Capitole

C
E
C I. Introducere in dreptul afacerilor
C Dreptul afacerilor II. Raportul juridic de afaceri
A
R III. Contractul
2
IV. Administrarea bunurilor altuia
0 V. Prescriptia exctinctiva
2
1

I. Introducere in dreptul afacerilor 1. Concepte fundamentale ale teoriei dreptului

1. Concepte fundamentale ale teoriei dreptului
2. Norma juridica
3.Izvoarele dreptului. Izvoarele dreptului afacerilor
Obiective:
Cunoașterea accepțiunilor cuvântului “drept” pentru
înțelegerea dreptului: ca normă, în principal, obligatorie, ca prerogativă
a unei persoane, și, nu în ultimul rând, ca știință;

 Identificarea dreptului afacerilor, ca știință juridică, în sistemul

ramurilor de drept, pentru înțelegerea caracterului interdisciplinar al
normelor juridice de afaceri.
Accepţiunile dreptului Definiția dreptului
• Dreptul obiectiv = totalitatea normelor juridice adoptate de organele
statului care reglementează raporturile juridice dintre membrii unei
comunităţi (statale), a căror respectare obligatorie este garantată la
nevoie prin forţa de constrângere statală;
• Dreptul este un ansamblu de reguli obligatorii, edictate de stat şi
garantate de acesta, cu scopul organizării şi disciplinării conduitei
• Dreptul subiectiv = posibilitatea, prerogativa, facultatea unei subiectelor de drept în cadrul relaţiilor sociale la care aceştia
persoane, denumită subiect de drept, de a avea o anumită participă, reguli care se îndeplinesc de bunăvoie, iar dacă sunt
conduită, conform normelor dreptului obiectiv; încălcate, prin aplicarea constrângerii statale.

• ,,Știinţa dreptului” = studiază legile existenţei, ale dezvoltării statului

şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret istorice,
corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social.

Sistemul dreptului Diviziunile dreptului

Norma juridică:
• reprezintă elementul de bază al sistemului de drept; - dreptul internaţional;
• se grupează în instituţii şi ramuri ale dreptului. - dreptul intern;

Ramura de drept - un ansamblu de norme juridice care reglementează

relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al vieţii sociale. - dreptul public;
- dreptul privat;
• în cadrul fiecărei ramuri de drept, normele juridice se grupează
în instituţii juridice.
Dreptul internațional Diviziunile dreptului
- element de extraneitate, o împrejurare de fapt datorită căreia un
raport juridic are legătură cu două sau mai multe sisteme de drept;
- se divide, la rândul său, în:
Dreptul intern:
Dreptul internaţional public:
- cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează
- creat, în principal, de către state, dar şi de către celelalte subiecte de
drept internaţional, având ca scop reglementarea relaţiilor interna- raporturile juridice ce iau naştere, se modifică / se desfăşoară
ţionale ce se stabilesc între ele, spre exemplu, tratate, pacte, convenții; sau se sting în fiecare stat, în cadrul sistemului său juridic
naţional.
Dreptul internaţional privat:
- reglementează raporturi între persoane fizice şi/sau juridice având ca
obiect determinarea dreptului aplicabil (legii aplicabile) în cazurile de
conflicte de competenţă între două sau mai multe ordini juridice
naţionale, în vederea soluţionării unui litigiu între astfel de persoane.

Ramurile dreptului Ramurile dreptului

Dreptul public - totalitatea normelor juridice care reglementează, pe de o
parte, raporturile dintre stat şi cetăţenii săi (dreptul public intern) şi, pe de altă
parte, raporturile dintre state în cadrul societăţii internaţionale (dreptul
internaţional public);
Dreptul privat - totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile juridice aplicabile particularilor (subiecte de drept,
Subiecte: persoane fizice sau persoane juridice), aflate pe poziţie de egalitate
- statul, care reprezintă colectivitatea şi îi apără şi interesele, de altfel, prin juridică, fie în limitele aceluiaşi stat (drept privat intern), fie în parte şi
intermediul autorităţilor publice (prin intermediul organelor sale), din alte state (drept privat internaţional);
- persoana fizică sau juridică.

Dreptul civil Dreptul comercial

• aport de subordonare, de autoritate Dreptul familiei Dreptul muncii

- cuprinde, în principal, următoarele ramuri de drept:

Dreptul constituţional Dreptul administrativ Dreptul financiar
Dreptul fiscal Dreptul penal Dreptul procesual penal
Ramurile dreptului
Dreptul civil – norme ce reglementează raporturile patrimoniale şi pe
cele nepatrimoniale dintre persoane (fizice sau juridice), ca subiecte de
drept civil, aflate pe poziţie de egalitate juridică;
• izvorul dreptului civil este Codul Civil, care „este alcătuit dintr-un
ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate
domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale” (art. 2
alin. (2) din Codul Civil);
=> dreptul civil este principala ramură de drept privat.
Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri
Noţiunea de afacere:
- provine de la verbul a face (ceva anume), a întreprinde (o acţiune);
- acţiunea propriu-zisă de a face ceva se completează cu semnificaţiile din
Dicţionarul explicativ al limbii române, ce reprezintă cuvintele-cheie care
definesc noţiunea de afacere: tranzacţie financiară, întreprindere cu rezultat
favorabil, treabă importantă, îndeletnicire, ocupaţie.
Dreptul afacerilor are două accepţiuni:
1. porneşte de la echivalenţa dintre afacere şi activitatea comercială, ceea ce
înseamnă că dreptul afacerilor reprezintă denumirea modernă a dreptului
comercial.
2. pornește de la termenul de „afacere” care este mai larg decât noţiunea de
„comerţ”, dreptul afacerilor cuprinzând „norme juridice care se regăsesc în
dreptul consumului, dreptul bancar, dreptul fiscal, din dreptul administrativ,
dreptul muncii, dreptul penal (al afacerilor), dreptul financiar.
Ramurile dreptului
Dreptul comercial – ansamblul de norme juridice ce reglementează
raporturile juridice la care participă comercianţii, în calitatea lor de
profesionişti;
- sunt profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere (art. 3 alin.
(2) din Codul Civil);
- raporturile menţionate sunt guvernate de Codul Civil, reprezentând
dreptul comun în materia dreptului privat, urmând ca acestea să se
completeze cu legile comerciale în vigoare.
Caracterul interdisciplinar al normelor juridice
aplicabile în afaceri
- dreptul afacerilor se caracterizează prin interferenţa unor
norme juridice de drept privat şi de drept public, are, prin
urmare, caracter interdisciplinar;
- o constantă a dreptului afacerilor, respectiv a raportului de
afaceri, este profesionistul, fie persoană fizică, fie persoană
juridică;
- dreptul afacerilor cuprinde, prin urmare, totalitatea
normelor juridice care reglementează raporturile juridice
dintre profesionişti, precum şi raporturile dintre aceştia şi
orice alte subiecte de drept civil, în calitatea lor de
consumatori.
Caracterul interdisciplinar al normelor juridice II. Raportul juridic de afaceri
aplicabile în afaceri
- dreptul afacerilor este, prin urmare, un drept al
profesioniştilor, al acelor care exploatează o întreprindere,
care pot avea atât calitatea de comercianţi, cât şi calitatea de 1. Raportul juridic civil. Raportul juridic de afaceri
necomercianţi. 2. Persoana fizică. Profesionistul persoană fizică
3. Persoana juridică
- noţiunea de profesionist, include, categoriile de comerciant,
întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte 4. Conţinutul raportului juridic
persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau 5. Obiectul raportului juridic
profesionale.

- activitatea pe care o desfăşoară profesionistul este o

activitate organizată, sub forma unei întreprinderi, indiferent
dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit

Raportul juridic de afaceri II. 1. Raportul juridic civil. Raportul juridic de afaceri

Obiective - relaţie socială, stabilită între persoane fizice și/sau persoane juridice
aflate pe poziţie de egalitate juridică.
- Determinarea elementelor de conținut ale raportului de dreptul
afacerilor în raport de cele ale dreptului civil, determinare ce pune în
lumină distincția dintre aceste raporturi juridice necesară identificării • Caracterele juridice:
legislației aplicabile.

-are caracter social;

- Înțelegerea specificului raportului juridic de afaceri din perspectiva
existenței în conținutul acestuia a celor două categorii de norme, de -are caracter voliţional;
drept public și de drept privat. -poziţia de egalitate juridică a părţilor;
-poate fi patrimonial sau nepatrimonial;
- Înțelegerea justificării intervenției statului în raportul de afaceri prin
intermediul autorităților competente.
Raportul juridic de afaceri Structura raportului juridic de afaceri

Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi se • Părţile, respectiv subiectele;

caracterizează prin:
• Conţinutul - drepturile subiective şi obligaţiile civile (corelative
A. poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, se modifică drepturilor);
sau se desfiinţează raporturi de afaceri (spre exemplu, contracte);
• Obiectul - constă în prestaţiile la care este obligat subiectul pasiv
B. poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care (debitorul); bunurile reprezintă un element de structură al raportului
„cealaltă parte” este statul. juridic, ca obiect derivat al acestuia.

Persoana fizică și persoana juridică

Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile

Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de
lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile.

Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.

II.2. Persoana fizică. Profesionistul persoană fizică
Capacitatea civilă are următoarele caractere juridice:
- legalitatea,
- universalitatea;
- intangibilitatea;
- inalienabilitatea;
- egalitatea.

• Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu. Acesta poate face
obiectul unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de
lege.
Persoana fizică Persoana fizică
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a exercita drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii prin faptul încheierii, personal şi singură, de acte juridice civile.

Persoanele fizice, prin raportare la capacitatea de exerciţiu, se împart în :

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii civile. - persoane lipsite de capacitate de exerciţiu – minorii sub 14 ani şi interzişii
judecătoreşti (alienaţii şi debilii mintal);

- începe la naşterea persoanei; prin excepţie, începe de la
concepţie numai în privinţa drepturilor, cu condiţia ca
persoana fizică să se nască vie;
- încetează la decesul persoanei.
- persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă – cele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18
ani, cu două excepţii:
- minorul care se căsătoreşte de la 16 ani dobândeşte capacitate deplină de
exerciţiu;
- minorului de 16 ani i se recunoaşte capacitate de exerciţiu deplină (anticipată) de
către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice;

- persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, denumite majore; persoana devine

majoră la împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţiile menționate anterior.

Persoana fizică Profesioniştii persoane fizice şi persoane juridice

Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor sunt:

Persoana fizică se identifică prin:
- profesioniştii comercianţi, persoane fizice sau persoane juridice (în
- nume; principiu, societăţi);
- domiciliu;
- reşedinţă; - profesioniştii necomercianţi (în principiu, persoane care desfăşoară
- stare civilă. activităţi liberale);

- persoanele de drept civil.

Profesioniști persoane fizice Profesioniști persoane fizice
Comerciantul persoană fizică autorizată (PFA) :
Reguli comune aplicabile profesioniștilor (persoane fizice) care intră
sub incidența O.U.G. nr. 44/2008: • este întreprinderea economică, fără personalitate juridică,
organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de
a) accesul la activitățile economice; muncă și aptitudinile sale profesionale.

b) procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a - drepturi;

funcționării; - interdictii;
- raspundere;
c) regimul juridic. - incetare activitate.

Profesioniști persoane fizice Profesioniști persoane fizice

Comerciantul – întreprinzător persoană fizică titular al unei Întreprinderea familială:
întreprinderi individuale:
• întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără
• întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de membrii unei familii;
personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică
- constituire;
- prerogative; - statutul membrilor;
- raspundere; - statutul reprezentantului;
- incetare activitate. - interdictii;
- incetare activitate.
 Profesioniști persone fizice și persoane
Profesioniști persoane fizice
juridice

Condiţiile impuse de lege profesionistului persoană fizică în vederea Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii nr. 26/1990:
dobândirii calităţii de comerciant
- înainte de începerea activităţii;

- incompatibilităţi; - în cursul exercitării activității lor sau la încetarea acesteia;

- decăderi.

Persoana juridică
• orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute
de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile (art. 25
alin. (3) din Codul Civil);

Elemente constitutive:
II.3. Persoana juridică
“Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine
stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui
anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general” (art.
187 din Codul Civil)
Înființarea persoanei juridice Înregistrarea persoanei juridice

• înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de

- prin actul de înfiinţare al organului competent; publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii
personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice
legal înfiinţate, după caz;
- prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în
condiţiile legii;
- se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu
şi are efect:
- în orice alt mod prevăzut de lege. - constitutiv;
- de opozabilitate faţă de terţi, în scop de publicitate.

Conținutul capacității de folosință a

Capacitatea de folosință a persoanei juridice
persoanei juridice
Data dobândirii: • Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, în afară
de acelea care prin natura lor sau potrivit legii nu pot aparţine decât
persoanei fizice;
- persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a
avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.
- persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi
şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului, stabilit
• capacitate de folosinţă anticipată prin lege, actul constitutiv sau statut.

• Persoanele juridice cu scop lucrativ au numai acele drepturi şi

Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării au capacitatea de obligaţii ce corespund activităţii pentru care au primit autorizarea;
a avea drepturi şi obligaţii, după caz:
• - de la data actului de înfiinţare;
- pentru acestea, capacitatea de folosinţă este limitată la activităţile
- de la data autorizării constituirii lor;
•
pentru care au primit autorizaţia de la organele competente, iar
• - de la data îndeplinirii oricărei cerinţe prevăzute de lege (art. 194 din Codul Civil). dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte din momentul
obţinerii autorizaţiei respective.
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice Funcționarea persoanei juridice

- de la data constituirii organelor de administrare;

- organele persoanei juridice asigură funcţionarea sa prin hotărârile şi

- au calitatea de organe de administrare persoanele fizice sau deciziile luate de acestea în cadrul adunărilor sale;
persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt
desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv,
în numele şi pe seama persoanei juridice.

Identificarea persoanei juridice Reorganizarea persoanei juridice

Atribute de identificare:
• operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe
persoane juridice şi care are ca efecte înfiinţarea, modificarea ori
- denumirea; încetarea acestora;
- naţionalitatea;
- sediul;
- firma; - modurile de reorganizare sunt fuziunea, divizarea şi transformarea.
- emblema;
- telefonul;
- telexul.
Încetarea persoanei juridice Data încetării personalității juridice

- persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din

• are loc prin dizolvare; registrele în care au fost înscrise;

- celelalte persoane juridice, respectiv cele care nu se înregistrează,

încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la
- dizolvarea este urmată de lichidarea totală şi definitivă a data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
patrimoniului acesteia.

Raportul juridic civil conţine:

- drepturi subiective civile, care formează latura activă a raportului

II. 4.Conţinutul raportului juridic juridic civil;

- obligaţii civile, care formează latura pasivă a raportului juridic civil.

Dreptul subiectiv civil Clasificarea drepturilor subiective civile

• În funcţie de opozabilitate: absolute sau relative;

• posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ (numit şi
creditor) în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului şi • În funcţie de natura conţinutului lor: patrimoniale sau
moralei, să aibă o anumită conduită şi să pretindă o conduită nepatrimoniale;
corespunzătoare (să dea, să facă ori să nu facă ceva) de la subiectul
pasiv (numit debitor) şi să ceară concursul forţei coercitive a statului,
în caz de nevoie, dacă acest drept este încălcat. • După corelaţia dintre ele: principale sau accesorii;

• În funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor: pure şi simple

sau afectate de modalităţi.

Obligația civilă Clasificarea obligațiilor civile

În funcţie de obiectul lor:

• legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o
prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia - de a da, de a face, de a nu face ceva;
datorată;

- pozitive şi negative;

- izvoare: contractul, actul juridic unilateral, gestiunea de afaceri, îm-

bogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi - de rezultat (determinate) şi de diligenţă (de mijloace).
orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.
Clasificarea obligațiilor civile Clasificarea obligațiilor civile

După opozabilitatea lor: În funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiei civile:

- obişnuite (opozabile numai „între părţi”);

- obligaţia civilă perfectă;
- opozabile terţilor (scriptae în rem);
- obligaţia civilă imperfectă sau naturală.
- reale (propter rem).

Clasificarea obligațiilor civile Clasificarea obligațiilor civile

În funcţie de gradul de certitudine:

În funcţie de numărul părţilor care participă la raporturile juridice
obligaţionale:
- simple;
- divizibile;
- pure şi simple;
- indivizibile;
- afectate de modalităţi.
- solidare.
Clasifiarea obligațiilor civile

În funcţie de numărul prestaţiilor:

- principale;
II. 5.Obiectul raportului juridic
- alternative;

- facultative.

Bunurile – obiecte derivate al raportului

Obiectul raportului juridic
juridic

• conduita părţilor, adică acţiunea la care este îndrituit subiectul activ

şi cea la care este obligat subiectul pasiv. • sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie
obiectul unui drept patrimonial.

Obiectul raportului juridic poate fi privit:

bun patrimoniu
1.pe de o parte, drept conduita subiectului pasiv (debitorului);
și
2.pe de altă parte, drept bunul material, acesta fiind considerat obiect
derivat al raportului juridic.
Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor

• După cum întrebuinţarea obişnuită implică înstrăinarea sau

• Din punct de vedere juridic, bunurile se împart în: bunuri mobile si consumarea substanţei, bunurile (mobile) se împart în: bunuri
bunuri imobile; consumptibile si bunuri neconsumptibile;

• După circulaţia lor juridică, bunurile se împart în: bunuri aflate în • În funcţie de posibilitatea de a fi împărţite sau nu, fără să îşi schimbe
circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil; prin aceasta destinaţia economică, bunurile se împart în: bunuri
divizibile si bunuri indivizibile;

• După modul în care sunt determinate, bunurile se împart în: bunuri

fungibile si bunuri nefungibile. • După corelaţia dintre ele, bunurile se împart în: bunuri principale si
bunuri accesorii.

Clasificarea bunurilor

III. Contractul
• În funcţie de modul lor de percepere, bunurile se împart în: bunuri
corporale si bunuri incorporale;

• După tipurile de produse ale bunurilor care rezultă din folosirea lor, 1. Contractul – principal izvor de obligaţii civile
bunurile se împart în: bunuri frugifere si bunuri nefrugifere;
2. Încheierea contractului
3. Nulitatea contractului
• După cum pot forma sau nu obiectul executării silite a debitorului,
bunurile se împart în: bunuri sesizabile si bunuri insesizabile.
III. 1. Contractul – principal izvor de obligaţii civile
Obiective:
• Înțelegerea noțiunii de contract din următoarele perspective:
1. contractul este principalul izvor de obligații civile;
2. contractul este un acord de voință, o convenție între părți.
• Cunoașterea și înțelegerea clasificării contractelor și a importanței
practice a acestei clasificări.
Clasificarea contractelor
• După modul de formare, contractul poate fi: consensual, solemn si real;
• După numărul obligațiilor la care dă naștere, contractul poate fi:
sinalagmatic si unilateral;
• După scopul urmărit de părți la încheierea lui, contractul poate fi: cu titlu
oneros (comutativ sau aleatoriu) si cu titlu gratuit.
Noțiunea de contract
• acordul de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de
a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic;
• - în dreptul român, noțiunile de contract și convenție se folosesc cu
înțeles identic.
Clasificarea contractelor
• După raportul care există între ele, contractele pot fi: principale si
accesorii;
• În funcție de modalitatea încheierii lor, contractele pot fi: strict
personale si contracte care se încheie și prin reprezentare;
• După reglementarea și denumirea lor legală, contractele pot fi:
tipice (numite) si atipice (nenumite).
Clasificarea contractelor

• După modul de executare, contractele pot fi: cu executare dintr-o

dată (uno ictu) si cu executare succesivă;
III. 2. Încheierea contractului
• După modalitatea de a fi încheiate pe baza negocierii, sau nu,
contractele pot fi: negociate, de adeziune si obligatorii;

• După structura lui, contractul poate fi: simplu si complex

(contract-cadru).

Condițiile de validitate, esențiale pentru încheierea

Principiile ce guvernează contractul contractului (condiții de fond)

principiul libertății formei

- libertatea de a contracta;

Condițiile esențiale pentru validitatea contractului sunt:

- buna-credință.
• capacitatea de a contracta;
• consimțământul părților;
• un obiect determinat și licit;
• o cauză licită și morală.
Consimțământul valabil încheiat Încheierea contractului
• manifestarea în exterior a hotărârilor (voințelor) ambelor părți
contractante;
• prin negociere;
Formarea contractului:

- încheierea contractului, momentul și locul încheierii contractului; - părțile sunt ținute să respecte anumite exigențe care țin de buna-
- momentul și locul încheierii contractului la distanță; credință, de obligația de confidențialitate sau chiar de forma
- momentul și locul încheierii contractului prin mijloace electronice; contractului.
- oferta de a contracta, acceptarea ofertei, forma ofertei.

Momentul și locul încheierii contractului la

Momentul și locul încheierii contractului
distanță

Contractul se încheie în momentul în care oferta se întâlnește cu

acceptarea;
• teoria recepțiunii
Locul încheierii acestuia este chiar locul unde se află părțile; dacă
contractul se încheie prin corespondență, de regulă, locul încheierii
acestuia este acolo unde acceptarea ofertei se întâlnește cu oferta,
adică la ofertant.
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile
consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii
• Contractul se consideră încheiat în momentul primirii mesajului de
confirmare de către consumator, referitor la comanda sa; locul
încheierii contractului fiind prin urmare la comerciantul ofertant.
Momentul și locul încheirii contractului prin
Oferta de a contracta
mijloace electronice
Condiții:

- să cuprindă o propunere de încheiere a unui contract;

• Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic

- sa fie fermă și neechivocă;

• teoria informațiunii.
- să fie precisă și completă;

- să fie adresată unui destinatar, care, în principiu, trebuie să

fie determinat

Clasificarea ofertei Acceptarea ofertei

• consimțământul destinatarului ofertei de a încheia contractul;

• Oferta poate fi adresată:

- unei persoane determinate (ca regulă);
- unei persoane nedeterminate (prin excepție).
• Oferta poate fi cu termen și fără termen de acceptare.
Condiții:
- să fie concordantă cu oferta;
- să fie neîndoielnică;
- să ajungă în termen la autorul ofertei;
- să fie comunicată ofertantului.
Forma ofertei și a acceptării Valabilitatea consimțământului

Condiții:
- să fie serios;
• oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru - liber;
încheierea valabilă a contractului. - exprimat în cunoștință de cauză.

Exprimarea liberă a consimțământului, este afectată de următoarele vicii:

eroare, dol, violență și leziune.

Eroarea Dolul
• falsa reprezentare a realității din mintea unei părți, la încheierea
contractului (actului juridic).

• fapta unei părți a unui eventual contract fie de a induce în eroare

Codul civil consideră că eroarea este esențială: cealaltă parte prin manopere viclene, dolosive, pentru a o
determina să încheie contractul, fie a omite, în mod fraudulos, de a
- când poartă asupra naturii sau obiectului contractului; o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie;
- când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei
calități a acesteia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale
de către părți în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat;

- când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a - dolul poate proveni de la o parte contractantă, de la reprezentantul,
acesteia în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat. prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părți, dar și de la un terț.
Violența
• inducerea unei temeri justificate, fără drept, de la cealaltă parte sau
de la un terț pentru a determina o persoană să încheie un contract;
Nu atrage anularea contractului:
Leziunea
• una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de
experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în
favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare
considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât
valoarea propriei prestații;

- simpla temere izvorâtă din respect (temere reverențiară), neînsoțită

de violență;
- din categoria actelor juridice care pot fi atacate pentru leziune, Codul
- încheierea unui contract de către o parte aflată în stare de civil exclude contractele aleatorii, tranzacția, precum și alte contracte
necesitate, decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare. anume prevăzute de lege.

Obiectul contractului Obiectul contractului

• este reprezentat de operațiunea juridică, precum vânzarea, Condițiile de validitate pe care bunul – ca obiect derivat al obligațiilor
locațiunea, împrumutul și alte asemenea, convenită de părți, astfel născute din raportul juridic contractual – trebuie să le îndeplinească
cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor sunt:
contractuale;
- să existe în momentul încheierii contractului;
Obiectul contractului trebuie să fie: - să fie în circuitul civil;
- determinat; - să fie posibil pe parcursul executării contractului;
- valabil; - să fie determinat sau determinabil.
- licit.
Cauza contractului Forma contractului (condiții de formă)

 Principiul consensualismului
• motivul care determină fiecare parte să încheie contractul;

Excepții de la principiul consensualismului:

Cauza contractului trebuie:
- să existe; - pentru valabilitatea contractului – ad validitatem;
- să fie licită; - pentru proba contractului – ad probationam;
- să fie morală. - pentru opozabilitatea față de terți.

Nulitatea contractului
Obiective

- Înțelegerea nulității ca sancțiune a contractului care nu îndeplinește condițiile de

valabilitate cerute de lege;
III. Nulitatea contractului
- Identificarea nulităților, recunoașterea acestora, inclusiv a cauzelor care le
determină potrivit clasificărilor reglementate de lege (Codul civil);

- Cunoașterea regimului juridic al nulității absolute prin comparație cu regimul

juridic al nulității relative;

- Determinarea efectelor nulității (desființarea totală sau parțială a contractului) și

aprincipiilor care le guvernează (retroactivitatea, repunerea în situația anterioară,
desființarea contractului subsecvent ca urmare a desființării contractului primar);

- Identificarea și cunoașterea principiilor de drept care înlătură efectele nulității.

Noțiune Clasificarea nulităților

• După natura interesului (general sau individual) ocrotit prin dispoziţia

legală încălcată, nulităţile sunt: absolute şi relative;

• sancţiunea de drept civil care desfiinţează retroactiv, în tot sau în • După întinderea efectelor nulitatea poate fi: parţială şi totală;
parte, efectele unui contract încheiat cu nerespectarea condiţiilor
de validitate cerute de lege. • După modul de consacrare în legislaţie nulitatea este: expresă şi
virtuală;

• După felul condiţiei de validitate nerespectate nulitatea poate fi: de

fond şi de formă;

Principiile de drept care înlătură efectele

Efectele nulității
nulității

• există anumite ipoteze în care, deşi actul juridic este lovit de nulitate,
• reprezintă consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii. i se recunoaşte valabilitatea, în tot sau în parte.

Efectele nulităţii sunt guvernate de următoarele principii: Principiile în baza cărora sunt înlăturate efectele nulităţii sunt:
- conversiunea actului juridic;
- principiul retroactivităţii efectelor nulităţii; - validarea contractului;
- principiul repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum); - validitatea aparenţei în drept - error communis facit ius (eroarea
comună valorează drept);
- principiul desfiinţării contractului subsecvent ca urmare a desfiinţării
contractului primar, iniţial (resolute iure dantis, resolvitur ius - răspunderea civilă delictuală.
accipientis).
 Administrarea bunurilor altuia
Obiective

- Cunoașterea noțiunii de administrare prin înțelegerea caracteristicilor

acestei instituții juridice.
IV. Adminstrarea bunurilor altuia
- Ințelegerea tipurilor de administrație și identificarea specificității
fiecărui tip de administrație.

- Identificarea regimului juridic al fiecărui tip de administrare și

cunoașterea obligațiilor administratorului.

Administrarea bunurilor altuia Administrarea bunrilor altuia

• Reguli generale privind administrarea
• Administrarea simplă
Definim administrarea prin caracteristicile sale: - cuprinde actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum şi
- temeiul juridic al administrării este un mandat, o împuternicire actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei
testamentară, un legat, sau o convenţie (contract); obişnuite
- împuternicirea prin legat produce efecte numai dacă este acceptată
de cel desemnat ca administrator;
• Administrarea deplină
- administrarea poate fi efectuată numai de o persoană fizică, care
trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu; - impune administratorului să conserve şi să exploateze în mod profitabil bunurile,
să sporească patrimoniul sau să realizeze afectaţiunea masei patrimoniale, în
- obiectul administrării este reprezentat de: un bun, mai multe bunuri, măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.
o masă patrimonială sau un patrimoniu, care nu îi aparţine
administratorului.
- de regulă, administrarea se realizează cu titlu gratuit; prin excepţie
este cu titlu oneros
Administrarea bunurilor altuia
• Regimul juridic al administrării
Regulile care guvernează administrarea bunurilor altuia privesc:
a) obligaţiile administratorului faţă de beneficiar;
b) obligaţiile administratorului şi beneficiarului în raporturile cu terţii;
c) obligaţiile privind inventarul, garanţiile şi asigurarea.
Administrarea bunurilor altuia
• Delegarea
- administratorul îşi poate delega parţial atribuţiile sau poate
împuternici un terţ să îl reprezinte la încheierea unui act determinat
- nu se poate delega unei terţe persoane administrarea generală sau
exerciţiul unei puteri discreţionare (cu excepţia cazului în care
delegarea se face către un administrator).
• Darea de seamă anuală
- administratorul este obligat ca cel puţin o dată pe an să prezinte
beneficiarului o dare de seamă a gestiunii bunului, bunurilor ori masei
patrimoniale încredinţate
Administrarea bunurilor altuia
• Administrarea colectivă
- pentru administrarea bunurilor altuia, pot fi desemnate mai multe
persoane în calitate de administrator, dacă legea sau actul de
desemnare nu prevede altfel.
- de regulă, în acest caz hotărârile se iau prin voinţa majorităţii
acestora.
Răspunderea administratorilor pentru îndeplinirea obligaţiilor lor, ca
regulă, este solidară, iar în cazul în care atribuţiile sunt repartizate prin
lege, actul de desemnare sau hotărâre judecătorească, fiecare
administrator este răspunzător doar pentru partea sa de
administrare, deci divizibilă.
Administrarea bunurilor altuia
• Încetarea administrării. Darea de seamă şi predarea bunurilor
Administrarea încetează pentru următoarele cazuri:
- stingerea dreptului benficiarului asupra bunurilor administrate;
- expirarea termenului sau îndeplinirea condiţiei stipulate în actul constitutiv;
- îndeplinirea scopului administrării sau încetarea cauzei care a dat naştere
administrării;
- denunţarea de către beneficiar a actului de desemnare, ca urmare a
solicitării comunicate administratorului, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, de a restitui bunurile de îndată;
- înlocuirea administratorului de către beneficiar sau de către instanţa
judecătorească, la cererea instanţei interesate;
- decesul, punerea sub interdicţie judecătorească, renunţarea
administratorului ori supunerea acestuia la procedura insolvenţei;
- punerea sub interdicţie judecătorească a beneficiarului sau supunerea
acestuia la procedura insolvenţei, în măsura în care aceasta afectează bunurile
administrate.
 Prescripția extincitivă
1. Noţiunea de prescripţie extinctivă;
2. Efectul prescripţiei extinctive;
3. Domeniul prescripţiei extinctive;
4. Invocarea prescripţiei extinctive;
5. Renunţarea la prescripţia extinctivă;
V. Prescripţia extinctivă 6. Cursul prescripţiei extinctive;
7. Suspendarea prescripţiei extinctive;
8. Întreruperea prescripţiei;
9. Termenele de presripţie extinctivă;
10. Repunerea în termen;
11. Împlinirea sau calculul prescripţiei extinctive;
12. Decăderea.

Prescripția extinctivă
Obiective

Înțelegerea prescripției extinctive ca sancțiune de drept civil, și a efectului acesteia de a 1. Noţiunea de prescripţie extinctivă
constrânge o persoană.
- sancţiune de drept civil, care stinge dreptul (material) la acţiune care
Înțelegerea consecințelor stingerii dreptului material la acțiune prin prescripție.
nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege;

Determinarea domeniului prescripției extinctive prin identificarea drepturilor subiective civile

care se sunt prescriptibile extinctiv prin comparație cu cele neprescriptibile extinctiv.
2. Efectul prescripţiei extinctive
Înțelegerea cursului prescripției și a cazurilor de suspendare și de întrerupere a acesteia.
- stingerea dreptului (material) la acţiune;
Înțelegerea modului de calcul al termenelor de prescripție, respectiv de împlinire a acesteia.

Identificarea diferențelor dintre prescripție și decădere.

3. Domeniul prescripției extinctive
• este format din drepturile subiective civile prescriptibile extinctiv;
- criteriul principal prin care se delimitează domeniul prescripţiei
extinctive, este natura patrimonială a drepturilor subiective civile;
- în principiu, drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv, cu
anumite excepţii prevăzute de lege; sunt deci, prin excepţie, şi drepturi
patrimoniale imprescriptibile extinctiv;
- sunt prescriptibile extinctiv, şi alte drepturi la acţiune, indiferent de
obiectul lor, deci şi drepturi nepatrimoniale, dar, prin excepţie, în
cazurile anume prevăzute de lege.
4. Invocarea prescripţiei extinctive
Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge,
personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu
contrar ori să fi fost de bună-credinţă [art. 2512 alin. (1) Cod civil];
- prescripţia nu operează de drept, ci trebuie invocată de cel în
beneficiul căruia a curs şi s-a împlinit prescripţia;
5. Renunţarea la prescripţia extinctivă
Persoana în folosul căreia curge prescripţia are dreptul să renunţe la
prescripţia neîmplinită, dar al cărei termen a început să curgă, precum
şi la beneficiul prescripţiei împlinite;
- nu se poate renunţa la prescripţia care nu a început să curgă.
Prescripţia extinctivă şi drepturile patrimoniale - reale şi de creanţă:
a) prescripţia extinctivă şi drepturile reale;
b) prescripţia dreptului la acţiune privind drepturile accesorii;
c) prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă;
d) prescripţia extinctivă şi drepturile nepatrimoniale.
6. Cursul prescripției extinctive
6.1. Regula generală în privinţa începutului cursului prescripţiei
Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la
acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască
naşterea lui (art. 2523 Cod civil);
6.2. Reguli speciale cu privire la începutului cursului prescripţiei
- dreptul la acţiunea în executarea obligaţiilor de a da sau de a face;
- dreptul la acţiunea în restituirea prestaţiilor;
- dreptul la acţiunea în executarea prestaţiilor succesive;
- dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzată printr-o faptă
ilicită;
- dreptul la acţiunea în anularea actului juridic.
7. Suspendarea prescripţiei extinctive
- reprezintă acea modificare a cursului acesteia care constă în oprirea,
de drept, a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează
situaţiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate de a
acţiona pe titularul dreptului la acţiune;
8. Întreruperea prescripţiei
- poate fi definită ca modificare a cursului acesteia şi constă în
înlăturarea prescripţiei scursă înainte de apariţia unei cauze între-
ruptive şi începerea unei alte prescripţii extinctive.
10. Repunerea în termen
- beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acţiune care, din motive
temeinice, nu a putut formula acţiunea în justiţie înăuntrul termenului de
prescripţie, motiv pentru care organul jurisdicţional are dreptul să soluţioneze
în fond, cererea de chemare în judecată, deşi a fost introdusă după împlinirea
termenului de prescripţie;
11. Împlinirea sau calculul prescripţiei extinctive
Calculul prescripţiei extinctive determină momentul la care termenul de
prescripţie s-a împlinit (sau a expirat);
Termenul de prescripţie se stabileşte:
a) pe săptămâni, luni sau ani;
b) pe zile;
c) pe ore.
9. Termenele de presripţie extinctivă
- intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat
dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui
drept;
- în funcţie de sfera de aplicare: termene generale şi speciale;
- în funcţie de mărimea sau întinderea termenelor, termenele
speciale se împart în:
- termene mai mari decât termenul general;
- termene egale cu termenul general;
- termene mai mici decât termenul general.
12. Decăderea
• stingerea dreptului subiectiv în cazul neexercitării acestuia înăuntrul
termenului stabilit prin lege sau prin voinţa părţilor [art. 2545 alin.
(1) Cod civil];
- spre deosebire de termenele de prescripţie, termenele de decădere
nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă legea nu dispune altfel
[art. 2548 alin. (1) Cod civil];
- cu toate acestea, termenele de decădere sunt afectate dacă intervine
un caz de forţă majoră sau introducerea unei cereri de chemare în
judecată.