BASMUL CULT

„Povestea lui Harap-Alb”

Ion Creangă

Plan pentru a evidenția particularitățile basmului cult/ tema și viziunea despre

lume:

1. Context
2. Definiția basmului
3. Titlul
4. Temă
5. Perspectiva narativă + tipul de narator
6. Relația incipit-final
7. Motive narative
8. Acțiunea / două scene semnificative
9. Personaje
10. Cifre magice și obiecte miraculoase
11. Formule specifice
12. Modurile de expunere și rolul lor
13. Registre stilistice
14. Concluzie

1
 „Povestea lui Harap-Alb”
Ion Creangă
- eseu argumentativ -

1. CONTEXT:
Opera literară „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, unul dintre marii clasici ai literaturii
române, a apărut în 1877 în revista „Convorbiri literare” și este un basm cult care prezintă
evoluția fiului de crai, de la statutul de tânăr neinițiat la cel de conducător al familiei și al
împărăției, ceea ce conferă textului un caracter de bildungsroman.

2. DEFINIȚIA BASMULUI:
Basmul cult este specia literară a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, în care sunt
relatate întâmplări reale și fabuloase, ale căror coordonate spațio-temporale sunt nedeterminate,
la care participă personaje imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, aflate de partea binelui
sau a răului, binele învingând mereu.
Sunt prezente clișeele compoziționale, cifrele și obiectele magice, stilul este elaborat, iar
narațiunea se îmbină cu descrierea și dialogul.

3. TITLUL:
Titlul basmului este sugestiv, alcătuit din structura nominală „Povestea lui Harap-Alb”
în care substantivul comun „povestea” marchează drumul maturizării parcurs de erou pentru
dobândirea unor valori morale, în timp ce „Harap-Alb” constituie numele pe care îl primește de
la Spân, fiind un oximoron, întrucât adjectivul „alb” se află în antiteză cu substantivul „Harap”,
ce denumește un sclav negru.

2
 4. TEMĂ:
Tema basmului o constituie pe de o parte, maturizarea mezinului craiului, iar pe de altă
parte, lupta dintre bine și rău, cu triumful binelui.
Două episoade care înfățișează tema sunt: supunerea prin vicleșug și demascarea
răufăcătorului, motive narative care evidențiază începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai.
În episodul coborârii în fântână, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug.
Antagonistul (răufăcătorul) îl închide pe tânăr într-o fântână și îi cere, pentru a îl lăsa în viață, să
facă schimb de identitate, să devină robul lui și să îi jure „ pe ascuțisul paloșului” (sugestie a
unui cod al conduitei cavalerești) să-i dea ascultare întru toate „până când va muri și iar va
învia”, condiționare paradoxală, dar care arată și modul de eliberare. De asemenea, Spânul îi dă
fiului de crai numele de „Harap-Alb”.
La întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat, fata Împăratului Roș îl demască pe Spân, care crede
însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt, „răutatea” Spânului îl dezleagă pe
erou de jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor
magice și devine împărat.

5. PERSPECTIVA NARATIVĂ + TIPUL DE NARATOR:

În basmul cult, perspectiva naratorului este obiectivă, deoarece faptele sunt relatate la persoana
a III-a, de către un narator obiectiv, heterodiegetic, omniscient, având unele intervenții ce
dovedesc implicarea celui ce povestește și realizând astfel un contact permanent cu cititorul
„Ce îmi pasă mie? Eu sunt dator doar să vă spun povestea și voi să mă ascultați”.

6. RELAȚIA INCIPIT-FINAL:
Simetria incipit-final se realizează în basm prin clișeele compoziționale care marchează
intrarea și ieșirea din fabulos. Fuziunea dintre real și fabulos se realizează prin formula inițială
„Amu cică era odată…” și prin cea finală, care include o comparație între cele două lumi,
fabulosul și realul.
În plan compozițional, există trei părți narative corespunzătoare celor trei ipostaze ale
protagonistului:
a) etapa inițială - de pregătire pentru drum la curtea craiului = fiul craiului, mezinul neinițiat
b) parcurgerea drumului inițiatic = Harap-Alb
c) răsplata = împărat

3
 7. MOTIVE NARATIVE:
Momentele narative întâlnite în basm sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa și căsătoria.

8. ACȚIUNEA + coordonate spațio-temporale:

Deși schema narativă este tipică speciei, iar tema și motivele literare utilizate de Creangă au
circulație universală, „Povestea lui Harap-Alb” rămâne indiscutabil o creație originală.

Încă din EXPOZIȚIUNE se face trecerea dinspre lumea fabuloasă a poveștii spre universul
real. Craiul este un bărbat văduv, cu trei feciori, îngrijorat ca nu cumva „niciunul să nu fie bun de
nimica” și pus, prin scrisoarea trimisă de fratele său, în postura de a verifica el, cel dintâi,
calitățile fiului care îi va urma la tron lui Verde-Împărat. El reprezintă așadar tatăl grijuliu și
responsabil, preocupat de viitorul copiilor săi și de reușita lor în viață, în conformitate cu
virtuțile.
În schimbul inițial de replici dintre tată și fii, fratele craiului devine „moșul vostru”, denumire
ce realizează o desacralizare, o coborâre rapidă a acțiunii și a personajelor în universul familiar
lectorului și al vieții obișnuite
Ca în orice basm, coordonatele spațiale („într-o țară”, „într-o altă țară, mai depărtată”,
„la o margine a pământului”, „la altă margine”) și cele temporale („odată”) rămân totuși
vagi. Nararea, făcându-se în general la timpul prezent, lasă impresia unui imediat al desfășurării
evenimentelor care se petrec chiar sub privirile lectorului-spectator.

INTRIGA se leagă de motivul lipsei, ce antrenează acțiunile menite să anuleze dezechilibrul.

Împăratul Verde nu are decât fete și atunci, unul dintre băieții craiului, cel mai destoinic, este
chemat să preia conducerea împărăției unchiului său „căzut la zăcare”. Expozițiunea și intriga se
întrepătrund într-o derulare rapidă a firului evenimentelor.

DESFĂȘURAREA ACȚIUNII cunoaște câteva momente importante care compun povestea

unei inițieri: trecerea podului, intrarea în labirint, întâlnirea călăuzei mincinoase, coborârea în
fântână și dobândirea altei identități, trecerea celor trei probe inițiatice, din care ultima se
amplifică, adăugându-i-se alte șase „munci”.
Craiul, deghizat cu o blană de urs, îi așteaptă sub un pod, la ieșirea din împărăție, pe feciorii săi
care, pe rând, își anunță plecarea către împărăția unchiului lor. Numai mezinul, cu un fond
sufletesc mai curat și primind sfaturile Sfintei Duminici, ivite în calea lui ca o cerșetoare
„gârbovă și neputincioasă”, depășește amenințarea căreia nu-i făcuseră față frații mai mari.
El îi cere tatălui, la îndemnul bătrânei: calul, armele și hainele de mire, cu ajutorul cărora
maturul făcuse cândva același drum. Astfel echipat, el reface experiența inițiatică a părintelui
său, câștigând prin calul năzdrăvan un prieten de nădejde și un bun cunoscător al tuturor
obstacolelor destinate tânărului său stăpân.

4
 Trecerea podului semnifică începutul experienței de formare care, în opinia lui Mircea Eliade,
se face departe de spațiul familiar neofitului.
În chip firesc, următoarea probă este intrarea în labirintul pădurii dese. În acest spațiu își va
face apariția călăuza mincinoasă, în fapt principalul „pedagog” al tânărului: Spânul. Acesta are o
știință a vieții necunoscută neinițiatului, de aceea îi va fi ușor, ieșindu-i în cale de trei ori, de
fiecare dată cu o altă înfățișare, ca să-l ademenească pe prinț și să îl facă slugă.
Fântâna în care coboară fiul de crai, îndemnat de Spân să se răcorească, este echivalentul
grotei, spațiu întunecat, cu virtuți materne, un fel de pântece simbolic ce pregătește o nouă
naștere. Din ea va ieși la lumină tânărul cu altă identitate: „De-acum înainte să știi că te cheamă
Harap-Alb, aista ți-i numele și altul nu”. Pierzându-și numele și rangul, el va trebui să dea
ascultare absolută asprului inițiator.
Spânul îi va pretinde neofitului să aducă „sălăți” din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase
și capul cerbului fermecat, iar apoi pe fiica împăratului Roș, de soție.
În cazul primelor două probe, eroul este ajutat de Sfânta Duminică, dar și de calul năzdrăvan,
pentru a înfrânge puterea malefică atât a ursului (simbol al întunericului), cât și a cerbului
(simbol al arborelui vieții, al drumului spre lumina zilei). Ultima încercare presupune o
dificultate crescândă și un număr sporit de inițiatori. Împăratul Roș le cere lui Harap-Alb și
ajutoarelor lui (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă) să doarmă în casa de
aramă încinsă, să facă față unui ospăț uriaș, să despartă fără greș macul de nisip, să o păzească pe
timpul nopții pe fata de împărat cu puteri de vrăjitoare, să o deosebească de altă leită.
Toate aceste obstacole sunt trecute cu bine, ele vizând calitățile excepționale ale tovarășilor de
drum ai eroului sau puterile donatorilor (furnicile, albinele). Urmează solicitarea fetei
Împăratului Roș de a i se aduce, de unde se bat munții în capete, smicelele de măr, apă vie și apă
moartă, probă în care se verifică, de fapt, istețimea calului.

PUNCTUL CULMINANT reprezintă momentul suprem al inițierii, moartea simbolică a lui

Harap-Alb, înfăptuită de către Spânul care îi taie capul, ca pedeapsă pentru dezvăluirea
imposturii lui. Tot aici este integrată și pedepsirea Spânului de către calul năzdrăvan care îl
aruncă până la nori și apoi îi dă drumul din înalt. Este, simbolic vorbind, ieșirea din scenă a
inițiatorului după ce a adus novicele la treapta cea mai de sus a pregătirii sale pentru viață.
Dispariția lui Harap-Alb echivalează cu dezlegarea lui de jurământul de credință față de Spân,
cu moartea lui ca slugă și renașterea ca făptură princiară, aptă să devină conducătorul unei
împărății

DEZNODĂMÂNTUL reîntoarce acțiunea la caracterul ei convențional: eroul primește regatul

și are loc nunta cu fiica împăratului Roș. Realitatea este reconvertită în fabulous, căci nunta,
începută în illo tempore, nu s-a încheiat nici astăzi.

5
  ALTERNATIVA PENTRU UN PUNCTAJ MAI MIC:
a) Expozițiunea = prezintă mediul familial căruia îi aparține protagonistului
b) Intriga = Împăratul Verde nu are descendenți pe linia masculină, dar nici urmași la tron
c) Desfășurarea acțiunii = prezintă drumul inițiatic și depășirea probelor
d) Punctul culminant = moartea și renașterea simbolică, precum și pedepsirea raufăcătorului
e) Deznodământul = nunta și răsplată

9. PERSONAJE:
În basme, personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice, binele și răul. Protagonistul
basmului, Harap-Alb, este sprijinit de ființe cu puteri supranaturale (Sfânta Duminică),
animale fabuloase (calul și cele două crăiese), făpturi himerice (cei cinci tovarăși) și se
confruntă cu răufăcătorul (Spânul).
Harap-Alb nu are puteri supranaturale, însă prin depășirea probelor dobândește calități morale,
precum: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, curajul, onoarea.
Spânul este întruchiparea răului, un rău necesar, un inițiator și de aceea calul năzdrăvan nu îl
ucide înainte de încheierea inițierii.

10. CIFRE ȘI OBIECTE MAGICE:

Cifra magică 3:  3 fii
 3 probe
 3 smicele
Obiecte miraculoase:  aripile
 smicelele de măr dulce
 apă vie
 apă moartă

11. FORMULE SPECIFICE:

a) Formula inițială „Amu cică era odată…” - este evidențiată prin două adverbe de timp
(„amu”, „odată”) care sugerează atemporalitatea, iar adverbul „cică” sugerează
nesiguranța naratorului
b) Formula mediană „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este” -
apare de șapte ori, marcând trecerea de la o etapă la alta
c) Formula de încheiere „Cine se duce acolo, bea şi mănâncă, iar pe la noi, cine are bani
bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă” - prezintă opoziția dintre lumea ideală și
reală în care banul crează diferența

6
 12. MODURILE DE EXPUNERE ȘI ROLUL LOR:
Modurile de expunere prezente în text sunt: narațiunea, care prezintă faptele și întâmplările,
dialogul care este mijlocul de caracterizare a personajelor, ce conferă dinamism acțiunii și
descrierea, care conturează portretele personajelor și fixează cadrul spațio-temporal.

13. REGISTRE STILISTICE:

Registrele stilistice: popular, oral, regional, conferă originalitate limbajului și cuprinde:
a) termeni și expresii populare
b) interjecții: „mă”, „ia”, „iacă”, „teleap-teleap”
c) proverbe și zicători
d) versuri populare: „de-ar știi omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi”

Stilul inconfundabil al lui Creangă se bazează pe oralitate și umor, pe naturalețea exprimării și

folosirea unui limbaj specific.

14. CONCLUZIE:
Consider că basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, prin prezentarea drumului
inițiatic al protagonistului, reflectă concepția despre lume a scriitorului, întrucât constituie
„cel mai frumos basm românesc” (Pompiliu Constantinescu), dar și „o oglindire a vieții în
moduri fabuloase” (George Călinescu).