UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DE DREPT PENAL SI CRIMINOLOGIE

Aspecte criminologice privind prevenirea infracţiunilor

contra vieţii şi sănătăţii persoanei

Conducător ştiinţific: _____________ Ludmila Negritu , magistru în drept, lector universitar

(semnătura)

Autorul: ______________ Lisnic Ion , (gr.405)

(semnătura)

CHIŞINĂU-2015
 Cuprins :
1. Introducere

2. Noţiuni generale privind omuciderile şi vătămările intenţionate

3. Aspecte crimonologico-statistice şi investigativ-operative privind preîntâmpinarea

infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei

4. Cauzele şi condiţiile care contribuie la comiterea omorurilor şi vătămărilor

intenţionate

5. Metodologia descoperirii omorurilor şi vătămărilor intenţionate

6. Concluzii

7.Bibliografie

1. Introducere
2
 În ultimul timp, în contextul reformei judiciare şi de drept legislaţia Republicii Moldova a cunoscut
transformări substanţiale impuse de noile realităţi sociale şi economice, fiind exprimată puternic şi
tendinţa de a ajusta legislaţia naţională la principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului
internaţional.

Drepturile şi libertăţile omului au fost şi sunt ocrotite în orice orânduire socială. Însă cea mai mare
atenţie se acordă ocrotirii sub toate aspectele a drepturilor şi libertăţilor omului în statele de drept şi
democratice. Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

Viaţa, ca drept fundamental, este ocrotită atât de legislaţiile penale ale tuturor ţărilor, cît şi prin
convenţii internaţionale. Dreptul la viaţă este proclamat ca valoare universală şi consemnat în mai multe
acte legislative internaţionale la care Republica Moldova este parte: Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia internaţională cu privire la drepturile
copilului etc.
În contextul promovării acestei valori, protejarea vieţii persoanei apare în calitate de îndatorire
fundamentală internaţională a statului, din care decurge obligaţia legiuitorului autohton ca actele
normative naţionale să o apere cu prioritate.

Existenţa omului în egală măsură individuală şi socială, a stat în centrul tuturor transformărilor
parcurse de societate, iar a pune în pericol viaţa reprezintă un act care primejduieşte nu numai existenţa
individului ci şi ansamblul relaţiilor sociale ce se desfăşoară în jurul acestuia. Acţiunea de a ucide cu
intenţie o fiinţă omenească sau de a-i provoca în mod intenţionat vătămări corporale sau sănătăţii, ce
are ca rezultat moartea victimei în realizarea concretă poate prezenta diverse particularităţi după cum,
în jurul faptei tipice a omorului simplu se grupează şi diferite elemente care, fără a schimba esenţa
faptei, îi dau acesteia o coloratură diferită, sporindu-i vădit gradul de pericol social.

Luând în consideraţie gravitatea şi pericolul social al omuciderilor şi vătămărilor intenţionate grave

ale integrităţii corporale sau a sănătăţii, ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, studierea şi
analiza elementelor constitutive ale acestor infracţiuni, la etapa actuală, nu şi-a pierdut importanţa şi
actualitatea.

Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei sunt multiple, iar una dintre cele mai periculoase fac
parte omuciderile şi vătămările intenţionate ale integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Din acest motiv, cercetarea infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei prin prisma abordărilor
juridico-penale şi criminologice în scopul elaborării unor metode şi tactici eficiente de prevenire şi
3
combatere a acestor fenomene infracţionale este foarte actuală.
Obiectul de cercetare al tezei îl reprezintă infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei în
general şi metodele de prevenire şi combatere a acestora, în special. Elaborând lucrarea dată, am
considerat ca fiind actual şi oportun de a face o caracteristică generală a infracţiunilor contra vieţii şi
sănătăţii persoanei, de a caracteriza fenomenul acestor fapte ilegale din punct de vedere criminologic, şi
nu în ultimul rând de a stabili, concretiza şi a elabora noi metode şi tactici de prevenire şi descoperire a
acestor infracţiuni.

Scopurile care au fost trasate în lucrarea de faţă sunt intermediate de sarcinile cercetării, după cum
urmează:
– evidenţierea indicilor calitativi şi cantitativi care caracterizează aceste infracţiuni din punct de
vedere criminologic şi care joacă un rol impunător la elaborarea şi înfăptuirea măsurilor de
preîntâmpinare a omuciderilor şi vătămărilor intenţionate;

– stabilirea cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea omorurilor şi vătămărilor

intenţionate;

– studierea metodologiei descoperirii omorurilor şi vătămărilor intenţionate prin prisma masurilor

iniţiale şi ulterioare care sunt înfăptuite în scopul descoperirii acestor infracţiuni;

– caracterizarea metodelor de prevenire şi combatere a infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii altor

state.

2. Noţiuni generale privind omuciderile şi vătămările intenţionate

Existenţa fizică a omului ca entitate în cadrul unei societăţi‚ reprezintă condiţia inerentă de
existenţă a societăţii în ansamblu. Omul fiind un produs al naturii, datorită conştiinţei sale, o cunoaşte, î-
i dezvăluie legităţile şi, în aşa fel, o supune voinţei sale, să deservească societatea – membru al căreia
este.

Auto-cunoaşterea naturii creează minuni, creează bunuri materiale şi spirituale care există în lume
şi sunt legate de om. Iată de ce, fiinţa superioară, socială – omul – trebuie situată pe prim plan, iar
asigurarea deplinei realizări a acesteia şi apărarea de la orice fel de atentări la viaţa, sănătatea,
libertatea şi demnitatea umană, trebuie să devină un imperativ al timpului.

4
 Atenţia deosebită acordată studiului multiaspectual al infracţiunilor care atentează la viaţa omului
se explică nu atât prin gradul lor ridicat de răspândire din ultima vreme, cât prin pericolul lor sporit
pentru societate. Într-un stat de drept s-a acordat întotdeauna şi se acordă o mare atenţie problemei
protejării persoanei de la tot felul de infracţiuni. În centrul luptei pentru apărarea persoanei se află
ocrotirea vieţii omului. În acest context devin deosebit de actuale problemele eradicării celor mai grave
infracţiuni contra persoanei - omorurilor, soluţionarea cărora depinde atât de eficacitatea activităţii
organelor de drept, cât şi de legislaţia în vigoare chemată să dea o apreciere juridică adecvată faptei
săvârşite, ţinând cont de gradul de pericol social al acesteia, şi să stabilească limitele obiective ale
pedepsei. Elaborarea celor mai performante măsuri juridico-penale, îndreptate spre combaterea
diferitelor tipuri de omor, la care se atribuie şi omorul pruncului de către mamă, este la fel de esenţială,
deoarece consolidează posibilitatea păstrării fiecărei vieţi omeneşti.

Legea penală, ca expresie a voinţei societăţii, apără viaţa omului nu ca un bun individual, ci ca un
bun social, ca o valoare supremă pentru existenţa colectivităţii însăşi. Aceasta îl îndreptăţeşte pe
legiuitor să pretindă tuturor cetăţenilor să-şi respecte reciproc viaţa şi să se abţină de la orice fapte care
ar aduce atingere acestei valori supreme sociale şi, implicit, intereselor vitale ale comunităţii.

În procesul înnoirii societăţii noastre, deosebit de intolerabile devin cazurile de săvârşire a

infracţiunilor deosebit de periculoase, ce atentează la viaţa, sănătatea şi demnitatea cetăţenilor, care
lezează normele morale de bază ale societăţii.

Dreptul la viaţă este unul dintre cel mai important drept al persoanei. Pe parcursul anilor, au
existat o multitudine de atingeri şi încălcări ale acestui drept sub diferite forme şi modalităţi.

Din aceste considerente, urmărim o preocupare deosebită pentru protecţia dreptului la viaţă, care
este asigurat prin norme juridice cuprinse în diferite acte normative, constituţii, convenţii, tratate etc. 1

Din cele mai vechi timpuri legile de pretutindeni au ocrotit fiinţa umană, socotind că toţi cei care
atentau la viaţa, integritatea corporală, libertatea, demnitatea ori sănătatea persoanei trebuie
sancţionaţi proporţional cu faptele lor. Ocrotirea acestor valori s-a materializat de-a lungul timpului într-
o serie de legi ce pedepseau în mod drastic violarea drepturilor fundamentale ale omului.

Pe parcursul secolelor şi mileniilor infracţiunile contra persoanei au fost în centrul atenţiei juriştilor
şi filozofilor, psihologilor şi scriitorilor, artiştilor şi istoricilor. In urma analizei psihologice a infracţiunilor
de genul acesta au apărut opere artistice care au încercat să pătrundă în esenţa acestui fenomen, să-1

5
caracterizeze pe ucigaş şi pe violator. Cele mai vechi concepte religioase, culegeri de legi, cronici, opere
literare, cântece ating, într-un fel sau altul, tema omorului, a leziunilor corporale grave şi a consecinţelor
rezultate de pe urma săvârşirii acestor infracţiuni. Eschil şi Euripide, Tolstoi şi Dostoievskii, Rebreanu şi
Sadoveanu, Zola şi Shakespeare în literatura artistică, Repin în pictură reproduc scena omorului,
analizează acest fenomen din punctul de vedere al psihologiei şi al cauzalităţii.

2. Aspecte crimonologico-statistice şi investigativ-operative privind

preîntâmpinarea infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei

Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei reprezintă totalitatea infracţiunilor în procesul

comiterii cărora violenţa este elementul motivaţiei şi nu doar mijloc de atingere al scopului. Reieşind din
aceasta acest tip nu include infracţiunile mixte care includ violenţa ca mijloc de atingere a altor scopuri:
sustragere de avere – tâlhărie, jaf; politice – terorism, etc.

Astfel, prin infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei subînţelegem săvârşirea intenţionată
împotriva voinţei victimei a actelor infracţionale, care atentează la relaţiile sociale ocrotite de legea
penală care asigură securitatea vieţii şi sănătăţii persoanei prin intermediul aplicării violenţei fizice sau
ameninţării cu aplicarea ei.

În structura generală a criminalităţii cota criminalităţii violente este relativ mică oscilând între 10-
13 %. La rândul său cea mai mare cotă în structura acestui tip de criminalitate o au infracţiunile contra
vieţii şi sănătăţii.

Analiza criminologică a acestui gen de criminalitate ne mărturiseşte despre faptul că în prezent ea

poartă mai mult un caracter situaţional realizându-se în sfera cotidiană sau este o consecinţă a
neajunsurilor în organizarea petrecerii timpului liber. Mai mult de jumătate dintre ele se comit în stare
de ebrietate.

Majoritatea acestor infracţiuni (40-50%) se săvârşesc în zilele de odihnă şi la sărbători, ceea ce

este evident o consecinţă a consumului excesiv de alcool. După timpul zilei 2/3 – se comit după orele
17.00.

După locul de comitere: în apartamente şi case – aproape ½ de omoruri, 30 % de leziuni; în străzi şi

ogrăzi – mai mult de 40% de omoruri şi leziuni.

6
 Mai mult decât în 40% de cazuri de omoruri şi 60% de leziuni se săvârşesc prin intermediul
diferitor obiecte cu efect de tăiere-înţepare (de regulă utilizate în gospodărie). În fiecare al patrulea caz
infractorii foloseau obiectele care întâmplător le nimereau sub mână: cuţite, sticle, pietre.

Un element specific al caracteristicii criminologice a acestui tip de criminalitate îl constituie

comportamentul victimei. Atrage atenţie faptul că majoritatea victimelor atât la vătămări, cât şi la
omoruri erau cunoscute cu infractorul (30 % - rude). Fiecare al treilea s-a mai sfădit cu infractorul, iar
fiecare al zecelea a săvârşit acte amorale care atingeau interesele lui. Un număr considerabil de victime
– 30-60% se aflau în stare de ebrietate. 40% dintre victimele se caracterizau printr-un comportament
uşuratic, consum excesiv de alcool cu infractorii.

Tendinţele alarmante ale genului dat de criminalitate:

1. Ea întinereşte – creşte numărul infractorilor până la 30 ani, s-a dublat numărul minorilor.

2. Tot mai des aceste crime le comit persoane cărora ele nu le erau specifice – studenţi, militari,
întreprinzători.

3. Ea este răspândită în rândurile narcomanilor, alcoolicilor, prostituatelor, proxeneţilor,

cerşetorilor, persoanelor cu trecut penitenciar – iar numărul lor nu se micşorează.

4. Creşte numărul recidiviştilor.

5. Creşte numărul infractorilor cu anomalii psihice (iarăşi alcoolizarea şi narcomania.)

6. Creşte numărul crimelor comise în grup (mai ales la omoruri) şi cu premeditare.

7. Au sporit brusc infracţiunile de trafic de fiinţe umane în scop de prelevare a organelor sau
ţesuturilor pentru transplantare care la final se soldează cu decese sau cu grave vătămări ale sănătăţii şi
integrităţii corporale.

8. Se înregistrează sporirea latentităţii ei.

Săvârşirea genului dat de crime este specifică bărbaţilor – mai mult de 90%. Sunt mai agresivi.
Aproape jumătate dintre ele se comit de către persoanele în vârstă de 30-49 ani. După nivelul studiilor
70% au studii medii. Printre infractori creşte permanent numărul şomerilor – 174 de cazuri de leziuni,
173 de omoruri. Aproximativ 60% nu erau căsătoriţi.

7
 După caracteristicile juridico-penale aproximativ 30-40% se săvârşesc de către recidivişti. 1/3 din
vătămări, 15% omoruri se comit în grup (minorii 90%).

După caracteristicile morale infractorii daţi se caracterizează prin egoism, tendinţa de a domina
asupra apropiaţilor, violenţă faţă de membrii familiei, caracter impulsiv, iubesc alcoolul.

2. Cauzele şi condiţiile care contribuie la comiterea omorurilor şi vătămărilor

intenţionate

Ca şi asupra altor tipuri de criminalitate asupra criminalităţii violente influenţează atât cauze cu
caracter general, cât şi cauze specifice doar acestui tip. Asupra criminalităţii violente în perioada de
tranziţie au influenţat:

1. reaprecierea valorilor morale, recunoaşterea influenţei banilor etc.;

2. ştergerea limitelor între moral şi amoral;

3. creşterea stărilor de conflict ca urmare a diferenţei mari sociale, economice;

4. schimbarea esenţială a modului de viaţă al cetăţenilor: şomerii – foştii specialişti.

Dintre toate determinantele drept punct de pornire pentru criminalitatea violentă servesc:

1. Coraportul dintre necesităţile populaţiei şi nivelul real de satisfacere al lor;

2. Necorespunderea proceselor de urbanizare intensivă şi migraţiunii populaţiei la oraş cu nivelul

controlului social. Servicii sociale, localuri de cultură, vacuum pentru cei sosiţi la oraş;

3. Starea relaţiilor familiale şi cotidiene. Este determinată şi de nivelul de trai – mulţi trăiesc în
cămin;

4. Insuficienţa finanţării sferei educative şi culturale – nu-s case de cultură, localuri de spor etc.

Un rol important îl joacă şi următoarele condiţii:

1. Neajunsurile educaţiei familiale – certurii între părinţi, bătăi, violenţa faţă de copii;

2. Ignoranţa faţă de educaţia sexuală, în particular în şcoli;

3. Abuzul de alcool;

8
 4. Indiferenţa celor din jur;

5. Influenţa negativă a mass-mediei;

6. Insuficienţe în activitatea organelor de drept.

Direcţii primordiale de prevenire a acestui tip de criminalitate constituie:

1. Asigurarea populaţiei cu locuri de muncă corespunzătoare cerinţelor – majoritatea infractorilor

din acest grup erau antrenaţi în munci necalificate, grele;

2. Sporirea atenţiei faţă de sprijinul material, pedagogic şi psihologic familiei;

3. Creşterea nivelului culturii de petrecere a timpului – crearea de posibilităţi, propaganda;

4. Lupta cu beţia şi alcoolismul;

5. Activitatea efectivă a organelor de drept.

La elaborarea măsurilor complexe de combatere a criminalităţii, este necesar de a lua în
consideraţie nu numai trăsăturile caracteristice ale personalităţii şi comportamentului infractorului, dar şi
toate celelalte particularităţi criminologice importante ale situaţiei criminogene concrete, inclusiv
calităţile personalităţii victimei, relaţiile ei cu criminalul, precum şi purtarea ei în timpul incidentului.
Este important că victima nu reprezintă un obiect pasiv, dar, dimpotrivă, un subiect activ al procesului de
criminalizare, deoarece ea având destul de frecvent o comportare imprevizibilă, neatentă, amorală sau
ilicită contribuie la crearea situaţiei criminogene (victimogene). În special, acest fapt este deosebit de
caracteristic pentru infracţiunile violente contra vieţii şi sănătăţii persoanei, inclusiv pentru omorurile
premeditate. Astfel, investigaţia victimologică efectuată în municipiul Chişinău (de către Gh. Gladchii,
1997) dovedeşte existenţa unei legături cauzale dure în cadrul mecanismului săvârşirii omorului
premeditat între caracteristicile personalităţii victimei, comportamentul ei şi atentatul criminal îndreptat
asupra părţii vătămate concrete.
Scopul final al studierii personalităţii părţii vătămate este de a elabora măsuri de preîntâmpinare,
care permit evitarea situaţiilor, în care ca pretext pentru acţiunea criminală poate deveni însăşi victima şi
(sau) comportamentul ei2. Reducerea victimităţii influenţează direct asupra scăderii criminalităţii, fiindcă
reducerea criminalităţii poate fi atinsă nu numai prin reducerea numărului de persoane, care eventual pot
deveni criminal, dar şi prin micşorarea numărului de persoane, care pot deveni victime ale atentatelor

21
Франк Л.В. Виктимология и вистимность. Учебное пособие. Душанбе, 1972

9
criminale.3 De aceea, sînt actuale şi foarte importante cercetările ştiinţifice profunde ale sistemului
„infractor-victimă”, fundamentarea şi dezvoltarea direcţiei victimologice în profilaxia infracţionalismului.
Profilaxia victimologică în opinia unor autori, reprezintă un proces integru autonom, deoarece în
viziunea lor, victimologia ca şi criminologia este o ştiinţă independentă. Abordînd problemele
victimologice ale combaterii omorului premeditat, autorul acestei lucrări împărtăşeşte poziţia ştiinţifică
dominantă în literatura de specialitate, considerând profilaxia victimologică drept un subsistem al
complexului preîntâmpinării criminologice a criminalităţii. Aceasta se explică, în opinia unor autori, prin
următoarele momente.
1. Personalitatea şi comportamentul victimei este un element component al situaţiei criminogene şi
deci e cuprins în obiectul de studiu al criminologiei.
2. Impactul factorilor victimogeni în mecanismul cauzal al actului infracţional este favorizat, de
regulă, de deformările esenţiale ale personalităţii potenţialului criminal. De aceea, profilaxia persoanelor
cu victimitatea sporită nu poate înlocui acţiunile corespunzătoare asupra potenţialilor infractori.
3. Rezultatele investigaţiei realizate confirmă, că o bună parte din factori criminogeni relevaţi au
impact dublu determinînd atît criminalizarea (formarea infractorului) cît şi victimizarea (formarea
victimei). De exemplu, beţia şi alcoolismul, consumul în comun a băuturilor spirtoase, neîncadrarea în
activităţi sociale pozitive, starea civilă, statutul social, studiile, conflictul de cultură etc.
4. Victimitatea în majoritatea cazurilor este nemijlocit legată de o anumită categorie de infracţiuni
(victimitatea faţă de violenţa din familie, inclusiv faţă de omorurile premeditate din această sferă;
victimitatea faţă de viol etc.).
Aşadar, cercetarea personalităţii şi comportamentul victimei este mai eficientă şi perspectivă în
procesul de elaborare a măsurilor de combatere a anumitor categorii de infracţiuni. Deci, e raţional de a
introduce măsurile profilaxiei victimologice individuale în compartimentele corespunzătoare ale
planurilor complexe de combatere a criminalităţii, consacrate combaterii anumitor categorii de infracţiuni.
Elaborarea şi organizarea profilaxiei victimologice individuale, precriminale şi generale a
omorurilor premeditate este determinată de particularităţile victimizării şi victimităţii în procesul
săvârşirii acestei categorii de infracţiuni. Investigaţia victimologică efectuată demonstrează, că deşi în
ultimii 4-5 ani este relevată tendinţa „neoprofesionalizării” unui şir de omoruri premeditate comise în
ţară, totuşi, majoritatea lor poartă un caracter situativ şi se săvârşesc în sfera relaţiilor familiale, de
rudenie, în raporturile cu vecinii şi cunoscuţii. Circa 80 la sută din victimele omorurilor studiate se
cunoşteau bine cu victimizatorul şi au întreţinut cu el legături destul de stabile până la săvârşirea
infracţiunii. Majoritatea omuciderilor se comit din motive de răzbunare, gelozie, huliganism, răfuire etc.

32
Остроумов С.С., Кондрашков Н.Н., Забрянский Г.И. О некоторых актуальных вопросах изучения и предупреждения преступности: (Об

учете степени общественной опасности преступлений и так называемой виктимологии). Вестник Моск. Ун-та , 1975
10
Drept motiv de săvârşire a acestor crime servesc cearta, bătaia, relaţiile ostile în familie, între rude,
cunoscuţi, vecini.
Rezultatele investigaţiei permit a evidenţia caracteristicile esenţiale ale victimităţii păgubaşilor în
raport cu care sînt elaborate măsurile profilaxiei victimologice a omorurilor premeditate.
1. Stilul de viaţă. Cele mai multe omoruri se comit în mediul marginal (social-instabil) cît şi în
grupurile sociale mai înstrăinate de muncă intelectuală, activitatea de dirijare şi valorile spirituale. Se
evidenţiază mai ales persoanele care temporar nu muncesc şi nu învaţă şomerii, trândavii, beţivanii,
subiecţii cu antecedente penale, lucrătorii ocupaţi cu munca fizică, mai ales necalificată, minorii etc. De
regulă, orientările etico-morale şi juridice ale criminalilor şi victimelor coincid, fiind determinate de
nivelul relativ scăzut de studii şi de cultură, defectele conştiinţei morale şi de drept, precum şi de trecutul
social-negativ al lor. Astfel, în fiecare al patrulea proces penal studiat atât victima, cît şi victimizatorul se
caracterizează dominant negativ. Relevând acest fenomen, criminologul german Hans fon Hentig încă în
1941 în lucrarea „Notiţe cu privire la interacţiunea dintre infractor şi victimă” deosebeşte o anumită parte
a criminalităţii ca „un proces în care elementele antisociale se mistuie unele pe altele”. 4 Cultul puterii
fizice din acest mediu social determină şi perceperea de către reprezentantul lui a actelor violente contra
persoanei ca stereotipuri obişnuite ale comportării acceptate de toţi. Aşadar, putem releva existenţa unei
anumite subculturi delincvente care reproduce criminalitatea violentă. Autorii teoriei subculturii violente,
americanul Marvin Wolfgang şi italianul Franco Ferracuti (1967) consideră, că violenţa poate fi însuşită
şi aceste cunoştinţe şi deprinderi fiind fixate în subcultură se transmit din generaţie în generaţie. În acest
sistem de valori şi comportări la indivizi se formează un anumit stil de viaţă orientat dominant spre
violenţă. Reprezentanţii acestei subculturi se identifică cu violenţa şi astfel ea nu este pentru ei interzisă şi
nu generează sentimentul vinovăţiei.3
Mediul social marginal se caracterizează printr-o latenţă sporită a actelor violente care n-au
consecinţe grave, ceea ce complică profilaxia victimologică precriminală a infracţiunilor violente grave,
inclusiv a omorurilor premeditate. Aici, de multe ori doar întîmplarea determină cine va deveni victima şi
cine victimizator, deoarece atît pentru unii, cît şi pentru alţii sînt caracteristice aceleaşi deformări ale
personalităţii şi stereotipuri de comportare. De aceea, posibilităţile prevenirii victimologice în acest mediu
se limitează doar la supraveghere şi control, iar măsurile de influenţă asupra potenţialilor infractori şi
victime sînt, în fond, de acelaşi tip.
2. Un interes deosebit pentru profilaxia victimologică reprezintă caracterul relaţiilor reciproce
dintre victimă şi infractor.
Conform rezultatelor investigaţiei efectuate în numărul total de victime domină persoanele, care se
aflau în relaţii familiale sau de rudenie cu infractorii, constituind circa 40 la sută. Majoritatea omorurilor
săvârşite în această sferă sînt cauzate de conflictele sistematice şi tensionarea îndelungată a raporturilor
43
Шнайдер Г.Й. Криминология. Москва, Изд. группа "Прогресс", "Универс", 1994
11
dintre victimă şi victimizator. Specific este, de asemenea, că în sfera relaţiilor familiale femeile mai
frecvent decât bărbaţii devin victime ale omorurilor. Femeile omorâte în cadrul acestor raporturi
constituie 80 la sută din toate femeile devenite victime ale crimei date.
Circa o treime din numărul total al victimelor omorurilor premeditate revine păgubaşilor, care erau
cunoscuţi buni sau chiar prieteni cu criminalii şi 16 la sută persoanelor, care s-au cunoscut întâmplător.
Spre deosebire de sfera relaţiilor familiale, de rudenie şi vecinătate, omorurile ce se comit între persoanele
care se cunosc bine sau întâmplător sînt generate în mare parte de conflictele apărute nemijlocit în
momentul incidentului. De aceea, în sfera acestor raporturi prognozarea victimologică este mult mai
limitată.
Aşadar, în dependenţă de particularităţile obiectului pot fi deosebite două direcţii principale ale
profilaxiei victimologice a omorurilor premeditate:
- preîntâmpinarea violenţei din familie, relaţiile de rudenie şi vecinătate, unde se săvârşesc circa 46
la sută din omoruri;
- prevenirea omorurilor ce se comit între prieteni, cunoscuţi apropiaţi şi persoanele cunoscute
întâmplător (48-49 la sută din omuciderile studiate).
Dacă în cadrul primei direcţii rolul prioritar revine măsurilor individuale de preîntâmpinare
precriminale, apoi în cea de-a două sporeşte însemnătatea măsurilor de profilaxie generale, de
supraveghere, control asupra situaţiilor criminogene (victimogene) şi reacţiei urgente sau extraordinare la
comunicările cetăţenilor.
3. Starea de ebrietate a victimei şi consumul băuturilor alcoolice împreună cu viitorul
criminal.
În procesele penale studiate a fost constatată starea de ebrietate alcoolică la peste 80 la sută din
victimele omorului premeditat, circa două treimi din ele au consumat alcool cu viitorul ucigaş, jumătate
din aceste persoane sistematic fac abuz de băuturi alcoolice. Investigaţia realizată indică, că impactul
acestei determinante victimogene în condiţiile ţării noastre este mult mai pronunţat ca în alte regiuni. De
aceea este foarte actuală elaborarea şi realizarea pe etape a unui program complex guvernamental de
combatere a beţiei şi alcoolismului - principalul factor criminogen (victimogen) al infracţionalismului de
violenţă la etapa de tranziţie.
Alcoolul înlesneşte comiterea infracţiunii, deoarece influenţează negativ asupra capacităţii de
împotrivire şi perceperii corecte a situaţiei de către victimă. Persoanele în stare de ebrietate foarte
frecvent stabilesc cunoştinţe ocazionale şi deseori devin iniţiatoare a scandalurilor şi bătăilor. Astfel,
aceşti indivizi îşi creează frecvent o situaţie periculoasă victimogenă.
4. Comportamentul victimei în momentul săvârşirii crimei.
La comiterea omorului premeditat de cele mai multe ori comportamentul victimei poartă un caracter
social negativ, adică contravine normelor morale sau juridice. Conform rezultatelor investigaţiei efectuate
12
78 la sută din victime au contribuit la comiterea atentatelor violente asupra lor. În majoritatea cazurilor
anume păgubaşii au atacat primii, aplicând violenţa fizică sau insultându-i pe viitorii criminali. Altă parte
din victime având o comportare imprevizibilă, neatentă, riscantă sau uşuratică au înlesnit săvârşirea
omorului.
În astfel de cazuri comportarea negativă a părţii vătămate determinată de „victimitatea individual-
psihologica” a ei, devine un prilej esenţial pentru săvârşirea infracţiunii, iar procesul victimizării capătă
un caracter destul de intensiv. După părerea lui Hans fon Hentig, victima formează, educă criminalul şi
finalizează devenirea lui; tacit ea acceptă de a deveni victimă, cooperează cu infractorul şi în provoacă pe
acesta (11, p.350).
5. Împotrivirea şi opunerea rezistenţei atentatelor criminale.
Rezultatele obţinute indică, că opunerea rezistenţei de către victime la săvârşirea omorurilor este
destul de sporită atingând 46 la sută din toate crimele studiate. Cu toate că fenomenul împotrivirii şi
rezistenţei victimei în procesul omorului premeditat este destul de răspândit, impactul lui asupra reducerii
victimizării este neînsemnat. Aceasta se explică prin faptul, că majoritatea covârşitoare a victimelor (82 la
sută) care au opus rezistenţă atentatului violent, erau în stare de beţie, iar 90 la sută din ele au provocat
singure comiterea crimei. De aceea, în majoritatea cazurilor încercările de împotrivire a păgubaşilor n-au
contribuit la reducerea victimizării, dar, dimpotrivă, la sporirea ei.
Uneori, totuşi, împotrivirea neînfricată a victimelor acţiunilor violente a infractorului a dat rezultate
pozitive. Circa 11 la sută din păgubaşii, care s-au opus atentatelor criminale au rămas în viaţă.
Reacţia victimei în situaţia sociodinamică a infracţiunii reale depinde de personalitatea
infractorului, mai ales de energia lui criminală, precum şi de personalitatea păgubaşului şi voinţa lui de a
opune rezistenţă. Pentru ca potenţială victimă să depăşească cu succes victimizarea sînt importante
următoarele recomandaţii:
- persoana atacată nu trebuie să se simtă victimă în situaţia victimogenă, deoarece atât dramatizarea
situaţiei cît şi poziţia pasivă fricoasă a părţii vătămate sînt deosebit de dăunătoare pentru ea;
- este necesar ca potenţiala victimă să aprecieze corect energia criminală a infractorului;
- comportarea persoanei atacate trebuie să fie liniştită, calmă şi cumpătată.
Menţionăm, însă că realitatea acestor recomandări de către potenţiala victimă a omorului premeditat
este limitată de starea de beţie şi caracterul provocator (frecvent ilicit) al comportării ei în momentul
incidentului.
6. Izolarea socială.
Numai 40 la sută din victimele cercetate le constituie familiştii, restul fiind persoane necăsătorite şi
anume 35 la sută - celibatari şi femeile nemăritate, 16 la sută - divorţaţi şi 4 la sută văduvii şi văduvele.
Această particularitate este caracteristică victimizatorilor. Deci, putem considera, că omorul premeditat
este o crimă ce se comite mai ales între persoanele solitare (necăsătorite).
13
 7. Neîncadrarea în activităţi sociale pozitive.
Rezultatele cercetării efectuate indică că fiecare a doua victimă a omorului nu era încadrată în
activităţi social-utile şi anume 43 la sută temporar nu munceau, iar 6 la sută erau pensionari de vârstă sau
de invaliditate. O parte şi mai mare din victimizatori (62 la sută), de asemenea, n-aveau ocupaţii sociale
pozitive. Deci, acest factor sporeşte atât victimitatea, cît şi criminalizarea cetăţenilor.
O importanţă deosebită pentru elaborarea măsurilor concrete de preîntâmpinare o are stabilirea
criteriilor de diferenţiere a victimelor şi determinarea tipurilor lor. Studierea minuţioasă a trăsăturilor
personalităţii păgubaşilor ne-a permis de a sintetiza două tipuri principale de victime ale omorurilor
premeditate.
Tipul 1. - Bărbaţii în vârstă de 19-29 ani sau 30-39 ani, mai rar 40-49 ani, care au studii medii
incomplete sau generale. Majoritatea nu lucrează, iar cei care lucrează sînt ocupaţi cu muncă fizică, mai
ales necalificată. De regulă, sînt prietenii, cunoscuţii apropiaţi sau ocazionali ai victimizatorului.
Tipul 2. - Femeile de vârstă 30-39 ani sau 40-49 ani, care au studii medii incomplete sau generale.
Majoritatea nu lucrează sau sînt ocupate cu muncă fizică necalificată, mai rar cu muncă intelectuală ce nu
necesită studii medii speciale sau superioare (cantaragiu, socotitor, controlor etc.). De obicei acestea-s
soţiile, concubinele, mai rar mamele şi fiicele victimizatorului.
Îmbinând trăsăturile personalităţii victimei cu particularităţile comportării ei în momentul
incidentului şi caracterul relaţiilor reciproce cu criminalul am elaborat o tipologie mai detaliată a părţii
vătămate.
1. Persoanele cu o victimitate sporită, determinată de trăsăturile negative ale personalităţii şi
comportarea lor amorală sau ilicită. Comportamentul ilicit ori amoral al acestor victime provoacă viitorul
criminal la săvârşirea crimei. Acest comportament provocaţional joacă un rol esenţial în complexul de
determinare al omorului. De regulă, relaţiile între potenţiala victimă şi viitorul criminal sînt tensionate
până la comiterea crimei (peste 50 la sută din victimile studiate aparţin la acest tip).
2. Persoanele din mediul marginal se caracterizează prin stereotipuri de comportare asemănătoare
cu ale infractorului. Specific pentru reprezentanţii acestui mediu este comportamentul negativ asocial sau
antisocial, lipsa dorinţei „de a scoate vorbele din bordei”. Un rol victimogen deosebit îl au cearta, bătaia,
răfuiala (fiecare a 3-4 victimă cercetată).
3. Persoanele, victimitatea cărora este determinată de comportarea neatentă, uşuratică sau riscantă.
În rezultatul unor aşa comportări apar situaţii victimogene (criminogene). (Fiecare a şasea victimă).
4. Persoanele, care fără a apela la ajutorul organelor oficiale încearcă singure de a influenţa asupra
viitorului infractor, de a curma comportarea lui antisocială. În consecinţă, între potenţiala victimă şi
infractor apar relaţii ostile care sînt soluţionate prin actul criminal violent (3-4 la sută din victime).

14
 5. Persoanele, comportarea cărora în raport cu crima săvârşită a fost neutrală, adică n-au contribuit
şi n-au frânat comiterea ei. În asemenea cazuri victimele, de obicei, nu erau cunoscute cu infractorul, iar
atentatul asupra lor este comis mai ales din motive huliganice. (Circa 6 la sută din victimele studiate).
În procesul combaterii omorurilor e necesar de a acorda o atenţie serioasă profilaxiei victimologice
individuale şi generale. Măsurile profilaxiei victimologice individuale, în special, trebuie să se bazeze pe
relevarea victimelor potenţiale şi preîntâmpinarea comportării lor neatente, riscante, uşuratice, desfrânate,
provocatoare, care în anumite condiţii poate fi periculoasă pentru viaţa acestora. În calitate de obiect al
preîntâmpinării pot servi tipurile de victime ale omorului premeditat diferenţiate de autor în baza
rezultatelor cercetării proceselor penale corespunzătoare în judecătoriile de sector ale municipiului
Chişinău.
Deosebit de perspectivă în această direcţie, după părerea mea, este reglementarea normativă a unei
evidenţe speciale a victimelor reale şi potenţiale. O astfel de evidenţă este necesară la organizarea
preîntâmpinării omorurilor din sfera relaţiilor de familie, rudenie, vecinătate; la disperarea grupurilor
(companiilor) delicvente şi desfăşurarea activităţii de cercetare operativă şi profilaxie în mediul marginal.
Este importantă de asemenea relevarea victimităţii latente şi neutralizarea factorilor care o determină. De
aceea este necesară dezvoltarea statisticii victimologice, care, practic, lipseşte actualmente în organele de
drept ale Republicii Moldova. Indicatorul statisticii cu privire la partea vătămată, care se conţin într-un
număr foarte redus de fişe de evidenţă primară (fişa asupra crimei demascate, forma nr.1) sînt insuficienţi
pentru a organiza profilaxia victimologică. Menţionăm, de asemenea, că o parte considerabilă din cauzele
penale studiate în cadrul investigaţiei nu conţineau o informaţie victimologică satisfăcătoare (date despre
particularităţile şi caracteristica victimei, relaţiile ei cu criminalul, comportarea, vinovăţia, opunerea
rezistenţei de către păgubaş etc.). Problema dată este abordată şi în Hotărârea Plenului Judecătoriei
Supreme a Republicii Moldova din 15 noiembrie 1993 nr.9 „Cu privire la practica judiciară pe dosarele
despre omorurile premeditate”: „Unul din neajunsurile esenţiale constituie faptul, că multe judecătorii nu
clarifică datele, care se referă la persoana vinovatului şi la persoana victimei, precum şi relaţiile dintre ei,
comportarea victimei în timpul infracţiunii.
Este important de a forma baze de date despre victimele potenţiale ale crimelor violente în cadrul
organelor teritoriale de poliţie. Posibilitatea realizării cu succes a acestui lucru este determinată de faptul
că colaboratorii organelor afacerilor interne contactează cu o mulţime de persoane, comportarea şi
caracteristicile individual-psihologice ale cărora vorbesc despre victimitatea lor sporită. Anume faţă de
aceste persoane sînt necesare măsuri concrete de profilaxie, care le-ar asigura securitatea maximală.5

5.Metodologia descoperirii omorurilor şi vătămărilor intenţionate

54
Ibidem
15
 Eficacitatea activităţilor de prevenire a omorurilor şi a vătămărilor integrităţii corporale sau a
sănătăţii, înfăptuite de serviciile Poliţiei Judiciare în mare măsură depinde de nivelul şi volumul
activităţilor îndreptate la relevarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea
acestor infracţiuni.

Activitatea de prevenirea a vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii constă dintr-un

complex de activităţi publice şi secrete, realizat prin folosirea forţelor şi mijloacelor din dotare, îndrepte
la depistarea, relevarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea infracţiunilor,
luarea măsurilor îndreptate la lichidarea lor, precum şi relevarea persoanelor predispuse de a comite
infracţiuni şi petrecerea în privinţa lor a măsurilor individual-profilactice.

Această activitate se organizează şi se realizează cu aplicarea forţelor şi mijloacelor din dotare şi în

strânsă conlucrare cu toate subdiviziunile organelor afacerilor interne, organizaţii de stat şi obşteşti.

Scopul principal al activităţii de prevenire a infracţiunilor vizând vătămările integrităţii corporale

sau a sănătăţii constă în neadmiterea comiterii infracţiunilor de acest gen, relevarea şi înlăturarea
cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea lor, relevarea persoanelor predispuse de a comite
infracţiuni şi petrecerea în privinţa lor a măsurilor individual profilactice, în vederea dezicerii de
comportamentul antisocial şi intenţia de a comite infracţiuni, izbăvirea statului şi a societăţii de
necesitatea atragerii la răspundere penală a persoanelor care au comis infracţiuni.

Activitatea de prevenire a infracţiunilor se realizează prin: a) Profilaxia generală; b) Profilaxia

individuală; c) Prevenirea actelor infracţionale la etapa de pregătire şi tentativă.

Profilaxia generală este îndreptată la depistarea, relevarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţii care
contribuie la comiterea infracţiunilor de vătămări ale integrităţii corporale sau a sănătăţii.

În practica activităţii de prevenire a infracţiunilor sunt folosite diferite surse de primire a

informaţiilor privind cauzele şi condiţiile care contribuie la comiterea infracţiunilor care au drept obiect
vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii, ceea ce permite de a planifica şi de a înfăptui activităţi
profilactice generale şi anume:

– analiza rezultatelor situaţiei operative pe teritoriul deservit;

– studierea materialelor teritoriului deservit şi a obiectivelor dislocate, a locurilor unde mai des se
comit infracţiuni;

– analiza materialelor cauzelor penale aflate în procedură;

16
 – analiza datelor practicii contravenţionale;

– studierea informaţiei primite pe cale operativă;

– analiza materialelor activităţii gărzilor populare şi a altor formaţiuni obşteşti, implicate la

menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii;

– comunicările persoanelor cu funcţii de răspundere, conducătorilor de întreprinderi,

reprezentanţilor obştimii, denunţurile şi petiţiile cetăţenilor;

– presa, televiziunea, mas-media.6

Cu scopul relevării şi înlăturării cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea vătămărilor

integrităţii corporale sau a sănătăţii, este necesar de petrecut următoarele activităţi cu caracter
profilactic general:

1. De studiat situaţia operativă creată pe teritoriul deservit, dislocarea obiectelor, datele statistice
despre numărul şi genul infracţiunilor de acest gen, comise şi în baza informaţiei acumulate de stabilit
tendinţele de creştere sau descreştere a numărului de infracţiuni comise. Analiza profundă şi minuţioasă
a situaţiei operative permite funcţionarilor de poliţie să determine corect sarcinile care necesită
soluţionare, să stabilească eficienţa sistemei de combatere a vătămărilor integrităţii corporale sau a
sănătăţii existentă şi în dependenţă de aceste informaţii să planifice şi să efectueze activităţile necesare
pentru prevenirea comiterii infracţiunilor. Concluziile corecte, făcute din analiza situaţiei operative,
permite de a stabili lacunele şi neajunsurile în activitatea de prevenire şi de a ridica eficacitatea
prevenirii infracţiunilor.

2. De studiat teritoriul deservit şi persoanele predispuse la comiterea infracţiunilor violente,

localurile de agrement. Este necesar de studiat profund eficienţa lucrului cu efectivul, practica de
reacţionare a administraţiei şi organizaţiilor obşteşti la faptele de încălcare a disciplinei şi alte acţiuni
antisociale, comise de lucrătorii obiectului studiat, nivelul lucrului cultural-educativ. La studierea
teritoriului şi a obiectivelor dislocate este necesar de atras o atenţie deosebită la gradul de iluminare a
străzilor, ogrăzilor, scărilor. În cazul depistării unor lacune este necesar de întreprins măsurile necesare
pentru lichidarea lor, de preîntâmpinat conducătorii întreprinderilor despre necesitatea lichidării acestor
neajunsuri.

65
Штейнбрик Б.Я., Лукашов В.А., Предупреждение и раскрытие преступлений аппаратами уголовного розыска, Москва, 1987
17
 3. De studiat materialele cauzelor penale pe infracţiunile vizând vătămările integrităţii corporale
sau a sănătăţii aflate în procedură şi realizate, ceea ce permite de a face concluzii generale despre
cauzele şi condiţiile care au favorizat comiterii infracţiunilor cercetate şi în baza informaţiei primite de
planificat şi efectuat activităţile necesara pentru lichidarea cauzelor şi condiţiilor depistate şi neadmiterii
comiterii infracţiunilor de acest gen.

4. De studiat şi analizat materialele practicii contravenţionale. Luând în consideraţie faptul că

deseori delicventul de astăzi este infractorul de mâine, comiterea sistematică a contravenţiilor
administrative se apreciază ca un simptom, care demonstrează posibilitatea comiterii infracţiunilor. În
acest context este necesar de menţionat faptul că pentru efectuarea la timp şi eficient a activităţii de
prevenire, este necesar permanent de analizat, studiat şi sistematizat materialele practicii
contravenţionale, cu scopul determinării timpului şi locului comiterii contravenţiilor administrative,
genul şi caracterul lor, caracteristica persoanelor care le-au comis.

5. De înfăptuit măsuri operative de investigaţii, de utilizat posibilităţile persoanelor care şi-au dat
consimţământul să colaboreze în mod confidenţial cu organele afacerilor interne, cu scopul relevării
cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea infracţiunilor, stabilirea cărora pe cale publică este
imposibilă sau foarte dificilă.

6. De studiat şi analizat rezultatele activităţii gărzilor populare, diferitor formaţiuni obşteşti ce

contribuie la menţinerea ordinii publice şi prevenirea infracţiunilor cu scopul relevării şi utilizării
informaţiei utile în activitatea de prevenire a infracţiunilor.

7. De studiat şi analizat comunicările persoanelor cu funcţii de răspundere, conducătorilor de

întreprinderi, reprezentanţilor obştimii, denunţurile şi petiţiile cetăţenilor, în conţinutul cărora deseori
pot fi date şi informaţii, verificarea cărora permite stabilirea multiplelor factori care contribuie sau pot
genera comiterea infracţiunilor.

8. De petrecut lecţii şi discursuri cu caracter antiinfracţional în cadrul şcolilor, instituţiilor de

învăţământ mediu şi superior, colectivelor de muncă, cu scopul propagării prevederilor legislaţiei şi a
măsurilor de siguranţă, inclusiv cu utilizarea radioului, televiziunii şi presei. 7

Profilaxia individuală – constă dintr-un complex de activităţi publice şi secrete îndreptat la

relevarea persoanelor predispuse de a comite infracţiuni şi petrecerea în privinţa acestor persoane a
măsurilor profilactice cu caracter individual, cu scopul neadmiterii comiterii de către aceste persoane a

76
Гончаров П.В., Тихоненко В.И., Предупреждение и раскрытие преступлений аппаратами уголовного розыска, Москва, 1987,
18
infracţiunilor, schimbării modului de viaţă, ruperii legăturilor infracţionale şi formarea intereselor
pozitive.

Lucrul individual profilactic se desfăşoară de organele de poliţie în strânsă colaborare cu organele

ocrotirii sănătăţii, colectivele de muncă, organizaţiile obşteşti şi instituţiile de învăţământ.

Elementele principale ale profilaxiei individuale sunt:

a) depistarea persoanelor predispuse de a comite infracţiuni;

b) luarea acestora la evidenţă profilactică şi operativă;

c) aplicarea măsurilor de ordin educativ, medical, juridic şi operativ.

În acest scop funcţionarii organelor afacerilor interne de comun acord şi în colaborare cu organele
ocrotirii sănătăţii, colectivele de muncă, organizaţiile obşteşti şi instituţiile de învăţământ iau măsuri
pentru depistarea cât mai precoce şi mai deplină a persoane predispuse de a comite infracţiuni la care
se atribuie:

– persoanele anterior condamnate;

– persoanele condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, amnistiate sau

liberate de la răspunderea penală cu atragere la răspundere contravenţională;

– persoanele care figurează în informaţiile şi materialele operative;

– persoanele al căror comportament dovedeşte posibilitate comiterii de către ele a infracţiunilor;

– persoanele car fac abuz de băuturi alcoolice sau substanţe narcotice;

– persoanele care duc un mod de viaţă parazitar, amoral, vagabonzii;

– scandalagii familiali;

– persoanele bolnave psihic;

– minorii delicvenţi;

– persoanele neîncadrate în câmpul muncii.8

87
Штейнбрик Б.Я., Лукашов В.А
19
 Persoanele predispuse de a comite infracţiuni precum şi cele care au comis deja astfel de fapte se
depistează în procesul activităţii cotidiene administrative, operative de investigaţii, de urmărire penală şi
profilactice.

În scopul primirii oportune a informaţiilor despre asemenea persoane, se stabileşte o legătură

permanentă cu alte instituţii cu atribuţii în domeniul combaterii criminalităţii.

Datele despre persoanele predispuse de a comite infracţiuni se conţin în:

a) condicile şi registrele de evidenţă a evenimentelor, persoanelor reţinute şi aduse la poliţie, de

înregistrare a materialelor de urmărire penală;

b) materiale despre refuzul pornirii urmăririi penale sau procedurii de supraveghere asupra
dosarelor penale finisate sau clasate, în materialele privind contravenţiile administrative;

c) comunicările, avizele şi alte documente parvenite din subdiviziunile organelor afacerilor interne,
instituţiile penitenciare, comenduirile speciale;

d) petiţiile cetăţenilor şi administraţiei întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, materialele din

presă, radio şi televiziune;

e) sentinţe, decizii, hotărâri ale instanţelor judecătoreşti;

f) materialele formaţiunilor obşteşti;

g) evidenţele instituţiilor medicale;

h) comunicările colaboratorilor confidenţiali;

i) informaţiile acumulate în timpul petrecerii operaţiunilor tip, prin filaj, din sondajele populaţiei. 9

Informaţiile referitoare la orice persoană depistată se expun într-un raport pe numele

conducătorului, care i se prezintă neîntârziat în vederea luării deciziei corespunzătoare. La luarea
deciziei de punere la evidenţă profilactică a persoanei predispuse de a comite infracţiuni, funcţionarul
de poliţie completează fişa de evidenţă şi o prezintă conducătorului pentru aprobare şi introducere în
evidenţele profilactice ale organului afacerilor interne. Lucrul profilactic individual se desfăşoară de
către funcţionarii tuturor subdiviziunilor organelor afacerilor interne, rolul principal fiind atribuit

98
Гончаров П.В., Тихоненко В.И
20
lucrătorilor operativi, şefilor de post şi inspectorilor de sector. Lucrătorii serviciului minori şi moravuri
efectuează lucrul profilactic individual în privinţa minorilor.

Lucrul profilactic individual se duce diferenţiat, în dependenţă de caracteristicile fiecărei persoane,

condiţiile în care ea se află, luând în consideraţie:

- calităţile pozitive şi negative ale persoanei, temperamentul, posibilităţile, motivele de activitate,

interese, dezvoltarea intelectuală, studii, specialitate;
- starea familiară şi condiţiile de trai, asigurarea materială, amenajarea domiciliului;
- relaţiile pozitive şi negative, prezenţa prietenilor, caracterul de legătură cu ei, specificul relaţiilor
cu colegii de serviciu, vecinii, rudele;
- procesul apariţiei şi dezvoltării comportamentului antisocial;
- comportamentul şi modul de viaţă în timpul în perioada aflării la evidenţă.
Măsurile profilactice individuale se desfăşoară conform planului, eficient şi hotărât, cu folosirea
tuturor forţelor şi mijloacelor, pentru a exclude formarea intenţiilor criminale la persoana supusă
profilaxiei.

În cadrul profilaxiei individuale funcţionarii organelor afacerilor interne petrec următoarele

activităţi cu caracter individual profilactic:

– Supravegherea comportamentului şi modului de viaţă în familie, la locul de trai şi de muncă;

– Acordarea ajutorului necesar, influenţa de ordin educativ, prin petrecerea convorbirilor,

formarea încrederii că delictele antisociale şi purtarea analogică se condamnă de societate şi vor rămâne
nepedepsite;

– Implicarea în aceste scopuri a lucrătorilor diferitor servicii ale organelor afacerilor interne;

– Folosirea posibilităţilor administraţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor, cât şi a societăţii la locul

de trai şi de serviciu a persoanei supuse profilacticii, pentru influenţă educaţională;

– Stabilirea rudelor şi cunoştinţelor care ar putea să influenţeze pozitiv asupra persoanelor supuse
profilacticii, şi atragerea lor la asemenea convorbiri;

– Folosirea confidenţilor şi persoanelor de încredere, care cunosc persoanele supuse profilacticii

pentru verificarea modului de viaţă şi comportării la locul de trai şi serviciu, pentru realizarea influenţei
educaţionale, cât şi pentru identificarea indivizilor care influenţează negativ asupra lor;

21
 – Reacţionarea la contravenţii şi alte acţiuni ilicite;

– Efectuarea măsurilor profilactice operative în privinţa persoanelor din cercul apropiat care-i
instigă la comiterea contravenţiilor şi alte acţiuni ilicite, curmarea influenţei negative din partea acestor
persoane;

– Curmarea influenţei demoralizatoare a persoanelor supuse profilacticii asupra altor persoane

care-l înconjoară.

Măsurile de convingere şi educare se vor îmbina cu măsurile de ordin medical, juridic şi social,
aplicate în strictă corespundere cu legislaţia în vigoare.

Persoanelor supuse măsurilor profilactice li se acordă ajutorul necesar în normalizarea relaţiilor

familiale şi cotidiene, în caz de necesitate în luarea deciziei de urmare benevolă a tratamentului medical,
abandonarea cercului vechi de prieteni, inclusiv în schimbarea locului de trai, în antrenarea în ocupaţii
social-utile. Influenţa educaţională se realizează prin întreţinerea convorbirilor, discutarea
comportamentului în colectivul de muncă sau studii, la adunarea cetăţenilor, la şedinţa consiliului
profilactic al postului de poliţie, prin antrenarea în ocupaţii social-utile.

Profilaxia individuală în privinţa persoanelor luate la evidenţă încetează o dată cu retragerea

acestora din evidenţele profilactice ale comisariatelor de poliţie.

6.Concluzii:

Este cu neputinţă de a aborda cu toată seriozitatea tema despre lupta cu criminalitatea şi atmosfera
criminogenă în condiţiile nihilismului de drept şi a unui nivel de instruire şi conştiinţă juridică

22
insuficientă, iar în unele cazuri chiar inexistent, al populaţiei. În acest context este necesar de remarcat că
cetăţenii trebuie să ştie să aprecieze corect faptele social-periculoase, sesizând după trăsăturile specifice
cele mai răspândite infracţiuni şi să găsească mijloacele legale de rezolvare a conflictelor apărute.

Activitatea de descoperire a omuciderilor şi vătămărilor corporale nu se desfăşoară într-o ordine

prestabilită. Aceasta, din considerentul că toate activităţile menţionate, se completează reciproc în
realizarea scopului procesului penal, respectiv aflarea adevărului în cauză, reţinerea cât mai curând a
făptuitorului şi asigurarea tragerii la răspundere penală a vinovaţilor.

De asemenea o importanţă deosebită pentru descoperirea infracţiunilor nominalizate o are studierea

personalităţii persoanelor predispuse de a comite atare infracţiuni, a modului lor de viaţă, a relaţiilor
acestora familiale şi cu alţi membri ai societăţii

mijloace tehnice moderne.

Luând în consideraţie nivelul înalt de răspândire şi pericolul social sporit al acestor infracţiuni, pot
fi înaintate următoarele propuneri pentru ameliorarea situaţiei:

• implementarea în practică a mijloacelor tehnice moderne de securitate şi pază particulară a

persoanelor;
• studierea minuţioasă a teritoriului deservit şi amplasarea corectă a serviciilor de patrulă şi
santinelă;
• evidenţa strictă a persoanelor predispuse de a comite aşa infracţiuni şi petrecerea
activităţilor individual profilactice;
• utilizarea metodelor moderne şi mijloacelor speciale de combatere a criminalităţii;
• solidarizarea organelor de drept în combaterea criminalităţii;
• asigurarea schimbului de informaţii şi a schimbului periodic de experienţă la nivel
naţional şi internaţional;
• desfăşurarea unui program de propagare a valorilor spirituale şi educarea cetăţenilor în
spiritul respectării legii.

7. Bibliografie:

23
1. Франк Л.В. Виктимология и вистимность. Об одном новом направлении в теории и практике
борьбы с преступностью. Учебное пособие. Душанбе, 1972

2. Остроумов С.С., Кондрашков Н.Н., Забрянский Г.И. О некоторых актуальных вопросах

изучения и предупреждения преступности: (Об учете степени общественной опасности
преступлений и так называемой виктимологии). Вестник Моск. Ун-та , 1975

3. Шнайдер Г.Й. Криминология. Москва, Изд. группа "Прогресс", "Универс", 1994

4. Штейнбрик Б.Я., Лукашов В.А., Предупреждение и раскрытие преступлений аппаратами

уголовного розыска, Москва, 1987

5. Гончаров П.В., Тихоненко В.И., Предупреждение и раскрытие преступлений аппаратами

уголовного розыска, Москва, 1987

6. Штейнбрик Б.Я., Лукашов В.А

7. Гончаров П.В., Тихоненко В.И

24