CURS 7, 8

CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE – STUDIU COMPARATIV NORME

NAŢIONALE - IPSAS
1. Politici şi opţiuni contabile privind recunoaşterea,
evaluarea şi derecunoaşterea activelor fixe corporale la nivelul instituţiilor publice

Definirea activelor fixe corporale (standardele internaţionale de contabilitate

pentru sectorul public folosesc termenul de imobilizări corporale, norma internaţională
de contabilitate care se referă în mod direct la imobilizările corporale este IPSAS 17
„Imobilizări corporale”. ) la nivel naţional şi internaţional este diferită astfel:
O.M.F.P. nr.1917 / 2005 IPSAS 17 „Imobilizări corporale”
Activele fixe corporale sunt definite ca Imobilizările corporale sunt acele active
fiind obiectul sau complexul de obiecte care:
ce se utilizează ca atare şi care  sunt deţinute pentru a fi utilizate în
îndeplinesc cumulativ următoarele producţia de bunuri sau prestarea de
condiţii: servicii, pentru a fi închiriate terţilor
 au o valoare mai mare decât limita sau pentru a fi folosite în scopuri
stabilită prin Hotărâre a Guvernului; administrative;
 şi o durată de utilizare mai mare de  este posibil să fie utilizate pe parcursul
un an. mai multor perioade de raportare.
De regulă, imobilizările corporale sunt active de valoare mare şi care pot fi
utilizate pe parcursul mai multor perioade contabile. Cu toate acestea, trebuie să avem
în vedere faptul că pot fi îndeplinite ambele criterii şi totuşi, activul să nu fie
recunoscut în bilanţ (ca de exemplu activele corporale primite cu chirie, deoarece nu
respectă definiţia unui activ, în general).
IPSAS 17 „Imobilizări corporale” se precizează că doar utilizarea o perioadă
îndelungată, mai mare de un an, determină încadrarea în categoria imobilizărilor
corporale. În plus, expresia „bun deţinut” exprimă faptul că forma juridică este
devansată de importanţa economică (principiul prevalenţei economicului asupra
juridicului), în sensul că vor fi incluse în situaţiile financiare ale unei firme şi
imobilizările corporale primite în leasing financiar, chiar dacă transferul proprietăţii n-
a avut loc încă.
În normele contabile româneşti, în locul noţiunii de activ fix corporal se
utilizează frecvent noţiunea de mijloc fix. Cele două noţiuni nu se suprapun, deoarece
noţiunea de mijloc fix implică o valoare minimă legală (în prezent 1.800 lei) pe care
activul în cauză trebuie să o aibă, ceea ce are ca efect faptul că deşi unele elemente
satisfac definiţia activelor fixe corporale să fie încadrate ca stocuri, respectiv materiale
de natura obiectelor de inventar.
Imobilizările corporale sunt recunoscute ca active şi incluse în situaţiile
financiare ale unei instituţii publice(respectiv în bilanţ), dacă acestea răspund definiţiei
activelor şi dacă îndeplinesc următoarele condiţii, cumulativ:
 este probabil ca beneficiile economice viitoare sau posibilele servicii asociate cu
elementul să revină entităţii; şi
 costul sau valoarea justă a elementului poate fi evaluat(ă) în mod credibil.

1
 Primul criteriu este satisfăcut atunci când o firmă stabileşte un anumit grad de
certitudine în ceea ce priveşte obţinerea de avantaje economice ca urmare a deţinerii
unui bun. În plus, instituţia publică trebuie să preia atât beneficiile (avantajele
economice viitoare care rezultă clar din destinaţiile pe care aceste elemente le pot avea:
direct sau indirect), cât şi riscurile aferente activului.
Investiţiile imobiliare, deşi corespund parţial criteriilor de recunoaştere, sunt
urmărite în conformitate cu prevederile IPSAS 16 „Investiţii imobiliare”, care le
defineşte ca fiind „proprietatea (teren, construcţie sau parte a unei construcţii, sau
amândouă) deţinută mai degrabă pentru a lua chirii sau pentru aprecierea capitalului
sau pentru amândouă, decât pentru:
 utilizarea în producţia sau furnizarea de bunuri sau servicii pentru scopuri
administrative, sau;
 vânzarea în cursul normal al activităţii.
IPSAS 17 „Imobilizări corporale” IPSAS 16 „Investiţii imobiliare”
Sunt recunoscute ca imobilizări corporale: Sunt recunoscute ca investiţii
 proprietăţile imobiliare deţinute în scopuri imobiliare:
strategice;  terenurile deţinute mai degrabă în
 proprietăţile imobiliare deţinute pentru a scopul creşterii pe termen lung a
oferi un serviciu social; valorii capitalului, decât în scopul
 proprietăţile imobiliare închiriate unor vânzării într-un timp foarte scurt, pe
entităţi în baza unui contract de leasing parcursul desfăşurării normale a
financiar; activităţii;
 proprietăţile imobiliare care sunt în curs  terenurile deţinute pentru a fi
de construire sau îmbunătăţire (se utilizate într-un viitor încă
recunosc la imobilizare corporală doar pe nedeterminat;
parcursul activităţii de construcţie /  o clădire aflate în proprietatea
îmbunătăţire) cu scopul de a fi ulterior entităţii şi închiriată pe baza unuia
utilizate drept investiţii imobiliare. În sau mai multor contracte de leasing
momentul finalizării se vor recunoaşte ca operaţional;
investiţie imobiliară;  o clădire care este liberă, dar care
 proprietăţile imobiliare utilizate de este deţinută spre a fi închiriată
posesor (includ: proprietăţile deţinute în terţilor în baza unuia sau mai multor
scopul utilizării lor viitoare drept contracte de leasing operaţional.
proprietăţi imobiliare utilizate de posesor,
proprietăţile deţinute în scopul
îmbunătăţirii viitoare şi utilizării viitoare
drept proprietăţi imobiliare utilizate de
posesor, proprietăţile aflate în posesia
salariaţilor indiferent dacă aceştia plătesc
sau nu chirie la cursul pieţei), respectiv
proprietăţile imobiliare utilizate de
posesor care urmează să fie cedate.
Al doilea criteriu de recunoaştere este de obicei îndeplinit, deoarece în
momentul procurării unui bun de natura imobilizărilor corporale, costul poate fi
identificat în mod cert cu ajutorul documentelor justificative care atestă achiziţia. Mai
2
greu de determinat este costul imobilizărilor corporale produse de instituţia publică,
deoarece nu toate costurile pot fi capitalizate şi atunci trebuie să se recurgă la aplicarea
raţionamentului profesional pentru capitalizarea cât mai corectă a cheltuielilor.
IPSAS 17 „Imobilizări corporale” identifică aspectele ce trebuie luate în
considerare cu privire la activele de patrimoniu şi activele de infrastructură.
Standardul nu impune entităţii să recunoască activele de patrimoniu care de
altfel ar respecta definiţia şi criteriile de recunoaştere ale imobilizărilor corporale. Dacă
o entitate recunoaşte activele de patrimoniu, ea trebuie să aplice dispoziţiile de
prezentare a informaţiilor specificate de standard, şi poate, dar nu i se impune să aplice
dispoziţiile standardului cu privire la evaluare.
Există o serie de active care sunt descrise drept active de patrimoniu, datorită
semnificaţiei lor culturale, istorice sau legate de mediu (cum sunt de exemplu:
monumentele istorice, situri arheologice, zone de conservare şi rezerve naturale şi
operele de artă). Activele de patrimoniu prezintă deseori anumite caracteristici:
 valoarea lor în termeni culturali, de mediu, educaţionali sau istorici este puţin
probabil să fie reflectată în totalitate într-o valoare financiară bazată doar pe preţul
de piaţă;
 obligaţiile legale şi / sau statutare pot impune interdicţii sau restricţii severe la
cedarea prin vânzare;
 sunt deseori de neînlocuit, iar valoarea lor poate creşte odată cu trecerea timpului,
chiar dacă starea lor fizică se deteriorează; şi
 estimarea duratei lor de viaţă utilă poate fi dificilă, în anumite cazuri ea putând fi de
câteva sute de ani.
Nu există o definire clară a activelor de infrastructură (de exemplu reţelele de
drumuri, sistemele de canalizare, sistemele de furnizare a apei şi energiei electrice,
reţelele de comunicaţii), dar sunt delimitate de standard caracteristicile acestora, astfel:
 fac parte dintr-un sistem sau reţea;
 sunt specializate ca natură şi nu au utilizări alternative;
 sunt imobile;
 pot face obiectul unor constângeri la cedare.
Identificarea activelor fixe corporale, la nivelul instituţiilor publice, conform
reglementărilor naţionale este următoarea:
a. Active fixe corporale propriu-zise:
 terenurile – sub această titulatură se cuprind terenurile agricole şi silvice, terenurile
cu şi fără construcţii, terenurile cu zăcăminte etc. care alcătuiesc domeniul public
sau privat al statului sau unităţilor teritorial-administrative aflate în administrarea
instituţiei sau date în concesiune, închiriere sau folosinţă gratuită, lacurile, izurile şi
bălţile dacă nu reprezintă rezultatul unei investiţii;
 amenajările de terenuri – împrejmuirile, lucrările de acces, racordarea la sistemul de
alimentare cu energie, lucrările de irigaţii, desecări, îndiguiri etc.;
 construcţiile;
 instalaţiile tehnice;
 mijloacele de transport;
 animalele şi plantaţiile;
 mobilierul şi aparatura de birotică;
3
 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
 alte active fixe corporale ale statului: zăcăminte, resurse biologice necultivate,
rezervele de apă;
 avansuri şi active fixe corporale în curs.
b. Active asimilate activelor fixe corporale:
 cărţile din colecţiile bibliotecilor, constituite în colecţii speciale sau în depozit legal;
 activele de patrimoniu;
 activele de infrastructură;
 investiţiile efectuate în scopul amenajării de lacuri, bălţi, iazuri şi terenuri dacă
acestea nu sunt concretizate în active fixe corporale;
 capacităţile puse în funcţiune parţial pentru care nu s-au întocmit formele de
înregistrare
 investiţii realizate la activele fixe corporale luate cu chirie;
 echipamentele militare specializate.
Nu sunt considerate active fixe corporale:
 valorile de muzeu, obiectele de artă şi expoziţii. Fondurile bibliotecilor, muzeelor şi
arhivelor care au statut de bunuri culturale, nu mai sunt considerate mijloace fixe.
Bunurile prevăzute la tratate din punct de vedere fiscal ca mijloace fixe, vor fi
considerate din punct de vedere fiscal materiale de natura obiectelor de inventar,
pentru bunurile comune sau imobilizări financiare - alte titluri imobilizate, pentru
bunurile de patrimoniu;
 motoarele, aparatele şi alte subansambluri, în scopul înlocuirii componentelor uzate
cu ocazia reparaţiilor de orice fel, care nu modifică parametrii iniţiali ai mijlocului
fix;
 sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale care se folosesc fie la fabricarea
anumitor produse de serie, fie la executarea anumitor comenzi, indiferent de valoare
şi de durata lor de funcţionare normală;
 construcţiile şi instalaţiile provizorii;
 animalele care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte;
 pădurile şi resursele naturale regenerative similare;
 prototipurile atâta timp cât servesc ca model la executarea producţiei de serie,
inclusiv seria zero sau sunt supuse încercărilor în vederea omologării la producător;
 echipamentele, uniformele de serviciu şi de oraş pentru elevi şi militari,
echipamentele şi materialele sportive;
 muniţiile de orice fel (bombe, rachete, torpile etc.);
 echipamentele de protecţie şi de lucru, îmbrăcămintea specială, accesoriile de pat,
indiferent de valoarea şi durata lor de utilizare.
De asemenea, legat de identificarea imobilizărilor corporale, dacă părţile
componente ale unui activ au durate de viaţă utile diferite sau aduc beneficii
întreprinderii într-un mod diferit, acestea se contabilizează separat, utilizându-se rate şi
metode de amortizare diferite. Este vorba despre aşa numita „abordare pe
componente” pe care o cer IFRS pentru amortizare. Conform acestei cerinţe se vor
contabiliza separat construcţiile şi sistemele de încălzire aferente sau terenurile şi

4
clădirile pe care sunt amplasate acestea (durata de utilitate a terenurilor este nelimitată,
astfel încât numai clădirile sunt supuse procesului de amortizare).
IPSAS 17 „Imobilizări corporale” cere să fie contabilizate ca şi active
imobilizate:
 piesele de schimb principale dacă durata lor de utilizare depăşeşte un an, cu toate
că în mod curent aceste piese de schimb şi materiale de întreţinere sunt
contabilizate ca şi cheltuieli cu ocazia utilizării lor,
 dacă piesele de schimb şi echipamentele de serviciu pot fi utilizate numai în
legătură cu un element de imobilizare corporală, ele vor fi recunoscute şi
contabilitate drept imobilizări corporale.

I. EVALUAREA LA RECUNOAŞTERE A ACTIVELOR FIXE

CORPORALE / IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Conform O.M.F.P. 1917 / 2005, evaluarea la recunoaştere se realizează la

valoarea contabilă de intrare, reprezentată de:
a. costul de producţie – acest cost cuprinde cheltuielile ocazionate de realizarea
activului fix corporal (cheltuieli directe şi cota de cheltuieli indirecte repartizată
proporţional cu gradul de utilizare al capacităţii de producţie), inclusiv cheltuielile
ocazionate de punerea în funcţiune a respectivului activ fix corporal;
b. costul de achiziţie – cuprinde preţul de cumpărare la care se adaugă taxele
nerecuperabile, cheltuielile de transport şi cele legate de punerea în funcţiune a
activului fix corporal;
c. valoarea justă – se stabileşte în raport de preţul pieţei, utilitatea şi amplasarea
respectivului activ fix corporal. Acesta este valoarea la care se vor înregistra în
contabilitate acele active fixe corporale primite de instituţia publică cu titlu gratuit
(donaţii, sponsorizări, plusuri la inventar, sau active fixe corporale rezultate din
dezmembrarea altor active fixe). Această valoare se determină de către evaluatori
autorizaţi şi trebuie aprobată de către conducătorul instituţiei publice.
d. valoarea estimată – se foloseşte pentru activele fixe corporale obţinute în urma
unor săpături arheologice, rezervele solului şi subsolului etc.
IPSAS 17 „Imobilizări corporale”, un element de imobilizări corporale care
îndeplineşte condiţiile de recunoaştere drept activ, trebuie să fie evaluat la cost. Atunci
când este dobândit dintr-o altă tranzacţie decât cele de schimb (dobândit gratuit sau la
un cost nominal), costul său trebuie evaluat la valoarea justă de la data achiziţiei.
Costul unui element de imobilizări corporale cuprinde:
 preţul său de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele de cumpărare
nerambursabile, după ce sunt deduse reducerile comerciale şi rabaturile;
 orice costuri direct atribuibile activului la locaţia şi în condiţia necesare pentru ca
acesta să poată fi exploatat în condiţiile preconizate de conducere. Exemple de
costuri direct atribuibile:
- costurile privind beneficiile angajaţilor care rezultă direct din construcţia sau
achiziţionarea elementului de imobilizări corporale;
- costurile de amenajare a amplasamentului;
- costurile de lansare şi ambalare;

5
 - costurile de testare a funcţionării adecvate a unui activ după deducerea
încasărilor nete din vânzarea oricăror elemente produse în timpul aducerii
elementului la acea locaţie şi condiţie; şi
- onorariile profesionale.
 estimarea iniţială a costurilor de dezafectare, mutare a elementului şi restaurare a
locului pe care se află acesta, obligaţie pe care entitatea o suportă fie atunci când
elementul este dobândit, fie drept consecinţă a folosirii elementului într-o anumită
perioadă în alte scopuri decât pentru a produce stocuri în acea perioadă.
Conform standardelor internaţionale de contabilitate pentru sectorul public, nu
se cuprind în costul unui element de imobilizare corporală următoarele:
 costuri de deschidere a unei instalaţii;
 costuri de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile de
publicitate şi activităţi profesionale);
 costuri de desfăşurare a unei afaceri într-o nouă locaţie sau o nouă clasă de clienţi
(incluzând costurile de instruire a personalului);
 costuri de administrare şi alte costuri generale de regie;
 costurile suportate atunci când un element care poate fi exploatat în condiţiile
preconizate de conducere nu a fost încă adus în stare de utilizare sau este exploatat
sub capacitate maximă de funcţionare;
 pierderile iniţiale din exploatare, cum ar fi cele suportate în faza de creştere a cererii
pentru produsele elementului;
 costurile de relocare sau reorganizare a unei părţi sau a tuturor operaţiunilor
entităţii.

Exemplu de determinare a costului de achiziţie:

Determinăm costul de achiziţie al activului fix corporal „X” ce va fi recunoscut în
contabilitatea instituţiei publice cunoscând următoarele date:
a. preţul de achiziţie negociat: 120.000 lei;
b. reduceri comerciale (rabat): 2%;
c. TVA 19% [19% x (120.000 – 2% x 120.000) = 22.344 lei];
d. cheltuieli de transport: 10.000 lei;
e. dobânzi aferente creditelor bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung de
fabricaţie: 400.000 lei;
f. cheltuieli cu salariile muncitorilor direct productivi: 30.000 lei;
g. cheltuieli cu punerea în funcţiune a activului fix corporal: 14.000 lei.

cazul I: instituţia publică nu este plătitoare de TVA

costul de achiziţie = preţul de achiziţie – reducerile comerciale + cheltuielile de
transport + cheltuielile cu punerea în funcţiune a activului fix + TVA (nefiind
plătitoare de TVA, aceasta nu poate fi recuperată de la autorităţile fiscale)
costul de achiziţie = 120.000 – 2% x120.000 + 10.000 + 14.000 + 22.344 = 163.944 lei
nu se regăsesc în costul de achiziţie:
- dobânzile aferente creditelor bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung
de fabricaţie: 400.000 lei;
- cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi: 30.000 lei;
6
 cazul II: instituţia publică este plătitoare de TVA
costul de achiziţie = preţul de achiziţie – reducerile comerciale + cheltuielile de
transport + cheltuielile cu punerea în funcţiune a activului fix
costul de achiziţie = 120.000 – 2% x 120.000 +10.000 + 14.000 = 141.600 lei
nu se regăsesc în costul de achiziţie:
- dobânzile aferente creditelor bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung
de fabricaţie: 400.000 lei;
- cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi: 30.000 lei;
- TVA (fiind plătitoare de TVA, aceasta poate fi recuperată de la autorităţile
fiscale) 22.344 lei.

Exemplu de determinare a costului de producţie:

Determinăm costul de producţie al activului fix corporal „X” ce va fi recunoscut în
contabilitatea instituţiei publice cunoscând următoarele date:
a. valoarea activului fix corporale în curs de execuţie la începutul perioadei:
400.000 lei;
b. cheltuieli directe de realizare a activului fix: 140.000 lei;
c. cheltuieli indirecte 80.000 lei, din care 60.000 lei variabile, 20.000 lei fixe;
d. cheltuieli administrative 40.000 lei;
e. gradul de utilizare al capacităţii de producţie este de 80%;
f. cheltuieli cu punerea în funcţiune a activului fix corporal: 14.000 lei.

costul de producţie = valoarea activului în curs de execuţie la începutul perioadei +

cheltuieli directe de realizare a activului fix + cheltuieli indirecte repartizate
proporţional cu gradul de utilizare al capacităţii de producţie + cheltuielile cu punerea
în funcţiune a activului fix
nu se regăsesc în costul de achiziţie:
- cheltuielile administrative 40.000 lei;
- cheltuielile indirecte ce nu corespund gradului de utilizare al capacităţii de
producţie [(20.000 – 80% x 20.000) = 4.000 lei];
costul de producţie = 400.000 + 140.000 + 60.000 + 80% x 20.000 + 14.000 =
630.000 lei

Valoarea justă este preţul echivalent în numerar la data recunoaşterii, atunci

când un activ este dobândit dintr-o altă tranzacţie decât cele de schimb. Dacă plata este
amânată peste termenele normale de creditare, diferenţa dintre preţul echivalent în
numerar şi plata totală este recunoscută drept dobândă pentru perioada de creditare, în
afară de cazul în care această dobândă este recunoscută în valoarea contabilă a
elementului în conformitate cu tratamentul alternativ permis de IPSAS 5 „Costurile
îndatorării”.
În situaţia în care unul sau mai multe elemente de imobilizări corporale este
achiziţionat(e) în schimbul unui activ sau altor active nemonetare sau ale unei
combinaţii de active monetare şi nemonetare, acesta va fi recunoscut la valoarea justă,
în afara situaţiilor în care tranzacţia de schimb nu are conţinut comercial sau nici
valoarea justă a activului primit şi nici a activului la care se renunţă nu pot fi evaluate
7
în mod credibil. Dacă elementul dobândit nu este evaluat la valoarea justă, costul său
este evaluat la valoarea contabilă a activului la care se renunţă. Dacă o entitate poate
determina în mod credibil valoarea justă fie a activului primit, fie a celui la care s-a
renunţat, valoarea justă a activului la care s-a renunţat este utilizată pentru a evalua
costul activului primit, în afară de cazul în care valoarea justă a activului primit este
evidentă în mod mai clar.
Standardul clarifică şi situaţiile în care entitatea determină dacă o tranzacţie de
schimb are conţinut comercial prin analiza măsurii în care fluxurile de trezorerie
viitoare sau posibilele servicii se pot schimba ca urmare a tranzacţiei, astfel:
a. configuraţia (riscul, plasarea în timp şi valoarea) fluxurilor de trezorerie sau a
posibilelor servicii ale activului primit diferă faţă de configuraţia fluxurilor de
trezorerie sau a posibilelor servicii ale activului transferat; sau
b. valoarea specifică unei entităţi a părţii din activităţile entităţii afectate de tranzacţie
se modifică drept rezultat al schimbului; şi
c. diferenţa de la cele menţionate la literele a şi b este în mod semnificativ aferentă
valorii juste a activelor schimbate.
Pentru acele imobilizări corporale pentru care nu există tranzacţii de piaţă
comparabile, valoarea justă poate fi evaluată credibil dacă:
 variabilitatea din seria de estimări rezonabile ale valorii juste nu este semnificativă
pentru acel activ; sau
 probabilitatea diferitelor estimări din serie poate fi evaluată în mod credibil şi
utilizată în estimarea valorii juste.

8
 II. COSTURI ULTERIOARE ALE ACTIVELOR FIXE CORPORALE /
IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

În conformitate cu reglementările contabile româneşti, cheltuielile ulterioare

efectuate cu un activ fix corporal după achiziţionarea, finalizarea acestuia sau primirea
cu titlu gratuit, ce au drept scop menţinerea parametrilor funcţionali stabiliţi se
înregistrează în conturile de cheltuieli curente atunci când sunt efectuate (revizii
tehnice, reparaţii curente).
Cheltuielile ulterioare vor majora costul activului fix corporal atunci când:
 au ca efect îmbunătăţirea performanţelor faţă de parametrii funcţionali stabiliţi
iniţial (aceste cheltuieli ulterioare apar în urma unei operaţii / lucrare de
modernizare) şi anume:
- are loc o îmbunătăţire considerabilă a calităţii producţiei obţinute cu
utilizarea respectivului activ fix (în cazul clădirilor investiţiile efectuate
trebuie să asigure protecţia valorilor umane şi materiale şi îmbunătăţirea
gradului de confort şi ambient sau reabilitarea şi modernizarea termică a
acestora);
- sunt adoptate noi procese de producţie ce vor permite reducerea substanţială
a costurilor de exploatare.
 au ca efect mărirea duratei de viaţă utile şi conduc la beneficii economice viitoare
(aceste cheltuieli ulterioare apar în urma unei operaţii / lucrare de reparaţii capitale).
Valoarea investiţiilor efectuate la activele fixe corporale luate cu chirie, se scad
din contabilitatea instituţiei publice care le-a efectuat şi se înregistrează în
contabilitatea entităţii (instituţie publică / agent economic) care le are în patrimoniu
pentru a majora corespunzător valoarea de intrare a activelor respective, potrivit
contractelor încheiate.
Cheltuielile ulterioare:
- majorează costul activului fix corporal atunci când îmbunătăţesc performanţele faţă
de parametrii funcţionali stabiliţi iniţial
- majorează costul activului fix corporal atunci când generează mărirea duratei de
viaţă de utile şi conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare
- nu majorează costul activului fix, fiind recunoscute drept cheltuieli ale perioadei
când au drept scop menţinerea parametrilor funcţionali stabiliţi iniţial
IPSAS 17 „Imobilizări corporale” menţionează că o entitate nu recunoaşte
costurile ulterioare pentru întreţinerea de zi cu zi a elementelor, în valoarea contabilă a
unui element de imobilizare corporală, acestea fiind recunoscute în surplusul sau
deficitul din exploatare pe măsură ce sunt suportate (costul pentru reparaţii şi
întreţineri). O entitate va recunoaşte în valoarea contabilă a unui element de
imobilizare, costul înlocuirii unei piese dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere
(piesele de schimb principale dacă durata lor de utilizare depăşeşte un an, cu toate că
în mod curent aceste piese de schimb şi materiale de întreţinere sunt contabilizate ca şi
cheltuieli cu ocazia utilizării lor; dacă piesele de schimb şi echipamentele de serviciu
pot fi utilizate numai în legătură cu un element de imobilizare corporală, ele vor fi
recunoscute şi contabilitate drept imobilizări corporale).

9
10