Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sarcini de realizare
1.Determină raționamentele necesității unui cod de etică profesională.
a. orice cadru de conducere, cadru didactic sau cadru didactic auxiliar trebuie
să evite, prin afirmaţii, aprecieri sau acţiuni, să afecteze imaginea
profesională şi/sau socială a oricărui alt membru al corpului profesoral, cu
excepţia situaţiilor prevăzute şi formalizate de actele normative în vigoare
(evaluările de personal, comisia de disciplină, comisia de etică etc.);
b. încurajarea reacţiei publice (prin drept la replică, discurs public, întrunire
etc.)atunci cînd o anumită situaţie creată de către membrii comunităţii
educaţionale sau de către oricine altcineva din afara acesteia afectează
imaginea instituţiei de învăţămînt, sistemului de învățămînt general și
profesional tehnic, oricărei persoane, membră a comunităţii educaţionale.
Mereu există soluții de ieșire din orice situații, însă trebuie de o ales pe cea mai
bună și cea mai eficentă, astfel încât să nu fie afectat nici un actori implicat în
situația dată.Mereu trebuie să ținem cont de faptul că trebuie să dăm o mână de
ajutor acelui om ce are nevoie de asta, să-l îndrumăm și să-l ajutăm cu vreun
sfat ca să aibă dorința de a se schimba spre ceva mai bun.