Dimensiunea trinitară a Bisericii

Sfânta Treime este fundamentul învățăturii și credinței ortodoxe despre Dumnezeu.

Credința în dogma Sfintei Treimi, delimitează învățătura creștină despre Dumnezeu de alte
doctrine și concepții, astfel că ne dăm seama că numai învățătura ortodoxă ne arată că Dumnezeu
lucrează mântuirea în omul care vine la Hristos.

Biserica, are temei trinitar care trebuie căutat în taina vieții comune a Persoanelor Divine
și nu prin tot felul de curente și speculații filozofice. În viața Bisericii este împletită viața Sfintei
Treimi, astfel că venim și aducem pe această cale mărturia despre Mântuitorul care se roagă
Tatălui înainte de patimi ca toți să fie una,aflată la Ioan 17,21 în care se spune: „După cum Tu,
Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-
ai trimis”.

În ceea ce privește baza trinitară a spiritualității creștine și în același timp și faptul că

această spiritualitate a fost păstrată cel mai bine în Biserica Răsăriteană, spunem faptul că ea a
păstrat nealterată învățătura biblică despre Sfânta Treime, după cum amintește teologul catolic,
Georg Koepgen.

Credința într-un singur Dumnezeu ca Ființă dar în cele trei Persoane: Tatăl, Fiul și
Sfântul Duh, ne arată că Dumnezeu este transcendent și imanent in același timp, totodată ni se
arată și faptul că El este mai presus de lume dar este în lume. Prin ajutorul Sfintei Treimi, se
lucrează la mântuirea noastră, a fiecăruia dintre noi. În structura supremei iubiri interpersonale
este dată unica posibilitate de a fi mântuite persoanele umane, această posibilitate este dată de
Sfânta Treime prin una din Persoanele ei și anume Logosul care S-a întrupat și s-a făcut Om la
„plinirea vremii”. Duhul Sfânt aduce în creație viața și iubirea intratreimică și ridică întreaga
creație în planul iubirii dumnezeiești. Când spunem „Dumnezeu„ defapt spunem Sfânta Treime,
deoarece Dumnezeu este unul în ființă și întreit în Persoane. Această ființă subzistă după cum am
mai amintit în cele trei perspane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Aceștia nu sunt trei dumnezei, ci
cele trei persoane ale Sfintei Treimi.

În afara timpului, adică în veșnicie este de menționat faptul că Tatăl naște pe Fiul și
purcede pe Sfântul Duh, însă Fiul și Sfântul Duh, nu vin la existență după Tatăl, ci există
împreună din veci. Toate Persoanele Sfintei Treimi sunt din veșnicie și nu sunt venite pe rând în
existență.

Trebuie specificat faptul că nu era o vreme în care Tatăl era singur iar Fiul și Sfântul Duh
nu erau după cum au apărut unele idei în care se zicea acest lucru, cum că Tatăl a fost o vreme
singur iar mai târziu a apărul Fiul și Sfântul Duh.
 De remarcat este faptul că învățătura despre Sfânta Treime așa cum o avem în creștinism,
nu o avea nici un popor de dinainte de Hristos. În unele religii, Sfânta Treime, era numai
preînchipuită, iar în Vechiul Testament era foarte puțin cunoscută. Aici, Dumnezeu o relevează
doar în unele linii generale, urmând ca mai apoi, revelația precisă a ei, să se facă în Noul
Testament. Sfinții Părinți vin și afirmă faptul că această descoperire a acestei taine, nu s-a făcut
în Vechiul Testament din cauza evreilor, deoarece aceștia erau înconjurați de popoare politeiste
și astfel erau și ei înclinați spre politeism, astfel că s-ar fi abătut ușor de la monoteism și ar fi
căzut în politeism, dacă li s-ar fi revelat că în Dumnezeu sunt trei Persoane. Aceasta i-ar fi putut
face să creadă că sunt trei Dumnezei. Totuși, misterul Sfintei Treimi, a fost indicat în mai multe
locuri din Vechiul Testament, astfel că în unele părți din acestea, se face aluzie la o pluritate în
Dumnezeu, ni se mai vorbesc despre teofanii, în care Dumnezeu se arată în trei persoane, în
altele, Persoanele Sfintei Treimi, sunt numite cu nume diferite, iar în altele se vorbește despre
Mesia ca despre o persoană divină.

Știm că Taina Sfintei Treimi este de neperceput cu mintea umană și că nimeni vreodată
nu va fi în starea a o descoperi, deoarece ea nu poate fi percepută cu mintea umană. În
explicarea oarecum a tainei Sfintei Treimi, a venit prin secolul IV Sfântul Spiridon care a făcut
acea explicație a Sfintei Treimi, folosindu-se de o cărămidă, spunând că Aceasta este precum
cărămida, adică este doar una dar în alcătuirea ei se află trei elemente. Această istorisire ne spune
că Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu și a strâns cărămida în pumn astfel că în sus a țâșnit foc, în jos
a curs apa iar în mâna Sfântului a rămas lutul cărămizii.

De amintit este fapul că Dumnezeu, este Sfânta Treime și numai existând în trei
Persoane, poate să fie Dumnezeu, deoarece relația dintre persoane le face demne și capabile de
iubirea absolută. Treimea este perfectă, de aceea Dumnezeu este Treime. Și dovada că această
iubire în Treime este perfectă reiese din crearea lumii, astfel că iubirea lui Dumnezeu a fost atât
de mare încât a dorit să o reverse și în afara Sa, pentru a se bucura și alții de ea, astfel El a creat
tot ce există. Menționăm faptul că în relație cu lumea, Tatăl este Creator, Fiul este Mântuitor, iar
Duhul Sfânt este Sfințitor. După cum am amintit știm că ființa lui Dumnezeu este una singură,
astfel că și voința Lui este tot una singură, adică nu se poate să voiască ceva Tatăl și altceva Fiul
sau Sfântul Duh.

În ceea ce privește lucrarea Sfintei Treimi asupra noastră, are loc în Biserică, în cadrul
Bisericii, plină de energiile dumnezeiești necreate și sfințitoare. Biserica, înainte de întruparea
Mântuitorului în Lege era ca o umbră, iar după venirea lui Dumnezeu pe pământ a fost
întemeiată ca o realitate vie de Iisus Hristos prin jertfa Sa de pe cruce și a fost inaugurată la
Pogorârea Sfântului Duh. Duhul Sfânt ne învață că Biserica lui Hristos este : Una, Sfântă,
Sobornicească și Apostolică după cum mărturisim și în Simbolul de Credință. Biserica este
„mama noastră” după cum gasim relatat în epistola către Galateni, astfel că ea se îngrijește să
acorde fiilor Ei tot ce are mai frumos , mai de preț și mai bun.
 Adevărul despre Sfânta Treime este descoperit în mod clar în Noul Testament.Textele
trinitare ale Noului Testament, pot fi împărțite în trei categorii și se exprimă următoarele lucruri:
Unitatea în Trinitate sau unitatea Ființei celor trei Persoane, Existența a trei Persoane reale,
Trinitatea Persoanelor în unitatea ființei.

Un exemplu în ceea ce privește textele clasice ale doctrinei trinitare, este versetul biblic
de la Matei capitolul 28, versetul 19:„Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Prin acest verset biblic, ni se prezintă trinitatea
Persoanelor.

De-a lungul timpului, au apărut diverse controverse și erezii cu privire la doctrina

trinitară, astfel că până în secolul al IV lea doctrina Treimii a fost în centrul discuțiilor teologice.
Pe baza unor speculații și idei au apărut și primele erezii cum ar fi arianismu, macedonismul.
Însă împotriva acestora s-au ridiat acele Sinoade Ecumenice care au clarificat din toate punctele
de vedere ceea ce înseamnă Sfânta Treime. Unii sau alții, au denaturat învățăturile pe care ni le-a
dat Mântuitorul și de aceea Biserica a luat măsuri pentru a-i combate și a preciza mai de aproape
învățătura despre Sfânta Treime.

În ceea ce privește coordonarea Persoanelor Sfintei Treimi, o arată de altfel și Sfânta

Scriptură și prin aceea că la înșirarea lor se pune la început când una, când alta. Este adevărat că
de cele mai multe ori, cele trei Persoane sunt înșirate în ordinea: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, însă
există în Sfânta Scriptură locuri în care ordinea Persoanelor diferă precum urmează: Tatăl, Duhul
Sfânt și Fiul, iar alteori: Fiul, Tatăl și Sfântul Duh.

Persoanele Sfintei Treimi, sunt distincte , dar nu sunt separate în așa fel ca să nu existe
comuniune strânsă între Ele. Comuniunea lor, vine din faptul că una din Ele împărtășește
celorlalte Ființe. Ființa divină se comunică de la o Persoană la celelaltem păstrând fiecare
caracteristicile sale. Propriu zis, Tatăl este cel care-Și împărtășește Ființa Sa Fiului și Sfântului
Duh. Fiului i se comunică ființa prin naștere iar Sfântului Duh prin purcedere. Astfel că și unuia
și altuia i se comunică întreaga substanță divină.

Prin Sfânta Treime, se revelează nu numai iubirea lui Dumnezeu, ci și mărirea lui cea
veșnică. Iubirea Lui coboară ca o rază mângâietoare până la noi. Astfel că dacă noi, preamărim
această rază, preamărim izvorul ei, adică preamărim Sfânta Treime. Noi preamărim Sfânta
Treime pentru că toate există prin ea și că toate se referă la ea. Este mai presus de toate, ea a
creat și orânduiește totul. Rugăciunile le începem și le sfârșim închinându-ne Sfintei Treimi, prin
facerea semnului Crucii iar la slujbele dumnezeiești, cântăm: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului
Duh. Botezul ni se împărtășește tot în numele Sfintei Treimi.

Ca și o concluzie venim și spunem faptul că iubirea lui Dumnezeu este fără hotar. El ne
iubește și ne-a arătat acest lucru în nenumărate rânduri astfel că și noi suntem datori să-L iubim.
Sfântul Ioan vine și spune ce înseamnă de fapt dragostea lui Dumnezeu, atunci când spune:
„ Dragostea de Dumnezeu aceasta este, să păzim poruncile Lui” găsită în I Ioan 5,3. Din aceste
rânduri reiese faptul că pentru a ne putea apropia de Dumnezeu, trebuie să nu mai păcătuim și să
împlinim poruncile Lui, pentru a-L putea preamări și a ajunge în Rai unde vom trăi veșnic
împreună cu Dumnezeu.