Marea colonizare greacă

I. Cauzele colonizării grecești.

1. Geografia.Resursele. Dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra hartei geografice a Greciei,
vom observa străbaterea teritoriului țării de lanțuri montane, cu puține regiună de șes, ce cobor
mai des abrupt în mare și mai rar lin. Putem constata că mediul ambiant nu oferea posibilitatea
dezvotării unei agriculture productive, or soluri fertile erau puține și nu furnizau producție
agricolă suficientă. Resursele minerale modeste făceau polisurile grecești dependente de
importul acestora.
2. Demografia. În sec.VIII-VI î.e.n. se atestă un spor al populației elene, care nu putea fonda în
apropiere localități din lipsa spațiului necesar. Totodată resursele alimentare nu puteau asigura pe
deplin necesarul caloric a populației în creștere.
3. Politica. În polisurile grecești se atestă lupte interne între grupurile aristocratice pentru
controlul orașului. Partidul aristocratic ce a pierdut luptă prefera să plece, întru evitarea urmărilor
unor eventuale răfuiri politice.
4. Factorul extern. Pe exemplul Miletului (care a înființat cele mai multe colonii) și altor
polisuri ioniene, înaintarea cuceritorilor spre țărm crea pericolul contropirii populației grecești.
Luptele cu cotropitorii reprezenta un factor major ce facilita colonizarea altor meleaguri.
5. Economia. Interesele economice reprezentau un factor substanțial ce determina crearea unor
colonii în zonele bogate în resurse. Poziția geografică favorabilă comerțului maritim și dorința de
obținere a foloaselor economice, împingeau elenii să dezvolte coloniile create de metropolă.

II. Premizele colonizării.

1. Tehnica maritimă. Polisurile grecești în marea lor parte așezate pe țărm au dezvoltat tehnicele
de navigație (initial împrumutând unele inovații de la fenicieni), nu doar pentru pescuit, dar și
pentru comunicarea și comerțul dintre polisuri. Relieful accindentat, covor politic pestriț, facilita
comunicațiile maritime.
2. Cultura politică. În pofida luptelor politice, elenii au dezvoltat noi modele de interacțiune
socială, ce s-au dovedit a fi mai eficiente decât a altor popoare.
3. Arta militară. Luptele din interiorul polisuri și/sau războaiele puratate cu polisurile vecine au
dezvoltat substanțial arta militară. De altfel mercenarii greci mult timp aserveau statele orientale
în luptele lor, de unde au împrumutat și ulterior perfecționat tehnici militare.
4. „Știința”. Grecii au împrumutat cunoștințele matematice din Mesopotamia și Egipt, scrisul de
la fenecieni (l-au perfecționat introducând vocale) etc. Sintetizând în maniera proprie aceste
cunoștințe s-a format baza teoretico-aplicativă ce permitea crearea unei evidențe, negoțului etc.
III. Direcțiile colonizării.
Colonizarea grecească a fost mai tradivă decât cea feniciană, din care considerent partea vestică
a Mării Mediterane a fost colonizată de fenicieni, iar partea estică de eleni, cea mai vestică
colonie e Massalia (gurile Rhonei). Vectorul colonizării grecești întrunește două direcții:
1. Bazinul mării Negre (Pontul Euxin).
Cele mai relevante polisuri-colonii: Tyras (Nistru) și Olivia (Bug și Nipru) – pește, grâne;
Chersonesus, Meotida (Crimeea); Tanais (Don); Tasis, Dioscuria (litoralul caucazian); Trapezus
(munții Pontici).
2. Bazinul Mării Mediterane (Partea de Est)
Cele mai relevante polisuri-colonii: Massalia (Rhona); Crotona, Tarent, Eleea, Cumae (Italia),
Naxos, Siracuza (Sicilia), coloniile italiene și siciliene formau Marea Grecie; Gela (Rodos),
Cirene (Africa – Libia); Calcedonia, Bizant, Abydos (Tracia și Marea Marmara), Naucratis
(Egipt).
IV. Consecințele colonizării.
1. Economice. Colonizarea grecească a extins aria popoarelor antrenate în comerțul
international. Grație elenilor circulația mărfurilor, tehnologiilor și cunoștințelor se răspândește în
zone geografice și la popoarele ce nu se aflau în contact cu vechile civilizația.
2. Cultura politică. Regimurile politice elene (democrația, tirania, plutocrația) sunt preluate de
popoarele ce interacționau cu coloniile. Spre exemplu cum a observat Polybios romanii au
preluat ideia cu 2 consuli și sentaul din Sparta, comițiile din Atena, astfel îmbinând două tipuri
de regimuri politice și creând forma de guvernământ republica.
3. Arta militară. Celții, popoarele italice în râzboaiele purate foloseau elementele artei militare
grecești (în special falanga, chiar dacă e un sistem militar mai târziu creat, faptul denotă
preluarea). Strategiile, tactica și logistica elenă crează o epocă nouă în istoria militară europeană.
4. Cultura. Cultura greacă se răspândește în bazinul mediteranian și pontic, prin podoabele,
ceramica, hainele și arhitectura pe care o văd popoarele aborigine.

V. Importanța marii colonizări grecești.

În esență grecii au creat o proto-economie europeană, unde grânele se deplasau în zone de
penurie, obiectele de metal în zonele sărace în resurse, produsele meșteșugărești obțin o largă
piață de desfacere.
Totodată polisurile grecești devin „fabrica vestului”, or are loc o înflorire a meșteșugăritului, iar
calitatea și cantitatea produselor comercializate ating proporții nemaivăzute până la acel moment.
Grecii au fost acel agent care a difuzat în spațiul european rezultatul milenar al activității
civilizații orientale, care prin sincretismul elen le-au prelucrat, ba chiar și îmbunătățit.
Teatrul, literatura, arta, arhitectura, scrisul produse indispensabile culturii moderne s-au născut în
sânul civilizației elene, iar ulterior prin colonii exportate în spațiul ce intra în contact cu litoralul.
Colonizarea greacă a fost triggerul ce a pus în mișcare noi state și popoare ce au intrat în arena
politică a lumii antice.