Ion VEZEANU

PhD - Fellow Teacher and Researcher

Research Center Institut de Philosophie de Grenoble (IPhiG)
Université Grenoble-Alpes (UGA)
Profesor invitat - Facultatea de Filosofie
Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
ion.vezeanu@univ-grenoble-alpes.fr

Bios, Eros și Thanatos

Simboluri și reprezentări ale vieții,
iubirii și morții în cultură
(Curs opțional, Licență, semestrul al doilea 2020-2021, marți, 16-18)
FACULTATEA DE FILOSOFIE, UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Ion VEZEANU

R ezumat. Cercetările tehnoștiințifice în Inteligență Artificială (I. A.) sau în inginerie biogenetică recuperează
discursurile și concepțiile magico-religioase arhaice, despre „viața fără de moarte”, despre „viața de
dincolo”, despre elixirul întineririi și al imortalității etc. Se discută fără nici un fel de reținere despre
transumanism, post-umanism, sfârșitul vieții pe Pământ, suprapopulare etc. Prin urmare miza este importantă
și ar fi interesant să analizăm la curs, în mod critic, noile retorici științifice, care amestecă speculațiile,
credințele, superstițiile, ficțiunile, utopiile și teoriile savante, pentru a înțelege dacă se poate vorbi despre
lumea „de dincolo”, despre „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Să nu uităm că anticii afirmau:
Contra vim mortis non est medicamen in horti, „Nu există în grădină nici un remediu în fața puterii morții”.
Mai multe domenii ale cunoașterii vor fi mobilizate pentru a da socoteală de cele trei noțiuni
fundamentale: viața, iubirea și moartea. Viața pare să constituie obiectul studiului și al cercetării biologiei,
paleontologiei și geologiei. În timp ce iubirea și moartea ar fi mai degrabă obiecte de studiu ale psihologiei și
medicinei. În trecut însă, aceste chestiuni au fost tratate de arte, de filosofie, de religie sau de teologie. De
asemenea, literatura și istoria ne furnizează numeroase referințe. Dar din secolul trecut, misterele și tabuurile
asociate acestor noțiuni par să fie transgresate de medicină, de genetică, de Inteligența Artificială și de
neuroștiințe. Urmează să vedem cu ce preț!
Adeseori se ajunge la o viziune sumbră asupra vieții, disperarea de a fi, din lipsă de iubire sau și mai grav
din incapacitatea de a iubi, ambele generatoare ale unei serii interminabile de decepții. Dar ce este iubirea ? A
iubi sau a nu iubi! Se poate comanda iubirea, se poate dispune după propria voință? Amor mundum fecit
(„Iubirea a făcut lumea”), spuneau latinii. Iubirea este cu adevărat în slujba vieții, în lupta împotriva morții? Dar
cine câștigă această luptă? Doar pulberea și cenușa rămân în urma noastră. Cine își mai amintește de poveștile
de dragoste ale străbunilor noștri?
De aceea, To be or not to be („A fi sau a nu fi”), chestiunea shakespeariană revine în forță fiind reformulată
nu doar pentru fiecare individ, ci pentru întreaga umanitate. Antropocenul, era omului, pare o epocă marcată
de „orologiul Apocalipsei”. Faptul de a fi ocultat în epoca modernă acest fenomen natural care este moartea,
ne-ar fi condus către propria noastră dispariție? Memento mori („Amintește-ți că ești muritor”) este o
locuțiune latină care ar trebuie să constituie un laitmotiv al fiecăruia, dovadă de înțelepciune și sursă de
creativitate, iar nu obsesie morbidă sau pulsiune de moarte. Aceasta i-a determinat pe antici să afirme: Mors,
ubi est victoria tua („Moarte, unde-ți este victoria?”).
Se subînțelege, după concepția lui Aristotel, că viața umanității continuă chiar dacă generațiile dispar unele
după celelalte. Aceasta ar fi „soluția” pe care viața ar fi găsit-o pentru a-și asigura perpetuarea: moartea ar fi
prețul plătit de fiecare individ pentru ca viața să continue prin specie. Ideea aristotelică este frumoasă, dar

1
ignorată de ideologiile și tehnologiile actuale. Poate că panaceul universal, remediul miraculos la care sperăm
cu toții este de altă natură. Să le amintim tinerilor dar și bătrânilor cercetători ce credeau strămoșii: Dum vita
est, spes est („Cât timp va exista viața, va exista speranța”), pentru că „Iubirea învinge totul!” (Omnia vincit
amor).
Cursul este conceput pe două semestre (2020-2021; 2021-2022), însă studenții nu sunt obligați să le
urmeze pe ambele. Bibliografia și planul fiecărei ședințe sunt furnizate studenților la curs. Nota finală ține cont
de trei aspecte în evaluarea activității universitare a studenților: mai întâi, participarea la curs printr-o
prezență activă (întrebări, remarci,
observații, discuții); apoi, un eseu de
câteva pagini, la alegere, din vasta
tematică a cursului; în fine, prezentarea
orală a acestei lucrări la examen.
Obs. O condiție necesară pentru
obținerea notei finale este: prezența la
examen. Examinarea nu se face după
principiul sancționării sau al pedepsirii
studentului pentru că „nu știe”; ci
conform unei pedagogii de valorizare a
ceea ce cunoaște! Este foarte ușor să
demonstrăm oricui că este ignorant, în
orice universitate din lume, dar este dificil
să arătăm ce știe; aceasta ține de o
adevărată artă educațională și pedagogică
de punere în valoare a autonomiei de
gândire și a capacităților intelectuale ale Philippe de Champaigne (1602-1674), Vanité, ulei pe lemn (37,4 cm x
studenților! 28,4 cm) ; Le Mans, musée de Tessé ; Collections des musées de France
(Joconde)

Planul cursului
Prima parte (2020-2021)

Introducere
A. Ritualurile funebre arhaice (paleoantropieni)
B. Orfeu și Euridice - miturile orfice
C. Adam și Eva: creație, cădere și înviere
D. Piramide, mumii și sarcofage (Cartea morților)
E. Moarte inițiatică și iubire de înțelepciune (Platon)
F. Iubirea prietenească și animismul (Aristotel)
G. Tristan și Isolda - o iubire imposibilă în Evul Mediu
Floarea vieții și roata solară, simboluri
H. Alchimia și căutarea imortalității (taoismul) sculptate pe porțile de lemn ale caselor
din satele românești din Maramureș;
I. Iubirea în timp de ciumă - Decameronul lui Bocaccio simboluri arhaice prezente pe toate
continentele
J. Fântânile de întinerire și cavalerii Apocalipsei (Dürer)
K. Cea mai tristă iubire - Romeo și Julieta, de Shakespeare