Sfântul Paisie Velicicovschi

În istoria spiritualității ortodoxe din România Sfântul Paisie cel Mare ocupă un loc deosebit.
Datorită vieții sale, acesta poate fi comparat cu marii sfinți ai Bisericii din primele veacuri
creștine datorită exigenței și stilului său de viață.

Sfântul Paisie Velicicovschi s-a născut la 21 decembrie 1722 în Ucraina mai exact ăn Poltava,
fiind al 11 lea copil din cei 12. Părinții săi se numeau Ioan și Irina iar Paisie avea să primească
numele de botez Petru. După tată descindea dintr o familie de cazaci bogată care ai cărei
descendenți administrau ca protopopi biserica din Poltava. Mama provenea tot dintr o familie
bogată deoarece era fiica unui negustor de neam evreu care era renumit și bogat.
Mama sa va avea o influență deosebită asupra lui Paisie deoarece acesta îi va pune primele cărți
și îl va da la școală pentru al face preot. Așadar Petru sub grija și hotărârea mamei, este trimis la
studii în Kiev. În această academie, Petru va studia în perioada1735-1739, primul ciclu de studii
(greaca, latina și slavona) dar nesimțind nici o satisfacție din punct de vedere spiritual, ci din
potrivă simțindu se chiar amenințat, ia hotărârea de a abondona și de a pleca la mânastire. Paisie
cu alte cuvinte părăsește scoala latină pentru mânăstirea greacă și se va dedica cu totul
învățământului patristic al Sfinților Părinți.

În vara anului 1746, la vârsta de 24 de ani, pleacă la Muntele Athos în scopul de a-și desăvârși
experiența monahală. El a ajuns la 4 iulie 1746 la Mănăstirea Pantocrator, unde se aflau călugări
greci și slavi. A petrecut următorii patru ani în singurătate și rugăciune, nevoindu-se într-o
sărăcie extremă. A fost călugărit în anul 1750 de starețul Vasile de la Poiana Mărului, aflat în
trecere pe la Muntele Athos, care i-a schimbat numele în cel de Paisie. Urmând sfatul lui Vasile,
el a decis să renunțe la viața austeră din pustiu și a devenit un conducător renumit al schitului
isihast, format din ucenici români și slavi. În 1758 Paisie a fost hirotonit ieromonah (preot-
călugăr) de către episcopul Grigorie de la Athos. Creșterea rapidă a comunității a determinat
înființarea de către călugării de-acolo a schitului Sf. Prooroc Ilie, aflat sub administrarea
Mănăstirii Pantocrator.
Datorită numărul lui mare al călugărilor din jurul Sfântului Paisie  nu permitea desfășurarea vieții
monahale în schitul Sfântul Ilie. Așadar 64 de călugări împreună cu Cuviosul Paisie au părăsit
muntele Athos au trecut pe la Constantinopol s au oprit pentru o scurtă vreme la schitul
vărzărești din părțile Buzăului și neprimind nici o mănăstire de la mitropolitul Țării Românești
deoarece Număra foarte mulți ruși printre ucenici. Cuviosul Paisie a solicitat acest lucru
mitropolitului Moldovei Gavril calimachi Pe care îl cunoștea încă de pe vremea de când era
arhidiacon Al Patriarhiei ecumenice.

Realizarea de excepții a școlii de la Dragomirna a constituit o Filocalia Românească, prima

Filocalie scrisă ântr o limbă vie, vorbită, cu 13 ani îninte de Filocalia grecească de la Veneția. În
1769, monahul Rafail a alcătuit o voluminoasă antologie, de 626 pagini manuscrise, cuprinazând
o serie de texte patristice asupra rugăciunii lui Iisus, provenite doar din traduceri românești. Aici
la Dragomirna, atât Macarie, dar mai ales Ilarion și încă 2-3 eleniști români de marcă, pornesc
lucrarea ce avea să facă din a doua jumătate a secolului al XVIII și primele decenii ale secolului
al XIX, în cultura română, epoca traducerilor patristice și filocalice.
Pe lângă aceste traduceri, la Dragomirna strarețul a mai întocmit o lucrare despre Rugăciunea
minții, în 6 capitole, și o combatere a învățăturii care se răspândise pe atunci în mănăstirile din
Ukraina de către un monah care neagă această rugăciune.

Despre autobiografie deși neterminată ocupă locul principal ca volum și importanță în opera
personală a starețului acest manuscrise a fost descoperit la începutul secolului nostru în
biblioteca Mănăstirii Neamț în în prezent aflând dusei la Academia de Științe din Sankt
Petersburg Pe marginea textelor se află diferite însemnări și completări făcute chiar de Piese
însuși.Scopul Nu a fost de a scrie o autobiografie în sine și a fost acela de a scrie istoria obștii
Paisie ne și activității ei. Titlul original este următorul ,,Autobiografia starețului nu trebuie
confundată cu genul de memorii pe care cineva a aflat la sfârșitul vieții le așterne în scris pentru
posteritate și iar reprezintă Povestea unei continui și febrile căutări a Mântuirii în care este invitat
să se regăsească oricine. Paisie a tradus aproape exclusiv în limba slavonă aceasta pentru că
traducătorii de limba română erau mult mai numeroși decât cei de limba slavonă. Printre
manuscrisele pregătite de Sfântul Paisie găsim scrierile sfinților precum Vasile cel Mare, Ioan
Damaskin, Macarie Egipteanul și ale  părinților filocalici diadoh al Foticeii, Grigorie Sinaitul.
Isaac Sirul. Marcu Ascetul.
Despre preocuparea de asistență socială a cuviosului Paisie putem observa că acesta a avut un
spirit înduhovnicit și nu a putut să treacă cu vederea una dintre poruncile cele mai mari ale
Evangheliei și anume grijă pentru săraci, bolnavi și pentru toți nenorociții  soartei.  Așadar  la
Secu a făcut o bolniță despre care se păstrează câteva informații cum ar fi că o înzestrase cu sobe
și lemnul  necesar în călzirii.  De asemenea la Neamț avea să organizeze o poliță a parte un
ospiciu pentru bolnavii cu afecțiuni psihice. Acestea țineau locul chiar a unor adevărate spitale în
care să se bucure de îngrijire nu numai monahi și credincioșii mireni pentru că mănăstirea în
viziunea sa era ocrotitoare a tuturor bolnavilor.

Paisianismul Nu a fost numai un curent de înnoire monahală și o adevărată mișcare spirituală în

cadrul culturii române pentru că înainte de toate piese nismul a fost o renaștere creștină În
vederea lui  volter. Pe de altă parte paisianismul are deschis vieți monahale bisericești în
timpurile filocalice între o vreme în care viața monahală  devenea din ce în ce mai săracă și mai
lipsită de invățătura Sfinților Părinți.
Curentul bizon a urmărit organizarea după principiile patristice vieții cenobitice anume
1.isihasmul prin  introducerea acestuia în viața de obște,  2.studiul  scriirilor Sfinților Părinți  prin
care sa apăstrat în lumina patristică valoarea rugăciunii neîncetate și a vieții duhovnicești în
obște  și 3.rânduiala vieții călugărești care cuprindea viața de obște o disciplină severă în spiritul
Sfinților Părinți preocuparea pentru cultura teologică a Călugărilor îndeletnicirea cu diferite
meșteșuguri. 

Concluzia care o putem remarca despre viața și activitatea sfântului Paisie Velicicovschi este
faptul că acesta pentru Secolul 18 A fost un pilon de susținere a credinței  ortodoxe din Țările
Române Îmbunătățind viața monahală Din acea vreme Oferind un exemplu chiar prin activitatea
sa reusind să păstreze în mare măsură spiritul credinței moștenit de la Sfinții Părinți.
Bibleografie:
 Istoria Bisericii Ortodoxe Romane. Volumul 2 editura Trinitas
 https://doxologia.ro/sfantul-cuvios-paisie-de-la-neamt
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Paisie_Velicicovschi
 Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea
Sfântului Sinod, Bucureşti, 1992.