Mary Slessor

Misionara despre care vă voi vorbi astăzi a fost numită Regina albă a Canibalilor sau
Regina din Okoyong, însă numele ei real a fost Mary Slessor. Provenea dintr-o familie săracă
și numeroasă din Scoția.. Tatăl ei era de profesie pantofar, însă avea probleme cu alcoolul și
jocurile de noroc. În schimb, mama ei era devotată familiei și credincioasă aparținând
comunității creștinilor presbiterieni. Mary era pasionată de citit și de scris, însă după moartea
tatălui ei, este nevoită să renunțe la școală. Mama ei era însărcinată, iar micuței Mary Slessor,
în vârstă de zece ani, îi revine sarcina de a întreține familia. În timp ce muncește din greu la o
moară, își ia cu ea Biblia și cărțile, continuând să studieze și să se pregătească pentru visul ei:
să meargă în misiune. Și visul se împlinește în anul 1876 când ajunge pentru prima dată în
regiunea Calabar din Nigeria.
Aceasta parte a Africii este cunoscuta sub numele de Mormantul Omului Alb, iar
intrarea în acea zonă inseamna moarte sigură. Viata nu insemna mare lucru pentru cei din
Calabar. Crima era la ordinea zilei, iar daca o familie avea prea multi copii, putea abandona
fara nici un fel de remușcare un copil in tufisuri. Nasterea unor gemeni era considerata a fi un
semn rau, de aceea acestia erau ucisi cu cruzime si mama lor era parasita sa moara in jungla.
Nu exista respect pentru adevar sau onoare.
In aceste conditii aspre a venit Mary ca să-L slujeasca pe Dumnezeu in Africa. Ea si-a
inceput misiunea, invatand limba locala si vizitand satele în care trăiau oamenii nevoiași.
Mary le-a spus nativilor despre Cristos si i-a indemnat sa inceteze să mai venereze craniile
oamenilor morti si să se teamă de „spiritele rele”. Ea le-a aratat femeilor cum sa aiba o
alimentatie corecta si cum sa ingrijeasca de casa si de copii.
Scopul suprem al misionarei era sa patrunda in jungla, acolo unde nici un alb nu mai
fusese spre a le duce si acelor oameni Vestea Buna, iar în 1888 a și reușit. Prin harul
Domnului șeful primului sat întâlnit în junglă i-a permis sa locuiasca acolo. Liderul i-a dat
voie, de asemenea, sa construiasca o scoala.
Viața printre sălbatici a fost dificilă, dar hotărârea de a sluji a lui Mary era pe măsura
provocărilor. Ea stia ca nu se poate ca vietile salbaticilor sa fie schimbate intr-o clipa, dar nu
putea sa stea cu mainile in san in timp ce oamenii aceia faceau rau. Se odihnea foarte putin si
starea sa de sanatate era precara, dar era prezenta oriunde era nevoie. De cate ori auzea ca
nativii se pregateau de razboi cu un alt trib, de fiecare data se grabea spre „campul de lupta”.
Mary avea un curaj ieșit din comun, căci pe cand cele doua tabere se pregateau de atac,
vedeau stand intre ei o femeie mica si calma. „La o parte, Ma (asa era numita Mary de catre
cei din Calabar). Luptam!” Ea ignora strigatul. „Da-te la o parte, Ma, sau vei muri!” Mary
replica: „Arunca sulita, daca indraznesti!” Pe cand cele doua parti se apropiau sa indeparteze
acel „obstacol” cu par cenusiu, misionara stia ca invinsese. Ii implora sa arate ingaduinta unii
fata de altii si, pana la urma, ii convingea sa se aseze la umbra unui pom si sa negocieze.
Dupa ore de discutii, oamenii erau mai calmi si prea obositi sa lupte. Se duceau acasa fara sa
fi varsat sange.
In caz ca vestea despre apropiata lupta intre doua triburi ajungea prea tar-ziu pentru
Mary, ca sa poata ajunge ea acolo, trimitea printr-un alergator o buca-ta de pergament cu
niste semne pe ea. Cum nici unul dintre razboinici nu stia sa citeasca, ei petreceau toata ziua
incer-cand sa descifreze „mesajul” important trimis de Ma! Si cand aceasta sosea, nici unul
nu mai avea chef de lupta.
Prin perseverență, credință în Dumnezeu și mult curaj Mary a reușit să îi ajute pe
băștinași să renunțe la alcool, o problemă gravă a multor triburi sălbatice. Astfel eliberati de
superstitii si betie, puteau intelege acum dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Idolii au disparut
din satele lor si mici biserici au fost construite.
În ultima parte a viața, Mary Slessor a suferit de febră din cauza malariei, o boală care
i-a încercat greu credința în tot timpul lucrării ei. Din păcate, la începutul anului 1915, după
39 de ani de activitate misionară neîntreruptă cea numită Regina Canibalilor a murit și așa
cum era de așteptat, dorința ei a fost ca trupul neînsuflețit să fie îngropat în pământul mult
iubit al Nigeriei.