Sămânța și fructul la Angiospermae. Răspândirea fructelor și semințelor.

Germinarea
semințelor

Fructul la Angiospermae

Fructul, organ caracteristic angiospermelor se diferențiază după fecundație din gineceu (mai
ales din ovar) cu participarea receptaculului și a celorlalte elemente florale. La formarea
fructului în afară de ovar pot participa: stilul (Clematis sp.), stigmatul (Papaver sp.),
receptaculul (Fragaria sp.), hipsofilele (Corylus sp.).

Fructul conține semințele care se formează din ovule după fecundație.

Transformarea ovarului în fruct este asociată cu modificări histologice în urma cărora peretele
ovarului devine peretele fructului numit pericarp.

Pericarpul este alcătuit din trei zone tisulare: exocarp numit și epicarp (la exterior),
mezocarp (zona mijlocie, în general mai dezvoltată) și endocarp (la interior).

Morfologia fructului

Forma fructelor se aseamănă cu forma ovarului din care provin. Dacă ovarul a fost
monocarpelar sau pluricarpelar sincarp, fructul va fi simplu, dacă ovarul a fost pluricarpelar
apocarpic, fructul va fi multiplu, iar dacă intervin în formarea fructului și elemente florale sau
chiar ale inflorescenței, el va fi compus sau fals.

Structura fructului

Din punct de vedere structural, fructul conține elementele peretelui carpelar. Partea principală
este pericarpul care la rândul său este format, din epicarp, mezocarp și endocarp; epicarpul și
endocarpul pot rămâne în stadiu de mică dezvoltare, mezocarpul luând o mare amploare în
vederea acumulării de substanțe de rezervă (el este acela care reprezintă la majoritatea
fructelor partea cărnoasă a lor); la drupe, endocarpul este puternic sclerificat și împreună cu
sămânța pe care o protejează formează sâmburele.

1
Există și fructe care au o suprafață acoperită cu un strat lucios sau mat de ceară care se
numește periderm. Peridermul poate avea formațiuni anexe (ghimpi, aripi) care au rol în
împrăștierea fructelor.

Clasificarea fructelor

După consistența pericarpului, fructele se împart în două mari categorii: fructe uscate și fructe
cărnoase.

Cele care se deschid la maturitate se numesc fructe dehiscente, iar cele care rămân închise
poartă numele de fructe indehiscente (care conțin de cele mai multe ori o singură sămânță).

Fructe simple uscate dehiscente

Folicula - fruct format dintr-un gineceu monocarpelar care la maturitate se deschide de-a
lungul liniei de sutură a marginilor carpelei. Ex: Delphinium consolida (nemțișorul de câmp).

Păstaia (leguma) – fruct format dintr-un gineceu monocarpelar care la maturitate se deschide
pe linia de sutură a marginilor carpelei (ventral) și de-a lungul nervurii mediane (dorsal) în
două valve sau teci. Ex: Pisum sativum (mazăre), Phaseolus vulgaris (fasole). Păstaia este
caracteristică plantelor din familia Fabaceae. (Fig. 118)

Silicva este un fruct format dintr-un gineceu tetracarpelar, bilocular; între carpelele fertile se
află un perete despărțitor (replum) pe care sunt dispuse semințele. Fructul matur se deschide
în două valve, prin 4 linii longitudinale, de jos în sus, câte dou ă de fiecare parte a peretelui
despărțitor. Silicva are lungimea mai mare decât lățimea. Ex: Cheiranthus cheiri (micșunele),
Sinapis alba (muștar). (Fig. 118)

Silicula este o silicvă scurtă cu cele două axe aproximativ egale. Ex: Capsella bursa-pastoris
(traista ciobanului), Lunaria annuua (pana zburătorului). (Fig. 118)

2
 Fig. 118 Tipuri biologice de fructe. Capsula: 1 - folicula la Helleborus sp.; 1a - dehiscența ventricidă; 2 -
păstaie la Pisum sativum; 2a - dehiscența dorsi-ventricidă; 3 - păstaie la Vicia sp.; 4 - lomenta la Coronilla
varia; 5 - silicva la Cheiranthus cheiri; 5a -dehiscența silicvei; 6 - silicula angustiseptă la Capsella bursa-
pastoris; 6a - dehiscența siliculei; 7 - silicula latiseptă la Lunaria annua; 7a - dehiscența siliculei

Fig. 119 Tipuri biologice de fructe. Capsula: 1 - septicidă (Colchicum autumnale); 1a - dehiscența septicidă; 2
- loculicidă (Tulipa sp.); 2a - dehiscența loculicidă; 3 - septifragă (Datura stramonium); 3a - dehiscența
septifragă; 4 - septifragă la Viola tricolor; 4a – dehiscența septifragă; 5 - pixidă (Anagallis arvensis); 6 -
poricidă (Papaver somniferum); 7 - denticidă (Primula veris); 8 - capsulă ce se deschide în 5 mericarpii la
Geranium pratense; af - axa florii; ca - carpele la maturitatea fructelor; sm - sămânță; stg - stigmate; rst - rostru

Capsula este un fruct cu pericarp uscat, dehiscent la maturitate, format din două sau mai
multe carpele. În funcție de modul de deschidere se deosebesc mai multe tipuri de capsule.

Capsula valvicidă - fruct care se deschide în valve, prin linii longitudinale în peretele
fructului, de la vârf până la bază.

3
Din această categorie fac parte: capsula septicidă - se deschide de-a lungul linei de sutură a
carpelelor (Colchicum autumnale - brândușa de toamnă, Ricinus communis-ricin); capsula
loculicidă - se deschide pe nervura mediană a fiecărei carpele (Gossypium-bumbac, Iris sp,
Lilium sp., Tulipa sp); capsula septifragă - se deschide de o parte și de alta a liniei de sutură
a carpelelor (Datura stramonium- ciumăfaie, Viola sp.). (Fig. 119)

Capsula operculată (pixidă) – se deschide printr-un căpăcel numit și opercul (Hyoscyamus

niger-măselariță, Plantago sp-pătlagină).

Capsula poricidă - se deschide prin orificii (pori) ce se formează la partea superioară a

fructului sau sub stigmat (Papaver sp.). (Fig. 119)

Capsula denticidă - se deschide prin crăpături de forma unor dinți. Ex: Primula sp.

2. Fructe simple uscate indehiscente

Fig. 120 Tipuri biologice de fructe. Nuca: 1 - achenă cu papus (Asteraceae); 2 - achenă (Matricaria
perforata); 3 - diachenă (Carum carvi); 4 - poliachenă (Ranunculus sp.); 4a - achenă; 5 - tetraachenă
(Symphytum sp.); 6 - cariopsă (Triticum sp.); 7, 8, 9 - samara la Ulmus glabra (7), Betula pendula (8) și
Fraxinus excelsior (9); 10 - disamara (Acer pseudoplatanus); 11 - poliachene la Fragaria sp. (achenele sunt
dispuse pe receptaculul cărnos); 12 - poliachene la Rosa sp. (achenele sunt dispuse în receptaculul
cărnos, cupuliform); em - embrion; p - peri; pp - papus; r - rostru; s - șanț

4
Achena este un fruct cu o singură sămânță (monosperm) liberă, neconcrescută cu pericarpul
sau atașată de acesta printr-un singur punct (Asteraceae). (Fig. 120)

Diachena (dinucula) se formează dintr-un gineceu bicarpelar și caracterizează reprezentanții

Familiei Apiaceae.

Tetraachena (tetranucula) se formează dintr-un gineceu bicarpelar care la maturitate se

dedublează – fruct anaschizocarp (Symphytum sp, Boraginaceae, Lamiaceae). (Fig. 120)

Poliachena (polinucula) se formează dintr-un gineceu policarpelar (Fragaria sp, Ranunculus

sp, Rosa sp.). La Fragaria sp, Rosa sp. nuculele (fructele propriu-zise) sunt conținute în
receptaculul cărnos – fruct „fals”. (Fig. 120)

Cariopsa este un fruct cu o singură sămânță cu pericarpul concrescut cu tegumentul seminal

și nucela (Poaceae). (Fig. 120)

Samara (monosamara) este o achenă la care pericarpul se prelungește formând o aripă în

jurul seminței la ulm (Ulmus sp.), bilateral la mesteacăn (Betula sp.) sau unilateral la frasin
(Fraxinus sp.). (Fig. 120)

Disamara este o achenă cu pericarp prevăzut cu două aripi (Acer sp.). (Fig. 120)

Păstaia indehiscentă are o sămânță la Trifolium – trifoi, Melilotus - sulfină, 2-3 semințe la
Arachys hipogaea - alunele de pământ.

Lomenta este un fruct asemănător unei păstăi, gâtuite între semințe; la maturitate se
fragmentează transversal în articule care conțin fiecare câte o sămânță. Ex: Sophora japonica
– salcâm japonez.

Fructe simple cărnoase indehiscente

Baca este un fruct cu epicarp subțire, mezocarp cărnos și endocarpul alcătuit dintr-un singur
strat de celule cu pereții celulozici sau lipsește. Țesutul placentar este bine dezvoltat la

5
Lycopersicum esculentum-pătlăgeaua roșie. Ex: Atropa belladonna, Convallaria majalis,
Lycopersicum esculentum-pătlăgeaua roșie.

Drupa este un fruct cu epicarp subțire, mezocarp cărnos și endocarp lignificat la Prunus -
prun, Cerasus avium - cireș.

Peponida (melonida) se aseamănă cu baca, însă partea externă se lignifică la maturitate, ex:
Cucurbita - dovleac, Cucumis - castravete.

Hesperida este fructul de la citrice la care celulele epidermale interne ale carpelei emit
excrescențe ca niște mici burdufuri în care se acumulează substanțele de rezervă formând
endocarpul, partea cărnoasă a fructului. Epicarpul pielos unistratificat, galben -portocaliu se
numește flavedo, iar mezocarpul pluristratificat este spongios, alb numit albedo și conține
pungi secretoare de origine epidermică. Endocarpul generează peri voluminoși, suculenți care
invadează cavitatea ovariană și reprezintă partea comestibilă a fructului.

4. Fructe cărnoase dehiscente

Drupa parțial dehiscentă prezentă la Juglans regia - nuc are epicarpul și mezocarpul uscat
la maturitate și crapă, iar endocarpul este sclerificat și închide sămânța.

Capsulă cărnoasă dehiscentă prezentă la Aesculus hippocastanum - castan porcesc.

Fructe multiple

Fructele multiple se formează dintr-o floare care prezintă gineceu policarpelar apocarp.

Polidrupa - este un fruct care se dezvoltă dintr-o singură floare cu gineceu policarpelar
apocarp. Polidrupa este alcătuită drupe mici numite drupeole. Ex: Rubus idaeus - zmeur.

Poliachena prezentă la Rosa canina - măceș. Poliachena la măceș prezintă fructele într-o
formațiune provenită din receptaculul cărnos numit hipanțiu. Într-o secțiune longitudinală se
observă fructele propriu-zise numite achene (nucule) colțuroase, de culoare gălbuie acoperite de
perișori și stilul persistent. Acest fruct provine dintr-o floare cu gineceu apocarp.

6
 Fructe compuse

Se formează dintr-o inflorescență.

Soroza provine din inflorescența femeiască spiciformă, unde învelișurile florale devin
cărnoase, iar fructele propriu-zise sunt achene. Prezentă la Morus - dud.

Sicona prezentă la Ficus carica - smochin. Fructul derivă din întreaga inflorescență care
devine cărnoasă și închide în interior fructele propriu-zise care sunt achene.

Glomerulul prezintă învelișurile florale lignificate, concrescute, persistente și închid fructele

propriu-zise care sunt achene. Acest fruct este întâlnit la Beta vulgaris - sfeclă.

Fructe false

Poama provine în mare parte din receptacul care concrește cu carpelele. Endocarpul
cartilaginos închide semințele. Întâlnit la Malus - măr, Pyrus - păr.

Sămânța

Sămânța provine din transformarea ovulului în urma fecundației. Plantele care produc
sămânță în ciclul lor de dezvoltare ontogenetică sunt denumite spermatofite.

Sămânța poate să fie liberă, neînchisă în fruct ca la plantele încadrate în subîncrengătura

Pinophytina (ex: brad, pin, molid), fie închisă în fruct ca la plantele din subîncrengătura
Magnoliophytina (Angiospermatophytina).

Morfologia seminței

Forma seminței variază de la o plantă la alta și uneori poate constitui caracter de

specificitate. Forma semințelor poate fi: sferică la muștar, mazăre, lenticulară la linte,
reniformă la fasole.

Mărimea seminței depinde de specie, de factorii de mediu din timpul formării, de

agrotehnica aplicată și în special de numărul de semințe pe care le conține fructul.

7
 Anatomia seminței

Sămânța este alcătuită din: embrion, endosperm și tegument seminal.

Embrionul provine din diviziunea oului, ou care după fecundație se divide în două celule
suprapuse. Din embrion, prin germinație, se poate dezvolta o nouă plantă, la germinare
embrionul folosește amidonul din sămânță ca sursă de nutriție.

Endospermul provine din diviziunea celulei triploide formate în urma fecund ării nucleului
secundar al sacului embrionar cu unul dintre nucleii spermatici.

Tegumentul seminal provine din transformarea integumentelor ovulului și este alcătuit din
două zone diferențiate: testa și tegmen.

Suprafața tegumentului seminal poate fi: netedă la fasole și ricin, rugoasă la brândușa de
toamnă, catifelată datorită perilor tectori la Strophantus, reticulată la tutun, păroasă numai la
vârful seminței la salcie și plop, păroasă pe toată suprafața seminței la bumbac.

Tegumentul seminal prezintă un hil ce indică locul unde, anterior, ovulul era prins cu
funiculul de ovar. Hilul are forme diferite: de butonieră la fasole, protuberan ță albicioasă la
muștar, pată mare circulară la castanul porcesc. Micropilul ovulului apare în tegumentul
seminal sub forma unui por ce permite trecerea apei în interiorul seminței pe parcursul
procesului de germinare. La nivelul micropilului iese radicula embrionului în timpul
germinației seminței.

Anexele tegumentului seminal sunt structuri de consistență cărnoasă sau cornoasă: arilul,
ariloidul, carunculul și strofiola.

Arilul este o anexă cărnoasă a seminței ce provine din dezvoltarea bazei funiculului cu aspect
de cupă ce înconjoară sămânța total sau parțial. Prezent la Taxus baccata - tisă, Myristica
fragrans - nucșoară.

Ariloidul este o anexă cărnoasă ce provine din zona micropilului și acoperă total sau parțial
sămânța. Întâlnit la Evonymus europaeus - salbă moale.

8
Carunculul este o anexă cornoasă care acoperă micropilul. Prezent la Ricinus communis -
ricin, Viola.

Strofiola este o expansiune cărnoasă a rafei și se întâlnește la Chelidonium majus -

rostopască.

Tegumentul seminal poate fi unitegminat sau bitegminat.

Tegumentul bitegminat este constituit din două zone: testa și tegmenul.

Testa este așezată la exterior. Aceasta este rezistentă, constituită din celule cu pereții
îngroșați și lignificați.

Tegmenul este țesutul intern, moale, format din straturi de celule ce pereții subțiri, celulozici.
Tegumentul bitegminat este prezent la fasole, ricin, in.

Tegumentul unitegminat nu este diferențiat în zone diferite. Prezent la unele specii din
familia Ranunculaceae.

Embrionul provine din zigotul principal, fiind constituit din radiculă (rădăciniță), tulpiniță
(hipocotil, tigelă), muguraș (gemulă, plumulă) și unul sau două cotiledoane. Gimnospermele
pot avea între 2-18 cotiledoane.

Mugurașul este așezat între cotiledoane la dicotiledonate și la baza cotiledonului la

monocotiledonate.

Endospermul secundar (albumen) provine din zigotul accesoriu și conține substanțe de

rezervă pentru hrănirea embrionului în timpul germinației seminței.

După substanțele de rezervă care predomină în endosperm, acesta poate fi:

amilaceu bogat în amidon la Gramineae

oleaginos bogat în lipide la Euphorbiaceae

9
aleuronic bogat în proteine la Umbelliferae

cornos cu multe hemiceluloze la Coffea arabica - cafea.

În funcție de prezența endospermului semințele pot fi:

albuminate când prezintă la maturitate endosperm și

exalbuminate fără endosperm secundar.

În funcție de poziția cotiledoanelor în raport cu suprafața solului, speciile cu semințe

exalbuminate pot avea germinație epigee sau hipogee.

Sămânța la subîncrengătura Pinophytina

După consistența lor semințele pot fi uscate, cărnoase și parțial cărnoase.

Semințe aripate sunt întâlnite la majoritatea reprezentanților familiei Pinaceae. Tegumentu l

seminal este dur, sclerificat. Sămânța este însoțită frecvent de o aripă membranoasă provenită
din țesutul solzului carpelar.

Pseudobace

La Juniperus sp. (ienupăr) floarea feminină este alcătuită din trei ovule sferice, dispuse
fiecare pe câte un solz carpelar. După fecundație solzii carpelari concresc învelind ovulele
într-un corp sferic, cărnos, asemănător unui fruct de tip bacă. Pseudobacele sferice, de culoare
albastră-negricioasă sunt comestibile.

Sămânță protejată de aril

La Taxus baccata unicul ovul al florii feminine este înconjurat la bază de o sporofilă
rudimentară, de consistență cărnoasă care, după fecundație, se dezvoltă și f ormează în jurul
seminței un înveliș cărnos, inițial verde și ulterior de culoare roșie ce înconjură parțial
sămânța – aril. Arilul constituie singura parte netoxică din întreaga plantă (care conține un

10
alcaloid – taxina) și reprezintă o adaptare la răspândirea speciei mai ales ornitochoră (cu
ajutorul păsărilor care consumă arilul).

Adaptarea plantelor pentru răspândirea semințelor

Plantele care își diseminează singure semințele sunt denumite autochore, cele care
diseminează prin intermediul unor factori externi ai mediului, sunt allochore, iar cele
zoochore își răspândesc semințele prin intermediul animalelor. Există și plante hidrochore
care își răspândesc semințele prin intermediul curenților de apă.

Germinarea seminței

Germinarea seminței are loc în urma unor procese calitative și cantitative care determină
trecerea de la viața latentă a seminței în viață activă, având ca rezultat dezvoltarea unei plante
noi. Această trecere este influențată atât de factori interni (maturitatea seminței, puterea de
germinare, integritatea și puritatea seminței), cât și externi (solul, apa, aerul, temperatura,
lumina).

11