Ion - Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului romanesc modern. El a dat vietii o opera si operei
sale o viata. Cea mai importanta creatie a sa este reprezentata de romanul Ion, publicat in 1920, in
perioada interbelica. Acest roman este primul roman de talie europeana, reusind sa faca trecerea de la
realism la modernitate.

Fiind un roman realist-obiectiv Rebreanu foloseste realitatea de gradul intai ca punct de reper pentru
creatia sa. El marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman au fost mai multe intamplari pe
care le-a trait sau despre care a auzit. De exemplu, scena in care Ion pupa pamantul isi are radacinile in
realitate, autorul vazand la un moment dat un taran care face acelasi lucru. De asemenea, in satul natal a
lui Rebreanu, un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca ea ramasese insarcinata cu cel mai sarac
baiat al satului, iar o alta se casatoreste doar pentru ca a ramas insarcinata, ea lasandu-si parintii fara
pamant.

Romanul Ion este unul obiectiv, iar Rebreanu nu intervine in dramele eroilor sai, nu se implica afectiv,
lasandu-si personajele sa-si construiasca singure traseul existential, acest lucru facandu-l pe Rebreanu sa
fie unul dintre romancierii interesati de problema taraneasca, dar si de cazurile de constiinta.

Titlul, ca element paratextual, reprezinta de fapt numele personajului principal, oferind lectorului
posibilitatea de a patrunde in universul reprezentat, Ion devenind un personaj eponim.

Tema romanului este una sociala si urmareste problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul
secolului 20. Rebreanu creeaza un personaj ce sintetizeaza aspiratiile eterne ale taranului pentru
pamant, pamantul indeplinind un rol de criteriu moral, declansandu-se astfel un conflict tragic intre
lumea generata de personaje si intre destinele individuale care se pierd.

Romanul este alcatuit din doua parti : Glasul pamantului si Glasul iubirii. Acestea cuprind sase,respectiv
sapte capitole cu titluri semnificative pentru actiunea operei : Inceputul, Streangul, Copilul, Nunta,
Sfarsitul, etc. Simetria capitolelor se intalneste la nivelul titlurilor care construiesc romanul, aceeasi
caracteristica fiind redata si de cele doua imagini care inchid si deschid drumul, adica metafora drumului.

In ceea ce priveste compozitia operei, romanul este circular, simetric, inchis. Prima fereastra deschisa a
romanului o reprezinta scena horei care este organizata pe principiul circularitatii. (Dansatorii, fetele
nejucate, sotiile si batranele sunt dispuse concentric, la fel ca si barbatii.) Hora este un element
premonitoriu, ofera o privire de ansamblu asupra personajelor, toti actantii ce vor participa in cadrul
scenariului narativ fiind prezenti la hora. Din punct de vedere simbolic, hora reprezinta un mecanism
existential care isi strica rotatiile atunci cand un element dispare sau se pierde.

Rebreanu isi imparte romanul in doua planuri narative : primul plan urmareste evolutia personajului
principal si relatiile acestuia cu ceilalti participanti la actiune, planul secundar urmareste istoria familiei
Herdelea, cele doua planuri fiind reflectate prin alternanta.

Ion isi da seama ca poate capata respectul cuvenit doar daca obtine pamanturile lui Baciu. Astfel, el
decide sa se casatoreasca cu Ana, renuntand la fata pe care o iubea, motivul fiind strict material. Scena in
care Ion o atrage pe Ana sub umbra unui nuc atrage atentia cititorului asupra adevaratelor interese ale
baiatului si asupra modului viclean in care acesta reuseste sa o seduca pe Ana. Ramasa insarcinata, Ana
se va casatori in cele din urma cu Ion, dar traseul sau existetial va fi intrerupt la scurt timp, din cauza
indiferentei pe care Ion o afisa. O alta scena semnificativa pentru tema operei este cea in care Ion saruta
pamantul. Acest lucru scotand in evidenta iubirea fara margini a baiatului pentru pamant si avere,
pamantul fiind considerat de catre personaj singurul mod de a trai.

In ceea ce priveste constructia personajelor si relatiile dintre acestea, romanul Ion respecta cu
rigurozitate cerintele realiste. Personajele tipice in situatii tipice sunt incadrate in diferite clase, medii si
tipuri. Astfel, autorul isi imparte personajele in tarani (Ion, Zenobia, Ana, Vasile Baciu) si intelectuali
(familia domnului Herdelea, preotul Belciug).

Ion al Glanetasului, personajul eponim al operei, incearca sa isi castige respectul prin dobandirea cat mai
multor pamanturi. Pentru a-si atinge scopul propus, el renunta la atributele morale si isi formeaza un
plan, doring sa obtina pamanturile lui Baciu. George Calinescu spune despre Ion ca ,,Este o bruta, siret in
loc de destept, un animal plin de candoare, egoist.'' Idea seducerii Anei a aparut asa cum sublineaza si
Calinescu din viclenie ,,Ion nu este inteligent si deci nici ambitios, dorinta lui nu este ideal, ci lacomie."
Explicatia pe care o aduce criticul comportamentului taranesc a lui Ion in relatie cu Ana se bazeaza pe
ideea ca intr-o societate taraneasca, femeia nu este decat aducatoare de zestre si producatoare de copii,
iar treptat aceasta devine un simplu obiect fara importanta.

Dupa aparitia romanului, personajul este reinventat de catre Eugen Lovinescu. El arata ca Ion nu este
viclean ci este un tanar ambitios care, pe langa ambitie, el adauga pasiunea ,,Numai o pasiune puternica,
unica da pret adevarat vietii". Problematizarea personajului apare odata cu afirmatia acestuia "Dragostea
nu ajunge in viata, altceva trebuie sa fie temelia". Intrebarea care se pune in legatura cu personajul este :
In ce masura banul dezumanizeaza? Si daca Ion este dezumanizat sau nu. El este asa cum il recunoaste
Vasile Baciu, un innebunit dupa avere, capabil de orice pentru a-si atinge scopul. Este un personaj
superior pentru ca isi construieste un plan pentru a obtine ceea ce isi doreste, ajunge pana la urma o
victima a celor doua glasuri (pamantul si iubirea) fiind condamnat la dezumanizare.

Un alt personaj principal al operei este Ana, o victima in relatie cu Vasile, Ion, Zenobia, chiar si cu
destinul. Este invinsa de neputinta de a-si asuma soarta. Semnele sfarsitului tragic sunt anticipate prin
moartea lui Avrum, acest lucru o conduce la ideea ca omul moare usor si moartea lui Dumitru Moarcas,
cu acesta avand mai multe conversatii despre moarte, el fiind de parere ca sfarsitul este pe masura
faptelor savarsite in timpul vietii. Ana este vinovata pentru ca si-a acordat un sfarsit tragic din cauza
incapacitatii de a intelege ce se intampla. Stie inca de la inceput sfarsitul pe care il va acorda vinovatilor,
dezvoltandu-se astfel o poetica a mortii indusa prin actele de violenta si inducerea sfarsitului de catre
prezenta raului. Un indiciu al raului il reprezinta Savista, oloaga satului. Ea apare de 10 ori in cadrul
discursului narativ, aparitia ei legandu-se de actele de violeta, iar odata ce cresc tensiunile, cresc si
aparitiile acestui personaj. Ea se instaleaza in tinda casei lui George unde " sta ca o reptila la soare". Ea
este purtatoarea ideii ca uratenia fizica (diformitatea) o determina pe cea morala, reprezentand
incarnarea raului universal. Alegerea Savistei la care doar gura retine atentie demonstreaza aproprierea
autorului de personaje si regretul acesteia pentru un sfarsitul tragic. Alegerea lui Rebreanu de a-si omori
personajelor face parte dintr-o linie moralist clasica.

Taranii lui Rebreanu sunt angajati intr-o lupta pentru existenta careia ii fac fata prin instinctualitate si
chibzuinta. Ion este personajul fara Eu, dominat si de imperativele sociale (el dorind sa castige respectul
comunitatii in care traieste prin intermediul pamantului )frustrandu-si subconstientul. Putem spune,
asadar, ca romanul Ion este un drum spre moarte, cititorul avand ocazia sa participe activ la
evenimentele narate, opera individualizandu-se prin aparitia unor elemente de decor, semne ce
anticipeaza moartea, asa cum este crucea stramba cu un Hristos decolorat de intemperii.