Sunteți pe pagina 1din 3

1.

CLIENTUL CARE RESPINGE – DE LA IZOLARE LA INTIMITATE

• Continuum de la cei obsesivi la cei narcisici și schizoizi.


• Marea problemă: a avea încredere în ceilalți suficient de mult pentru a fi intimi cu ei; Nu
sunt intimi nici cu ei înșiși – reticenți în a simți și exprima emoții;
• Modelul conștient - în public, comportamentele sunt ”Bune” – putere, independență,
autonomie dar proiecteză asupra altora propriile vulnerabilități, furii și nevoi;
• Modelul inconștient: sinele este dependent, neajutorat, defect, iar alții pot să respingă, să
controleze și să pedepsească.
- Modelul conștient este apărarea contra celui inconștient;
• Istoria de atașament: au învățat că a recunoaște și a exprima distresul (adică a exprima
nevoia de ajutor) = frustrare, respingere, suferință sau o admitere umilitoare a insuficienței.
• Mecanism general de apărare: ”bazare pe înșiși compulsivă” – supraestimarea
compulsivă a propriei valori (pentru a rămâne departe de orice trăire i-ar putea determina să caute
suport, legătură, grijă din partea altora) + diminuarea importanței celorlați
Există trei linii de apărare - tipare:

Tiparul devalorizării:

 ”sabotează dragostea”; sunt etichetați ca narcisici;


 In copilărie – ”deșert emoțional” - părinți absorbiți de ei înșiși și interior nesiguri;
 Au împrumutat mecanismele de apărare ale părinților (contra dorințelor neîmplinite și a
frustrărilor): să gândească prea bine despre ei și prea rău despre ceilalți – iluzia de a fi
speciali este însă un substitut fals pentru dragoste;
 Intimitatea autentică riscă să expună sentimentele de dependență arzătoare dar și de furie pe
care părinții lor nu le-au putut tolera;

Tiparul idealizării
 părinți absorbiți de ei înșiși și interior nesiguri (părinți narcisici);
 Mecanism de apărare: pot găsi o oază în acest deșert emoțional dacă le satisfac nevoile
părinților;
 Ajutându-i pe părinți să se simtă speciali, puteau să se simtă și ei speciali – evitau riscul de a
fi dependenți și furioși;

Tiparul controlului
 Adesea catalogați ca ”personalități obsesive”- Obsedați de control și de frica de a nu fi
controlați;
 Părinți care dețineau controlul, greu de mulțumit, care și-au reprimat propria furie – puțină
toleranță la distresul copiilor, la dezordinea sau crizele de furie a acestora;
 Două mecanisme de apărare:
- să-și respingă propriile emoții cât mai mult posibil;
- Să reziste (adesea pe ascuns) controlului părinților lor (se întorc de la nevoia de
confort și bond, la o preocupare împotriva neputinței)
2. CLIENTUL PREOCUPAT – A FACE LOC UNEI MINȚI PROPRII

 Plini de viață și vivaci – copleșiți de sentimentele lor și absorbiți într-o distanță evitantă față
de ceilalți.
 Plini de îndoieli și de frica de a fi prea independenți;
 Au probleme în a se baza pe ei înșiși;
 Pot simți dar nu pot face față;
 Aparțin unui continuum diagnostic: de la isterici la borderline;
 Frica de abandon (marile amenințări: separarea, pierderea, a fi singuri);
 ”înfometați de fuziune” – apropierea este singura soluție, niciodată problema;
 Mecanism de apărare: hiperactivarea - șansa cea mai bună de a-și asigura atenția și
susținerea celorlalți este să-și facă propriul distres mult prea evident pentru a mai putea fi ignorat
- caută permanent indicii interne și externe pentru a-și mări distresul;
Tiparul neajutorării:
 hiperemoționali, melodramatici;
 Se conectează la ceilalți prin neajutorare (și nu prin furie);
 Iși recunosc nevoia, dar reușesc cu greu să o satisfacă;
 Disperați să nu fie abandonați; prea înfricoșați pentru a se afirma și mult prea dispuși să le
facă pe plac altora;
 O formă aparte este transferul erotic (seducția terapeutului);
 Mecanism de apărare: îi este frică să-și dezvolte un sentiment de autonomie și siguranță,
pentru că acestea au fost descurajate (atenția părinților apărea atunci când erau neajutorați,
nefericiți).

Tiparul de furie și haos:


 istorie marcată de traume și pierderi recurente, care au rămas complet nerezolvate;
 Adesea sunt catalogați ca bordeline;
 Își trăiesc viața ca o permanentă criză – emoțiile lor nu sunt dureroase, ci copleșitoare,
 In interior se simt haotici și goi;
 Relațiile sunt adesea furtunoase, adesea terminate cu trădare;
 Conflictul: teroarea de dependență și nevoia fără margini de dependență;
 Disperați, ei se apropie, dar apoi, se retrag cu frică și furie.
 Interiorul lor e ocupat de un ”celălalt” extrem de înspăimântător!

3. CLIENTUL LIPSIT DE SOLUȚIE – VINDECAREARĂNILOR TRAUMEI SAU ALE PIERDERII

• Pot fi încadrați aici mulți adulți preocupați, care resping și chiat siguri.
• Fiecare avem ”insule” de traumă sau disociere în trecut!
• PTSD, tulburarea borderline, tulburări disociative
• Lipsa de soluție la traumă
• În terapie, identificăm astfel de clienți, dacă suntem atenți la discontinuitățile din
comportamentul lor.
• Disocierea este trăsătura centrală și definitorie.
• Semnele traumei nerezolvate:
- Schimbarea evidentă a stării de conștiință;
- Tonul vocii de detașare stranie;
- Descrierea la timpul prezent, pauzele lungi;