Cultura Romei Antice

Chiar de la începutul istoriei sale Roma interacționează cu popoarele vecine, de la care fără sfială
împrumută și prelucrează produsul cultural, din aceste considerente țin să iterez aspectul
sincretic a culturii romane. Dacă privim cronologic evoluția culturalii romane, în funcție de
influențele exercitate, disting etapa etruscă (arhitectura, scrisul), elenă (filosofia, legiferarea,
literatura, știința etc) și orientală (religia-creștină, organizarea politică – epoca dominatului). Însă
cea mai mare influență totuși a exercitat-o fără echivoc cultura elenă. Cele menționate mai sus nu
înseamnă că romanii nu au creat nimic și totul au plagiat, nu, geniul roman preluările le-a
transformat ca ulterior evolutiv să creeze un patrimoniu cultural unic, care a fost de-abia egalat
de europrni în secolul XVIII.
I. Religia. Credințele romane se înscriu perfect în panteonul generic indo-european. Stăpânul,
regele zeilor este Dyaus Piter, care prin transliterație devine Ju-Piter, este un zeu al furtunii,
aducător de ploaie, dealtfel ca la greci (Zeus-Papos), Gebelezis, ulterior Zamolxis (la traci),
Dyaus Pater, iar ulterior Indra (la arienii din India), Perkunas și Perun (la balți și slavi), Thor la
triburile germanice. Alți zei importanți Mercur (al comerțului), Neptun (apelor), Pluto
(infernului). Ulterior după cucerirea Greciei panteonul roman se modifică semnificativ în sensul
apropierii de cel grec, chiar și prin preluarea mitologiei și contopirea zeilor cetății eterne cu cei
eleni. Totuși zeii Ianus, Febru, Vesta rămân a fi pur romani.
Caracterul religiei romane era unul practic, omul aduce ofranda și îndeplinește ritualul, iar zeul
trebuie să execute solicitarea, de aici se trag rădăcinile pragmatismului roman. În fruntea
organizării religioase se află Pontifix Maximus. Totuși putem spune că romanii nu interziceau
popoarelor cucerite să împărtășească propriile religii (cultul Kibbelei, zoroastrizmul, iudaismul
etc.) , din care considerent odată cu criza religioasă din sec.I-III (declinul religiei vechi, exemplu
opera lui Titus Lucretius Carus) în partea estică a imperiului începe să apară o nouă religie –
creștinismul, care este un rezultat a sintezei religiei iudaice (în special eseilor), elenismului,
zoroastrizmului, iar în opinia unor autori și buddhismului (datorită misionarilor lui Așoka, sec.III
î.e.n.). Deja din sec.IV creștinismul devine religia imperială, iar organizarea clerică copie
organizarea statală.
II. Arta.
1. Arhitectura. Edificiile romane din perioada regală și începuturile republicii au o pronunțată
influență etruscă, fapt relevat de sanctuarele ce s-au păstrat. Odată cu cucerirea Campaniei și
inventării betonului (din rocile vulcanice locale), Roma înregistrează importante proiecte
urbanistice, construcția canalizării (Cloaca Maxima este funcțională în prezent în Roma),
apeductelor, drumurilor (Via Apia se utilizează și în prezent; romanii râdeau când vorbeau de
drumurile grecești), băilor și termelor (termele lui Traian, termele lui Caracalla, termele lui
Diocletian întinse pe suprafețe de 10 de hectare, cu bazinele, spațiile pentru sport, biblioteci și
săli de discuții reprezentau veritabile zone de odihnă).
Teatrul grec a fost prelucrat de romani și transformat în circuri – loc de distracție, unde erau
întreceri cu caii, luptele cu gladiatori (Circus Maximus până în zilele noastre nu s-a păstrat, însă
Colloseumul s-a păstrat). Boomul construcțiilor în Roma a condus la emiterea legilor speciale, ce
interzic construcția caselor mai mult de 5 etaje, or insulele (blocurile locative) construite fără
respectarea normelor tehnice des se surpau și se prăbușeau. Palatele, forumurile, coloanele și
templele glorificau prin frumusețea lor, republica și imperiul.
2. Sculptura. În Roma sculptura nu a întrecut nivelul elen, însă busturile, statuiele erau create la
un nivel foarte înalt. Din analiza lor se relevă o dinamică, stări spirituale, caracteristicile
oamenilor celebri.
III. Literatura. Scrierea romanii au împrumutat-o de la etrusci, care la rândul lor de la greci.
1. Poezia. Printre renumiții poeți latini se numără Vergiliu (Bucolicile, Eneida o adevărată
epopee „homerică” ce descrie geneza poporului roman), Horațiu (Epodele și odele proslăvesc
trecutul și idelurile romane), Ovidiu (cele mai celebre opere fiind Metamorfozele și Știința
iubirii, exilat de August în Tomis, pentru poeziile sale de dragoste, scrie în exil scrisorile din
pont, elegiile, chiar și un poem în limba dacă, care cu părere de rău nu s-a păstrat).
2. Proza. Terentius, Plaut, Apuleius prin operele sale i-au în derâdere moravurile societății lor.
Plutarchus în Moralia și Viețele celebre învață generațiile viitoare ce înseamnă virtute, cinste,
curaj, urmând exemplul lui Seneca, care în Epistolele către Lucillius, descurajat de acțiunile
discipolului său Nero, relevă adevăratele valori ce cultivate în copilărie și adolescență.
IV. Familia. Familia romană a fost patriarhală, tatăl fiind pater familias controla viața și
activitatea fiecărui membru. În cazul decesului pater familias moștenitorul patrimoniului era
băieții defunctului, în lipsa acestora succesorii baărbați erau pe linie colaterală (frați, nepot de la
frate, nepoți). Băiatul ieșea de sub tutela tatălui odată cu căsătoria. Inițial femeia nu putea
moșteni averea soțului, însă ulterior cu modificarea legislației femeia capătă un statut patrimonial
parțial. În perioada imperiului divorțurile devin o normă în societatea romană.
V. Dreptul. Dreptul roman cunoștea o divizare în jus civile și jus gentium. Jus civile era aplicabil
doar cetățenilor romani, iar jus gentium celorlate popoare din imperiu. Odată cu edictul lui
Caracalla din 212 cetățenia a fost acordată tuturor cetățenilor imperiului, cu unele excepții (de
exemplu dacii deditici). Jus civile se baza pe Legea celor XII Table și conferea cetățeanului cele
mai râvnite drepturi – jus militae, jus honorum și jus suffragii.
Dacă vorbim de procedură inițial se utiliza procedura legisancțiunilor (pîrîtul urma să fie adus de
reclamant), procedura formală (pârâtul era citat de reclamant) și procedura extraordinară (pîrîtul
era citat de funcționarul instanței).
Legislația romană s-a păstrat datorită Codului lui Iustinian (Corpus iuris civilis), operă
extraordinară efectuată de Tribonian. Acest compediu a păstrat pentru noi geniul juridic roman,
care la moment stă la baza legislației naționale, or facem parte din sistemul juridic romano –
german.
VI. Știința.
1. Istoria. Celebrii istorici romani au fost Polybios (Istoria, operă în care este glorificată istoria
romană), Gaius Iulius Caesar (Războiul galic, Războiul civil reflectă poziția principalului subiect
a acestor evenimente istorice), Titus Livius (Ab urbe condita, apreciată mult de contemporani a
ajuns la noi fragmentar), Gaius Suetonius Tranquillus (Viața celor 12 cezari o lucrare biografică,
în care se descrie faptele împăraților romani), L.C. Tacitus (Analele, descrie evenimentele
istorice și pentru prima data mai amplu vorbește de triburile germane), Dio Cassius (Istoria
Romană vorbește desfășurat despre cucerirea Daciei de către Traian), Ammian, Appian etc.
2. Geografia. Marc Porcius Cato în lucrarea sa Agricultura descrie cum trebuie dusă o
gospodărie, indicând tehnicile agricole și elementele de conducere a lucrărilor (de exemplu cum
trebuie ținuți robii – să nu-I hrănești pe saturate, să-i învrăjbești între ei, cum să-i pedepsești).
Strabon cu opera Geografia, devine cel mai ilustru în domeniu descriind succinct clima, floara,
fauna, unitățile de relief, popoarele din oecumena antică.
Gaius Plinius Seniorul în lucrarea sa Istoria Naturală descrie cunoștințele antice referitoare la
matematică, geografie, etnografie, psihologie, metalurgie, biologie (zoologie, botanică),
medicină.
3.Medicina. Operele lui Gallienus pentru o mie de ani devin călăuza medicilor europeni în
tratamentul bolilor.
4. Arta militară. În Roma Antică arta militară a parcurs mai multe etape. Inițial echipamentul
militar a fost mult împrumutate de la samniți, iar organizarea era bazată pe tactica de falangă.
Datorită reliefului montan falanga romană se modifică și se transformă în legiunea cu manipule.
În legiune erau de la 4.500 până la 6.000 de legionari. Ulterior Gaius Marius prin reformele sale
schimbă sistemul manipular la legiunele cu cohorte, abolește cenzul și propriu-zis crează armata
profesională.
Alături de forța fizică romanii îmbină și diplomația în obținerea victoriei militare, rămănând
celebră fraza devide et impera.
5. Astronomia. Operele egipteanului Ptolemeu a fondat concepția geocentrică, combătute abia în
secolul XVI.
6. Științele reale nu au cunoscut o evoluție, or s-au bazat de descoperirile grecilor.
7. Filosofia. Ciceronis a fost un filosof eclectic, ce a păstrat în operele sale o parte din ideile
filosofice antice. Seneca, Marcus Aurelius au rămas reprezentanții iluștri a stoicismului, ce au
dezvoltat concepțiile grecești. Noi idei filosofice romane s-au realizat în școala neo-platonică și
ulterior în creștinism, or apologeții noii religii s-au inspirat din operele filosofilor greci antici și
au dezvoltat noile concepții creștine. Evoluția apologeților s-a conturat prin formarea patrologiei,
noii filosofii, ce avea să domine gândirea europeană în linii generale până la F.Bacon.