STUDENTĂ: SĂLCEANU ANDREEA-BIANCA

PEDAGOGIE
AN 2
GRUPA 3
Alege un principiu care caracterizează educația copilului mic și dezvoltă conținutul
acestuia
Principiile reprezintă repere importante ale activităţii cadrului didactic, care trebuie să
ghideze deciziile lor asupra modului în care interacţionează cu copiii şi cu familiile acestora, a
modului în care organizează contextele şi experienţele de învăţare şi abordează jocul copiilor şi
învăţarea. Centrarea procesului educaţional asupra copilului, un principiu deplin acceptat al
educaţiei contemporane, presupune în esenţă preocuparea permanentă a cadrelor didactice pentru
cunoaşterea copilului ca individualitate şi adaptarea programelor de educaţie la profilul
individual al subiectului supus educaţiei.
Am ales să caracterizez principiul considerării copiluilui ca un întreg care face parte din
„Principile relaționării copilului de vârstă mică”, din prisma faptului că, aceasta presupune, în
primul rând, recunoaşterea copilului ca o individualitate, o personalitate în formare, ale cărei arii
de manifestare — fizică, spirituală, emoţională, cognitivă, socială —, se influenţează reciproc şi
se dezvoltă simultan, fiecare din acestea fiind în egală măsură importantă şi trebuind să facă
obiectul educaţiei timpurii.
În primul rând acest principiu integrează mai multe principii generale și anume princiiul
educației globale și individualizate care se referă la dezvoltarea în cadrul procesului a tuturor
dimensiunilor personalității copiilor, principiile referitoare la respectarea drepturilor copiilor la
educație, asistență socială, ocrotire și supraveghere, principiul cooperării cu familia și
comunitatea locală. Ei bine, privite în ansamblu, aceste norme ale organizării și desfășurării
procesului de învățământ preprimar invită la înțelegerea copilului pe de-o parte, ca o
personalitate complexă ce integrează trăsături unice, diferențiatoare, iar, pe de altă parte ca un
exponent al unui spațiu soco-cultural închegat.
Odata cu trecerea timpului copilul dobândeşte cunoştinţe, achiziţionează deprinderi, dezvoltă
comportamente adecvate adaptabile, se autodefineşte în raport şi cu ceilalţi.
După părerea mea indiferent de vârsta copilului, noi ca şi părinţi, cadre didactice sau simple
persoane din jur trebuie să îi respectăm drepturile fiecărui copil, să-i asigurăm egalitatea şanselor
la educaţie, chiar respectându-i valoarea lui, adică statutul de copil, astfel el îşi dezvoltă relaţiile
cu semenii bazându-se pe: respect, politeţe, toleranţă, colaborare, încredere, onestitate. De
exemplu: dacă un copil se confruntă cu stări de stres emoţional şi nu poate face faţă acestui

1 din 4
stress, vor fi afectate capacităţile lui de a se dezvolta fizic şi de a învăţa.De aceea această
problemă solicită atenţia copilului în întregime.
Abordarea holistică a dezvoltării copilului presupune, preocuparea permanentă a cadrelor
didactice, pentru cunoaşterea copilului ca individualitate şi adaptarea programelor de educaţie la
profilul individual al subiectului educaţiei. După părerea mea caracterul unic al personalităţii
copilului este dat de specificul nevoilor individuale de cunoaştere şi formare a copilului
considerate punct de start al intervenţiei educaţionale.
Dreptul copilului de a fi ascultat şi a i se oferi ocazia să-şi exprime opiniile implică
responsabilităţi pentru adult: să încurajeze, să asculte, să ghideze discuţiile colective, să formeze
la copii deprinderi de comunicare, deşi uneori adultul nu conştientizează cât sunt de importante
aceste aspecte.
Comportamentele de joc ale copiilor sunt fundamentul creativităţii la vârsta adultă. După cum
spunea J.Chateau: “Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul îşi
modelează propria sa statuie.” Noi ca şi viitoare cadre didactice ar trebui să mergem pe
principiul: cu fiecare copil pe care îl educăm câştigăm un om înţelept în societatea noastră.
Este cunoscut că: percepţia, memoria, gândirea, limbajul, imaginaţia, atenţia, voinţa prezintă
particularităţi şi niveluri de dezvoltare diferite de la o vârsta la alta. Dată fiind această realitate
psihologică se impune cerinţa ca “ profesorul să ţină seama de aceste particularităţi de nivelul de
dezvoltare psihică şi de pregătirea elevilor în procesul de transmitere a cunoştinţelor şi de
formare a priceperilor şi deprinderilor.
Ca şi concluzie eu susţin faptul că trebuie să avem mare grijă în ceea ce priveşte
exprimarea liberă, dar şi expresiile pe care le utilizăm frecvent atunci când avem în preajma
noastră copii.
În al doilea rând un principiu care poate fi corelat cu principiul considerării copilului ca
intreg este acel al medierii.
Acest principiu curinde cerința ca învățarea să se bazeze pe utilizarea unor resurse (umane,
materiale, contextuale/situaționale, relaționale) special concepute pentru facilitatea accesului la
esența si sensul mesajelor pe care i le oferă lumea înconjurătoare. Deoarece contactul cu lumea
nu conduce automat la cunoașterea acesteia, medierea se referă la găsirea ”unor instrumente”
interpuse între copil și lumepentru ca primul să aibă acces pe calea cunoașterii la cea de a doua.
Mediarea se poate realiza prin obiecte, tipul activității și relații.
Copilul de vârstă mică poate învăța singur, dar poate învăța și cu ajutorul altora. Sunt copii
careînvață predilect și copii care se bazeză mai mult pe ajutorul primit de la alții. Normalitatea
copiilor de vârstă mică presupune atât achiziții individuale, cât și învățarea cu sprijinul altei
persoane. Însăși dezvoltarea are loc în condițiile producerii contactului cu mediul natural

2 din 4
înconjurător, cu mediul socio uman/ cu persoanele din grupul din care face parte și prin
antrenarea în activități fizice și intelectuale, prin acordarea de sprijin? Ajutor din partea adultului
în forme , modalități și condiții specifice. Mediul înconjurător trebuie înțeles în sensul larg,
inclusiv ca mod de viață sau ca mod de a comunica.
Asumarea de către adultul educator din grădiniţa, dar si de părinte a acestui rol de mediator care
sa asigure apariţia in structura psihica a copilului/ şcolarului mic a schimbărilor
structurale,caracterizate prin permanenta capacitate de difuziune si centralitate ,presupune
achiziţia unor abilitaţi de mediere eficienta privind : medierea individualizării,medierea
cognitiva (ajutorul in rezolvarea sarcinilor de lucru ,medierea noutăţii si a
complexităţii),medierea controlului comportamentului copilului (apreciere, căldura
,empatie,încurajare insuflarea încrederii in capacitatea de dezvoltare). 1
Semnificative in acest sens sunt rezultatele unor cercetări desfăşurate in tara noastră privind
determinarea condiţionărilor dintre calitatea medierii adultului si performantele cognitive ale
copiilor.
La rândul sau,cunoscutul psiholog rus Vagotski recunoaşte importanta medierii pentru calitatea
cunoaşterii ,in teoria sa asupra zonei proximei dezvoltări spre care trebuie sa ţintească acţiunea
educaţionala. In fapt,accesarea acestei zone a nivelului de dezvoltare imediat superior este
posibila prin medierea adultului si a unor elemente ale contextului in care are loc învăţarea. 2
În concluzie,varietatea controlata a tuturor acestor factori mediatori prezenţi în orice acţiune
de intervenţie educaţionala: contextul,adultul,interacţiunile sociale ,poate determina o accelerare
a depăşirii unei caracteristici cognitive,considerate ca specifice unei vârste. Rolul educatorului
implicat in programele de educaţie preşcolara este in acest sens acela de a conştientiza valenţele
formative ale acestor factori si de a-si exersa competentele de utilizare a lor ca instrumente de
mediere a dezvoltării copiilor.3
Funcţia fundamentala a educaţiei este de a vehicula, actualiza si valorifica experienţa sociala
in vederea asigurării unei integrări eficiente si rapide a individului in societate si, prin acesta, in
vederea creării premiselor autodeterminării individului ca factor de progres social.
Cadrele didactice asimilează uşor norme legate de păstrarea prestigiului scolii „netrădând”
secrete din interiorul organizaţiei,necriticându-si colegii in fata comunitarii locale,sau a colegilor

1
Glava, A., Glava, C., 2002, Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

2
Glava, A., Glava, C., 2002, Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

3
Glava, A., Glava, C., 2002, Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

3 din 4
din alte scoli. Normele informale sunt cele care păstrează un tonus in colectiv ,paralel cu normele
oficiale,simţite ca coerciţii uneori. Din acest motiv,in scoli si in alte tipuri de organizaţii ,se
organizează „oficializat” ritualuri de iniţiere ,de integrare sau de promovare. Este necesara
proiectarea unui sistem valoric sau normativ ,drept ghid pentru munca educaţionala Normele
constituie un sistem de referinţa pentru membrii colectivului didactic,atitudinea construita fata de
ele fiind barometrul social, grila prin care se dezvolta percepţii ,reprezentări reciproce.
Prin maniera in care sunt introduse normele de organizaţie si modul cum sunt promovate,
dar si prin conţinutul lor, ele pot induce comportamente autonome, creative sau de participare,
sau dimpotrivă,disciplina rigida si supunere. Pericolul este nu de a avea supuşi in şcoala, ci de a
construi disimularea ca modalitate de convieţuire in organizaţia profesionala. Aceasta determina
eventual stagnarea,daca nu chiar inhibarea si regresul din comportamente de succes.
În concluzie, principiul considerării copilului ca un întreg înglobează și principiul medierii
învățării. Aceste două principii se află într-o relațiie de interdependență, deoarece învățarea
copiluluii de vârstă mică este mediată, adică sunt aduse la îndemâna lui instrumente cu care să
cunoască lumea înconjurătoare, acesta nu are cum să se dezvolte armonios.
BIBLIOGRAFIE:
Glava, A., Glava, C., 2002, Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Stan, L., 2013, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. În Manualul ID pentru programul
de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Editura Universităţii Alexandru Ioan
Cuza din Iaşi.

4 din 4