Teoria constructivismului social

L.S.VÎGOTSKI

Cuvinte cheie: Acomodare, acțiune mintală și obiectuală, eșafodaj, construire de

cunoștințe, interacțiune, situație de învățare, aplicabilitate, zona proximei
dezvoltări.

Prezentarea a cinci aserțiuni:

1. Învățarea se axează pe implicarea in mod active a participanților pentru a

construe cunoașterea.

2. Învățarea reprezintă un efort comun deoarece acesta este depus atât de adulți cât
și de copii, de unde rezultă colaborarea dintre un expert și un novice
=CONCEPTUL DE EȘAFODAJ (procesul prin care adulții ofera ajutor copiilor în
rezolvarea de probleme)

3. Învățarea se realizează prin colaborare cu ceilalți (constructivismul social)

4. Învățarea precede dezvoltarea

5. Zona proximei dezvoltări este legătura dintre învățare și dezvoltare

ZPD= distanta dintre nivelul de dezvoltare actual și nivelul de dezvoltare potențial

Prezentarea a două cercetării axate pe această teorie:

1. J. Piaget – Teoria psihogenezei cunoștințelor și operațiilor intelectuale

Teoria sa porneşte de la ideea conform căreia dezvoltarea cognitivă are loc prin
procesul de construire şi dezvoltare a structurilor cognitive, a acelor „hărţi
mintale”, scheme sau reţele deconcepte la care individul face apel pentru a înţelege
şi reacţiona faţă de experienţele pe care interacţiunea cu mediul i le procură.
Aşadar, interacţiunea cu mediul este o formă de dezvoltare a inteligenţei; pe
măsura intervenţiei asupra mediului schemele cognitive se multiplică şi se
modifică în mod continuu, pornind de la reflexe înnăscute şi ajungând până la
activităţi mintale foarte complexe.Potrivit lui Piaget, schemele sunt acele patternuri
sau unităţi de acţiune, idei pe care le construim pentru a da sens interacţiunii
noastre cu lumea, pentru a ne adapta mediului înconjurător. Schemele pot fi
asemuite unor „dosare” în care „depozităm” informaţie (idei, amintiri, capacităţi şi
asocieri legate de anumite seturi de operaţii asupra mediului). Piaget considera că
ideile, gândurile sunt de fapt acţiuni interiorizate; individul explorează şi
interacţionează cu mediul său înconjurător şi tocmai aceste interacţiuni fizice devin
acţiuni internalizate, idei. În momentul în care aplicarea schemelor existente
devine imposibilă, se produce o stare mintală de instabilitate, numită de Piaget
dezechilibru. Această lipsă de echilibru este resimţită de individ ca neplăcută şi se
remediază prin procesul psihic de echilibrare, de ajustare a schemelor prin
asimilare şi acomodare, care, în final,conduc la adaptare.

2. J. Bruner- Teoria genetic-cognitivă și structurală

Spre deosebire de Piaget şi în acord cu Vîgotski, Bruner evidenţiază rolul

limbajului îndezvoltare, limbaj care nu numai că reflectă experienţa, dar o şi
transformă. Pornind de aici, Bruner a reliefat aspectul social al învăţării. El
avansează conceptul de „reciprocitate” definit ca „o nevoie umană profundă de a
da o replică altcuiva şi de a lucra împreună cu alţii pentru atingerea unui obiectiv”.
Astfel, reciprocitatea este un stimulent al învăţării: „Când acţiunea comună este
necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obţinerii
unui rezultat,atunci par săexiste procese care stimulează învăţarea individuală şi
care conduc pe fiecare la o competenţă cerută de constituirea grupului.” (Bruner,
J., 1970)

Implicații ale teoriei în plan educațional:

- Individualizarea și personalizarea învățării

- Utilizarea strategiilor interactive, invățare centrată pe elev
- Evaluarea centrată pe competențe
- Învățarea prin cooperare