Sunteți pe pagina 1din 2

Motto: „Muzica națională este cununa de simțiri a unui neam” – Dinu Lipatti

Dinu Lipatti s-a născut la București, la 19 martie 1917, în an de război, sub ocupație germană, într-o
familie în care muzica era o valoare, tatăl său, Theodor, fiind un violonist amator talentat care
studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, naş de botez al lui Dinu
findu-i însuşi George Enescu.

Încă din copilărie este înconjurat de o mare afecțiune, iar atmosfera artistică de lungă tradiție a
familiei îi permite să-și dezvolte de timpuriu aptitudinile muzicale de excepţie.

La vârsta de 8 ani, după primele noțiuni căpătate în familie, părinţii îl înredinţează spre educație
muzicală metodică profesorului Mihail Jora, eminentă personalitate a muzicii, cu care studiază pianul,
solfegiul și armonia.

De la început, formarea artistică a lui Lipatti s-a situat la un foarte înalt nivel, iar talentul său precoce
și excepțional s-a alăturat unei neobișnuite capacități de muncă, de înțelegere și asimilare, precum și
unor însușiri fizice adecvate: mai ales dimensiunea și suplețea mâinilor. Acest complex de aptitudini,
făcute parcă anume pentru pian, a făcut ca el să se dezvolte într-un mediu favorabil muzicii, sub
îndrumarea distinșilor săi profesori.

În anul 1928, la vârsta de 11 ani, Lipatti are deja nivelul de cunoştinţe cerut la Academia de Muzică și
Artă Dramatică din Bucureşti, unde este admis la clasa renumitei profesoare Florica Musicescu, iar în
paralel continuă să studieze şi compoziţia, cu maestrul Mihail Jora.

După progrese uluitoare pentru vârsta sa, încheie studiile în anul 1932, iar la audiția laureaților
Academiei, interpretează Concertul în mi minor de Chopin.

În acelaşi an, Lipatti debutează şi în calitate de compozitor, obținând Mențiunea I cu Sonata pentru
pian solo la Concursul de compoziție ”George Enescu”.

În anul 1933 a debutat cariera concertistică a lui Dinu Lipatti, în acompaniamentul Orchestrei
Filarmonicii din București, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu, unde Lipatti interpretează magistral
Concertul în mi bemol major, de Liszt.

S-ar putea să vă placă și