Frumosul, perceput cu ochii minții are profunzime spre deosebire de frumosul din imagini.

Adevărata realitate o reprezintă frumosul pe care îl pătrundem, la care ajungem prin introspecție. Un
cal frumos, de pildă, nu este altceva decât o imagine a frumosului, el fiind lipsit de profunzime, dar
dacă ajungem să descoperim la acest animal anumite virtuți, el se poate apropia pe cât este permis unui
animal de frumosul în sine. Această realitate văzută cu ochii minții hrănește adevărata virtute, singura
care ne poate apropia de Dumnezeu și ne permite să accedem la nemurirea dată de amprenta pe care o
lăsăm asupra semenilor noștri cât și asupra urmașilor.

Dacă în primul text, Platon identifică sursa adevăratei frumuseți, în cel de-al doilea îi
dezvăluie rolul și importanța atât pentru sine cât și pentru întreaga comunitate, cât și generațiile
viitoare. Adevărata frumusețe nu poate fi gândită în afara justiției și a virtuții. Strămoșii așteaptă și își
doresc să fie depășiți în virtute, să aibă urmași ce le sunt superiori este o sursă de fericire. Calea de
urmat pentru o viață virtuoasă o reprezintă cumpătarea – trebuie să învățăm din pildele strămoșilor
noștri, dar totodată trebuie să ne clădim propria virtute, chiar dacă pe temelia ridicată de ei. În felul
acesta ducem mai departe o tradiție. Platon, ne lasă impresia că în societatea ateniană virtutea este cea
mai de preț calitate a unui om, iar pierderea ei atrage după sine dezonoarea, iar dezonoarea aduce
dizgrație. Urmarea acestor învățături este sacră și trebuie respectată cu strictețe, având totodată datoria
de a transmite acest mesaj urmașilor, așa cum și noi l-am primit de la strămoși.