Sunteți pe pagina 1din 3

COMPORTAMENTUL NEGATIV AL ELEVILOR.

FACTORI ȘI PREVENIRE

Prof. înv. primar MUNTEANU VALENTINA


Școala Gimnazială ,,Sf.Vineri” Ploieşti, Prahova

În viața de zi cu zi ne confruntăm tot mai des cu comportamente ale copiilor


marcate de violență fizică sau verbală, care ne determină să învinuim pe de o parte
familia, pe de altă parte școala.
Jean Piaget a identificat două stadii principale de dezvoltare în planul moral al fiinţei
umane: stadiul moralităţii heteronome sau al realismului moral (o morală bazată pe
constrângere), iar cel de-al doilea, al moralităţii de cooperare sau autonome.
Identificarea de sine la copiii de clasele I – IV se realizează în plan psihosocial. M.
Swainson şi L. Kolberg au constatat că între 10 şi 12 ani apare un mod de gândire morală
orientat spre colectiv, aprobare socială a grupului de semeni (covârstnici) devenind
deosebit de important pentru copii. Se remarcă creşterea ambivalenţei faţă de autoritatea
părintească şi pentru autoritate în general.
Drumul formării profilului moral începe cu asimilarea unor elemente noi de conduită
morală; cu timpul, el se convinge de necesitatea faptelor respective, iar cerinţele morale
formulate de adult şi întărite prin exerciţiu sistematic se transformă în deprinderi şi
obişnuinţe, devenind comportamente relativ stabile ale personalităţii.
Pe de altă parte, existenţa unor noţiuni clare şi a unor reprezentări adecvate ale
faptelor morale nu influenţează întotdeauna comportamentul direct al copilului. Se
constată frecvent situaţii în care copiii ştiu bine ,, ce este permis / nepermis”, ,,ce este
bine/rău” şi totuşi conduita lor nu este în concordanţă cu ceea ce cunosc. Un asemenea
dezacord se produce, de obicei, din cauză că în procesul asimilării lor, cunoştinţele morale
nu s-au asociat încă cu trăiri afective, emoţionale, pentru a deveni realmente surse
dinamogene ale comportamentului moral.
Copilul se află la începuturile procesului de constituire a conştiinţei de sine şi a
construirii identităţii personale. Aici intervin ereditatea, mediul şi educaţia, ca fiind
principalii factori ai dezvoltării psihice.
Predispoziţiile ereditare nu există în stare pură, nu sunt fixe, ci variabile, datorită
plasticităţii sistemului nervos. Există, totuşi, ,,cei şapte ani de acasă”.
Mediul oferă ,,materialul de construcţie” pentru devenirea psihicului uman. El constă
în totalitatea condiţiilor naturale şi sociale, materiale şi culturale, totalitatea influenţelor
spontane sau organizate care se exercită asupra individului. Mediul emite mesaje difuze
ori pregnante, capabile să modeleze, în timp, personalitatea. Fiecare stabileşte selectiv
legături cu mediul, deci nu se poate afirma că există condiţii egale de mediu. Dintre factorii
de mediu social, importanţă hotărâtoare în evoluţia fiinţei umane prezintă familia şi şcoala.
Şcoala, datorită pregătirii psihopedagogice a cadrelor didactice, va remarca, uneori
înaintea familiei, tulburări de comportament şi va încerca îmbunătăţirea acestuia sau va
îndruma părinţii către un serviciu specializat.
Depistarea disfuncţiilor în comportament se datorează cunoaşterii elevilor. Dintre
metodele de cunoaştere a elevilor amintim: observaţia, experimentul, convorbirea, analiza
produselor activităţii elevilor, anamneza, metode psihometrice, metoda Zapan, fişa
psihopedagogică etc.
Comportamentul negativ al elevilor se poate manifesta la orice nivel:
- atitudine de respingere faţă de învăţătură;
- atitudine de respingere faţă de învăţător/profesor;
- atitudine de respingere faţă de colegi;
- violenţă (fizică sau în limbaj) faţă de colegi;
- indiferenţă faţă de consecinţe (note, pedeapsă);
- refuz de a participa la activităţi colective etc.
Cadrul didactic trebuie să caute cu atenţie motivele acestui comportament negativ,
să le analizeze şi să le înlăture. De regulă, importanţa majoră o deţine stabilirea valorii
personale care poate duce către încredere / neîncredere în propriile forţe, apoi la un
comportament corect/deviant.
Factorii răspunzători de stabilirea valorii personale sunt:
1. familia (influenţe pozitive / negative);
2. societatea (sistemul de valori al societăţii; eu = realizări + părerile celorlalţi despre
mine);
3. înfăţişarea exterioară (cum arăt ?);
4. realizări (ce sunt în stare să fac ?);
5. poziţie (cât sunt de important ?).
De importanţă pentru copiii de 6 – 11/12 ani sunt factorii 1, 2 şi 4.
Observând tendinţe ale comportamentului negativ, şcoala are obligaţia de a lua
imediat legătura cu familia pentru a găsi cauzele, pentru a le înlătura şi pentru a îndrepta
comportamentul elevilor.
Copiii au nevoie să se simtă iubiţi, acceptaţi de alţii, să se accepte ei înşişi şi să
aibă încredere în forţele proprii. Copiii trebuie ajutaţi să înţeleagă că :
- nu toţi pot atinge anumite performanţe şi nici nu este obligatoriu acest lucru;
- cei care greşesc se pot îndrepta; trebuie să răspundă totdeauna pentru faptele lor;
- nu trebuie să te aprecieze alţii pentru a fi o persoană bună şi valoroasă;
- oricine se poate îndrepta.
Pentru a preveni comportamentul negativ al copiilor, pornim de la cunoaşterea lor
în momentul preluării clasei. Sugerăm: discuţii cu părinţii; discuţii cu profesorii; sondajul
,,Cine sunt eu ?” (pentru elevii mai mari).
Urmărirea evoluţiei copiilor ,,din umbră” poate fi de un real ajutor. De asemenea:
analiza stării de sănătate, selectarea grupurilor din care face parte, discuţii deschise pe
diferite teme (individuale / frontale), analiza răspunsurilor oferite de elevi la ore,
îndrumarea lecturii particulare, a emisiunilor T.V. şi a filmelor urmărite etc. Toate acestea
trebuie să aibă ca suport dragostea familiei şi interesul necondiţionat al cadrului didactic.
Să nu uităm: este mai bine să prevenim decât să tratăm!

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. Irina Maciuc – Formarea continuă a cadrelor didactice; Ed. Omniscop; Craiova;
1998;
2. Robert McGee – În căutarea semnificaţiei; Ed. Fundaţiei Culturale Române; Bucureşti;
1997;
3. Rose Vincent – Cunoaşterea copilului; E.D.P.; Bucureşti; 1972.