Cazul speologilor

Abstract: Prin prezentul eseu mi-am propus o scurtă argumentare în favoarea condamnării
inculpaților din cazul speologilor prezentat în textul lui Fuller. Este important de menționat că
nu susțin condamnarea acestora la pedeapsa cu moartea, însă voi argumenta împotriva
absolvirii celor patru de vinovăția uciderii lui Whetmore. Problema pedepsei capitale este una
mult prea complexă pentru a fi dezbătută și soluționată în acest eseu, însă, ca redută a
justiției, este dezirabilă în detrimentul achitării vinovaților.

I. Pericolul simpatia

În primul rând aș dori să atrag atenția asupra pericolului deosebit pentru soluționarea cazului
pe care îl reprezintă simpatia. În cazul în care ar fi prezentată o situație similară, dar ipotetică,
în care vinovații nu ar avea nici măcar nume, oricine, fie judecător sau civil, ar afirma că
fapta comisă nu este pardonabilă. Însă în cazul speologilor se poate observa că simpatia, care
se regăsește în orice om fără afecțiuni psihiatrice, este capabilă să amorțească vocea rațiunii
și să influențeze procesul de luare a deciziilor, mai ales în cazul judecătorului Foster, dar și în
cazul lui Tatting.

Deși este vorba de un caz șocant, prioritară în soluționarea acestuia ar trebui să fie
legea. Dacă simpatia, empatia, mila și alte astfel de sentimente se strecoară în procesul
decizional se creează un precedent care va duce la o creștere exponențială a influenței acestor
sentimente în soluționarea unor cazuri viitoare.

II. Îndreptățirea inculpaților

Cel mai vehement apărător al inculpaților din textul lui Foster este judecătorul Foster, care se
folosește de argumentul stării naturale pentru a legitimiza acțiunile celor patru. Însă, după
cum comentează și următorul judecător, judecătorul Tatting, Foster se folosește de fapt de un
sofism.

Deși tragic, faptul că speologii blocați în peșteră aveau cele mai mari șanse să moară
de foame dacă nu recurgeau la canibalism nu îi plasează automat în afara legilor, într-un
spațiu al legii naturale. După cum a înțeles și judecătorul Tatting, este imposibil de a
determina granițele spațiului legii naturale, cum știi când te afli sub incidența legii naturale și
când nu, etc. Perspectiva propusă de judecătorul Foster nu produce doar un precedent care
să ,,îndulcească” legea pentru cazurile de omucidere, ci devine și un precedent pentru
motivarea infracțiunilor prin argumentul stării naturale și astfel, instanțele s-ar confrunta cu
afirmații de genul: ,,Am furat, dar eram în legea naturală”, ,,Am făcut evaziune fiscală pentru
că respectam legea naturală”, ,,Legea naturală mi-a permis să trec pe roșu”.

Astfel din orice perspectivă ar fi văzută problema, crima făcută în împrejurările

respective ar fi fost pardonabilă numai dacă aceasta ar fi fost făcută chiar de Whetmore. Dacă
acesta, în urma deciziei grupului, ar fi omorât pe unul dintre aceștia (sau chiar pe toți patru),
acesta ar fi putut pretinde că a făcut-o în legitimă apărare. Desigur acest lucru ar fi făcut ca
acest caz să nu fie la fel de complex și de spectaculos, dar situația aceasta alternativă poate
ajuta la o înțelegere mai profundă a cazului și a urmărilor care pot fi cauzate de o decizie
incorectă.

III. Concluzii

În final aș dori să reamintesc că miza acestui eseu nu este de a determina dacă cei patru
inculpați merită pedeapsa cu moartea sau nu. Aceasta este o problemă separată care nu poate
fi soluționată fără a dezbate și legea în sine, adică a încerca să determini dacă pedeapsa cu
moarte este corectă sau nu.

Miza eseului a fost de a argumenta în favoarea pedepsirii celor patru, considerând la

momentul actual irelevantă execuția sau caracterul pedepsei în sine. Deși, prin simțul
decenței, pedepsirea acestora cu închisoare este o variantă mult mai acceptabilă decât
condamnarea la moarte. Într-unul dintre argumentele în favoarea grațierii acestora se atrăgea
atenția asupra absurdității deznodământului în cazul în care aceștia ar fi condamnați la
moarte, în condițiile în care au murit alți 10 oameni pentru a-i salva. Ce-i drept, acei 10
oameni și-au asumat riscurile respective în încercarea de a salva niște victime ale unor
circumstanțe nefavorabile, nu patru canibali.
Bibliografie

 Fuller, Lon L., ,, Cea mai controversatã hotãrâre judecãtoreascã a tuturor timpurilor.
Cazul exploratorilor speologi”, trad. Dan Stoica, Revista Forumul Judecãtorilor: Nr.
3/2009