Sunteți pe pagina 1din 1

trăind într-o lume atât de diversă, plină de oportunităţi şi de modele de viaţă care mai de care mai

fascinante, este greu să nu dorim să îmbrăţişăm orice oportunitate ne iese în cale. Este un lucru
bun. Totuşi, e bine să ştim că această deschidere vine la pachet şi cu unele riscuri. Când nu avem
repere şi direcţii clare de dezvoltare, când valorile nu ne sunt bine conturate, când fundaţia
personalităţii nu e bine clădită, riscăm să transformăm viaţa într-un haos. Exact ca un vapor care
navighează în mijlocul oceanului fără o direcţie bine stabilită, ajungem să ne rătăcim.

Când avem prea multe opţiuni ce alegem?

Universul şi lumea în care trăim înseamnă abundenţă şi diversitate. Depinde de noi cu ce lucruri
alegem să ne conectăm şi ce filtrăm din tot ce ni se oferă. Pentru că nu tot ce vine spre noi este
aliniat cu felul nostru de a fi, cu misiunea sau scopul pentru care am fost creaţi.

Ţi s-a întâmplat poate să ai un obiectiv la care ai muncit perioade lungi de timp. Însă atunci când
l-ai atins, fie ai fost dezamăgit, fie ai realizat că nu ţi se potriveşte şi că ţi-ai fi dorit cu totul
altceva. Poate ai urmat un drum doar pentru că cei din jur ţi-au spus să o faci. În cadrul
familiilor, de exemplu, părinţii îşi doresc, cu toată buna lor intenţie, ca cei mici, copiii să urmeze
un anumit model. Să devină medici, doctori, profesori sau să se căsătorească până la o anumită
vârstă. Asta fără să descopere cu adevărat care sunt talentele copiilor, ce îşi doresc ei, dacă
personalitatea lor este potrivită cu proiecţia făcută.

Cunoaşterea de sine este busola care ghidează direcţia în viaţă

Nu întotdeauna ceea ce doresc cei din jur pentru noi, ce vedem la alţii sau ce ni se oferă este ceea
ce ni se potriveşte. În primul rând, este important să ne cunoaştem, să ştim cine suntem. Apoi să
filtrăm din tot vârtejul de oportunităţi, visurile, relaţiile şi obiectivele aliniate cu scopul nostru.
Autocunoaşterea ne opreşte să ne aruncăm în experienţe neasumate, lăsate la voia întâmplării şi
trăite pe principiul “ce o fi, o fi”. Iar asta înseamnă timp plus resurse câştigate şi posibilitatea de
a le investi în obiective care au un potenţial mult mai mare să te împlinească.

Avantajul este că atunci când faci un lucru ghidat fiind de coerenţă, claritate şi autenticitate,
procesul este mult mai accelerat. Faci lucrurile să meargă din pasiunea, din puterea ta interioară
nu apelând la voinţă forţată. Urci muntele, dar ai şi echipamentul potrivit pentru a duce călătoria
ta la final. Găseşti suport, energie, oameni potriviţi să îţi sprijine visul pentru că nu există blocaje
în calea lui.

S-ar putea să vă placă și