Rezumatul nuvelei ,,O

faclie de paste’’
Ticalosul din O faclie de Paste se cheama Gheorghe. De la acest ticalos pornesc repetatele semne,
mai intai anxioase, apoi innebunitoare; ticalosul simbolizeaza amenintarea concreta si ireversibila,
este intruchiparea insasi a destinului brutal si explicit (programat) caruia Leiba nu i se poate
sustrage. Relativa liniste ii e data omului de imprejurarea ca, desi isi cunoaste soarta de muritor, el
nu stie data exacta a mortii sale, traind cu speranta zilei de maine. Regimul fragil al acestei linisti ii
este refuzat hangiului de la Podeni. Pentru el hora incerta se transforma in hora certa. La
avertismentele date de Gheorghe ("sa ma astepti in noaptea Pastelui, sa ciocnim oua rosii, jupane
Sa stii ca ti-am facut eu socoteala") ritmul sau de viata se precipita, alienandu-. "Frica de moarte"
(Gherea) ii populeaza somnul cu vedenii al programatului sfarsit, iar grijile zilei sunt dublate de
tremurul ca orice nou sosit la han ar putea fi insasi moartea, avand, desigur, chipul amenintator al
asteptatului ticalos.

Traseul epic al nuvelei puncteaza pas cu pas neantizarea unei constiinte aflate in cercul unei
amenintari. Dozarea semnelor acestei amenintari, reactiile maladive si, in final, nebunia lui Leiba
au produs o naratiune psihologic-naturalista densa, care imagineaza unde duce groaza de moarte.

Din clipa in care se stie dependent de vointa razbunatoare a cuiva, hangiul pierde obisnuita
cadenta a existentei si asa cutremurata periodic de friguri (adaos naturalist). Gandul care i se
infige in creier este daca va putea sau nu sa evite aceasta amenintare, salvandu-se. Hanul pe care
il stapaneste si care i-a venit ca un noroc, nevasta, copilul, propriul sau instinct de conservare il
cheama la viata, in timp ce -fara sa aiba vreo vina - un oarecare ii interzice sa traiasca dincolo de
un anumit soroc. Leiba Zibal isi vede coborat destinul la nivelul arbitrar al unui semn, care nu-si
justifica legal nici un fel de ascendent asupra lui si, infricosat cum este, se recunoaste lipsit de
puterea de a rezista de unul singur intentiei malefice. Ideea de a se pune sub protectia autoritatii
este un prilej de a constata iresponsabilitatea celor care o exercita: "Leiba a mers la primarie, apoi
la subprefectura, sa denunte pe amenintator, cerand sa fie pazit. Subprefectul, un tanar foarte
vesel, a primit intai peschesul modest adus de Leiba, pe urma a inceput sa raza de jidanul fricos si
sa-l batjocoreasca". Nereceptata de cei in drept, toata "gravitatea" lucrului ramane pe scama
omului amenintat.

El se descopera singur in fata destinului. A unui destin social deloc abstract, generat de _o
societate care ignora dramele individului. In ambianta baltoasa din valea Podenilor, zavorat in
hanul sau "ca o mica cetatuie", Leiba asteapta sa infrunte moartea, fara sa stie cum va reactiona.
Acest destin, manifestat ca o excrescenta a societatii, se anunta prin tot ce se intampla in sufletul
sau si in lumea din jur. Existenta i se coloreaza monocrom, ipohondrie, miscandu-se involutiv, spre
surparea mintii.

In vis ii apar Gheorghe si un nebun furios, aievea niste clienti, un filosof si un medic initiati in
teoriile lui Darwin, Heckel si Lombroso fac portretul standard al criminalului, caruia hangiul ii
descopera iute un corespondent cert: "portretul lui Gheorghe ! " Pe acest fond anxios, soseste
noaptea cea mare a infruntarii, gasindu-l pe Leiba cu gandurile ravasite si scurs de puteri. Tot la ce
mai poate apela se rezuma la propria-i inteligenta. Si iata ca in momentele de violenta
descumpanire, cand pasii criminalului se aud in fata portii, inteligenta lui Leiba incepe sa
functioneze, mai intai ca un firav remediu sau, cu vorbele naratorului, ca o "idee de lumina", apoi,
din ce in ce mai intens, ca o mare faclie.

In structura nuvelei, mica lampa aprinsa de omul aflat sub amenintarea presanta are o functie
simbolica foarte precisa.

Cu flacara ei, mai intai "ascunsa", lampa este un substitut al inteligentei active. Spre poarta de
unde urmeaza sa-si faca aparitia moartea, se indreapta "o lumina cu prea putin mai deasa decat o
inchipuire", dar ea cristalizeaza inceputul unei opozitii la forta intunericului distrugator aflata de
partea cealalta. Sinistrele preparative ale criminalului sunt privite de Leiba cu ochii holbati de
lumina de la fereastra si in aceasta contemplatie, dintr-o data figura lui descompusa se lumineaza
ea insasi si capata o "bizara seninatate". Omul se patrunde de o lumina diabolica. Solutia de
contracarare a destinului nefast pare a fi gasita. Inteligenta i-a luminat mintea. Cu puteri
incredibile si cu o indemanare uimitoare, Leiba prinde in lat mana, care, daca ar fi fost lasata
libera, ar fi fost neiertatoare. Simbolica lampa isi continua rolul, participand acum cu intreaga
putere a luminii sale la risipirea tenebrelor si la revenirea linistii: .Jidanul se repezi in dugheana, lua
lampa si cu o invartirura sigura ridica fitilul sus de tot: lumina captiva intre gratii iesi deasupra
vesela si victorioasa, redand viata hotarata formelor nebuloase din preajma-i".

Aceeasi lampa desavarseste demonica razbunare a celui ce a castigat pariul cu destinul arzand cu
lumina ei - devenita "o faclie mare" - mana care voise sa ucida. Dar victoria lui Leiba deviaza in
nebunie. "Salvandu-se", personajul isi pierde mintile; in spiritul sau se produce o ruptura,
ingeniozitatea de care s-a servit se intoarce impotriva-i si-l transforma intr-o biata umbra a celui
care a fost. invingator, Leiba devine eroul unei victorii inutile, care l-a scos din randul oamenilor
normali; obligandu-l pe el insusi la crima, aceasta victorie i-a impus o forma de manifestare cu
mult peste ingaduintele sale morale, rostogolindu-i mintea in dezordine. Personajul nu poate
supravietui psihologic omorului pe care il faptuieste, desi, juridic, el nu este condamnabil. Nebunia
lui Leiba defineste drama omului moral, impins de imprejurari sa savarseasca fapte repugnabile, cu
urmari alienantc. Printr-o rasturnare de sens, faclia arde nu ca un prinos adresat destinului
salvator, ci ca o ironie demonica indreptata asupra unei minti ratacite (pierdute) din pricina ca a
comis o fapta pe care n-ar fi vrut sa o faca, dar pe care nicidecum n-o putea evita. Imaginea finala
a lui Leiba, devenit ad-hoc crestin si pornind, ca un vechi peregrin obisnuit cu drumurile lungi,
"incetinel spre rasarit la deal", semnifica o ipostaza tragicomica.