Romania postbelica: national-comunism si disidenta anticomunista (1965-1989)

Instaurarea regimului comunist in Romania s-a desfasurat intre anii 1944-1947, urmata de cele doua
etape ale acestuia: Prima condusa de Gheorghe Ghiorghiu Dej (1948-1965) si a doua de Nicolae
Ceausescu (1965-1989).

Perioada lui Nicolae Ceausescu s-a desfasurat intre 1965-1989. Atunci a avut loc schimbarea denumirii
statului in Republica Socialista Romania. Tipul de comunism a trecut de la Comunism Stalinist (model
preluat din Uniunea Sovietica , singurul pe care-l aveau statele comuniste, folosit in perioada lui
Gheorghiu Dej) la National Comunismul, producandu-se la inceputul regimului, in plan intern, o
idealizare ideologica si o distantare fata de Moscova (in perioada lui Gheorghiu Dej, Romania era
subordonata total fata de Moscova).

Dupa decesul lui Ghoerghe Gheorghiu Dej din anul 1965, Nicolae Ceausescu a primit in 1972
functia de Secretar General al Partidului Comunist Roman. In plan extern, in 1968, Romania a refuzat sa
participe la inabusirea miscarii reformiste din Cehoslovacia (revolutie anti-comunista), iar aceasta
actiune l-a ajutat pe noul lider comunist sa-si creeze o imagine pozitiva in tara si în Occident. In 1971,
Nicolae Ceausescu a lansat „Tezele din iulie” ce anuntau orientarea nationalista a regimului. Dupa
vizitele din China si Coreea de Nord, Ceausescu a decretat si in Romania asa-numita „revolutie
culturala”, punand capat liberalizarii interne si revenind la un control ideologic strict. In aceasta perioada
era promovat cultul personalitatii conducatorului.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, si in Romania, asemeni celorlalte state est-europene se aplica
o economie planificata de stat si centralizata, mai exact economie de comanda-control, cu planuri
cincinale. In plan intern, cresterea economiei a fost impusa intr un ritm alert, astfel ca a avut loc
nationalizarea tuturor mijloacelor de productie: intreprinderi, fabrici, sisteme bancare, trecute in legea
statului fiind desfiintata proprietatea privata. In zona rurala, se urmarea eliminarea elementelor cu
potential si colectivizarea agriculturii, care insemna trecerea pamanturilor taranilor in proprietatea
statului, desfiintarea micilor proprietati taranesti (se punea accent pe industrializare, interesul fiind
dezvoltarea industriilor de masini, metalurgice etc.).

In 1974 a avut loc sistematizarea teritoariala, cu scopul de a urbaniza, reorganiza si uniformiza

localitatile urbane si rurale. Pe la sfarsitul anilor ’70 au aparut primele semne ale crizei alimentare odata
cu inceperea platilor creditelor contractate de Ceausescu cu aproape un deceniu mai devreme pentru
tehnologizarea industriei comuniste. Acest proces a fost un total esec care a dus la o continua degradare
a nivelului de trai. Ca urmare a politicii dictatoriale si a lipsurilor de tot felul, au loc actiuni de revolta ca
greva minerilor din Valea Jiului-1977, demonstratia de la Brasov-1987.

In Ianuarie 1977 a inceput disidenta lui Paul Goma, autor deja al multor inscrisuri dusmanoase,
refuzate sistematic de cenzura. In 1982-1989 isi incepe disidenta doamna Doina Cornea, profesoara la
Facultatea de Filologie din Cluj. In mai 1984 - Dorin Tudoran, ziarist și poet, cere plecarea din tara din
cauza conditiilor economice, politice și de creație, amenintand cu difuzarea unei scrisori deschise la
„Europa Libera“.
 Toate aceste actiuni au dus la Revolutia din decembrie 1989 care a cauzat caderea comunismului.
Aceasta s a manifestat printr o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii desfasurate în Romania,
între 16 și 25 decembrie 1989. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera
în mod pasnic la democratie. Romania a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie
violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati.

Din auzite si citite, mi am putut forma o oarecare opinie despre perioada in care Ceausescu era la
putere. Asa cum o mare parte considera ca acea perioada era mai benefica pentru noi decat cea de
acum, datorita faptului ca locurile de munca erau asigurate, nu exista coruptie, toti aveau case si erau
egali, din afara, sau cel putin din perspectiva mea, lucrurile nu erau tocmai asa deoarece statul in sine
era corupt, iar „fiecare avea o casa” era tot o chestiune ideologica în stransa legatura cu industrializarea
si planurile economice ale regimului. Cat despre locurile de munca, intr-adevar erau ocupate de marea
parte a societatii din acel timp, dar numarul angajatilor ducea la o productivitate redusa, in plus, regimul
introduse in Codul Penal in 1968 infractiunea de vagabontaj. Tocmai pentru a fi siguri ca „fatada” pe
care doreau sa o creeze, ca toti au locuri de munca, va reusi.

Bibliografie:

https://sites.google.com/site/istorieconsultatiionline/home/teme/tema-6-romania-postbelica-stalinism-
national-comunism-si-disidenta-anticomunista/pagina-3

http://suplimentuldecultura.ro/3417/crizele-alimentare

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revoluția_Română_din_1989

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia_disidenței_anticomuniste_în_România

Carte:

Ioan-Aurel Pop, Istoria ilustrata a romanilor pentru tineri, Ed. Litera

Ioan Ciuperca, Elena Cozma, Istorie -Manual pentru clasa a XI-a, Ed. Corint