,,Povestea lui Harap-Alb”

de Ion Creangă

Basmul cult este o specie narativă, cu personaje numeroase, cu acțiune

implicând supranaturalul, care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de
către erou. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.
Basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în anul 1877, în
revista ,,Convorbiri literare”. Aparține realismului, curent literar preferat de
prozatori în perioada secolului al XIX-lea ce se caracterizează prin expunerea
dintre clase sociale, preferința pentru personajele tipice (pentru o categorie socială)
și prezența personajelor exponențiale (învinși și învingători). Opera scrisă de Ion
Creangă este considerată o narațiune bogată și ,,un veritabil bildungsroman”
(George Munteanu).
Titlul are alcătuire analitică și face referire la destinul urmat de un fiu de
crai, a cărui nume primit îi defineşte existenţa de după încălcarea sfatului părintesc.
,,Harap-Alb” este un oximoron, deoarece ,,harap” înseamnă negru, având sensul de
rob, iar adjectivul ,,alb” marchează statutul său de rob alb.
Tema principală a basmelor, lupta dintre bine și rău, ocupă un rol secundar
în acest text, deoarece nu este o luptă directă între erou (Harap-Alb) și personajul
negativ (Spânul). O altă temă întâlnită în operă este cea a inițierii protagonistului în
necunoscut și maturizarea acestuia. De aceea se poate spune că acest basm este și
un bildungsroman. Fiul de crai nu are puteri supranaturale, dar dobândește prin
trecerea probelor supuse de Spân, o serie de calități morale.
Narațiunea este realizată la persoana a III-a, de către un narator omniscient,
dar nu și obiectiv, deoarece intervene adesea prin comentarii precum ,,ce-mi pasă
mie? Eu sunt dator să spun povestea și vă rog să mă ascultați”, dar și din atitudinea
sa față de personaje, acesta fiind de partea binelui. Acțiunea se desfășoară într-un
trecut îndepărtat și vag precizat ,,Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea
trei feciori. Și craiul acela avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară,
mai depărtată”. Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care
trebuie să ajungă în lumea necunoscutului, simbolic: de la imaturitate la maturitate.
 Harap-Alb este personaj principal, dar și eponim (numele acestuia apare în
titlu). Acesta este cel mai mic dintre feciorii craiului. Inițial acesta era timid,
rușinos și lipsit de curaj. Primul pas spre începerea călătoriei a fost întălnirea lui cu
o bătrână, când se arată pentru prima dată bunătatea mezinului, prin faptul că îi
oferă ajutorul. Drept răsplată, aceasta și-a dezvăluit identitatea și s-a dovedit a fi
Sfânta Duminică.
Sfânta Duminică joacă un rol important în călătoria lui Harap-Alb, știind greutățile
prin care va trece, prezicându-i într-un fel viitorul ,,vedea-te-aș împărat”/,,prin
puterea ce îmi este dată știu dinainte ceea ce au de gând să izvodească puternicii
pământului”. În cele din urmă el acceptă sfatul acesteia de a lua calul, armele și
hainele tatălui său. Fiul de crai îi oferă calului jar, însă acesta era atât de slab ,, de-i
numărai coastele”. Chiar dacă îl judecă la prima vedere, calul se dovedește a fi
unul fermecat. Fiul craiului se urcă pe cal, dar acesta îl ridică de trei ori până la cer
drept răzbunare că îl lovise ,,și atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri și
apoi se lasă în jos ca o săgeată”. Prin acest lucru, calul încercă să îl facă pe Harap-
Alb să înțeleagă greșeala făcută, scopul fiind îndrumarea protagonistului pe
parcursul procesului de maturizare. În cele din urmă cei doi sunt legați printr-un
jurământ și pornesc în călătorie ,,și de acum înainte sunt gata să te întovărășesc
oriunde mi-i porunci, stăpâne”.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea labirint. Acesta avea
nevoie de un îndrumător, iar cele trei apariții ale Spânului îl determină să încalce
sfatul părintesc. Coborârea în fântână este momentul în care Spânul își arată
adevărata față și îl obligă pe mezin să facă schimb de identități, iar astfel primește
numele de Harap-Alb ,,jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare
întru toate”. Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe:
aducerea sălăților din Gradina Ursului, aducerea pileii cerbului și a fetei
Împăratului Roș. Cu ajutorul Sfintei Duminici trece de primele două probe. Ultima
probă este cea mai complexă și necesită noi ajutoare. La curtea Împăratului Roș
este supus la alte doua probe, fiind ajutat de personaje cu puteri supranaturale. Alte
trei probe sunt legate de fata Împăratului, care la rândul ei impune o ultimă probă.
După îndeplinirea probelor aceștia se întorc la Împăratul Verde, iar fata îl demască
pe Spân. El îl acuză pe Harap-Alb că nu și-a ținut promisiunea și îi taie capul. În
felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că ultima etapă a maturizării
protagonistului a fost îndeplinită, iar rolul Spânulu i se sfârșește. Calul fermecat
este cel care se răzbună pe Spân și îl omoară. Fata Împăratului Roș îl învie pe
Harap-Alb, iar eroul își recapătă identitatea și recompensa: împărăția și fata
Împăratului Roș. Nunta și schimbarea statutului social afirmă maturizarea eroului.
,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularități:
reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor și specificul limbajului.