Sunteți pe pagina 1din 2

Criminalitatea informatică în reglementarea Codului penal

Cyber-criminalitatea beneficiază în Codul penal de o manieră de reglementare nouă,


completă și multidisciplinară, în sensul că incriminarea și sancționarea faptelor din această sferă
infracțională se realizează prin preluarea unor texte de lege specifice mai multor legi speciale cu
aplicabilitate în materie, fie că vorbim de cele prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și
în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției sau Legea nr. 365/2002 privind
comerțul electronic și, evident, prin abrogarea corelativă a acestora.
Din acest motiv, infracțiunile informatice nu sunt grupate într-un singur titlu sau
capitol, cum se întâmplă cu majoritatea faptelor antisociale, ci le regăsim atât în categoria
infracțiunilor contra patrimoniului, a infracțiunilor de fals, dar și în cea a infracțiunilor contra
siguranței publice, toate având un regim sancționator redus raportat la cel anterior, motiv pentru
care modalitatea de individualizare judiciară devine esențială în evaluarea concretă a pericolului
social.
Caracterul temporal actual coroborat cu regimul sancționator mai favorabil determină în
mod evident ca, în materie de aplicare a legii penale în timp, dispozițiile noului Cod penal să
devină cele incidente în raport cu legile speciale corespondente, acestea din urmă continuând a fi
preluate doar cu referire la alte reglementări, cu excluderea totală a acelor aspecte circumscrise
incriminărilor din verbum regens.
În ceea ce privește infracțiunile informatice care generează prejudicii materiale
cuantificabile, acestea sunt concentrate în Titlul II din Partea specială a Codului penal –
„Infracțiuni contra patrimoniului”, respectiv Capitolul IV – „Fraude comise prin sisteme
informatice și mijloace de plată electronice”. Astfel, preluând integral art. 49 din Legea nr.
161/2003, Codul penal, în art. 249, incriminează frauda informatică, ca fiind „introducerea,
modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori
împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un
beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane”, faptă
care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
A doua categorie de infracțiuni informatice este cea prevăzută de Titlul VI al Părții
speciale din Codul penal – „Infracțiuni de fals”, unde în Capitolul III – „Falsuri în înscrisuri”
regăsim la art. 325 infracțiunea de fals informatic ca fiind „fapta de a introduce, modifica sau
șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date,
rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii
unei consecințe juridice”, faptă care se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Acest articol
reprezintă o preluare în integralitate a art. 48 din Legea nr. 161/2003.
Infracțiunile informatice clasice, cele care presupun preponderent utilizarea elementului
tehnic și existența unor abilități specifice din partea subiectul activ, sunt reglementate în Codul
penal prin reluarea art. 42 – 46 din incriminarea specială, evident, cu reducerea limitelor de
pedeapsă. Astfel, în Titlul VII al Părții speciale – „Infracțiuni contra siguranței publice”,
respectiv Capitolul VI – „Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor
informatice” au fost sistematizate următoarele infracțiuni:
1. accesul ilegal la un sistem informatic 
2. interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice 
3. alterarea integrității datelor informatice
4. perturbarea funcționării sistemelor informatice
5. transferul neautorizat de date informatice 
6. operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice :