Sunteți pe pagina 1din 2

Patrik

Dacă în rubricile trecute v-am vorbit despre misionari din epoca modernă, în rubrica
de față vreau să vă fac cunoștință cu un om al lui Dumnezeu care a trăit între anii 415-461. S-
a născut în Britania, dar a rămas în istorie sub numele de Apostolul Irlandei. Bineînțeles că v-
ați dat seama că în minutele următoare vă voi vorbi despre Patrik, misionarul care a cucerit
Irlanda pentru Hristos. Deși sunt multe legende despre viața și activitatea lui printre păgâni,
legende care au dus la venerarea lui în Bisericile Romano – Catolică, Ortodoxă și Anglicană,
ceea ce se știe mai puțin este faptul că Patrik a fost un misionar umil care se considera pe sine
un mare păcătos cu un curaj enorm.
Atunci când avea 16 ani, Patrik a fost prins de pirați și vândut ca sclav în Irlanda,
unde a fost trimis să pască porcii stăpânilor, trăind în condiții mizere. Deși se născuse și
crescuse într-o familie creștină, credința lui era una superficială, dar în anii de robie , ușor dar
sigur inima lui s-a întors cu adevărat la Dumnezeu, întocmai ca a fiului risipitor din parabola
Mântuitorului.
În mod miraculos, după 6 ani de sclavie, reușește să își recapete libertatea și se
întoarce în Britania, unde se hotărăște să devină preot. Datorită experienței sale în Irlanda,
Biserica Creștină îl trimite misionar chiar în țara în care fusese rob pentru a le vesti păgânilor
de acolo eliberarea din păcat. Astfel, fostul sclav se întoarce în Irlanda cu vestea cea bună a
mântuirii.
Misiunea lui Patrik a întâmpinat cea mai mare împotrivire din partea druizilor, care
practicau magia, erau bine educați în cultura laică și erau sfetnici ai regilor irandezi. „În
fiecare zi mă aștept să fiu ucis, trădat sau prins, scria Patrk mai târziu, însă nu mă tem de
niciunul dintre aceste lucruri datorită promisiunilor cerului. M-am aruncat în brațele
Dumnezeului celui atotputernic, care stăpânește pretutindeni.”
Una dintre provocările cele mai mari pe care le-a avut misionarul Patrik a fost legată
de practica sclaviei. Se crede ce el a fost primul dintre creștini care a predicat și a militat
puternic pentru abolirea ei. Istoricii Bisericești sunt de părere că el este autorul unei scrisori
care excomunica pe unul dintre proprietarii de sclavi din Britania care duse în robie pe unii
dintre cei convertiți de Apostolul Irlandei.
Cel mai celebru simbol asociat cu Patrik este trifoiul. Se spune că misionarul s-ar fi
folosit de un trifoi cu trei foi pentru a le explica mai bine doctrina Sfintei Treimi păgânilor
irlandezi. De asemenea există o legendă conform căreia Patrik ar fi alungat toți șerpii din țară.
Întotdeauna v-a fi dificil de distins între realitate și ficțiune, în povestirile biografilor
celebrului misionar. Este însă limpede, din punct de vedere istoric, că Patrik a fost unul
dintre primii misionari care au dus Evanghelia dincolo de granițele civilizației romane. După
spusele tradiției, numai sudul inaccesibil al Irlandei a rămas neatins de lucrarea omului lui
Dumnezeu.
Odată cu trecerea timpului, Patrik a devenit modelul creștinilor celți. Iubea natura, se
ruga necontenit și studia Sfânta Scriptură cu pasiune. De asemenea avea o bogată imaginație
poetică și era deschis pentru a-L auzi pe Dumnezeu vorbindu-i în orice împrejurare. Sute de
călugări celți, imitându-l pe Patrik, și-au părăsit patria pentru a răspândi Evanghelia în Scoția,
Anglia și Europa Continentală.
Impactul acestui umil, dar celebru misionar a fost atât de mare încât o bună parte din
lumea creștină îl sărbătorește în fiecare an pe 17 martie, o sărbătoare devenită internațională
datorită numărului mare de imigranți irlandezi, mai ales în Statele Unite ale Americii.

S-ar putea să vă placă și