Riscul: concept, componente şi

clasificare
Conceptul de risc şi componentele riscului

Societatea contemporană este confruntată permanent cu o

extraordinară diversitate de riscuri: riscuri naturale, riscuri
profesionale, riscuri ce afectează sănătatea, riscuri ce
deteriorează mediul înconjurător şi au efecte negative asupra
generaţiilor viitoare etc., a căror acţiune este permanentă.

Una dintre numeroasele definiţii date riscului arată ca acesta este

o ameninţare, o posibilitate de producerea a unui eveniment
cauzator de pagube, caracterizat, pe de o parte, prin gravitatea
consecinţelor sale şi, pe de alta parte, prin probabilitatea sa de
producere.

Amploarea riscului este greu de cunoscut, acelaşi risc putând

produce efecte sensibil diferite, în funcţie de condiţiile în care se
produce. Efectele riscului de accident auto diferă după
autovehiculele angrenate în acesta, după anotimpul şi locul în
care se produc, după viteza de circulaţie, după starea
carosabilului, după faptul dacă centurile de siguranţă sunt
cuplate sau nu etc.

Există metode de caracterizare a riscului, dar rezultatele lor

suferă de prezenţa unor puternice elemente de subiectivism.
Acelaşi risc poate fi descris, analizat, măsurat, în viziuni şi în
scopuri diferite, după observatorul care le urmăreşte.

Utilizarea cuvantului risc în cadrul activităţii economice este des

întalnită. Riscul este folosit în cadrul conceptului de gestiune a
unei activităţi al riscului ca exprimare a mai multor înţelesuri:

 posibilitate de daună;
 probabilitate de daună;
 accident;
 pericol;
 incertitudine;
 o proprietate sau o persoană expusă la un pericol;
 daună potenţială;
  incertitudine referitoare la daunele potenţiale;
 posibilitate de caştig;
 probabilitate de caştig;
 incertitudine referitoare la expunerea unei entităţi la mediul
extern;
 incertitudine referitoare la expunerea unei entităţi la mediul
intern;

Riscurile prezente în societatea contemporană au fost grupate în

anumite tipuri de risc. O asemenea grupare cuprinde:

 riscul de ţară
 riscul în operaţiunile cu devize
 riscul contractual
 riscul de faliment
 riscul în decizia de investiţii
 riscul valorilor mobiliare 
 riscul în marketing
 riscul în asigurări

Într-o altă lucrare de specialitate, riscurile sunt grupate în :

 riscuri generale
 riscul de ţară
 riscuri în operaţiuni cu devize
 riscuri economice
 riscul contractual
 riscul de faliment
 riscul în investiţii
 riscul în asigurări

Componentele riscului

Orice risc este compus din patru componente, care pot fi

clasificate, astfel:

 pericole (cele care declanşează apariţia riscului), o noţiune

mai largă a unei game de forţe care pot produce un rezultat
advers;
 resurse, active, populaţia sau caştiguri (cine/ce este afectat)
care pot fi ameninţate de pericole, adică lucruri de care
depinde continuitatea operaţiilor unei activităţi;
  factori influenţi (cei care influenţează evoluţia riscului),
acele particularităţi interne sau externe acestor resurse care
tind să crească sau să reducă probabilitatea de realizare a
pericolului sau severitatea consecinţelor dacă se realizează;
 consecinţe (urmările întamplării riscului), modul în care
efectele pericolului afectează consumul de resurse diverse.

Clasificarea riscurilor
Pentru firmele (întreprinderile/organizaţiile) din orice domeniu de
activitate gama de riscuri posibile pentru o firmă (organizaţie)
este enormă.

Tradiţional, riscurile se împart în şapte importante grupe, însă

fiecare grupă în sine cuprinde un număr însemnat de pericole
limitate numai de o imaginaţie, dar în general următoarele riscuri
pot fi luate în considerare numai într-un context global:

 riscuri pure
 riscuri speculative 
 riscuri politice
1. După aria de acoperire

A. distrugeri materiale

 incendiu, explozie;
 riscuri naturale: furtună, inundaţie, cutremur;
 avarii accidentale inclusiv la sistemele computerizate;
 contaminare/poluare;
 riscuri tranzitorii;

B. acte criminale

 furt, spargere şi răpire;

 distrugeri ecologice;
 fraudă, viruşi, fraudă pe computer şi spionaj pe computer;
 spionaj industrial, sabotaj şi acte de terorism;

C. întreruperea (discontinuitatea) afacerii

 cauzată de distrugeri materiale sau acte criminale;

 lipsa ofertei – materii prime, energie, apă;
  dispariţia furnizorilor sau clienţilor datorată
distrugeriimaterialelor la întreprinderi;
 grevă, revoltă, insurecţie;
 întreruperea spontană a muncii;
 plecarea (pierderea) personalului datorită competiţiei;

D. daunele de răspundere civilă

 răspundere civilă generală;

 răspundere de produs;
 răspundere profesională;
 poluarea mediului;

E. distrugerea de vieţi omeneşti

 accidente la locul de muncă;

 boli profesionale;
 pierderea personalului de bază datorată: bolilor,
accidentelor, răpirii;

F. riscuri financiare

 riscul de credit - intern şi extern;

 riscul de rată de schimb valutar;
 riscul de dobandă;

G. riscuri politice

 activele externe de recuperat de către guvernul unei ţări;

 barierele întalnite în cazul repatrierii profitului;

H. riscuri de natură informaţională

 modalitatea de transmitere şi utilizare a informaţiei;

I . La aceaste tipuri de riscuri pot fi adăugate desigur, categoriile

de riscuri investiţionale şi alte riscuri menţionate la riscurile
specifice firmelor care activează în domeniul financiar:

 riscurile investiţionale (de devalorizare, de lichiditate, de

dobandă, de supraevaluare);
  alte riscuri (de participare, garanţiile date în favoarea
terţilor, înregistrarea unor pierderi datorată unor terţi, riscul
general al afacerilor, riscul managerial).
2. După posibilitatea întamplării

 riscuri potenţiale;
 riscuri reale;
3. după factorii care provoacă apariţia riscului

 riscuri interne (provocate de factori din interiorul

companiei);
 riscuri externe (provocate de factori din afara companiei);
4. după caracteristicile activităţii unei companii

 riscuri primare (aferente activităţii de bază);

 riscuri secundare (aferente celorlalte activităţi);
5. după consecinţele întamplării

 riscuri catastrofice;
 riscuri minore;
6. după categoria celor afectaţi de producerea riscului

 riscuri particulare/directe (este afectat cel care desfaşoară

activitatea/proprietarul);
 riscuri generale/indirecte (este afectat mediul
extern/societateaîn general);
7. din punct de vedere al frecvenţei şi intensităţii întamplării

 riscuri cu o frecvenţă mică, medie, ridicată;

 riscuri de o intensitate mică, medie, ridicată;
 (între aceste două caracteristici există o legătură invers
proporţională).

Pentru o firmă care desfăşoară activitatea de asigurări generale

(inclusiv asigurări de bunuri) clasificarea riscurilor, conform
Autorităţii de supraveghere a activităţii de asigurare din Uniunea
Europeană. Riscurile posibile (globale) la care firmele din
domeniul asigurărilor - în cazul de faţă asigurări generale - pot fi
expuse, sunt:

Riscuri primare (legate de activitatea de bază)

 riscul de eroare: poate apărea ori de cate ori tarifele de

prime se dovedesc a fi insuficiente -neacoperitoare- datorită
faptului că la fundamentarea acestora nu au existat
suficiente date statistice care să permită o extrapolare
privind dezvoltarea - evoluţia - riscului asigurat.
 riscul de deviere: se manifestă atunci cand pe parcursul
desfăşurării activităţii de asigurare se înregistrează o
evoluţie a daunelor şi a costurilor activităţii de asigurare
mult diferite de cele care au stat la baza calculării primelor.

O astfel de evoluţie poate fi determinată de schimbările petrecute

în propagarea unor factori care influenţează riscul.

Este vorba de schimbări privind rata de mortalitate şi

morbiditate, nivelul preţurilor şi salariilor, rata şomajului,
legislaţia, criminalitatea, înregistrarea unei frecvenţe şi intensităţi
la unele calamităţi naturale cu mult peste media din perioadele
precedente.

Factori care influenţează:

 lipsa unei experienţe prealabile, umane, în ceea ce priveşte

evaluarea riscurilor implicate;
 variabilitatea utilizării experienţei umane în desfăşurarea
afacerii;
 modificarea tipului de afaceri desfăşurate;
 modificarea caracteristicilor de bază ale riscurilor asigurate;
 modificarea atitudinii angajaţilor în ceea ce priveşte
reclamarea daunelor;
 deteriorarea situaţiei economice;
 modificări climaterice aleatorii;
 apariţia catastrofelor;
 apariţia unui nou tip de daună care nu a fost anticipată;
 insuficienţa marjei incluse în tariful de primă pentru
contracararea efectului inflaţiei asupra mărimii daunelor;
 schimbări în legislaţie sau decizii judecătoreşti care creează
cazuri precedente;
  management incompetent în ceea ce priveşte subscrierea
riscurilor şi lichidarea daunelor;
 un nivel necorespunzător al reţinerilor şi/sau al cedării
în reasigurare;
 incapacitatea de plată a unui reasigurător.

1. riscul de evaluare : se referă la posibilitatea determinării

insuficient de riguros a rezervelor tehnice de prime, astfel
încat acestea să nu permită asigurătorului să acopere
integral obligaţiile asumate prin contractele de
asigurare încheiate.
2. riscul cheltuielilor de exploatare (riscul de cheltuieli pe
termen lung): se referă la faptul că elementele incluse
în prima de asigurare, în scopul acoperirii cheltuielilor
privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare,
să nu permită realizarea acestui lucru, din cauza creşterii
cheltuielilor curente.

Aceste cheltuieli pot fi :

 cheltuieli legale sau profesionale mărite;

 o inflaţie mai mare a costurilor decat cea estimată, mai ales
în ceea ce priveşte salariile;
 un volum mai mic al afacerilor decat cel cerut pentru a
acoperi cheltuielile fixe, astfel încat acestea sunt împărţite
între mai puţine poliţe;
 costuri suplimentare legate de încheierea de noi contracte,
 costuri mai mari decat cele anticipate, de exemplu cele
legate de o campanie publicitară (la fel şi în cazul în care se
încheie mai puţine contracte ca urmare a campaniei
publicitare, precum şi cele legate de plata unor comisioane
de contractare suplimentare);
 cheltuieli mari, neaşteptate, de exemplu cele legate de
tehnica de calcul;
 plăţi suplimentare, neaşteptate, precum salarii suplimentare
 acordate pentru un volum suplimentar de activitate în urma
 unei catastrofe;
 management incompetent, care conduce la ineficienţă şi la
un control slab al costurilor.

Riscul daunelor majore: se manifestă în cazurile în care

producerea unui număr excesiv de daune îi expune pe
asigurători la plăţi de despăgubiri de un volum deosebit, care le
poate perturba serios echilibrul financiar.

Riscul de cumul (catastrofă): poate apărea atunci cand

producerea unui singur eveniment (fenomen), ca de exemplu,
cutremurul de pămant, uraganul, etc., poate conduce la o
acumulare a daunelor într-o anumită zonă geografică, de
proporţii deosebite; în astfel de situaţii, asigurătorii se pot
confrunta cu dificultăţi financiare majore.

Riscul daunelor latente: daune care pot apare din unele surse
necunoscute sau pentru care nu se anticipează o răspundere
legală în momentul subscrierii contractului (consum de
medicamente).

Riscul de creştere: este posibil să se manifeste ca urmare a

înregistrării unei dezvoltări (creşteri) excesive şi insuficient
coordonate şi corelate a activităţii unui asigurător. O asemenea
stare de lucruri poate genera agravarea altor riscuri, care în final
pot conduce la grave perturbări de ordin financiar, ce pot
ameninţa însăşi existenţa societăţii de asigurare.

Riscul de lichidare: poate să se producă atunci cand fondurile

unui asigurător nu sunt la nivelul obligaţiilor (datoriilor) acestuia
faţă de terţi în situaţia încetării activităţii de asigurare.

Riscul anti-selecţiei: poate apărea atunci cand din dorinţa de a

dezvolta volumul de subscrieri, un asigurător dimensionează
nivelul de prime cu o acurateţe ceva mai redusă, în acest caz
asigurătorul este expus în caz de daune şi în cazul creşterii
nivelului cheltuielilor.

Riscul acumulării riscurilor: de multe ori asigurătorul poate alege

o strategie de achiziţie a contractelor adresată unor potenţiali
asiguraţi de un anumit tip, selecţionaţi, de exemplu, după varstă,
ocupaţie, zonă geografică; asigurătorul poate fi expus la o
acumulare a riscurilor prin care un număr de daune să se
producă în urma unui singur eveniment.

Riscul de contract (condiţiilor de asigurare): poate apărea atunci

cand elaborarea şi redactarea unei condiţii de asigurare
( contract de asigurare) nu este făcută într-un mod cat mai precis,
astfel că în cazul interpretării juridice ca urmare a unor
consecinţe neprevăzute (daune neprevăzute) să poată fi plătite
suplimentar daune care nu au fost luate în calcul la stabilirea
tarifului de primă iniţial.

Riscuri secundare (investiţionale), care pot apare în

cadrul preocupărilor şi acţiunilor ce se întreprind
de un asigurător pentru obţinerea performanţei,
randamentului şi a unor venituri corespunzătoare
prin realizarea anumitor investiţii.
Riscul de devalorizare: reprezintă riscul ca o anumită investiţie
să înregistreze o pierdere din valoare ca urmare a schimbărilor
intervenite între cererea şi oferta pe piaţa de capital sau pe piaţa
bunurilor imobiliare, modificării ratei de schimb valutar sau
creşterii volumului sumelor de încasat de la diferiţi debitori.

Riscul de lichiditate: poate apărea atunci cand anumite investiţii

de un volum important nu pot fi lichidate la momentul dorit
(potrivit) sau conform unui program prestabilit, punandu-l pe
asigurător în situaţia de a fi depăşit de obligaţiile financiare
ajunse la scadenţă; apariţia unor dificultăţi, fie ele şi trecătoare,
în vanzarea unor proprietăţi sau a unor obstrucţii în efectuarea
plăţilor între asigurător şi debitorii acestuia, poate conduce la o
criză financiară şi la pierderea credibilităţii asigurătorului.

Riscul de dobandă: este determinat de deprecierea titlurilor de

valoare cu dobandă fixă, în situaţiile în care se înregistrează o
creştere a ratei dobanzii pe piaţa de capital, fie de pierderea care
se poate înregistra în cazul reinvestirii dacă are loc o scădere a
ratei dobanzii.

Riscul de supraevaluare: apare în cazul în care, prin

subestimarea efectului unor factori, o investiţie este
supraevaluată din start, ceea ce poate crea probleme neplăcute
ulterior.
Alte riscuri

Riscul de participare: este riscul pe care şi-l asumă un

asigurător, atunci cand participă ca acţionar la alte
societăţi comerciale; se ştie că unele societăţi se pot confrunta
cu dificultăţi financiare care sunt resimţite şi de către acţionari,
drept urmare, orice subscriere de capital la o altă societate
trebuie făcută cu prudenţa necesară.

Riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor: îşi face simţit

efectul în cazul în care asigurătorul garant este pus în situaţia de
a plăti o garanţie în îndeplinirea unei promisiuni făcute unei terţe
persoane.

Astfel de plăţi afectează capacitatea financiară a asigurătorului,

motiv pentru care acordarea unor asemenea garanţii nu trebuie
făcută cu largheţe, ci dimpotrivă într-un mod foarte prudent.

Riscul în legătură cu înregistrarea unor pierderi datorită unor

terţi: poate apărea în cazul în care terţe persoane nu-şi
îndeplinesc anumite obligaţii asumate faţă de asigurător.

Astfel de obligaţii apar în contractele de reasigurare, coasigurare,

sau în cele de intermediere.

Riscul general al afacerii : se referă la riscul legat de schimbarea

cadrului legal general, schimbările în condiţiile economice şi
sociale (atitudinea asiguratului), profilul afacerilor şi schimbările
datorate ciclului economic.

Riscul managerial include:

 practicarea unor tarife de primă anti-concurenţiale pentru

a cuceri sau păstra o parte din piaţa asigurărilor;
 programe de reasigurare necorespunzătoare;
 reţea de distribuţie ineficientă şi ineficace;
 inexistenţa sau insuficienţa controlului intern;
superficialitate (fraudă) în stabilirea, lichidarea şi plata
daunelor.

Interdependenţa dintre risc şi asigurare 

Existenţa riscurilor de tot felul, presupune limitarea sau
protejarea împotriva pierderilor cauzate de întamplarea acestora.
Riscul, indiferent de măsurile luate de evitare sau prevenire, dacă
se întamplă presupune distrugeri materiale sau financiare care
trebuie plătite de cineva, şi acest lucru se poate obţine numai cu
ajutorul asigurării.
Oricine are nevoie de acest tip special de protecţie, denumit
asigurare, deoarece aceasta constituie o formă de acoperire
împotriva pericolelor sau accidentelor la care sunt expuşi
populaţia sau agenţii economici. Însă, această nevoie de
protecţie este diferenţiată în funcţie de aversiunea la risc a
persoanelor expuse, de conştientizarea expunerii la risc.

Trebuie subliniat aici faptul că, indiferent de aversiunea la risc a

acestor persoane, riscurile s-au întamplat, se întamplă şi se vor
mai întampla, acestea afectand bunurile, valorile, activele, viaţa
sau integritatea, după caz, a persoanelor fizice sau juridice.

Managementul situaţiilor riscante la care trebuie să facă faţă

omul, începe de obicei cu o recunoaştere iniţială a unei situaţii
riscante. O persoană acumulează informaţii despre o situaţie din
care reiese că poate pierde ceva de valoare.

Deşi o altă persoană, obiectiv privind din afara situaţiei, poate

face o apreciere obiectivă a posibilului risc, cel care este implicat
va percepe situaţia în mod diferit. Văzand diferit situaţia, acest
fapt va influenţa acţiunile sale viitoare, chiar dacă percepţia sa
este sau nu în legătură cu realitatea.

Riscurile în multe cazuri sunt evidente. O percepţie asupra

riscului depinde de ceea ce el a învăţat despre ideea de risc,
chiar dacă nu a fost implicat în această activitate.

De asemenea, percepţia va depinde de activitatea desfăşurată

pană în momentul respectiv şi totodată de abilităţile persoanei.

Cum percepe populaţia evenimentele incerte? Acestea sunt

percepute ca probabilităţi, şi cea mai bună soluţie în acest caz
este să înţelegem probabilităţile de întamplare ale evenimentelor
incerte şi să alegem.

Gradul de incertitudine poate influenţa un individ să perceapă un

eveniment incert ca:

 imprevizibil, pentru că s-a mai întamplat ceva similar;

 previzibil, dar cu o posibilă estimare a nivelului de pierdere;
 controlabil, parţial sau total, de cel care ia decizia.
Ori de cate ori componentele unei situaţii riscante nu sunt clar
explicate aprecierea unei persoane poate fi subiectivă. Chiar şi în
acest caz, uneori, percepţia este tot subiectivă pentru că natura
persoanei este aceea de a încerca să internalizeze şansele,
daunele şi expunerile.

Situaţiile riscante implică două sau mai multe

variante, unde cel puţin o variantă expune o
persoană la şansa de daună. Atenţia va fi orientată
în alegerea tradiţională a opiniei despre risc, ce
anume va alege persoana?
Alternativa în situaţii riscante diferă din punct de vedere al
intensităţii riscului. Dacă recunoaşte gradul de risc al fiecărei
variante, comportamentul faţă de risc al persoanei în cauză poate
fi apreciat urmărind alegerea pe care o face. O persoană care
este adversă la risc va selecta una dintre soluţiile mai puţin
riscante, în timp ce o persoană care acceptă riscul mai mult va
selecta o soluţie mai riscantă.

Această orientare către alegerea alternativei arată ce este mai

important în cazul unei situaţii riscante. La un moment dat o
persoană va face o alegere, dar o mulţime de lucruri se întamplă
înainte de această alegere.

Cunoscand aceste lucruri, putem să obţinem mai multă

informaţie despre comportamentul persoanei decat despre
alegerea în sine pe care o face.

Majoritatea situaţiilor riscante cer ca persoana să realizeze care

sunt soluţiile posibile.

Ambele etape presupun o structurare a situaţiei mai mult decat o

alegere, iar modelul de alegere a riscului va fi lărgit pentru a
încorpora, de asemenea, acţiuni de structurare.

Astfel, se poate afirma că nevoia de protecţie la persoane fizice

este diferită faţă de cea de la persoane juridice prin aceea că la
acestea din urmă dimensiunea distrugerilor este mult mai mare.
Conştientizarea şi manifestarea nevoii de protecţie împotriva
riscurilor sau accidentelor la persoane fizice sunt determinate în
mare măsură de educaţie dar şi de experienţele anterioare.