“România se angajează să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor astfel încât nicio persoană

cu dizabilităţi să nu fie discriminată,marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate
şi sprijinite, transpunând astfel în realitate principalele priorități în domeniul politicilorpentru persoanele cu
dizabilități ale Programului de Guvernare, asigurând coerența politicilor în domeniul dizabilității precum și între
diferite nivele şi mecanisme de guvernanţă, dar şi concordanţa acestora cu principiile şi obiectivele stabilite în
tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.”

‘’La 31decembrie 2014 ,rata de ocupare in munca a persoanelor cu dizabilitati era de 15,5 %,desi exista
prevederi legislative care incurajeaza angajarea unei personae cu dizabilitati ca dee exemplu:scutirea de impozit pe
salariu pentru persoanele incadrate in gradul grav sau accentuat ,posibilitatea cumularii beneficiilor de asistenta
sociala cu veniturile realizate din salarii si altele .‘’

‘’Angajatorii care incadreaza absolventi ,persane cu handicap sunt obligati sa mentina raporturile de munca sau
serviciu ale acestora cel putin 18 luni ,timp in care absolventii pot urma o forma de pregatire
profesionala,organizata de catre angajator in conditiile legii’’

O persoana poate dobandi dreptul la munca de la varsta de 16 ani ,prin exceptie si la varsta de 15 ani se poate
incheia un contract de munca ,cu acordul reprezentantilor legali sau al parintilor.

Unul din fundamentele ideologice ale socialismului se referea la munca , iar valoarea atribuita acesteia conferea
rolul de mijloc aproape exclusiv de solutionarea oricarui tip de probleme umane . Principalele prevederi ale
protectiei speciale a persoanelor cu dizabilitati in munca, domenii care, similar cu toate celelalte, se situau In
nevoile privind educatia, munca si protectia speciala dizabilitii .Erau ancorate de nevoia de a munci sau de nevoia
de formare profesionala speciala . Statul, a recurs la dezvoltarea de institutii speciale considerate drept raspunsul
adecvat fara celor care nu puteau beneficia de educatie si nu puteau presta o activitate productiva . Asemenea
institutii speciale aveau un puternic caracter segregativ, iar amplasarea lor era realizata de cele mai multe ori, in
zone rurale, la periferia localitailor urbane, fapt care a contribuit la devalorizarea acestei categorii de persoane.
Optiunea respectiva a segregarii nu constituie o exceptie.Institutionalizarea parea o alternativa rezonabila chiar si
in cele mai dezvoltate state. Insa , acolo exista cautarea unor alternative, iar aparitia teoriei normalizarii a generat
experimente care au antrenat o schimbare rapid si radicala in sensul dezinstitutionalizarii ingrijirii in comunitate.
Datorita lipsei tot mai accentuate de racordarea cercetatorilor din Romania la circulatia informatiilor, astfel de noi
obtiuni ramaneau cvasinecunoscute.In Romania, modelul de abordare a handicapului era unul individual, medical;
se pornea de la examinarea persoanei (copil sau adult), se constatau anumite deficiente si se luau decizii
referitoare la tratament, educatie, eventual munca . Datorita localizarii cauzelor la nivelul individului, interventiile
nu se puteau orienta decat la acelasi nivel. Atat segregarea generata de modul in care era conceputa educatia
speciala , cat si faptul ca multi dintre copiii cu dizabiliti ramneau in afara sistemului de invatamant fizic si
intelectual.

FORMAREA PERSONALULUI-Personalul medical, cel din invataman, sansele lor de participare la educatie,
credinte, mentaliti, prejudecati referitoare la potentialul lor invatamantul obisnuit, parintii copiilor cu deficiente si
publicul in general considerau ca asemenea copii ar avea un potential scazut, ca si la viata sociala obisnuita ar fi
diminuata sau chiar inexistenta, argumente care pledau pentru un tratament special. Tendinta generala de
nuclearizare a familiilor a redus semnificativ posibilitatile de ingrijire la domiciliu a copiilor cu handicap, in conditiile
in care statul isi largea oferta de institutii speciale. Daca intr-o familie si-a largit responsabilitatea ingrijirii unei
persoane cu deficiente revenea celor mai multi membri ai acesteia, intr-o familie de tip nuclear, aceasta
responsabilitate revine cu precadere femeii (ca mama, ca sotie). Familiile carora le apar in ea copiii cu handicap nu
beneficiau decat de forme minime de suport din partea statului; cel mai adesea, acest suport se referea la
posibilitatea de internare a copilului intr-o institutie speciala , desi, in mod formal, familia trebuia sa suporte partial
(in functie de venituri) costurile istitutionalizarii.In realitate, aceste obligatii de plata nu erau onorate, intruct
familiile din care proveneau copiii institutionalizati erau sarace si institutiile purtau o corespondenta pe aceasta
tema cu autoritaile locale. De cele mai multe ori, situatia precara a familiei (din punct de vedere economic) era in
realitate principalul argument pentru plasarea copiilor in institutiile speciale, considerndu-se ca acolo ar putea
beneficia de conditiile adecvate de ingrijire. Validarea apartenentei unei persoane la aceasta categorie s-a realizat
de catre comisiile de expertiza medicala ,se poate spune ca activitatea acelor comisii purta amprenta medicalizarii,
desi , nevoile copiilor cu handicap nu se rezumau la cele de factura medical . Lipsa de personal avand suficiente
competente in ce priveste educatia, nevoile familiei, reabilitarea, ritmul alert de lucru impus acelor comisii de
aglomeratiile numarului mare de cazuri, insuficienta colaborare cu mediul familial si cu cel comunitar par a fi cativa
dintre factorii care au afectat calitatea acestei activiti. In fond, comisiile respective manifestau o concentrare
aproape exclusiva asupra controlului intrarii copiilor in aceasta categorie si mai putin asupra nevoilor lor complexe
actuale si de perspectiva .

Acesibilitatea este elemental de baza,pentru toate persoanelecu dizabilitati este foarte importatnta organizarea
la nivel local de activitati nonformale (sportive,culturale,in aer liber…)participareala diverse conferinte,propunerea
voluntariatului .

Educatia speciala continua sa se realizeze cu precadere in forme segregate, cu toate ca se manifesta anumite
tendinte de integrare si includere in invamntul obisnuit. De cele mai multe ori, copiii cu handicap sunt educati in
scoli speciale insa trebuie sa avem in vedere eliminarea discriminarii si asigurarea abilitatii pt persoanele cu
dizabilitati in cadrul invatamantului de masa,optiune care apare de preferat pentru parintii lor. Parintii copiilor cu
dizabilitati mai opteaza pentru scoli cu internat pentru a nu se confrunta cu nevoia acompanierii zilnice a copiilor
catre scoala si catre domiciliu . Informatiile privind programele si serviciile disponibile copiilor cu handicap nu sunt
suficient de disponibile familiilor acestora, specialistilor suficient de pregatiti si publicului larg .

Realizarea de sesiuni de instruire/formarea personalului din organizatiile nonguvernamentale- Exista dovezi ca

personalul medical din reteaua de ingrijire primara nu este si echipata pentru a raspunde nevoilor copiilor cu
handicap. Uneori, depistarea se face tardiv, ca si indrumarea catre serviciile adecvate, ceea ce reduce semnificativ
sansele unei interventii precoce si ale reabilitarii. Ar fi necesare programe concepute si realizate de echipe
multidisciplinare destinate depistarii, evaluarii si tratamentului deficientelor. Imaginea privind copiii cu handicap
nu beneficiaza de o proiectare suficient de pozitiva. Analiza nevoilor familiilor care ingrijesc un copil cu handicap
releva o serie de disfunctionalitati generate de unele tipuri de prestatii si beneficii (asigurare medicala, activitatea
asistentilor personali, recuperare, educatie). Interviurile de grup realizate s-au evidentiat principalele insatisfactii
care indica un nivel redus al calitaii vietii atat a persoanelor cu handicap, cat si a familiilor carora le apartin.

Stimularea cercetarii si dezvoltarii in industria echipamentelo rsi tehnologiilor

Absenta unor programe si a unei retele de centre de depistare si interventie precoce a deficientelor copiilor.
Detectarea precoce a persoanelor cu dizabilitati cade in sarcina medicilor de familie, insa , nu exista modalitati de
instruire adecvata a personalului medical si paramedical in ce priveste lucrul cu copiii cu dizabilitati. Pentru
stabilirea unui diagnostic diferentiat si intocmirea unor programe specifice de reabilitare, este necesar existenta
unor centre de depistare si interventie precoce cu dotari adecvate din punct de vedere al resurselor umane si
tehnice, la care medicii de familie sa poata face apel atunci cand se considera necesar.

Exista numeroase programe initiate de catre organizatiile neguvernamentale, uneori in parteneriat cu

autoritatilie guvernamentale. In ultimii ani au fost realizate numeroase proiecte pilot pentru integrarea copiilor cu
handicap in invatamantul obisnuit,insa , integrarea scolara nu este intotdeauna suficienta iar resursele mobilizate
pentru acest obiectiv sunt limitate.In general, copiii cu dizabiliti severe si profunde au accesul cel mai limitat la
educatie. Uneori cadrele didactice din invatamntul obisnuit refuza sa accepte in clasele lor copii cu handicap. De
asemenea, sunt de integrarea copiilor cu frecvente atitudinile ostile din partea parintilor copiilor normali fara
handicap in clasele obisnuite. Un alt obstacol pentru integrare il constituie lipsa serviciilor de sprijin in scolile
obisnuite in care sunt integrati copiii cu handicap: logopezi, profesori de sprijin, psiho-pedagogi. Parintii doresc
inscrierea copiiilor intr –o scoala de masa ,cea mai apropiata de domiciliul copilului.

Campaniile de informare privind problematica de ansamblu cu care se confrunt copiii cu dizabilitati s-au
desfaurat indeosebi la initiativa organizatiilor de resort, insa cresterea gradului de constientizare pare un obiectiv
cvasiabsent la nivelul educatiei . Problemele de aceasta factura au efecte directe asupra calitatii vietii persoanelor
cu handicap. Regandirea masurilor de protectie speciala reprezinta o necesitate, cat si un mijloc de identificare in
valorificarea posibilitilor de egalizarea a sanselor pentru persoanele cu handicap, ceea ce ar avea consecinte
nemijlocite asupra nivelului calitatii vietii lor. In instruirii curriculare a unor specialiti (medici, cadre didactice,
personal medical cu pregatire ,formarea personalului implicat in lucrul cu persoanele cu dizabilitati in scopul de a
proteja).
Bibliografie :

1.‘’O societate fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati’’ 2016-2020

2.Cursuri - Lect.univ.dr. Viorel Sarca

3.Strategie si plan operational(Monitorul Oficial al Romniei)

4.Google-Protectia sociala si calitatea vietii la persoanele cu dizabilitati