Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta, 16-26 iunie 2016

Întrebări și Răspunsuri

1. Ce este biserica, potrivit documentelor din Creta?

Enciclica I, 1: Cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, comuniune divino-

umană după chipul Sfintei Treimi, pregustare și viețuire a celor din urmă în Dumnezeiască
Euharistie și descoperire a slavei lucrurilor celor viitoare, Cincizecime continuă și glas profetic
netăcut în lume, prezență și mărturie a Împărăției lui Dumnezeu, venind întru putere (Marcu
9, 1). A fost reafirmat conținutul și misiunea Bisericii pe baza învățăturii Sf. Apostoli, Sf. Părinți,
celor 7 Sinoade Ecumenice și sinoadelor ortodoxe ulterioare, de autoritate universală (879-880;
1341; 1351; 1368; 1484; 1638; 1642; 1691).

2. Care este forma de conducere a Bisericii?

Sinodală. După Înălțarea Domnului, Sf. Apostoli au înțeles responsabilitatea comună pe

care o aveau față de cei păstoriți. În 49 d.Hr., la Ierusalim, ei s-au întâlnit în primul sinod al
Bisericii creștine, pentru ca episcopii să păstreze rânduiala întrunirilor sinodale (de două ori pe
an – conform C37 apostolic).

3. De ce este organizată Biserica în mod sinodal?

A fost practicată adunarea episcopilor în sinoade (gr. syn = împreună; odos = cale =>
demers comun), pentru a exprima poziția comunitară în raport cu problemele. Organizarea se
bazează pe o rațiune duhovnicească, pentru ca omul să nu se considere mai mare decât aproapele
(conform Matei 20, 26-28). Edificatoare sunt cuvintele Sf. Anastasie Sinaitul (sec. VII) –> deși
am putea avea viață virtuoasă și am reuși să dobândim sfințenia, Dumnezeu vrea ca în cererile
noastre să îi luăm și pe ceilalți în același cuget cu noi (să se roage, ostenească), socotindu-ne
nevrednici și pentru a ne feri de mândrie, rămânând toți în smerenie.

4. Este necesară organizarea de Sinoade Generale sau Universale atunci când apar
probleme de ordin general?

Da. C19 Sinodul IV Ecumenic –> problemele se înmulțesc dacă sinoadele nu se întrunesc.
Este evidentă necesitatea de a da răspunsuri unitare.
1
5. Când și de ce a apărut ideea organizării unui Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, care să
reunească episcopii din întreaga lume?

Formarea statelor naționale, în a doua jumătate a sec. XIX (unele majoritar ortodoxe) au
determinat noi realități d.p.d.v. bisericesc. Patriarhia Ecumenică a privit cu reținere constituirea
de Biserici Autocefale (de la gr. autokephale = conducere proprie, în prezent sunt 14 B.A.),
semnalând nevoia unui Sinod General. La 19.06.1902, Patriarhul ecumenic Ioachim III (1901-
1912) a adresat Bisericilor Ortodoxe Autocefale o scrisoare, subliniind importanța unei mai bune
comunicări între B.O., lansând inițiativa organizării unor întruniri panortodoxe (= care privește
toate Bisericile Ortodoxe Autocefale [B.O.A.], în gr. pan = tot, întreg, general).

6. De ce este numit „sfânt” și „mare” Sinodul general al Bisericii Ortodoxe care a avut loc
în Creta?

„Sfânt” –> de la denumirea pe care o are Sinodul fiecărei B.O.A.;

„Mare” –> este vorba de un Sinod general, mai mare decât cel singular al B.O.

7. De ce a fost nevoie de un regulament propriu de organizare a Sfântului și Marelui

Sinod?

„Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod” –> rod al

colaborării tuturor B.O.A., garantează dezbaterea echilibrată și corectă a documentelor. Potrivit
acestuia, înstâistătătorii B.O.A. au exprimat în mod unitar voința unanimă (majoritară) a
delegațiilor pe care le conduceau, arătând că în timpul Sinodului nu se anulează sinodalitatea și
autocefalia Bisericilor locale. La elaborarea regulamentului au participat și B.O.A. ce nu au mai
participat la Sinod.

8. De ce au fost publice ședințele de lucru ale Sfântului și Marelui Sinod?

Numai ședința de deschidere și cea de închidere au fost publice pentru a nu fi afectate

dezbaterile și buna desfășurare a lucrurilor. Hotărârile luate sunt publice.

2
 9. Au putut vorbi liber episcopii participanți la Sinodul din Creta?

Da. În art. 10 al Regulamentului s-a stabilit această modalitate, precizându-se: intervențiile

pe parcursul lucrărilor Sinodului sunt libere, dar, în același timp, nimeni nu poate vorbi înainte
de a solicita și a primi permisiunea președintelui Sinodului. Fiecare ședință a fost condusă de
Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartholomeu I, ce a facilitat buna desfășurare și fără
întreruperi, ori suprapuneri.

10. Prin stabilirea unui număr precis de episcopi participanți, s-a încălcat în vreun fel
organizarea sinodală a Bisericii?

Nu. Nu există o cerință în Tradiția canonică privind numărul participanților, fiindcă s-ar
ajunge la imposibilitatea organizării sinodului de episcopi.

11. La Sinoadele Ecumenice ale Bisericii participau toți episcopii?

Nu, pentru că viața bisericească a Mitropoliilor nu putea fi suspendată în cazul în care

Sinoadele durau mai multe luni. O parte dintre episcopi rămâneau în eparhiile lor pentru a
supraveghea demersul vieții bisericești.
Exemplu: scrisoarea de convocare a Sinodului III Ecumenic (30.11.430), trimisă de
împărații Teodosie și Valentinian către mitropoliții diferitelor provincii imperiale,
recomandându-se să participe la Sinod: Cam câți vei crede de cuviință, așa încât să rămână
îndeajuns pentru sfintele biserici din acea eparhie, iar cei destoinici de Sinod nicidecum să nu
lipsească (traducere de Pr. Ioan Mihălcescu, 1931). Erau convocați mitropoliții provinciilor,
care aveau obligația să desemneze și o parte din episcopii sufraganți pentru participare.

12. Au participat toate Bisericile la Sfântul și Marele Sinod din Creta?

La Sinaxele Întâistătătorilor din martie 2014 și ianuarie 2016 și-au anunțat participarea
toate B.O.A. ce au primit invitație din partea Patriarhiei Ecumenice. Înainte de întrunire au
anunțat că nu mai participă patru B.O.A. (Antiohia, Rusia, Georgia, Bulgaria), din cauza
nerezolvării diferendului canonic dintre Patriarhia Antiohiei și Patriarhia Ierusalimului.

3
 13. La acest Sinod au participat și credincioși mireni?

Da, consilieri speciali și asistenți ai ierarhilor, participând la sesiunile plenare, conform

Regulamentului, ajutând Secretariatul și Comisiile, unde puteau lua cuvântul. Numărul maxim
admis a fost de 6 membri. Au fost invitați 3 asistenți (personal auxiliar) din partea fiecărei B.O.A.
(art. 3).

14. La lucrările Sfântului și Marelui Sinod au participat persoane de altă credință?

Nu, fiindcă Regulamentul interzicea acest fapt. Au fost prezenți însă reprezentanți ai
confesiunilor creștine și organizațiilor intercreștine, numai ca observatori și doar la sesiunile de
deschidere (/închidere) ale Sinodului (art. 14).

15. Documentele finale au fost votate de Întâistătătorii Bisericilor Autocefale în nume

propriu?

Nu. Votul aparține fiecărei B.O.A., iar dezbaterea internă, în cadrul delegației, stătea la
baza poziției finale a Bisericii respective. Întâistătătorul fiecărei B.O.A. era președintele
Sinodului Bisericii sale, precum și al delegației oficiale, aducând la cunoștință poziția unitară
(/majoritară) a Bisericii.
Art. 12 –> Votul referitor la textele dezbătute și revizuite de Sinod, cu privire la temele de
pe ordinea de zi se referă la fiecare B.O.A., nu la fiecare membru din delegație (fiecare B.O.A.
dispune de un singur vot). Nu este exclusă posibilitatea poziției negative a unui ierarh din
delegația B.O.A. cu privire la amendamente. Punctele de vedere diferite au fost consemnate în
procesele verbale.

16. De ce nu au semnat unii ierarhi participanți unele documente?

Pentru că au considerat că există anumite expresii (B.O. acceptă denumirea istorică a altor
biserici și confesiuni creștine eterodoxe / Unitatea tuturor creștinilor / Participarea B.O. la
Mișcarea Ecumenică) ce necesită îmbunătățiri, clarificări, nuanțări și dezvoltări. Nu a fost
afirmat totuși că motivul nesemnării ar fi din cauza unei erezii, ci ei continuă să fie în comuniune
cu ierarhii B.O. Unele sinoade ale B.O.A., Sfânta Chinotită a Sf. Munte Athos, precum și unii
ierarhi, teologi și credincioși mireni consideră că anumite părți pot fi nuanțate.
4
 Sfântul Sinod al B.O.R., în ședința din 28-29 octombrie 2016, a afirmat că în cazul în
care nu există consens panortodox, nuanțarea textelor trebuie amânată și perfecționată până se va
realiza un consens, la fel afirmând și Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei, cum că
neajunsurile vor fi depășite la Sinoadele viitoare. Sfânta Chinotită a precizat că documentele
finale oficiale trebuie studiate cu prudență, să fie evaluate aspectele pozitive și notate neclaritățile.

17. Cum a fost percepută implicarea delegației române și a Patriarhului Bisericii noastre
la Sinodul din Creta?

Participanții la sinod au fost impresionați de pregătirea teologică a membrilor delegației

române, precum și de abordarea pastorală a documentelor dezbătute. Mitropolitul Ierotheos
Vlachos afirma că Patriarhia Română s-a pregătit temeinic pentru Sinod, făcând propuneri
importante de corectare, în special pentru documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu
ansamblul lumii creștine”, iar când a fost finalizat textul, Patriarhul României a constatat că nu
a avut loc o traducere corectă în franceză și că nu au fost introduse observațiile sale, afirmând că
dacă nu sunt făcute modificări, nici el nu va semna textul. A fost lăudat și Mitropolitul Teofan,
care a vorbit având cuget bisericesc ortodox.
Arhimandritul Tihon, starețul mănăstirii Stavronikita din Sf. Munte afirma că la art. 22
(din documentul 6), Patriarhul României s-a lovit de neputința înțelegerii opiniilor juste ale lui
din partea celorlalți (privind autoritatea Sinodului), cu concluzia că s-a putut trece o îmbunătățire
la final: Care a constituit dintotdeauna în Biserică cea mai înaltă autoritate pe teme de credință
și rânduieli canonice (C6 al Sinodului II Ecumenic), motiv pentru care a fost ștearsă expresia
„Competență și judecătorul ultim”.
Pr. Rafail Noica a afirmat că B.O.R. a fost foarte bine pregătită, toți fiind uimiți de această
pregătire, iar patriarhul Daniel a fost coloana vertebrală a Ortodoxiei în Sinod, unde s-ar fi riscat
tot felul de lucruri.

18. Este adevărat că Biserica Ortodoxă recunoaște, prin documentele Sinodului din Creta,
alte genuri decât cel femeiesc și bărbătesc?

Nu. S-a adus acuzația că documentul „Misiunea Bisericii în lumea contemporană” ar

legitima teoria genului, dar este un fals.

5
 19. Are Biserica dreptul de a da mărturie despre credința ei în spațiul public?

Da. Prin documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” își

reîntărește libertatea de a se afirma în spațiul public fără constrângere, urmărind să aplice
principiile în lumina învățăturii sale despre Sf. Taine, familie, locul bărbatului și al femeii în
Biserică, dar și despre valorile tradiției bisericești.

20. Sunt permise cercetările științifice moderne asupra omului?

Da, cu condiția să respecte principiile morale și spirituale ale Bisericii. B.O. consideră că omul
nu este un simplu ansamblu de celule, țesuturi și organe, nefiind determinat doar de factori
biologici, ci este creat după chipul lui Dumnezeu (Facere 1, 27), trebuind tratat cu respectul
cuvenit (în documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”).

21. Care sunt pericolele ce trebuie evitate azi?

Îngrijorarea față de impunerea asupra omenirii a modului de viață consumist, lipsit de

valori morale creștine, ce duce popoarele la pierderea rădăcinilor spirituale, memoriei istorice și
uitarea tradițiilor. Biserica previne pe credincioși de manipularea prin mass-media (în documentul
„Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”).

În „Enciclica” Sinodului sunt enumerate și alte pericole pe care creștinul este chemat să
le conștientizeze: criza căsătoriei și a familiei (Enciclica III, 7), noi tendințe în domeniul formării
și scopurilor educației, la abordarea vârstei copilăriei, rolul profesorului și elevului, precum și al
școlii contemporane (IV, 9), expresii extreme sau provocatoare ale ideologiei secularizării,
deplina autonomizare a omului față de Hristos și influența duhovnicească a Bisericii, pericolul
manipulării libertății umane, al folosirii omului ca simplu mijloc, pierderea treptată a tradițiilor,
utilizarea necontrolată a biotehnologiei (Enciclica V, 12), ideologia globalizării (VI, 15).

6
22. Cum este definită familia în documentul „Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la
aceasta”?

Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o icoană a
Bisericii. Comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională
firească, ci o forță spirituală esențială și creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai ea
asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și-n funcționarea
societății (art. I, 4-5).

23. A aprobat Sinodul din Creta căsătoriile între persoane de același sex?

Nu. B.O.R. a binecuvântat inițiativa cetățenească „Coaliția pentru Familie”, prin care se
dorește ocrotirea familiei naturale.

24. Dar, a avut Sinodul vreo poziție față de parteneriatele civile?

Da. B.O., în „Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta”, a afirmat că nu acceptă

ca membrii ei să încheie contracte de coabitare de același gen, precum și nici o altă formă de
coabitare diferită de căsătorie (art. 10).

25. Căsătoriile creștine mixte (între creștini ortodocși și creștini eterodocși) sunt o noutate
introdusă de Sinodul din Creta?

Nu. Problema există de la începuturile creștinismului, fiindcă mediul în care s-a dezvoltat
Biserica era unul majoritar păgân sau iudaic. B.O. are o atitudine fermă împotriva căsătoriilor
mixte pentru a păstra unitatea spirituală de credință ortodoxă a familiei. Biserica a aplicat și
principiul iconomiei (de îngăduință, dispensă a regulei), fapt semnalat în Nomocanonul Sf. Fotie
(810-895), ce precizează că Biserica era pusă în fața unor astfel de căsătorii mixte, recunoscute
de stat, prin Codul lui Iustinian (sec. VI).
În 1881, în „Regulamentul pentru relațiunile bisericești ale clerului ortodox român cu
creștinii eterodocși sau de alt rit și cu necredincioșii care trăiesc în Regatul Român”, B.O.R.
preciza că ele se binecuvântează de B.O.R., păzindu-se uzul de până atunci ca cei ce se vor naște
din căsătorii să devină membri ai B.O.

7
 26. De ce se practică iconomia în cazul căsătoriilor creștine mixte?

Deoarece mulți creștini ortodocși trăiesc în țări predominant catolice sau protestante, iar ei
nu pot evita contactele cu eterodocșii. B.O. nu recomandă căsătoriile creștine mixte, dar a adoptat
o atitudine pastorală, întemeiată pe principiul iconomiei, pentru a-i menține în B.O. pe copiii
duhovnicești și a-i ajuta să înainteze într-o viață trăită în acord cu poruncile lui Dumnezeu.
Pr. John Meyendorff spunea că au existat astfel de căsătorii în trecut, în ciuda
interdicțiilor canonice. S-ar putea totuși ca unele dintre căsătoriile mixte să fie mai durabile și
fericite decât cele dintre unii ortodocși doar cu numele.
Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie
reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei B.O.A., conform principiilor stabilite de canoane, în
spiritul unui discernământ pastoral.

27. Cui i se aplică iconomia și în ce fel?

În cazul unei familii creștine mixte, ea se referă la persoana ortodoxă, nu la cea eterodoxă,
fiind invitată să evite conviețuirea în desfrânare și uitare de Hristos. Ea poate participa la Sfintele
Taine, fără să fie oprită de la Euharistie. Iconomia nu poate deveni regulă, deoarece căsătoria
mixtă nu asigură unitatea spirituală de credință ortodoxă în educația copiilor. Acrivia trebuie și
ea întotdeauna amintită (faptul că B.O. este împotriva unor astfel de căsătorii).

28. Sunt permise căsătoriile creștinilor ortodocși cu necreștinii, potrivit documentelor

Sfântul și Marelui Sinod?

Nu, o astfel de căsătorie este interzisă, potrivit acriviei canonice (în „Sfânta Taină a
Cununiei și impedimentele la aceasta”, II, 5). Preotul ortodox nu poate binecuvânta căsătorie
între un ortodox și un necreștin, după cum afirmă și Pr. John Meyendorff (într-o lucrare în
2012), cum că ar fi un act de necinstire atât față de Hristos, cât și față de convingerile personale
în ceea ce privește credința.

8
 29. Ce importanță mai are postul astăzi?

Postul este de mare folos duhovnicesc. Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se

întoarcă și să fie viu (afirmație prezentă încă din V.T., Iezechiel 33, 11), fără a diminua valoarea
postului. Sf. Ioan Damaschin spunea: Este bine să postești în fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă
să nu judece pe cel ce mănâncă... să nu se constrângă... nu se cuvine să conduci cu forța turma
încredințată de Dumnezeu, ci să fie folosite îndemnul, blândețea și cuvântul dres cu sare.

30. Este adevărat că Sinodul din Creta a redus perioadele de postire?

Nu, după cum se afirmă și în art. 6 și 9. Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de
Sf. Împărtășanie este lăsată la evlavia credincioșilor, conform cuvintelor Sf. Nicodim
Aghioritul: Deși nu se rânduiește postul înaintea Împărtășirii de dumnezeieștile canoane, cei
ce pot posti mai înainte de aceasta și o săptămână întreagă bine fac (Comentariu la C13 al
Sinodului VI Ecumenic, Pidalion). Mulțimea credincioșilor trebuie să respecte posturile și
abținerea de la mâncare începând cu miezul nopții pentru a se apropia de Sf. Euharistie, expresia
prin excelență a ființei Bisericii.

31. La ce se referă iconomia, cu privire la post?

Prin discernământ pastoral, Biserica a pus regimului de postire și limitele iconomiei

iubitoare de oameni în următoarele cazuri: de boală trupească, extremă necesitate, vitregiei
vremurilor, după judecata responsabilă și grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale (art. 7).

32. Au fost afirmate unitatea și unicitatea Bisericii Ortodoxe, la Sinodul din Creta?

Da, în tot cuprinsul documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” a
fost exprimată clar unitatea ființială a B.O., ce este și unică, deoarece bisericile și confesiunile
creștine neortodoxe s-au îndepărtat în timp de la credința ortodoxă a Bisericii Celei Una,
Sfântă, Sobornicească și Apostolească (art. 21). B.O.R. a insistat să se exprime convingerea că,
numai pe baza credinței ortodoxe, se poate reface unitatea creștină.

9
 33. A fost aprobată sintagma „unitatea pierdută a creștinilor”?

În versiunea presinodală a art. 5 din documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu

ansamblul lumii creștine” s-a folosit expresia unitatea pierdută a creștinilor, arătând scopul
participării B.O. la dialogurile bilaterale și Mișcarea ecumenică. Patriarhul Daniel a subliniat
importanța menționării în text a faptului că toți creștinii aparținând diferitelor confesiuni cu care
ortodocșii se află în dialog sunt creștini care s-au separat de B.O. sau eterodocși, iar unitatea
(comuniunea) se poate realiza doar prin acceptarea de către aceștia a credinței Bisericii, evitând
astfel relativismul dogmatic. A fost acceptată propunerea Patriarhului Daniel de a înlocui expresia
unitatea pierdută a creștinilor cu unitatea tuturor creștinilor.

34. Ce urmărește Biserica Ortodoxă prin participarea la dialogurile interconfesionale?

Dialogul se realizează pentru a mărturisi credința ortodoxă și modul de înțelegere apostolic

și patristic al Bisericii, contribuind la evidențierea valorilor eterne ale Ortodoxiei și la apropierea
dintre creștini. Sfântul Pavel spunea despre credință că devine lucrătoare prin iubire, dând
mărturie credibilă despre iubirea smerită a lui Hristos într-o lume secularizată. Dialogul trebuie
făcut fără compromis teologic sau minimalism dogmatic.

35. Cum se evaluează dialogurile interconfesionale?

Dialogurile teologice bilaterale sau multilaterale trebuie să se supună evaluărilor

periodice la nivel panortodox (art. 9). Hotărârea luată la nivel panortodox de restabilire a
comuniunii eclesiale trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor B.O. locale (art. 15). Este
pentru prima dată când, într-un document oficial al B.O., se solicită evaluarea dialogurilor și
consensul panortodox privind acordurile ecumenice. Un astfel de document poate fi completat
când B.O.A. (inclusiv cele ce nu au participat) se vor reuni în alt Sinod.

10
 36. A fost ecumenismul proclamat ca fiind o nouă dogmă a Bisericii?

Nu, fiindcă Sinodul nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, așa cum
nici Sinodul ortodox canonic autocefal nu a declarat vreodată ecumenismul ca fiind panerezie.
Este respinsă ideea creării unei suprabiserici sau a negocierii adevărului de credință. Dialogul
între creștini nu este o dogmă de credință, ci o atitudine de cooperare între creștini, în locul
polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente. Refacerea unității creștinilor se
poate realiza numai prin revenirea eterodocșilor în B.O. Dialogul ecumenic poate deveni
problematic când este înțeles ca un compromis pe baza unui minimalism dogmatic (Gh.
Florovsky), fapt subliniat și în Enciclica Sinodului (VII, 20).

37.De ce a fost acceptată „numirea istorică de biserici” (art. 6) pentru comunitățile

creștine eterodoxe?

Art. 6 al documentului „Relațiile B.O. cu ansamblul lumii creștine” menționează că B.O.

acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe, fără a fi în
comuniune cu ele. Termenul „biserică” poate avea și alte înțelesuri și uzanțe din perspectivă
juridică, istorică, socială, culturală, decât înțelesul ontologic și teologic, folosit exclusiv pentru
B.O. De exemplu, în România, pe lângă B.O.R. există 10 culte recunoscute cu titulatura de
„biserică”.

38.A mai fost folosită în teologia ortodoxă denumirea de „biserici” pentru comunitățile
eterodoxe?

Da, fiindcă nu reprezintă o inovație, pentru că nu este recunoscut caracterul eclezial

ortodox al acestor comunități, ci doar denumirea istorică. Sinodul Constantinopolitan din 1484,
ce a condamnat încercările forțate de unire cu Biserica Romei, folosește în slujba de primire a
celor de alte credințe la Ortodoxie termenul de „biserică” și pentru comunitatea creștinilor catolici
(apuseni), susținând că cei care vin la Ortodoxie trebuie să renunțe la învățăturile dogmatice
eretice și la restul obiceiurilor Bisericii lor.
Alte autorități ale B.O. care au folosit termenul de „biserici” pentru comunitățile
eterodoxe: Sfinții Vasile cel Mare, Marcu Eugenicul, Nectarie de Eghina, precum și Iosif
Vryennios, ori Enciclica Patriarhilor ortodocși din 1848. Manuale ale lui P. Trembelas, I.
Karmiris sau Pr. Dumitru Stăniloae vorbesc de „biserica romano-catolică” sau de „bisericile
protestante”, fără a recunoaște caracterul eclezial ortodox al comunităților respective.
11
 39. A aprobat Sfântul și Marele Sinod Declarația de la Toronto (1950)?

Nu, pentru că s-a făcut doar o referire la acest document, scopul fiind exprimarea poziției
ortodoxe față de dialogul ecumenic. În cuprinsul documentului „Relațiile B.O. cu ansamblul
lumii creștine”, la art. 19 este folosită o referire la declarația respectivă, unul dintre documentele
de început ale „Consiliului Mondial al Bisericilor”, precizând că acest Consiliu nu și-a propus să
devină o supra-Biserică, dorindu-se prezentarea cadrului statutar al C.M.B.

40. Acreditează cumva Sinodul din Creta o „ecleziologie a ramurilor” care ar presupune
existența mai multor Biserici ca părți din Biserica Una Sfântă, Sobornicească și
Apostolească?

Nu. Sunt mărturisite foarte clar două adevăruri fundamentale: 1) B.O. este cea Una,
Sfântă, Sobornicească și Apostolească (în „Relațiile B.O. cu ansamblul lumii creștine”, art.
1; 4; 21), ce exclude participarea eterodocșilor la viața internă a B.O.; 2) Bisericile și confesiunile
non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească (art. 21) –> propunerea delegației române. Sinodul nu a acreditat ecleziologia
ramurilor, ci a denunțat orice formă de negocieri doctrinare, compromis, sincretism sau confuzie
teologică (Enciclica VII, 20).

41. Ce este erezia? Dar schisma?

Primul eretic cunoscut este Simon Magul, exclus din comuniunea Bisericii de Sfântul
Petru (Fapte 8, 9-24).
Erezia (gr. hairesis) –> Opinie separată, învățătură greșită cu privire la adevărul de
credință, deformare a acestuia ce amestecă adevărurile descoperite (de Dumnezeu) cu învățătura
„din afară” și străină de Biserică.
Schisma (gr. schisma = ruptură, despărțire, separare) –> Rupere a comuniunii bisericești
(întrerupere a comuniunii euharistice dintre diferite comunități și indivizi), ca bază existând o
problemă de disciplină bisericească, morală sau de altă natură. Sf. Ciprian al Cartaginei
considera atât schisma, cât și erezia, fețele diferite ale uneia și aceleiași realități grave pentru
Biserică, iar în lucrarea Despre unitatea Bisericii universale, el vedea schisma ca pe un păcat
împotriva Duhului Sfânt (conform Matei 12, 31-32). Sfinții Părinți includeau ereticii și
schismaticii în rândul ucigașilor, fiindcă produceau moarte sufletească, iar stăruința în această
stare aducea moartea veșnică.
12
 Pentru B.O., schisma reprezintă o negare a autorității și a unității ecleziale de către unele
persoane sau grupuri răzvrătite, ea având la bază mândria, judecata și înfruntarea superiorilor
ierarhici, neascultarea și zelul excesiv, fără discernământ.

42. Cum vedeau Sfinții Părinți ai Bisericii gravitatea schismei?

Ca având efecte directe negative asupra vieții Trupului tainic al lui Hristos, care este
Biserica. Ei au condamnat orice schismă. Sf. Ioan Hrisostom, „dascălul pocăinței”, o consideră
ca păcatul cel mai grav, pe care nici sângele muceniciei nu-l poate vindeca (în Omilii la Epistola
către Efeseni), afirmând și că: Nimic nu poate irita (supăra) mai mult pe Dumnezeu decât
dezbinarea Bisericii. Chiar de am săvârși mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma
bisericească nu suntem mai puțini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său!
Același sfânt spune că schisma nu este cu nimic mai prejos decât erezia, prin vătămarea pe care
o aduce Trupului lui Hristos, la fel de greu de vindecat. Sf. Marcu Eugenicul spunea într-un
îndemn la unitate adresat papei Eugeniu IV: Eu cred că cel ce a introdus această despărțire și
a sfâșiat cămașa Stăpânului, țesută dintr-o bucată, mai mare osândă va avea decât cei ce L-au
răstignit și decât toți necredincioșii și ereticii din veac.

43. Se justifică existența unor tendințe schismatice în interiorul Bisericii Ortodoxe după
Sfântul și Marele Sinod din Creta?

Nu. Documentele aprobate reprezintă o reafirmare a continuității în mărturisirea credinței

ortodoxe a Bisericii, adică în continuitate cu cele 7 Sinoade Ecumenice, dar și cu Sinoadele
ortodoxe care au urmat acestora, începând cu sec. IX. Sinodul a confirmat tradiția sinodală
ortodoxă anterioară și a recunoscut valoarea universală a altor sinoade de importanță majoră din
istoria B.O. (inclusiv a Sinodului de la Iași din 1642).

44. Cum trebuie privită mărturisirea și apărarea credinței ortodoxe?

Mărturisirea și apărarea credinței ortodoxe este o poruncă evanghelică, fiind o

responsabilitate fundamentală a episcopului, ce trebuie făcută cu discernământ, dând mărturia
bună a credinței Bisericii. Orice exces de zel se poate transforma în atitudini radicale, răzvrătite
și schismatice.

13
 45. Cum este privit de Sfinții Părinți ai Bisericii zelul lipsit de discernământ?

Multe erezii și schisme au fost produse de persoane evlavioase, cu atitudine zelotistă, de

apărare a credinței. Dacă nu este și rod al pocăinței, al smereniei și al curățirii de patimi, râvna
tulbură pacea Bisericii. Atitudinea negativă se manifestă, potrivit Sf. Maxim Mărturisitorul, din
cauza zelului lipsit de discernământ/rațiune pentru credința ortodoxă, zel ce a scăpat de sub
control asemenea unui taur (Ieșire 21, 29-36), pune în primejdie propriul suflet.
Sf. Ioan Gură de Aur deplânge pe cei ce s-au separat de Biserică prin schismă, socotind aceasta
o stare cu mult mai rea chiar decât delăsarea duhovnicească (în Omilii la Epistola către Efeseni).

46.De ce nu este îngăduită nepomenirea episcopului la sfintele slujbe în Biserica Ortodoxă

Încetarea pomenirii ierarhului de către clericul slujitor atrage sancționarea sa de către

Biserică pentru încălcarea rânduielii liturgice canonice. Atunci când nu mai este pomenit ierarhul,
a cărui prezență liturgică e vizibilă prin Antimisul de pe Sf. Masă (semnat de acesta), Sf.
Euharistie nu e canonică potrivit credinței și disciplinei ortodoxe. Sf. Ignatie Teoforul, cel care
i-a cunoscut pe Apostolii Domnului, spunea: Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce țin
de Biserică (în Epistola către Smirneni). Pr. Dumitru Stăniloae evidenția importanța pomenirii
liturgice a episcopului, ca pe un element fundamental în manifestarea unității Bisericii:
Despărțirea de ea e una cu despărțirea de Hristos, de unitatea celor ce-L recunosc în adevărul
Lui, așa cum L-au cunoscut Apostolii (Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă,
2004).

47.Ce spun canoanele bisericești despre oprirea pomenirii episcopului?

În primele veacuri, unii preoți ce se rupeau de episcopii lor își înființau comunități, ridicau
biserici separate, independente de autoritatea episcopală, producând schismă sau dezbindare în
detrimentul Bisericii. C31 apostolic exprimă legătura dintre episcop și Biserică și despre
pomenirea liturgică a episcopului, pedepsind cu caterisire pe orice preot răzvrătit și care arată
nesupunere față de episcopul său canonic, despărțindu-se de el. Dacă vreunui preot i s-ar părea
că episcopul său comite ceva împotriva dreptei credințe, acesta trebuie judecat de sinod (C9 al
Sinodului IV Ecumenic) și numai dacă sinodul va declara pe acest episcop vinovat, doar în acest
caz va fi dezlegat preotul de dependența față de episcop (conform lui Nicodim Milaș, în
Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, 1930).
14
 48. Canonul 15 de la Sinodul I-II de la Constantinopol (861) poate oferi o legitimare
canonică a schismei în anumite condiții?

Canonul spune că cel ce nu pomenește pe superiorul ierarhic ce l-a rânduit pentru săvârșirea
celor sfinte prin hirotonie, în absența unei condamnări sinodale explicite, săvârșește schismă. Este
greșită interpretarea conform căreia nepomenirea ierarhului ar fi un avertisment sau sancțiune
dată ierarhului de către subordonați, fără a fi schismă. Totuși, nepomenirea este schismă în toată
regula, chiar dacă ea nu este asociată, în cazul preoților, pentru o vreme, cu pomenirea unui alt
episcop care nu este în comuniune cu episcopul nepomenit, sau în cazul episcopilor cu vreo altă
structură eclezială. Dialogul ecumenic nu este condamnat de vreun Sinod ortodox, canonic, ori
autocefal ca fiind erezie.

49. Care sunt consecințele ruperii comuniunii clericului cu episcopul locului, în afara
situației în care Sfântul Sinod l-ar fi sancționat pe acel ierarh?

El rupe legătura cu Biserica B.O., iar atunci toate slujirile lui nu mai sunt slujiri ale
Bisericii, ci simple acte rituale pe care Biserica nu le poate recunoaște ca fiind valide (ori
canonice). Episcopul eparhiot trebuie să delege pe un alt preot să exercite responsabilitatea
pastorală.

50. Cum se cuvine să se comporte un creștin ortodox față de cei care îl abordează cu
învinuiri nedrepte privind Sinodul din Creta?

Să păstreze dreapta învățătură și să rămână-n comuniune cu B.O., care păstrează adevărul

nealterat al învățăturilor primite de la Hristos, propovăduite de Apostoli, statornicite prin Sinoade
sub inspirația Duhului și mărturisite de Părinții Bisericii. Creștinul va cere sfatul duhovnicului
care se află-n comuniune cu ierarhul său asupra nelămuririlor pe care le are cu privire la hotărârile
luate de Sinodul din Creta, dar va și participa la viața Bisericii și va continua să se roage pentru
pacea și unitatea acesteia.

15
 51. Cum au fost primite de Sinoadele Bisericilor locale documentele Sfântului și Marelui
Sinod?

Două etape: 1) Prin aprobarea lor de către delegațiile prezente; 2) Prin transmiterea
documentelor aprobate către clerul și credincioșii tuturor eparhiilor. Unele documente ar putea fi
explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al B.O., după cum a
precizat Sinodul B.O.R. în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2016.
Biserica Greciei, în Mesaj către popor, arăta că textele constituie obiectul aprofundării
studiului pe mai departe, iar credincioșii sunt îndemnați să nu dea greutate cuvintelor acelora care
îi instigă să se depărteze de ea cu scopul de a constitui adunări separate în afara pleromei Bisericii.
Patriarhia Alexandriei, în mesajul din 16 noiembrie 2016 declara: Sinodul a reprezentat
pecetluirea unui drum lung, parcurs prin consultări teologice intense, acorduri și dezacorduri.
El a fost viziunea predecesorilor luminați și harismatici, care s-au rugat să ajungă ziua
convocării acestuia, însă nu au reușit.

52. Care este poziția Sfintei Chinotite din Muntele Athos față de documentele Sfântului și
Marelui Sinod și de ierarhii care au participat?

Prin Comisia specială însărcinată de Sfânta Chinotită pentru studierea documentelor finale,
monahii de la Muntele Athos s-au pronunțat în privința necesității îmbunătățirii documentelor
pentru a se oferi lumii cuvântul sinodal al B.O. curat de elementele care nu sunt mântuitoare,
ci împresoară veacul acesta. După ce au fost aprobate cele 6 documente, Sf. Chinotită a subliniat
că majoritatea episcopilor au participat la Sinod pentru a confirma conștiința de sine a Bisericii,
nu pentru a aproba o linie ecumenistă.
Sf. Chinotită a recunoscut eforturile teologice ale unor episcopi de a elimina concepte și
fraze teologice ambigue, căutând propunerile necesare pentru a evita conotațiile ecumeniste ale
documentelor. Aceeași poziție este susținută în Mesajul Sinaxei Duble a Sfântului Munte din
17/30 iunie 2017, ce reclamă tendințele unor creștini de a se separa de ierarhi, pentru motivul că
Sinodul din Creta ar fi aprobat documente eretice. Inclusiv B.O.A. care n-au participat la Sinod
au rămas în comuniune euharistică eclezială cu toate B.O. participante.

53. Apel la restabilirea comuniunii eclesiale:

Toți cei care, din prea mult zel ori alte motive, au întrerupt comuniunea cu ierarhul lor
canonic sunt chemați, cu dragoste în Hristos, să dobândească întru smerenie pacea iertării și
bucuria refacerii comuniunii în Biserica lui Hristos.
16