UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ

FINANȚELE FIRMEI

CONF. UNIV.DR.IULIANA MILITARU

 BIBLIOGRAFIE

1. Predescu, I.; Toader S., ”FINANȚE CORPORATIVE”, Editura Universitară

2.Stancu, I. „FINANȚE”(ediția a IV-a) Editura Economică

3.Vintilă, G. „GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII” Editura

Economică

4.Brealey, Richard A.; Myers, Stewart C.; Allen, Franklin, “PRINCIPLES OF

CORPORATE FINANCE”, Boston McGraw Hill

5. Hillier, D., Ross, S., Westerfield,R., Jaffe, J., Jordan,B., „CORPORATE

FINANCE”, European Edition, Mc Graw Hill
1.Fundamente teoretice privind finanţele şi activitatea financiară a firmei

2.Echilibrul financiar al firmei

3.Rezultatele financiare ale firmei

4.Diagnosticul financiar şi riscul de faliment al firmei

5.Sistemul bugetar al întreprinderii

6.Decizia de finanțare

7.Decizia de investire
 Fundamente teoretice privind finanţele şi activitatea financiară a firmei

Noţiunea de finanţe provine din latinescul „finare”, care înseamnă a

termina, a încheia şi într-un sens restrâns-a aranja o afacere.

De la această noţiune s-a format „financia” şi, mai târziu, „financia

pecuniaria”, care înseamnă a încheia o tranzacţie patrimonială prin
plata unei sume de bani.
 Fundamente teoretice privind finanţele şi activitatea financiară a firmei

Finanţele constituie o categorie economică: ele sunt relaţii

social-economice, exprimate în formă bănească, prin care - ca
rezultat al activităţii productive - se formează, se repartizează
şi se gestionează fondurile băneşti la dispoziţia statului şi
fondurile băneşti la dispoziţia agenţilor economici.
 • existența statului cu instituțiile sale
Finanțe centrale și unitățile administrativ-
teritoriale
• procurarea resurselor și
publice cheltuielile pe care le efectuează.

• existența și funcționarea diverșilor

Finanțe agenți economici, existența
băncilor comerciale, a societăților
de asigurare
private • resursele și cheltuielile acestora,
creanțe și obligații
 Finantele
agentilor Finantele publice
economici

Asigurarile sociale,
Creditul (bancar,
asigurarile de
obligatar,
bunuri, persoane si
comercial)
raspundere civila

Sistemul
financiar si de
credit
Spre deosebire de finanțele publice, finanțele private:

se supun normelor dreptului comercial

au ca obiect:

- constituirea capitalului social la nivelul agenților economici,

- repartizarea profitului pentru nevoile de creștere economică sau

pentru acordarea dividendelor,

- modalități de efectuare a plasamentelor în eventualitatea deținerii

unor lichidități,

-mobilizarea operativă a creanțelor și achitarea obligațiilor față de

terți etc.
 Obiectivul principal al finanțelor corporative îl reprezintă

--maximizarea profitului (potrivit teoriei financiare clasice)

-maximizarea valorii firmei şi a averii proprietarilor (potrivit

teoriei financiare neoclasice) în paralel cu gestionarea riscurilor
financiare. Pentru firmele care cotează la bursă acest obiectiv se
traduce prin maximizarea capitalizării bursiere.
 Valoarea firmei poate fi exprimată:

- în mărime statică, sub forma valorii patrimoniale ( a activului net)

Patrimoniul net (activul net) = Activ total – Datorii totale

Prin intermediul acestei modalităţi de exprimare a valorii

firmei se are în vedere doar bogăţia acumulată (activ total-datorii
totale = capital propriu) până în prezent,

principala sursă de maximizare a activului net constituind-o profitul

înregistrat de la un exerciţiu financiar la altul.
Valoarea firmei poate fi exprimată:

- în mărime statică, sub forma valorii patrimoniale ( a activului

net)

Patrimoniul net (activul net) = Activ total – Datorii totale

Prin intermediul acestei modalităţi de exprimare a valorii

firmei se are în vedere doar bogăţia acumulată (activ total-datorii
totale = capital propriu) până în prezent, principala sursă de
maximizare a activului net constituind-o profitul înregistrat de la un
exerciţiu financiar la altul.
- în mărime dinamică, sub forma valorii financiare, adică a valorii
prezente a rezultatelor financiare viitoare scontate, aşteptate a fi
realizate:

Pi VRn
Vf= σni=1 +
(1+a)i (1+a)i

unde:
Pi= profituri anuale viitoare
i= 1, 2, ......n, durata de viaţă economică a firmei
a= rata de actualizare
VRn= valoarea reziduală a firmei, respectiv valoarea de piaţă a
acesteia estimată că va rămâne la finele duratei de viaţă
economica
 Modalităţile de realizare a obiectivului principal al
finanţelor corporative sunt:

-menţinerea nivelului performanţelor financiare;

-menţinerea solvabilităţii;

-gestionarea riscurilor financiare.

 Dată fiind existenţa unui decalaj în timp între momentul
înregistrării în conturi a veniturilor şi cheltuielilor şi momentul în
care are loc transferul efectiv de fonduri financiare (încasările şi
plăţile), performanţele financiare pot fi exprimate :

- în termeni nemonetari (potenţialitate monetară)

Profit = Venituri – Cheltuieli

- în termeni monetari (certitudine monetară)

Cash-flow = Încasări - Plăţi
 Menţinerea solvabilităţii unei firme este extrem de
importantă, cunoscut fiind faptul că sursa fundamentală a riscului
de faliment o constituie insolvabilitatea întreprinderii.

Cerinţa principală a menţinerii solvabilităţii o constituie

asigurarea echilibrului maselor bilanţiere de aceeaşi durată, altfel
spus echilibrarea exigibilităţii datoriilor cu lichiditatea activelor, de
unde se desprind şi regulile fundamentale ale finanţării conform
cărora:
- activele imobilizate se finanţează din capitaluri permanente, iar -
- activele circulante din datorii pe termen scurt şi fondul de
rulment pozitiv.
ACTIVE IMOBILIZATE CAPITALURI
PERMANENTE

ACTIVE CIRCULANTE DATORII PE TERMEN

SCURT
CAPITALURI PERMANENTE=CAPITALURI PROPRII+DATORII
PE TERMEN MEDIU SI LUNG

FRF=CAPITALURI PERMANENTE-ACTIVE IMOBILIZATE

FRF=FOND DE RULMENT FINANCIAR

 Gestionarea riscurilor financiare. Literatura economică
defineşte riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea reală
viitoare să fie mai mică decât rentabilitatea aşteptată.

Riscul financiar îmbracă următoarele forme specifice:

-riscul de exploatare reflectă sensibilitatea rezultatului din

exploatare la variaţia nivelului de activitate; o importanţă decisivă
în acest sens o are structura cheltuielilor, adică repartiţia între
cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile în raport cu cifra de afaceri.

Astfel, cu cât o întreprindere suportă cheltuieli fixe mai ridicate şi

realizează o producţie şi o desfacere scăzute, cu atât se expune mai
mult riscului de a înregistra pierderi de exploatare.
 -riscul de îndatorare reflectă sensibilitatea rezultatului la
variaţia gradului de îndatorare (datorii/capitaluri proprii): cu cât o
întreprindere este mai îndatorată, cu atât riscul ca aceasta să
înregistreze rezultate financiare negative după plata datoriilor este
mai mare.

-riscul valutar şi riscul de rată a dobânzii exprimă

sensibilitatea rezultatului la variaţia cursului valutar sau a ratei
dobânzii – este situaţia întreprinderilor care desfăşoară operaţiuni
cu devize sau a întreprinderilor îndatorate.
 -riscul de faliment, ca o consecinţă a insolvabilităţii
întreprinderii, poate fi previzionat pe baza a numeroase metode,
pornind de la cele clasice (bazate pe analiza şi interpretarea
indicatorilor de echilibru financiar, de lichiditate, îndatorare etc.) şi
până la metodele moderne – metoda scorurilor.

Trebuie precizat că nu întotdeauna criza de solvabilitate

conduce la faliment, însă întotdeauna comportă un cost şi
generează o degradare a situaţiei economice a debitorului.
 Funcţiile gestiunii financiare sunt:
1.analiza financiară şi deciziile financiare;
2.funcţia financiară

1.Analiza financiară poate fi privită ca acţiune internă a

responsabilităţilor întreprinderii, dar şi ca acţiune externă din partea
actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi ai întreprinderii.

Analiza financiară urmăreşte stabilirea unui diagnostic al

situaţiei financiare, indispensabil pentru fundamentarea politicii
economico-financiare viitoare a întreprinderii, şi care motivează
comportamentul partenerilor, investitorilor şi concurenţilor vis-a vis de
întreprindere.
Pentru aceasta, analiza financiară apelează la documentele
contabile de sinteză: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ.
 Decizia financiară poate fi definită ca fiind procesul
raţional de alegere a unei linii de acţiune pe baza analizei mai
multor soluţii, pentru atingerea în cea mai bună măsură a
obiectivului de maximizare a valorii întreprinderii.

La nivelul întreprinderii se pot identifica trei mari categorii

de decizii:
1.deciziile de investiţii
2.deciziile de finanţare
3.deciziile de repartizare a profitului.
 Decizia de investire, cu influenţă directă asupra structurii
activelor întreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditate,
constă în cheltuirea fondurilor financiare în legătură cu
achiziţionarea activelor reale (pentru producerea bunurilor şi
serviciilor) şi financiare ale firmei în scopul obţinerii de lichidităţi şi
creşterii averii proprietarilor întreprinderii.

Decizia de dezinvestire, opusă deciziei de investire, constă

în diminuarea portofoliului de active prin vânzarea acestora şi
poate conduce la obţinerea de lichidităţi, ce pot fi reinvestite în
activități mai rentabile care să conducă la maximizarea valorii
întreprinderii.
 Decizia de finanţare implică alegerea de către întreprindere
a variantei optime prin care să-şi acopere nevoile de finanţare a
proiectelor, fie din surse proprii (autofinanţare, dezinvestiri de
active imobilizate şi circulante, atragerea de capitaluri de la
acţionari sau asociaţi), fie din surse împrumutate ( de la diverşi
creditori).

În adoptarea deciziei de finanţare un rol hotărâtor îl deţin

criteriul rentabilităţii proiectului şi costul capitalului propriu sau
împrumutat, dată fiind influenţa acestor decizii asupra structurii
pasivelor şi implicit asupra gradului de exigibilitate al acestora şi
costului capitalului.
 Decizia de finanţare şi decizia de investire se află în relaţie
de interdependenţă, în sensul că:

- decizia de investire este adoptată în funcţie de nivelul

surselor de finanţare,

- opţiunea pentru investiţii este hotărâtoare pentru

stabilirea nivelului capitalurilor de finanţare şi necesitatea găsirii
surselor de acoperire.
 Decizia de dividend constă în determinarea sumei din profitul
net ce urmează a se repartiza acţionarilor sub formă de dividende.

Cota parte din profitul net al firmei repartizată sub forma

dividendelor are o influenţă directă asupra mărimii profitului utilizat
pentru finanţarea investiţiilor.

Reinvestirea unei părţi din profitul net determină creşterea

capacităţii de autofinanţare a întreprinderii, creşterea autonomiei
financiare, şi implicit a valorii întreprinderii.

Prin distribuirea de dividende se creează imaginea unei

întreprinderi rentabile pentru capitalurile sale proprii, imagine care
conduce la creşterea încrederii publicului faţă de întreprindere, şi prin
urmare la creşterea valorii de piaţă a acesteia.
 Aceste trei categorii de decizii CONSTITUIE obiectul
gestiunii financiare pe termen lung, a activelor şi pasivelor
permanente.

Gestiunea financiară pe termen scurt, are ca obiectiv

asigurarea echilibrului financiar între nevoile de capitaluri
circulante şi de trezorerie, pe de o parte, şi sursele de capitaluri
circulante (proprii, atrase temporar, credite de trezorerie), pe de
altă parte.

Gestiunea financiară pe termen scurt urmăreşte

optimizarea gestiunii stocurilor, a creanţelor – clienţi, în vederea
creşterii rentabilităţii şi lichidităţii lor, în condiţii de diminuare a
riscului.
 2.Funcţia financiară a firmei

Funcţia financiară are ca obiectiv punerea în aplicare a

unui sistem de metode şi tehnici de gestiune financiară care să
determine:

- creşterea valorii firmei, respectiv creşterea valorii de piaţă a

acţiunilor la întreprinderile mari cotate la bursă

- asigurarea independenţei financiare şi a rentabilităţii în cazul

întreprinderilor mici şi mijlocii.

Starea de echilibru care permite întreprinderii să asigure în orice

moment plata datoriilor sale, numită în sens restrâns lichiditate,
reprezintă scopul esenţial al funcţiunii financiare.
 Menţinerea lichidităţii întreprinderii depinde şi de
rentabilitatea activităţii acesteia, ştiut fiind faptul că lipsa
rentabilităţii sau o rentabilitate insuficientă pune în pericol
lichiditatea şi menţinerea independenţei financiare.

Lichiditatea şi rentabilitatea, ca obiective ale funcţiunii

financiare, sunt elementele care intervin în definirea politicii
generale a unei întreprinderi.
 Funcţia financiară are rolul de a asigura în mod curent şi la
cele mai mici costuri fondurile firmei şi de a controla buna
utilizare a fondurilor.

Formarea resurselor are loc prin atragerea de capital

financiar de la asociaţi, de la creditori sau din finanţare internă.

Atragerea capitalului din afara firmei pune problema

remunerării acestuia la un nivel apropiat de cel al valorificării
capitalurilor respective pe alte pieţe (monetară, financiară), sursa
de remunerare constituind-o surplusul degajat de o activitate
economică rentabilă.
 Având menirea să satisfacă cerinţele funcţiunii financiare,
activitatea financiară vizează numeroase aspecte cu privire la
previziune şi execuţie, analiză, control şi coordonare, cele mai
importante fiind:

-elaborarea şi executarea bugetului de venituri şi cheltuieli,

preocupându-se în permanenţă de asigurarea resurselor necesare
finanţării complete şi la timp a tuturor acţiunilor;

-fundamentarea necesarului de active circulante şi

asigurarea structurii optime de finanţare a ciclului de exploatare;

-stabilirea şi negocierea preţurilor şi tarifelor;

-organizarea tuturor operaţiilor băneşti de încasări şi plăţi;

 -analiza privind mobilizarea, alocarea şi utilizarea
capitalurilor, precum şi exercitarea acţiunilor de control financiar;

-implementarea unor măsuri în scopul asigurării

echilibrului financiar, rentabilităţii financiare, creşterii economice
şi flexibilităţii întreprinderii.

Se poate desprinde concluzia că viabilitatea unei

întreprinderi depinde, în cea mai mare parte, de buna organizare a
activităţii financiare.
VA MULTUMESC!