine neoperanta numai pentru acesta. In cele mai multe cazuri, cambiile
alterate se reconstituie pentru a se continua raportul cambial. Anularea are loc atunci cand
cambiile sunt pierdute, sustrase sau distruse. Anularea se da prin hotarare judecatoreasca la
cererea posesorului in care trebuie mentionate elementele obligatorii ale acesteia. Posesorul
notifica trasului si bancii acestuia cererea de anulare introdusa la judecatorie. Prin
pronuntarea hotararii cambia este anulata si iese din circuitul cambial. Tot prin aceiasi
hotarare judecatoreasca se recunoaste dreptul posesorului de a incasa suma care poate avea
loc dupa o perioada de 30 de zile de la publicarea hotararii judecatoresti in Monitorul Oficial.
Prescriptia este modul de stingere a dreptului la actiune in sens material, prin
neexercitarea acelui drept in intervalul de timp stabilit de lege. Practic prin prescriptie
posesorul cambiei pierde dreptul de a mai solicita debitorului plata si de a actiona in justitie
pentru executarea silita. Prescriptia finalizeaza o stare in care partile nu au mai actionat din
diverse motive, nemaifiind interesate de solutionarea problemelor.
Teste grila
1. Biletul la ordin este un titlu de credit care pune in legatura:
a. subscriitorul (emitentul)
b. beneficiarul
c. trasul

2. Actiunile juridice pentru recuperarea cambiei sunt:

a. Protestul
b. Regresul
c. Executarea silita
d. Refuzul

Capitolul 6
COMPENSAREA INTERBANCARA

In sistemul bancar au loc, zilnic, foarte multe operatiuni de plati intre banci, ca
urmare a relatiilor financiare care se stabilesc intre clienti, de natura comerciala sau
necomerciala. Aceste operatiuni reprezinta, de fapt, transferuri de fonduri intre banci si prin
numarul si valoarea lor antreneaza valori foarte mari care intra in circuitul bancar. Pentru a
avea o imagine mai concreta, recurgem la datele statistice ale bancii centrale care arata ca, in
ultimii ani, volumul decontarilor in tara noastra a fost de 4-5 ori mai mare decat volumul
produsului intern brut (PIB).
6.1 CONCEPTUL DE COMPENSARE
Compensarea a fost definita pe parcursul timpului in mai multe variante cu acelaşi
conţinut. In varianta moderna acceptata de instituţiile internaţionale de specialitate.
Compensarea înseamnă stingerea obligaţiilor de plata către o banca cu drepturile de
creanta pe care le are de incasat de la aceeasi banca si stabilirea unui sold care se
deconteaza prin casa de compensatie. Economistul Stefan Dumitrescu, unul din cei mai
distinsi economisti din perioada interbelica care a studiat sistemul de plati national si a adus
importante contributii la elaborarea acestuia, defineste compensarea ca “un sistem de
lichidare de creante prin concentrarea tuturor debitelor pentru toti debitorii si tuturor
creantelor pentru toti creditorii, catre un singur debitor si creditor, unde facandu-se apoi
diferenta se obtine, pentru fiecare participant, un simplu si un singur sold debitor sau
creditor, dupa natura soldului operatiunilor compensate" (St. Dumitrescu, Platile fara
numerar, 1931).
Casele de compensatii sunt institutii specializate in asemenea operatiuni si pot fi de
stat sau particulare, dar sub controlul bancii centrale. De cele mai multe ori, casele de
compensatii apartin asociatiilor bancare, actionarii fiind bancile din cadrul asociatiei. Ele
sunt organizatii nonprofit care presteaza servicii, reciproc utile, pentru membrii sai. Controlul
bancii centrale se exercita prin contul dechis la aceasta de casa de compensatie prin care
transfera fondurile bancilor in conturile lor de la banca centrala. La sfarsitul compensarii
soldul casei de compensatii devine nul. In sistemul centralizat exista o singura casa de
compensatii care organizeaza decontarea in mod centralizat pe baza soldurilor nete ale
bancilor participante iar decontarea se face prin banca centrala. In sistemele descentralizate
exista mai multe case de compensare care calculeaza pozitia neta a doua sau mai multe banci,
iar decontarea se face prin alte banci, de regula banci de prim rang agreate de banca centrala.
Indiferent de sistem, casele de compensatii se numesc agenti de compensare iar bancile
care asigura decontarea, agenti de decontare. Deci, compensarea reprezinta numai prima
etapa a decontarii derulata printr-o entitate nonbancara, iar etapa a doua o constituie
transferul de fonduri intre bancile participante prin intermediul unei institutii bancare, alta
decat bancile participante, transfer care finalizeaza plata
6.2 TIPURI DE COMPENSARI SI DECONTARI
Compensarea angajează două caracteristici ale unui fenomen, de regulă diametral opuse
şi notate pozitiv şi negativ (sau debit şi credit în cazul nostru). Compensarea înseamnă
primordial compararea celor două caracteristici pentru ale stabili dimensiunile respective.
Caracteristica cea mai mică dă de fapt dimensiunile compensării, în sensul că dă mărimea în
care cele două caracteristici se compensează, respectiv se anihilează reciproc. În continuare
pentru fenomenul respectiv rămâne valabilă acea caracteristică de dimensional este mai mare,
şi care după diminuarea echivalentă cu partea ce se compensează (aferentă părţii contrarii
anihilate) rămâne valabilă.
 Revenind la problemele noastre, compensarea în sistemul de plăţi înseamnă, pentru
fiecare bancă, compararea, în cadrul unei perioade dat, a drepturilor de încasări (sume
creditoare) şi a obligaţiunilor de plăţi (sume debitoare), faţă de altă bancă, sau faţă de toate
celelalte bănci cuprinse într-un sistem dat, în scopul de a stabili măsura în care acestea se
anihilează reciproc (se compensează) şi suma netă rămâne de încasat sau de pltăit.
Această sumă, de încasat sau de plătit, reprezintă valoarea sedimentară ca efect al
stingerii definitive a tuturor plăţilor cuprinse în compensare pentru banca respectivă.
Compensările pot fi bilaterale, când se supun compensării plăţile reciproce dintre două
bănci. Aici în mod direct se stabileşte poziţia fiecărei bănci rezultate din operaţiunile de plăţi
reciproce. Compensările multilaterale care includ toate băncile cuprinse într-un sistem dat.
Aici fiecare bancă se reprezintă şi delimitează faţă de toate celelalte bănci. Evident, cu cât
este mai cuprinzător, adică include un număr mai mare de bănci cu atât compensarea devine
mai eficientă, înregistrând un grad ridicat de compensare şi asigurând operativitate în
derularea plăţilor în economie.
În cadrul compensărilor interbancare se creează relaţii speciale între comunitatea
unităţilor bancare membre, luată ca atare, şi fiecare bancă membră a comunităţii. Fiecare
participant, deci fiecare bancă, se opune întregii comunităţii de participanţi pe care o
personalizează prin compensator respectiv prin casa de compensaţie. Fiecare participant
solicită plata creanţelor creditoare (în fapt datorii asumate de numeroase bănci componente
ale sistemului) unui singur debitor: casa de compensaţie. Implicit fiecare participant
datorează pentru creanţele sale debitoare (în fapt la ordinul a diferite alte bănci) unui singur
creditor: casa de compensaţie.
Astfel compensaţia se dovedeşte a fi în sine „sistem de lichiditate de creanţe prin
concentrarea tuturor debitelor pentru toţi debitorii şi tuturor creanţelor pentru toţi
creditorii, către un singur debitor şi creditor, unde făcându-se apoi diferenţa se obţine
pentru fiecare participant, un simplu şi singur sold debitor sau creditor, după natura
soldului operaţiunilor compensate”. Compensarea interbancară poate diferi funcţie de
substanţa operaţiunilor ce se supun compensării.
Se utilizează astfel compensarea în sistem brut, situaţie în care se supune compensării,
totalitatea operaţiunilor dispuse de clienţii băncilor sau decontate în favoarea lor. În această
situaţie informaţiile cu privire la aceste plăţi (sau chiar documentele privind plăţile
respective) se concentrează la un centru de compensare unde se desfăşoară, efectiv şi
integral, operaţiunile de compensare. O altă formă – compensarea în sistem net – presupune o
divizare a activităţii necesitate pentru efectuarea compensării între băncile participante şi
centrul unic de compensare. În acest sistem, în vederea compensării, pentru perioada ce se
supune compensării (de regulă o zi), fiecare din băncile participante inventariază relaţiile de
plăţi reciproce cu fiecare din băncile participante, şi prin însumarea şi compensare „ad-hoc”
stabileşte soldul operaţiunilor reciproce cu fiecare din băncile participante la compensare. O
altă diferenţiere a compensări se face din punct de vedere al raportului între momentul
compensării interbancare şi momentul decontării în favoarea beneficiarului plăţii.
O modalitate caracteristică unor tehnologii de lucru mai vechi, care implică de pildă
transportul efectiv al documentelor suport – hârtie la centrul de compensare şi apoi la banca
unde îşi are contul titularul beneficiar al plăţii, are loc decontarea post – compensaţie.
Aceasta înseamnă că se face mai întâi regularizarea (respectiv compensarea) plăţilor
dintre bănci ca operaţiuni de bază.
6.3 ETAPELE COMPENSĂRII
Etapele procesului de compensare sunt:
􀂾 Inventariere – structurare;
􀂾 Soldare – compensare;
􀂾 Stingerea datoriilor reciproce între bănci.
6.3.1 Inventariere – structurare, etapă a compensării
Oricare ar fi sistemul de compensare şi oricare perioadă de referinţă, procesul de\
compensare implică existenţa unui flux de informaţii într-un oarecare cadru organizatoric
prin care să se poată inventaria toate operaţiunile reciproce ale băncilor participante care să
se structureze într-un cadru normat.
Astfel fiecare bancă vine în relaţie cu fiecare din celelalte bănci:
􀂾 Pe de o parte, pe linie debitoare (adică are să dea celorlalte bănci);
􀂾 Pe de altă parte pe linie creditoare (respective are de primit).
Astfel prin inventariere şi structurare în cadrul unei situaţii – şah operaţiunile pot fi
poziţionate astfel:
Situaţia băncilor cuprinse în compensare
Operaţiuni creditoare
Operaţiuni debitoare
Banca A
Banca B
Banca C
Banca D
Banca E
Total Operaţiuni debitoare
Banca A - 40 10 30 100 180
Banca B 75 - 15 40 20 150
Banca C 40 15 - 20 10 85
Banca D 5 20 30 - 40 95
Banca E 100 50 35 25 - 210
Total operaţiuni creditoare 220 125 90 115 170 720
În această situaţie se reprezintă poziţia fiecărei bănci în raport de fiecare din băncile
participante, fapt ce asigură de la început o bază precisă şi corelată privind modul de angajare
în operaţiuni reciproce pentru fiecare dintre băncile angajate în sistemul de compensare.
Astfel, se pot identifica erorile într-un moment în care acestea se pot preveni şi implicit,
aşa cum se va vedea băncile, puternic expuse, respectiv prea mult îndatorate, îşi pot evalua,
din timp, posibilitatea de a satisface cerinţele compensării.
6.3.2 Operaţiunile de soldare – compensare
Operaţiunile de soldare – compensare se desfăşoară pe baza situaţiilor rezultate din
operaţiunile de inventariere – structurare şi reprezintă de fapt esenţa procesului de
compensare. Operaţiunile înregistrate pentru fiecare bancă sunt după însumare soldate.
Astfel pe această bază se pot stabili:
􀂾 Sumele brute de primit sau de plăţi pentru fiecare bancă;
􀂾 Soldurile nete rezultate din compensare;
􀂾 Gradul de compensare;
Reluăm situaţia anterioară, care acum se majorează cu operaţiunile de soldare –
compensare:
Situaţia băncilor cuprinse în compensare. Rezultatele compensării
Operaţiuni creditoare
Operaţiuni debitoare
Banca A
Banca B
Banca C
BancaD
Banca E
Total operaţiuni debitoare
Solduri debitoare
Banca A - 40 10 30 100 180 -
Banca B 75 - 15 40 20 150 25
Banca C 40 15 - 20 10 85 -
Banca D 5 20 30 - 40 95 -
Banca E 100 50 35 25 - 210 40
Total operaţiuni creditoare 220 125 90 115 170 720 -
Total solduri creditoare 40 - 5 20 - - 65
Din tabel se desprind anumite mărimi semnificative pentru calitatea procesului de
compensare:
􀂾 Sumele intrate în compensare ca sume ale operaţiunilor debitoare, respectiv ale
operaţiunilor creditoare intervenite între bănci expresie a totalului plăţilor reciproce în
perioada dată (în cazul nostru 720);
􀂾 Soldurile rămase neacoperite prin aranjamente reciproce, sume care reprezintă solduri
nete de încasat sau de plată, care odată efectuate, asigură stingerea integrală a obligaţiunilor
între bănci privind operaţiunile de plăţi intrate în compensare (în cazul nostru = 65);
􀂾 Prin diferenţă vom determina sumele compensate: total sume intrate în compensare –
solduri necompensate (720 – 65 = 655);
􀂾 Gradul de compensare ca rezulta din raportul: Sume compensate / sume intrate în
compensare = 655 / 720 = 90,97%
Stabilirea soldurilor datorate din compensare are o deosebită importanţă pentru băncile
devenite acum debitoare. Ele urmează acum, de fapt în câteva ore, să se preocupe pentru a
procura resursele necesare pentru a plăti sumele datorate, nu unei anumite bănci, ci
ansamblului de bănci cuprinse în sistemul de compensare. La rândul lor băncile solduri
excedente se vor preocupa de plasarea resurselor prisositoare de care dispun.
6.3.3 Stingerea datoriilor reciproce dintre bănci
Stingerea datoriilor reciproce între bănci se delimitează expres ca etapă a compensării
desfăşurată într-un moment ulterior, distant cel puţin cu 2-3 ore faţă de etapa anterioară,
etapă în care participanţii au aflat care sunt rezultatele şi respectiv care sunt pentru ele
efectele compensării. Funcţie de modul de organizare şi de dispersia reţelei, participanţii sunt
anunţaţi cu privire la rezultatele provizorii ale compensării. Sunt vizate în primul rând
băncile deficitare, care sunt obligate să procure resurse pentru încheierea în fapt a
compensării şi pentru a asigura astfel stingerea obligaţiunilor pentru toţi plătitorii aflaţi în
compensare.
O singură absenţă a unei bănci plătitoare, imposibilitatea ca acesta să-şi acopere
datoriile faţă de sistemul de compensare este suficientă pentru a distruge de fapt compensarea
în cadrul structurat dat. În asemenea împrejurări este necesară să se reconstituie o nouă
structură a compensării prin eliminarea băncii sau băncilor care nu au capacitatea de a plăti.
Să ne ocupăm acum de cazurile normale în care băncile deficitare pot să-şi procure resursele
trebuitoare şi compensarea să se desăvârşească, confirmându-se astfel stingerea integrală a
plăţilor aflate în compensare. Să urmărim în continuare un exemplu, de fapt continuare celui
abordat. Vom încerca să redăm, ipotetic, etapele de derulare a procesului de stingere a
plăţilor intrate în compensare.
În derularea acestui exemplu, ca expresie a aspectelor reale, intervin elementele noi:
􀂾 Considerarea disponibilităţilor pe care băncile le au în conturile de la banca de emisiune
sau la sistemele de compensaţie ce funcţionează sub auspiciile Bănci Emisiune şi care
reprezintă rezerva de monedă centrală a băncilor care poate fi utilizată pentru stingerea
oricărui datorii;
􀂾 Presupunerea ipotetică a faptului că sumele necesare pentru stingerea plăţilor sunt
procurate exclusiv de către băncile deficitare prin credite obţinute de la alte bănci
participante la compensare şi care au solduri excedente. Aceste operaţiuni se desfăşoară între
bănci pe aşa-zisa piaţă interbancară;
􀂾 Atribuirea de semne algebrice pentru desemnarea calităţilor diferite ca sens. Astfel
am notat:
􀂃 Cu semnul minus, soldurile deficitare;
􀂃 Cu semnul plus (respectiv lipsite de semn) soldurile excedentare.
În ansamblul său procesul de stingere rezultă din operaţiile succesive prezentate în
următorul tabel:
Băncile
Sold iniţial la contul curent I
Sold din compensare II
Sold provizoriu la Casa de compensare III
Operaţiuni la piaţa interbancară IV
Soldul final la Casa de compensare V
A 6 40 46 -23 23
B 2 -25 -23 +23 -
C 15 5 20 - 20
D 8 20 28 -27 1
E 13 -40 -27 +27 -
Total 44 0 44 0 44
În cadrul acestui tabel devin distincte cele două etape conclusive ale compensaţiei:
soldul provizoriu la Casa de compensaţie şi soldul final la Casa de compensaţie.
Soldul provizoriu la Casa de Compensaţie (III) se determină pentru fiecare bancă prin
însumarea algebrică: Soldul iniţial (I) la Casa de compensaţie + Soldul din compensare (II).
Astfel în cadrul acestei etape intermediare se pun în temă băncile deficitare (în cazul
nostru B şi E) de necesitatea de a acoperi, şi respectiv de a găsi, resursele acoperite ale
soldului provizoriu din compensare.
Teste grila
1. Din punct de vedere al sistemului de operare, compensările pot fi:
a. bilaterale;
b. multilaterale;
c. interbancare.
2. Pe baza operaţiunilor de soldare – compensare se pot stabili:
a. sumele brute de primit sau de plăţi pentru fiecare bancă;
b. soldurile nete rezultate din compensare;
c. gradul de compensare.

Capitolul 7
INSTRUMENTE DE PLATI IN RELATIILE ECONOMICE
INTERNATIONALE

In domeniul valutar-financiar, platile internationale reprezinta componenta care

asigura finalizarea tranzactiilor economice sau satisfacerea unor cerinte individuale ca
urmare a relatiilor care se stabilesc intre parteneri. Aceasta componenta foloseste instrumente
de plata care circula in cadrul sistemului international bancar pe baza unor reglementari la
nivel international elaborate de institutii de specialitate (Comitetul economic ONU, camere
de comert international, Banca Reglementelor Internationale, Banca Centrala Europeana).

7.1 MODALITATI DE PLATA (DECONTARE)

Stingerea obligatiilor dintre parteneri se realizeaza printr-o anumita modalitate de
plata (decontare) prevazuta in contract sau aleasa de persoanele fizice. Modalitatile de plata
sunt urmatoarele:
Plata marfa contra marfa (troc) - o modalitate nepecuniara folosita in antichitate dar
care a revenit odata cu criza econmica din 1929-1933 si criza datoriilor externe din 1980-
1985; in prezent este folosita ca o tehnica de deblocare a relatiilor comerciale cu tari sau
firme ale caror disponibilitati financiare sunt modeste sau inexistente.
Plata in numerar care se practica pe scara redusa si in anumite situatii specifice, ca de
exemplu (i) in tarile cu restrictii valutare privind detineriile si miscarea devizelor sau care
practica sisteme de impozitare severa, plata in numerar devenind o metoda de evaziune
fiscala sau de evitare a restrictiilor valutare, (ii) in spatiile geografice izolate, fara unitati
bancare, pentru achizitionarea de produse sau in rezervatiile naturale, in achizitionarea de
animale pe cale de disparitie sau obiecte arheologice care altfel ar deveni obiecte de
contrabanda; (iii) in activitatea de turism si transport international, in special in tarile care nu
au sisteme de carduri.
Plata prin cec, care este cea mai apropiata de numerar, a luat o amploare deosebita dupa
anii ‘ 60, fiind folosita in spatiul platilor necomerciale. Plata prin titluri de credit, cambie si
bilet la ordin, se foloseste in afara de circulatia singulara si asociate cu alte tehnici de plata ca
acreditivul documentar, incasoul (cu valoare de instrument de garantare).
Plata prin ordin de plata este legata de aparitia bancilor si a dezvoltarii realatiilor
internationale intre acestea, in practica internationala fiind cunoscuta si prin expresia “plata
direct din cont”. Plata documentara pentru operatiunile in care plata se face de banci numai
contra documente (acreditivul documentar si incasoul documentar), asigurand partenerilor un
grad de securitate mai ridicat. Aceste modalitati de plata, presupun existenta unui cont bancar
(cu exceptia platii in sistem troc si a platilor in numerar) si a unui circuit bancar prin sistemul
de transfer international al fondurilor.
7.2 INCASOUL DOCUMENTAR
Incasoul este cea mai simpla modalitate de plata care se bazeaza numai pe prevederile
contractului comercial si nu angajeaza in nici un fel bancile participante la derularea platii.
Prin incasou se intelege tratarea de catre banci, potrivit instructiunilor primite, a
documentelor comerciale si financiare in vederea acceptarii sau platii acestora.
Documentele vehiculate de banci sunt de doua feluri:
- comerciale (factura, documente de transport, de proprietate);
- financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri, chitante).
In functie de tipul documentelor, incasoul este de doua feluri:
- simplu - cand se vehiculeaza numai documente financiare;
- documentar – cand se vehiculeaza documente comerciale insotite sau nu de documente
financiare.
Pentru banci, decontarea prin incasou reprezinta o simpla vehiculare de documente, de
la beneficiar la platitor, potrivit instructiunilor primite de la beneficiar si efectuarea
operatiunilor de plata pentru un partener si de incasare pentru celalalt partener. Prin
transmiterea documentelor prin intermediul bancilor se urmareste ca destinatarul acestora sa
nu intre in posesia lor decat in momentul executarii obligatiei de plata sau alta asimilata
(acceptarea cambiei). Deci plata nu se efectueaza contra marfa, ci contra documente care se
folosesc apoi pentru intrarea in posesia marfii. In acest fel, importatorul are certitudinea ca
exportatorul si-a indeplinit obligatia de a livra marfa, iar exportatorul este sigur ca
importatorul nu poate intra in posesia marfii inainte de a o achita. Partile implicate in
derularea unui incasou simplu sau documentar sunt:
- ordonatorul (exportatorul) – clientul care initiaza operatiunea de incasou;
- banca remitenta (banca exportatorului) – banca la care ordonatorul a incredintat
operatiunea de incasou;
- banca insarcinata cu incasarea – orice banca, alta decat banca remitenta, care
intervine in operatiunea de incasou;
- banca prezentatoare (banca importatorului) – banca insarcinata cu prezentarea
documentelor trasului;
- trasul (importatorul) – persoana la care documentele trebuie sa fie prezentate.
Incasoul, cunoscut si sub numele de dispozitia de incasare, este un document
standardizat sub forma de mesaj care cuprinde: numele si adresa ordonatorului, numele si
adresa trasului, bancile implicate, documentele comerciale si financiare, detalii privind
transportul (aerian, naval, cale ferata, rutier) si livrarea (localitatea de destinatie), conditiile
de plata, valuta, modalitatea de transmitere a fondurilor si contul bancar al ordonatorului.
Incasoul documentar este un instrument de plata care avantajeaza importatorul.
Incasoul nu prezinta nici o garantie pentru exportator ca importatorul va achita imediat marfa
livrata, singura obligatie scrisa fiind contractul dintre parteneri. Intreaga tranzactie se
desfasoara din ordinul si pe raspunderea exportatorului. Documentele trebuie sa ajunga la
importator inaintea sosirii marfurilor, in caz contrar exportatorul va plati taxele de
contrastalii, magazinaj, intrucat imporatatorul in lipsa conosamentului nu poate prelua marfa
de la caraus.
Din aceasta cauza, incasoul este utilizat numai in proportie de 10%-15% in relatiile de
plati comerciale si numai in cazurile in care exista suficienta incredere intre parteneri.
Incasoul simplu este folosit numai pentru transmiterea spre incasare a documentelor
financiare – cambii, bilete la ordin, cecuri, chitante de palata si alte documente analoage
pentru a obtine sume de bani. Sumele de incasat provin din obligatii comerciale,
necomerciale, financiare, cambiale etc. Mecanismuul de derulare este identic cu cel al
incasoului documentar. Ordonatorul emite dispozitia de incasare insotia de documentele
financiare si da instructiuni bancii sale pentru transmiterea acestora la banca insarcinata cu
incasarea, precizand banca si contul unde se vor transmite fondurile, precum si modul in care
se va proceda in caz de refuz de plata din partea trasului. Un exemplu de utilizare a
incasoului simplu este transmiterea la incasare a cambiei acceptate in cadrul incasoului
documentar.
7.3 ORDINUL DE PLATA
Ordinul de plata este instrumentul prin care ordonatorul da o instructiune bancii sale
de a pune la dispozitia beneficiarului, in contul de la banca acestuia, o anumita suma de bani
in vederea stingerii unei obligatii banesti existenta intre parteneri. Ordinul de plata se
caracterizeaza prin: existenta unei obligatii de plata asumata sau a unei datorii preexistente ce
urmeaza a se stinge prin onorarea platii; operatiunea de plata este initiata de ordonator
(platitor) care stabileste regulile dupa care operatiunea se va derula; revocabilitatea, trasatura
caracteristica a ordinului de plata, adica posibilitatea ca ordonatorul sa retraga sau sa
modifice instructiunea de plata, numai daca ordinul de plata nu a fost executat de banca
beneficiarului, fara nici un fel de consecinte pentru ordonator; existenta provizionului
(depozitului) in contul ordonatorului sau in lipsa acestuia, accesul la un credit bancar aprobat
de banca in acest scop.
Din punct de vedere al modalitatilor de incasare, ordinul de plata este de doua feluri:
- simplu – atunci cand plata nu este conditionata de prezentarea vreunui document;
- documentar – in cazul in care plata este conditionata de prezentarea de catre beneficiar a
anumitor documente (facturi, chitante privind speze de transport, dovada platii unor chirii
etc) indicate de ordonator. Partile implicate in derularea ordinului de plata sunt:
- ordonatorul – persoana (importatorul) care initiaza operatiunea;
- beneficiarul – persoana (exportatoul) in favoarea careia se face plata;
- banca ordonatoare – banca care transmite ordinul de plata si fondurile;
- banca beneficiara – banca care primeste fondurile in numele beneficiarului.
Ordinul de plata se foloseste atat in relatiile comerciale externe cat in cele
necomerciale. In relatiile comerciale, ordinul de plata ca instrument individual se foloseste
mai putin din cauza revocabilitatii si a posibilitatii de amanare a platii de catre importator.
Pentru a se evita aceste inconveniente, ordinul de plata se foloseste impreuna cu un alt
instrument de plata ca incasoul sau acreditivul. Cele mai frecvente plati prin ordin de plata
sunt platile de avansuri, transport (navlu, fraht), cheltuieli de asigurare, in schimb este folosit
pe scara larga in platile necomerciale ca intretinerea reprezentantelor comerciale si
diplomatice, stingerea unor debite, plata cotizatiilor la organisme internationale, transferuri
de fonduri intre banci etc.
7.4 ACREDITIVUL DOCUMENTAR
Acreditivul documentar este definit ca orice angajament de plata asumat de o banca,
indiferent cum este numit sau descris. In practica bancara, acreditivul documentar mai este
cunoscut in engleza sub numele de Letter of Credit, Documentary Credit, Commercial Letter
of Credit si in variantele corespunzatoare din alte limbi, iar in limba romana s-a impus
termenul de acreditiv documentar.
7.4.1 Tipuri de acreditive documentar
Acreditivele documentare (AD) sunt de mai multe tipuri, in functie de anumite criterii,
astfel:
Dupa forma AD:
- AD revocabile – care pot fi revocate sau anulate de banca emitenta fara nici o avizare
a beneficiarului dar inainte de efectuarea platii;
- AD irevocabile – care nu pot fi revocate de banca emitenta, angajamentul de plata al
acesteia catre exportator fiind ferm; modificarea sau anularea AD se poate face numai cu
acordul beneficiarului, bancii confirmatoare si bancii emitente; AD irevocabile pot fi
neconfirmate, banca emitenta fiind singura responsabila de efectuarea platii in cazul in care
banca platitoare sau o alta banca desemnata nu a facut plata si confirmate in cazul in care o
alta banca isi asuma angajamentul ferm de plata daca banca emitenta nu onoreaza plata, ceea
ce ofera un plus de siguranta exportatorului privind incasarea contravalorii marfurilor.
Dupa modul de plata:
- AD cu plata la vedere, adica plata se face la prezentarea documentelor la banca
platitoare si numai dupa efectuarea controlului documentelor si constatarii
indeplinirii tuturor conditiilor AD;
- AD cu plata diferata (amanata), respectiv plata se va face la un anumit termen de la
primirea documentelor (importatorul isi poate ridica marfa intrucat a intrat in posesia
documentelor) , ceea ce echivaleaza cu un credit acordat de exportator pe perioada
pana la incasare;
- AD cu plata prin acceptare – in cazul exporturilor insotite de cambii trase asupra unor
banci (emitenta, acceptanta, trasa), banca platitoare accepta cambiile devenind debitor
cambial si le returneaza exportatorului iar documentele le trimite importatorului;
- AD cu plata prin negociere, atunci cand se prezinta o cambie trasa asupra bancii emitente
care a autorizat o alta banca (negociatoare) sa primesca documentele si sa accepte cambia.
Dupa clauzele speciale pe care le contin:
- AD transferabil – beneficiarul acreditivului poate solicita bancii transferatoare sa faca
acreditivul utilizabil (platibil), in totalitate sau partial, pentru unul sau mai multi beneficiari
secunzi (beneficiarul acreditivului este un intermediar iar beneficiarul secund este
exportatorul);
- AD revolving/reinnoibil – valoarea acreditivului se reintregeste automat, pe masura
efectuarii platilor, pana la un anumit plafon; se foloseste in cazul contractelor de
valori mari in care livrarile se fac esalonat, acreditivul deschizandu-se la nivelul unei livrari;
- AD clauza rosie – banca platitoare este autorizata sa faca o plata catre beneficiarul
acreditivului inainte de prezentarea documentelor privind expedierea marfii (ex. plata unui
avans) iar diferenta se plateste la livrarea marfii si prezentarea documentelor;
- AD de compensatie sau reciproce – utilizarea unui acreditiv de export numai in corelatie
cu unul de import, in cazul livrarilor in contrapartida, acreditivul fiind utilizat numai daca
una din parti nu-si indeplineste obligatiile, atunci banca emitenta a partii debitoare va plati
echivalentul marfii nelivrate in compensatie cu cea primita.
Dupa folosirea combinata a AD;
- AD back-to-back – de fapt doua acreditive, unul de export si altul de import al aceleiasi
marfi, ambele domiciliate la aceiasi banca, respectiv banca intermediarului operatiunii; desi
cele doua acreditive sunt total independente, ele sunt corelate valoric si in timp de firma
intermediara;
- AD cesionat – beneficiarul acreditivului poate cesiona, total sau partial, suma in favoarea
unei terte persoane (ex. un subfurnizor), dand dispozitie bancii platitoare, printr-o declaratie
de cesionare, sa plateasca cesionarului suma stabilita.
 Cel mai utilizat tip de acreditiv documentar este cel irevocabil cu plata la vedere.
Celelalte tipuri sunt variante complementare pentru diverse situatii si demonstreaza
flexibilitatea acestui instrument de plata. Acreditivul documentar a devenit instrumentul
principal prin care se deruleaza peste 70% din platile comerciale in relatiile de comert
exterior.
7.4.2 Deschiderea acreditivului documentar
Deschiderea acreditivului este momentul cel mai important intr-o tranzactie de plati
comerciale care foloseste acest instrument intrucat de tipul de acreditiv ales si claritatea
instructiunilor depinde derularea in bune conditii si la termen a platii. Deschiderea
acreditivului da exportatorului siguranta incasarii banilor ca urmare a dispozitiei date de
imporatator catre banca sa si a angajamentului acesteia de a plati documentele primite, iar
importatorului asigurarea ca plata se va face numai conform instructiunilor sale. Acreditivul
este un instrument care se bazeaza numai pe niste documente de livrare a marfii care au un
circuit separat de cel al bunurilor/serviciilor si orice neconcordanta din documente sau
pobleme aparute pe parcursul transportului nu pot fi imputate bancii. Pentru o uniformizare a
modului de folosire a acreditivului, partile implicate accepta prevederile din Publicatia nr.
500 a CCI.
In folosirea unui acreditiv documentar (AD) sunt implicate urmatoarele parti:
- ordonatorul – este beneficiarul bunurilor sau prestatiei, adica importatorul, care initiaza
acreditivul prin instructiunile pe care le da bancii sale de a plati exportatorului sumele
cuprinse in ordinul de deschidere a AD;
- beneficiarul – este cel care livreaza bunurile, adica exportatorul, fata de care banca
importatorului s-a angajat sa efctueze plata si care in final incaseaza sumele cuvenite;
- banca emitenta – este banca ordonatorului, care la solicitarea acestuia isi asuma in scris
angajamentul de plata in favoarea exportatorului, in anumite conditii de documente si
termene; banca emitenta este principala banca angajata in acreditiv care poate efectua plata
direct catre exportator (indeplineste rolul de banca emitenta si platitoare) si indirect printr-o
banca platitoare;
- banca platitoare – este banca autorizata sa plateasca exportatorului documentele
prezentate de acesta (de regula este banca exportatorului), sa remita documentele bancii
emitente iar aceasta sa-i ramburseze suma platita;
- banca corespondenta (o alta banca) – este o banca intermediara care poate fi: banca
notificatoare (avizatoare) care anunta exportatorul de deschiderea AD, primeste documentele
de la exportator si le transmite bancii platitoare; banca confirmatoare care confirma in nume
propriu plata documentelor in cazul in care banca emitenta nu onoreaza plata; si banca
negociatoare care este o banca in posesia unei cambii trase asupra bancii emitente si care este
autorizata sa primeasca documentele de la exportator si sa i le achite, dupa care sa le remita
bancii emitente si sa primeasca suma plus un comision (dobanda pe perioada de la plata la
incasare).
7.4.3 Utilizarea acreditivului documentar
Utilizarea acreditivului documentar inseamna un ansamblu de activitati intreprinse de
beneficiar, adica exportatorul, pentru a incasa de la importator valoarea marfurilor expediate
contra documentelor prevazute in AD. Acreditivul documentar s-a dovedit un instrument care
prezinta numeroase avantaje pentru exportator, respectiv un risc minim de neplata avand
angajamentul ferm al unei banci, independent de importator, plata nu poate fi revocata (cu
exceptia AD revocabil), acreditivul nu poate fi modificat decat cu acordul exportatorului iar
derularea platii este strict reglementata prin Publicatia 500 a CCI. Dezavantajele pentru
exportator se refera la riscul de curs valutar si la spezele si comisioanele bancare, care, in
practica, se suporta de fiecare parte pentru operatiunile derulate in bancile din tara lui.
Pentru o siguranta cat mai mare in efectuarea platii este de preferat un AD irevocabil
confirmat si o domiciliere in tara exportatorului.
Teste grila
1. In functie de tipul documentelor, incasoul poate fi:
a. simplu
b. documentar
c. multilateral
2. Partile implicate in derularea ordinului de plata sunt judetean
a. ordonatorul
b. beneficiarul
c. banca ordonatoare
d. banca beneficiara
e. toate reaspunsurile sunt corecte
 Capitolul 8
PLATILE ELECTRONICE

Progresele deosebite realizate in domeniile informaticii si telecomunicatiilor au

revolutionat societatea si au schimbat radical relatiile banca – client si chiar conceptul despre
banca. Noile tehnologii au devenit atat un catalizator al marilor schimbari de care beneficiaza
consumatorii de servicii bancare, cat si un suport pentru banci care incearca sa raspunda
noilor cerinte.
8.1 CONCEPTUL DE PLATI ELECTRONICE
Platile electronice sunt definite ca o forma electronica, complet informatizata si
automatizata, de organizare a relatiilor de plati intre participantii la o tranzactie, pe baza unui
set de reguli si proceduri operatorii. Intr-o varianta mai pragmatica, specialistii de la Banca
Mondiala, considera ca operatiunile financiare electronice reprezinta utilizarea mijloacelor
electronice in scopul schimbului de informatii, al transferului de simboluri sau reprezentari
ale valorii si a executarii de tranzactii intr-un mediu comercial. Acest concept cuprinde patru
canale: transferul electronic de fonduri, interschimbul de date electronice, transferul de
instructiuni de plata si confirmarea platii.
Legislatia romanesca (Regulamentul BNR nr. 4/2002), bazata pe cea comunitara,
considera ca o plata electronica reprezinta orice operatiune de plata initiata prin intermediul
instrumentelor de plata electronica prin care se pot retrage sume in numerar, efectua plati
pentru achizitionarea de bunuri sau servicii, plata obligatiilor catre autoritatile administratiei
publice si transferuri de fonduri intre conturi.
Instrumentele de plata electronica sunt de doua feluri:
- instrumente de plata la distanta (cardul, ordinul de plata electronic, cecul electronic);
- instrumente de plata de tip moneda electronica (portofelul electronic)
Instrumentele de plata la distanta permit detinatorului sa aiba acces la fondurile
aflate in contul sau bancar si mijlocesc efectuarea de plati catre un beneficiar sau alt gen de
transfer de fonduri si care necesita un nume de utilizator si un cod personal de identificare,
asa cum este cardul de debit sau de credit. In aceasta categorie se includ si aplicatiile de tip
internet-banking si home-banking bazate pe cardurile clasice. Instrumentele de plata de tip
moneda electronica permit accesul numai la un depozit electronic (deci nu direct la contul
bancar) constituit in prealabil, instrumentul putand fi sau nu reincarcabil cu o anumita
valoare (unitati valorice de moneda electronica). Instrumente de plata de tip moneda
electronica pot fi chip-cardul, memoria unui calculator (portofelul electronic) sau alt
dispozitiv electronic pe care sunt stocate unitati valorice de moneda din care se pot face plati
catre alta entitate care accepta aceasta modalitate de plata.
In ansamblu, platile electronice cuprind totalitatea entitatilor, echipamentelor si
procedurilor de lucru care conlucreaza penrtu efectuarea platii tranzactiilor. In general,
intruun procedeu electronic de plata de sunt implicate: (a) trei entitati care interactioneaza,
respectiv o banca, un vanzator si un cumparator; (b) mai multe echipamente hardware,
software, o retea de transmisie (cu unul sau mai multe centre de receptie, validare si
retransmisie), punct de vanzare (POS), distribuitor de bani electronici (cont-bani, credit bani,
numerar-bani); (c) un set de protocoale de plata (instructiuni de lucru). Sistemele de plati
electronice opereaza pe baza unor module de codificare/decodificare a operatiunilor de plati
si folosesc chei publice si chei private pentru a asigura integritatea si securitatea platilor.
Trasatura fundamentala a unui sistem electronic de plati consta in rapiditatea cu care
circula informatia-bani. Datorita infrastructurii ce integreaza sistemul de reglementare,
sistemul informatic si cel de telecomunicatii, informatia ajunge sa circule aproape
instantaneu, adica in timp real. Spre deosebire de sistemele clasice de plati fara numerar, la
sistemele electronice de plati nu se inregistreaza o intarziere intre momentul emiterii
instructiunii de plata si momentul in care are loc inregistrarea transferului de fonduri in
conturile bancare, fiind eliminat riscul asociat intervalului de timp in care intermediarul sa
dea curs instructiunii de plata, risc ce include eroarea, ratarea, neperformanta de acuratete,
intarzierea. De exemplu, procesul de executare a unui ordin de plata in mediul electronic,
instrumentul cel mai larg folosit, implica un lant de instructiuni grupate in mesaje de plata,
precum si momente, acte si fapte de inregistrare a rezultatului schimbului de informatii intre
cei ce dau si cei ce primesc respectivele instructiuni, astfel ca toate aceste etape se realizeaza
intr-un timp de cateva secunde si fara riscuri majore.
Platile electronice au o arie foarte mare de aplicabilitate de la tranzactiile economice si
financiare pana la compensari si decontarile finale. In acest domeniu vast se intalnesc situatii
care necesita ca platile sa se efectueze la momente diferite in functie de natura tranzactiei sau
de preferintele partenerilor. Ca urmare, efectuarea platii electronice poate fi in una din
urmatoarele situatii:
- plata inainte de tranzactie – un sistem de acest gen functioneaza in cazul avansurilor
care se acorda pentru realizarea unor comenzi sau transferul banilor digitali pe un disc sau
smart card din care se pot face plati la momentul convenit;
- plata concomitent cu tranzactia – necesita accesul direct la baza de date a bancii si a
ofertantului de plata electronica, iar securitatea transferului trebuie sa fie implementata mai
strict (cardurile de debit, internetul bancar);
- plata dupa tranzactie – cea mai frecventa forma de plata si in care se foloseste cardul
de credit.
Indiferent de modul de plata, momentul platii este considerat numai atunci cand
banii sunt inregistrati in evidenta bancii beneficiarului de fonduri. In functionarea sa,
procedeul electronic de plati produce efecte de natura juridica, economica, financiara, tehnica
si chiar psihologica, adica fenomenul increderii neintrerupte in moneda (fiduciaritatea) pana
la desavarsirea procesului de plata. Platile electronice au evoluat destul de rapid si s-au
diversificat intru-un interval relativ scurt de timp, in special dupa anul 1990. In prezent, se
cunosc mai multe modalitati de plata diferentiate din punct de vedere al tehnologiei folosite
si a segmentelor de piata carora se adreseaza. Platile electronice se pot clasifica dupa mai
multe criterii astfel:
Dupa tipul de tehnologie:
- plati bazate pe carduri;
- plati bazate pe aplicatii modem – in special pentru persoanele juridice care efectueaza plati
de valori mai mari;
- plati bazate pe aplicatii internet- in special pentru persoanele fizice;
- plati bazate pe telefonia mobila – in special persoane fizice.
Dupa volumul tranzactiei:
- microplati (mycro payments), plati pentru produse si servicii oferite pe web si de valori de
pana la 5 euro/$;
- plata de tip consumator (consumer payment) intre 5-500 euro/$ reprezentand cumparaturile
de zi cu zi a bunurilor si serviciilor care poseda o valoare mai mare decat a microplatilor;
- plata de tip afaceri (business payment) peste 500 euro/$ pentru cumpararea unor cantitati
mai mari de bunuri si servicii, plati comerciant catre comerciant.
Dupa natura informatiei:
- plati bazate pe valoare – se transfera efectiv valoare in format electronic;
- plati bazate pe informatie – numai informatia circula prin internt, iar tranzactia efectiva are
loc in afara conexiunii.
Dupa natura monedei electronice:
- plati bazate pe bani electronici de cont – implica inregistrarea in conturile bancare ale
utilizatorului si comerciantului;
- plati bazate pe bani elctronici semn – valoarea este incorporata intr-un soft existent pe un
dispozitiv electronic, valoarea circuland de la un dispozitiv la altul fara nici o referinta la un
cont bancar.
Dupa instrumentele de plata oferite:
- plati cu carduri bancare;
- plati on-line (internet);
- microplati;
- plati prin cecuri electronice;
8.2 PLATILE ELECTRONICE CU DECONTARE BRUTA IN TIMP REAL
Decontarea bruta in timp real este un procedeu electronic bazat pe transmiterea de
mesaje (ordine de plata) electronice de catre participanti, procesarea instructiune cu
instructiune a acestora in limita disponibilului existent in contul de decontare de la banca
centrala, asigurarea resurselor de completare a eventualelor deficite prin credite “intraday” si
decontarea finala prin conturile curente de la banca centrala. Principalul avantaj al acestui
procedeu il constituie operativitatea transferurilor si reducerea pana la eliminare a riscului de
credit. Dupa introducerea mesajului in retea de catre participant, procesarea si decontarea se
fac la intervale de timp extrem de scurte, aproape insesizabile, de unde vine si numele de “in
timp real”. Intrucat avem de a face cu un procedeu cu decontare bruta, deci fara compensare,
bancile trebuie sa mentina un volum destul de mare de disponibilitati in conturile de la banca
centrala pentru a acoperi cerintele de plati, ceea ce este un dezavantaj.
Beneficiarul cel mai mare al noului procedeu este furnizorul care poate sa-si primeasca
fondurile in aceiasi zi cu livrarea bunurilor. In functie de modul de solutionare a lipsei
temporare de fonduri la bancile platitoare, procedeele cu decontare bruta in timp real sunt de
doua tipuri: cu linie de asteptare la banca remitenta (fara credite “intraday”) si cu linie de
asteptare la institutia de gestionare a sistemului (cu credite “intraday”). Creditele “intraday”
se asigura de banca centrala pe termene foarte scurte in timpul zilei cu rambursare la finele
zilei sau credite “overnight” cu rambursare in ziua urmatoare. Procedeele de decontare in
timp real sunt proprietatea bancilor centrale care au si rolul principal in asigurarea resurselor
si supravegherea functionarii sistemelor de plati.
In Romania, procedeul preconizat se refera numai la decontarea platilor de mare
valoare si a platilor urgente indiferent de valoare si este gestionat de TransFonD ca agent
operator al bancii centrale. Platile de mare valoare sunt definite de normele bancare
(Regulamentul BNR nr.1/2002), ca instructiuni de transfer-credit, in general de mare valoare,
inclusiv cele aferente pietelor valutara/monetara, intre participanti, efectuate de acestia in
nume propriu sau al clientilor. In prezent, platile de mare valoare sunt considerate cele peste
500 milioane lei si care se deconteaza prin instrumente de plata de credit, respectiv ordinul de
plata. Se pot efectua insa plati si sub aceasta limita daca emitentul decide sa foloseasca
sistemul de tranfer de fonduri de mare valoare. Deosebit de decontarea acestor plati,
procedeul asigura si decontarea pozitiilor nete ale procedeelor cu decontare
prestabilita/amanata (casele de compensatii, decontarea titlurilor de stat, etc).
Participantii la acest procedeu sunt: banca centrala, bancile comerciale romane si
sucursalele bancilor straine autorizate sa opereze in Romania, Trezoreria Statului,
modalitatile de transfer de fonduri administrate de BNR, proedeul de inregistrare, transfer si
decontare a titlurilor de stat, casele centrale ale cooperativelor de credit, casele de
compensare administrate de TransFonD, alti titulari de conturi de decontare. Fiecare
participant este conectat la retea printr-un singur punct de acces, de regula sediul central al
participantului.
In cadrul procedeului se proceseaza instructiuni de plata de tipul transfer credit si in
cazuri bine definite (decontarea pozitiilor nete ale caselor de compensatii, decontarea
operatiunilor cu titluri de stat etc) instructiuni de tipul debit direct. In ce priveste tipurile de
tranzactii care genereaza instructiuni de plata prin sistem se vor derula plati ale clientilor,
plati ale bancilor (operatiuni pe piata monetara, plati in lei aferente pietei valutare, precum si
plati aferente pietei titlurilor de stat), plati in relatia cu Trezoreria Statului si operatiuni ale
bancii centrale (pe piata monetara, furnizarea de lichiditate “intraday”, operatiuni in calitate
de imprumutator de ultima instanta, etc). Pentru efectuarea decontarilor, participantii trebuie
sa deschida un cont de decontare la banaca centrala, altul decat contul curent, prin care se
deruleaza operatiunile de incasari si plati pe parcursul zilei. Contul de decontare are la
inceputul si sfarsitul zile operative sold zero. La inceputul zilei, participantii transfera sumele
necesare platilor din contul curent in cel de decontare, iar la sfarsitul zilei, sumele ramase in
contul de decontare se tranfera de operator in contul curent al participantului. Daca este
necesar, participantii pot efectua transferuri din conturile curente in cele de decontare si pe
parcursul zilei.
Mesajul electronic. Instrumentul de plata care se foloseste in cadrul platilor de mare
valoare este mesajul electronic (ordinul de plata electronic) care tinde sa se generalizeze
pentru toate categoriile de plati electronice. In general, un mesaj electronic cuprinde aceleasi
elemete inscrise pe ordinul de plata pe suport hartie, plus unele elemente specifice pentru
criptare.
8.3 INSTRUMENTE ELECTRONICE DE PLATA
Instrumentele de plata folosite in sistemele de plati electronice sunt identice in ce
priveste informatilile pe care le contin cu cele pe suport hartie, dar adaptate transmisiei
electronice si au acelasi rol de a transmite informatia-bani de la partenerul platitor catre cel
beneficiar prin intermediul sistemului bancar. Adapatrea la sistemul electronic consta in
transpunerea informatiilor intr-un mesaj electronic care se poate cripta si decripta automat si
semna electronic. Instrumentele de plata electronica validate pana in preznt de practica sunt
ordinul de plata electronic si cecul electronic.
8.3.1 Ordinul de plata electronic
Ordinul de plata electronic este o versiune a ordinului de plata pe suport hartie cu
deosebirea ca se dematerializeaza atuci cand intra in sistemul de plati electronice. Ordinul de
plata electronic se prezinta sub forma unui mesaj electronic in care sunt cuprinse, intr-o
anumita ordine, informatiile necesare efectuarii platilor. Mesajul electronic se editeaza de
emitent daca dispune de infrastructura necesara (PC, echipament de transmisie, echipamente
automate de criptare/ decriptare si cheile private si publice pentru semnatura elctronica), iar
in cazul in care emitentul nu dispune de aceste echipamente se poate emite un instrument de
plata pe suport hartie care se transfoma in mesaj electronic de catre banca emitentului. La
banca emitenta, ordinul de plata electronic se valideaza (verificarea autenticitatii semnaturii
si a disponibilului in contul curent de catre administratorul de cont) si se supervizeaza de o
alta persoana (seful de serviciu sau contabilul sef), conform principiului bancar al “celor
patru ochi”, dupa care se transmite centralei bancii comerciale pentru lansarea in sistemul de
plati interbancare.
Circuitul ordinului de plata electronic este similar cu cel al ordinului de plata pe suport
hartie cu deosebirea ca este mai rapid, datorita posibilitatii tehnologice de transfer si
procesare automata si apoi de decontare in timp real.
8.3.2 Cecul electronic
Cecul electronic (eCheck) este un instrument care se prezinta sub forma unui mesaj
electronic semnat electronic si are aceleasi functii ca si cecul pe suport hartie. Cecul
electronic a aparut dupa legiferarea semnaturii electronice (1998-2000) si este folosit in
special in SUA in relatiile cu Trezoreria Statului. Circuitul cecului electronic este similar cu
circuitul traditional al cecului pe suport hartie. Astfel, debitorul genereaza un cec electronic
(un mesaj electronic specific pentru cec) folosind un smart card dupa care il semneaza
electronic si il transmite beneficiarului prin internet (e-mail). Beneficiarul primeste eCheckul,
verifica semnatura debitorului, andoseaza cecul pe numele bancii lui, il semneaza electronic
si il trimite bancii lui pentru constituirea unui depozit. Banca beneficiarului verifica
semnatura acestuia si il introduce in compensare. Banca debitorului verifica semnatura
acestiua, debiteaza contul si confirma casei de compensatii acordul de plata. Dupa
compensare, banca beneficiarului intra in posesia sumei si crediteaza contul acestuia.
Circuitul cecului electronic se prezinta astfel:
1 Plata
2 Transmiterea
3 Compensarea
4 Debitarea
5 Creditarea cont cecului cont
In aceasta varianta (cecul virament) toate entitatile implicate trebuie sa dispuna de
infrastrucura necesara pentru criptare/decriptare, semnatura electronica si retea de transmisie.
In varianta cecului numerar, beneficiarul se adreseaza direct bancii debitorului si solicita fie
banii in numerar sau transferul acestora la banca sa.
Avantajele acestui sistem constau in validarea automata, decontarea rapida,eliminarea
riscului pierderii atat pentru client cat si pentru banci, eliminarea riscului uman de procesare,
folosirea standardelor internetului de transmisie si securitate. Dezavantajele ar fi costurile
pentru investitii in echipamente, tipice internetului si o perioada de timp de acomodare a
utilizatorilor si a bancilor.
8.4 SEMNATURA ELECTRONICA
Tranzactiile dintre parteneri efectuate prin mijloace electronice trebuia sa se finalizeze
intr-un mod care sa asigure forta juridica a rezultatului negocierii si sa pastreze anonimatul
participantilor. De cele mai multe ori partenerii nici nu se cunosc si instructiunile date care
angajau transferuri de active si de proprietate trebuia sa fie insotite de o certificare a
identitatii. Astfel a aparut semnatura electronica a carei functie era de certificare a identitatii
persoanei.
In Romania, cadrul juridic este asigurat prin Legea nr. 455/2001 privind semnatura
electronica si prin Hotararea de Guvern nr. 1259/2001 privind Normele tehnice si
metodologice de aplicare a dispozitiilor legale. Aceste reglementari au fost elaborate in
spiritul Directivei UE/98/98 privind semnatura electronica si Directicvei UE/51/96 privind
comertul electronic. Legea romana are acelasi scop ca si reglementarile internationale, adica
sa consacre forta juridica a semnaturii electronice, similara cu cea olografa, si sa creeze
premisele necesare pentru desfasurarea comertului electronic si a tranzactiilor bancare.
Potrivit legii, semnatura electronica este rezultaul imaterial al asocierii intre mai
multe elemente tehnice si dispozitive hardware si software, coroborate cu exercitarea
atributiilor furnizorului de servicii de certificare. Semnatura electronica poate fi asemanata cu
un “cod personal” care se ataseaza la un e-mail sau alt document trimis electronic de la un
calculator la altul, fie prin internet, fie printr-o retea de calculatoare. “Codul” este emis de
furnizorul de servicii de certificare si poate fi folosit de catre o singura persoana. Avantajele
pe care le confera semnatura electronica in domeniul bancar se refera la comunicarea rapida
cu clientii, asigurarea confidentialitatii datelor, siguranta si usurinta in utilizare, precum si o
mai buna circulatie a informatiilor intre centrala si unitatile bancare
Cheia privata si cheia publica. Semnatura electronica poate fi simpla sau extinsa.
Semnatura simpla reprezinta o combinatie aleatoare de date electronice (o criptare)
specificice unei singure persoane si este cunoscuta sub numele de cheie privata. Cheia se
emite de o entitate legala care pentru autentificare atribuie un nou cod, specific acestei
institutii, denumit cheie publica. Combinatia dintre cheia privata si cea publica reprezinta
semnatura electronica extinsa care se utilizeaza pentru semnarea documentelor. Potrivit legii,
semnatura electronica extinsa tebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: este
legata in mod unic de semnatar, asigura identificarea semnatarului, este creata prin mijloace
controlate exclusiv de semnatar, este legata de datele in forma electronica la care se
raporteaza in asa fel incat orice modificare ulterioara a acestora este identificabila.
O institutie financiara utilizeaza infrastructura cheilor publice pentru a asigura
autentificarea clientilor, integritatea si confidentialitatea datelor si reducerea riscurilor de
repudiere a tranzactiilor. Infrastructura cheilor publice este asigurata de un sistem de
hardwere si softwere, care pe baza unor proceduri asigura criptarea si decriptarea informatiei
care circula intre banca si client. De regula, bancile folosesc tehnologia criptarii simetrice
(cheia privata) pentru a securiza mesajele si tehnologia criptarii asimetrice (cheia privata si
publica) pentru a le decripta. Mecanismul certificarii electronice cu chei publice se prezinta
astfel:
- clientul detine o pereche de chei, o cheie privata si una publica, corespondente printro
relatie matemetica intr-un algoritm de criptare;
- cheia publica este pusa la dispozitia celor care verifica identitatea clientului; cheia privata
se afla doar in posesia clientului, fiind confidentiala si este protejata cu parola si PIN si
stocata in text criptat, fie in memoria computerului, fie pe un alt suport cum ar fi cardul
smart;
- cheia privata genereaza o semnatura electronica ce identifica electronic, in mod unic,
pe detinatorul sau si care nu poate fi citita si autentificata decat cu cheie publica pereche;
- mesajul expeditorului este automat criptat cu cheia sa privata, cunoscuta numai de el,
insa odata trimis mesajul poate fi citit numai cu cheia publica a expeditorului; in acest fel,
destinatarul care detine cheia publica a expeditorului poate decripta mesajul si totodata are
certitudinea ca mesajul a fost trimis de detinatorul de drept al semnaturii electronice.
Avantajul cheilor publice consta in faptul ca reduce riscurile asociate parolelor si
PINurilor care trebuie protejate si tinute secrete, iar dezavantajul il constituie faptul ca
procedeul este mai greoi si mai costisitor de implementat.
 Autoritatea de certificare. Cerintele pentru securizarea informatiilor prin internet au
condus la dezvoltarea pietelor de chei publice si private dar si la aparitia autoritatilor de
certificare, ca entitati de verificare a identitatii in spatiul electronic. Autoritaea de certificare
autentifica cheia publica prin distribuierea ei odata cu un certificat calificat semnat digital
care face legatura dintre un nume de persoana si o cheie publica. Aceste servicii de certificare
se ofera de diverse categorii de furnizori ca: agentii guvernamentale, furnizori din domeniul
tehnologiei informatiei, operatori in telecomunicatii sau chiar entitati financiare, banci,
denumiti generic furnizori de servicii de certificare.
Certificatele digitale emise de o entitate autorizata atesta faptul ca cheia publica si
cheia privata corespondenta sunt atribuite unei persoane. De fiecare dat cand clientul
stabileste legatura cu banca se transmite semnatura electronica iar banca verifica daca
certificatul este valid, identifica si autorizeaza clientul si valideaza operatiunea bancara.
Certificatul digital se elibereaza pe o perioada de un an dupa care se poate reinoi. In
cadrul acestei perioade, certificatul se poate revoca in situatia in care cheia privata a
clientului a fost compromisa sau prin inchiderea contului clientului. Deci, banca verifica
validitatea certificatului prin incadrarea in perioada de valabilitate si confruntarea cu lista
celor revocate.
In literatura de specialitate, procedura de eliberare a unei semnaturi electronice se
compara ca finalitate si fluiditate cu procedura de eliberare a unui act de identitate in care
rolul institutiei publice care elibereaza actul este indeplinit de furnizorul de servicii de
certificare.
Teste grila
1. Instrumentele de plata electronice pot fi:
a. instrumente de plata la distanta
b. instrumente de plata de tip moneda electronica
c. moneda fiduciara

2. Dupa instrumentele de plata oferite, platile electronice se clasifica in:

a. plati cu carduri bancare
b. plati on-line (internet)
c. microplati
d. plati prin cecuri electronice
e. toate raspunsurile sunt corecte

Capitolul 9
TRANSFERURI ELECTRONICE DE FONDURI

Transferul electronic de fonduri este un ansamblu de tehnici informatice, electronice,

telemetrice, care permite schimbul de fonduri intre parteneri, prin intermediul bancilor si a
unor sisteme speciale de transfer, intr-un timp foarte scurt. Inca din deceniul 1960-70 au
aparut unele inovatii tehnologice care permiteau legaturi intre locatii foarte indepartate de pe
glob, ceea ce a permis aparitia mai intai a transferului electronic de fonduri si apoi a platilor
electronice. In locul instrumentelor de plata clasice au inceput sa circule mesaje privind
platile, cu informatiile necesare referitoare la moneda, suma, parteneri, banci, precum si alte
informatii specifice. Modalitatea electronica de transfer al fondurilor a determinat si anumite
modificari organizatorice in cadrul bancilor prin crearea de compartimente specializate in
transferuri de fonduri, carti de plata, plati catre persoane fizice, aparitia unor noi servicii
bazate pe aplicatii bancare electronice.
Din considerente privind riscurile pe care le implica dar si din ratiuni practice,
transferurile electronice interbancare se diferentiaza, in primul rand, in functie de valoarea
transferurilor, astfel:
- transferuri de valori mari (SWIFT si TARGET);
- transferuri de valori mici (Eurogiro, Western Union, MoneyGram).
9.1 TRANSFERURI DE VALORI MARI
Experientele care au avut loc au condus catre un prag de 90 la 10, conform caruia
tranzactiile de mare valoare sunt considerate cele care printr-un numar ce reprezinta 10% din
totalul instructiunilor se refera la 90% din totalul sumelor transferate si, in mod
complementar, celelalte tranzactii care reprezinta 90% din instructiuni si 10% din valoare
sunt denumite de mica valoare. Deosebit de denumire, elementul principal este riscul diferit
pe care aceste transferuri il implica si implicit costurile diferite determinate de securitatea
sistemului. Transferul de mare valoare este o notiune care acopera nu numai valoarea unitara
mare dar si pe acela de transfer urgent si este specific transferurilor interbancare (pe plan
intern si in strainatate in valute convertibile). Studiul relatiei dintre valoarea si numarul
transferurilor intr-un mediu economic statistic conduce la concluzia ca cu cat valoarea unui
transfer creste cu atat scade frecventa aparitiei acestuia.
9.1.1 Procedeul SWIFT
Transferul fondurilor s-a realizat de-a lungul timpului prin mai multe modalitati in
functie de tehnologia de comunicatii folosita in perioada respectiva. Prima modalitate a fost
transferul letric (prin posta) al documentelor de plata prin reteaua mijloacelor de transport
folosita – masina, tren, avion. In practica bancara, acest tip de transfer este cunoscut sub
abrevierea MT (Mail Transfer) sau AMT (Air Mail Transfer). Dupa descoperirea telegrafiei
sa introdus transferul telegrafic, abreviat TT (Telegraph Transfer) care se foloseste si astazi
pe plan intern. Prin acest procedeu s-a trecut la circulatia informatiei sub forma de mesaj in
locul documentelor pe suport hartie. Progresele din informatica si comunicatii au permis
aparitia transferului SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial
Telecommunication), cel mai modern si rapid sistem cunoscut, de origine europeana, dar
care are retele pe plan mondial.
SWIFT s-a infiintat in 1973, in Belgia, ca o societate privata pe actiuni, non profit,
prin participarea a 239 de banci din 15 tari. Scopul acestei companii era de a oferi institutiilor
financiare din intreaga lume, servicii de transfer rapid de fonduri pe o baza standardizata. La
sfarsitul anului 2000 la SWIFT erau conectate 192 de tari cu peste 3000 de banci membre si
7125 de utilizatori care au transmis 1,3 mild. mesaje. Bancile romanesti (BRD, BCR, BA si
BRCE) au aderat la SWIFT, ca membre, in 1992 iar in prezent sunt 25 de banci membre si 13
de banci utilizatoare (banci care nu sunt membre SWIFT dar care lucreaza prin intermediul
bancilor membre). Din totalul transferurilor de fonduri efectuate de tarile europene prin
SWIFT, Romania detinea la finele anului 2002 o cota de piata de 6%.
SWIFT are o retea structutata pe patru nivele: primul nivel are trei centre de procesare,
la Bruxelles (Belgia), Amsterdam (Olanda) si Capple Town (SUA); al doilea nivel cuprinde
zece centre regionale (centre de comutare), raspandite pe tot globul, care colecteaza mesajele
de pe o anumita zona geografica si le transmit la unul din centrele de procesare: al treilea
nivel se refera la ordinatoarele cu rol de supraveghere la nivelul fiecarei tari (concentrator
national) care mentin legatura cu membrii si afiliatii retelei (in tarile cu un volum mai mare
de mesaje sunt mai multe concentratoare nationale ca de ex. 4 in SUA, 3 in Anglia, 2 in
Franta) ; si al patrulea nivel include terminalele instalate la bancile care au aderat la SWIFT.
Bancile din Romania transmit si primesc mesaje prin centrul regional de la Viena.
Utilizatorii care transmit sau primesc mesaje nu pot dialoga direct, ci numai prin centrele
regionale si cele de procesare. Transmiterea mesajelor in sistem SWIFT se poate realiza in
unul din urmatoarele regimuri: normal sau ordinar, adica mesajele se transmit in ordinea
introducerii in sistem; urgent, adica inaintea celorlalte mesaje din regimul normal; sistem,
mesaje cu circuit limitat pentru transmiterea unor informatii cu caracter general numai
membrilor SWIFT. Transferurile de fonduri prin sistem SWIFT sunt destul de apreciate de
utilizatori, datorita urmatoarelor avantaje:
Siguranta in functionare. In acest sistem toate operatiunile sunt computerizate de la
expeditor la destinatar si transferurile se executa automat. Programele de transmisie au
detectori de erori, deci elimina posibilitatea aparitiei acestora iar mesajele sunt codificate.
Standardizarea mesajelor elimina interpretarea gresita a acestora si reduce aproape la zero
unul din riscurile cele mai frecvente.
Rapiditate. Timpul de transmise este de cateva secunde, deci aproape in timp real.
Anumite decalaje de timp se datoresc numai diferentei de fus orar intre bancile partenere.
Acesta este considerat avantajul cel mai important in sistemul de plati si de multe ori
rapiditatea este mai mare la transferurile externe bazate pe SWIFT decat la cele interne care
folosesc alte sisteme.
Costuri scazute. Costurile sunt, in medie, de pana la 1$ pentru un mesaj, fata de 30$-
50$ prin telex. Acestea sunt diferentiate in functie de urgenta si confirmarea mesajului, dar
raman foarte avantajoase. Acesta este un motiv pentru care, in unele tari, sistemul SWIFT
este folosit si la transmisia mesajelor interne pentru decontari multilaterale si compensari.
Fiabilitatea. Functionarea sistemului este asigurata 24 de ore din 24 si 7 zile pe
saptamana din 7, fiind deci accesibil in orice moment. Institutiile financiare internationale
folosesc, de asemenea, SWIFT-ul in transferurile de fonduri iar mai recent prin acest sistem
se realizeaza decontarile intre bancile centrale din comunitatea europeana participante la
euro. Transferurile anuale mijlocite prin serviciul FIN a atins in 2003 pragul de 2 miliarde de
mesaje si se estimeaza pentru viitorul aproipiat o cifra de 10 miliarde mesaje, ceea ce
demonstreaza agrearea acestui sistem de comunitatea bancara si a companiilor de afaceri.
9.1.2 Procedeul TARGET
Introducerea monedei unice euro a determinat si adoptarea unui procedeu unic de plati
intre tarile din zona euro, care a fost proiectat sa raspunda cerintelor de politica monetara ale
Bancii Centrale Europene si care sa fie conectat la sistemele nationale de plati din tarile
membre. Acest procedeu este cunoscut sub numele de TARGET (Transeuropean
Automated Real-Time Gross-Settelment Express Transfer) si are ca scop sa asigure
efectuarea platilor intre bancile centrale europene, pe baza bruta si in timp real, indiferent de
sistemul folosit in fiecare tara si minimizarea riscului de neplata pana aproape la disparitie.
Procedeul a fost initiat in 1995 de Institutul Monetar European devenit ulterior Banca
Centrala Europeana si a devenit operativ in ianuarie 1999 prin participarea bancilor centrale
din tarile membre si prin acestea institutiile de credit supravegheate de bancile centrale.
Participarea la TARGET este reglementata prin Directiva de Coordonare Bancara
2002/12/EU a Parlamentului European si Consiliului European din 20 martie 2000.
Structura TARGET.
Procedeul TARGET se bazeaza pe decontarea bruta in timp real (RTGS) la care sunt
conectate sistemele nationale interne (RTGS) din tarile membre. Structura TARGET este de
tip descentralizat care cuprinde: (a) sistemele nationale cu decontare bruta in timp real din
tarile membre; (b) mecanismul de supraveghere al Bancii Centrale Europene; (c) reteaua de
interconectare intre bancile centrale. Procedeul proceseaza numai tranzactiile in euro. In
esenta, sistemul TARGET coordonat de Banca Centrala Europeana este un sistem in care
platile se fac pe baza bilaterala intre bancile centrale. Banca Centrala Europeana nu se
implica in sistemul de plati, dar dispune de un sistem de control care asigura inchiderea zilei
de lucru intr-o pozitie finala si irevocabila. Rolul principal revine bancilor centrale nationale
care colecteaza mesajele de plata de la participantii interni si le transmite numai in limita
fondurilor disponibile ale acestora si a facilitatilor de creditare acordate.
Participantii directi la transfer sunt bancile si institutiile de credit interne. Bancile
centrale pot autoriza si alte institutii sa participe la sistem ca departamentele de trezorerie ale
statelor membre, casele de compensatii si institutiile de decontari, firmele de investitii
financiare, alte institutii din sectorul public care pot deschide conturi clientilor, toate
autorizate si supravegheate de banca centrala sau alte autoritati recunoscte in domeniu.
Criteriile de admitere ale participantilor directi se refera la capacitatea financiara adecvata a
institutiei, numarul minim de tranzactii, infrastructura tehnica neceasara potrivit nivelului
standard si aprobarea bancii centrale. Deosebit de aceste institutii interne, mai pot fi si
participanti din alte tari (la distanta) care doresc sa participe la sistemul de decontare bruta
fara sa dispuna de un sediu in tara respectiva. Bancile centrale ale tarilor gazda trebuie sa
trateze asemenea cereri in mod similar cu cele ale institutiilor locale, inclusiv accesul la
credite pe parcursul zilei si alte facilitati de decontare cu conditia ca riscurile pentru
participantii de la distanta sa nu fie mai mari decat ale participantilor locali. Asemenea cazuri
sunt insa destul de putine.
Procedeul TARGET administreaza, aproape in exclusivitate, numai platile de mare
valoare care se transmit intre participanti, fara a exista limite inferioare sau superioare. In
concluzie, in cadrul TARGET se deruleaza urmatoarele tipuri de operatiuni, reprezentand de
regula transferuri de credit:
- plati directe conectate cu operatiunile bancilor centrale din eurosistem;
- decontarea soldurilor pentru sistemele de plati de valori mari;
- plati interbancare si plati comerciale.
Platile cu amanuntul care nu necesita o viteza de executie prea mare sunt procesate de
alte sisteme europene de transfer de fonduri care au si costuri mai mici ca Euro-giro si altele.
9.2 TRANSFERURI DE VALORI MICI
Transferurile rapide de fonduri au patruns si in sfera paltilor de mica valoare conducand
la aparitia mai multor modaliatati, dintre care cele mai cunoscute sunt EUROGIRO si
WESTERN UNION/MONEY GRAM.
9.2.1 Procedeul EUROGIRO
EUROGIRO este o forma de transfer de fonduri pe plan international, intre organizatii
postale, dar sunt acceptate si institutii de credit si alte organizatii interesate in astfel de
transferuri. EUROGIRO a fost creat in 1990 pornind de la apreciatele servicii financiare
postale si de la traditia de lunga durata dintre unitatile postale de a lucra dupa standarde
comune cu scopul de a asigura servicii competitive in domeniul platilor transfrontaliere si a \
transferurilor de cont. EUROGIRO are o retea proprie de plati electronice, Euro Giro
Network, si este prezent in peste 200 de tari din Europa, Asia si America de Nord si Sud.
Astazi reteaua este formata pe langa organizatiile postale si din banci comerciale si institutii
de credit.
Arhitectura. EUROGIRO este format dintr-un modul central cu o retea internationala
de transmitere/receptie a mesajelor si mai multe module locale cu retele locale. Componenta
principala este cea locala care dispune de terminale, o retea locala, un centru intern de
procesare si management la distanta, un centru pentru mesaje transmise prin internet si
echipammente modem de lansare in reteua internationala EUROGIRO. Modulul local
proceseaza o gama variata de produse pentru care exista cate o interfata pentru fiecare
produs. Tranzactiile se realizeaza electronic iar mesajele sunt codificate si autentificate
pentru a nu permite unei terte parti sa citeasca sau sa schimbe vreo informatie. Capacitatea
unui modul local este apreciabila, de cca. 200.000 informatii zilnic. Pentru cresterea
operativitatii, mesajele de acelasi fel se trimit la destinatie in asa zise “plicuri electronice”,
adica un grup de mesaje care poarta un cod special al sistemului local iar la intrarea in reteua
EUROGIRO primeste un alt tip de cod, ceea ce asigura o securitate destul de buna. Toate
tranzactiile se transmit in euro, dar sistemul dispune de echipamente care asigura la destinatie
conversia in moneda solicitata.
EUROGIRO asigura mai multe tipuri de produse si servicii de transferuri de fonduri,
dupa cum urmeaza:
- transferul de credit (credit transfer), care dureaza intre 2 si 4 zile si care prezinta o varietate
de moduri de transmitere;
- transferul urgent de fonduri (1zi);
- ordine de plata uzuale, cu o durata de 5 zile;
- transferuri de fonduri catre conturile bancare ale non membrilor;
- livrare contra numerar cu ramburs (produsele sunt expediate prin posta si sunt eliberate
destinatarului numai contra numerar);
- servicii diverse de decontare in euro;
- ordine de plata prin telefon;
- plati pentru pensii.
EUROGIRO functioneaza si in Romania prin Bancpost si Posta Romana. Transferurile
se fac numai intre membrii EUROGIRO potrivit standardelor internationale folosite de acest
sistem.
9.2.2 Procedeul Western Union si MoneyGram
Transferurile rapide de fonduri au patruns si in domeniul serviciilor pentru populatie
(retail banking). Pe plan international, transferurile rapide au fost determinate de circulatia
fortei de munca din tarile mai putin dezvoltate catre cele avansate, de plecarea la studii a
tinerilor si de extinderea relatiilor intre familii. Majoritatea acestor fonduri se transfera de
catre persoanele care lucreaza, temporar, in alte tari. Acestea sunt persoane cu venituri
modeste, care nu au conturi in banca si care doresc ca economiile lor sa ajunga cat mai
repede la famiile din tara de resedinta. Pentru asemenea situatii exista firme specializate care
ofera servicii de transfer rapid de fonduri in tot cursul anului, dintre care cele mai renumite
sunt Western Union si MoneyGram din SUA. Aceste firme au pus la punct un sistem
operational care are urmatoarele caracteristici.
Infrastructutra. Procedeul se bazeaza pe un centru informatic international, Centrul
Operational, unde se proceseaza toate tranzactiile si un sistem de calculatoare in reteaua de
agenti interconectate cu Centrul Operational prin intermediul caruia se pot efectua transferuri
intre agentii indiferent de tara in care se afla, precum si transferuri intre agentii din aceiasi
tara. Agentii din retea sunt de regula banci si institutii financiare, dar pot fi si oficii postale,
agentii de turism, case de schimb valutar si alte entitati agreate de compania de transferuri.
Operatiuni. Sub aspect operational, avem de a face cu un serviciu prin care se
transfera bani intre doua persoane fizice si se elibereaza sumele destinatarilor de catre agentii
din retea. Suma maxima pentru o tranzactie este de 10.000 USD dar nu mai mult de 20.000
USD pe zi in cazul in care aceiasi persoana face mai multe tranzactii. Pentru tranzactiile intre
1.000 USD si 10.000 USD trebuie sa se obtina autorizarea vocala a Centrului Operational de
catre agentul care efectueaza serviciul. Pentru a se asigura securitatea operatiunilor, fiecarui
agent i se atribuie un numar de identificare si un PIN, informatii care sunt cunoscute numai
de personalul autorizat sa efectueze tranzactii din cadrul agentului respectiv. Eliberarea
banilor se face pe baza actului de identitate al beneficiarului. Daca acesta nu are act de
identitate se poate folosi metoda unei intrebari test lansate de expeditor la care beneficiarul
trebuie sa dea raspunsul exact.
Clienti. Acestia sunt numai persoane fizice care se afla in relatii personale unii cu altii
sau cu diverse institutii (invatamant, unitati financiare, diverse companii) fata de care au
anumite obligatii banesti. Sub aspect statistic, clientii se pot grupa astfel: (a) familii –
transferuri intre membrii de familie, in special transferurile efectuate de catre cei care
lucreaza in strainatate; (b) turisti - care in anumite situatii pot primi bani din tara de resedinta;
(c) studenti – care pot primi bani pentru cheltuieli de scolarizare; (d) reporteri aflati in
strainatate – care pot primii salarii si alte fonduri pentru cheltuieli curente; si (e) alte categorii
mai putin numeroase.
Avantaje. Avantajele sunt in primul rand pentru clienti, dar nu trebuie neglijate nici
cele pentru agenti. Avantajele pentru clienti constau in: rapiditatea in operare, maximum 10
minute; siguranta si confidentialitate; comoditate in utilizare, in sensul ca nu este necesara
deschiderea unui cont; existenta unei retele largi de agenti; posibilitatea de a ridica banii de la
oricare agent si nu numai de la cel nominalizat; sumele sunt disponibile imediat ce clientul se
prezinta la un agent; posibilitatea transmiterii in afara de bani si a unui mesaj scurt. Pentru
agenti, avantajele consta in comisioane, cresterea numarului de clienti, realizarea de
publicitate interna si externa (includerea agentului in baza de date a sistemului si posibilitatea
accesarii acestuia de catre orice alt agent).
Cel mai mare volum de transferuri valutare pentru persosne fizice se realizeaza de
companiile americane Western Union si MoneyGram. Western Union a fost infiintata in
1851 si este una din cele mai vechi si renumite companii americane. In 1870 compania a
creat prima modalitate de transfer rapid a fondurilor pe distante mari, a introdus primul
telegraf la New York si a utilizat pentru prima data telexul in anii ’50. In prezent, Western
Union este o companie subsidiara a First Data Corporation din SUA. Western Union a creat
in 1990 o filiala pentru servicii financiare Western Union Financial Services care are un
departament Western Union Money Transfer pentru transferuri rapide de bani in orice tara.
Western Union avea la sfarsitul anului 2001 o retea de 361 de agenti in 189 de tari cu peste
110.000 de locatii active (tranzactii). Western Union mai are si unele produse ca Will Call,
Quik Collect, Quick Pay, Quick Cash care sunt variante de plati rapide specifice unor
produse. MoneyGram International Ltd. MoneyGram este o companie formata din
MoneyGram Payment Systems Inc. si Thomas Cook Group Ltd., ambele firme de referinta
din SUA, specializate in transferuri rapide de fonduri si diverse servicii financiare. Structura
actionariatului s-a schimbat continuu, in anii ’80-90 apartinea grupului American Express iar
in prezent prin cotarea la bursa din New-York actionariatul s-a diversificat. Reteua
MoneyGram cuprinde peste 25.000 de locatii active din peste 120 de tari. Transferurile
MoneyGram se fac numai in USD, astfel ca orice valuta se schimba in USD dar la un curs
folosit de firma, de regula cel pentru cecurile de calatorie din ziua respectiva. Pentru transfer
se plateste o taxa de catre clientul care trimite banii si care se imparte intre agentul expeditor,
agentul destinatar si MoneyGram. Ca urmare, la eliberarea numerarului in valuta nu se mai
percepe comision
Teste grila
1. Transferurile de valori mari mari se efecteaza de regula prin sistemul:
a. SWIFT
b. TARGET
c. Western Union
d. MoneyGram

2. Clienti Western Union pot fi:

a. persoane fizice
b. persoane juridice
c. institutii publice

Capitolul 10
CARDUL BANCAR

Cardul este o inovatie revolutionara care a putut fi aplicata datorita progreselor

deosebite in domeniile informatic si electronic in masura sa faciliteze schimbul de fonduri
prin tehnici electronice intre partenerii de tranzactii prin intermediul bancilor. Cardul a intrat
definitiv in familia instrumentelor de plata atunci cand aplicarea tuturor inovatiilor
componente s-a dovedit eficienta, adica preturile echipamentelor si retelei au devenit
accesibile, atat bancilor cat mai ales populatiei, principalul beneficiar, care putea efectua plati
fara a mai folosi numerarul.
Din punct de vedere istoric, aparitia cardului are loc in anul 1946, la New York, cand
o banca specializata in creditul de consum lanseaza pe piata un nou produs “Charge It”, care
consta in emiterea unui bon valoric numit “scrip”, pe baza caruia clientii puteau efectua
cumparaturi de la comerciantii care au acceptat acest nou sistem de decontare. Comerciantii
depuneau bonurile la banca emitenta si incasau contravaloarea bunurilor vandute, banca
facand transferul banilor din conturile clientilor in conturile comerciantilor. In 1950 apare, tot
in America, cardul de plastic pentru consum si calatorii emis de o firma Diners Club si
preluat apoi de banci pentru creditul de consum. Extinderea cardului de plastic are loc in
1960 prin Bank of America care lanseaza produsul BANK AMERICARD (ulterior VISA\
International), care in 10 ani ajunge la peste 20 milioane de utilizatori.
In Europa, prima lansare a unui card european are loc dupa 1967, in Franta, prin
“Carte Bleu”, un card care necesita semnatura clientului pe factura, dupa care facturile se
remiteau la banca pentru incasare. Cardurile s-au raspandit foarte repede, cele mai solicitate
pe plan mondial fiind VISA, MASTERCARD si MAESTRO. In Romania, primele carduri
(VISA) au fost lansate in 1995 prin sistemul bancar, dar principiile privind emiterea si
utilizarea instrumentelor de plata electronica pe teritoriul tarii noastre au fost stabilite de
Banca Nationala a Romaniei, mai tarziu, prin Regulamentul nr. 4/2002.
Cardurile de plastic s-au extins rapid, s-au diversificat intr-o gama larga si s-au
perfectionat, atat tehnologic cat si ca proceduri de lucru, devenind, din ce in ce mai mult,
instrumentul de plata preferat pentru populatie. Cu toate acestea, potrivit statisticilor
internationale ale Grupului celor zece tari cele mai dezvoltate, pe anul 2003, cardurile
detineau pana la 60% din volumul numeric al tranzactiilor fara numerar si numai pana la 2%
din valoarea acestor tranzactii. Aceasta pondere valorica redusa este urmare a faptului ca
platile prin carduri se fac, de regula, de persoanele fizice care opereaza cu valori mici in
comparatie cu platile comerciale care sunt de valori mari si se folosesc alte instrumente de
plata.
CARDUL CA INSTRUMENT DE PLATA
Prin Regulamentul nr. 4/2002 al BNR, cardul este definit ca un instrument de plata
electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat,
care permite detinatorului sau sa utilizeze disponibilitatile banesti proprii dintr-un cont
deschis pe numele sau la emitentul cardului ori sa utilizeze o linie de credit, in limita unui
plafon stabilit in prealabil, deschisa de emitent in favoarea detinatorului cardului, in vederea
efectuarii, cumulativ sau nu, a urmatoarelor operatiuni:
(a) retragerea de numerar, respectiv incarcarea si descarcarea unitatilor valorice
in cazul unui instrument de plata de tip moneda electronica, de la terminale precum
distribuitoarele de numerar si ATM, de la ghiseele emitentului/bancii acceptante sau de la
sediul unei institutii obligata prin contract sa accepte instrumentul de plata electronica;
(b) plata bunurilor sau a serviciilor achizitionate de la comerciantii acceptanti si plata
obligatiilor catre autoritatile administratiei publice, reprezentand impozite, taxe, amenzi,
penalitati etc., prin intermediul imprinterilor, terminalelor POS sau prin alte medii
electronice;
(c) transferurile de fonduri intre conturi, altele decat cele ordonate si executate de institutiile
financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plata electronica. Ca si cecul, cardul
nu este insa moneda, respectiv moneda electronica, ci numai un instrument de plata care
mijloceste transferul de moneda da la debitor la creditor, bazat pe un anumit tip de
tehnologie. Cardul este un instrument de plata care permite efectuarea unui numar nelimitat
de tranzactii spre deosebire de instrumentele de plata pe suport hartie care erau legate de o
singura tranzactie, iar transmiterea informatiei-bani este electronica si nu prin posta.
Cardul contine elemente de securizare si de individualizare incorporate pe suprafata sa
care sa asigure urmatoarele caracteristici obligatorii:
- suport fizic din material plastic si cu dimensiuni standard;
- aversul care contine elemente confectionate in relief (numarul cardului redactat in cifre
arabe, numele si prenumele posesorului in redactare cu caractere latine, data expirarii
valabilitatii [LL/AA] conform calendarului gregorian, card international sau local); si
elemente destinate informarii (sigla proprietarului de marca, denumirea sau sigla emitentului,
eventual o holograma de securitate, tridimensionala, vizibila la lumina naturala);
- reversul care contine o banda magnetica standard pentru inregistrare cu cel putin trei piste
si/sau un microprocesor integrat (chip); un panel de semnatura, avand elemente de siguranta
in desen care sa ingradeasca posibilitatea stergerii sau modificarii semnaturii;
- pentru asigurarea interoperabilitatii sistemelor de plati electronice emitentii trebuie sa
foloseasca numai standarde EMV (Europay, Mastercard, VISA). Initial, cardurile nu aveau
banda magnetica, datele transmitandu-se telefonic catre un centru unde se introduceau intr-un
terminal de calculator pentru a se verifica autenticitatea cardului si existenta disponibilului in
cont. Aceasta operatiune necesita un timp de raspuns si facea ca vanzarea sa sufere o anumita
intarziere. Ulterior, cardurile s-au perfectionat foarte mult si in prezent sunt de doua feluri:
- carduri cu banda magnetica;
- carduri cu microprocesor.
Cardurile cu banda magnetica sunt cele care au pe verso o banda magnetica prin care
se realizeaza procesul de citire si de transmitere prin linie telefonica a datelor ( codul BIN -
engl. Bank Identification Number, codul PIN – engl. Personal Identification Number, numele
si prenumele detinatorului, caracteristicile cardului – debit, credit, cu/fara PIN, data expirarii,
alte date privind securitatea cardului). La centrul de autorizare exista un cititor de carduri
care introduce automat in retea informatiile cuprinse in banda. In acest fel, viteza de
procesare este destul de mare si se inlatura inconvenientul intarzierii tranzactiei.
Cardurile cu banda magnetica au insa dezavantajul ca pot fi furate sau falsificate si
utilizate in mod fraudulos, ceea ce reprezinta un risc pentru posesor. Codul PIN este un
numar atribuit de emitent pentru identificarea detinatorului si se utilizeaza de acesta atunci
cand foloseste cardul la un terminal. In cazul in carea plata se face prin transfer electronic,
PIN are rolul de semnatura electronica a detinatorului cardului.
Cardurile cu microprocesor, cunoscute si sub numele de SMART CARDS sau
chipcarduri, sunt cele dotate cu o memorie (circuite integrate) incorporata intr-o capsula de
dimensiuni mici. Aceasta tehnologie apartine unui jurnalist francez, Roland Moreno, care in
anul 1973 a inserat intr-un card un microprocesor integrat (chip) cu o memorie de cateva zeci
de kilobyts. Memoria cardului cuprinde patru zone de stucturare a informatiei, dupa cum
urmeaza:
- informatii neconfidentiale (elemente de identificare a emitentului, numarul de cont al
titularului, termenul de valabilitate etc.);
- informatii confidentiale (disponibilul in cont);
- informatii inaccesibile (PIN, alte chei de codificare);
- inregistrari care cuprind informatii unice privind tranzactiile si care se regasesc intr-o
“agenda”.
Cardul cu microprocesor prezinta certe avantaje fata de cardul cu banda magnetica:
(a) securitatea pe care o ofera in sensul reducerii al minim a riscului falsificarii si
intaririi controlului in momentul folosirii
(b) capacitatea de a primi si stoca date intr-un volum destul de mare pentru a permite
extinderea serviciilor electronice. Bancile sunt cele mai interesate in extinderea acestui nou
tip de card, intrucat reduce riscul de falsificare si deci pierderile care s-ar inregistra in
asemenea situatii, inclusiv disconfortul in relatiile cu clientii determinat de aparitia falsurilor,
iar pe de alta parte cresc posibilitatile de a extinde gama serviciilor fata de clienti si deci noi
oportunitati de comisioane, respectiv de venituri si implicit de profituri. Comerciantii au mai
multa incredere in noul instrument de plata intrucat acesta este mai sigur si mai operativ, iar
posesorii pot extinde folosirea cardului la mai multe operatii, deosebit de siguranta sporita
conferita de acesta.
10.2 TIPURI DE CARDURI
In practica exista o diversitate destul de mare de carduri care raspund cerintelor tot mai
complexe ale clientilor. Aceste carduri se pot imparti in mai multe tipuri in functie de
urmatoarele criterii: functiile specifice pe care le indeplinesc, emitentul, zona de
acceptabilitate. In raport de functiile specifice se disting urmatoarele tipuri de carduri:
Cardul de credit, un instrument prin care platile se fac dintr-un credit acordat de
banca emitenta sub forma unei linii de credit revolving. Limita de creditare se stabileste la
emiterea cardului in functie de solvabilitatea clientului si de istoricul pe care acesta il are in
relatiile cu banca, pe baza unei fise scoring. La persoanele fizice, limita de creditare este de
2- 3 venituri nete lunare sau mai mult in cazul unor persoane cu venituri mai mari. Creditele
se garanteaza cu veniturile nete a 1-2 giranti sau cu un depozit bancar colateral. Rambursarea
se face lunar, in proportie cuprinsa intre 3-20% din creditul existent in sold la finele lunii,
astfel ca pentru creditele primite si rambursate in cursul lunii nu se percepe dobanda.
Dobanda este cea practicata la creditele pe termen scurt iar comisioanele sunt cele
standard ale bancii (taxa emitere card, taxa anuala de utilizare, comisioane pentru operatiuni
de plati interbancare si eliberari de numerar, taxa eliberare extras cont la cerere etc.).
Valabilitatea liniei de credit este de 1-4 ani. Operatiunile se evidentiaza intr-un cont de card
de credite. Acesta poate fi conexat cu contul pentru cardul de debit, banca preluand automat
fondurile pentru rambursarea ratelor scadente la credit si plata taxelor si comisioanelor.
Rambursarea in totalitate a creditului la termenul stabilit se foloseste in cazul cardului
de calatorie si divertisment (engl. travel and entertainment card), iar rambursarea partiala, in
cazul liniei de credit, partea ramasa considerandu-se o extensie a creditului anterior (engl.
charge card). Cardul de credit este destinat cu prioritate pentru plata marfurilor si serviciilor.
Cardul de debit este un instrument prin care plata se face in limita disponibilului existent in
contul de card si se foloseste atat la efectuarea platilor pentru bunuri si servicii, cat si la
retragerile de numerar. In cont trebuie pastrat un sold minim intangibil care se majoreaza
prin transfer din contul curent. Pentru disponibilitati, posesorul primeste dobanda la vedere
iar pentru operatiunile de plati si retrageri de numerar se percep comisioane si taxe pentru
diverse servicii (utilizare card, inlocuire, magnetizarea benzii, eliberare extras cont etc).
Cardurile de debit se emit atat in lei pentru tranzactii locale, cat si in valuta pentru
tranzactii in strainatate, dar sunt si unele carduri in lei valabile si in strainatate, conversia
leu/valuta facandu-se automat la centrele de procesare (VISA). Cardurile de debit sunt cele
mai des utilizate, mai ales in tarile in care rata dobanzii la credite este ridicata. Cardul de
debit cu descoperit de cont (engl. overdraft) permite efectuarea platilor peste disponibilitatile
banesti din contul de card, intr-o anumita suma asimilata creditului. Se foloseste in cazul
cardurilor pentru salarii care se alimenteaza direct cu sumele virate periodic de firmele
angajatoare. Descoperitul de cont pentru salarii se limiteaza la cca. 75% din salariu si se
ramburseaza la virarea salariului in luna urmatoare. Garantia rambursarii este asigurata
de firma angajatoare.
Carduri de numerar. Acestea sunt carti de debit care se folosesc numai pentru
retrageri de numerar dintr-un aparat automatizat si cu un program informatic de casierie,
numit automat de distribuire de numerar (engl. ATM, cash dispencer). Retragerile se fac
dintr-un cont de card care trebuie sa se alimenteze periodic de catre titular. Carduri
multifunctionale sunt acele carduri de debit care se folosesc la plati, retrageri de numerar,
garantare si alte operatiuni de debit. Din punct de vedere al emitentului, cardurile sunt de
urmatoarele tipuri: Carduri emise de banci (carduri bancare). Bancile emit o gama larga de
carduri si intra in competitie pentru castigarea unui segment cat mai mare de piata. Pentru a
facilita accesul clientilor, bancile incheie intre ele conventii de plati prin carduri, astfel ca un
client al unei banci poate apela la bancomatele altor banci cu care banca sa are incheiata o
conventie. De asemenea, comerciantii incheie aranjamente cu bancile pentru folosirea
cardurilor emise de acestea. Asistam astfel la un fenomen de interbancaritate a cardurilor care
este in continua extindere cu tendinta de globalizare.
Carduri emise de comercianti (carti private). Marile firme comerciale emit
propriile carti de plata clientilor sai pentru a permite sau facilita plati in vederea achizitionarii
de bunuri sau servicii exclusiv de la comerciantii emitenti fara a acorda accesul la un cont
bancar. Aceste carduri sunt insa valabile numai in magazinele sau lantul de magazine ale
comerciantului sau a unui grup de comercianti. Pentru a atrage clientii, cardurile private
trebuie sa fie mai atractive decat cele bancare si in acest scop se ofera unele facilitati si
servicii financiare (discount la vanzare, neaplicarea de comisioane, livrari pe credit,
asigurarea gratuita a bunurilor vandute etc). Cardul se emite de comerciant, gratuit, pe baza
unei conventii incheiate de acesta cu clientul. Plata se face fie din disponibilitatile clientului
existente in contul de card la banca, fie din credit acordat de comerciant pe o perioada de
pana la un an. Toate aceste elemente se stabilesc prin conventie. Plata din disponibilitati
poate fi imediata, in care caz in conventie se mentioneaza banca si contul clientului, precum
si acordul acestuia pentru solicitarea platii de catre comerciant sau plata amanata la sfarsitul
lunii cand datoria se stinge prin cec pe baza extrasului de cheltuieli transmis de comerciant.
Plata din credit se poate face in mai multe variante: credit comercial acordat gratuit pe
10-15 zile de la livrare; credit pe 1-3 luni, in limita unei anumite sume, cu rambursarea in 2-3
transe; credit pe perioade mai mari de pana la 1 an, cu rambursarea lunara; linie de credit
permaneneta cu reintregirea acesteia de catre client. Pentru atragerea clientilor, marile
magazine mai ofera celor care folosesc cardurile lor diverse facilitati ca bonuri gratuite de
cumparaturi de sarbatori, reduceri de preturi in anumite perioade, parcari gratuite la
magazinele firmei etc.
Cardul hibrid (engl. dual card) este cardul care contine atat banda magnetica, cat si
microprocesor si care permite efectuarea unor operatiuni combinate, specifice fiecarui tip de
card. Cardul co-branded este emis de o banca impreuna cu o entitate care, de regula, are ca
obiect principal de activitate comertul sau prestarile de servicii.
Carduri emise de alte institutii sau organizatii. Deosebit de banci si comercianti
sunt numeroase alte institutii care emit carduri, ca de exemplu: institutii internationale
specializate in carduri, institutii de credit, companii de transporturi, in special cele aeriene,
agentii de turism, cluburi etc. Acestea emit carduri cu aceptablitate redusa, specifice
domeniului lor de ativitate, cu exceptia institutiilor internationale de specialitate si a
institutiilor de credit care emit carduri cu acceptabilitate larga. Dintre institutiile
internationale specializate cele mai importante sunt American Express, American Express
Gold si Diners Club. Acestea au o clientela cu resurse financiare mai mari, carora le
elibereaza carduri acreditive insotite de numeroase servicii ca garantii pentru pierderea sau
furtul cartilor, asigurari medicale pe timpul calatoriei, garantii pentru rezervare hoteliera,
precum si alte facilitati speciale. Costul acestor carduri este insa destul de ridicat. Societatile
comerciale mai emit carduri selective cum sunt cardurile pentru abonamente telefonice,
carduri de asigurare, carduri pentru a cumpara benzina (statii de benzina), deci carduri care se
folosesc pentru anumite servicii prestate de compania respectiva. Companiile de transport
aeriene si rutiere mai ofera carduri de abonament care nu sunt carduri de plata dar asigura
anumite facilitati ca reduceri de tarife, bonusuri la un anumit puncaj (numar de km parcursi),
prioritate la lista de asteptare sau la rezervare hoteliera etc.
In functie de zona de acceptabilitate cardurile pot fi:
Carduri nationale. Aceste carduri au o valabilitate numai pe teritoriul national si se
pot emite de bancile locale, fie sub marca si firma lor, fie sub marca si denumirea unei
institutii internationale specializate. Cardurile au o utilzare tipica, adica pentru eliberari de
numerar si efectuarea de plati din disponibil sau din credite.
Carduri internationale. Asemenea carduri se emit de institutiile internationale sau de
bancile locale care au devenit membre ale sistemelor internationale pentru carduri, dar numai
sub marca si firma sistemului international folosit. Cele mai cunoscute sisteme internationale
sunt VISA INTERNATIONAL si EUROPAY INTERNATIONAL, sisteme folosite si in tara
noastra. Cardurile se folosesc la retrageri de numerar, plati din disponibil sau din credite, in
functie de tipul cardului, atat pe plan national cat si international.
10.3 OPERATIUNI CU CARDURI
Cardurile se folosesc fie pentru retragerea de numerar fie pentru operatiuni de plati din
disponibil sau credite, cu alte cuvinte pentru operatiuni de incasari si plati. Aceste operatiuni
implica emiterea cardului, deschiderea de conturi bancare, efectuarea tranzactiilor,
compensarea - decontarea, gestionarea intregii activitati si bineinteles o infrasructura
adecvata la banci si comercianti. In vederea functionarii, emitentii de carduri trebuie sa
obtina autorizarea Bancii Nationale a Romaniei si a organizatiei proprietare de marca. In
acest scop, emitentul prezinta BNR un dosar de evaluare care cuprinde: cererea de autorizare,
tipul de card, serviciile ce se vor oferi, echipamentele de lucru, procedurile de operare,
certificatul proprietarului de marca privind designul si conditiile tehnice de executare a
cardului, tipul de hardware si software, integrarea in sistemul de autorizare si decontare a
tranzactiilor, un business plan si evaluarea riscurilor care pot interveni in transferul,
decontarea si administrarea informatiei. Autorizarea are un caracter provizoriu pe o perioada
de 90 de zile, considerata perioada de monitorizare, dupa care se emite autorizatia definitiva.
10.3.1 Emiterea cardurilor
Emiterea cardurilor este o operatiune mai complexa care include incheierea conventiei
de card, confectionarea cardului, deschiderea contului de card, transmiterea informatiilor la
centrul de autorizare si la institutitiile internationale si apoi eliberarea cardului. Pe tot
parcursul existentei sale, cardul este proprietatea emitentului, de regula o institutie de credit.
Aceasta are o serie de obligatii, precum pastrarea secretului codului PIN si a parolei, a
datelor despre card si detinator, pastrarea o perioada de timp, legal stabilita, a evidentelor
privind tranzactiile pentru urmarirea eventualelor erori, sa asigure mijloacele tehnice si sa
efectueze operatiunile conform contractului, sa puna la dispozitia detinatorului, la cererea
acestuia, documentele privid tranzactiile etc.
Confectionarea cardurilor are loc la banca emitenta care dispune de carti de plastic
produse de firme specializate si autorizate in acest scop. Pe carduri, banca imprima cu
echipamente speciale, numele si prenumele beneficiarului, numarul cardului, data expirarii,
precum si datele de identificare din banda magnetica ( prezentate la cardurile cu banda
magnetica). La primirea cardului, titularul este obligat sa semneze pe verso in spatiul special
desemnat. Deschiderea conturilor titularilor (persoane fizice) are loc dupa semnarea
conventiei. Toate operatiunile de incasari si plati trebuie sa se desfasoare prin conturi
distincte pentru carduri (conturi de card) pentru a se cunoaste miscarile debitoare si
creditoare si soldul acestora si a se calcula dobanzile cuvenite. Deschiderea unui cont de card
nu este conditionata de existenta la aceeasi banca a unui cont curent, fiind frecvente situatiile
in care o persoana are conturi de carduri la mai multe banci si cont curent la una dintre
acestea. Lunar, titularul contului de card primeste un extrs de cont cu toate tranzactiile
efectuate si soldul contului. Inchiderea contului de card are loc la cererea titularului sau din
initiativa bancii, daca se produc evenimente care impun acest lucru.

10.3.2 Operatiuni de retragere de numerar

 Pentru retragerile de numerar cu carduri se folosesc echipamente electromecanice,
echipamente de transmisie (relee) si softuri informatice care asigura circulatia informatiei
bani si eliberarea numerarului. Echipamentele electromecanice sunt automatele programabile
ATM (Automated Teller Machine), CD (Cash Dispencer) si automatele de schimb valutar,
iar releele sunt echipamente de tip modem. Automatul bancar ATM este un echipament
pentru eliberarea de numerar sub forma de bancnote, precum si transferuri de fonduri pentru
plati de servicii, furnizarea unor informatii de cont si consultanta bancara. Din punct de
vedere fizic, ATM-ul este un seif blindat care are in interior un numar de 10-12 casete cu
bancnote, un mecanism de numarare si altul de preluare a bancnotelor si de transport care
sunt actionate electronic, precum si un echipament de blocare conectat la sistemul de
alarmare al utilizatorului. In exterior, ATM-ul dispune de un ecran pentru afisarea
instructiunilor de lucru, o fanta pentru introducerea cartii de plata in vederea transmiterii
informatiilor la centrul informatic al bancii si primirii raspunsului, o tastatura pentru suma de
bani solicitata sau plata serviciilor si o fanta cu un sertar pentru eliberarea numerarului.
Echipamentul de transmisie se afla la unitatea bancara care deserveste ATM-ul prin care se
transmit si se primesc informatiile la si de la centrul informatic de la centrala bancii
comerciale. La primirea informatiei privind golirea casetelor, acestea se inlocuiesc de
personalul autorizat ca casete cu bancnote iar cele goale se transporta la centrul de procesare
al bancii. Pentru fiecare tip de operatiune (eliberare de numerar, plata pentru fiecare fel de
serviciu sau de informatie) se folosesc softuri specifice existente la centrul informatic care
comanda succesiunea operatiunilor. Fluxul operational pentru eliberarea numerarului este
urmatorul:
- introducerea cartii de plata in nisa pentru carduri (card reader);
- tastarea PIN-ului (se admit numai doua greseli de tastare la a treia greseala cardul se
retine de ATM);
- tastrea sumei dorite care nu trebuie sa depaseasca limita prevazuta in conventie;
- eliberarea numerarului si debitarea contului personal de card;
- restituirea cartii de plata;
- eliberarea chitantei.
In ce priveste operatiunile de plata sau informatii de cont, acestea se regasesc in meniul
care se afiseaza pe ecran, dintre care cele mai frecvente se refera la:
- plata facturilor pentru servicii ca telefon, electricitate, gaze etc;
- rambursarea ratelor de credite, plata dobanzilor, comisioanelor etc;
- obtinerea de extrase de cont si alte informatii de cont;
- obtinerea unor informatii fonanciare de piata (dobanzi la depozite, credite, titluri sau alte
valori mobiliare);
- operatiuni de cash management.
In toate cazurile se introduc prin tastare datele solicitate de meniul ales si se astepta
confirmarea tranzactiei. In unele cazuri pot apare mai multe variante si atunci trebuie sa se
opteze pentru una dintre ele. In final, aparatul elibereaza o chitanta privind operatia efectuata
si returneaza cartea de plata.
10.3.3 Operatiuni de plati cu carduri la comercianti
Operatiunile de plati la comercianti reprezinta esenta cardurilor, inlocuind numerarul
sau cecul cu operatiuni on-line si implica o relatie tripartita: comerciant, beneficiar si banca.
Comerciantii au asigurata plata prin confirmarea primita de la banca, fie ca este o banca
locala au din strainatate, iar beneficiarii s-au achitat de obligatia de plata in cateva secunde.
Echipamentul de la comerciant este de tip EFTPOS (Electronic Funds Transfer at Point of
Sale) sau uzual POS.
10.4 COMPENSAREA INTERBANCARA A TRANZACTIILOR CU CARDURI
Cardurile emise de o banca se folosesc in sistemul interbancar potrivit scopurilor si
relatiilor dintre clienti. Interbancarizarea a facut ca bancile sa accepte un numar din ce in ce
mai mare de carduri si de tranzactii, intrand in relatii de transfer de fonduri cu bancile
emitente. Intrucat operatiunile se refera la decontari fara numerar, apare si necesitatea
compensarii intre banci, in cadrul institutiei internationale de carduri prin sistemul BASE II.
In fiecare zi, BASE II calculeaza pozitiile debitoare/creditoare pentru fiecare membru.
Acestia desemneaza o banca la care are deschis contul pentru decontarea tranzactiilor (banca
de decontare). In Romania, Banca Nationala indeplineste rolul de banca de decontare. BASE
II transfera zilnic bancilor de deconare si ROMCARD soldurile din compensare si lista
tranzactiilor.
Etapele compensarii interbancare a tranzactiilor cu carduri in lei se prezinta astfel:
 1. Posesorii de carduri in lei le folosesc atat in reteaua bancii emitente, cat si a in
retelele celorlalte banci, care sunt banci colectoare. Aceste banci primesc fondurile de la
bancile emitente in urma compensarii;
2. Bancile acceptatoare transmit tranzactiile sub forma unui fisier electronic la centrul
de procesare national (ROMCARD);
3. ROMCARD transmite fisierul electronic la VISA INTERNATIONAL din Anglia
unde au loc compensarile intre banci si rezulta situatia neta debitoare sau creditoare;
4. VISA transmite Bancii Nationale a Romaniei si bancilor participante pozitia neta a
fiecarei banci;
5. La BNR are loc transferul fondurilor din conturile bancilor emitente in cele ale
bancilor acceptante. In continuare, au loc transferurile intrabancare (debitarile si creditarile)
din conturile centralei bancii in conturile subunitatilor teritoriale deschise la sucursalele
BNR.
Odata sumele ajunse la unitatile operative, bancile emitente debiteaza conturile
titularilor de card iar bancile acceptante crediteaza conturile comerciantilor. Astfel se incheie
operatiunea de plata prin card.
10.5 OPERATIUNI FRAUDULOASE CU CARDURI
Dezvoltarea activitatii cu carduri a scos in evidenta si unele imperfectiuni in ce
priveste securitatea operatiunilor si a modului de utilizare de catre posesori. Masurile de
securitate ca holograma, PIN-ul, verificarea specimenului de semnatura nu s-au dovedit
suficiente si au fost introduse masuri in operare ca limitarea sumei autorizate, a numarului
zilnic de tranzactii la un comerciant, verificarea elementelor de identificare cu cele existente
in baza de date si alti parametrii specifici bancilor emitente. In acelasi timp, perfectionarile
tehnologice au condus la inlocuirea suportului hartie cu cel electronic si la extinderea
transmisiei telefonice, care, in unele zone, raman vulnerabile la incercarile de frauda.
Masurile de protectie mai noi prevad codificarea mesajelor transmise prin circuitul
telefonic dar acest sistem este mai complicat si mai scump si nu este invulnerabil. In cazul
tranzactiilor de valori mai importante, comerciantii au luat masura de a interoga banca
emitenta si aceasta pe detinatorul cardului asupra realitatii operatiei, masura care presupune
un raspuns suplimentar si o autorizare intarziata, dar care s-a dovedit a fi foarte eficienta.
Practica bancara cu carduri a aratat ca frauda se produce de cele mai mule ori in activitatea
de acceptare, determinata de posesorii cardurilor sau de terte persoane.
Fraude determinate de posesorii cardurilor:
- utilizarea cardului de catre posesor fara existenta disponibilului in cont pentru mai multe
operatiuni care nu sunt supuse autorizarii (sub limita de autorizare), speculand faptul ca
operatiunea nu se verifica; banca emitenta refuza plata, urmand ca banca acceptanta sa se
indrepte impotriva comerciantului; solutia este impunerea autorizarii in toate cazurile in care
se opereaza in mediu de risc;
- utilizarea cardului pentru tranzactii pe care ulterior posesorul nu le mai recunoaste, din rea
intentie sau alte motive (folosirea cardului de catre un alt membru al familiei fara stirea
posesorului); in acest caz se ridica problema calitatii activitatii de triere a clientilor de catre
banca emitenta si a preocuparii pentru formarea unei culturi bancare;
- transmiterea cardului altor persoane care efectueaza tranzactii (de regula in
strainatate) fara ca detinatorul sa le recunoasca; de asemenea, apare o problema de
relatii cu clientii, in special in perioada de inceput a folosirii cardurilor.
Fraude determinate de terte persoane:
- aflarea numarului cardului de catre o terta persoana in diverse imprejurari si folosirea
acestuia in operatiuni frauduloase, ca de exemplu, folosirea cardului la un magazin,
restaurant, hotel, cazinou pentru tranzactii pe care le recunoaste, insa numarul cardului a fost
furnizat de un angajat al firmei unor persoane care utilizeaza aceste informatii in tranzactii
frauduloase sau transmiterea prin internet a numarului de card si data valabilitatii pentru a
beneficia de acces la un site ori pentru a plati un bun/serviciu, aceste informatii ajungand la
un hacker care le foloseste in detrimentul detinatorului de card; din acest considerent multe
banci emitente limiteaza accesul cardurilor la tranzactii pe internet;
- copierea benzii magnetice a unui card valid al carui cont atasat este alimentat cu un alt card
pentru tranzactii comerciale, procedura care se numeste “skiming’’ si este foarte greu de
depistat ;
- folosirea unor carduri pierdute/furate sau contrafacute, profitand de ignoranta
comerciantului sau de complicitatea acestuia cu infractorul; de exemplu, in cazul cardurilor
pierdute/furate comerciantul accepta operatiuni sub limita de autorizare fara a consulta lista
cardurilor nevalabile, iar in cazul cardurilor contrafacute, in care se cumpara bunuri de valori
mai mari (bijuterii, produse electronice, haine de lux etc), comerciantul fie ca nu verifica cu
atentie cardul care se poate depista ca nu este autentic, fie nu este prudent ca sa solicite
consultarea posesorului real; asemenea fraude se recupereaza, la sesizarea detinatorului real,
de catre banca emitenta, aceasta de la banca acceptanta si apoi de la comerciant; in vederea
contracararii acestor situatii, bancile acceptante procedeaza fie la incheierea de contracte de
asigurare, fie la obligarea comerciantului de a constitui un depozit colateral prin care sa
garanteze eventuale tranzactii frauduloase.
In general, cardurile cu procesor s-au dovedit a fi mult mai sigure, fraudele fiind
nesemnificative. Datele statistice demonstreaza acest lucru si este de asteptat elaborarea unor
procedee de securizare mai performante pe baza acestor carduri.
10.6 CARDURILE IN ROMANIA
Cardurile au fost acceptate pentru prima data in Romania in anul 1972, in cadrul
Oficiului National de Turism (ONT) si numai pentru persoanele fizice nerezidente. Bazele
activitatii cu carduri s-au pus in 1992 cand un numar de cinci banci, Banca Agricola, Banca
Comerciala Romana, Banca Romana de Dezvoltare, BANCOREX si Banca Comerciala “I.
Tiriac”, s-au angajat in emiterea de carduri si crearea conditiilor pentru acceptarea la plata de
catre firmele romanesti. Aceste banci si-au creat departamente specializate in operatiuni cu
carduri si au aderat la sistemele internationale VISA in1993 si EUROPAY in 1994. In 1995
aceste banci au constituit societatea ROMCARD specializata in operatiunile cu carduri si in
autorizarea platilor. Principalul motiv al crearii ROMCARD a fost aprecierea bancilor ca este
ai eficient economic sa utilizeze in comun nodurile de comunicatii ale unei societati
specializate, decat sa faca investitii separate in noduri electronice individuale de acces catre
sistemele internationale (VISA si EUROPAY). De asemenea, erau necesare si investitii
individuale in module soft pentru acceptarea cardurilor internationale. ROMCARD este un
centru de autorizare vocala (prin telefon) a operatiunilor derulate de comercianti, autorizare
electronica a eliberarilor de numerar de la ATM (bancomate), nod electronic de acces la
VISA si EUROPAY de autorizare, compensare si decontare, nod de acces pentru banci
emitente de carduri catre retelele ROMCARD. Din anul 2000, pe langa ROMCARD si-au
inceput activitatea alte doua centre de procesare a cardurilor, Pay Net si Provus care emit in
numele bancilor mici. Numarul cardurilor emise, a echipamentelor ATM si POS, precum si
volumul tranzactiilor a crescut destul de repede in ultimii ani, piata cardurilor fiind dominata
de trei banci, Bancpost, BRD- Groupe Societe Generale si Banca Comerciala Romana, care
la finele anului 2002 detineau peste 82% din piata.

Teste grila
1. Prin intermediul cardului bancar se pot efectua urmatoarele operatiuni:
a. retragerea de numerar
b. plata bunurilor sau a serviciilor prin POS
c. transferurile de fonduri intre conturi
d. plata facturilor la utilitati
e. toate operatiunile de mai sus

2. Cardurile multifunctionale sunt acele carduri de debit utilizate la:

a. plati
b. retrageri de numerar
c. garantare
d. incasari

Capitolul 11
INTERNETUL BANCAR

Aparitia internetului este considerata ca cel mai important eveniment din a doua
jumatate a secolului XX din punct de vedere al impactului in economie si societate. In 1966,
Paul Barand de la RAND Corporatin emite conceptul transmisiei dinamice a pachetelor de
date intr-o retea descentralizata si stabileste anumite principii de functionare. In 1968,
Laboratorul National de Fizica al Angliei construieste pe baza acestui concept primul
prototip de retea si in continuare alte firme, in special americane, construiesc retele cu un
numar din ce in ce mai mare de calculatoare. Din 1982, sistemul devine domeniu public si
internetul se dezvolta vertiginos devenind o necesitate. Potrivit publicatiei International
Telecommunication Union, internetul dispunea la finele anului 2003 de aproape 700 mil. de
utilizatori (peste 100 mil. in 1991), din care 32% in Europa, 31% in Asia/Pacific, 30% in
SUA si Canada. Pe sectoare economice, la nivel mondial, ponderea operatiunilor prin
internet era de 44% in sistemul bancar, 29% in comunicatii si media, 25% in distributie, 16%
in asigurari. In Romania, internetul cunoaste o evolutie mai modesta, in anul 2003 fiind sub
0,1 mil. utilizatori pentru toate tipurile de plati electronice fara carduri.
11.1 INTERNETUL BANCAR – CANAL DE COMUNICARE
Operatiunile bancare prin internet au aparut dupa anul 1990, iar in Romania din 2000
si acestea sunt strans legate de comertul electronic si plata electronica a serviciilor. Internetul
bancar mareste foarte mult gradul de libertate al celor care fac plati sau transfera fonduri,
nefiind legati de drumul la ghiseul bancar. Mai mult, internetulbancar poate fi accesat de la
orice calculator conexat la internet, deci emitentul instructiunii de plata poate sa nici nu
posede un calculator la domiciliu. Internetul bancar ofera posibilitatea nu numai a efectuarii
operatiunilor bancare dar si a obtinerii informatiilor financiar-bancare necesare pentru
gestionarea fondurilor si luarea deciizilor. Din acest punct de vedere, Walter Wriston,
presedintele Citicorp, afirma in 1985 ca “informatia despre bani este mai valoroasa decat
banii insisi”. Internetul pune pe deplin in valoare aceasta resursa.
Notiunea de internet bancar este definita de unele institutii finnaciare internationale
de specialitate (Electronic Banking Group din cadrul Comitetului de la Basel, Office of the
Comptroller of Currency-SUA) in mai multe variante cu acelasi continut – furnizarea de
servicii bancare prin mijloace electronice tip internet. Bancile pot oferi servicii de tip internet
bancar in doua feluri: (a) bancile existente isi creaza un site oferind clientilor pe langa
canalele traditionale si internetul bancar; (b) infiintarea unei banci virtuale, fara sucursale,
denumita si banca Internet Only, in care calculatorul server este tinut intr-un birou care
serveste si ca sediu al bancii sau in alta locatie. Specialistii au ajuns la concluzia ca internetul
bancar este un canal de comuncatie prin care se pot efectua plati prin anumite instrumente de
plata (cardul, ordinul de plata electronic), constituirea/desfintarea de depozite, transferuri de
fonduri intre conturi sau tranzactii mai complexe precum cash management, deosebit de
gama larga de informatii despre serviciile si produsele bancare.
Desi perioada de timp este destul de scurta, evolutia platilor bancare prin internet
poate fi structurata in trei etape:
 1. plati intr-o forma mai putin sigura (rudimentara dupa unele opinii) in care utilizatorii
comunicau numarul de card direct comerciantilor;
2. plati pe baza tehnologiei certificatelor digitale cu dezavantajul ca se identifica doar
calculatorul de la care s-a emis instructiunea nu si utilizatorul de card;
3. plati pe baza de cititoare de smart carduri conectate la calculator prin care utilizatorul
introduce cardul in cititorul de smart carduri si tasteaza codul PIN prin care se activeaza
certificatul digital, identificandu-se atat calculatorul cat si utilizatorul.
11.2 OPERATIUNI BANCARE PRIN INTERNET
Ca urmare a gamei diferie de operatiuni prin internet si a riscului pe care il presupune,
se pot stabili trei tipuri de internet bancar:
- informational – acesta este primul nivel prin care bancile prezinta oferta de produse
si servicii stocata pe un server, riscul operational fiind destul de scazut, intrucat sistemul de
informare este separat de sistemul informatic al bancii;
- comunicativ – operatiunile se refera la posta electronica, informatii despre cont,
formulare pentru obtinerea de imprumuturi, schimbarea numelui sau a adresei clientului;
riscul este mai mare, intrucat serverul poate avea o conexiune cu reteaua interna a bancii;
- tranzactional – efectuarea de operatiuni bancare specifice tranzactiilor care au loc si
care prin legatura cu sistemul informatic al bancii; au un risc apreciabil.
Informatiile care se pot obtine sunt directionate catre doua categorii de clienti:
operatiuni holesale (de valori mai mari) pentru persoane juridice si operatiuni retail (de valori
mici) pentru persoane fizice. In functie de aceste doua categorii, bancile prezinta toate
produsele si serviciile pe care le ofera cu detaliile necesare. Pentru operatiunile prin internet
trebuie sa existe un cont deschis la banca cu aceasta destinatie pentru care se inchie o
conventie cu banca. Beneficiarul primeste un nume de utilizator si o parola (ambele fiind
formate din cifre, litere sau o combinatie de cifre si litere, in toate cazurile unice, adica o
cifra sau o litera neputandu-se repeta), precum si un program de securizare a operatiunilor
care se instaleaza pe computerul personal.
Operatiuni bancare. Operatiunile tranzactionale care se pot efectua prin internetul
bancar sunt urmatoarele:
- depozite la termen
- plati din cont (ordine de plata);
- plati prin carduri;
- transferuri de fonduri;
- schimburi valutare;
- vizualizarea conturilor;
- acces la informatii financiar-bancare.
Infrastructura. In ce priveste infrastructura necesara pentru efectuarea operatiunilor,
aceasta este asigurata de:
- la emitent- PC cu echipament tip modem de conectare la internet si dispozitivul de
securitate (codor) a transmisiei;
- la reteaua internet - echipamente de receptie si transmisie, servere;
- la banca – echipamente de receptie, server si echipament de criptare/decriptare;
- la beneficiar – PC conectat la internet (prin ecipamentul modem) cu site-ul respectiv si
dispozitivul de securitate (codor) a transmisiei.
Operatiuni de plati cu carduri virtuale. Platile pentru procurarea de bunuri prin
internet se fac de regula prin folosirea cardului virtual. Acesta este un card special pentru
operatiuni pe internet, similar cu cardul de credit, care se alimenteaza dintr-un card de debit
sau direct din contul curent. Mesajele prin internet se transmit sub forma codificata (criptare)
pentru protectia informatiilor privind cardurile.
Criptarea – decriptarea se face automat cu ajutorul unor dispozitive speciale printr-o
anumita miscare a maosului. Operatiunile directe de cont (fara card) se pot efectua pentru
plati de bunuri si servicii catre comercianti/institutii publice/persoane particulare, constituirea
de depozite bancare, transferuri de fonduri intre conturi si schimburi valutare, bineinteles pe
baza unui cont deschis la banca si a conventiei de utilizare a contului in regim on-line. Pentru
efectuarea acestor operatiuni se acceseaza site-ul bancii, se formeaza codul (token) de acces,
se introduce parola si se transmit instructiunile de plata conform meniului afisat pentru
fiecare fel de produs/serviciu. La banca, operatiunile se desfasoara in urmatoarea succesiune:
decodificare, autentificare, validare si executie. Decodificarea se face automat pe baza unor
formule folosite de comun acord de cele doua parti; autentificarea reprezinta verificarea
emitentului prin parola folosita; validarea reprezinta verificarea corectitudinii mesajului si a
disponibilului in cont; executarea presupune efectuarea operatiunlior de cont si transmiterea
fondurilor prin ordine de plata electronice. Din motive de securitate se stabilesc anumite
limite valorice de plati pentru o tranzactie, precum si beneficiarii catre care se pot face astfel
de plati.
11.3 RISCUL OPERATIONAL PRIN INTERNET
Operatiunile bancare prin internet sunt supuse riscurilor clasice, precum si unor riscuri
noi, specifice acestei proceduri. Riscurile clasice trebuie insa reconsiderate in sensul cresterii
importantei unor riscuri traditionale si luarii in cosideratie a unor riscuri noi, datorita
globalizarii activitatii bancare si posibilitatii efectuarii de tranzactii bancare la distante mari
care depasesc sfera de control a unei banci.
Office of the Comptroller Curencies din Statele Unite si Electronic Banking Group din
cadrul Comitetului de la Basel au definit urmatoarele categorii de riscuri asociate
operatiunilor prin internet:
Riscul de credit. Operatiunile prin internet ofera bancilor posibilitatea de a se extinde
teritorial, clientii putand intra in relatii cu banca din orice tara de pe glob. In sistemul on-line,
in lipsa unui contact personal, este o provocare pentru banci sa verifice bonitatea clientilor,
elementul central in luarea deciziilor fondate de acordare a creditului, precum tot o provocare
o reprezinta si verificarea garantiilor clientilor departati geografic. In lipsa unei gestiuni
adecvate, operatiunile prin internet ar putea conduce la o concentrare a creditelor in afara
zonei de control a bancii, deci cu risc ridicat sau intr-un anumit domeniu mai riscant.
Gestionarea unui portofoliu de credite obtinute prin internet necesita o noua abordare din
partea bancilor a profilului de risc, a politicilor de expunere si a practicilor de control.
Riscul de rata a dobanzii. Experienta a dovedit ca a existat o tendinta a bancilor
prezente exclusiv pe internet de a acorda rate superioare de dobanda la depozite, ceea ce a
condus la cresterea dobanzilor active, fiind in discordanta cu principiul ca dobanda trebuie sa
fie aceeasi indiferent de canalul folosit. Totodata, activele si pasivele bancare sunt foarte
sensibile la variatia ratei dobanzii, iar prin internet se pot atrage depozite si acorda
imprumuturi pentru o plaje mult mai mare de clienti decat prin orice alta forma de marketing.
Intrucat clientii cauta cea mai buna rata de dobanda sau cel mai bun termen, acestia pot
influenta cererea de credite si evolutia dobanzii cu efecte asupra rentabilitatii bancii. Ca
urmare este necesar un sistem adecvat de gestiune a activelor si pasivelor si o cunoastere a
conditiilor permanent schimbatoare ale pietei pentru a preveni atragerea de pasive scumpe
care nu se mai pot plasa in conditii de eficienta si pot determina pierderi importante pentru
banca.
Riscul de lichiditate. Informatiile prin internet circula mult mai rapid decat prin
canalele clasice, orice stire adversa, adevarata sau nu, ar putea determina deponentii sa-si
retraga depozitele in orice moment. In plus, operatiunile prin internet pot creste volatilitatea
depozitelor, intrucat clientii atrasi isi mentin depozitele pentru rate ridicate de dobanda si nu
pentru solvabilitatea bancii si siguranta acestora. Ca atare, managementul pasivelor trebuie sa
asigure un grad de lichiditate mai mare pentru aceste depozite, ceea ce este mai costisitor si
necesita o anumita limita de expunere.
Riscul de curs valutar. Acest risc apare cand un portofoliu de credite este denominat
intr-o alta valuta decat cea locala sau cand se accepta depozite in alte valute de la nerezidenti.
Bancile care dezvolta activitati transfrontaliere se confrunta mai mult cu riscul valutar. De
asemenea, riscul valutar poate fi intensificat de dezvoltarea economica, politica si sociala,
aspecte al caror impat o banca fara experienta in actiuni transfrontaliere ar putea sa nu il
aprecieze corect. Un rol esential in asemenea situatii revine autoritatii de supraveghere din
tara gazda care trebuie sa se asigure ca banca indeplineste criteriile unui sistem de
management al riscului care sa ii permita initierea de astfel de operatiuni. Riscul de tranzactie
se manifesta in conditii de greseala umana, frauda, imposibilitatea livrarii produselor datorita
greselilor de conceptie, implementare sau monitorizare a sistemelor cu frecventa mai mare in
zona fraudei prin penetrarea serverelor si sustragerea de informatii de catre operatori
neautorizati care pot deturna fonduri. Bancile trebuie sa ofere servicii ferme si de calitate
pentru a consolida increderea in numele si marca lor. In acest scop ele isi organizeaza un
control intern sofisticat pentru a supraveghea sistemul electronic si a preveni eventuale
fraude, tentativele de atac devenind o preocupare majora.
Studiile arata ca sistemele elctronice sunt mult mai vulnerabile la atacurile interne si
mai putin la cele externe, intrucat utilizatorii interni au cel mai usor acces la informatii. In
actuala etapa de dezvoltare a internet-bankingului, riscul cel mai mare este cel de tranzactie
(frauda), intrucat sistemul de transmisie telefonica este destul de vulnerabil la interceptari.
Exemplificam cateva tipiri mai noi de atacuri: sniffers (adulmecatori) – programe de
monitorizare care capteaza numele utilizatorilor si parolele atunci cand acestia intra pe sitte-
ul bancii; ghicitori de parole – programe care testeaza un numar mare de combinatii posibile
pentru a obtine o intrare in retea; forta bruta – o tehnica de a capta mesage codificate care
apoi sunt citite cu ajutorul programelor de spargere; interceptia – interceptarea de transmisii
si apoi se incearca deducerea de informatii. Pentru protectia sistemelor s-au inventat firewalls
(ziduri de protectie) o combinatie de hardware si software plasate intre doua retele prin care
trebuie sa treaca inregistrarea de date, precum si o gama larga de elemente de securitate
pentru riscuri specifice.
Riscul de piata se manifesta mai mult in zona operatiunilor cu valori mobiliare.
Cresterea vertiginoasa a acestei piete si tranzactionarea on-line prin internet poate conduce la
o volatilizare crescuta a valorilor mobiliare si in consecinta la necesitatea unei lichiditati mai
mari. Angajarea bancii in operatiuni de brokeraj prin internet pentru portofoliu sau o
expunere la un risc sporit trebuie analizate cu mult profesionalism. Ca si in cazul riscului de
lichiditate, efectele operatiunilor on-line asupra volatilitatii pietei trebuie monitorizate, atat
de banci, cat si de autoritatile de supraveghere.
Riscul strategic apare in cazul incompatibilitatii intre obiectivele strategice, pe de o
parte, si resursele si posibilitatile de indeplinire, pe de alta parte. Acest risc apare la
introducerea de produse/servicii noi care in conditiile internetului poate produce schimbari
substantiale intre fortele concurente. De cele mai multe ori, bancile din dorinta de a aparea pe
piata cat mai repede nu experimenteaza suficient produsul/serviciul sau implementarea (in
special pregatirea personalului) nu este adecvata si pot aparea esecuri cu consecinte
nefavorabile pentru numele bancii si ca urmare pierderea de clientela. De aceea, trebuie
analizat daca este oportuna o expertiza pentru a identifica, monitoriza si controla riscul si
care sa asigure ca obiectivul poate fi indeplinit in concordanta cu celelalte scopuri ale bancii
si cu toleranta la risc. Prin natura sa, riscul strategic este mai general si mai extins decat
celelalte tipuri de risc, intrucat deciziile managementului pot avea implicatii asupra tuturor
tipurilor de risc. O industrie, cum este internetul, poate aduce avantaje substantiale daca
strategia si maniera de concepere si implementare a produsului/serviciului este adecvata.
Riscul reputational este determinat de impactul negativ al activitatii bancii prin
internet asupra opiniei publice, ca urmare a unor servicii de calitate indoielnica, neasigurarea
confidentialitaii informatiei despre clienti, promovarea cu usurinta a unor produse/servicii,
lipsa de raspuns la cerintele clientilor. Riscul reputational poate expune banca la pierderea
clientilor, reducerea veniturilor si chiar la litigii datorita nerespectarii angajamentelor pentru
facilitatile prezentate pe site. Operatiunile prin internet sporesc dependenta bancii de
partenerii care asigra suportul tehnologic, existand riscul ca acestia sa nu-si mentina\
serviciile la un nivel constant inalt. De aceea, banca trebuie sa efectueze controale care sa
gestioneze si sa monitorizeze acest risc si sa primeasca informatii despre planurile tertilor de
derulare a actvitatii. Un alt aspect important il constituie eventualele brese in sistemul de
securitate al site-lui bancii, clientul putand sa constate gradul de soliditate al tranzactiilor
efectaute de banca prin internet. Pentru a se proteja impotriva acestor amenintari, banca
trebuie sa dezvolte si sa mentina standarde de performanta ridicate, sa revizuiasca si sa
testeze periodic solutiile de continuare a activitatii, precum si sa imbunatateasca permanent
strategiile de comunicare.
Gestionarea riscului operatiunilor bancare prin internet este un domeniu nou care
necesita o anumita tehnologie bancara de identificare, dimensionare, monitorizare si control a
expunerii la risc. In prezent exista o dilema privind elaborarea unei tehnologii interne sau
alegerea unei tehnologii externe care sa fie implementata de o firma specializata. Mai mult,
se contureaza ideea ca intreaga activitate de operatiuni bancare prin internet sa fie plasata la o
firma de specialitate (out-sourcing) in special de bancile care nu dispun de infrastructura
necesara.
Pentru gestionarea riscului opertiunilor bancare prin internet, Electronic Banking
Group de la Basel a recomandat bancilor un set de 14 principii, astfel:
1. Comitetul de Directie si administratorii trebuie sa organizeze supravegherea
efectiva a riscurilor asociate activitatii on-line, inclusiv stabilirea de elemente specifice de
contabilitate, politici si control. Ca urmare, este necesara revizuirea strategiei bancii,
infiintarea unui serviciu de specialisti in supraveghera riscurilor in functie de vulnerabilitatea
retelelor si sensibilitatea informatiei transmise.
2. Comitetul de Directie si administratorii trebuie sa revizuiasca si sa aprobe aspectele-
cheie ale controlului securitatii informatiei. Aceasta presupune stabilirea modului de
autorizare, control logic si fizic de acces si o infrastructura de securitate adecvata. Totodata,
vor trebui gestionate amenintarile externe prin anumite tehnici, ca programe antivirusi,
programe de detectare a intrarilor frauduloase in retea si testarea gradului de penetrare a
retelei interne si externe.
 3. Comitetul de directie si administratorii trebuie sa stabileasca o politica de colaborare
cu partenerii in oferirea serviciilor prin internet. Managementul bancii trebuie sa evalueze
riscurile de parteneriat, sa efectueze analize asupra competentei partenerilor si sa solicite
efectuarea de audit intern si extern.
4. Banca va trebui sa ia masurile indicate pentru a autoriza si identifica clientii cu
care efectueaza operatiuni prin internet. Banca trebuie sa foloseasca metode sigure de
autentificare (PIN, parola, smart card si certificat digital) si de autorizare a clientilor pentru
reducerea riscului de furt al identitatii, operatiuni frauduloase de cont si spalari de bani.
5. Bancile trebuie sa foloseasca metode de autentificare a tranzactiilor care sa
promoveze non-repudierea. Non-repudierea necesita crearea unei dovezi a originii livrarii
informatiei electronice pentru a proteja expeditorul impotriva falsei negari din partea
emitentului. Cel mai cunoscut mijloc este acordarea certificatelor digitale care impreuna cu
semnatura digitala permit identificarea in mod unic a emitentului.
6. Bancile trebuie sa asigure masurile indicate pentru separarea adecvata a sarcinilor
intre sistemele de internet banking, bazele de date si aplicatii. Separarea sarcinilor este o
masura uzuala si da siguranta ca tranzactiile sunt autorizate, inregistrate si supravegheate in
mod corect.
7. Bancile trebuie sa sigure controlul autorizarii si conditiile de acces. Pentru a sustine
separarea sarcinilor, bancile trebuie sa controleze strict autorizarea si conditiile de acces.
8. Bancile trebuie sa asigure integritatea datelor. Integritatea datelor se refera la faptul
ca atat datele stocate cat si cele in tranzit nu pot fi modificate fara autorizatie.
9. Bancile trebuie sa asigure existenta reperelor pentru audit. Intrucat informatiile sunt
in format electronic numai anumite repere sunt supuse auditului, ca: deschideri, modificari si
inchideri de cont; tranzactii cu consecinte financiare; tranzactii peste limita; acordare,
modificare sau revocare a drepturilor de accesare a sistemului.
10. Bancile trebuie sa ia masurile necesare pentru a pastra confidentialitatea informatiilor.
Bancile trebuie sa se asigure ca toate inregistrarile si informatiile sunt accesibile numai celor
autorizati si ca toate datele confidentiale sunt protejate impotriva accesului neautorizat.
Folosirea eronata sau expunerea neautorizata de informatii expune banca atat la un risc
legislativ, cat si la unul reputational.
11. Bancile trebuie sa se asigure ca informatiile furnizate pe paginile lor de Web sunt
adecvate in permiterea unor potentiali clienti sa isi formeze o opinie in privinta identitatii si
statutului bancii.
12. Bancile trebuie sa ia masurile necesare pentru a asigura adaptarea la regulile de
confidentialitate aplicabile in jurisdictia in care ele ofera servicii prin internet. Bancile
trebuie sa depuna eforturi pentru ajustarea politicilor de confidentialitate la normele juridice
existente, prezentarea politicilor clientilor sai, evitarea folosirii informatiilor private in
scopuri nepermise sau neautorizate.
13. Continuitatea in timp a activitatii. Banca trebuie sa ofere servicii pe un timp
indelungat si prevzibil pentru client. In acest scop, capacitatea curenta si previziunile trebuie
corelate cu dinamica pietei de comert electronic si a ratei viitoare de acceptare de catre clienti
a serviciilor bancare prin internet.
14. Bancile trebuie sa dezvolte planuri adecvate de gestiune a incidentelor pentru a
ingradi si minimiza problemele care apar in mod neprevazut, inclusiv atacuri interne sau
externe. Aceste actiuni se refera la mecanisme de identificare a unui incident sau criza
imediat ce a aparut, strategii de comunicare cu mass-media in cazul aparitiei unor atacuri sau
brese de securitate, procedura simpla de alertare a autoritatilor, procedura de informare a
clientilor si mass-media cu privire la eventualele probleme din sistem.
Electronic Banking Group precizeaza ca aceste principii nu sunt definitive, urmand sa
fie completate si imbunatatite, si nici obligatorii, ci au numai un caracter de recomandare
pentru evitarea unor evenimente nedorite si intarirea increderii in internetul bancar.\
11.4 SECURITATEA OPERATIUNILOR BANCARE PRIN INTERNET
Securitatea electronica este definita de unii experti ca “acele politici, recomandari,
procese si actiuni necesare minimizarii riscului aferent efectuarii tranzactiilor electronice,
risc ce se refera la brese in sistem, intruziuni sau furt”, iar altii ca “orice mijloc, tehnica sau
proces utilizat pentru a proteja volumul de informatii al unui sistem”. Valoarea informatiei se
bazeaza pe integritatea sa, iar in cazul in care sistemul de securitate nu permite indeplinirea
acestei cerinte, informatia isi pierde din semnificatia sa. In acest context, specialistii Bancii
Mondiale considera ca securitatea este o modalitate de a adauga valoare, devenind o
preocupare majora a institutiei care trebuie sa o implementeze.
Sistemul global de securitate al unei banci trebuie sa cuprinda elemente de politica,
securitate, control, testare si dotare tehnica. Banca Mondia recomanda un sistem de securitate
pentru operatiuni bancare prin internet structurat pe 12 nivele: responsabilul cu securitatea,
autentificarea, firewalls (granite de protectie), filtrarea activa a continutului, sistem de
detectare a intruziunilor, programe anti-virus, criptare, testarea vulnerabilitatii, administrarea
adecvata a sistemului, aplicatie de gestionare a politicii bancii si planul de reactie la
incidente. Aspectele cheie ale functionarii unui sistem de securitate sunt: accesul,
autentificarea, increderea, non-repudierea, confidentialitatea, disponibilitatea. In sistemele
electronice de plati autentificarea si non-repudierea reprezinta etapele cele mai importante si
de regula se folosesc echipamente performante de securitate.
Modalitatile cele mai cunoscute de autentificare si non-repudiere sunt urmatoarele:
 Parole si PIN-uri (Personal Identification Number). Acestea sunt cele mai cunoscute
dar si cele mai vulnerabile din toate tehnicile individuale de autentificare. Eficienta securitatii
prin parola depinde de trei factori:
1. lungimea si continutul parolei care depind de valoarea si sensibilitatea
informatiilor protejate; standardele privind compozitia parolei prevad utilizarea
de cifre si simboluri, precum si litere alfabetice mari si mici;
2. confidentialitatea parolei se asigura prin criptarea acesteia si a fisierelor pe 128
biti in momentul stocarii sau transmiterii; cele mai frecvente cazuri de interceptie a parolei se
realizeaza in urma studierii comportamentului utilizatorului si captarii acesteia in tranzitul
prin diverse site-uri sau prin exploatarea vulnerabilitatii serverului si obtinerea fisierului cu
parole;
3. sistemul de control al parolei – cerintele minime pentru securitate prevad urmatoarele
metode: restrictionarea optiunilor de acces automat, blocarea dupa trei incercari esuate,
stabilirea unui interval de expirare a parolei, intreruperea conexiunii cu clientul dupa o
perioada de inactivitate, oferirea de asistenta pentru selectarea parolelor complexe,
incorporarea unei metode multi-factor pentru sistemele de mare valoare. Cu toatea ceste
precautii, punctele slabe ale parolelor sunt tehnologia si timpul, in sensul ca prin anumite
programe si procesoare de mare capacitate ( 1 milion combinatii/sec.) se pot realiza, intr-un
interval de cateva luni, toate combinatiile posibile si pot fi aflate parolele dorite.
 Token si smart card. Token-ul este o metoda de autentificare bi-factoriala bazata pe
un cod personal si o parola sau un element biometric, informatii care sunt stocate intr-o
memorie. Token-ul depoziteaza aceste informatii si ca urmare nu poate identifica decat
parole statice. Token-ul care foloseste tehnologia cip-urilor si care se aplica pe un card
formeaza smart cardul. Gradul de sofisticare a cip-urilor difera dar acestea, oricat de
perfectionate, pot fi totusi penetrate. Pentru intarirea securitatii cardului, in cip se introduc si
informatii de natura bionica in cazul persoanelor fizice. Institutiile financiare utilizeaza
token-uri generatoare de parole pentru a autentifica clientii comerciali in vederea accesului
de la distanta a sitemului de operatiuni prin internet. Infrastructura de cheie publica (PKI)
poate incorpora smart carduri care sa contina acreditari ale utilizatorului si un certificat
digital.
 Biometria. Tehnicile de autentificare biometrica pot acorda sau nega accesul la retele
prin verificarea automata a identitatii persoanei fizice sau de comportament. Identificatorul
biometric este creat din surse ca figura utilizatorului, geometria palmei, voce, iris, retina,
amprenta degetului sau a mainii. Odata “captat” un element biometric este tradus, algoritmic,
intr-un sir complex de numere si stocat intr-o baza de date drept sablon. Ulterior, sablonul
este comparat cu fiecare mostra biometrica prezentata de client pentru identificare. Mostra se
realizeaza cu ajutorul unui dispozitiv de validare care sesizeaza cracterisricile fizice si
transmite informatiile la baza de date. Daca exista compatibilitate intre cele dou seturi de
informatii, verificarea identitatii este realizata. Pentru a se simplifica operatiunile,
informatiile biometrice se pot introduce in cip-ul din smart card si se transmit odata cu
informatiile clasice –PIN, numar card, nume etc. Principalele tipuri de dispozitive biometrice
sunt urmatoarele:
- Scanarea irisului. Recunoasterea biometrica a irisului implica identificarea a 266 de
trasaturi detectabile ale irisului care se convertesc intr-un cod digital Iris Code. Nu exista
doua irisuri identice, nici la aceiasi persoana, nici la gemeni, ceea ce face ca gradul de
personalizare sa fie maxim. Informatiile scanate se pot pastra timp indelungat, deoarece irisul
ramane neschimbat pe toata durata vietii. Concluzia analistilor Bancii Mondiale este ca
scanarea irisului poate deveni o masura importanta de securitate pentru angajatii institutiilor
finaciare care sunt responsabili cu transferurile de valori mari.
- Scanarea amprentei. Tehnologia permite captarea imaginilor de inalta calitate ale
amprentei, in alb-negru, care sunt procesate in vederea extragerii anumitor informatii si apoi
trimise pentru sablon. Deci, nu toata amprenta se pastreaza in baza de date ci numai o parte
din informatii. Amprentele sunt unice si permit identificarea precisa a persoanei utilizatoare.
Tehnologia optica este cea mai des folosita, degetul fiind pus pe o placa de plastic, iar un
dispozitiv converteste imaginea amprentei intr-un cod digital. Tehnologiile mai noi sunt tot
optice dar bazate pe silicon si tehnologii cu ultra sunete. Deosebit de scanarea amprentei
degetului, se mai foloseste si scanarea mainii, atat partea frontala cat si cea laterala ale
palmei, lungimea degetelor, distanta dintre articulatii sau forma acestora. Aceasta forma se
foloseste pentru sistemele cu securitate joasa sau medie. Deformarile care apar pe parcurs, in
special la persoanele in varsta sau la cele cu anumite maladii, ridica probleme in extinderea
acestei forme de autentificare.
- Autentificarea vocala. Tehnologia se bazeaza pe calitatile distincte ale vocii fiecarei
persoane. In aplicatiile de telefonie, autentificarea vocii functioneaza prin telefonul obisnuit,
in timp ce in aplicatiile PC este disponibila o paleta larga de combinatii intre microfoane si
placi de sunet compatibile cu orice computer. Dezavantajul este ca exista posibilitatea
inregistrarii in prealabil a vocii unui subiect si a reluarii ulterioare a inregistrarii, ajungandu-
se la falsa acceptare a unui infractor intr-o retea sau intr-un sistem de conturi al unei banci.
Pentru diminuarea acestui risc trebuie dezvoltate o serie de metode de identificare exacta a
utilizatorilor, una dintre acestea fiind solicitarea sa-si confirme identitatea prin rostirea unor
secvente numerice aleatoare.
- Scanarea semnaturii. Pentru determinarea manierei in care o persoana semneaza,
tehnologia examineaza viteza, presiunea si alti factori relativi la efectuarea semnaturii.
Biometria unei semnaturi manuale nu se bazeaza doar pe forma semnaturii, ci si pe dinamica
acesteia. Semnatura e captata odata cu elementele temporale – viteza, acceleratie, presiune si
anumite sabloane - spre exemplu se poate determina daca punctul pe “i” a fost pus ls sfarsitul
semnaturii sau pe parcurs. Majoritatea rau-voitorilor au acces doar la forma fizica a
semnaturii gasind fie o chitanta, fie un card pierdut. Ei nu pot copia intensitatea folosita in
timpul efectuarii semnaturii si nici viteza, ambele schimbandu-se in timpul procesului de
semnare. Acest tip de scanare este foarte util in sistemul bancar unde se vehiculeaza multe
documente si de valori importante. Tehnologia pentru scanarea semnaturii este comparabila,
din punct de vedere al acuratetei, cu cea folosita la scanarea retinei sau a amprentelor.

ETAPELE UNEI PLATI PRIN INTERNET:

 1. Cumparatorul obtine de la banca lui un card virtual incarcat cu o anumita suma de bani
2. Cumparatorul (posesorul de card virtual) acceseaza site-ul magazinului virtual care
accepta plata prin card si apoi alege produsul
3. Cumparatorul lanseaza comanda si completeaza informatiile privitoare la card.
4. Comerciantul transmite bancii lui informatiile privitoare la card si tranzactie
5. Banca comerciantului autentifica mesajul si transmite informatiile prin sistemul VISA
bancii emitente a cardului
6. Banca emitenta valideaza mesajul si il retransmite prin sistemul VISA bancii
beneficiarului (comerciantului)
7. Comerciantul primeste mesajul de autorizare si poate elibera marfa
8. Transmiterea fisierului cu tranzactiile
9. Transferul fondurilor
Teste grila
1. Tipuri de internet bancar pot fi:
a. informational
b. comunicativ
c. tranzactional
d. toate variantele sunt corecte

2. Operatiunile tranzactionale care se pot efectua prin internetul bancar sunt :

a. depozite la termen
b. retrageri de numerar
c. plati din cont (ordine de plata)
d. plati prin carduri
e. transferuri de fonduri
 Capitolul 12
CANALE ALTERNATIVE DE PLATI ELECTRONICE

Inovatiile monetare care permit contactul clientilor cu banca de la distanta, respectiv

sediul firmei sau domiciliul clientului, sunt cunoscute sub denumirea de banca la domiciliu.
Din punct de vedere istoric, banca la domiciliu a aparut in SUA in cadrul micilor banci de
economii in care au inceput sa se efectueze operatiuni de plata prin telefon pentru un numar
restrans de servicii. Asemenea operatiuni erau posibile intrucat exista un numar mic de clienti
care erau cunoscuti de personalul bancii si beneficiau de increderea acestuia. Noul suport a
devenit vocea umana transmisa prin telefon prin care se comunicau instructiunile de plata.
Introducerea calculatoarelor a determinat noi progrese prin utilizarea mesajelor
preinregistrate pentru fiecare produs/serviciu, folosirea unor cuvinte cheie pentru fiecare fel
de serviciu, receptionarea mesajelor clientului si chiar raspunsuri afirmative sau negative la
unele solicitari. Evolutiile ulterioare au redus rolul apelului vocal in favoarea comunicarii
prin computer care a devenit mai sigura, a permis transmiterea de instructiuni precise sub
semnatura electronica si accesul la toate produsele si serviciile bancare electronice. Noile
canale de plati la distanta care au castigat piata au devenit in sectorul populatiei – internetul
bancar, videotex si mobile banking, iar in cel al companiilor - multicash si cash management.
12.1 VIDEOTEX
Videotex este un canal de telecomunicatii care are la baza videografia, adica
transmiterea imaginilor video prin telefon. Sistemul Videotex permite vizualizarea imaginilor
privind situatia conturilor, a instructiunilor de plata care se transmit, a produselor si
serviciilor bancare, precum si a informatiilor de consultanta bancara.
Videotex a fost conceput, in 1973, la Centrul de Cercetari Martlesham din Anglia,
apartinand de British Telecom, sub numele de Wiewdata, apoi Prestel, iar astazi de Videotex.
Viziunea inventatorilor a fost de a combina liniile telefonice cu canalele de televiziune in
vederea obtinerii unor informatii si a efectuarii de operatiuni bancare uzuale, avand in vedere
ca fiecare familie dispunea de un telefon si un televizor. Echipamentele suplimentare
necesare constau dintr-un adaptor la TV, un codor pentru codificarea/decodificarea
informatiilor si un modem pentru transmisie, produse ieftine si disponibile pe piata.
Inventatorii mizau pe extinderea rapida a noului produs datorita ofertei diversificate de
servicii si costului redus al exploatarii. Sistemul s-a extins in Europa, Canada si SUA, in
variante perfectionate in functie de cerintele nationale. Cu toate acestea, sistemul a rezistat
numai in Franta sub numele de Minitel, in celelalte tari s-au inregistrat deficite financiare in
exploatare si s-a renuntat la folosirea lui.
Arhitectura. Videotex implica participarea a trei entitati: utilizatorul, reteaua de
transmisie si banca. Utilizatorul trebuie sa dispuna de un televizor conectat la sistemul
telefonic si de un post telefonic. Reteaua de transmisie dispune de echipamente care primesc
si transmit mesajele de conectare (RTC – comutatoare de retea) si mesajele de informatii
(TPC) si de un punct de acces video (PAV). Banca dispune de mai multe echipamente,
respectiv pentru primirea mesajelor, prelucrarea acestora, stocarea de informatii (baza de
date) si centrul Videotex. Fluxul operatiunilor bancare in sistemul Videotex se prezinta
astfel:
1- utilizatorul solicita conectarea la retea printr-un apel telefonic verificat si recunoscut de
comutatorul RTC
2 - reteaua telefonica stabilieste legatura cu punctul de acces video (PAV), cu
comerciantul si cu banca
3 - utilizatorul selecteaza serviciile, emite comanda si primeste informatiile de pret
4 - utilizatorul se informeaza, video, asupra situatiei sale financiare si transmite
instructiunea de plata
5 - instructiunea de plata se inregistreaza in cardul cu memorie si in calculatorul
comerciantului
6 - comerciantul transmite fisierul bancii sale
7 - banca comerciantului transmite fisierul de plata catre banca utilizatorului
8 - banca utilizatorului transfera fondurile catre banca comerciantului.
Sistemul Videotex are evidente avantaje fata de transmiterea vocala a instructiunilor
de plata dupa cum urmeaza:
- accesul in tot timpul zilei la banca si comercianti;
- accesul la cele mai recente informatii existenete in baza de date la ambele entitati;
- accesul la informatii cu un grad de detaliere pe mai multe paliere (retea arborescenta);
- un limbaj simplificat, ceea ce il face operativ;
- posibilitatea de a selecta serviciile bancare si modalitatea de plata.
Operatiunile bancare prin Videotex se efectueaza cu ajutorul cardului de credit cu
memorie care se introduce in fanta terminalului de la domiciliu si se poate efectua plata catre
furnizor. Procedura este similara cu cea prezentata la carduri, respectiv tastarea PIN-ului si a
sumei de plata, celelalte elemente fiind preluate automat de cititorul de card din echipamentul
atasat la computer. Operatiunea de plata se inregistreaza concomitent in ordinatorul
comerciantului si in cardul de credit cu memorie al utilizatorului. Deosebit de cardul de
credit cu memorie se poate folosi si cardul de debit pentru diverse viramente (televiramentul)
in limita sumei din contul bancar de card. Acest procedeu se foloseste si pentru
managementul trezorier al utilizatorului prin virarea sumelor dintr-un cont in altul,
constituirea de depozite, plati de rate la credite, dobanzi etc.
Videotex ofera posibilitatea obtinerii de informatii (teleconsultanta) privind starea
financiara a utilizatorului, produsele si serviciile bancare si cele de pe piata de capital. Cele
mai frecvente informatii solicitate se refera la soldul contului bancar, capacitatea de plata a
cardului ramasa disponibila, ratele din credite scadente in viitorul apropiat, dobanzile de
plata, dobanzile de incasat si istoricul unor operatiuni efectuate in ultima luna.
Teleconsultatia este in continua extindere si bancile isi largesc baza de date pentru o cat mai
mare satisfacere a cerintelor clientelei.
Cu toate avantajele oferite de sistemul Videotex, acesta nu a fost introdus in Romania,
fiind preferat internetul bancar. Datorita concurentei internetului, numarul utilizatorilor
sistemului Videotex este in scadere chiar in Franta, tara in care a avut cel mai mare succes.
12.2 MOBILE BANKING
Operatiunile bancare prin telefonul mobil (mobile banking) au aparut in ultimii ani ai
deceniului trecut si reprezinta o alternativa a internetului in sensul ca se pot transmite
instructiuni bancare din orice loc si in orice moment prin telefonul mobil, deci fara un
terminal PC conectat la o retea. Mobile banking-ul (m-banking) este un canal de operare de
catre un posesor de telefon mobil care poate transmite mesaje scrise la o banca pentru
obtinerea de informatii si efectuarea de operatiuni bancare si poate primi mesaje scrise sau
sonore de raspuns. Mobile banking-ul face parte din categoria platilor electronice pentru
persoanele fizice, posesoare de carduri, care se adreseaza numai bancii emitente a cardului.
In Romania, mobile banking-ul a fost introdus in 1999 iar in prezent opereaza numai la
cateva banci.
Servicii m-banking. Serviciile bancare oferite prin telefonia mobila folosesc
tehnologii standard privind platile prin carduri, precum si tehnologii standard sau vocale
pentru operatiuni de transfer intre conturile curente si cele de card si consultanta bancara.
Tranzactiile sunt initiate in baza calitatii de detinator de card si de cont curent pe care clientul
o are fata de banca. Operatiunile bancare care se pot efectua prin m-banking sunt
urmatoarele:
- consultare privind soldul conturilor de card (disponibil sau credite) si limita de creditare
disponibila;
- consultare privind produsele si serviciile bancare: depozite, credite, dobanzi, scoring,
cursuri valutare etc;
- efectuarea de plati intrabancare pentru servicii furnizate de anumite companii;
- transfer de fonduri (in lei si valuta) intre conturile de card si intre contul curent si cel de
card;
- obtinerea unui extras de cont si lista ultimelor 5-10 tranzactii;
- solicitarea blocarii contului de card in cazul pierderii/furtului cardului;
- avertizarea clientului la tranzactiile efectuate din contul sau de card la ATM sau POS peste
o anumita suma;
- avertizarea clientului la epuizarea disponibilului, limitei de creditare sau modificarea limitei
de creditare.
Serviciile bancare sunt disponibile pe intreaga perioada de valabilitate a cardului iar
aria de utilizare este zona in care opereaza reteaua de telefonie mobila.
Tehnica operationala. Pentru efectuarea operatiunilor de m-banking, clientul trebuie
sa posede un telefon mobil WAP (Wireles Aplication Protocol) si sa aiba un abonament
pentru acest serviciu la reteaua de telefonie mobila. In vederea utilizarii serviciilor m-
banking, clientul trebuie sa incheie o conventie cu banca emitenta a cardului in care se
prevad drepturile si obligatiile partilor, un user name si o parola ca elemente de securitate,
precum si alte caracteristici de tehnica operativa specifice serviciului. Tehnica de lucru are si
anumite restrictii in sensul ca platile pentru servicii sunt limitate numai la companiile care au
acceptat transferul de fonduri prin reteaua de telefonie mobila la care este abonat clientul si
au conturi la banca emitentului de card. Intrucat ecranul telefonului este destul de mic se
foloseste o structurare a mesajelor folosind simboluri si cifre, ca de exemplu: SC sold cont,
TF transfer fonduri, CD card debit, CC card credit, NC numar cont (cifre), S suma (cifre) etc.
Lista mesajelor structurate se transmite clientului de catre banca la semnarea
conventiei cu instructiunile de folosire. Pentru efectuarea operatiunilor se urmareste meniul
afisat, pas cu pas, si in final se apasa pe tasta “enter”. Dupa tastarea mesajului apare pe ecran
“send to” pentru care se tasteaza codul retelei si se apasa pe tasta “ok”. In cadrul bancii,
operatiunile sunt mult mai laborioase, cele mai importante fiind autentificarea si validarea.
Autentificarea se refera la recunoasterea clientului in functie de user name si parola. In
practica, parola se schimba din timp in timp pentru a se evita eventuale interceptari a
acesteia. Pentru securitatea interna a operatiunilor, fiecare client primeste un cod care este
cunoscut numai de adminisatratorul de cont, astfel ca nimeni nu poate accesa contul
clientului in afara de persoanele autorizate. Validarea consta in verificarea disponibilului din
cont dupa care se poate executa instructiunea de plata.
In ce priveste serviciul vocal, acesta se foloseste in special pentru operatiuni de
consultanta bancara (disponibil in contul de card si limita de creditare, scoringuri pentru
diferite credite privind persoanele fizice, informatii pentru diverse produse si servicii
bancare, informatii despre unele tranzactii efectuate, informatii pentru comerciantii care au
POS si primesc carduri emise de banca, informatii Western Union pentru persoanele care
astepta un transfer de bani din strainatate etc), precum si viramente intre doua conturi de card
sau intre un cont de card si un cont curent.
Operatiunile de m-banking sunt inca in faza de pionierat pe plan mondial dar
specialistii prevad noi procedee care vor asigura extinderea rapida a acestui sistem si o
concurenta puternica cu internet-banking.
12.3 MULTICASH
MultiCash face parte din categoria produselor informatice pentru realizarea de
operatiuni bancare electronice prin utilizarea unui calculator personal conectat la reteaua
telefonica prin intermediul unei conexiuni modem. Produsul MultiCash se adreseaza mai
mult persoanelor juridice si asigura efectuarea de plati interne, plati internationale, obtinerea
unor informatii de cont si optimizarea administrarii resurselor bancii. In anul 2002, pachetul
MultiCash a fost utilizat in peste 300 de banci din 20 tari si peste 500 mii de companii. In
Romania, produsul a fost introdus in anii 1999-2000 si este folosit de mai multe banci –
BCR, BRD Group Societe General, Raiffeisen Bank, ING, ABN AMO – la care sunt
conectate cca 700 companii.

Arhitectura MultiCash.
Produsul MultiCash dispune de trei module: unul pentru banca , altul pentru clienti si
o interfata pentru sistemul informatic al bancii. Modulul pentru banca asigura gestionarea
comunicatiilor cu clientii, autentifica utilizatorii in raport cu drepturile de acces si
semnaturile electronice si realizeaza procesarea operatiunilor bancare; modulul pentru clienti
gestioneaza comunicarea dintre clienti si banca si permite selectarea aplicatiilor disponibile
cum sunt: cash management, plati interne, plati internationale, operatiuni cu titluri de valoare,
acreditive, informatii privind conturile, tranzactiile etc.
Functia modulului de baza este de cash management, adica de administrare generala
a programului, vizualizarea si tiparirea informatiilor primite de la banca (conturi, extrase de
cont, solduri si tranzactii), precum si stocarea acestora in baza de date a clientului, ceea ce
permite consultarea datelor in orice moment fara a mai fi necesara o conexiune on-line cu
banca. Functiile modulelor de plati interne si plati internationale sunt de a crea ordinele de
plata pe baza informatiilor din bazele de date ale clientului (banci, conturi, ordonatori de
plati, beneficiari). Ordinele de plata create si aprobate se stocheaza intr-un fisier de plati la
client care apoi se transmit la banca prin reteaua SWIFT. Pentru transmitere se foloseste o
alta parola de comunicatii care este diferita de cea individuala de utilizator. Toate
operatiunile efectuate se inscriu intr-un jurnal care ofera un istoric al folosirii modulului.
Functia modului bancar este de autentificare si validare a instructiunilor de plata,
precum si de retransmitere a acestora la banca beneficiarului. Fisierele primite de la clienti de
regrupeaza pe banci externe, se adauga informatiile privind modul de suportare al
comisioanelor si se verifica daca toate informatiile obligatorii sunt complete si corecte.
Fisierele pregatite raman in asteptare pana la primirea aprobarii dupa care se transmit, intr-o
forma codificata, prin reteaua SWIFT.
Securitatea aplicatiei este asigurata la doua nivele: al programului client si al
procedurii de comunicare cu banca. La nivelul programului client, securitatea este asigurata
prin user name si parola individuala, utilizatorul avand acces numai la functiile si meniurile
care i-au fost atribuite de banca. La nivelul procedurii de comunicre, securitatea tranzactiei
este data de procedura de criptare si decriptare cu schimbarea cheilor publice. Fiecare client
detine cheia sa de criptare care se modifica dupa fiecare comunicare cu banca. Suplimentar
exista si semnatura electronica. Fiecare client dispune de cheia sa privata cu care semneaza
electronic fisierele de plata care se transmit. Banca verifica aceasta semnatura cu ajutorul
cheii publice pereche.
Produsul MultiCash s-a dovedit viabil si eficient pentru persoanele juridice si s-a
raspandit rapid in sistemul bancar. Asociat cu sisteme performante de plati si de transfer
asigura decontarea intre parteneri intr-un timp scurt si cu un grad ridicat de securitate.
Teste grila
1. Operatiunile bancare de tip Mobile banking presupun utilizarea:
a. telefonului mobil
b. internetului
c. terminale electronice de tip ATM sau POS

2. Canalul Videotex implica participarea urmatoarelor entitati:.

a. utilizatorul
b. reteaua de transmisie
c. banca
d. toate raspunsurile sunt corecte

CAPITOLUL 13
Sistemul bancar românesc şi evoluţia acestuia

13.1. Sistemul bancar în România

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure
mobilizarea disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor spre desfasurarea unor
activitati economice eficiente. Băncile sunt instituţii financiare care concentrează mijloacele
de plată şi acordă credite, facilitând soluţionarea problemei pieţei. Aceste instituţii au
apărut din timpurile cele mai vechi.
Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si
concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si
impartial de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. In indeplinirea acestei
prime functii, bancile, ca verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul in care debitorii
utilizeaza resursele imprumutate. Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera
servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie in implementarea
politicii monetare.
Băncile îşi au originea în trecutul îndepărtat. Există dovezi ce atestă practicarea, încă
din timpurile antichităţii, a unor activităţi care pot constitui primii paşi în domeniul bancar.
Astfel templele din Babilon şi Egiptul antic erau şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor.
Există mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuate de temple.
Detalii referitoare la depozite, rambursarea creditelor, la dobânda percepută există în Codul
lui Hammurabi, rege al Babilonului în sec. XVIII î.e.n. În secolul VI î.e.n., oraşele-stat ale
Greciei au început să emită monede proprii şi astfel a apărut necesitatea schimbării unei
monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi valutare. Izvoarele istoriei
dovedesc că activitatea bancară în Imperiul Roman se desfăşura atât prin bănci de stat cât şi
private. Oficial băncile nu aveau voie să perceapă dobânzi, dar aveau permisiunea să încasze
comisioane pentru serviciile acordate.
În timp, activitatea bancară a continuat să se dezvolte atât prin diversificarea şi
îmbunătăţirea serviciilor oferite, cât şi prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi
domenii de activitate.
Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României datează
din anul 167 e.n. Este vorba despre un document ce reprezintă un contract privind înfiinţarea
unei bănci. Ea putea acorda împrumuturi în numerar şi percepea dobândă. Desigur există o
enormă diferenţă între operaţiunile limitate, efectuate de bancheri la începuturile activităţii
bancare şi gama complexa de servicii care pot fi oferite de o bancă modernă.
Virgil Madgearu în ,,Cursul de economie politică” menţionează că în sec. XII, zarafii
genovezi nu se ocupau numai cu schimbul monedelor ci primeau de la persoane particulare
depozite de bani pentru păstrare şi acordau la rândul lor împrumuturi sub denumirea cambii
monetare. În principate băncile iau naştere în a doua jumătate a sec. XIX. În 1857 ia fiinţă la
Iaşi Banca Naţională a Moldovei, iar în 1866 la Bucureşti, Banca României. În 1880 a luat
fiinţă Banca Naţională a României ca societate pe acţiuni cu capital iniţial de 30 milioane lei
aur, din care circa 10 milioane erau ale statului.
În perioada interbelică au funcţionat în România numeroase bănci comerciale, printre
care Banca Românească, Banca Comercială Română, Banca de Credit, Banca Maramureş,
unele bănci agricole, precum Banca Agricolă, Creditul funciar rural, bazele de credit şi altele.
În literatura economică se arată că există în ţări cu economie de piaţă 4 tipuri de bănci:
1). banca de emisiune cu rolul de a emite monedă şi de a asigura controlul asupra masei
monetare, de a acorda credite altor bănci prin operaţii de resort şi de a controla întreaga
politică monetară a statului (la noi Banca Naţională Română)
2). banca de depuneri sau de depozit (acordă credite pe timp scurt care generează
următoarele operaţii scontate, avansuri în cont curent sau deschideri de credit pe care titularul
de cont îl poate utiliza, operaţii de bursă, viramente, credite de gaj)
3). bănci de afaceri: acordă credite pe timp lung întreprinderilor şi contribuie la finanţarea
unor proiecte de investiţii. Resursele lor constau în capital propriu şi nu folosesc depozitele
care le-au fost încredinţate
4). bănci specializate sau instituţii financiare specializate:
a) casa de credit agricol.
b) credit financiar (credit ipotecar pe timp lung acordat particularilor şi colectivităţilor
publice locale).
c) credit naţional acordat comerţului şi industriei pentru modernizare, pentru restructurare.
d) bănci populare în ajutorul întreprinzătorilor mici şi mijlocii.
e) bănci de comerţ exterior.
Există de asemenea bănci specializate cu competenţe internaţionale (BIRD; BERD;
Banca Mondială, etc.). Literatura de specialitate arată 4 funcţii de bază ale activităţii bancare.
Ele nu se identifică cu enumerarea operaţiunilor făcute de bănci.
1). Gestiunea sistemului de plăţi. Astfel prin creditele care le deschid băncile creează
moneda, moneda fiind o aşa numită ban public, statul are misiunea să exercite un control
sever asupra activităţii băncii. Prin politică monetară, statul intervine pentru a regla
capacitatea de a crea monedă de către bănci. De aceea, statul intervine pentru a se asigura că
băncile nu vor deveni foarte slabe sau în stare să falimenteze şi de aceea statul desfăşoară
această activitate de control sau supervizare a băncii. Dacă totuşi această slăbire se produce,
pentru a pune la punct unele mecanisme de apărare cel puţin parţială a intereselor
deponenţilor.
2). Activitate de transfer. Aşa cum orice întreprindere transferă combină, factori de
producţie obţinând bunuri şi servicii, băncile realizează şi ele operaţii de transfer. Aceasta cu
deosebirea că aşa zisa materie primă pe care ele o pun în operă o reprezintă banii devenind
o marfă fungibilă prin excelenţă. Astfel, împrumutând şi plasând fondurile pe care le
colectează, băncile schimbă durata de funcţionare a acestor fonduri schimbând lichidarea
şi eficienţa lor, transformând moneda în care sunt exprimaţi, etc.
3). Mutualizarea (divizarea) riscurilor. Se sprijină pe evaluarea riscurilor de către
bănci (Consiliul de administrare a băncilor). Bancherul trebuie să fie prevăzător când
împrumută sumele unor debitori să nu pună aceste sume în pericol. Întrucât banca dă cu
împrumut pe cont propriu, ea este cea care suportă costul. Acest cost se repercutează asupra
debitorilor prin intermediul preţului creditului. Bancherul, consiliul de administraţie este liber
să acopere sau să nu cererea de credite a clienţilor săi.
4). Banca intervine pe diviziunea pieţei monetare exercitând o funcţie de arbitraj.
Această funcţie vizează realizarea echilibrului pieţelor internaţionale, vizează ajustarea
diferitelor rate ale dobânzilor, ale altor instrumente negociabile. În concluzie aceste genuri de
activităţi se exercită atât în cadrul economiei naţionale cât şi pe scară internaţională. Sistemul
bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare de resurse băneşti a persoanelor fizice
şi juridice şi de canalizare a acestora printr-un proces reglementat de alocare către activităţi
utile şi profitabile.
În România, în perioada 1990-2006 sistemul monetar-financiar este puternic dominat
de sectorul bancar acesta reprezentând cel mai important intermediar financiar. În perioada
mai sus amintită, sistemul bancar românesc se caracterizează printr-un nivel scăzut de
monetizare şi intermediere financiară. Poziţia dominantă a sectorului bancar în cadrul
sistemului monetar financiar din România se explică printr-o serie de factori cum ar fi:
insuficienta dezvoltare a pieţelor de capital, moştenirea economiei cu planificare centrală în
care băncile erau acelea ce contabilizau activitatea întreprinderilor economice fără
independenţă financiară etc. Înainte de anul 1990 structura sistemului bancar românesc era
similară cu cel din celelalte economii centralizate. BNR combina funcţiile unei bănci centrale
cu unele din funcţiile unei bănci comerciale. În ciuda denumirii, banca centrală nu este o
bancă în sensul băncii comerciale, ci o instituţie guvernamentală, care nu se preocupă de
maximizarea profitului, ci de anumite scopuri pentru întreaga economie. Existau patru bănci
specializate:
• Banca Română de Comerţ Exterior pentru operaţiunile de comerţ exterior;
• Banca de Investiţii pentru operaţiunile privind finanţarea pe termen lung a economiei;
• Banca Agricolă pentru operaţiunile din domeniul agriculturii şi industriei alimentare;
• Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru preluarea resurselor disponibile ale
populaţiei, acestea aveau conturi deschise la BNR şi primeau la nevoie credite pentru
suplimentarea resurselor (excepţie făcea CEC care redepunea banii populaţiei la BNR,
activitatea de creditare fiind redusă). Începând cu anul 1991 are loc metamorfoza sistemului
bancar românesc. La baza transformărilor stă introducerea unui sistem organizat pe două
niveluri:
Nivelul I - Banca Naţională a României
Nivelul II - Băncile comerciale şi cooperativele de credit.
Pe structura fostei bănci centrale şi din structurile instituţiilor financiare specializate sau
format reţele incipiente preluate de instituţiile care există în prezent. După sursa BNR, la
sfârşitul anului 1990 funcţionau 12 bănci dintre care 7 erau bănci persoane juridice române
iar 5, sucursale ale băncilor străine; în 1995 existau 31 bănci dintre care 24 erau societăţi
bancare persoane juridice române, iar 7 erau sucursale sau reprezentanţe ale băncilor străine;
în 1998 existau 45 bănci dintre care 36 erau societăţi bancare persoane juridice române iar 9
erau sucursale sau reprezentanţe ale băncilor străine; în 2004 40 de instituţii de credit ,
respectiv 39 de instituţii care formează sistemul bancar românesc – 37 bănci cu capital
integral sau majoritar privat , din care 7 sucursale de bănci stăine şi 2 bănci cu capital de stat,
precum şi Creditcoop.
La sfârşitul anului 2006 în România funcţionau un număr de 38 bănci persoane juridice
române şi sucursale ale băncilor straine în România. Dezvoltarea cantitativă a sistemului
bancar românesc este o caracteristică a acestei perioade de tranziţie, dar sistemul bancar se
caracterizează printr-un grad relativ de concentrare şi segmentare. Liberalizarea a multiplicat
numărul celor ce intervin pe piaţă , cât şi dispersia lor geografică, cea ce presupune o
multiplicare a riscurilor.
Într-o economie de piaţă sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare
a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de
alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei funcţii, băncile
ca verigi de bază al sistemului urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele
împrumutate. Bănciile asigură şi facilitează efectuarea plăţiilor, oferă servicii de gestionare a
riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare. Prin
activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin
intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară,
băncile îndeplinesc rolul de intermadiari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.
În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, bănciile acţionează în numele lor, pe contul lor
propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Bănciile
gestionează depozitele şi mijloacele de plată din economie; colectând depozitele, bănciile au
responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de randament, în beneficiul
propriu şi al depunătorilor. În vederea realizării obiectivelor finale, banca centrală urmăreşte
stabilitatea valorii interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la
dispoziţia economiei naţionale a cantităţii optime de monedă necesară creşterii economice.
Totodată are şi un rol de menţinere a încrederii publicului în bănci.
13.2. Evolutia sistemului bancar din România
Legislatia bancara adoptata initial în 1991 a stimulat rolul bancilor comerciale în
economie, rol strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relatia economii
investitii, relatie hotarâtoare în cresterea economica. Având în vedere rolul si importanta pe
care le au bancile la buna functionare a agentilor economici si a economiei în ansamblu, s-a
impus ca în perioada anilor ce au urmat definirii noilor reglementari a sistemului bancar
românesc si pâna în prezent sa se creeze un sistem modern, capabil sa ofere o gama larga de
produse si servicii bancare de un nivel calitativ superior care sa satisfaca exigentele atât ale
tuturor categoriilor de agenti economici (clienti) din economia de piata, cât si a persoanelor
fizice (deponenti, beneficiari de credite sau alte produse/servicii bancare). Astfel, au avut loc
o serie de schimbari importante în activitatea bancara în perioada 1991-2006:
13.2.1. Perioada 1991-1996
Prin legea nr. 33/1991 ce reglementeaza activitatea bancilor comerciale, legea nr. 34/91
ce reglementeaza statutul Bancii Nationale a României ca banca centrala, cât si prin hotarâri
de guvern, s-a ajuns la urmatoarea organizare a sistemului bancar:
− BNR a fost reorganizata si îsi realizeaza astfel sarcinile sale firesti de Banca Centrala
cu urmatoarele functii: emisiune monetara, asigurarea stabilitatii monetare, administrarea
rezervelor valutare ale tarii, urmarirea executarii balantei de plati externe, supravegherea
activitatilor bancare. Pentru activitatile comerciale ale Bancii Nationale a României a fost
creata Banca Comerciala Româna S.A. Pentru mentinerea circulatiei banesti la nivel
corespunzator, Banca Nationala a României asigur de asemenea legatura dintre dimensiunile
creditului si volumul masei monetare în circulatie;
− bancile (Banca Româna de Comert Exterior , Banca Agricola, Banca de Investitii) pe
baza Hotarârii Guvernului au fost transformate în banci comerciale, cu capital de stat si
autohton privat, aprobându-li-se si noi statute de organizare si functionare.
13.2.2. Perioada 1996-2000
Prin emiterea unui nou pachet de legi, respectiv legea nr. 83/1997 (privatizarea bancilor)
legea nr. 58/1998 (legea functionarii bancilor comerciale), Legea nr. 83/1998 (lichidarea si
reorganizarea bancilor) s-a continuat reforma sistemului bancar, cu urmatoarele consecinte
pozitive:
− au fost înfiintate banci cu capital privat autohton si strain precum si sucursale ale unor
banci straine. Bancile constituite aveau obligatia de a deschide conturi de corespondent la
Banca Nationala si crearea de rezerve minime potrivit reglementarilor date de Banca
Nationala a României si alte conturi precum si sa se refinanteze de la aceasta, în conditiile
stabilite;
− Banca Nationala a României a stabilit prin regulamentele sale , atât nivelul minim de
lichiditate , modul de calcul al gradului de lichiditate al unei banci comerciale, sistemul de
provizionare;
− BNR a stabilit normele de creditare ale persoanelor fizice la începutul anului 2000 ceea
ce a permis o dezvoltare accelerata a creditarii persoanelor fizice, activitate aproape
inexistenta pâna în anul 2000.
13.2.3. Perioada 2000-2006
Prin legea nr. 200/2002 (organizarea si functionarea cooperativelor de credit),
amendamentele aduse legilor 101/19998; 83/1998; 58/1998, noua lege bancara emisa în 2003
si alte reglementari BNR s-a realizat o evolutie remarcabila a sistemului bancar românesc
astfel:
− alinierea sistemului bancar românesc la directivele Uniunii Europene (asigurarea unui
sistem de raportare transparent intern si international.;
− adoptarea reglementarilor Basel II;
− cresterea autoritatii BNR ca organ de supraveghere al activitatii bancare;
− stabilirea clara a modului în care o banca poate fi declarata în faliment;
− emiterea noii legii bancare în 2003 (asigurarea unui regim unitar pentru toate institutiile
de credit; reglementarea banilor electronici si a activitatii legate de creditul electronic; etc.);
− reglementarea transferurilor de fonduri în afara tarii si invers;
− consfintirea independentei BNR ca institutie de reglementare în domeniul bancar;
− stabilirea obiectivului principal al BNR : stabilitatea preturilor;
− stabilirea sistemului de credit overdraft pentru bancile comerciale;
− realizarea raportarilor contabile si în sistemul IAS;
− cresterea cerintelor privind indicatorul de adecvare a capitalului de la 8 la 12 procente din
activele ponderate cu riscul;
− revizuirea sistemului de provizionare si clasificare a creditului în functie de performanta
financiara, serviciul datoriei si initierea de proceduri judiciare;
− stabilirea unui capital social minim de 32 milioane RON;
− infiintarea Biroului de Credit pentru monitorizarea riscului si rambursarii creditelor
persoanelor fizice.
Prin realizarea acestui sistem de organizare bancara s-a creat un potential considerabil
de crestere si dezvoltare a activitatii bancare, atât în domeniul clientilor persoane juridice, cât
si, pe termen mediu si lung, în domeniul clientilor persoane fizice. Dezvoltarea operatiunilor,
serviciilor si instrumentelor specifice va permite, în timp, diversificarea activitatii bancare.
Aceasta va conduce la accentuarea concurentei, vechea sectorizare fiind înlocuita de o reala
specializare bancara care va depinde de natura si marimea operatiunilor derulate, de categoria
de clienti carora fiecare banca li se adreseaza si ,nu în ultimul rând, de calitatea serviciilor
oferite clientilor. Bancile noi au posibilitatea derularii, inga de la început, a unei activitatea
bancare moderne, informatizate si atragerii celor mai profitabile companii nou infinitate, în
calitate de clienti.
Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la
dispoziţie, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social.

13.3. Strategia BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital (Basel II )

Obiectivul principal al acordului Basel II (Directiva nr. 12 din 2000 a CE, revizuită şi
actualizată) este acela de asigurare a unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de
capital, adecvat profilului de risc al instituţiilor de credit, dar şi crearea premiselor pentru
stabilitatea sistemului financiar.
Etapele de desfăşurare a strategiei BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital :
Etapa 1 (mai-noiembrie 2005) priveşte iniţierea dialogului şi realizarea schimbului de
informaţii cu sectorul bancar, în cadrul căreia principalele activităţi sunt:
• realizarea unei evaluări generale cu privire la instrumentele de management al riscului şi
cunoaşterea poziţiei instituţiilor de credit în ceea ce priveşte opţiunile naţionale (adoptarea
abordării standard sau a celei bazate pe modele interne);
• informarea şi stabilirea dialogului cu alte autorităţi naţionale (Ministerul Finanţelor Publice,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) şi internaţionale (autorităţi de supraveghere din alte
state);
• evaluarea necesităţilor de formare profesională la nivelul sectorului bancar, inclusiv la
nivelul autorităţii centrale.
Etapa a 2-a (decembrie 2005 – mai 2006) in care se are în vedere dezvoltarea
mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la standardele impuse de Noul\
Acord de Capital.
În această etapă, eforturile vor fi canalizate simultan în următoarele domenii:
• transpunerea în cadrul legislativ naţional a Directivelor europene
• activităţi de supraveghere de la sediul băncii centrale (off-site) şi misiuni la sediul
instituţiilor de credit (on-site) pentru verificarea pregătirii implementării Basel II
• asigurarea premiselor stabilităţii financiare în perioada aplicării Acordului Basel II.
 Etapa a 3-a (iunie-octombrie 2006) - procesul de validare de către Banca Naţională a
României a modelelor interne de rating utilizate de instituţiile de credit pentru evaluarea
clienţilor şi a portofoliului de credite existente
Etapa a 4-a (începând cu luna ianuarie 2007) procesul de verificare a aplicării
prevederilor Noului Acord de Capital în sectorul bancar. Implementarea în cadrul sistemului
bancar românesc a prevederilor acordului Basel II va fi în avantajul consumatorilor, al
mediului de afaceri şi al economiei, generând creşterea stabilităţii financiare.
Principalele avantaje ale noilor cerinţe prudenţiale aduse prin acordul Basel II pot fi
sintetizate astfel:
- Urmăresc specificul activităţii fiecărei instituţii de credit şi profilul de risc pe care aceasta
îl prezintă;
- Conduce la dezvoltarea pieţei agenţiilor de rating;
- Asigură diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor şi stabilirea cerinţelor de
capital de la un nivel simplificat la un nivel sofisticat;
- Determină o reducere a cerinţelor de capital în contextul evoluţiei de la o abordare
simplificată la abordări avansate;
- Presupune formarea resurselor umane în vederea utilizării eficiente a procedurilor de
evaluare a agenţiilor de rating, desfăşurarea procesului de supraveghere şi validarea
modelelor interne ale instituţiilor de credit;
- Stimulează transparenţa şi disciplina de piaţă.
13.3. Organizarea sistemelor bancare: tipuri de banci, categorii de clientela.
Cea mai simpla definitie pentru activitatea unei banci comerciale o gasim în
dictionarul englezesc accesat pe Internet sursa: http://www. wordreference.com, respectiv:
„O banca comerciala este o institutie financiara care constituie depozite pentru persoane
fizice sau juridice si utilizeaza acesti bani, în principal, în acordarea de credite persoanelor
fizice sau juridice.”
De asemenea, un alt dictionar englezesc accesat pe Internet sursa
http://www.brittanica.com defineste o institutie bancara ca o „institutie financiara care
realizeaza tranzactii cu bani si substitute ale banilor si furnizeaza diferite tipuri de servicii
financiare. Bancile accepta depozite si acorda credite profitul provenind din diferenta intre
dobânda încasata pentru creditele acordate si dobânda platita pentru depozitele constituite.”
Totodata sistemul bancar dintr-o anumita tara poate fi definit ca totalitatea bancilor, de
toate tipurile, organizate în cadrul de reglementare si supraveghere a unei banci centrale.
stfel, având în vedere definitiile de mai sus, vom descrie pe scurt tipurile principale
de banci care functioneaza la nivel mondial si în România precum si principalele tipuri de
clientela ale acestora în scopul formarii unei imagini comparative, de ansamblu, intre
caracteristicile sistemului bancar din România si caracteristicile sistemelor bancare
internationale.
13.4. Tipuri de banci la nivel international
Cunoscand diversitatea de banci, care opereaza intr-un sistem bancar modern si
performant , este interesant de cunoscut care sunt criteriile conform carora acestea sunt
clasificate si tipurile in care sunt impartite. Trebuie evidentiat faptul ca fiecare criteriu de
clasificare reflecta o anumita specializare. Cu toate ca, aparent modul de clasificare si
criteriile par a fi aceleasi in sisitemele bancare din diferite tari, apar unele nuante in modul de
abordare a acestei probleme si, deci, particularitati in definirea unui anumit tip de banca.
In literatura de specialitate sinpractica bancara internationala se intalnesc, in principal,
urmatoarele tipuri de banci:
o Banca centrală – institutie bancara aflata in fruntea aparatului bancar, cu rol de
supraveghere si organizare a relatiilor monetar-financiare ale unui stat, atat pe plan intern cat
si in relatiile cu alte sisteme monetare;
o Băncile comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci (altele decât
banca centrală). In principiu, băncile comerciale işi desfasoara activitatea atat pe plan intern
cat si internaţional. Activitatea lor este diversă si se axează, in principal, pe: atragerea
depozitelor si acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la alte banci sau firme,
operatiuni valutare pentru persoane fizice si juridice, plasamentul fondurilor si schimburilor
comerciale.
Bancile comerciale sunt foarte diversificate, ele putand fi diferentiate dupa tipul
operatiunilor sau sfera teritoriala de cuprindere. De aceea, adesea denumirea de banca
comerciala este asociata unui termen care ii defineste specificul. Astfel sunt banci universale
si banci specializate.
 o Bănci universale – sunt denumite acele banci comerciale care efectueaza toate
operatiunile bancare si care nu isi limiteaza activitatea la anumite sectoare (în România,
societatile bancare sunt, prin lege, banci universale).
o Bănci specializate – este denumirea generica pentru a desemna bancile comerciale
sau institutiile de tip bancar, care, de regula, alaturi de operatiuni bancare de baza, dezvolta
preponderent operatiuni bancare de un anumit tip sau
un anumit domeniu.
In continuare, vom prezenta cateva tipuri de banci comerciale specializate:
- banca agricola – acorda credite si alte facilitati financiare si de plata unitatilor agricole
pentru cumpararea de terenuri si utilaje agricole, ingrasaminte etc.
- banca de investitii – acorda credite, pe termen mediu si lung, intreprinderilor industriale
(uneori si din alte ramuri economice), de regula pentru investiti, procurandu-si fondurile pe
baza unor forme de economisire pe durate mai indelungate decat cele obisnuite
- banca ipotecara – acorda imprumuturi pe termen lung cu o ipoteca asupra imobilelor
detinute de debitori
- banca de export-import – crediteaza, pe diferite termene, producatorii/exportatorii
autohtoni pentru a-i sprijini in activitatea de promovare a produselor tarii respective pe
pietele externe; garanteaza creditele externe; efectueaza operatiuni de casa in favoarea
importatorilor si exportatorilor etc.
- banca internationala (privata) – banca comerciala cu numeroase sucursale in alte tari si
pentru care operatiunile externe joaca un rol important, dar nu chiar preponderent;
Termenul de banca internationala este utilizat si pentru institutii financiar bancare
interguvernamentale al caror capital provine din doua sau mai multe tari si a caror activitate
specifica desfasurandu-se la nivel international sau mondial depaseste granitele unei tari (de
exemplu Banca Reglementarilor Internationale, Banca Europeana pentru Reconstructie si
Dezvoltare, Banca Mondiala etc).
- bancile de depozit – realizeaza cea mai mare parte a activitatilor pe plan intern prin
atragerea de depozite si acordarea de credite financiare si persoanelor private. In Franta,
bancile comerciale se numesc banci de depozit. In SUA si Gemania aceste banci se ocupa si
de emisiunea si plasarea hartiilor de valoare si acordarea de credite avand drept gaj hartiile de
valoare.
- bancile de accept – sau casele de accept sunt institutii bancare care sustin, prin semnatura
lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra
importatorilor straini iar titlul de credit astfel acceptat devine negociabil;
- case de emisiune – sunt institutii bancare care asigura plasarea pe piata a unor emisiuni de
hartii de valoare (actiuni, obligatiuni, etc.). In Anglia, aceste institutii sunt considerate
“merchant banks”, in timp ce in SUA sunt calificate drept “banci de investitii” (investment
banks). Fiecare sistem bancar national are particularitatile lui, in ceea ce priveste denumirea
bancilor, tipurile activitatilor cuprinse sub aceasta denumire.
13.5. Categorii de clientela în Romania
Categoriile de clientela a bancilor din România sunt similare cu categoriile de clientela
ale bancilor internationale cu specificatia ca unele segmente de clientela nu sunt suficient
definite si diferentiate, bancile nefiind înca în masura sa ofere produse si servicii diferentiate
pentru aceste segmente (Ex: clienti private banking, microîntreprinderi, clienti corporatii
internationale).
Tipuri de clienti - segmente principale
Majoritatea bancilor din România îsi împart clientela în concordanta cu strategia bancii
care stabileste segmentele de clientela prioritare în care banca actioneaza. Astfel pot fi
identificate urmatoarele categorii principale de clientela si segmentele aferente fiecarei
categorii:
Clienti persoane juridice
Clienti persoane juridice corporate (agenti economici de stat sau privati de marime medie sau
mare care pot fi organizati sub diverse forme);
Clienti IMM (clientii sunt selectati în functie de legislatie care stabileste 2 criterii de
selectie – nr. salariati mai mic sau egal cu 250 si cifra de afaceri anuala mai mica sau egala
cu echivalentul a 8 milioane EURO)
Microîntreprinderi – criteriul stabilit de lege este de maxim 9 salariati per agent
economic
Clienti persoane fizice
Fiecare banca îsi segmenteaza categoriile principale de clientela în functie de strategie, forma
de organizare, gradul de evolutie a managementului clientelei, însa în literatura de
specialitate distingem:
 1. Persoane fizice autorizate (cabinete medicale, case de avocatura, notariate, e.t.c.)
2. Clienti private banking (clienti persoane fizice cu depozite semnificative)
3. Clienti persoane fizice
Astfel putem întâlni segmentari ce utilizeaza, în principal, urmatoarele criterii:
Criteriul „Cifra de afaceri” – criteriul utilizat în subsegmentarea persoanelor juridice
datorita volumelor mari de activitate derulate cu acesti clienti (generatoare de venituri
semnificative din dobânzi si comisioane). În general clientii cu cifre de afaceri semnificative
(peste 50 milioane EURO anual) sunt tratati cu prioritate si în anumite cazuri au personal
bancar dedicat si o gestiune separata a relatiei banca client, diferita de cea a clientilor
obisnuiti Clientii corporate mari beneficiaza în general de tarife mai reduse fata de clientii
IMM sau microîntreprinderi.
Criteriul „Profit pe client” – criteriu utilizat foarte des de bancile internationale în
segmentarea clientilor atât persoane juridice cât si fizice. Din analizele efectuate de bancile
internationale reiese ca aproximativ o treime din clientii bancii sunt profitabili iar
identificarea segmentelor de clienti ce pot deveni profitabili este un factor major de influenta
pozitiva a profitabilitatii bancii.
Criteriul „Volum de depozite atrase” – criteriu utilizat în segmentarea îndeosebi a
persoanelor fizice. Depozitele persoanelor fizice reprezinta o resursa importanta pentru
acordarea de credite atât pentru activitatea de corporate cât si pentru activitatea de retail, iar
stabilitatea acestei resurse este foarte importanta pentru nivelul corespunzator al indicatorilor
de lichiditate si solvabilitate a bancilor. Clientii cu volum de resurse foarte ridicat sunt inclusi
în categoria clientilor VIP (private banking) si beneficiaza de un tratament diferentiat atât din
punct de vedere al produselor si serviciilor bancare oferite cât si al tarifelor aplicate acestora
(reduse semnificativ fata de cele ale clientilor obisnuiti).
 CAPITOLUL 14
Creditul bancar

Creditarea este o activitate de bază într-o bancă, care dacă este practicată corect aduce
profituri importante. Procesul de creditare are un rol important economic, deoarece băncile
pun la dispoziţie astfel banii necesari dezvoltării economice. Într-o economie competitivă,
activităţile specifice sectorului terţiar trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienţilor şi să
dezvolte aceste produse şi servicii pentru satisfacerea noilor cerinţe, mereu diversificate, ale
acestora.
14.1. Tipologia creditelor
Tipurile de credite acordate de bănci sunt în continuă diversificare în concordanţă cu
cerinţele clienţilor. Vom încerca o clasificare a acestora în funcţie de diferite criterii astfel:
În funcţie de perioada de acordare
a) Credite pe termen scurt
b) Credite pe termen mediu
c) Credite pe termen lung
În funcţie de debitorul băncii
a) Credite acordate persoanelor fizice
b) Credite acordate persoanelor juridice
c) Credite acordate altor bănci
d) Credite acordate statului
În funcţie de calitatea lor
a) Credite performante
b) Credite nerambursate la scadenţă
În funcţie de domeniile împrumuturilor specializate
a) Domeniul imobiliar
b) Domeniu energetic
c) Domeniul minereurilor şi al exploatărilor miniere
d) Domeniul agriculturii
e) Finanţarea activităţilor comerciale
f) Corespondenţă bancară
g) Finanţarea proiectelor de investiţii
h) Leasing
i) Swaps (restructurarea portofoluilui de creanţe)
j) Capitalul de risc
Creditele pe termen scurt – acestea sunt operaţiunile de împrumut de sume de bani,
pe o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni. Ele sunt rambursabile integral la scadenţă. În Franţa,
de exemplu, durata creditului merge pâna la 9 luni, pentru creditele acordate agriculturii. O
formă particulară a creditului pe termen scurt este şi creditul în descoperit de cont
(overdraft). Acest credit este disponibil numai prin conturile curente ale clientului. Dobânda
se percepe la soldul debitor rămas de plată. Această formă de creditare este una dintre cele
mai obişnuite în ţările vest europene şi SUA. În România acest serviciu se acordă numai
celor mai buni clienţi şi la o rată a dobânzii mare. Creditele în descoperit de cont se acordă
atât persoanelor juridice pentru a le ajuta să facă faţă situaţiilor în care banii de la debitori nu
au fost încasaţi încă, cât şi persoanelor fizice pâna la primirea salariului.
Creditele pe termen mediu – durata lor de rambursare este de la 1 an la 5 ani. Se
acordă pentru activitatea de import-export şi investiţii. Termenele şi condiţiile creditării sunt
cuprinse într-un contract de credit.
Creditele pe termen lung – sunt acele împrumuturi a căror durată de rambursare
depăşeşte 5 ani. Se acordă pentru investiţii pe termen lung, cu durata de folosinţă
îndelungată, de exemplu creditele pentru construirea de locuinţe. Şi aceste tipuri de credite
sunt rambursate eşalonat.
Credite acordate persoanelor fizice – acest tip de credit este mai ales un credit de
consum, care se acordă pe termene diferite (de la foarte scurt la lung). El presupune existenţa
unor garanţii certe, iar nivelul dobânzii percepute este eşalonat de-a lungul perioadei
creditării. Multe bănci româneşti au evaluat dimensiunea pieţei creditelor acordate
persoanelor fizice.
14.2. Credite acordate persoanelor fizice
Forme ale creditului acordat persoanelor fizice sunt urmatoarele:
• Credit pentru construcţii de locuinţe, pe termen lung, cu garanţii ipotecare.
 Ipoteca este un contract imobiliar, ce ia naştere din convenţia părţilor. Ipotecile
reprezintă o modalitate de împrumut prin care băncile joacă un rol important pe piaţa
valorilor imobiliare ipotecate. Principalele forme sunt: rambursarea, înzestrarea şi pensia.
Ipoteca cu rambursare presupune să se facă o rambursare lunară, care să reducă capitalul
împrumutat şi dobânda aferentă acestuia. Ca o modalitate nouă se oferă acum pe piaţa
ipotecii cu rambursare un început scăzut, ceea ce presupune plăţi scăzute în prima parte (de
început) a ipotecii. Plăţile cresc progresiv, pe o perioadă de ani, până când rambursările ajung
la nivel maxim. La o ipotecă de înzestrare, plăţile sunt făcute de asemenea lunar, dar soldul
capitalului la plata din contul ipotecat nu descreşte, el rămânând la acelaşi nivel în timpul
întregii vieţi a ipotecii. Plăţile care se fac creditorului, acoperă doar dobânda şi vor fluctua
numai dacă rata dobânzii se schimbă. In acelaşi timp creditorul obţine asupra ipotecii o poliţă
de asigurare de înzestrare.
Poliţa expiră în acelaşi timp când ipoteca este gata să fie răscumpărată (exigibilă), şi
fonduri suficiente vor fi puse la dispoziţie cu ocazia răscumpărării poliţei pentru a achita
împrumutul. Desigur primele de asigurare trebuie plătite de către împrumut lunar, în
completare cu plăţile dobânzii asupra ipotecii. La o ipotecă pe bază de pensie se fac plăţi ale
dobânzii, în timp ce concomitent se efectuează contribuţii la un plan de pensii personal.
Acest plan de pensii are scopul de a asigura suficienţi bani la data expirării ipotecii, pentru a
achita ipoteca şi a asigura pensia. Ipotecile pe bază de pensii sunt valabile doar pentru
angajaţii (întreprinzătorii) privaţi sau persoanelor fizice care nu sunt membre ale unei scheme
de pensionare a unei companii.
• Credit pentru cumpărarea de case este acordat şi când un client doreşte să achiziţioneze
o casă nouă, înainte ca vânzarea vechii proprietăţi să se fi încheiat. Acest tip de împrumut
presupune discutarea şi punerea de acord a unor contracte ce se întocmesc privind vânzarea şi
achiziţionarea unor proprietăţi.când toate detaliile au fost puse la punct se cade de acord ca
aceste contracte (de vânzare, de achiziţie) să fie schimbate între ele. Deseori un depozit este
plătit vânzătorului utilizând propriile resurse ale achizitorului. Cuantumul acestui depozit
este de obicei de 10% iar uneori chiar mai mic. La câtva timp după schimbarea contractelor
are loc încheierea acestor activităţi. De obicei, la o lună după schimbarea contractelor care
devin obligatorii pentru părţile implicate, încheierea activităţii face ca soldul bănesc al
achiziţiei să fie plătit atăt pentru vânzare cât şi pentru cumpărare.
 Banca poate interveni şi ajuta în aceste activităţi în următoarele feluri:
- poate să acorde resurse lichide care să-i permită clientului să-şi achite depozitul (acel 10%),
ceea ce reprezinta o facilitate de legatura privind depozitul;
- poate să acorde un împrumut închis de legatură. Atunci când un client doreşte să finalizeze
achiziţia noii proprietăţii înainte de încheierea vechii proprietăţi, dar dupa ce contractele au
fost interschimbate atât în ceea ce priveste vânzarea cât şi achiziţionarea proprietăţiilor. O
astfel de situaţie poate să apară atunci când un client cumpără o proprietate imobiliară care
necesită renovare şi astfel ar fi convenabil să continue să trăiască în vechea casă ce urmează a
fi vândută, câteva luni, în timp ce deţine noua casă, adică acea proprietate ce urmează a fi
achiziţionată, care între timp ar putea fi renovată;
- poate să acorde un împrumut de legătură deschis atunci când un client solicită acest tip de
avans, când acesta vede o proprietate (imobiliara) pe care doreşte să o achiziţioneze înainte
de a avea un cumpărător pentru vechea lui proprietate.
• Credit pentru cumpărări de automobile.
În acest caz garanţia o reprezintă automobilul. În ţările cu economie de piaţă puternică,
un important concurent al băncilor comerciale sunt companiile financiare aflate în
proprietatea marilor constructori de automobile. Pentru a stimula vânzarea unei mărci de
automobile, acestea ajung să perceapă dobânzi derizorii si de aceea au ajuns să acapareze
omare parte a acestei pieţe.
• Creditul pentru folosinţă îndelungată.
• Creditul pentru cumpărări de calculatoare personale. Aceste credite sunt garantate de
venitul lunar al clientului şi al garanţilor lui. Astfel se asigura realizarea integrală a preţului
către furnizor, la livrarea mărfurilor şi degrevează furnizorul de preocupări legate de
încasarea preţului.
• Creditul pentru studii.
Acest tip de credite are o pondere mica în portofoliul de creditare. Se acordă pentru
întreţinerea studenţilor pe perioada studenţiei şi acoperă total sau parţial, taxele şcolare.
Scopul lor principal este de fidelizare a clienţilor.
• Linii de credit pentru cărţile de credit. În funcţie de bonitatea fiecărui client, banca
stabileşte un anumit plafon debitor, până la care se acoperă plăţile făcute prin cartea de
credit, chiar dacă nu există disponibil în cont.
• Împrumuturi cu o rată de bază sunt extrem de flexibile şi pot fi acordate atunci când
condiţiile pentru acordarea unui împrumut personal nu pot fi realizate sau nu corespund, cum
ar fi : plăţile lunare egale nu corespund cerinţelor clientului dar acesta are garanţii destule în
aşa fel încât să obţină împrumutul la o rată a dobânzii mai mică decât ce se bonifică la
împrumuturile personale.
• Creditele prin conturile de buget reprezintă un mijloc de a face faţă la facturile diverse
(cu caracter regulat ca mărime) pe baza unui venit regulat. Contul se dechide pe baza unui
formular ce se completează de client şi cuprinde cheltuielile estimative ale gospodăriei pe 12
luni. Totalul se împarte la 12 şi pe baza unui ordin de plată permanent se transferă fonduri
din contul curent în contul de buget. Se fixează o limită maximă pe lună şi se emite un carnet
de cecuri pentru a plăti facturile ce au fost incluse în calculaţiile privind cheltuielile din
contul de buget. Speza bancară se calculează la cuantumul lunar ce urmează să fie transferată
în contul de buget.
• Creditele prin conturile de buget revolving presupun ca cei care utilizează un astfel de
împrumut să plătească o sumă fixă în fiecare luna în contul de buget revolving printr-un
ordin permanent. Se fixează o limită asupra contului şi un ordin de transfer minim.
Împrumutul poate fi folosit pentru orice plata doreşte clientul; se emite un carnet de cecuri
asupra contului care asigură accesul la fondurile dorite.
• Împrumuturile de eliberare a participaţiilor permit clienţilor să-şi utilizeze valoarea
garanţiei dată de casa proprietate personală pentru scopuri de împrumut. Participaţia în acest
sens reprezintă valoarea curentă pe piaţă a proprietăţii mai putin datoriile curente asupra
proprietăţii. Banii pot fi utilizaţi în orice scop de către client iar practic sumele sunt
transferate din contul de eliberare a participaţiei în contul curent al clientului.
• Împrumuturile testamentare se acordă când persoana moare, iar proprietăţile acesteia au
o anumită valoare. Întrucât taxa de moştenire trebuie să fie plătită înainte ca beneficiarul
testamentului să-şi primească banii (valorile) ce rezultă din proprietatea lăsată moştenire,
atunci se obişnuieşte ca reprezentanţii personali (executori testamentari) să ceară un
împrumut bancar pentru a plăti taxa, plată ce va permite ca valorile moştenite sa poată fi
eliberate şi fondurile să poată fi puse la dispoziţie pentru a plăti împrumutul.

14.3. Credite acordate persoanelor juridice

 Înainte ca banca să-şi ia acest tip de răspundere ea se va asigura că acel client are o
reputaţie bună şi că plăţile pot fi făcute în orice condiţii, chiar şi neprevăzute. Banca ia
întotdeauna o contravaloare de la clienţi astfel încât suma obligaţiunii ce poate fi solicitată de
la client să acopere suma ce trebuie să o achite. Lista serviciilor de creditare pentru societăţi
este foarte mare. Totuşi se remarcă faptul că societatea preferă in special servicii bancare ca:
finanţarea proiectelor de investiţii, creanţe în alte valute pe termen lung, finanţarea
exporturilor, a importurilor. Termenul împrumutului poate fi scurt sau lung, rata dobânzii
poate fi fixă sau fluctuantă, creditul poate fi amortizat pe durata de viaţă a împrumutului sau
la sfârşitul creditării. Garanţiile pot să acopere toată valoarea împrumutului sau numai o parte
a acestuia. Creditele pot fi protejate împotriva unor calamităţi. În SUA larg utilizate sunt
împrumuturile la termen (3-10ani) pentru acoperirea unor datorii sau pentru finanţarea
anumitor proiecte. Evaluarea creditului pentru astfel de împrumuturi necesită analiza poziţiei
viitoare a societăţii. Practicile bancare americane cer, o analiză regulată a situaţiei financiare
a societăţii. În general putem vorbi de următoarele tipuri de credite ce se acordă prin bănci
agenţilor economici:
14.3.1. Credite destinate necesarului de capital fix, cum ar fi de exemplu creditele pentru
lucrări de construcţii sau de amenajare a locurilor profesionale.
14.3.2. Credite destinate creanţelor comerciale. Creditele creanţelor comerciale înseamnă
pentru bănci a prelua contra monedă, creanţele comerciale pe care întreprinderile furnizoare
le au asupra clienţilor lor. Cea mai veche tehnică cunoscută şi folosită ca atare este
operaţiunea de scontare.
Scontarea reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar în schimbul valorii
actuale a cambiei. Scontarea este actul prin care creditul comercial, consacrat de cambie, se
transformă în credit bancar. Pensiunea este operaţiunea prin care banca preia cambiile pe care
le vinde beneficiarul, cu condiţia răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite.
Aceste operaţiuni se desfăşoară, în mod frecvent, în relaţiile băncilor cu firme mari şi
îndeosebi între bănci. Împrumutul pe efecte comerciale în gaj se acordă în cazurile în care
banca apreciază pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii, dar are reţineri cu privire la
capacitatea de plată a celorlalţi semnatari.
Împrumutul de gaj de efecte publice şi acţiuni - importanţa acestor operaţiuni se
explică prin abundenţa titlurilor de împrumut, a bonurilor de tezaur ce constituie o parte
importantă a patrimoniului întreprinderilor şi persoanelor. În cazurile în care au nevoie
temporară de bani, deţinătorii, preferând să menţină titlurile de proprietate recurg la
împrumuturi pe gaj.
14.3.3. Credite de trezorerie.
Acestea sunt credite pe termen scurt, în general pâna la un an, având ca scop acoperirea
necesităţilor monetare legate de ciclul de fabricaţie şi comercializare. Creditele de trezorerie
au mai multe forme.
Avansurile în cont curent. Ele sunt menite să satisfacă necesităţile curente privind
acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat, în obiecte
care să reprezinte o garanţie veridică. Avansurile în cont curent se acordă de către bancă prin
plata cecurilor emise de titularii de cont şi în cazul în care aceştia nu au disponibilităţi în
cadrul unei limite convenite (overdraft).
Linia de credit presupune efectuarea creditării prin cont curent sau prin deschiderea
unui cont separat de împrumut. Permite accesul clientului debitor la sume a căror valoare
trebuie să se înscrie într-un anumit plafon maxim, aprobat de bancă. Mărimea acestui plafon
depinde de poziţia întreprinderii pe piaţă, de natura activităţii desfăşurate de aceasta şi de
rezultatul analizelor efectuate de către inspectorii băncii la unităţile economice respective.
Creditele speciale servesc pentru finanţarea subscrierii de titluri de credit şi pentru finanţarea
agenţi1or la bursă.
Creditele de cumpărare care au drept scop să acopere cheltuielile de fabricaţie şi de
stocare pentru unităţile cu activitate sezonieră. Creditele pentru stocuri se acordă pe baza unei
garanţii explicite, respectiv stocul de mărfuri din depozit. Modalitatea efectivă de creditare o
reprezintă creditele de risc, creditele de casă mobilizate şi îndeosebi creditele pe documente
Warant. Warantul este documentul care atestă existenţa mărfii într-un depozit general.
Creditele de prefinanţare, de acoperire a cheltuielilor pentru producţie de loturi destinate
exportului sau pieţii publice. În afară de tipurile de credite amintite deja, având ca destinaţie
persoanele juridice, considerăm că trebuie menţionate şi alte alternative de finanţare menite
aceleiaşi pieţe.

14.3.4. Factoring.
 Este un tip de credit care, de regulă, este oferit de către companii specializate în
acordarea acestui tip de finanţare. În ultimii ani îl întâlnim şi ca serviciu bancar. Dacă o firmă
are nevoie de bani imediat poate apela la o bancă pentru încasarea mai rapidă a contravalorii
unor mărfuri vândute pe credit de 30 de zile. Banca, în baza facturilor de încasat va plăti
firmei care solicită creditul un anumit procent din valoarea facturilor (de regulă, în jur de
80%). Banca va urmări încasarea facturilor şi apoi va încasa datoria în nume propriu.
Serviciul de factoring presupune administrarea în beneficiul clientului a activităţii de
facturare, contabilitate financiară şi colectarea datoriilor.
În consecinţă va implica:
- un serviciu de înregistrări contabile în registrul vânzărilor
- expedierea facturilor la clienţi
- colectarea debitelor
- controlul creditării, asigurându-se că acei clienţi vor plăti la timp.
Pentru a beneficia de acest tip de serviciu o societate comercială trebuie să satisfacă
unele cerinţe:
- să fie bine condusă
- să aibe o anumită cifră de afaceri stabilită de bancă
- să opereze într-o piaţă cu un risc scăzut
- să aibă o bună distribuţie a debitelor
- să aibă o valoare medie a facturilor limitată, deasemenea stabilită de bancă
Beneficiile activităţii de factoring ar fi:
- îmbunătăţirea cash-flow-ului;
- reducerea riscului de neplată;
- administrarea eficientă a registrului vânzărilor;
- îmbunătăţirea controlului creditării;
- reducerea cheltuielilor administrative.
Principalele tipuri de factoring sunt:
- factoring intern fără recurs - ce include administrarea registrului vânzărilor, asigurarea
împortiva pierderilor rezultate din neplata la termen şi finanţarea factorizării;
- factoring intern cu recurs — ce include administrarea registrului vânzărilor şi finanţarea
factorizării;
- factoring internaţional - acela va fi cu recurs sau fară recurs şi include administrarea
registrului vânzărilor şi finanţarea factorizării pentru comerţul internaţional.
Discountul facturilor este asigurat în special de societăţile de factorizare. Aranjamentul
priveşte achiziţionarea unei singure facturi sau a unui set în vedrea îmbunătăţirii creşterii
lichidităţilor respectivei companii. Acesta presupune ca cele care execută un astfel de
discount. - ce poate fi chiar un factor - să avanseze o sumă care să acopere până la 75% din
valoarea facturii (sau sumelor facturate).
14.3.5. Leasing financiar - mai este cunoscut şi sub denumirea de contract de închiriere
şi cumpărare în rate, şi poate fi destinat şi persoanelor fizice. Leasingul este o formă de
împrumut ce oferă oportunităţi substanţiale pentru bănci. De regulă leasingul furnizează
băncii o rată a dobânzii superioară faţă de cea a creditelor convenţionale. Multe bănci au
înfiinţat filiale specializate pentru realizarea operaţiunilor de leasing, în scopul asigurării
finanţării exporturilor de maşini, utiliaje, echipamente industriale.
Beneficiile activităţii de leasing ar fi următoarele:
- clientul poate plăti în rate, dar utilizează imediat echipamentul;
- ciclul de lucru al echipamentului poate să corespundă cu perioada de închiriere;
- ratele pot fi complet separate de taxe;
- se pot face extinderi ale leasingului la costuri scăzute din momentul în care acordul
iniţial s-a terminat (şi-a pierdut valabiltatea);
- există posibilitatea unor reduceri la vânzarea echipamentului la unele tipuri de leasing;
- este o masură potrivită pentru unele tipuri de utilaje (mijloace de producţie);
- nu se cer garanţii la finanţare.
14.3.6. Închirierea-achiziţionarea industrială - reprezintă o facilitate de finanţare
pe termen mediu, care poate fi adaptată la nevoile clientului. Clientul îşi asumă calitatea de
proprietar al echipamentului la sfârşitul perioadei acoperite de un acord de închiriere-
achiziţie. Furnizorul vinde bunurile societăţii, bunurile sunt livrate clientului şi un acord este
încheiat între client şi societatea finaciară care prevede ca plăţile să fie făcute în decursul
unei perioade de timp. La sfârşitul perioadei acoperite de acordul de închiriere-achiziţie,
dreptul de proprietate asupra echipamentului se transferă de la societatea financiară la client.
Spre deosebire de leasing, la acest tip de finanţare se cere deseori un depozit ce variază între
15- 30% din valoarea utilajului.
 Credite acordate altor bănci Băncile se împrumută reciproc, pe termen scurt. Ele
apelează la piaţa interbancară din următoarele considerente:
- pentru a depăşi problemele legate de nevoia rapidă de lichidităţi;
- pentru a oferi fonduri, pe termen scurt, în cazul finanţării suplimentare a unor companii;
- pentru a permite băncilor mari să atragă fonduri în baza cărora să acorde credite în favoarea
băncilor mici care nu pot să împrumute direct de pe piaţă.
Această piaţă interbancară a început să funcţioneze şi în România, având un rol tot mai
important în evoluţia sistemului financiar-bancar. Băncile îşi pot rezolva problemele de
lichidităţi efectuând tranzacţii pe piaţa interbancară, fără să mai fie nevoie să apleze la banca
centrală. Plasamentele pe piaţa interbancară sunt pe termen scurt, până la 1 an.
14.4. Credite acordate statului
Necesităţile guvernelor, legate de adminstrarea economică a ţării, au determinat
creşterea masivă a împrumuturilor la care apelează atât pe termen mediu, cât şi lung.
Guvernele au nevoie să împrumute fonduri, pentru a acoperi deficitul pe termen scurt,
rezultat din diferenţa dintre veniturile obţinute prin impozite şi cheltuielile bugetare ca
urmare a decalajului temporal. Guvemul se împrumută prin emiterea de obligaţiuni care sunt
socotite, de regulă, investiţii sigure. Băncile cumpără aceste titluri guvernamentale.
Creditele performante reprezintă pentru bancă acea categorie de credite în curs de
execuţie, a căror durată de acordare nu este expirată; iar debitorii şi-au achitat toate datoriile
faţă de bancă.
Creditele nerambursate la scadenţă reprezintă creditele neachitate la termenele
stabilite prin contractul de credit. În cazul expirării termenului de scadenţă creditul rămas se
trece întrun cont separat, de credite restante, dobânda acestuia fiind majorată. Aminteam la
începutul acestui capitol de o clasificare a creditelor în funcţie de principalele domenii ale
împrumuturilor specializate. În anii ‘80 se observă creşterea importanţei pentru bănci a
împrumuturilor specializate, deoarece furnizează profituri importante. Domeniile cheie ale
împrumuturilor specializate sunt:
o Domeniul imobiliar — Băncile reevaluaeză permanent proprietăţile imobiliare.
Băncile dispun de specialişti ingineri, constructori, arhitecţi, inspectori financiari. Multe
bănci au fonduri blocate în împrumuturi ipotecare, deoarece acestea prezintă un risc mai
scăzut şi o rată a dobânzii ridicată.
 o Domeniul energetic - Marile proiecte ce necesită finanţări pe termen lung sunt
atractive pentru bănci. Există legislaţii care permit participarea directă a băncilor cu capital
propriu la astfel de proiecte ce atrag venituri în afara celor obţinute din dobânzi. Proiectele
sunt evaluate prin expertize bancare. Băncile din Texas (SUA) an parţial portofoliul lor de
împrumut blocat în companii petroliere.
o Domeniul minereurilor şi al exploatărilor miniere.
o Domeniul agriculturii. Împrumuturile din acest domeniu sunt concentrate spaţial în
funcţie de zonele geografice şi rezervele solului şi subsolului.
Finanţarea activităţilor comerciale — În prezent multe bănci şi instituţii financiare
crează societăţi comerciale internaţionale.
Corespondenţa bancară — Acest sector neglijat în trecut, prezintă o nouă importanţă.
În timp ce creditul în sine nu este privit ca un produs primar, furnizarea serviciilor de
corespondenţă bancară se bucură de un mare interes din partea băncilor comerciale.
Finanţarea proiectelor de investiţii — în special a celor de valoare foarte mare în
domeniul transporturilor, telecomunicaţiilor, turismului, construcţiilor, lucărilor publice, etc.
Lesingul — este un contract prin care se acordă unui beneficiar dreptul de a utiliza pe o
perioadă determinată şi contra unei chirii un activ fix. Swaps (Restructurarea portofoliului de
creanţe) — Este o operaţiune prin care se schimbă un titlu financiar contra altui titlu financiar
pentru o perioadă determinată. Tehnicile swaps se extind mereu, finanţând o gamă largă de
activităţi (protecţia mediului, sănătate, obiective culturale).
Capitalul de risc — Este capitalul investit de bănci în societăţi noi, mici şi mijlocii, ce
oferă mari posibiltăţi de finanţare, dar şi riscuri mari. Băncile acordă consultanţă şi finanţare
în domeniul înaltei tehnologii.
Operaţiunile de plasament sunt alături de serviciile de creditare o cale de plasare a
resurselor băncilor în vederea obţinerii de profituri. Ele reprezintă achiziţia de efecte publice
şi acţiuni. În general piaţa plasamentelor este împărţită în piaţa monetară şi piaţa de capital.
Piaţa monetară are mai multe segmente:
- piaţa scontului
- piaţa interbancară
- piaţa certificatelor de depozit
- piaţa titlurilor de valoare pe termen scurt
- piaţa eurovalutelor
Piaţa de capital poate fi definită ca piaţa destinată investiţiilor pe termen mediu şi
lung. Întreprinderile îşi măresc fondurile prin vânzarea de acţiuni sau luând împrumuturi
bancare. De asemenea guvernele pot emite titluri de valoare, sub forma obligaţiunilor de stat,
pentru care plătesc dobândă. Politica investiţională a unei bănci trebuie să ţină cont de
propriile obiective, dar şi de modificările şi tendinţele mediului exterior. Printre factorii care
influenţează politica investiţională a unei bănci, amintim:
- tendinţele ratei dobânzii şi inflaţiei
- politica economică a guvernului
- evenimentele politice
- piaţa bursieră internaţională
- atitudinea şi preferinţele clienţilor
- concurenţa
- dezastre naturale

BIBLIOGRAFIE
1. Aaker D., Noris D. - Characteristics of TV Commercials Perceived as Informative,
Journal of Advertising Research, nr.2,1982
2. Anderson E., Mittal V. - Strengthening the Satisfaction-Profit Chain Journal of Service
Research, Nov.2000
3. Armstrong G., Kotler P. - Marketing – An Introduction, Prentice Hall, 2003
4. Atreya M., Hammond B., Paine S., Coviello A. Digital signatures Editura McGraw, US,
2002
5. Basno C., Dardac N. Sisteme de plati, compensari si decontari Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 2003
6. Bichi C. Institutiile emitente de moneda electronica Piata fiananciara, octombrie, 2002
7. Thomas D. K. Development – Electronic Finance World Bank Group, Washington, June,
2002
8. Costica I., Lazarescu S. Politici si tehnici bancare Editura ASE, Bucuresti, 2004
9. Diaconescu M. Banci, sisteme de plati, riscuri Editura Economica, Bucuresti, 1999
10. Kiritescu C. Moneda. Mica enciclopedie Editura stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti, 1982
11. Mutu S. Tehnici moderne de gestiune bancara Editura “ALTIP”, Alba Iulia, 2000
12. Negrus M. Plati si garantii internationale Editura ALL-B, Bucuresti, 1998
13. Nitu I. Managementul riscului bancar Editura Expert, Bucuresti 2000
14. Paraschiv D. Tehnica platilor internationale Editura Economica, Bucuresti, 2003
15. Popa S., Cucu A. Economia subterana si spalarea banilor Editura Expert, Bucuresti,
2000
16. Preoteasa V., Filipescu C., Hartescu G. Instrumente si tehnici de plata Institutul Bancar
Roman, Bucuresti, 2000
17. Vasilache D. Plati electronice, o introducere Editura Rosetti, Bucuresti, 2004
TransFonD
18. Automated, Clearing House (ACH), Manual Interbank Paynment System, Bucuresti,
2002 Parlament
19. Legea bancara nr.58/1998 (actualizata)
20. M.O. nr. 121/1998
21. Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, modificata prin legea nr.
83/1994
22. Legea nr.59/1934 asupra cecului, modificata prin legea nr. 83/1994
23. Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic MO nr 483/2002
24. Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica MO nr. 429/2001 109 BNR
25. Regulamentul nr.1/2005 privind sistemele de plati care asigura decontarea de fonduri
26. Regulamentul privind debitarea directa prin sistemul ACH, 2005
27. Regulamentul nr.4/2002 privind tranzactiile efectuate prin intermediul instrumentelor
de plata electronica si relatiile dintre participanti la aceste tranzactii, MO nr. 503/2002
28. Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea si functionarea la BNR a Centralei
incidentelor de Plati
29. Norma nr.1/2005 privind ordinul de plata
30. Norma nr. 31/1993 privind operatiunile de casierie
31. Manual privind Compensarea automata, 2005